Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MÂNER

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 24 pentru MÂNER.

Cincinat Pavelescu - Pe mânerul unei spade

Cincinat Pavelescu - Pe mânerul unei spade Pe mânerul unei spade de Cincinat Pavelescu Epigrama ascuțită Soră bună e cu scrima, Căci și-n ea poetul luptă Cu ideea și cu

 

Emil Gârleanu - Colonelul

... abia îl mai poate mișca. Cum luase altădată sabia din cui, ca s-o încingă pentru întâia oară, așa luă din colț bastonul gros, cu mâner de aur, în care avea să-și sprijine de-acuma bătrânețile. Nu-i plăcea să steie locului; se târa cum putea dintr-o odaie într ...

 

Ion Luca Caragiale - D-l Goe

... să nu se mai întâmple ceva puișorului. Puișorul vede o linie de metal în colțul coridorului, care are la capătul de sus o mașină cu mâner. Se suie-n picioare pe geamantan, pune mâna pe mânerul mașinii și începe să-l tragă. - Șezi binișor, puișorule! să nu strici ceva! zice mam ...

 

Alexandru Macedonski - Stepa

Alexandru Macedonski - Stepa Stepa de Alexandru Macedonski Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII I În zadar, asupritoare, omenirea-naintează, Stepa largă e și astăzi un domen necucerit; N-o despintecă nici pluguri, nici orașe n-o brăzdează. Pe sub iarba mătăsoasă, cu talaz nețărmurit, Se revarsă, fără margini, printre locuri mlăștinoase, Și de ceruri se izbește alergând spre răsărit. În acea sălbăticie de pustiuri onduloase, În picioare calc trecutul, corp și suflet mă cufund, Uit o viață amărâtă de ultragii sângeroase,     O renaștere întreagă într-un vis tot mai profund. II Și sub aripa ciudată ce mi-o simt trecând pe frunte, Mă revăd băiatul tânăr cu superbe-nsuflețiri, Blond copil, care cutează preursirile să-nfrunte. Liberat de-orășenismul subțiatelor simțiri, Diezată nu mai țipă nici o voce pătimașă, Stepa, stepa se îmbracă cu solare răzlățiri. Verdea papură vuiește pe câmpia uriașă Flori albastre și flori roșii, libelulă și țânțar, Scânteiază ca-ntr-un cântec de idilă drăgălașă,     Și întinderea sclipește, și sunt singurul ei țar. III Părul meu aprins de soare este tot o scânteiere... Caldul sânge prin artere năvălește, întețit... Pentru calul strâns în pulpe sunt sălbatică durere. ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Cetatea Albă (Akerman)

... Sabia în coifuri intră sau se frânge; Armele lucioase se roșesc de sânge. Sângele se varsă... Paloșul de fier Se înfige-n carne până la mâner. Caii calcă leșuri, se incruntă foarte, Oamenii se-mbată de turbata moarte. Turcii iau de fugă... pasă spre cetate. Poarta se deschide oștii fărâmate. Însă ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Două lupte

... spahii! Vă puneți sub arme! Trâmbițele sune! Vulturii și corbii turme să s-adune! Soarele pălească pe umbrosul cer! Armia intre-n cărnuri până la mâner! Calul să turbeze în frâul ce-l strânge! Din dușmani să muște și să-noate-n sânge! Cum o vijelie risipește-un nor, Spulberați îndată ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Susana

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Susana Susana de Barbu Ștefănescu-Delavrancea În via părăginită, iarbă grasă acoperă răzoarele cu o pânză smălțuită cu flori. Parc-ar fi scuturat cineva bidinele muiate în roșu, galben și albastru pe deasupra câmpiei dintre "casele pustii" și gropile de nisip. Soarele e zăpușitor. Lumina te orbește. Aerul joacă, fierbe, și nici un pic de adiere nu potolește arsura. În mijlocul viei, doi castani bătrâni și stufoși stau neclintiți, rupând albastrul cerului și întinzând pe verdeață umbrele lor împreunate, ca două poloage rotocolite. La rădăcina lor se odihnesc grânarii la Sân-Petru și Sânt-Ilie. De la amiezi, rogojinile și velințele sunt așternute. Perne de paie se pun căpătâie. Botele cu apă proaspătă, clondirele cu vin scufundate în doniți, puișoarele noi cu miros de brad, câteva castroane cu fiertură, lingurile de lemn și ștergarele vărgate la căpătâie sunt rânduite cu îngrijire și înconjurate cu foi de pelin ca să le dea un miros sănătos și răcoritor. S-au așezat pe mâncare și veselie. Toți sunt rudă, rudenie, rubedenie, cuscri, fini, nași, că pe nume curat nu-și zic. E o familie întinsă. Mănâncă din același castron, sorb cu aceeași lingură, rup din aceeași azimă, din aceeași ...

 

Constantin Negruzzi - Cârjaliul

Constantin Negruzzi - Cârjaliul Cârjaliul de Constantin Negruzzi Cârjaliul era de neam bulgar, în limba turcească cârjali însemnează brav, îndrăzneț, adevăratul lui nume nu îl știu. Cârjaliul cu faptele lui adusese groaza în toată Moldavia. Pentru ca să dau oarecare idee de el, voi povesti una din izbândele lui. într-o noapte el și arnăutul Mihalache au năpădit amândoi pe un sat bulgăresc. L-au ars, puind foc de ambe capetile, și au început a umbla din colibă în colibă. Cârjaliul tăia și Mihalache prăda, amândoi striga: Cârjali! Cârjali! Sătenii da om piste om. Când Alexandru Ipsilant proclamă revuluția și începu a-și aduna oaste, Cârjaliul îi aduse și el câțiva vechi d-ai săi camarazi. Adevăratul scop a Eteriei, lor le era neștiut, dar războiul le înfățoșa prilejul de a se îmbogăți cu cheltuiala turcilor și poate și a moldavilor—și aceasta lor le părea destul de înțeles. Alexandru Ipsilant era brav personalic, dar nu avea însușirile trebuitoare pentru rolul de care se apucase cu atâta foc și atâta nesocotință. El nu se putea învoi cu oamenii cu care era silit a comanda. Ei nu avea către ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Departe, departe

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Departe, departe Departe, departe de Barbu Ștefănescu-Delavrancea .......... sub castanii din via părăsită. Mai mulți copilași, în cămăși albe, mă înconjuraseră. Stam pe pământul cald, cu mâinile sub cap, privind adâncul cerului albastru, și povesteam. O fetiță îmi sorbea cuvintele, dând într-o parte și alta, pletele negre ce-i acopereau ochii ei mari și verzi... Departe, departe, era odată un palat de marmură lângă un lac adânc, limpede și liniștit; și în lac tremura răsturnat palatul și grădina lui cu naramzi și portocali. Și nici o lebădă nu se lăsa pe lac, nici o privighetoare nu cânta în portocali. Nimic nu se auzea în curte, nimic în palat. Ușile nu se deschideau. Porțile curții, totdeauna încuiate. Vântul nu bătea pe-aici, oprit de cine știe cine, departe de aceste locuri în veșnică odihnă. Numai, hei, uneori, la miez de noapte, s-auzea pocnind în porțile de ștejar. Porțile se deschideau țipând, ca și cum ar fi fost vii și le-ar fi bătut cineva. Cine bătea în porți la miezul nopții? Cine deschidea porțile la miezul nopții? Adormisem la umbra zidului. Pe la miezul nopții, speriat de niște lovituri înfricoșate, sării în picioare. O umbră ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Mihaida

Ion Heliade Rădulescu - Mihaida Mihaida de Ion Heliade Rădulescu Fragment epic Cântul I Cânt armele române și căpitanul mare Ce-mpinseră păgânii și liberară țara, Răzbunătoare spaimă luciră peste Istru, Peste Carpați trecură de glorie încinse Și toți românii-ntr-una uniră sub un sceptru, O acvilă, o lege, cum are ca să fie. În van o crudă soarte i-alungă ne-mpăcată, În van conspiră iadul să-i ție-n întuneric Ș-asupra lor trimite fatala dezbinare Și uneltiri străine și-mperecheri civile, Căci Domnul îi protege și-i ține peste secoli Și i-a ales să-și facă din ei tărie mare. O, muză-mbărbătată ce-n Elicon n-ai nume, Ce soarele dreptății te-ncinde și te-nspiră! Mută să fie buza profană ce te cheamă Să amăgească omul și cerul să insulte. Severă deitate, a crimelor pedeapsă, Ce vizitezi pământul să deifaci pe oameni, Să fulgeri tirania, să reîntregi popoare! Eroica ta liră acordă cu unirea, Fă să-i auz vibrarea a coardelor sonoare Întinse-n negrul sânge tiranilor purpurii. Tu dă semnalul, muză, la prima mea cântare, În sânul meu revarsă mânia ceea sacră; Aprinde-a ...

 

Emil Gârleanu - Bolnavii

... lungul urechilor cu favoriți încărunțiți și scurți. Purta pălărie neagră, înaltă, redingotă lungă, și în mână ducea o lădiță, pe care-o ținea de-un mâner. Umbla iute-iute, cu pași mărunți, se întorcea la dreapta și la stânga, parcă îl apucase amețelile, și întreba pe toți: Unde-i primarele, unde ...

 

   Următoarele >>>