Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru MĂRIT

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 244 pentru MĂRIT.

Barbu Paris Mumuleanu - Cei mari

Barbu Paris Mumuleanu - Cei mari Cei mari de Barbu Paris Mumuleanu Informații despre această ediție   O, ce ciudă, cît mă mir,       D-al celor mari caractir !   Ce schimbate la ei firi,       Ce gusturi, ce diferiri !   Precum ceriul de pămînt,       Așa ei de cei mici sînt.   Toți trîndavi, toți lenevoși,       Nestatornici, furtunoși,   N-au ei fapte bărbătești,       Toți au minți copilărești   Toți de mititei iubesc       Lucruri care nu cinstesc.   Toți, de cînd sînt băieței,       Înclinează lîngă ei   Oameni care-i lingușesc,       Care-i laud' și-i slăvesc.   Totdeauna cei mari vor       Să aibă-n casele lor   Prefăcuți ce le vorbesc       Tot cele ce ei voiesc.   Vor de mulți fi-ncungiurați,       Să stea-ntre ei îngîmfați,   Să le dea închinăciuni,       Să le spuie la minciuni.   Ei adevăr nu voiesc,       Nu le place, nici iubesc.   Socotesc că cîte fac       Și la alți oameni le plac,   Și d-ar greși cît de mult,       Ei îndreptări nu ascult.   Ei în sine socotesc       Că la nimic nu greșesc.   Nu le place-a fi-ndreptați,       Vor a fi tot lăudați.   Fac mese mari, cheltuiesc,       Chem oaspeți ce-i lingușesc,   Să-i aude că-s galanți,       Sînt nobili, sînt figuranți :   Și cu mesele ...

 

Carol Scrob - Reverie (Carol Scrob)

Carol Scrob - Reverie (Carol Scrob) Reverie de Carol Scrob Muzica: d-na Zoe Pazu. Informații despre această ediție   Noaptea iarăși, iarăși crește, Doru-n piept mi se mărește, Zîna șade, și cu ea, Șade și speranța mea. Frunza-ncet îngălbinește Fruntea mea se încrețește Vântul toamnei suflă greu, Totul arde în pieptul meu! Păsările sbor din țară, Se îndreaptă unde-i vară, Visurile mele sbor, Eu rămân cu al meu

 

Cezar Bolliac - Cugetare

Cezar Bolliac - Cugetare Cugetare de Cezar Bolliac Nous naissons, nous vivons, bergère, Nous mourons sans savoir comment; Chacun est parti du nĂ©ant: Ou va-t-il?... Dieu le sait, ma chère.          Voltaire Prieteni! priviți zidul acela chinezesc, Și templii, elefanții, colosuri egiptene, Pagode suterane, pagode indiene, Ce se mai lupt cu timpul ca neamul omenesc, Și spuneți, unde-i omul ce-odată le-a zidit? Priviți Memfis, Efesul, priviți Babilonia, Cetățile gigantici din Indii și Asia, Cui vreți a le ști vârsta din stilul ce-a pierit! Priviți! Sidonul, Tirul ce pe profeți au dat; Gândiți l-a lor putere, pe lumea cunoscută; - Cătați-le-ți ruina! A! este prefăcută 'N acele elemente din care s-a creat! Oari unde e mulțimea ce-atuncea le mărea? Și unde l-e comerțul? Unde le e oștirea? Unde le este legea? Ce s-a făcut mărirea, Știința, avuția ce-atunci le înflorea? Mirați-vă-ți acuma de cărămida lor! Împleți-vă-ți muzeul de săpături, inscripții! Cătați chei d-alfabeturi! Croiți-vă-ți descripții! Râdeți d-a lor credință, de epopeea lor! ...

 

Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac)

Cezar Bolliac - Muncitorul (Bolliac) Muncitorul de Cezar Bolliac Informații despre această ediție „Cînd mă născui în lume, murise al meu tată ; Căci mult el se luptase cu iasma încruntată     Ce-i zice Sărăcia ! El locuia cu dînsa din frageda-i junie ; Și s-a luptat, sărmanul, cu multă bărbăție ;     Dar, vai ! l-a-nvins pustia ! Bătrîn de june încă, iertatul meu părinte Cătă la cer și zise : — «Oh ! Fie-ți milă, sfinte,     De bietul muncitor !» Atunci veni la dînsul trimisul ce desface Și-i zise : «Ia-ți iertarea : ești liber ; du-te-n pace     La bunu-ți Creator !» Și biata maică-atuncea, în lacrimi și sudoare, Cu mine-nsărcinată, privea la el cum moare.     Apoi groapa-i săpă... Fără nimic de hrană rămase-n văduvie, Și nu putea să lupte cu iasma Sărăcie,     Ce și mai rău turbă... Puțin după aceasta, în ziua sorocită, Prin munci m-aduse-n lume, flămîndă, părăsită,     Săraca măiculiță ! Plîngea pe două paie pe care mă născuse ; Căci n-avea fașe, mica ; acum întîi făcuse ;     N-avea nici cîrpuliță ! Apoi vărsa ea lacrimi cu mult și mai amare, Văzînd că-i seacă pieptul, că ...

 

Cincinat Pavelescu - Poema ochilor

Cincinat Pavelescu - Poema ochilor Poema ochilor de Cincinat Pavelescu Sunt ochi adânci ca un păcat Ce-ascund sub gene de-ntuneric Un vis, în negrul lor misteric, De-a pururi alb și nepătat. Sunt ochi cu ape de smarald, Verzi, limpezi, reci ca valul mării, Și poate-n ei un suflet cald Și-neacă tainele-ntristării. Sunt ochi de palidă virgină, Parcă măriți de suferinți, Ce-aruncă umbră peste minți, Din mângâioasă lor lumină. Sunt ochi în care amintirea Iubirii ce i-a chinuit În globul lor cel mărginit A scăpărat nemărginirea. Dar dintre toți, de mi-aș alege, lubirea-ntr-înșii să-mi răsfrâng, Liman al zilelor pribege Aș cere ochii care

 

Constantin Negruzzi - Inscripții

Constantin Negruzzi - Inscripţii Inscripții de Constantin Negruzzi În acest lăcaș de pace unde Domnul se mărește, Omul întăi se botează, când se naște pe pământ, Ș-apoi cu a lui soție vine de se însoțește, În sfârșit aicea află liniștire în mormânt. Nașterea, viața, moartea, sufleteasca mântuire, În acest loc se adună și d-amarul lumii greu Omul scapă când se duce ca să-și iaie răsplătire De la dreapta îndurare a bunului Dumnezeu. Eu nu am fost ca alții, de-aceea în suferință Am petrecut și-n lipsa plăcerilor lumești, Dar cugetul îmi spune că n-oi avea căință C-am fost și eu unealtă la rele

 

Dimitrie Anghel - Gherghina, 2

Dimitrie Anghel - Gherghina, 2 Gherghina de Dimitrie Anghel Miresmele sunt graiul florilor. Ele călătoresc pe vînt, aleargă de ici-colo, se ridică peste zidurile grădinilor, te întîmpină cine știe unde în pustiuri, te urmăresc și merg cu tine, te lasă apoi la o răscruce și dispar cum au venit, fără să știi de ce. Suflete rătăcite colindă lumea, un norod de fantome de toate culorile călătorește căutînd poarta sufletelor noastre, stăruiesc într-un fald de rochie, se ascund sub adăpostul unei frunze, se strecoară pe ferești și pe uși și umblă pretutindenea fără să le putem vedea. Merg coloratele fantome sub formă de mireasmă, trec umbrele de buchete, alunecă albastrele spectre, aproape de noi, fără să le putem atinge, fără să le putem cuprinde forma, fără să le putem vedea. Trec procesiile dulcelor moarte, își încrucișează calea, se întreabă și își răspund poate, ducîndu-și în brațe urna, în care și-au pus sufletul lor mirositor, spre cine știe ce țintirim tăinuit al întinderilor albastre. Toate își au graiul lor. Gherghina singură, marmoreana și recea floare ce stăruie pînă tîrziu în grădini, cînd vine toamna, ținîndu-și pe frunte sus, pînă și în minutul morții, coroana de petale ca ...

 

Dimitrie Anghel - Paiangul

Dimitrie Anghel - Paiangul Paiangul de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Cercam tihnit o nouă poezie, Ca să-mi continuu ciclul de la țară, Când fantomatic prinde să transpară Pe manuscris o umbră viorie. Privesc mirat și văd din bagdadie Cum un paiang, torcând un fir, coboară Asemenea unui saltimbanc pe sfoară, Treptat mărindu-și pata pe hârtie. Ce cauți tu, o, negru musafir, Ori te-a atras al lirei mele cântec? – Dar el se leagănă pe albul fir: „M-am coborât să-mi văd și eu de pântec, Căci eu, la masă, nu consum idei – Eu fac, nu scriu ca tine,

 

Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu

Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu Pe un volum al lui E. Gîrleanu de Dimitrie Anghel Publicată în Ramuri , VI, 13—14, 16 ian. 1911, p. 201—203. Brun, ca ieșit dintr-o sticlă de cerneală, adevăratul tip de oriental; ochi languroși și veșnic îndoliați de odaliscă. Cînd nu cuvîntă, știe să privească și să asculte. Înmagazinează bun și rău, minciună și adevăr, cu lăcomia struțului care nu alege cînd îi e foame. Buna lui credință e nesfîrșită și, printr-o bizarerie curioasă, cu care l-a dotat natura, după cîtva timp de la inhibiție, el își însușește toate întîmplările, transformîndu-le și dîndu-le proporții uriașe. Invenția la el e o trebuință organică, e o reacțiune contra uniformității, un antidot fără de care viața n-ar mai avea nici un haz, e, ca să zic așa, pîinea lui cotidiană. Și-apoi, ce-are a face dacă un lucru e adevărat sau nu, cînd el poate să deștepte curiozitatea cetitorului măcar o minută, sau poate avea aparența unui adevăr. Dacă baronul de MĂ¼nchhausen, de cinegetică memorie, care și-a petrecut cea mai mare parte din existență în lumea lighioanelor, ...

 

Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault

Dimitrie Anghel - Pe un volum de Charles Perrault Pe un volum de Charles Perrault de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 11 nov. 1910, p. 236—238. Poveștile sunt o lume alături de a noastră. Vechi de cînd timpul, ele trebuie să fi legănat copilăria omului și de aceea farmecă și desfată și astăzi pe copii. Frica ori urîtul și monotonia lungilor nopți a trebuit să împrospăteze necunoscutul. În sunetele și zvonurile care rătăcesc fără de hodină, în natură, fantazia primitivă a trebuit să închipuiască ființi nevăzute, care grăiesc, își spun durerile ori bucuriile, furtunoasele patimi ori nostalgicele reverii, ca să ne înduioșeze sufletul. Iar cei ce le ascultau au căutat să deie trup negurelor ușoare și diafane ce se ridică și joacă peste ape, și le-au numit elfe, să întrevadă în contururile fantastice pe care le fac și le desfac nourii o lume întreagă de zei, un cer întreg de ființi supranaturale, pe care l-au numit Olimp, Walhalla sau altfel, au împoporat pădurile întunecate cu un întreg norod de fauni, nimfe și silvani, au îngropat în fiecare albie de rîu o sirenă și au înfăptuit din nou Universul, ca ...

 

Dimitrie Anghel - Scrisoare (Anghel)

Dimitrie Anghel - Scrisoare (Anghel) Scrisoare de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 18 feb. 1907 (semnată Ion Fulga) Îți scriu, să știi că toate-s așa ca la plecare, Că n-an clintit un lucru de două săptămîni, — Pe masă o mănușă, zvîrlită la-ntîmplare, Păstrează încă forma frumoasei tale mîni. Și iată evantaiul și mica ta oglindă, — Oglinda, cea mai bună prieten-a femeiei, Ea cere poate-atîtea secrete să surprindă Cînd ușile-s supt paza neîndurat-a cheiei. — Și-afară de aceste, e-un miros blînd de floare Ce rătăcește, încă... sunt cei doi trandafiri, Care-au murit pe-ncetul în apa din pahare, Mărindu-mi întristarea cu două amintiri. Așa e-n casa noastră, iar cel ce ți-le scrie E-așa hursuz și jalnic, încît mă-ntreb de-s eu, Sau am murit ș-acuma trăiesc iar, cine știe, Și nu-s decît un paznic bătrîn într-un

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>