Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NEȘTIUTOR
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 33 pentru NEȘTIUTOR.
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
... lume, prin evoluție să crească, să aibă formă, scop și nume. Iar clipa, chiar de-atunci, să-nsemne un infinit, o devenire – pe cel neștiutor să-ndemne spre prima lui nedumerire. VIII Dar pân' a ști e strâmtă cale și greu de străbătut hățișul prin toate gândurile tale ... regăsit Sunt liber, cum am fost tot timpul și nu știam, ducând povara iluziei că doar Olimpul e-n drept să judece-n afara Lumescului neștiutor. Purtând în suflet îndoiala eu, temerarul luptător, nemaicrezând în învoiala Cu omenirea suferindă, cea de tradiții păstrătoare, făr' a-ndrăzni să se desprindă ...
Ștefan Octavian Iosif - Rozele
... cu drag, le-adună iar. O, de-ar putea, le-ar da ființă ! Dar izbucnește-n plîns amar Văzînd că e cu neputință... Sărman copil neștiutor
Alexandru Macedonski - Accente intime
Alexandru Macedonski - Accente intime Accente intime de Alexandru Macedonski În zilele aceste când inima expiră, Când egoismu-n aer ca molimă planează, Când florile simțirii din piepturi se retează, Când bunul trai e ținta la care se aspiră, Când orice este nobil ne lasă reci și muți, Când fruntea și-o ridică toți oamenii căzuți, De ce nu e putință s-adormi pe neașteptate Și tocmai peste-un secol, nembătrânit d-etate, Să te deștepți prin farmec la viață și lumină, Călcând într-un nou secol pe-a vechiului ruină! Nu plâng pe-o soartă crudă ce-n veci mă urmărește O inimă ce simte o dată se zdrobește!... De mic Fatalitatea în cartea ei m-a-nscris Să trec prin astă lume cum trece un proscris, Dar plâng că nu văd cerul ce-n ochi se oglindește Prin ochiul Omenirii la inime transmis! De câte ori în taină, creând o lume-ntreagă, Distrug pe cea reală, rup lanțul ce mă leagă, Și pentru alte zile mă simt că sunt născut Familii, țări, fruntarii, le șterg prin cugetare, Și ridicând pe tronu-i familia cea mare, În patrie comună văd globul prefăcut! Simțiri mici și ...
Alexandru Macedonski - Rondelul Mării Japoneze
Alexandru Macedonski - Rondelul Mării Japoneze Rondelul Mării Japoneze de Alexandru Macedonski Smaraldul mării răpitoare E jocul vecinic de colori În verdea flacără de soare De lângă țărmii ninși de flori. Liliachii, se duc izvoare Sub pomi, plăpânzi ca niște zori, Smaraldul mării răpitoare E jocul vecinic de colori. Copii, de griji neștiutori, Sunt japonezii-ntre popoare, Ș-orice dureri le sunt ușoare. Căci poartă-n suflet, zâmbitori, Smaraldul mării
Alexandru Vlahuță - Nunquam ridenti
... uit de toat-a neamului robie: Cu mii și mii de ani mă-ntorc în urmă; Stăpân pe verzi pustiuri pasc, în turmă, Neștiutor de frâu, Pe-ncântătorul țărm al unui râu În care, noaptea, dorm minunile cerești... O, caii năzdrăvani de prin povești, Ce s-au ales la ...
Cincinat Pavelescu - Poet (Pavelescu)
... renasc din rouă, Cu versul tău să-nvii Olimpul. Să fecundezi sterila minte Ca pe un câmp secat de plug, Și să străbați tot înainte Neștiutor de nici un jug. Să-nvingi prostia-mbătrânită Și din noroi spre cer să zbori, Și să-mpingi lumea-nmărmurită Spre alte mândre aurori. Și ...
Elena Liliana Popescu - Imn Vieții
... tine Negânditul În tine Căutarea În tine Nepătrunsul În tine Întrebarea În tine e Răspunsul III Nimic în neschimbare Nimic nestătător Nimic în neaflare Nimic neștiutor IV Ascunsă-i Amintirea în ce-i necunoscut Ascunsă-i Nemurirea în ceea ce-i pierdut Găsește Adevărul În ceea ce-i uitat Doar el ...
George Coșbuc - O noapte pe Caraiman
... Și sufletu-n tine se crede Un pom în pustiu! Așa înaintea creării A fost tohu-bohu, socot: Plutea peste-adânc Sevaot, Și, neștiutor al mișcării, Sta haosul tot. Aici, în sălbatica noapte Cunoști ce e vecinic și sfânt. Ce soli ai vieților sânt O rază și câteva șoapte ...
George Topîrceanu - Călimara Călimara de George Topîrceanu Mi-ai dăruit, frumoasă doamnă, o călimară de argint Cu două guri întunecate, ca două porți de labirint, Prin care gîndurile mele s-or afunda neștiutoare Și-adesea n-or găsi ieșire din bezna umedă, la soare. Cu două guri ca de fîntînă, din care ultimul meu vis, Scanfandru mic, privind cu spaimă spre fundul negrului abis, Va încerca, zădarnic poate, s-adune înșirată-n salbe Recolta de mărgăritare a viitoarelor nopți albe. În călimara asta nouă roiesc ca fluturii imagini Ce vor cădea cîndva inerte, pe cîmpul alb al unei pagini, Închipuiri neplăsmuite și gînduri negîndite încă Pe care stropul de cerneală le-nchide-n noaptea lui adîncă, Cuvinte șterse peste-o clipă, fantome de idei defuncte, O ploaie miniaturală de-accente, virgule și puncte - Și-acele arabescuri pe care-o vagă fantezie Sau numai mîna mea distrată le zugrăvește pe hîrtie. În ea, tăcute și smerite, stau viitoarele regrete Alături de bilanțul zilei și de adresa unei fete; Scrisoarea de condoleanțe pe care, poate, o voi scrie Unui amic în doliu după o rudă care încă-i vie; O epigramă inedită; figura unui tip ridicol, Pe care nu- ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Lene Lene de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Eram mai mulți în drumul-de-fer. Calea lungă, zăpușeala nesuferită și uruiala monotonă ne aromniseră pe toți; pe unul cu capul pe spate, pe altul cu capul între mâni și cu coatele pe genunchi. Al treilea moțâia; al patrulea sforăia; ș-altul se încerca să doarmă iepurește, cu ochii deșchiși. La scăpătatul soarelui un vânt răcorel începuse a sufla. Căldura se micșorase, zăpușeala încetase; aerul nu mai semăna cu o apă încropită. Îndată ce nădușeala de pe tîmplele celor somnoroși și adormiți se răcise, mânile lor începuse a se mișca, pleoapele trăgeau una în sus si cealaltă în jos, capetele se învârteau în osia gâtului, picioarele hârâjâiau tocurile pe mușamaoa tocită a vagonului. Viața să deștepta încetul cu încetul. Când soarele apusese desăvârșit, întinzând pe cer fășii lungi și roșii, prietenii să deșteptaseră întremați și cu poftă de vorbă Anecdotele, amintirile din liceau, ștrengăriile din facultate, dragostele și politica să amestecau fără nici un șir, fără nici o ordine. De multe ori vorbeau doi și trei dodată. În sfârșit, spuseră tot ce puteau să spuie, învălmășit, până ce ajunseră la patimile lor. Aci ...
Elena Liliana Popescu - Imn Existenței
... dualitate, nu se născuse-n Rai Când cunoscuse totul, dar făr' a se cunoaște, Impersonalitate, când Tu îl conțineai, Trăind chiar nemurirea, deci neștiutor, aflat în armonie, dar încă-n neființă, când doar necesitatea, nimic întâmplător nu se știa să fie acolo cu putință, Când era numai Unu, în ...