Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru NOROI
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 97 pentru NOROI.
Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie
... poemă-ntreagă de-a fi plâns și suferit. Voi care cunoașteți viața sub oricare formă — voi, Frunze veștede, purtate de răstriște prin noroi, Voi care-ați umblat pe uliți fără haine, fără pâine, Și v-ați dus prin ploi și zloată cum se duce câte-un câine, Ridicând ...
Alexandru Vlahuță - Dormi în pace
Alexandru Vlahuţă - Dormi în pace Dormi în pace de Alexandru Vlahuță Dormi, iubito, dormi în pace. N-am venit să-ți tulbur somnul, Nici să plâng... La ce-am mai plânge pe-adormiții întru Domnul! Am venit să cuget. Uite, nicăiri nu pot mai bine Gândurile să-mi desfășur, și să stau la sfat cu mine În mai bun răgaz. Aicea, simt că-s mult mai înțelept, Ș-ale lumii toate parcă le văd limpede și drept. Cât de clare mi se-nșiră toate din trecut, în minte, Când de-a crucii muche rece îmi lipesc tâmpla fierbinte. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . E uscat-acuma țărna ce te copere, și mie Parcă tot nu-mi vine-a crede că ești dusă pe vecie. Uneori te țin departe și mă-ntreb de ce nu-mi scrii... Dornic căutând în cale-ți, parcă tot aștept să-mi vii. A, cât de pustie-i lumea și viața fără tine! Câteodată, stând aicea, la mormântul tău, îmi vine Ca o furie nebună. Ș-aș voi atunci, aproape, Față-n faț-acolea, lângă piatra astei triste groape, Să-mi descind-acela care, cu puternica lui dreaptă, Lumile le cârmuiește, și-n văzduh ...
Cincinat Pavelescu - Adâncuri Adâncuri de Cincinat Pavelescu Ce liniștit surâde lacul Sub caldul razelor de soare, Când ceru-albastru se răsfrânge În unda lui scânteietoare. Și-n fundul lui, noroiul negru Ascunde lupte îndârjite. Sunt mii de vieți ce se frământă Sub clarul apei adormite. Și noi zâmbim cu-nșelătoarea Seninătate-a unor unde. Ce calmi părem! Dar câte patimi Adâncul inimii n-
Cincinat Pavelescu - Calomniatorilor
... Calomniatorilor de Cincinat Pavelescu Vântul de seară luase țărâna Și-o-mprăștiase într-un puhoi: Te-ntunec, soare! striga nebuna. Acum! Dar mâine vei fi noroi
Cincinat Pavelescu - La curtea cu jurați
... cu jurați de Cincinat Pavelescu În fiecare dintre noi, În cel mai bun și mai senin, Ca drojdia în orice vin E un amestec de noroi! Când vasul șade neclintit E vinul clar și-l bei voios, Uitând că drojdia stă jos. La fel e omul fericit. Dar câți nenorociți nu ...
Cincinat Pavelescu - Mamei (Pavelescu, 3)
... să mi-o-ncovoi. C-un sarcasm și cu un zâmbet de-am știut să-nfrunt furtuna, Iată-mă cu ghete rupte prin zăpadă și noroi. De-am iubit, la pieptu-mi dânsa n-a vrut capul să și-l culce, Dar nici eu n-am plâns cerșindu-i ...
Cincinat Pavelescu - Păsările nopții
... din ochii mei oglinda Trăsnetelor scăpărate. De la îngeri smuls-a Domnul Pene mândre pentru voi, Ca să vă târâți aripa Murdărită prin noroi? Hai! spălați-le-n seninul De pe culmile înalte! Pe albaștrii munți din zare Zborul vostru să tresalte. Mai lăsați pădurea sumbră, Cuibul, streșina ruină ...
... prilejul inundațiilor din 1910 (n. a.) Oraș de lumină și umbră, abis! Cetate de lacrimi, de râs și durere, Vast Babel de aur, noroi și plăcere, Paris! Târg aprig în care virtuții-i e scris Genunchii să-și plece slăvitului aur, Regină ce-mparte cununa de laur, Paris! Bal ...
Cincinat Pavelescu - Poet (Pavelescu)
... sterila minte Ca pe un câmp secat de plug, Și să străbați tot înainte Neștiutor de nici un jug. Să-nvingi prostia-mbătrânită Și din noroi spre cer să zbori, Și să-mpingi lumea-nmărmurită Spre alte mândre aurori. Și-apoi, sub buclele-ți cărunte, Furat de gloria-ți întreagă, Să ...
Cincinat Pavelescu - Serenadă (Pavelescu, 1)
... cânt ca astă-vară Serenade, Însă, vai, găsesc în poartă Frunza moartă! Toamna cade! Ploaia cerne; ceața deasă Tristă, umedă se lasă, Pe cărare e noroi, Și sub zarea cenușie Toamna rochia și-o sfâșie -N pomii goi! Sub balcon când se ridică Glasul meu pătruns de frică, De la geamul ...
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor
Dimitrie Anghel - Calvarul florilor Calvarul florilor de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 5—6, iunie-iulie 1910, p. 334—336. Cine a trăit mult timp în preajma grădinilor și s-a deprins să urmărească jocul umbrelor în creșterea și scăderea luminei, ori s-a lăsat îmbătat de miresmele ce le poartă și le împrăștie vîntul, și apoi e silit să trăiască într-o casă ale cărei ferești dau pe un orizont de hornuri și de coperișuri, acela păstrează în suflet melancolia înduioșată, ce trebuia s-o resimtă întîiul om după raiul pierdut. Eu am trăit mult în preajma lor, și întîiele mele visuri le-am scuturat din caliciul florilor. Ele, din vremile cele mai vechi, au spus în graiul lor mut ceea ce nu poate spune gura, au fost semnul de pietate al celor morți, cununa celui victorios, ghirlanda zilei de sărbătoare, prinosul de dragoste iubitei. În orașele mari, unde scuarele și grădinile sunt mai dese, nu ca la noi, poți urmări mersul anotimpurilor, și în parterele împrejmuite de verdeață florile se perindă ca niște călători ce vin și pleacă, de la umila viorică, pîn' la capricioasa crizantemă. Crizantemele mai cu ...