Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OARE

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 630 pentru OARE.

Constantin Stamati - Înțelepciunea lui Solomon

... mea mâhniciune, Și ca să-nceteze, m-am dedat cu totul Miniștrilor curții să mă măgulească; Dar laude, pompe, obosindu-mi gustul, Puteam să simt, oare, vreo mulțumire, Când și lingușirea e deșertăciune? M-am silit să aflu a omului fire, Am aflat, vai mie! Vai de a ... furtuna chinurilor noastre! Pe tine te-așteaptă inimi întristate, Ce sunt înșelate de speranți deșarte, Și mult sfâșuite de dureri cumplite. Dar ce va fi oare după moartea noastră? Înțelepții lumii nu pot ști aceasta, De mormântul este finitul a toate, Sufletul de piere ca la animale. Sau zboară ... răsuflare). Unde-i al său suflet? Ș-al tău unde este, Omule deșarte? Simțirile-ntr-însul Pier ca și în tine, deci ce-aștepți tu oare?* Dar cine gândește la aceste toate? Scumpul grămădește avuție multă, Ca când în eternuri are să trăiască; Cu marea se luptă speculantul lacom, Aducând covoare ... sunt gloria voastră, Iar acele rele, hulă și ocară. Iertând slăbiciunea celor cu prihane, Vă vor iubi cei slabi cu inimi curate; Și ce avem, oare, mai sacru în lume Ca bunavroință a fraților noștri? Și care om, ...

 

Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliță

... pe palamar să zic-un Tatăl nostru, iar el îl secunda cu gagagaga! Când popa se-ncurca rău și oamenii se-ntreba[u]: "Ci Doamne! oare ce-i fi zicând", palamarul răspundea categoric: "Tăceți, mă, nu vedeți că părintele cântă grecește?". Asta impunea. ― Foarte frumos îi ședea potcapul părintelui Ermolachie ... îi urmează, cu parii, strașnicii și înțelepții Ftoma lui Culbeci și mărinimosul Toader Zurgal ău. Și pe cine mai zărește ochiul meu în strălucitele șiruri? Oare nu-i acela teribilul Dămian Cușmălungă? Și oare cine te întrece în fapte strălucite pre tine, de berbeci adunătorule Curcă? Și v-am văzut și pe voi pe calea măririi, pre tine, între ... aspect eroic și plin de demnitate, cojocul spânzura până-n pământ și căciula semăna c-un stog de fân pe un cap de curcan. Dar oare la ce să trădăm dulcele său nume? Cine nu-l ghicește ― oare istoria nu-l va însemna pe paginile sale, dacă n-a avea altă treabă de făcut?... Așadar pourquoi? ― A! Zi ... pe părintele. Despre neeficacitatea duioșiilor sale religioase era convins. Apoi chiar să se fi pus părintele Ermolachie pe aceea ca să citească blestemele sf. Vasile, ...

 

George Coșbuc - Dragostea păcurărească

... pe mine! De pe-aceste locuri eu, Nu m-aș duce niciodată, Căci în țară-nstrăinată Știu că plânge-voi mereu; Vai, putea-voi trăi oare Fără miei, fără mioare? Tot cu dorul eu să fiu? Tot cu jale fără seamă Și de tată și de mamă Eu nimica să nu ... în altă țară Să mă lupt cu jale-amară? Și la clacă și la nunți Și la glume-n șezătoare Numai eu să nu fiu oare? Și pe coamele de munți Să facă ce-or vrea păstorii, Eu s-ascult ce zic maiorii? Oh, și-apoi să fiu închis, Între ziduri ... și-n țări departe! Scrisu-mi-e cum să petrec! Să vă las câmpii iubite, Oi de mine păstorite Să vă las, căci mâine plec! Oare după ani de jele Iar veți fi voi ale mele? Renturna-voi oare când? Prin poiana de la Cruce Mai putea-mă-voi eu duce, Mai putea-voi eu, lătrând Și pitit dup-o movilă, Să-nspăimânt câte ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de ianuarie

... nici un țărm al vieții n-am s-ajung să odihnesc. Lemnul dacă arde-n vatră a rămas cenușă rece, Ce mai caut oare-n lume dac-am dat tot ce-am avut? Sunt un soare care-apune, sunt un cântec care trece, Sunt o frunză care zace pe ... mi împrumute, Și cu dânșii pe-ai mei umeri aplecați ca niște îngeri Se vor smulge de pe buze-mi armonii muiate-n plângeri. Credeți oare că un cântec când din suflet se revarsă Se așteaptă să răsune printre suflete de morți? Credeți oare că o frunte când de foc ceresc e arsă Și străbate c-o scânteie l-ale raiurilor porți, Vrea să știe de-omenire, când pe ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de iunie

... încet, ca o suflare Ce-mprăștie prin aer parfum de trandafiri; Musset a cugetat-o, dar el n-a scris-o. Oare Voi-va astăzi Muza din ceruri să coboare, În mantia-i eternă de aur și de-azur, Și tocmai de la Sena, ce curge maiestoasă ... — ți-a zis: ,,Mănâncă!" Cântași cu toate-acestea un imn de-amărăciune, Sarcasmele rânjinde pe buze-ți se-ntâlnesc, Dar spune-mi oare-atuncea, izvor de goliciune, Ce trebuie să facă acei ce flămânzesc? Când iunie surâde cu nopțile-nstelate, Să cânte sau să moară, când tu și ... cu buze descleștate, Când ție, și condeiul din mână ți-a picat? Să cânte?... Pentru cine?... Să moară?... Pentru cine?... Și cine știe, oare, în moarte de e bine?... Să plângă?... Însă plânsul provoacă râsul azi... Pe cât ai să verși lacrimi, pe-atâta ai să cazi! Să râdă ...

 

Alexandru Macedonski - Vânt de toamnă

... Dumnezeu? Simt că viața mea e slabă? Când apusul e mai falnic, Norii toți când strălucesc, Melancolic îi privesc Și rămân cu ochiul jalnic. Este oare, este oare, Semn de moarte pe curând Versul meu ce plânge blând Ca susurul de izvoare? Cu octombrie ce vine, Fi-voi oare frunza-n vânt Doborâtă la pământ Și uitată de oricine? De-aud clopotul de jale, Fără voia mea tresar, De-ntâlnesc funebrul car, Mă întorc ...

 

Alexei Mateevici - Cuvânt împotriva beției

... de slab și neputincios spre judecată dreaptă, căci în păcate ne naștem și întru fărădelege ne zămislim (Ps. 50, 5). Fiind mintea noastră slabă, putem oare noi fără de greșeală să umblăm? Niciodată. Dar fiecare dintre noi cu mintea ne povățuim și în gospodăria noastră, și între oameni, și înaintea năcealnicilor ... că bețivului așa i-i dat de la Dumnezeu,— să fie bețiv. Tare greșesc aceia oameni cu așa cuvinte înaintea lui Dumnezeu. Se poate oare ca Tatăl Nostru Cel Ceresc să vreie vreun rău zidirii Sale? Se poate oare — izvorul bunătăților — Dumnezeu să-i deie unuia să fie bun și blagoslovit, iar altuia — sa fie bețiv, tâlhar, curvar, amăgitor sau altă ...

 

Dimitrie Anghel - Imn (Anghel)

... în Sămănătorul , 23 dec. 1907 Împărecheri ciudate de slove...o, cuvinte! Ce farmec se deșteaptă cînd vă rostește gura... De n-ați fi fost voi oare, atunci cu ce veșminte S-ar fi-mbrăcat pe lume și dragostea și ura? Ce-ar fi făcut un suflet cu tot ce-adună-ntr ... Ați răsărit, ca-n urmă, ca niște diamante, Din val în val s-ajungeți curate pîn la noi? Subt bolta cărei peșteri ați răsunat voi oare, Ca după vremuri strînse, vers după vers, cu greu, În ganga unei strofe pe veci nemuritoare, Să răsunați prin gura și harfa lui Orfeu? Cuvinte ...

 

Dimitrie Anghel - O primăvară la Roma

... Ca dunga viorie ce o vedeam mărginind dunga de lumină jos în stradă, umbra și lumina, trecutul și prezentul, moartea și cu viața nu mergeau oare acolo pretutindeni ca doi buni tovarăși, frageda tinerețe roz-albă a unui vișin nu-și juca oare umbra pe scările de marmoră ale unui templu zidit acum ani o mie, frumusețea juvenilă a unei brune fete nu visa oare pe lespedea șlefuită a unei fîntîni ascultînd o gură de apă, care îngîna un cîntec străvechi cu aceleași note ca și pe vremea ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Ziua bună la țară

... Țară dulce și frumoasă, Tu, ce-ai fost gloria mea, Eu mă duc, fii sănătoasă! Nu știu de te-oi revedea. Dar ce-mi pasă oare mie Dacă pe pământ străin, Dacă în călătorie Moartea îmi va zice: vin'! Vai! în sânu-ți dulce, oare Sunt eu mai puțin străin Când pe toată ziua moare Visul sufletului lin? Iară se ridică norul. Vasul tău nu este-n port, Vânturi rele ... amar de tine, ,,Ai unirea!" ei ți-au spus! Dar ei ți-au luat din mână Armele ce ai avut. Dragă patrie română, Ce rău oare le-ai făcut? La străini te-or da-n prădare, Vai! și pe cămașa ta Fiii vitregi cu turbare Sorții lor vor arunca. Te-au ...

 

George Coșbuc - Sulamita

... Am mers la vii pe deal în sus Și mi-am făcut o cale Pe câmpii de către Damasc De ce m-am dus eu oare La locul unde turme pasc? Vă jur, fete fecioare, Să nu cercați voi a trezi Iubirea-n piept cu sila, Căci ea de ... mir Și munte de tămâie! Șiragul dinților tăi, des, Ca turmă păscătoare De oi nesterpe, care ies Șirag din scăldătoare! C-un turn de marmur oare nu-i Frumosul gât asemeni? Și țâțele-ți sunt ca doi pui De cerb ce se nasc gemeni! Doi crini sunt buzele și strat De ... soartea, Dar bine știu c-al meu amor Mai tare-i decât moartea! Ca iadul, gelozia lui Atât e de turbată: De ce nu poți oare să-ncui Și-amorul sub lăcată?! Veninul dragostei îl sug Și-s bolnav de iubire, Căci tu m-oprești, d-aș vrea să fug. Cu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>