Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OASTE

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 240 pentru OASTE.

Dimitrie Bolintineanu - Fiastrii

Dimitrie Bolintineanu - Fiastrii Fiastrii de Dimitrie Bolintineanu Sub Mihai Viteazul s-a făcut unire; Dar fiastrii umblă pentru despărțire. La Pătrașcu domnul, al lui Mihai fiu Într-o zi s-arată și-ăst limbaj îi țiu: — ,,Nu mai vrem unire noi cu țara voastră; Căci ea ne dărâmă neatârnarea noastră!" Dar răspunde unul din cei cinci boieri Ce Mihai numise mari consilieri: — ,,Turcii vă insuflă astă cugetare, Căci unirea face neamul nostru tare; Și ei vor să vază pe acest popor Slab, ca să-l supuie lanțurilor lor. Sfântă Românie! Oare nu suspini? Carnea ta se vinde la barbari străini? Sângele și viața-ți sunt puse-n vânzare, Și tu, dragă țară, stai în nepăsare! A slăbit poporul cel nebiruit? Sângele lui tânăr oare-a putrezit? Ca să vază astăzi, fără de simțire, Pe cei răi ai țării dându-o pierire? Și ce poate dânsul cât de tare-ar sta, Când cei mari lucrează la robia sa? Când cârmaci molateci vasul duc spre stâncă, Altui vas, tăria ce-i ajută încă? Voi nu vreți unirea vechiului popor, Căci stăpânii voștri încă nu o vor. Dacă cu robia ce vă umilește V- ...

 

Emil Gârleanu - Fugitul

... să spun eu. Să vă grăiesc eu, domnule căpitan, că bietul nu poate vorbi de inimă ră... Amu, i-o venit și lui rândul la oaste. I-o venit rândul acum trei ani, și s-o dus, că i-am spus: du-te, băiete și-ți fă sirviciul; bun e Dumnezeu ... un târziu, l-am întrebat: Și acolo nu te-au luat la meliție, măi băiete? Ce să mă ieie, mi-o răspuns, ei au destulă oaste. Îi duce pe flăcăi peste mări și țări, să se bată. Care cum se duc, nu se mai întorc. Îs pustii satele! Iacă, țin minte ...

 

George Coșbuc - Blestemul trădării

... să cadă-n toată clipa Peste pragul fulgerat. Însă-n veci vor sta la poartă, Că-i din cer blestem de veci. Noaptea-nvie-o oaste moartă, Și-i de coifuri valea plină Fă o cruce și te-nchină. Călătorule, când treci. Noaptea din ruini răsare Tot castelul, precum fu. Șanț ... avu. Iar din văi un prinț se suie Alb de arme, spre castel; E tăcere-n cetățuie, Dar stafiile pe coaste Repezi vin, o-ntreagă oaste, Toți ai prințului cu el. Lupi ce cască largul gurii Au pe coif, și parc-au strâns Toate fiarele pădurii. Sunt de-acei ce-au ...

 

George Coșbuc - La Smârdan

George Coşbuc - La Smârdan La Smârdan de George Coșbuc Neam român, văzui odată Oastea Domnului Mihai Zicea Dunărea-ntristată: Fulger îns-atunci erai, Și-alergând prin cer furtuna Cânta vorbe românești Astăzi stau și-ascult întruna Și mă uit, și nu mai ești! Dar abia rosti cuvântul Dunărea, vuind prin văi, Și văzu gemând pământul Și de cai și de flăcăi. Zornet auzi prin zare, Cum se-ncheagă stol cu stol Și năprasnică răsare Oastea domnului Carol. Jalnic tu-ți doinești durerea Dunăre, și iat-acum! Din mormânt ieși puterea Și-nzadar îi stai în drum. Trec voinicii peste tine; Mersul lor e zbor de fulg, Și din mâinile strâine Stema libertății smulg. Tresăriră iuți românii Căci aminte și-au adus Cât s-au străduit bătrânii Steagul să ni-l ție sus, Câte plângeri ne-ntrerupte În mormânt or fi vărsat, Că nepoții fug de lupte Și că steagul e-nchinat. Dunăre,-ai văzut Smârdanul? Spune tu, s-o spui și eu! Și noi știm izbi dușmanul, Și-n români e Dumnezeu! Știm și noi găti cununa Vitejiei ce-o doinești, Și când urlă-n cer furtuna Cântă vorbe românești! La Smârdan așa vru Domnul Morții dintr-această zi ...

 

George Coșbuc - Mortul de la Putna

... mândru chip Eu credeam că-i umbră moartă Ce se mișcă pe nisip, Dar e viu! Acum ridică Ochii săi, parc-ar lăsa Peste-o oaste inimică Toată vrăjmășia sa. Apoi stă plecat și-ascultă; Poate-aude spre Hotin Vuiet și-alergare multă De poloni și turci ce vin, Poate-aude ...

 

George Coșbuc - Oștirile lui Alah

George Coşbuc - Oştirile lui Alah Oștirile lui Alah de George Coșbuc Noaptea care-ncheie anul      Noaptea sfântă, Când cetindu-și El-Coranul Trist mahomedanii cântă Pe răpușii prin bătăi Noaptea asta știe spune      De-o minune La Călugăreni prin văi, Când e-n jumătate ruptă      Noaptea-n cale, Pe uitatul câmp de luptă Se pornește-un glas de jale Și-apoi multe, și-mprejur Din păduri răsar o mie,      Din câmpie Plânge-un nesfârșit murmur. Și murmurul crește-ntruna      Și deodată, Urlă-n zare ca furtuna, Și prin zarea spintecată De blesteme și de vânt Ies spahii în șiruri dese,      Grabnic iese Oastea-ntreagă din pământ. Căci acum, prin lumea lată,      Ies să jure Toți cari au pierit vrodată Pe câmpiile ghiaure, Și-așteptând un semn ceresc Stau gătiți, potop să plece      Și să-nece Tot pământul creștinesc. Ei, cu genele-amorțite,      Nalță mâna, Iar din bărbile-ncâlcite Iuți își scutură țărâna Și pe cai sărind grăbiți, Învârtesc dușmanii crucii      Săbii lucii, De năvală stând gătiți. Furnicând din mii de locuri,      Plini de ură; Cu blesteme și batjocuri, Strigă toți ca dintr-o gură Sfântul nume-al lui Isus, Și turbate și-ndrăznețe      Mii de fețe, Alergând, privesc în ...

 

Ion Luca Caragiale - Manifestul "claponului"

... împintenați, tot unul și unul, aleși pe sprânceană din toată împărăția lui, cari îi fac ștabul împărătesc. În capul alaiului are să meargă muzici și oaste multă; dupe aceea țarul în mijlocul ștabului, și dupe ei alte muzici și oaste; iar mai înainte de toți și dupe toți și printre toți, să vă vârâți dumneavoastră cu copilele și cu copiii, să vă trăiască, să le ...

 

Ion Luca Caragiale - Resbelul

Ion Luca Caragiale - Resbelul Resbelul de Ion Luca Caragiale Planul de bătaie al oastei rusești are de scop să bată pe Turci - precum desigur planul Turcilor e să biruie pe Ruși. Dacă nu s'o întâmpla cea d'întâi, are să se întâmple cea d'a doua,... și dacă nu s'or întâmpla niciuna nici alta, atunci o să se întâmple altceva - că ceva tot are să se întâmple. Vapoarele turcești umblă pe apă, și când nu umblă... stă pe loc - iar oastea rusească stă pe uscat, și când nu stă... umblă. Aceste știri îngrijetoare produc senzație în toată lumea europeană, care a ajuns de nu mai are poftă de mâncare, fiindcă nu are ce să mai mănânce - criză mare ! Ca doi berbeci pizmătareți, cari stă gata să se arunce unul asupra altuia cu coarnele, astfel două împărății au pornit cu oștile respective să se întâlnească și să se facă praf. Să vedem care din doi are să rămâie până la urmă berbec bătut ! În această privință vederile noastre se rezumă în puține cuvinte. Dacă s'o întâmpla - cum cred unii - să bată Rușii pe Turci, atunci o să facă Czarul chef mare și Sultanul ...

 

Ion Luca Caragiale - Resbelul 1877

Ion Luca Caragiale - Resbelul 1877 Resbelul 1877 de Ion Luca Caragiale Dintre toți anii trecuți, cu drept cuvânt acesta se poate numi un an caraghios, deși s'au petrecut în cursul lui lucruri foarte serioase, tocmai așa precum adunările legiuitoare sunt niște așezăminte foarte serioase, deși se petrec în ele prea adesea lucruri caraghioase. În acest an, târîș grăpiș, ar fi mers treburile foarte bine dacă n'ar fi mers rău de tot; politica iarăși nu s'ar fi încurcat așa de mult dacă ar fi fost pace, și mulți onorabili deputați și senatori au dovedit elocent, la Idee, că ar fi fost desigur pace dacă nu era războiu; apoi, întemeiați pe această matură judecată, membrii Clubului Lătrătorii la Lună s'au rostit în ședință solemnă, că dacă nu se făcea războiu era să fie pace bună. Aceasta poate da o idee, deși slabă în adevăr, despre logica care a predomnit la mersul spiritului public în capitală. Războiul - iată evenimentul cel mare ! Noi am zis-o și o susținem sus și tare: Vapoarele turcești umblă pe apă, și când nu umblă... stă pe loc; - oastea rusească stă pe uscat, și când nu stă... umblă. Aceasta produce senzație ...

 

Mihai Eminescu - Ștefan cel Mare (schițe de imn)

... pământul de tropotul des, De-atâtea oștire de munte, de șes, Răspunde sunare din nouri; Cu sunet de bucium la munte și plai, C-o oaste

 

S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Sunt catană

... S%C3%A1ndor Pet%C5%91fi - Sunt catană Sunt catană de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif Am slujit în oaste și am fost catană, Nici căprar n-am fost eu, ci mereu catană. Mîndra tinerețe-n oaste mi-am lăsat Și cu bătrînețea m-am întors în sat. Îmi făceam corvada, stam la toate gata, N-am luat pedeapsă un minut măcar ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>