Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OGRADĂ

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 122 pentru OGRADĂ.

Alecu Donici - Câinele lătrând

Alecu Donici - Câinele lătrând Câinele lătrând de Alecu Donici — Am, am instinct de câine: Să latru până mâine; Vroi să răspund menirii de câine credincios. Cei buni pe lângă mine pot trece-n bună pace, Iar cei răi să se teamă! Eu am cu ei a face, La ei dau furios, Am, am, am drit de câine Să-i latru până mâine. Așa bătea-ntr-o noapte în târg la negustor Un câine păzitor. — Mă mir — îi zise oaia tot de la acea casă — Cum nu urăști lătrând, Când lumii nici nu-i pasă De-un câine hămăind Și cum poți tu alege Pe răi din acei buni? — Pot, câinele răspunse, eu am instinct, am lege De-a nu spune minciuni. Vezi ist trecător simplu ce merge cu pas mare, Statornic, așezat; El este bun, își cată de drum cu nepăsare Și trece nelătrat. Dar iată, un rău vine; vezi-l cum tot pândește, Se trage-ncetișor, În gându-i furtișaguri, prădări închipuiește, E gata de-orice crimă, e gata de omor. O! am să-l latru tare, Am să-l veghesc la lume spre pildă, spre-nfruntare, Și în ...

 

Alexei Mateevici - Hristos la Martha și Maria

Alexei Mateevici - Hristos la Martha şi Maria Cu-ncetul asfințea frumoasa zi de vară, Când au intrat Hristos în satul cunoscut. Răcoarea se lăsa, și umbrele de seară Albastre, în ograda Marthei au căzut. Și prin văzduh cântarea, ciripitul Au încetat, când a grăi au prins, De parcă asculta și însuși asfințitul Învățături cerești, în focul lui aprins... Nespus de-nsuflețit era Învățătorul Și plin de adevăr era al Lui cuvânt; Maria nu putea de la Mântuitorul Să-și ieie ochii ei, pe Dânsul ascultând, Și inima-i ardea de dragostea cea sfântă, Și alte lumi mărețe-i deschidea, Privirea Lui cea iertătoare, blândă, Ce dragostea în inimi aprindea. Iar Martha, ce gândea la lucruri pământești, A zis, apropiindu-se de Învățător: ,,Trimite-mi soră-mea, să-mi fie de-ajutor". Dar a răspuns Hristos: ,,Tu, Marthă, te grijești De multe, dar Maria de asta e departe, Ea una și-a ales, dar cea mai bună parte Îi este partea ei cea mai de trebuință, Cu dânsa nu va ști necaz și suferință". Iunie

 

Alexei Mateevici - Pe Varava ori pe Hristos%3F

... Nu-aude El blestemuri și strigăte viclene: Privind la toți cu milă, la răstignit se duce Iertând chinuitorii cei răi, izraeltenii, Iar ei de prin ogradă, ascunși pe după chedri, Ei fără rușinare azvârl într-însul pietre... Dar iată și Varava. Cu cântece, cu tropot Norodul îl urmează în groaznică orbire ...

 

Alexei Mateevici - Sfântul Apostol Petru

... Dintr-înșii ești și tu, Din ucenicii Lui?" Și a răspuns el: ,,Nu". Era afară lună, Și gerul era mare... Dar iată prin ogradă A păsării cântare Prevestitoare sună. Și ziua nu-i departe. Dorm slugile-ostenite. Și focul nu mai arde... ,,Unde-i Iacov, Ioann Și ...

 

Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"

... să i se pară ceva, ca să hotărască : "Azi scoatem din salon !" sau : "Mîini afară cu odaia albastră" !... Și bietele mobile abia aciuiate apăreau în ogradă. Tînjitoare și cu brațele întinse, se rugau parcă vechile fotolii. Sarcastic rîdea pianul cu dinții lui de fildeș, stăruitor se rugau ochii celor din rame ...

 

Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii

Dimitrie Anghel - Ceasornicul bunicii Ceasornicul bunicii de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Fantoma amintirii", în Revista democrației române , I, 29, 26 sept. 1910. p. 1140—1142. Urmez o stradă cunoscută, pe care am străbătut-o atîția ani de zile, și fără să mă gîndesc la năvala anilor care au curs peste mine, de cînd trăiesc departe, mi se pare ciudat că prin grădini nu văd aceiași pomi, la geamuri aceleași figuri cunoscute. Aci își apleca ramurile un cais, și dincolo, noaptea, nălucea un arțar alb ca o fantomă. Oprit lîngă un grilaj de fier, îmi reazim capul ca să privesc înlăuntrul unei curți, și nu mai recunosc vechile case în care am stat. Străinul care s-a mutat și-a pus pecetea lui. E tăcere, nu văd nici o trăsură la scară, nici o siluetă de misit, nici o umbră de cerșetor. Și totuși, stînd afară, mă strecor, cu gîndul înlăuntru urc scările, trec ușurel prin ganguri și intru în odaia unde am copilărit. Cu puterea amintirii așez lucrurile la loc, covoarele vechi cu flori șterse, iconostasul în firida din părete, rînduiesc icoanele îmbrăcate în argint, aprind candela, apoi, făcîndu-mă copil, îngenunchi o clipă ...

 

Dimitrie Anghel - Cucoșul

... Văd valurile unei brave nații Escaladând ale robiei diguri... Tot mai strident s-aud cântând cocoșii... Mă scol…Pe cer o semilună pală Și în ogradă

 

Dimitrie Anghel - Pastel (Anghel)

Dimitrie Anghel - Pastel (Anghel) Pastel de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 17 dec. 1906 Ce zarvă e în lumea porumbilor în zori, Și câtă bucurie în jurul casei voastre: Privește, vin păunii cu crestele albastre Și cozile învoalte ca un ghiveci de flori. Și-n urma lor, curate și lucii ca zăpada, Pășind pe cărăruia cu albe romănițe, Coboar-acum alaiul de mândre păunițe, Că de-atât alb, deodată s-a-nveselit ograda. Și s-a trezit măgarul zbierând duios la soare, Vroind să spună parcă ce vede și-nțelege; Dar trist își pleacă fruntea ca Midas, vechiul rege, Văzând albasta-i umbră culcată la

 

Emil Gârleanu - În curtea mea

Emil Gârleanu - În curtea mea În curtea mea de Emil Gârleanu Curtea mea e la țară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ici, din portița încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul ? Răsare soarele. Cocoșul acela negru e ceasornicul curții mele. Iată-l pe culme, țanțoș, cu pintenii arcuiți, cu platoșa penelor oțelii, gata ca de luptă. Parcă vrea să-și arate bărbăția cârdului celuia de claponi din fața lui, — găini care nu se ouă, ale căror pene lungi și moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ...

 

Emil Gârleanu - Frați

Emil Gârleanu - Fraţi Frați de Emil Gârleanu Fără să ridice privirea de pe hârtiile ce iscălea, maiorul răspunse răstit: — Va merge cornistul companiei. Ofițerul vroi să mai adauge ceva, dar maiorul nu-i dădu vremea, ridică în sus capul și, cu acea luminiță gălbuie în ochi, ce dădea căutăturii lui un aer de veselie, chiar atunci când era înfuriat, spuse răspicat: — Cred c-ați înțeles, domnule sublocotenent. Ofițerul răspunse scurt că a-nțeles, și plecă. Străbătu sala pe lângă camarazii ce-l priveau bănuitori, apoi luă drumul drept înspre compania lui. În ușă îl aștepta sergentul-major. Ofițerul îi porunci, la rândul lui, cu un glas ce împrumutase ceva din acel al maiorului: — Va merge cornistul companiei. Sergentul-major se întoarse și strigă: — Va merge... Dar nu avu când să sfârșească, cineva din fundul întunecos al sălii, cornistul, care și auzise ordinul comandantului de pluton, răspunse înăbușit, dar hotărât: — Am înțeles, să trăiți, domnule sergent-major. În această vreme, ofițerul intră în cancelaria companiei, își puse mantaua, își luă chipiul și, ridicându-și gulerul, ieși în curte, îndreptându-se spre poartă; o luă pe o stradă lăturalnică, mai apropiată. Ajunse acasă, își ...

 

Emil Gârleanu - Grivei

Emil Gârleanu - Grivei Grivei de Emil Gârleanu E bătrân. Înțelege că-i bătrân, că-i netrebnic, că cele câteva zile ce i-au mai rămas sunt o povară pe capul tuturora. De când s-a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii și, lătrând, dădea de știre că nu e chip să te poți apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții! Însă vremea trece; viața, cu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>