Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OSTENIT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 234 pentru OSTENIT.

Ștefan Octavian Iosif - Romanța

Ştefan Octavian Iosif - Romanţa Romanța de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Trecea în cîrjă sprijinit       Pe ulița pustie, Și-n caterincă, ostenit, El învîrtea necontenit       O veche melodie. Era un cîntec ce-l știam       De-acasă, dintr-o sară... Cum l-ascultam pierdut la geam, Mi se părea că mă vedeam       La noi, acasă, iară... Și-atîtea lucruri s-au ivit       În mintea mea cu dînsul ! Dar cînd bătrînul gîrbovit Sfîrși romanța, m-a lovit       Pe negîndite

 

Ștefan Octavian Iosif - Toamnă (Iosif, 2)

Ştefan Octavian Iosif - Toamnă (Iosif, 2) Toamnă de Ștefan Octavian Iosif Se-ntoarce toamna iar, cu aiureli De vânt pe la ferești, Tu, suflet plin de griji și de-ndoieli, Te-nfiorezi de tristele-i povești... El povestește despre moarte foi Pe care le gonește ca pe-un roi, Ca pe-un convoi De fluturi morți, și ți le-aruncă-n geamuri, El stinge crini, și roze, și zambile, El frânge ramuri, Și plânge, și se tânguiește zile Întregi și nopți întregi, necontenit. Acuma stins și parcă ostenit Abia suspină, Ca plânsul violinei în surdină, Apoi își schimbă fără veste tonul Și-uimit l-auzi cum suie Din nou diapazonul Și șuieră, și fluieră, și vuie, Și vâjâie, și hohotă, și geme Într-un amestec înfiorător De bocet, și de vaiet, și blesteme! Ah, ce frumos, ce potolită vreme, Ce veac senin fusese până ieri! Ai fi crezut că firea amăgită De visul cald al somnoroasei veri, Așa bogată-n fermecate vise, Dormea, dar s-a trezit... Văzând fugită Vicleana vară care-o amăgise, Acum, când înțelege adevărul, Se zbate ca o mamă părăsită Și-n deznădejdea ei își smulge

 

Ștefan Petică - I (Când vioarele tăcură)

Ştefan Petică - I (Când vioarele tăcură) Când vioarele tăcură de Ștefan Petică   Vioarele tăcură. O, nota cea din urmă Ce plânge răslețită pe strunele-nvechite, Și-n noaptea solitară, o, cântul ce se curmă Pe visurile stinse din suflete-ostenite. Arcușurile albe în noaptea solitară Stătură: triste paseri cu aripile întinse, Păreau c-așteaptă semne, și strunele vibrară, Ah, strunele, ce tremur de viață le cuprinse! Și degetele fine, în umbră sclipitoare Păreau ca niște clape de fildeș, ridicate Pe flaute de aur în seri de evocare A imnurilor triste din templele uitate. Murise însă cântul de veche voluptate, Și triste și stinghere vioarele părură În noaptea-ntunecată de grea singurătate Fecioare-mpovărate de-a viselor

 

Alecu Donici - Umbra și omul

Alecu Donici - Umbra şi omul Umbra și omul de Alecu Donici Un om nu prea cu minte Să-și prindă umbra vrea, Dar când pornea nainte, Și ea mergând sporea. Iar ea fugea mai tare Și ori cu ce o alunga, Tot umbra nu se da. Când ostenit de goană, el îndărăt se-ntoarse, Atuncea ea din urmă cât cole îl luase. Așa-i acea nălucă, nătângă și fatală Ce pururea ne-nșală, Sub nume de noroc, Și după care unii necontenit s-alungă Dar nu pot să-l ajungă; Iar alții, stând pe loc, De el se folosesc. Și fără nici un merit favoru-i

 

Alecu Russo - Despre "Steaua Dunării"

Alecu Russo - Despre "Steaua Dunării" Despre "Steaua Dunării" de Alecu Russo Ostenit de furtunoasele câșlegi ale acestui an, care nu seamănă a ține toate frumoasele făgăduințe ce bucurase inimile și nădejdile românilor la începutul lui, m-am dus spre țară, pentru a răsufla și pentru a zice ca cel cântec mai moldovenesc decât toate cântecele: Vară, vară, muma noastră, Ia bruma de pe fereastră Și zăpada de pe coastă, Și o fă iar rotăgoală, Să mă mai dau ici de vale, Să mai clănțăi din pistoale; Să mai văd soarele lucind, Să mai văd iarba dând, Codrii înverzind; S-aud copilașii chiuind, Ciobănașii fluierând. Din acest umor carnavalesc, primblat douăzeci și patru ceasuri într-un târg de munte, unde odinioară, în cinstea patriei, am fost locuitor, am făcut mai multe descoperiri, ce simt nevoia de a ți le împărtăși. I. Că numărul abonaților la Steaua Dunării ar fi mare... deși mare... dacă!... Pot oare spune acest dacă?... Nu te vei mânia și supăra ca alți redactori... care nu se mulțumesc a fi numai redactori, dar vor a fi școală, sau cel puțin un eho al școalelor muncite ...

 

Alexandru Vlahuță - No. 5

Alexandru Vlahuţă - No. 5 No. 5 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 57, 20 august 1891 Ramzes suflă-n lumînare Și se culcă liniștit, Bucuros, zicînd în sineși: „Încă unul a murit !â€� Dar ce visuri peste noapte: Se făcea-ntr-un loc urît; Era gol, mînjit de sînge, Și strîngea copii de gît; Și-nviau din nou copiii, Tot mai mulți parcă veneau Și, ca niște draci în juru-i, Chicoteau și țupăiau... Asudat, se scoală-n ziuă Ca de-o luptă ostenit, Și-și aduce-ndat-aminte Cu ce gînd a adormit... Ia jurnalul, recitește, Ș-admirînd din nou ce-a scris, Zice, încîntat de sineși: „Bre, dar strașnic l-am ucis !â€� Cred c-ați înțeles că Ramzes E un critic asasin... O întreagă hecatombă Sub condeiul lui hain ! Ia priviți ce mîndru trece, Cum se uită de-ncruntat ! E convins că toată lumea L-a citit, l-a admirat... Dar ce vede? Viu și teafăr, Îl salută surîzînd Chiar poetul cu pricina, Îngropatul de curînd. Ramzes își întoarce capul: „Ce strigoi nerușinat, Mai cutează să salute După ce l- ...

 

Alexandru Vlahuță - Sonet (Din tot ce ne-a fost drag mai înainte)

Alexandru Vlahuţă - Sonet (Din tot ce ne-a fost drag mai înainte) Sonet de Alexandru Vlahuță Din tot ce ne-a fost drag mai înainte Povești rămân și cântece-nvechite; Ne fură clipele, pe nesimțite, Din flori mirosul, sensul din cuvinte: Și-n liniștea-nserării, ce ne-nghite, Ca frunzele uscate pe morminte, Se scutură aducerile-aminte Pe inimile noastre ostenite. Ruini suntem, și orice gând ne doare, Căci e făcut din temeri și regrete. Te blestemăm, și totuși, cu ce sete Întindem buzele tremurătoare, Vrăjita-ți undă să ne mai îmbete, Viață pururea

 

Alexandru Vlahuță - Supt legea tunului

Alexandru Vlahuţă - Supt legea tunului Supt legea tunului de Alexandru Vlahuță I Ard, zi și noapte, marile furnale, În vastele uzine ale morții. Din mii de coșuri funerare torții Se-nalță limbi de flăcări infernale, Ce spun că toate-s șubrede pe lume, Că vremea-și sparge formele ei goale, Dând celui tare dreptul să se scoale Asupra celui slab și să-l zugrume. Se prăbușesc cetăți, credinți și pravili, Ce ni le-nchipuiam nestrămutate: Un vânt turbat asupra lumii bate, Pieire e, și rupte-s orice stavili... II Ce tristă și amară-nvățătură Din viforul acesta se ridică! Iar vei trăi, sărmane om, în frică, Iar te-a supus întunecata ură. Popoarele-nvrăjbite între ele Vor sta de-acum, ca fiarele, la pândă, Sub veșnica-narmărilor osândă, Cătând unul pe altul să se-nșele. Căci răni adânci, în veci nevindecate, Vor sângera-n tăcerea așteptării; Copii crescuți în setea răzbunării Vor duce-n luptă proaspete armate, Și iarăși vor acoperi pământul Mormanele de morți și de ruine, Și toat-a lumii trudă spre mai bine Ca pulberea va risipi-o vântul... III Lanț ruginit, verigă cu verigă, Iubirea dintre oameni se desface: Când fiara ...

 

Alexandru Vlahuță - Tactică...

Alexandru Vlahuţă - Tactică... Tactică... de Alexandru Vlahuță ...De ce-mi stai pururea în cale, Cu-același aer trist, pierdut? Ce vânt vrăjmaș te-a abătut Și de ai tăi te-a rătăcit? E-atâta-ntunecată jale În tremurul privirii tale, Și pari așa de ostenit!..." Peste viața mea pustie, Zvârlită-n vijelii pe veci, Ce milă te-a cuprins să-ți pleci, Copilă, ochii tăi frumoși? E o cumplită nebunie În taina care mă sfâșie... Nu te-ncerca s-o mai descoși. Pe mine-o nendurată soartă De-a pururea m-a prigonit, Și nimenea nu m-a iubit. E noapte-n juru-mi și pustiu, Și nu știu ce blestem mă poartă Pe-o lume sarbădă și moartă, În care n-am cerut să fiu!... Vezi, tânărul știuse bine Cum s-o aducă din cuvânt... Plecându-și ochii în pământ C-un lung suspin tremurător, El aștepta... O simt cum vine: Un pas e între ea și mine... Cât e-ntre milă și amor. * Copila...-nvinsă...-nduioșată, La piept îi cade suspinând, Căci glasul lui, atât de blând, A fost un cântec fermecat. Deasupra ...

 

Alexandru Vlahuță - Unde ni sunt visătorii%3F

Alexandru Vlahuţă - Unde ni sunt visătorii%3F Unde ni sunt visătorii? de Alexandru Vlahuță Nu știu, e melancolia secolului care moare, Umbra care ne îneacă la un asfințit de soare, Sau decepția, durerea luptelor de mai-nainte, Doliul ce se exală de pe-atâtea mari morminte, Răspândindu-se-n viață, ca o tristă moștenire, Umple sufletele noastre de-ntuneric și mâhnire, Și împrăștie în lume o misterioasă jale, Parc-ar sta să bată ceasul stingerii universale; Căci mă-ntreb, ce sunt aceste vaiete nemângâiate, Ce-i acest popor de spectri cu priviri întunecate, Chipuri palide de tineri osteniți pe nemuncite, Triști poeți ce plâng și cântă suferinți închipuite, Inimi lașe, abătute, făr-a fi luptat vrodată, Și străine de-o simțire mai înaltă, mai curată! Ce sunt brațele acestea slabe și tremurătoare? Ce-s acești copii de ceară fructe istovite-n floare?... Și în bocetul atâtor suflete descurajate, Când, bolnavi, suspină barzii pe-a lor lire discordate, Blestemând deșertul lumii ș-al vieții, în neștire, Când își scaldă toți în lăcrimi visul lor de nemurire, Tu, artist, stăpânitorul unei limbi așa divine, Ce-ai putea să ne descoperi, ca un făcător de bine, Orizonturi largi ...

 

Alexei Mateevici - Hristos și Samariteana

Alexei Mateevici - Hristos şi Samariteana Ostenit, la fântâna lui Iacov, Hristos La răcoare puțin se oprise; Și pe când hodinea-nfierbântat și setos Samariteana la apă venise. Băutură-au cerut Fiul Cel Omenesc. I-a fost mare femeii mirarea: ,,Cum așa? — a răspuns — în ce ură trăiesc Samaritenii cu voi?! Nici se văd, nici grăiesc, Și Tu ceri, ca să-ți sting însetarea!" Samaritenei așa i-au vorbit Iisus: ,,Când ai ști Cine-ți stă înainte După apa cea vie dor mare, nespus În pieptul tău însetat s-ar aprinde". ,,Cum ai scoate-o atunci din adâncul pietros A strămoșului sfintei fântâne?" Samariteana așa a-ntrebat pe Hristos: ,,Văd că n-ai nici un vas pe la Tine. Au mai mare Tu ești decât sfântul strămoș, Ce ne-a dat-o pe veci moștenire? În vremi vechi, păscând turma-ntr-acești munți stâncoși, El aicea găsea hodinire". Și Hristos i-au răpuns: ,,Cel ce apă va bea Din fântână, — acela-nseta-va, Pe când umbră de sete nu poate avea Cel ce apa mea vie gusta-va, Căci apa vieții în curgerea ei Păcatele toate le ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>