Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru OTRĂVI

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 91 pentru OTRĂVI.

Grigore Alexandrescu - Mângâierea

Grigore Alexandrescu - Mângâierea Mângâierea de Grigore Alexandrescu Unei tinere femei De ce urăști viața, tu, fiica Armoniei? De ce dintr-al tău suflet nădejdea ai gonit? Care dureri ascunse, vrăjmașe bucuriei, A vârstei nălucire și visuri ți-au răpit? Tu n-ai deșertat cupa ce încă este plină; Tu nu știi de-ți păstrează otravă sau nectar; Dar plângi! Zefirul astfel fără cuvânt suspină; Toată lacrima-n ochi-ți e un mărgăritar. Eu nu voi să adaug a ta melancolie, Să-ți zugrăvesc icoana durerii omenești, Să desfășor în ochii-ți a mea copilărie, Ca osândă de moarte în care să citești; Să-ți arăt împrejuru-mi un larg cerc de morminte În care dorm frați, rude, părinți ce m-au iubit; Să vezi ce e durerea, să vezi de-aveam cuvinte, Când chiar de provedință nevrând m-am îndoit. Să vezi apoi în lume cumplita răutate Otrăvindu-mi ani, zile, chiar umbre de plăceri; Să vezi... Ah! atunci numai, atunci ai vedea poate Câte un singur suflet cuprinde-n el dureri! Lumea mă crede vesel, dar astă veselie Nu spune-a mea gândire, nu m-arată cum sânt! E haină ...

 

Mihai Eminescu - Kamadeva

Mihai Eminescu - Kamadeva Kamadeva de Mihai Eminescu Cu durerile iubirii Voind sufletu-mi să-l vindec, L-am chemat în somn pe Kama — Kamadeva, zeul indic. El veni, copilul mîndru, Călărind pe-un papagal, Avînd zîmbetul fățarnic Pe-a lui buze de coral. Aripi are, iar în tolbă-i El păstrează, cu săgeți, Numai flori înveninate De la Gangele măreț. Puse-o floare-atunci-n arcu-i, Mă lovi cu ea în piept, Și de-atunci în orice noapte Plîng pe patul meu deștept… Cu săgeata-i otrăvită A sosit ca să mă certe Fiul cerului albastru Ș-al iluziei

 

Mihai Eminescu - Strigături (Mihai Eminescu)

Mihai Eminescu - Strigături (Mihai Eminescu) Strigături de Mihai Eminescu I Eu pe pieptul tău culc capul Și mă uit la tine-n față, Ca copilul ce se uită L-ale maicii sale brațe. * Ca miresele să îmble ori să calce ca pe piuă. * Chiar sărac, de ai drăguță, Ai mulțimi de daraveri, Căci primești și dai simbrie În necazuri și plăceri. * Că amorul e zădarnic Nu vei ști numaidecât. Ci atunci numai, copile, Când de el te-i fi topit. * Ce-mi scoți ochii cu mândria Și-mi vorbești că o să-mi treacă ­ Fie omul cât de mândru Tot la dragoste se pleacă. * Unde dragostea domnește Ia greșelele-n nimic, Căci prin certele omenimei E ca ramul de finic. * Știu eu dacă ții la mine, Dacă tu nu mă înșeli? Căci pe buze-s scrise numai A iubirei învoieli. * Oricât fii nenorocită Tot cu dragostea te iei ­ Oricum simtă-o bărbatul, Îndoită-i la femei. * Căci la dragoste de cade Tare mult s-au îmblânzit. * Limba-n gură ți se moaie Pe când dragostea vorbește. * Ah, mai bine să mă-nșele Chiar de zece ori amorul Decât nenșelat de dânsul Nici să-l știu ...

 

Mihai Eminescu - Surori

Mihai Eminescu - Surori Surori de Mihai Eminescu O gingaș copil de rege când în haina-ți înfoiată Treci în faetonu-ți mândru... se mlădie nalta-ți poză Cum din frunzele-nfoiate râde un boboc de roză Ce frumoasă treci prin lume de-arătarea-ți luminată. Ochii tăi cei mari și negri strălucesc de-o jună viață Fața-ți marmură lovită de răsfrângerea-aurorei, Părul tău negru și luciu lin în respirarea borii În cununa lui de roze albe s-îmflă și se-ncreață. Șase cai l-a ta trăsură zbor pin vuietul mulțimei Cari cu căciule-n mână și cu gurile căscate Salutează-n a ei cale pământească zeitate. Tu surâzi. Te simți născută spre fericea omenimei. Toți o știu asta, căci bună zic că ești dulce copilă, Că un ochi nu s-urcă-n lacrimi înspre tine în zădar Și ades când noaptea pune ochiol lumei otar, Neștiută cauți praguri, scunde, vrednice de milă. Dar deodată în mulțime, tu oprești ochiul tău mare De-o idee dureroasă al tău suflet e cuprins... Spune înger, ce durere al tău suflet a atins De s-a-ntunecat deodat-a ta ...

 

Panait Cerna - Mama (Cerna)

Panait Cerna - Mama (Cerna) Mama de Panait Cerna I Din vârsta fericirii fără minte Icoane dragi mi-apar mereu-nainte : De lume răzlețită și sfioasă, În ramă de salcîm zăresc o casă. Și-n casă, într-un colț întunecat, Văd un copil de mama lui certat. El mâinile și-ntinde spre iertare, Dar ea-i tăcută și nendurătoare. Din toți câți trec, nu-i nimeni să-l aline! Și plânge-năbușit copilul – Ș-adoarme în suspine. Dar peste noapte-o biruiește dorul – Din somnu-i sare muma, Și spre ungherul unde-i doarme-odorul Pășește-n vîrful degetelor numa. Pe somnul lui cel fin Duioasă se-nclină ; De-al vieții sale chin Un zâmbet i-animă. Zbucnește fără’ zăgaz Iubirea ei mută – Și plânsul lui obraz Plângând îl sărută. Și mii de mângâieri Pe creștet i-adună – De ziua cea de ieri Ce dulce-l răzbună! El simte cum s-apleacă peste dânsul O umbră bună ce l-ar dezmierda – Și-ntr-un suspin, pe cînd ea-i șterge plânsul, Întinde brațele lui mici spre ea. De gâtul ei s-atârnă în neștire – Toți îngerii din ceruri îi sînt frați! Învăluiți de- ...

 

Vasile Alecsandri - Balaurul

Vasile Alecsandri - Balaurul La mijlocul drumului, La puțul porumbului Văzui floarea câmpului, Dar nu-i floarea câmpului, Și-i chiar ochiul șarpelui, Șarpe lung cu solzii verzi, Nici să-l vezi, nici să-l visezi. Cel balaur din păcate Înghițise jumătate Trup cu arme ferecate, Trupușor de voinicel Ce striga mereu din el: ,,Sai, bădiță ortomane, Că m-ajunge la ciolane! Sai, bădiță, de mă scoate, Că m-apuc' fiori de moarte!" Iată-n lungul drumului La puțul porumbului Că venea, mări, venea Pe balaur de-ntâlnea Un viteaz de ortoman Pe-un cal negru dobrogean. ,,Măi balaur! striga el, Lasă trupul tinerel, Că te curm pe jumătate Să-mi răscumpăr din păcate." Șarpele se zvârcolea Și cu șapte limbi grăia: ,,Ortomane, Hoțomane! Bate-ți negrul Pe de-a-ntregul Și te du, și fugi de mine Că nu-i bine nici de tine." ,,Șerpuliță, Dinți de criță, Am un paloș de oțel, Lasă trupul tinerel." ,,Taie-mă, nu mă tăia, Nu mă las de prada mea, Ist copil chiar din pruncie Maica sa mi l-a dat mie, Că ades îl blestema Și-i zicea când îl culca: ,,Culcă-te, alină-te Șarpele sugă- ...

 

Vasile Alecsandri - Doina voinicească 6

Vasile Alecsandri - Doina voinicească 6 Cât o roată de car mare, Cu trei rânduri de pistoale Ș-un baltag legat de șale. Trăsei două, trei pârloage, Foamea la pământ mă trage! Dacă văzui și văzui, Două, trei cruci îmi făcui, Luai coasa de picior Și-n văzduh îi detei zbor, Ș-o izbii de-un păducel, Sări coasa din cățel. Iaca stăpânul călare Că-mi aduce de mâncare Mălai negru zguruit Și uscat, și mucezit. N-apucai să-mbuc o dată, Ciocoiul își face plată Și mă ia la schingiuit Că nimic nu i-am cosit. Eu o palmă îi detei Și toți dinții că-i scosei. Dacă văzui și văzui, Șoim de codru mă făcui Și de când m-am haiducit Drag îmi e drumul cotit. Când văd tabere venind Și ciocoii-nalbăstrind, Mă fac broască la pământ, Îmi așez durda spre vânt Și mi-i iau la căutare De la cap pân-la picioare, Și chitesc și socotesc Pe unde să mi-i lovesc? La retezul părului, Pe din dosul fesului, [2] Unde-i cald ciocoiului. Eu chitesc, durda pocnește, Ciocoiul se vârcolește Și de zile se sfârșește. Las' să moară ca un câine, Că i-am ...

 

Vasile Alecsandri - Dorul de țară

Vasile Alecsandri - Dorul de ţară Plânge-mă, mamă, cu dor Că ți-am fost voinic fecior Și de grijă ți-am purtat, Ogorul ți l-am lucrat, Iar de când m-am cătănit, Viața mi s-a otrăvit Că tânjesc în țări străine Și tot plâng gândind la tine. Mult mi-e dor, mămucă, dor De cel codru frățior Și de stâna cea cu oi Și de cântec de cimpoi! Mult mi-e dor, mămuca mea, De cea mândră viorea Care mă iubeam cu ea! Mult mi-e dorul ne-mpăcat, Și mă-ndeamnă la păcat, Să mă las de cătănie Și să fug la ciobănie, Orice-a fi cu mine,

 

Vasile Alecsandri - La Veneția mult duioasă

Vasile Alecsandri - La Veneţia mult duioasă La Veneția mult duioasă de Vasile Alecsandri La Veneția mult duioasă Duios zboară gândul meu, Când, în noaptea-ntunecoasă, Pe simțirea-mi dureroasă Se abate dorul greu. Astfel pasărea rănită De un șarpe otrăvit Zboară, zboară obosită Și s-abate amorțită Lângă cuibu-i înflorit. O! Venețio mult măreață! Cine a putut gusta A iubirilor dulceață În poetica ta viață Vecinic nu te va uita! Te iubesc în a ta jale, În veșmântul tău cernit, Și în gondolele tale Ce se pierd printre canale Ca un vis neisprăvit. Te iubesc cu dor fierbinte În frumosul tău trecut Și-n aducerea-aminte Ale dragostelor sfinte Ș-a ființei ce-am

 

Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan

Nicolae Filimon - Roman Năzdrăvan Roman Năzdrăvan de Nicolae Filimon A fost odată ca niciodată, daca n-ar fi, nici că s-ar povesti; cînd să potcovea purecele cu nouă sute nouăzeci și nouă oca de fier, și tot da cu spatele de cer; linguriță scurtă pe gura cui n-ascultă. A fost odată trei frați olteni, dintre care unul era năzdrăvan [1] . Într-o zi își ascuțiră coasele și plecară pe o cîmpie. După ce merseră și iar merseră, dederă peste o livede de fîn mare. Ei se opriră în loc și o priviră; dar fratele cel mai mare zise: — Știți voi una, mă? — Știm, daca ne vei spune, răspunseră ceilalți doi frați. — Ai, mă, să ne-ncercăm coasele pîn ăst fîn verde. — Bine zici tu, mă, răspunse cel d-al doilea frate, și îndată începură amîndoi să cosească la fîn; dar n-apucară să sfîrșească vorba bine și zăriră pe zmeul Stan Ghindă barbaiop, călare p-o jumătate de iepure șchiop. Atunci lor, de frică, le căzură coasele din mînă, dar Roman Năzdrăvan le zise: — Nu vă temeți, măre, lăsați pă mine, că-i viu eu de hac. Zmeul ...

 

Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman

Cezar Bolliac - O dimineaţă pe Caraiman O dimineață pe Caraiman de Cezar Bolliac Și iacă-mă pe vârfuri ararea străbătute, Și unde achilonii locașul lor își pun. Dar nici o vegetare! A iernelor trecute Ninsorile, prin râpe, grămezi, grămezi s-adun. Nici mușchiul nu se ține pe cremenea lucioasă Ce-o zvântă vijelia în drumul său trecând. O! nici un semn de viață! nimica nu trăiește, Decât p-un colț un vultur lumina ațintând. Și corbi, afund în vale, de carnivore doruri Împunși, se-ntrec și plană, - vr'un hoit și-au însemnat, Sau paseri d-alte paseri mai tari ucise-n zboruri, Sau fiare ce-alte fiare mai tari au sfâșiat. Pe a căruntă stâncă ș-adesea porfirie, Se sparg, se primblă norii, troienii mișcători, Și raza dimineței, d-un soare ce-a să vie, Aduce salutarea la vârfuri peste nori. Departe, pe o creastă de culme lung întinsă, Se-nșiră, fără număr, molifți ieșiți din nor, Și-n pompă militară, c-o frunte neînvinsă, Îmi trec pe dinainte cu uniforma lor. În văile afunde, a nopții locuință, Coboară-n șiruri brazii spre râul zgomotos Ce spumegă, se luptă, în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>