Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PATIMĂ
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 349 pentru PATIMĂ.
Alexei Mateevici - Cuvânt împotriva beției
... idolilor, nici malachii, nici sodomlenii, nici furii, nici lacomii, nici bețivii, nici răpitorii (l Cor. 6,9—10). Vedeți acum că nici un fel de patimă rea nu este dată omului de la Dumnezeu. Tot felul de răutate de la diavolul iese, pentru că el este tatăl răutăților. Dumnezeu ne spune ...
Alexei Mateevici - Lumina cea de seară
Alexei Mateevici - Lumina cea de seară Lumina cea de seară de Alexei Mateevici Ia spune, frate: lumina când se țese Cu întunericul în blânde nopți de vară, De ce-ntr-a noastre firi, pe-aripi de seară, Cresc rugăciuni, de noi neînțelese? Și focul lor, întocmai ca o ceară, Ne arde firile de patimi înghețate Ș-aprinde-n noi credințele curate, Ce fac ca toată patima să piară; Umblăm atunci, ca umbre ușurele, Și alte lumi vedem în depărtări, Uităm păcat și vrajbă — toate cele; Și luminați, zburăm-n acele țări, Cari sunt în zare, mai presus de stele, Spre Cel Ce a zidit pământ și cer. Ianuarie
Alexei Mateevici - Un vis dorit
Alexei Mateevici - Un vis dorit Un vis dorit de Alexei Mateevici Un vis grozav eu am visat Și-acum nu-l pot uita: Că sufletul meu în păcat Și patimi dormita. Viața repede trecea Și moartea-mi sta în prag Și tot mai scurt mi se făcea Al zilelor șirag. Și vestitori de-acuma sânt A morții — boli, dureri, Ș-al viitorului mormânt Simțesc eu reci suflări. Dar păcătos, nepăsător Sărmanul suflet stă Și nici un gând mântuitor Lumină nu-i mai dă. Ș-așa sfârșitul m-a găsit În dormitare grea, De drumul morții negătit, Robit de viață rea. Și îngerul meu păzitor De jalea mea plângea, Dar plânsetul lui jelitor L-a suflet n-ajungea... Din somnul meu am tresărit Cu scârbă-amară eu Și văd: de sufletul robit Departe-i Dumnezeu! Și către suflet am strigat: Fii treaz și nu dormi, Dormind în patimi și păcat Pe veci vei adormi. Puține zile ți-au rămas Pentru căința ta, Deci, scoală și fii treaz, Mai mult nu dormita. Îndreaptă-ți mintea spre Hristos, Dreptate și-adevăr: Căința unui păcătos Îi sărbătoare-n cer. Iulie
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV Abătuți cu totul din calea cea dreaptă, Și de-ale lor patimi oamenii orbiți, Fără osebire de loc sau de treaptă, Toți în întuneric umblau rătăciți. Picioarele multor au alunecat În adânci prăpăstii, și rari au scăpat. La unii Norocul brațul său puternic Tinzând spre scăpare de munci i-a ferit, I-a scos din ispite; dar omul nemernic De adevăr încă nepovățuit, Fără a lui sprijin, slab, neputincios, Nu putea să afle drumul priincios. Ins-Acela cărui firea se supune, Primejdia noastră a înlăturat, Trimițând în lume pre Înțelepciune Ca de-a ei povață omul luminat, De la fapte rele să fie retras, Să-nfrunte-orice patimi, să-ndrepte al său pas. O! cât de plăcută și împodobită E fiica Acelui de sus împărat În față-i blândețea este zugrăvită, Cuvântul ei dulce, lin și măsurat! Virtutea și cinstea pre ea o slăvesc, Căci fiii dreptății dreptatea iubesc. S-ascunde de dânsa urâta minciună, Ce este izvorul relelor voinți, Triumfă printr-însa numai fapta bună, Și-n mâinile sale poartă biruinți. Așa când răsare soarele lucind, Revarsă lumină pre noapte gonind. Noroadele ...
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII Ferice de acela ce stând pe un picior Compune două sute de versuri într-un ceas, Mânjind o jumătate de conț pe toată ziua; Ce scrie cum îi vine, fără să-și bată capul Să afle din ce parte afară suflă vânt. Pre mine, însă, soarta cumplit mă osândi Să scriu cu îngrijire, cu trudă și cu număr. Când voi s-apuc condeiul, mă-ntreb întâi pre sine: De nu silit de patimi doresc a fi autor? Nu oare fala slavei la care aș privi, Sau pizma ori mânia, dorința clevetirii, Îmi predomnesc în minte? Căci oricât de cinstită O faptă e în sine, dar poate fi prea rea, Când scopul ei se trage din vicios izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci întorc privirea și cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea putere, Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frâu Nu mă lenesc a șterge de scriu puțin sau mult. Nu mă aprind, ci caut ...
Costache Conachi - Omule, slabă ființă...
Costache Conachi - Omule, slabă fiinţă... Omule, slabă ființă... de Costache Conachi Informații despre această ediție Omule, slabă ființă și la patimi cu plecare, Unde ți-i înțelepciunea, unde ți-i mintea cea mare?... De te 'nalți și sbori cu mintea la tronul Dumnezeirii, De măsuri pămînt și ceruri și pătrunzi tainele firii, — Nu te îngânfa, că ești țărna, pe care o poartă vuitul... Ci te plânge, că 'n patimi tu singur îți sapi mormîntul! Pururea ție stăpâne, pururea duc și te poartă; Ele sînt în toată vremea a vieței tale soartă. Ce poate înțelepciunea, ce poate și biata minte, Când prăpăstii privesc ochii și 'napoi și 'nainte? Și se 'ncape biruință sau răbdare sau putere, Când frageda inimioară se despică de durere? Și se 'ncape vr'o mărime, când ființa pătimesce, Când sufletul de necazuri ca de moarte se
Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele
... harpa-mi de ivoriu cîntam un imn divin; Văzui trecînd la templu Leandru-ntîia oare, El îmi păru mai dulce decît frumosul soare, D-o patimă arzîndă tot sînu-mi fu coprins; Luptam a stinge focuI, dar focuI fu nestins! Rugai pe Cythereea să vie-n apărare, Dar ea ...
Emil Gârleanu - Filozoful Filozoful de Emil Gârleanu E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca și când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate și-l ondulează, de mândrie, până-n vârful cozii. Trăiește singur. Ziua stă ascuns cum poate și unde poate. Ziua doarme; numai când sosește ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezește, morocănos. Căci mâncarea nu l-a ispitit niciodată. Să bei și să înghiți aer când ți-e sete de înălțimi amețitoare, aceasta e adevărata hrană, dar aceasta-i o taină pe care numai el o știe. Când ziua fuge din fața nopții, el pornește; atotstăpânitor, pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capăt la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. ...
Gheorghe Asachi - Lacul lui Ovid
Gheorghe Asachi - Lacul lui Ovid Lacul lui Ovid de Gheorghe Asachi Lângă Cetatea-Albă, pe Nistru Pe stâncos plai, lângă țărmuri, în a Pontului pământ, Care peste luciul mărei și câmpii întins domnează, Călătoriul de departe vede un albit mormânt Ce în toată dimineața de Apolon se urează. Acolo mai îmblânzite parcă gem a mării unde, Și eco din departare cu un sunet trist răspunde. Aici fulgerul puternic a Cezarului August Pe Ovid din sânul Romei înterit-au spre urgie; A lui pulbere e stânsă în acel azil îngust, Dar prin versuri nemurinde a lui patimi încă-s vie. Și în cât în lume-Amorul inimile va să sfarme, Ceatra-Ovidului purta-va între ale sale arme! Chiar pe marginea a Daciei, între barbarul popor, Departat de dulce patrie și molatica viață, De p-acesta plai adese, cerând grație,-agiutor, Cătră ceri și cătră Cezar el tindea a sale brață; Deseori aprins de doru-i cerceta în fantazie Capitolul, pe-a sa fiie, pe duioasa lui soție. Deseori din sânul mărei, ce de patrie-l departa, Raza dulce-a mângâierei se ...
Grigore Alexandrescu - Când dar o să guști pacea
Grigore Alexandrescu - Când dar o să guşti pacea Când dar o să guști pacea de Grigore Alexandrescu Când dar o să guști pacea, o inimă mâhnită? Când dar o să-nceteze amarul tău suspin? Viața ta e luptă, grozavă, nemblânzită, Iubirea veșnic chin. Din cupa desfătării amărăciunea naște; Din ochi frumoși durerea își ia al ei izvor; O singură privire viața veștejaște Cu lanțuri de amor! Amor care adoarme și legi și datorie, Ce slava umilește, ce n-are nimic sfânt: Antonie-i jertfește a lumii-mpărăție, Și află un mormânt. Nu sunt patimi mai nobili, mai mari, mai lăudate, Mai vrednici să s-aprinză în inimi bărbătești? Nădejdi, viață, cinste, simțirile-nfocate, Femeii le jertfești! Crezi tu că pentru tine răsare sau sfințește Acel uriaș falnic, al zilei domnitor? La patrie, la lume, la tot ce pătimește Nimic nu ești dator? Eu lanțurile mele le zgudui cu mânie, Ca robul ce se luptă c-un jug neomenos, Ca leul ce izbește a temniței tărie, Și geme furios. Dar rana e adâncă și patima cumplită, Și lacrima de sânge, obrajii mei arzând, Răsfrânge frumusețea, icoana osândită, Ce o blestem plângând! O văz ziua și noaptea, ...
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"
Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului" Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului" de Grigore Alexandrescu Tu, care-ai fost din pruncie al muzelor favorit, Și ca strămoșască-avere geniul l-ai moștenit, Cântător al primăverii, ce ai darul a plăcea, A fi-nalt cu deslușire, simplu fără a cădea, Care lucruri mici de sine știi să le mărești frumos, Și să nu zici niciodată cuvânt ce-ar fi de prisos, Dacă mai gândești și astăzi cum atuncea socoteai, Când hotărât de natură să fiu poet mă credeai, Făr-a-ți vorbi de folosul bunelor tale poveți, La a mea nedeslușire, alerg încă să mă-nveți. Când nențeleasa natură, din sânu-i cel roditor, Cu talentul poeziei naște pe un muritor, (Fără să mergem departe, atât aș dori să-mi spui), Hotărăște deodată și felul scrierii lui? Mulți îmi zic cum că aceasta nu e de tăgăduit Și că tot omul s-apleacă la ce este mai pornit; Că acela ce-n tragedii face patimi a vorbi Nu poate și-n elegie chinurile a descri. Dacă iar în cea din urmă știi ...