Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru PIERIRE
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 38 pentru PIERIRE.
... prin plumbi și săbii, dorobanții drum deschid. Inimoși s-azvârl prin șanțuri și de-a valma sar pe zid. Și era prin șanț pierire și văzduhul tremura, Iar dincolo, prin redută, moartea cea de veci era. Tropot de picioare multe, fum și abur ca-ntr-un iad, Vuiet cum ...
George Coşbuc - Fragment Fragment de George Coșbuc Ea nu-i închide ușa, nu-l prinde de vestmânt, Nu-l roagă și nu-i cade cu hohot la picioare Să-i zică : — „Stai, iubite !" Nu cată plângătoare În ochii lui — Năvalnic afară bate vânt, De-al fulgerelor vuiet văzduhurile tună, Dar dânsul vrea să iasă prin noapte și furtună, S-alerge fără țintä, nebun, un om pribag, Să fugă, să se știe departe de-acest prag AI casei locuite de cea mai rea femeie ! Nu-și ia nici ziua bună, nu-i vrednic să-i deie Nici mâna, căci pierirea e-nchisă-n mâna ei; Nu vrea să-i vadă ochii sălbatici și mișei! Femeie e și dânsa ! Gândirea-i e infamă, Înșală, și-i soție, ea minte, și e mamă ! A fost un mizerabil, efemeiat poet Cel ce-a creat legenda lui Crist din Nazaret — Pe-un Dumnezeu să-l nască satan ! E blasfemie Să crezi în întruparea lui Crist dintr-o Marie ! Și dacă e să credem poeții pe cuvânt, O dat-a fost ea numai Marie pe pământ, Dar ea de milioane de ori e Magdalenă ! Vampir, ...
George Coşbuc - Fragment epic Fragment epic de George Coșbuc Iar pe lumea ceealaltă scoborând acum flăcăii Cei căzuți la Vid pe dealuri și pe șesuri la Vidin, Câți sosesc pe rând în stoluri, adunați în gura văii Stau s-aștepte alte gloate câte se vedeau că vin. Unii șterg de iarba udă câte-o sabie-ncruntată, Din pulpana hainei, alții sângele dușman îl storc, Și se laudă cu toții și vorbesc cu toții-odată Precum fac biruitorii din războaie când se-ntorc. Când văzur-această gloată, toți acei ce-ndușmăniră Pe români de-a lungul vremii, plini de spaim-au tresărit Resfirându-se prin noapte, precum fumul se resfiră, Și din margini mai spre margini se topeau necontenit. Cu genunchii plini de tremur și cu gheața morții-n gură, Morți erau de-a doua oară, ca-ntr-al Orcului noian Luptătorii din Mikene când îngălbeniți văzură Strălucind prin noapte coiful comandantului troian. Dar ai noștri morți de veacuri, câți pieriră prin războaie, Apărând a lor credință și pământul românesc, Stau cu ochii țintă-n noapte și-al lor mijloc îl îndoaie Ca s-apropie privirea de minunea ce-o zăresc: Văd români, și- ...
George Coşbuc - La Smârdan La Smârdan de George Coșbuc Neam român, văzui odată Oastea Domnului Mihai Zicea Dunărea-ntristată: Fulger îns-atunci erai, Și-alergând prin cer furtuna Cânta vorbe românești Astăzi stau și-ascult întruna Și mă uit, și nu mai ești! Dar abia rosti cuvântul Dunărea, vuind prin văi, Și văzu gemând pământul Și de cai și de flăcăi. Zornet auzi prin zare, Cum se-ncheagă stol cu stol Și năprasnică răsare Oastea domnului Carol. Jalnic tu-ți doinești durerea Dunăre, și iat-acum! Din mormânt ieși puterea Și-nzadar îi stai în drum. Trec voinicii peste tine; Mersul lor e zbor de fulg, Și din mâinile strâine Stema libertății smulg. Tresăriră iuți românii Căci aminte și-au adus Cât s-au străduit bătrânii Steagul să ni-l ție sus, Câte plângeri ne-ntrerupte În mormânt or fi vărsat, Că nepoții fug de lupte Și că steagul e-nchinat. Dunăre,-ai văzut Smârdanul? Spune tu, s-o spui și eu! Și noi știm izbi dușmanul, Și-n români e Dumnezeu! Știm și noi găti cununa Vitejiei ce-o doinești, Și când urlă-n cer furtuna Cântă vorbe românești! La Smârdan așa vru Domnul Morții dintr-această zi ...
George Coşbuc - Osman-paşa Osman-pașa de George Coșbuc Acum te cutremuri! Cunoști Că drumul ți-e-n marginea gropii. Degeaba te-azvârli și te-apropii Cu vuiet și tropot de oști. În frunte, pe calul tău murg, Pornit-ai urgia pieririi, Strivit-ai în șanț grenadirii Dar iată, că ranele-ți curg, Se sperie murgul de puști, Și-ți scapă din scară piciorul, Turbat e-mprejuru-ți omorul, Cu dinții tu gura ți-o muști. Se-ncurcă taberele-n drum Și-ți fug călăreții de-a valma, Ridică-ți, puternice, palma Și-oprește-ți tabiile-acum! Cuvântul ce-odată fu zid Când vrut-au nizamii să fugă, Azi lor li se pare că-i rugă S-alerge mai iute spre Vid. Ai aripi, grăbitule vânt, Tu șoimule,-a cerului cale! Fă locuri oștirilor tale, Să intre mai iute-n pământ. Și-n sine-ți tu zis-ai: E rău! Ca norii ce-ntunecă luna, Curgeam de pe dealuri întruna Noi, răii poporului tău. De-a lungul întinsei câmpii Aleargă sălbatica spaimă Și, plină de geamăt, îngaimă Și rugi și blesteme pustii Gaziule-Osmane, ești prins! Și toate cetățile tale Vor sta-ntunecate ...
George Coşbuc - Pe munte Pe munte de George Coșbuc Fugiți cu turma repede spre văi! Pe culme-aleargă duhul răzbunării Grozavul vânt se zbate-n largul zării Și norii-mbracă haină de văpăi. Sosește-acum! cu ochiul cât cuprinzi Furtuna-n sârg scoboară-n jos pe coaste, Și-n urma ei se-ntinde neagra oaste Și urlă-n cor: Tu fulgere, s-aprinzi, Tu nor, să-ntuneci; vânte, tu să-mprăștii! Un brad se face țăndări, cel mai nalt: Și prins de vârf, au smuls pe celălalt Purtându-l roată-n largul chip al prăștii. Pe sus se-ntinde-amestecul nespus, Și Duh în Duh prin aer se frământă, Iar grindina-n văzduh cumplit își cântă Cântarea ei de-oțel, căzând de sus, Pe codrul larg ce-n urlete se-ndoaie, Și sare iar la loc apoi mugind. Deodată stă. Și iată-l, răpăind Potop din cer turnatul râu de ploaie. Se rupe cerul, cade-acum! S-a rupt. Sporite neguri hrană dau pieririi, De-a valma geme-ntreg cuprinsul firii, Și nu mai știi ce-i sus și dedesubt. Acum nici Dumnezeu nimic nu poate. Degeaba-ntind ei mâinile și cer În negrul iad, ...
George Coşbuc - Sărindar Sărindar de George Coșbuc Iar Matei în baltă stete Până-n zori, în stuf ascuns, Frigul nopții l-a pătruns Și prin suflet spaimă-i dete Că pierirea l-a ajuns. Dumnezeule-al puterii, Vezi-mă-n ce stare sânt! Fă, să scap de-acest mormânt, Depărtându-mi ianicerii, Și mă leg cu jurământ Că scurgând această baltă, Chiar pe locul unde zac Mănăstire am să fac, Mândră, veselă și naltă, Și cu aur am s-o-mbrac. Turcii însă-l căutară Și-altă zi, și nencetat, Iar Matei în stuf a stat Și-altă noapte, mai amară, Mort de foame și-nsetat. Dat-ai prin Hristos, Părinte, Cele nouă fericiri! Scapă-mă de prigoniri Și-ți voi ridica, preasfinte, Tot pe-atâtea mănăstiri! Ruga nu i-a fost primită Nici acum, și-a stat Matei Ocolit de agarei Înc-o noapte-așa cumplită, Și plângea, gândind la ei: Vai, Părinte-al îndurării, Depărteaz-acest pahar, Și scăpând dintr-un amar, Mănăstiri voi face țării Câte slujbe-n sărindar. Și-apoi fu, că tot plecară Nechemații venetici. Iar Matei a strâns voinici Și- ...
George Coșbuc - Toamna (George Coșbuc)
George Coşbuc - Toamna (George Coşbuc) Toamna de George Coșbuc Toamna târziu În noaptea cu lună, Cum vâjâie codrul Și geme și sună! Din nordul cu neguri Un vuiet răsare Și vine și crește Mai iute, mai tare; Iar codrul aude, Puternicul rege Aude prin noapte Și bine-nțelege Al oștilor vuiet Din norduri pornite - El vrea să răscoale Puteri obosite Și-njură și urlă, Că-și simte pierirea. Și galben se face, Nu poate s-adoarmă, Nu-și află nici pace, Și tremură codrul Cu inima ruptă De spaimă, se zbate, Cu vântul se luptă, Pocnește și sună Și-și urlă durerea, Căci vântul îl prinde Și-l strânge de mijloc Topindu-i puterea! Și codrul se-ndoaie; Și-l biruie vântul Râzând îl sugrumă Și-i rupe veștmântul Și părul i-l smulge Și-n văi îl aruncă. Un țipăt răsare Pe deal și pe luncă; Grăbitele păsări Cu vuiet aleargă Și norii vin stoluri Pe-ntinderea largă De spaimă s-aascunde Pârâul sub ghiață - Și regele codru, Din ultima viață Suspină văzându-și Pustiul, și geme Și cade pe spate Și moare cu fruntea Pe pieptul naturii Și moare natura De jalea pădurii În toamna
... și de-a pururi, Și-al tău, cerșetorule,-un băț. Dar rabdă, c-o fac din iubire: Să tem că te duce-n pierire Belșugul prin trai cu răsfăț. Și galben, române, ți-e steagul. Iar galbenul spune de voi, De cei de la pluguri, țăranii, Voi galbeni de ...
Vasile Alecsandri - Brumărelul
Vasile Alecsandri - Brumărelul Într-o verde grădiniță Șade-o dalbă copiliță Pe-așternut de calonfiri, La umbră de trandafiri. Trece-un voinicel cu grabă, Și din fugă o întreabă: —Spune-mi, dalbă copiliță, Cu rumena ta guriță, Ești nevastă, ori ești fată, [1] Ori zâna din ceri picată? —Nici nevastă sunt, nici fată, Nici zână din ceri picată, Ci sunt floare garofiță, Răsărită-n grădiniță; Dar tu, voinicele, spune, Ești însurat, ori ești june? —Eu sunt, dragă, Brumărelul, Îi răspunse voinicelul. Eu vin seara, pe răcoare, De mă culc pe sân de floare, Și când plec voios, cu soare, [2] După mine floarea moare! Note ↑ După datina antică fetele poartă capul gol, până când se mărită, iar de cum se cunună, ele pun ștergare pe cap. Cuvântul nevastă își trage etimologia de la numele zânei Vesta, căreia fecioarele erau închinate în timpul romanilor. Măritându-se, fata iese din rândul vestalelor și încetează de a fi supusă cultului zânei Vesta. Ea se face nevesta, nevastă . ↑ Tablou poetic, alegorie ingenioasă de pierirea florilor bătute de brumă. Brumărel este numele lunii lui octombrie, când încep a cădea brume mici. Românii dau lunilor numiri ...
... iubit, Ei văd moartea cum spre dânșii se apropie amară, Mulțămiți că și atunce soarta nu i-au despărțit. Amândoi au rămas singuri din grozavnica pierire, Cungiurați de negre ape, d-acel vifor furios; Ploaia preste ei se varsă ca șiroiul în pornire, Clocotesc fierbând deasupra tunetele fioros. Iar prin latul ...