Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru POPULAR

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 105 pentru POPULAR.

Vasile Pârvan - Datoria vieții noastre

... petrece în limite de timp așa de imense, încât sunt neaccesibile controlului uman; se poate așadar vorbi de o adevărată eternitate a primitivismului popular, conservativ. Istoric, adică evolutiv-uman, popoarele trăiesc numai prin fapta precursorilor și revoltaților. Aceștia tulbură ca niște demoni, perpetuu nemulțumiți, beatitudinea lenei spirituale a ... neisprăviților va popula cu reprezentanți de-ai lor cele mai înalte locuri în ierarhia responsabilităților social-culturale ori social-politice. Dar sub imboldul idealismului mistic popular, trezit întotdeauna puternic în epocile de mari răsturnări și revoluții, doi-trei oameni de inimă pot pune la cale, susținuți de acest ambiant încrezător și ...

 

Garabet Ibrăileanu - Evoluția literară și structura socială

... poezie lirică influențată de literatura franceză și de cea grecească nouă. În Ardeal însă, în același timp, apare o literatură epică și didactică, cu caracter popular, scrisă de intelectuali ieșiți din popor (acolo poporul a avut putința să se cultive mai devreme), rămași legați de popor, căci în Ardeal ...

 

Titu Maiorescu - Neologismele

... scrierile noastre fără a bate prea tare la ochi și ne înstrăinează limba din ce în ce mai mult de la înțelesul ei popular. Pentru ce să zicem, d. e.: este suficient, cuvânt pe care nu-l înțelege nici un țăran român, și să nu zicem „este de ...

 

Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga

Titu Maiorescu - Poeziile lui Octavian Goga Poeziile lui Octavian Goga de Titu Maiorescu 1906 Poeziile d-lui Octavian Goga au avut darul să deștepte o deosebită luare-aminte a publicului român. Mai toate ziarele și revistele noastre le-au consacrat dări de seamă amănunțite, și unele din ele văd în apariția noului volum „evenimentul literar" al anului din urmă. Efectul produs asupra marelui număr de cetitori credem că provine mai întîi din forma frumoasă în care autorul a știut să exprime cuprinsul „patriotic" al multora din versurile sale. In adevăr, emoțiunile ce le simte și ce ni le transmite tînărul poet sunt izvorîte din viața națională a acelei părți a României în care s-a născut și în mijlocul căreia a trăit, din viața românilor transilvăneni în faza ei de astăzi, caracterizată prin lupta împotriva tendințelor de asuprire etnică predomnitoare în statul lor. Ce e drept, patriotismul, ca element de acțiune politică, nu este materie de artă, orcîte abateri s-au comis și se mai comit în contra unei regule așa de simple. Mai ales cei ce n-au destul talent literar caută ...

 

Alexei Mateevici - Către Artur Gorovei

Alexei Mateevici - Către Artur Gorovei Către Artur Gorovei de Alexei Mateevici A. Mih. Mateevici Kiev. 8. V. 1913 Mult stimate domnule, Colecția volumelor „Șezătorii“ și cărțile d-voastră, trimise mie de d-ta, am primit-o acum vreo săptămână. Iertați că nu v-am răspuns până acum, fiind ocupat cu examenele. Va aduc călduroasele mele mulțumiri pentru acel răsunet viu ce l-a găsit în inima d-voastră dorința și năzuința mea de totdeauna de a lucra în câmpul etnografiei și folcloristicii române. M-am bucurat nespus văzând că și noi, moldovenii basarabeni, nu suntem cu totul uitați de frații noștri cei mari și orișicând putem să ne gândim la încurajarea și sprijinul lor moral. Volumele trimise îmi sunt de mare trebuință, de asemenea trebuință mi-ar fi și cele ce lipsesc... N-ai putea oare d-ta să-mi arăți modul prin care aș putea să mi le procur? De asemenea, mult m-ai îndatora, dacă mi-ai face cunoscute prin însemnare toate lucrările străine (franceze, germane și engleze, ba și ale noastre, afară de edițiile Academiei) despre folclorul românesc sau conținând paralele folcloristice din literaturile populare ale popoarelor romanice ...

 

Alexei Mateevici - Către Ioan Bianu

... de buni români, culegerile voluminoase ale păr. [intelui] Marian. Am rămas împietrit. Nu-i nici de minune când îți aduci aminte că chiar un Eminescu popular e rara avis în Basarabia. Foametea de cărți în limba mumă la noi e de nedescris. Știința rusească, ce se interesează de limba și cântecele ...

 

Alexei Mateevici - Cuvântarea la primul congres al învățătorilor moldoveni din Basarabia

... e drept, sunt și în România unii rătăciți în ce privește limba, dar trebuie să se știe că cel mai puternic curent acolo e cel popular

 

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Neoiobăgia

Constantin Dobrogeanu-Gherea - Neoiobăgia Neoiobăgia (Studiu economico-sociologic al problemei noastre agrare) de Constantin Dobrogeanu-Gherea 1910 Prefață Introducere - Din evoluția societăților moderne Instituțiile liberalo-burgheze în țara noastră Liberarea și împroprietărirea țărani În neoiobăgie Rezultatele economice ale neoiobăgiei Problema ilegalismului și rezultatele morale, culturale, juridice și politice ale neoiobăgiei Revoltele țărănești Curente de idei și opinii în legătură cu neoiobăgia Remediile sociale paliative Băncile populare Casa rurală Obștile sătești Legislația neoiobagă cvasisocialistă de la 1907 Cât ne costă neoiobăgia și legiuirea cvasisocialistă de la 1907 Soluția problemei agrare Probleme

 

Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor

Dimitrie Anghel - Alaiul vechiturilor Alaiul vechiturilor de Dimitrie Anghel Publicată în Scara , II, 520, 25 iunie 1911, p. 1—2. Regina Mab încă singură a rămas stăpînă pe spațiul infinit. În cărucioara primitivă, ea sfidează fără frică, întîlnind în calea ei păsările cu aripi de trestie și pînză, pe care le-a făcu omul în setea lui de libertate. Ea singură aleargă stăpînă pe vînturi, călătorește pe drumuri de nouri ce i se aștern, face popasuri pe poduri de senin, trece triumfală sub arcurile multicolore ale curcubeilor. Că o aripă frîntă de furtună a fîlfîit cu deznădejde undeva, în univers, și că o viață mai mult s-a stins, ei prea puțin îi pasă... Și un zbor întreg de aripi se avîntă cu toate acestea după ea, care ține recordul spațiului. Moartea nu-i decît un cuvînt van, căci e și ea o înălțare. Scăpați de greul lest al lutului, ne vom înălța cu toții și vom pluti ca și Mab, frumoasa regină, în sferile albastre. Fascinați de infinit ori de aurul care strălucește la capătul fiecărei etape, cei ce țin aripele merg fără să întoarne capul înapoi, să vadă dacă ...

 

Dimitrie Anghel - Pe un volum al lui E. Gîrleanu

... Păcatul cel mare e că animalele noastre nu citesc, căci astfel gloria i-ar fi asigurată, și Gîrleanu ar deveni cel mai pismuit și mai popular

 

Dumitru Stăncescu - Țiganul și popa

Dumitru Stăncescu - Ţiganul şi popa Țiganul și popa Dumitru Stăncescu , Snoave șau glume populare, București, 1892, pp. 51—55 Un popă venea cu un țigan, de la oraș spre casă. Se întîlniseră pe drum. Tot vorbind ei de una, de alta, la marginea unui sat prin care trecuseră, iacă un purcel rătăcit. — Haoliu, hațin-te, părinte, să-l prindem, că nu ne vede nimeni ! — Fugi d-acolo, mă țigane, că e păcat... — Lasă pacatu, parinte, și ajuta sa prindem purcelul că huite, fuge, îl scăpăm. Popa se uită repede în toate părțile și, văzînd că într-adevăr nu e nimeni, se mlădie. Se aținu cu poala anteriului la un colț și puse mîna pe purcel. Cum ajunseră acasă, îl tăiară și puseră să-l gătească. Cînd fuse numai bun, colo, rumen, și mirosea frumos, popa hoț, ce-i veni în gînd ? Să-l mînînce el pe tot și să nu-i dea și țiganului, dar nu-i venea să-l ia așa cu șoalda, că-i era că-l dă țiganul de gol în sat. — Măi țigane, știi tu una ? — Știu dacă mi-i spune, părinte. — Eu zic că purcelul ăsta prea e ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>