Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PRĂDA

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 87 pentru PRĂDA.

Gheorghe Asachi - Muza cătră poetul "Panoramei Moldovei"

Gheorghe Asachi - Muza cătră poetul "Panoramei Moldovei" Muza cătră poetul "Panoramei Moldovei" de Gheorghe Asachi La 1850 înturnat din străinătate Când sufla o grea furtună Preste patria dorită, D-unde fost-ai departat, Tu erai de voie bună; Ca s-o vezi mai fericită, Azi și mâine-ai așteptat. Sunetele lirei tale D-aurită viitorime Aveau dulce argument; Iacă se deschisă-o cale Pentru-a patriei giunime, S-o agiute prin talent. Revăzut-ai al tău munte, Turma cu păstori și fete, Ce te-ndeamnă la cântat; Di ce porți o tristă frunte, De-a ave de lacrimi sete Di ce tot n-ai încetat? Unde-i ecatombei sfară, Cântece de bucurie Ce triumfului convin? Înturnatu-te-ai în țară S-o nutrești melancolie? Ea-i sătulă de suspin. Oare zâna amoroasă Ce-ai găsit-o-n văduvie Azi credința ț-a călcat? Ori odoară prețioasă Furul cel cu ghibăcie Din comoară ț-a prădat? Dacă zâna cea frumoasă Ce prin ochi și dulce buză N-a-ncetat a te-ncânta, D-alt odor dacă nu-ți pasă Decât de ea și de muză, Încetează- ...

 

Gheorghe Asachi - Osânditul în groapa ocnelor

Gheorghe Asachi - Osânditul în groapa ocnelor Osânditul în groapa ocnelor de Gheorghe Asachi când, în 16 august 1851, a cercetat-o prințul Grigorie Ghica Prin farmecul demonilor Ș-a lor ademenire, În inimă-amorțitu-mi-au Tot simțul d-omenire. Prădat și de religie, De lege, de rușine, Desprețuit-am oamenii, Pre făcători de bine. Credeam că orice dregere De patimă se iartă, Dar iacă-a mele crimine Cumplit acum se ceartă. Din dulce sân a fraților, Unde eram ferice, În prada pătimirilor Zac osândit aice. Mi-i stâns al patriei soarile, Nu văd lucor de stele, Nu simt pădurei freamătul, Miros de floricele. Cântarea dulce-a paserei, Nici murmurul de unde Sau viersul mândru-a doinelor Aici nu mai pătrunde! A me zi-ncep făcliile Ce munca-mi luminează, Pre ea o strâng sudoarile Ce stratu-mi rourează. N-aude-aice inima Cuvânt de vro plăcere, Și raza mântuirilor Din ambe lumi îmi piere! Blăstămul companionilor De crime și de soarte Mi-i mângâierea singură În viață și în moarte. Așa-n genunea ocnelor Un osândit suspină, Deodată când tunericul Răzbate o lumină. Ș- ...

 

Gheorghe Asachi - Restaurarea școalelor naționale în Moldova

Gheorghe Asachi - Restaurarea şcoalelor naţionale în Moldova Restaurarea școalelor naționale în Moldova de Gheorghe Asachi la 1828 Epitropiei învățăturilor publice Imitat EDUCAȚIE Copăceii încă tineri, ce de tot s-a părăsit La voință și-ntâmplare în salbatica pădure, Mai nainte de a crește, vor să piară nesmintit De a fiarelor calcare sau de barbară secure, Zăcând pedecă în codru dărâmate pe pământ. Dacă însă îngrijerea, cu o mână îndurată, Îndrepta-v-ar a lor viță, atunci când nuiele sânt, Din vlăstarea tinerică, o tulpină înformată Să făcea stejar puternic, ce, sporind din an în an, Agiungea a fi coloană prin biserici au prin case, Adăpost în timp de iarnă călătoriului sărman. Al său trunchi durat în punte, au în plutitoare vase, Ar da râurilor lege ș-a lor curs ar înfrâna, Ar căra odorul Indiei, răzbătând prin grea fortună, Sau, format vas de resbele, cu străinii s-ar lupta, Fulgerând pe luciul mărei ca un nour ce detună. Se asamănă și fiii cu copacii de pe plai, Fii ce cresc în rătăcire și răpun în răutate, Și-n loc moartea să le plângem, suspinăm de ...

 

Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului

Grigore Alexandrescu - Trecutul. La mănăstirea Dealului Trecutul. La mănăstirea Dealului de Grigore Alexandrescu Dedicată măriei sale prințului nostru [1] Precum o sentinelă, pe dealul depărtat Domnește mănăstirea; și zidu-i cel înalt Se-ntinde împrejuru-i, pustiu și învechit, De iedera bătrână, de mușchi acoperit. [2] Acolo au odihna, locaș adânc, tăcut, Eroi ce mai-nainte mult zgomot au făcut. Un cap îi prezidează [3] și dacă s-o-ntâmpla, Cu vreme, România s-ardice fruntea sa, P-a Dâmboviței vale oștiri de s-or ivi, Ai luptelor cumplite părtași ei vor mai fi. Eu în copilărie iubeam să mă opresc Pe dealul mănăstirii, și-n vale se privesc Mărețul turn, trist martor l-al nostru trist apus, Ș-a cărui origină în veacuri s-a răpus Turnul din care-odată bărbații renumiți Vedeau române taberi pe câmpi nemărginiți [5] În preajma-i e cetatea! ai ei locuitori Ruina-i azi cu fală arăt la călători, Precum atâți nevrednici, trăind în moliciuni, Se laud cu mari fapte făcute de străbuni. Dar pentru ce orașul atât de strălucit Acum între orașe e cel mai umilit? Ce voie preaînaltă, ce lege porunci Căderea deopotrivă cu ...

 

Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu)

Iancu Văcărescu - Adevărul (Văcărescu) Adevărul de Iancu Văcărescu VI     Nimic nu e nou,     Nimica neștiut     Din cîte arăt vouă :     Lumina nouă nu e,     Dar ea desființează     Grămada-ntunecimei.     Cercarea am pornit-o,     V-am dat făgăduială ;     Dar n-alerg să vă-mbăt.     Precum fac demagoghii,     Ce, îmbătați de fumul     Atotputerniciei,     Umblă ș-înșală lumea     Cu jertfe, mîglisire     Sub fățăria     Blîndeței, omeniei     Și facerii de bine,     Cît izbutesc d-ajunge     Aleși să stăpînească ;     Îndată dau de față     Cumplita tiranie,     Cheamă pre înțeleșii     Ministri să slujească.     A lor deșertăciune.     Adun, ascund comori     Din biruri înfocate,     În sfaturi tot greșite,     Mii izvodiri fac nouă ;     Vor să dezgroape morții,     Cînd nu le mai ajunge     A viilor avere.     În lupta desfrînării     Iubirii de domnire,     Se-nșală între dînșii,     Se rod în vicleșuguri,     Se luptă să apese     Strigarea pătimirii !     Stau pînă cînd vîlvoarea     Odată-i prididește ;     Atunci tiranul vina     Descarcă pre ministri,     Ministrii pe tiran ;     Cuvinte de-ndreptare     De joc, de rîsul lumei !     Întărîtînd norodul     Pînă cînd se deșteaptă,     Și cere socoteală,     Și răzbunare cere,     Groaznică-n sfîrșit vine,     Nu de la cer pedeapsa,     Ci de la harnici oameni :     Oameni ce s-înțeleg     Ca dumnezeii vieții !     Vrednici de închinare,     Dar prea ...

 

Ion Luca Caragiale - Termitele...

Ion Luca Caragiale - Termitele... Termitele... de Ion Luca Caragiale UN MIC CAPITOL DE ISTORIE NATURALĂ, PENTRU POPOR Termitele sunt niște gângănii, sau gâze, cum le zice poporul la făpturile mici și delicate ale naturii, pe cari oamenii de știință le numesc în genere insecte. Pe termitele acestea, naturaliștii le numără în rândul insectelor, cum zic ei, nevroptere (dela cuvintele grecești nevron, adică nerv, și pteron, adică aripă); căci ele au aripioare străvezii, înăuntrul cărora se vede o țesătură deasă de firișoare nervoase. Ele trăesc în societate întocmită ca și furnicile: au o femeiușcă prăsitoare cu câțiva bărbătuși pe lângă ea, și pe urmă mulțime de soldați și de lucrătoare. Sunt la trup cam de mărimea furnicilor dela noi; de aceea popoarele le-au crezut întotdeauna că sunt furnici cu aripi. Sunt mai multe soiuri de termite; dar toate sunt săpătoare, și afară de asta, cea mai mare parte dintre ele sunt și constructoare; adică, sapă orice a clădit omul, ca pe ruinele clădirilor omenești, să-și clădească ele cuiburile și așezămintele lor. Trăiesc rozând din tot ce le iese 'n cale, tot ce pot roade; și de aceea sunt un așa vrăjmaș al oamenilor, că marele Lineu ...

 

Naum Râmniceanu - Blăstem asupra nelegiuirilor

Naum Râmniceanu - Blăstem asupra nelegiuirilor Blăstem asupra nelegiuirilor de Naum Râmniceanu Informații despre această ediție     Dumnezeule-ndurate         Dreptule judecător,     Vezi-mi a mea strîmbătate         Și le fi[i] răsplătitor.     Drept a lor nemulțămire         Dă-le scîrbe și amar,     Dă-le dreaptă răsplătire,         Că m-au prădat în zadar     Mînia ta să-i urmeze         Ori măcar unde-or umbla,     Osînda ta să-i vîneze         Vezi pe ce locuri vor sta     Frică dă-le, să se teamă         Și frunza cînd s-o mișca,     Pribegind, să bage seamă         Chiar de vînt cînd o sufla.     Fă-le lor calea pustie,         Ca să umble rătăciți,     Arată a ta mînie         Și-unde or fi pribegiți.     Dreapta ta să răsplătească         Cestor nemulțămitori,     Urgia ta să-i osîndească         Ca pe niște împutători.     Curse-n calea lor le pune,         Să cază în perzare toți,     Nu mai vază zile bune         Nemulțemitorii hoți     Pașii lor le poticnește         Să n-aibă unde scăpa,     Adunarea lor zdrobește,         Oriunde se vor afla.     Să nu poată să-și găsească         Loc, să fie odihniți,     Pururea să rătăcească         Și să fie necăjiți.     Nu-și găsească un' să șadă         Cîtuși de puțintel loc,     Fă ca cerul să nu-i vadă,         Și ...

 

Naum Râmniceanu - Pentru nedreptatea ce i s-au făcut

Naum Râmniceanu - Pentru nedreptatea ce i s-au făcut Pentru nedreptatea ce i s-au făcut de Naum Râmniceanu Informații despre această ediție     O mumă sfîntă dreptate         Vino din ceru d-unde ești,     Vezi-mi a mea strîmbătate         Celor răi să răsplătești,     Cerurile din nălțime         Rog ca să vă deschideți,     Și-a răutății mulțime         Ce-i asupră-mi s-o vedeți ;     Arătați milostivire         La al meu cumplit suspin,     Și de este răsplătire         Spălați-mi al meu venin.     Nu mi-au mai rămas putere         Nici alt unde s' năzuesc,     M-au pătruns a mea durere         Și cunosc că mă topesc.     Eu fără zădărnicie         Pe streini i-am priimit,     Făr-a ști că-s vrăjmași mie         Ca pre-ai mei fii i-am iubit     Am vrut să fiu hrănitoare         La nemernicii barbari,     Mumă bună-ngrijitoare,         Făr-a ști că sînt tîlhari.     I-am priimit părintește         Pe flămînd, gol, însetat     Și ei acum tîlhărește         De tot m-au dărăpănat.     I-am ajutat cu mijloace         În tot chipul d-ajutori,     Socotindu-i fii de pace,         Iar nu hoți răzvrătitori.     Izgoniți, fugiți de silă         D-al lor loc înstrăinați     Au aflat la mine milă          ...

 

Vasile Alecsandri - Dolca

Vasile Alecsandri - Dolca Pe câmpul Tinechiei, Pe zările câmpiei, Răsărit-au florile Odată cu zorile? N-au răsărit florile, Ș-a dus Costea oile De-a așezat stânele Pe toate movilele. Azi e luni și mâini e marți, Pleacă Costea la Galați. Să ia sare La mioare, Și bolovani La cârlani, Și tărâțe, La oițe, Și glugi mari La cei zărari, Și opinci La cei voinici. Iară Costea cum mergea Cu Fulga se întâlnea. Fulga cel cu barba neagră Și cu mintea neîntreagă, Necăjit și obosit, De trei zile flămânzit: ,,Alei! Fulgo, dragul meu, Să faci cum ți-oi zice eu: Mergi la stâna mea cu bine Să-ți iei un dar de la mine, [1] Trei mioare de frigare Ș-încă una de căldare Ca să-ți fie de prânzare." Fulga cel cu barba neagră, Dar cu mintea neîntreagă, Sus la stână se ducea Ș-oile cât le vedea, Cârduri, cârduri le rupea, Cu botâul le mâna În codru la Pandina. Iar Costea când se-ntorcea Mare pagubă-și vedea Că lui, mări, nu-i venea Nici laptele la mulsoare, Nici cașul la-nchegătoare, Nici urda la-nvelitoare! Costea mult nu se-ngăima, El ...

 

Vasile Alecsandri - Doncilă

Vasile Alecsandri - Doncilă Sub cel păr mare din sat Zace Donciul pe un pat; Nouă ani și jumătate De când zace el pe spate! Pentru dânsul nu e vară, Nu e dulce primăvară, Ci numai viață amară! Pe de-o parte carnea-i cade, Pe de alta vermii-l roade, El se roagă tot mereu Să-l sloboadă Dumnezeu. Toată lumea l-a lăsat, Lumea toată l-a uitat, Numai soră-sa Ancuța, Anicuța româncuța, Luceafărul satului, Salba împăratului, Nici pe Donciu l-a lăsat, Nici pe Donciu l-a uitat, Nouă ani ea l-a cătat, Nouă ani și jumătate L-a cătat tot ca pe-un frate. Zi și noapte l-a vegheat, Perne albe i-a mutat Când la cap, când la picioare, Când la umbră, când la soare! Într-o zi el o vedea Că de plâns se ascundea Și cu jale-așa-i zicea: ,,Ce-i, Ancuțo, draga mea? Ochișorii tăi frumoși Sunt ca doi luceferi roși: Poate că ți-a venit greu De când tu mă cați mereu?" ,,Ba, ferească Dumnezeu! Nu-i asta, drăguțul ...

 

Vasile Alecsandri - Moldova în 1857

Vasile Alecsandri - Moldova în 1857 Moldova în 1857 de Vasile Alecsandri Scumpă Moldovă! țară de jale! Ah! în ce stare tu ai ajuns! Lasă-mă-a plânge rănile tale, Căci pân-în suflet mă simt pătruns! Tu, ce ești bună, dulce, iubită, Tu, ce ești fiica lui Dumnezeu, Cum te lovește soarta cumplită! Cum te îneacă amarul greu! Lupii, și corbii, și vulpi străine Fac a lor hrană din corpul tău, Și tu, Moldovă, plătești cu bine La toți aceia care-ți fac rău! O! cât de crunte ș-otrăvitoare Sunt pentru tine a lor mușcări, Când ei cu buze sfâșietoare Răspund l-ale tale dulci sărutări! Dar mult mai aprig trebuie să fie Chinul ce suferi, amarul chin, Când vezi chiar fiii-ți cu dușmănie Rupându-ți sânul de amor plin! Mamă duioasă, tristă,-n cădere, Cu agonie mâinile-ți frângi, Și nu-ți rămâne nici o putere, Nici glas, la lume ca să te plângi! Când ridici fruntea, jos în țărână O-mpinge, o calcă dușman picior! Când ridici glasul, o cruntă mână Îi curmă-ndată geamătu-n zbor! Dar cât va bate inima-n mine, Eu în veghere la luptă- ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>