Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PÂRJOLI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 23 pentru PÂRJOLI.

Dosoftei - Din Molităvnic de-nțăles

Dosoftei - Din Molităvnic de-nţăles Din Molităvnic de-nțăles de Dosoftei [STIHURI LA CUMINECĂTURĂ] I Vrând să mănânci, omule, trupul stăpânului, Cu frică te apropie, să nu te arz, că focu-i. Și dumnezăiesc bând sânge spre prăființă, Întăi te-mpacă cu carii îț sunt mâhniț. De-acii cutezând tăinuită mâncare să mănânci. II Mainte pănă a nu lua de strașnica jărtvă A viață făcătoriului trup a despuitoriul, Într-acesta te roagă chip cu cutremur. III Iată că vii1 spre duimnezăiasca cuminecare, Ziditoriul mieu, să nu mă arz cu prăființarea, Că foc ești, pre nevrednicii arzându-i, Dară curățește-mă de toată imătura. IV Dumnezăitoriul sânge spaimă-te, omule, văzând, Cărbune-nfocat este, pre nevrednicii pârjolind. A lui Dumnezău trupul mă dumnezăiază și hrănește, Dumnezăiază-mi duhul, iară mintea îm hrănește minunat. 1 vin. Deaca vei dobândi de buna prăființare A viață făcătoarelor tăinuicește daruri, Să lauz îndatăș, să mulțămești cu multul Ș-acestea cu cald din suflet lui Dumnezău să zâci: Slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău, slava ție, Dumnezău! [RUGĂCIUNEA LUI SIMEON NOUL TEOLOG LA CUMINECĂTURĂ] De la prăvuite buze, de la inemă spurcată, De la necurată ...

 

Vasile Alecsandri - Cântecele lui Ștefan Vodă

Vasile Alecsandri - Cântecele lui Ştefan Vodă Ștefan, Ștefan, Domn cel mare de [[Autor:{{{autor}}}|{{{autor}}}]] Poezie populară culeasă de Vasile Alecsandri Ștefan, Ștefan, Domn cel mare Seamăn pe lume nu are Decât numai mândrul soare! Din Suceava când el sare, Pune pieptul la hotare Ca un zid de apărare! Brațul lui fără-ncetare Bate hoardele tătare, Bate cetele maghiare, Bate leși din fuga mare, Bate turci pe zmei călare Și-i scutește de-ngropare. Lumea-ntreagă stă-n mirare, Țara-i mică, țara-i tare Și dușmanul spor nu are. A L T U L Ștefan, Ștefan, Domn cel mare, În Suceava cuibu-și are Ca un șoim voinic și tare. Din Suceava când el sare Zi și noapte, de călare, Se bate-n patru hotare. Pe tătari îi căsăpește, Pe unguri îi pârjolește, [1] Și pe turci îi risipește. Iar pe leși cu chica tare [2] Îi avântă-n spânzurare, Și-i înjugă ca să are! [3] Note ↑ Pe unguri îi pârjolește . Aluzie la bătălia de la Baia, unde o mulțime de unguri au pierit în focul acelui oraș. ↑ Iar pe leși cu chica tare Îi avânta-n spânzurare . Într-una din năvălirile leșilor ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Lupta de la Baia

Ştefan Octavian Iosif - Lupta de la Baia Lupta de la Baia de Ștefan Octavian Iosif fragment Neagră-i noaptea de decembre. Urlă crivâțul prin codri, Pe câmpiile-nghețate, Pârjolite și pustii. Neagră-i noaptea de decembre, Și în zeghea ei cea neagră Numai bine se ascunde Ștefan cu vreo zece mii. Dar în sala luminată, Sub înalte bolți, la Baia, Mândră masă e întinsă, Mândri oaspeți o cuprind. Sună vesele fanfare, Spumegă în cupe vinul... Încrezut și vesel, craiul Se ridică hohotind: — Cum azvârl această cupă, Astfel am s-azvârl coroana De pe capul tău, Ștefane! Și-am să-mi țin cuvântul dat! Zice — vrea s-arunce cupa Cu dispreț — dar nu sfârșește: Lung răsună fiorosul Glas de bucium depărtat! — Alergați la arme! Arme! Vin valahii! Vine Ștefan! Răcnete înăbușite, Tropot și nechez de cai Năvălesc tot mai aproape, Și ferestrele deodată Strălucesc în zori de pară: Vine Ștefan ,,cu alai!" — Dați-mi scutul! Dați-mi spada! Strigă craiul. Dați-mi calul! Arde Baia — limbi de flăcări Pretutindeni o închid. Valvârtej pe strâmte uliți Pâlcuri de oșteni aleargă Și cu chiot moldovenii Sfarmă, rup, lovesc, ucid! În zadar vitejii unguri Dârji la luptă ...

 

Constantin Stamati - Arderea Iașului la 1822

Constantin Stamati - Arderea Iaşului la 1822 Arderea Iașului la 1822 de Constantin Stamati Un episod din poema d-lui Beldiman, sub titlul Eteria grecilor Această închipuire se face ca cum un bătrân vier de la Miroslava, unde sunt podgorii de vii pe un deal peste râul Bahluiul, în preajma Iașului, privește cu nepotul său arderea Iașului, în vremea răscoalei grecilor în contra turcilor; dar bătrânul se află bolnav în casă, iar nepotul său șede pe prispă afară și spune moșului său aceea ce vede. Nepotul Moșule, viforul geme, pe cer noaptea se lățește, Peste frumoasa cetate pâclă și negreață pică; Fulgerul cu-nflăcărare ca un șarpe lung clipește, Scapără, vin’ de te uită, zimții zidurilor mișcă. Vântul frunza din crengi smulge, o spulberă ca pe paie, Vifor vântură cu groază, de cruce pe turn îndoaie, Iaca nourii se umflă, clocotesc, se tulbură, Moșule, trăsnet și fulger zidurile scutură... Bătrânul Ce-ți pasă de vifor ție? de cetăți ce-ți este scârbă? Las’ vântul să le dărâme, el cu noi nu are treabă; Căsuța noastră îi mică sub a copacilor umbră, Smerină și pitulită, mai nu se vede din iarbă; Vifor-trăsnetul nu sfarmă proaste cocioabele mele, Și ...

 

Elena Liliana Popescu - Imn Libertății

Elena Liliana Popescu - Imn Libertăţii Imn Libertății de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Luptătorule, în bătălia decisivă care te așteaptă , ai un singur adversar: tu însuți. Pentru a învinge ai un singur aliat: Tu însuți. I Doamne, nu-mi lua povara încă, al frământării minții chin. Mă zbat înlănțuit de stâncă, silit să-ndur un crunt destin Sunt osândit în veșnicie plătind păcatul făptuit – Secret păzit cu strășnicie, când lumii l-am destăinuit Credeam că sunt învingătorul ursit să schimb fixate legi și pentru om ocrotitorul Eu, Prometeu, zeu peste regi. Și cum pe vremuri neofitul voind să-și dovedească arta a încercat, nefericitul, pecetluindu-și astfel soarta, La fel, eu, încercându-mi forța nebănuind deloc urmarea încrezător adus-am torța aprinsă, săvârșind eroarea Și-am semănat nenorocirea în lumea fără de credință ce-a transformat descoperirea într-o amară biruință. II De multe veacuri, carne vie e pieptul meu însângerat, sortit în preajma lui să fie doar vulturul înfometat... Pe-a suferinței strună vântul, prietenu-mi nedespărțit, îmi însoțește jalnic cântul, un geamăt surd, înăbușit. Din când în când un glas șoptește marcând o trecere în timp ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Apă și foc

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Apă şi foc Apă și foc de Barbu Ștefănescu-Delavrancea De la ștreaja Vergului până la Biserica Delea-Nouă, un nor de praf galben se ridică de la pământ, mânat ca într-o albie printre casele și grădinele șoselei nepietruite. Grânarii se întorc de la sate, de la mori și porturi. Unii încărcați cu vârf pîn’ la cercul coviltirului, alții cu căruțele goale și cu maldăr proaspăt în cadirle. Bicele pocnesc pe dasupra naintașilor; caii voinici și aprinși joacă în hamuri și ninchează, mirosindu-și din depărtare grajdurile. Tinerii, rumeni și nădușiți, cu zăbunele și cu cămășile deschiate, cu hamurile pe după gât, călări pe rotașii din stînga, dau chiote în goana cailor; iar dacă căruța le e greu încărcată și roatele abia li se învârtesc în osii, ei cântă prelung Mumă dragă, mumă, Dine,Dine,Constantine, or Ghiță,Ghiță,Cătănuță, bătând cu călcîile goale în pântecele cailor. Înaintea lor ies , în cârduri, copii dolofani, dăsculți și cu pletele cârlionțate pe grumaji și se uită cu jind cum mai-marii lor mână cîte și șase cai, fetițe săltate cari furișează câte o ochire pe cine mai știe ce flăcău voinic, muieri cu furca în brâu, ș- ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Palatul de cleștar

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Palatul de cleştar Palatul de cleștar de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cam pe la începutul vremilor, până unde praștia minții nu azvârle, se povestește, așa, ca din scorneală, că omul era croit din alte foarfeci și cioplit din altă bardă. Tot cu mâini și cu picioare era și pe-atunci, tot cu ochi și cu urechi, tot cu nasul deasupra gurii și cu călcâiele la spate, dar de învârtea copacul smuls din rădăcină și mi-ți izbea la mir leii pustiilor, dihăniile cădeau tumba, cu labele în sus, marghiolindu-se a moarte. Apele curgeau la vale și munții se ridicau în sus. Nu se pomeneau flori pe cer și stele pe pământ — ca pe la pârdalnicii noștri de stihari —, dar multe nu erau așa după cum sunt. Împărații de mureau în luptă de buzdugan, bine, iar de nu, li se uitau de zile. Numai dacă barba le mătura țărâna la nouă coți în urmă, chemau pe unul din feciori, pe cel mai viteaz și mai cu minte, și-i dăruiau naframa, inelul, paloșul, stema și gonaciul, ca să poată împărăți și război în locul lor. Apărarea și dreptatea atârnau de tăișul paloșului. Cu ...

 

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în orașul Iași

Constantin Stamati - Roman din Vrancea în oraşul Iaşi Roman din Vrancea în orașul Iași de Constantin Stamati La hotarele Moldovei către Țara Muntenească, A Vrancei munți se înalță, cu-a lor codri nepătrunși, Ce adăpostesc păstorii de prăsilă românească, Necorciți cu alte nații și cu legi bune deprinși. La fire simpli, buni la fapte, cu deprinderi țărănești, Feriți de-a Europei patimi și de cruzimi bărbărești. Ei petrec în fericire, neavând vro iscusință, În măgulituri viclene ce pe oameni amăgesc, Nici ca fățarnicii care cu o față de priință, Pe -a lor amici dezmiardă până când îi jăcuiesc, Ce lin a lor viață cu lucrare o petrec, Și-n facerile de bine între dânșii se întrec. Șoltuzul este domn Vrancei, a căruia palat este O cocioabă stuhuită precum în sat toate sunt. Deci el cu pârgarii, sfetnici, după ce trebi săvârșește, Se întoarce iar la lucru și uită că au domnit. Iar sățioasa mâncare acestui popul firesc Sunt poamele, fruptul turmei și holdele ce rodesc. Nici răzbeluri vreodată acești munți nu încruntară, Căci aurul și răsfățul cu totul din ea lipsind, Cei mai lacomi de prăzi oameni ...

 

Alecu Russo - Studie moldovană

Alecu Russo - Studie moldovană Studie moldovană de Alecu Russo Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV I Oamenii care se învârtesc astăzi în frumoasa noastră patrie sunt acei oameni care cu 15 ani mai devreme erau cunoscuți sub generala denumire de nemți, adică, într-un cuvânt mai lung, de stropșiți . Bătrânii, stavile neurcătoare, au părăsit încet câte încet lumea, unii prin neputința vârstei, alții și-au trăit traiul și și-au mâncatzilele, adică moldovenește mălaiul... Curioasă socoteală! sunt oameni mulți, cea mai mare parte din generația de față, copilașii cu musteață, barbă și plete lungi de la 1835, care și astăzi tot tineri se numesc; pentru dânșii, vremea astat locului; și se îngâmfesc în denumirea de bonjuriști , poreclă cerămășița bătrânilor ne-a lăsat la 1848 drept moștenire, împreunăcu datoriile lor, în ziua călătoriei vecinică. Vai de tinerimea aceea și de tinerețile aceeași tinerime! Veacul n-a stat locului pentru dânsa! Între 1836 și 1852 sunt șasesprezeceani. Astăzi nemții, franțuzii de la 1836, bonjuriștii de la 1848 -sunt albi, suri, cei mai tineri sunt obosiți, care cu 40, care cu 37,cei mai jos cu 32 ani în spinare, tocmai vârsta celor bătrâni de ...

 

Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi)

Constantin Negruzzi - Aprodul Purice (Negruzzi) Aprodul Purice de Constantin Negruzzi Apărută prima dată în broșură, Iași, 1837. Fost-au acest domn, om nu mare la stat, însă întreg, drept, viteaz și meșter la războaie... și era mare jale Și plâns în norod pentru, pederea acestui domn bun. Vornicul Ureche, La viața lui Ștefan cel Mare Ciocârlia cea voioasă în văzduh se legăna Ș-înturnarea primăverii prin dulci ciripiri serba, Plugariul cu hărnicie s-apucase de arat Pământul ce era încă d-al său sânge rourat; Uitas-acum moldovanul trecutele lui nevoi, Și cu fluierul la gură, păstorul pe lângă oi Cântă dragostele sale. Vai! el nu putea gâci Că vrăjmașu-ntr-a lui țară se gătește-a năvăli. Generalul cel mai falnic a dârjilor ungureni, Hroiot ros de-nverșunarea ce avea pe moldoveni — Care-n multe sângeroase lupte i-au fost arătat Că nume de viteaz mare pe nedrept și-a câștigat — Luând veste cum că Ștefan domnul lor atunci s-afla În ținuturi depărtate, având cu el oastea sa, Socoti că favorabil prilej altul n-a găsi De moldoveni și de Ștefan deodată a- ...

 

Petre Ispirescu - Cotoșman năzdrăvanu

Petre Ispirescu - Cotoşman năzdrăvanu Cotoșman năzdrăvanu de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată o pereche de oameni. Ei n-aveau copii. Într-o zi, fiind cu voie bună, zise bărbatul către femeie: - Soro, de la mila lui Dumnezeu noi n-avem copii. Să mergem pe câmp și ce vom găsi, aceea să ne fie copil. - Bine zici dumneata, frate. Așa să facem, daca astfel ai găsit dumneata cu cale. Vezi că ei trăiau bine și nevasta nu ieșea din cuvântul bărbatului nici cât negru subt unghie. Făcură o azimă, luară și nițică legumă, le puseră la traistă și plecară. Aide-aide, mergând povesteau și râdeau și cu ochii în toate părțile căutau. Când, iată că dete peste un pisoi, jigărit și urduros; îl luară și îl aduseră acasă. Îl îngrijiră și îl crescură ca pe copilul lor. De ce trecea, d-aia se făcea mai frumos, până ce se făcu un cotoșman numai de drag să privești la el. Nu mai putea de bucurie oamenii, căci aveau și ei și pe ce pune ochii în casa lor, când se sculau dimineața. Mai-nainte casa li se părea pustie. Cotoșmanul era ...

 

   Următoarele >>>