Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PÂRLIT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 68 pentru PÂRLIT.

Ion Luca Caragiale - Prea sărac

Ion Luca Caragiale - Prea sărac Prea sărac de Ion Luca Caragiale Pauverte, pauverte, c'est toi la courtisane... (MUSSET) Am zis iubitei mele: „Vino La câmp, s-auzi un pitpalacâ€�. Ea: „Da, îmi place pitpalacul... Dar nu merg: tu... ești prea săracâ€�. Plimbându-mă-n singurătate, O odă gloriei eu fac: Dar gloria se depărtează „De ce fugi?â€� zic. — „Ești prea sărac!â€� Mă duc atunci la masa verde, Să-ncerc norocul — poate fac O lovitură... Dar norocul „Pleacă, îmi zice; ești sărac!â€� Mă duc acasă melancolic. Stau trist, visând într-un ceardac, Și pițigoiul din grădină Îmi fluieră: „Ești prea sărac!â€� Mă duc la editor c-o carte. E iarnă, frig — voi să mă-mbrac; Dar editorul mă respinge: „Nu te-editez; ești prea sărac!â€� Atunci, voii de disperare Să mă atârn de un copac, Dar craca fuse prea subțire, Mi-a zis trosnind: „Ești prea sărac!â€� A! sărăcie! Monstru palid, Când oare am să-ți viu de hac? Și sărăcia îmi rânjește Sardonică: „Ești prea sărac!â€� Îmi place către primăvară Să mănânc ochiuri cu spanac. ...

 

Vasile Alecsandri - Doina haiducească 2

Vasile Alecsandri - Doina haiducească 2 Arză-te focul, răchită, Că ești neagră și pârlită, Și nu ești încă-nfrunzită, Ca să-mi fac curea la flintă Din coaja ta nedubită; Să mi-o spânzur la spinare Și s-apuc în codrul mare Pe când mugurul răsare. Mugurul a răsărit, Mie timpul mi-a venit În codru de

 

Vasile Alecsandri - Hâtrul bătrîn

Vasile Alecsandri - Hâtrul bătrîn Floricică, floricea! Când eram pe vremea mea, Câte trei mândre aveam, Cu tustrele mă iubeam, Una-n deal și una-n vale, Una la mijloc de cale, Iar de când m-am bătrânit Fetele m-au părăsit, Sui în deal, cine mă cheamă? Moartea care-mi cere seamă? Dau în vale, cine-mi râde? Moartea care mă cuprinde? Pomul dacă-mbătrânește, Pune-i paie de-l pârlește. Omul dacă a-mbătrânit Fă-i sicriu de odihnit. Vai de dânsul! vai de el! Când e omul tinerel, Lesne-i vine a gândi Cât pământul c-a trăi. Ci zilele omului Sunt ca floarea câmpului: Dimineața înflorește, Peste zi se veștezește Și spre seară nu mai

 

Vasile Alecsandri - Omule, boule

Vasile Alecsandri - Omule, boule Au nu vezi unde mă duc, Omule, boule? C-un condur și c-un papuc, Omule, boule, Cu papucul târșâind, Cu condurul tropăind. Că de când m-am măritat Și te-am luat de bărbat, Nu te-ai mai trezit din prost Și de necaz mi-ai tot fost. Te-am mânat să ari la plug Cu cei patru boi la jug. Plugu-mi lăsași la nevoi Și-mi pierduși sărmanii boi! Apoi încă te-am mânat Și cu pușca la vânat. Pușca-n două mi-o frânseși Și nimic nu aduseși. Și-am dat cofa să te duci La puț, apă să-mi aduci. Căzuși, cofa mi-o spărseși, Nici doagele n-aduseși. Te-am mânat apoi pe loc Cu hârbul să-mi aduci foc; Hârbul mi l-ai bucățit, Sprâncenele ți-ai pârlit. Te mânai să-mi tai un lemn Până când să cer un semn; Toporul l-ai năpustit, Sub lemne ai

 

Vasile Alecsandri - Serb-sărac

Vasile Alecsandri - Serb-sărac I Pe-n mijloc de Țarigrad, La cișmeaua lui Murad Primblă-mi-se Serb-Sărac Pe-un cal negru din Bugeac, Voinicel și sprintenel, Dar sărac ca vai de el! Cu saia îmbăirată Și șalvari de ciorcă lată, [1] Cotul cinci galbeni luată, Cu cămașa de mătase, Vițele-mpletite-n șase. [2] Cu picioarele-ncălțate În opinci înhârzobate: Hârzobul Și galbenul, Nojița Și leița, Cureaua Și paraua. Primblă-mi-se-n sus și-n jos Pe fugaru-i cel frumos. Unde negrul nechezea Țarigradul se trezea, Turcii toți că alergau Și pe Serbu-l întrebau: ,,Copilaș de Serb-Sărac! Nu ți-e negrul din Bugeac? De ți-e negrul vânzător, Eu îți sunt cumpărător, Că vreau bine să-l plătesc! Cu aur să-l cumpănesc." ,,Nu mi-e negrul de vânzare, Nici mi-e negrul de schimbare, Că-i voinic și-i pui de zmeu, Și-i fugar pe placul meu!" Nepoata sultanului, Copilița hanului, Hanului tătarului, Pe Serb iată că-l zărea, Din sarai, de la zăbrea, [3] Și din gură-așa grăia: ,,Copilaș de Serb-Sărac, Mult ești mândru și pe plac! Vin' colea, lângă zăbrea, Să-ti dau iuzluci cât îi vrea, [ ...

 

Cezar Bolliac - O dimineață pe Caraiman

Cezar Bolliac - O dimineaţă pe Caraiman O dimineață pe Caraiman de Cezar Bolliac Și iacă-mă pe vârfuri ararea străbătute, Și unde achilonii locașul lor își pun. Dar nici o vegetare! A iernelor trecute Ninsorile, prin râpe, grămezi, grămezi s-adun. Nici mușchiul nu se ține pe cremenea lucioasă Ce-o zvântă vijelia în drumul său trecând. O! nici un semn de viață! nimica nu trăiește, Decât p-un colț un vultur lumina ațintând. Și corbi, afund în vale, de carnivore doruri Împunși, se-ntrec și plană, - vr'un hoit și-au însemnat, Sau paseri d-alte paseri mai tari ucise-n zboruri, Sau fiare ce-alte fiare mai tari au sfâșiat. Pe a căruntă stâncă ș-adesea porfirie, Se sparg, se primblă norii, troienii mișcători, Și raza dimineței, d-un soare ce-a să vie, Aduce salutarea la vârfuri peste nori. Departe, pe o creastă de culme lung întinsă, Se-nșiră, fără număr, molifți ieșiți din nor, Și-n pompă militară, c-o frunte neînvinsă, Îmi trec pe dinainte cu uniforma lor. În văile afunde, a nopții locuință, Coboară-n șiruri brazii spre râul zgomotos Ce spumegă, se luptă, în ...

 

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeț

Emil Gârleanu - Ochiul lui Turculeţ Ochiul lui Turculeț de Emil Gârleanu Prietenul mă dojeni: — Pentru ce stai de o bucată de vreme atât de posomorât? Nu mă simțeam tocmai bine; i-am răspuns: — Sunt cam bolnav. — Mofturi! Ți-a intrat în cap, ca la babe, că ești bolnav, și-o ții morțiș. Privește frumusețea dimprejurul tău și-o să vezi cum te însănătoșezi. Ești doar poet! Intram cu trăsura printre lanuri de rapiță; un vânt ușor legăna floarea galbenă, aurită în revărsarea celor dintâi raze ale soarelui. Pe margini, în zări, pădurile rămâneau în urmă, albăstrii, păreau că lunecă una după alta, pe fața cerului, ca niște nori. Câte un ciocârlan se ridica deodată, din fața calului, și zbura pe o parte, ciripind ascuțit. Priveliștea îmi întări puțin sufletul. — Ei, și ce ai? mă întrebă batjocoritor prietenul. — Mă cam doare capul. Prietenul ridică puțin sprâncenele, zâmbi în colțul buzelor și suspină prelung. — Ei, dragul meu, zise dânsul, ce păcat că nu se poate înlocui și capul, ca ochiul lui Gavrilă Turculeț! Îi cunoșteam de mult meșteșugul de povestitor. Întâmplarea cu ochiul lui Turculeț trebuie să aibă hazul ei, mi-am zis, ...

 

Emil Gârleanu - Ucigașul

Emil Gârleanu - Ucigaşul Ucigașul de Emil Gârleanu Ieșeam de pe sala întunecoasă și umedă a tribunalului. Eram cu un avocat, un vechi prieten al meu. Cum străbăteam cu greutate prin împestrițătura de oameni pe care patimile și ura îi poate aduna la un loc, trecu repede, prin fața noastră, un condamnat, urmat de santinelă. Condamnatul, un domn foarte bine îmbrăcat, ținea batista la ochi și plângea cu sughițuri. Prietenul mi-l arătă și-mi zise: — Uite-l, a dat foc, pentru ca apoi să fie despăgubit, a lăsat pe drumuri nu știu câte familii, și acuma, când se duce pe un an la pușcărie, plânge ca o muiere. Și adăugă cu dezgust: Urâți îmi sunt oamenii ăștia... — Dragul meu, urmă el când ieșirăm afară în uliță, cât am fost procuror, am avut de cercetat multe fapte. Și m-am încredințat că lașii cei mai mulți sunt printre noi. Dumnezeu să mă ierte dacă-ți spun că, din câți oameni cunosc eu, nu se vor găși zece care să-și ia asupra-și răspunderea faptei îndeplinite. Ca să-ți dau o pildă de cum știu cei mici, cei umiliți, să-și primească ...

 

Ion Luca Caragiale - Cam târziu...

Ion Luca Caragiale - Cam târziu... Cam târziu... de Ion Luca Caragiale Târziu de tot în noapte, trei vechi prieteni stau de vorbă într-o berărie — despre ce?... Ei! despre ce pot sta de vorbă trei români așa de târziu?... despre politică, fără-ndoială. În toiul discuțiunii, vorbind despre noul impozit asupra țuicii, printr-o asociațiune de idei inexplicabilă altfel decât numai prin telepatie, unul dintre ei, ca și cum s-ar întoarce cu gândul de foarte de departe, zice tam-nisam: — Frate, ce s-o fi făcut Costică?... Costică Panaite... știi... — Costică Panaite?... zice altul. Curios lucru! Cum ți-a venit?... Tocma la el mă gândeam și eu, la Costică Panaite. — Domnule, zice al treilea; asta este ceva care să o spui ori la cine, nu te poate crede. La cine credeți că m-am gândit eu acuma, când ai întrebat dumneata întâi: „Frate, ce s-o fi făcut Costică?" — ?... — La Costică, domnule... la Costică Panaite!... Comèdie!... Așa e... Ce s-o fi făcut bietul Costică? — E în provincie... la o moșie, mi se pare... S-a apucat de comerț... Nu l-am văzut, poate, de ...

 

Ion Luca Caragiale - Dascăl prost

Ion Luca Caragiale - Dascăl prost Dascăl prost de Ion Luca Caragiale Foarte de dimineață, într-o mahala depărtată, bat la ușa amicului meu Pricupescu, profesor de cursul secundar — predă istoria în clasele inferioare la un liceu. Deși foarte buni prieteni, n-am fost niciodată la el acasă; așa, nu mă mir că i se pare ciudat a mă vedea la dânsul. — Ei! ce cauți tu prin mahalaua noastră așa de dimineață? — Am trecut pe aici — zic eu — și am intrat să-ți dau bună ziua... Știu că pe la ceasul ăsta pleci de-acasă... și... zic: haide să văz... o fi plecat Pricupescu? dacă o fi plecat, bine; dacă nu, merg cu el până-n târg... Azi o să fie o căldură... mai teribilă ca ieri... S-a pus pe călduri... O să ne topim în vara asta... Pricupescu este un om bănuitor; zice: — Fac prinsoare pe ce vrei, că și tu ai venit să mă rogi pentru vreun măgar, pentru vreun leneș, pentru vreun ticălos... — Aș! zic eu... — Măi! adaugă el... mai am doi ani până să ies la pensie... douăzeci o să mi se pară... ...

 

Petre Ispirescu - Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul

Petre Ispirescu - Copiii văduvului şi iepurele, vulpea, lupul şi ursul Copiii văduvului și iepurele, vulpea, lupul și ursul de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un om. El avea o fată și un băiat. Și rămâind văduv de muma copiilor, îl îndemnă ariciul să se însoare a doua oară. Neveste-sei îi sta acești copilași ca sarea în ochi. Nu era dimineață, nu era seară, nu era clipă lăsată de la Dumnezeu să nu-i amărască. Când îi ciomăgea, când îi cicălea și când îi da tutulor răilor gonindu­i. Copiii, biet, ca copiii, nu știau ce să facă, ce să dreagă, ca să umble după placul ei, dară în deșert. Nu mai aveau zi albă, căci ea se ținea mereu de câra lor. Într-o zi, ea zise bărbatului ei: - Mă bărbate, de nu ți-ei lua copiii să-i duci undeva în pustietate, ca să-i prăpădești, eu pâine cu sare de pe un taler cu tine nu mai mănânc. - Da bine, fa nevastă, cum să prăpădesc eu așa bunătate de copilași? Și unde să-i duc? - Nu știu eu d-alde astea. Să faci ce ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>