Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PĂTIMAȘ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 78 pentru PĂTIMAȘ.

Emil Gârleanu - Filozoful

Emil Gârleanu - Filozoful Filozoful de Emil Gârleanu E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca și când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumusețea lui nu-și dă seama, — de bărbăția lui însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-și zărește chipul în talerul lunii, și-și vede înfățișarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate și-l ondulează, de mândrie, până-n vârful cozii. Trăiește singur. Ziua stă ascuns cum poate și unde poate. Ziua doarme; numai când sosește ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezește, morocănos. Căci mâncarea nu l-a ispitit niciodată. Să bei și să înghiți aer când ți-e sete de înălțimi amețitoare, aceasta e adevărata hrană, dar aceasta-i o taină pe care numai el o știe. Când ziua fuge din fața nopții, el pornește; atotstăpânitor, pășește, măreț, peste acoperămintele întregului târg. Se plimbă de la un capăt la altul al mahalalelor, căci n-are dragoste deosebită pentru nici un colț. ...

 

Garabet Ibrăileanu - Originalitatea formei

Garabet Ibrăileanu - Originalitatea formei Originalitatea formei de Garabet Ibrăileanu Cînd vorbim despre formă, nu trebuie să ne închipuim că avem a face cu ceva existent de sine, că ar fi o deosebire obiectivă între formă și fond, căci atunci am face o mare greșeală, am cădea în metafizică. Deosebirea între formă și fond e mai mult o deosebire logică, menită a ne ușura analiza în chestiile de estetică. Din punct de vedere obiectiv, ea nu există, căci o bucată literară, o poezie, de pildă, nu-i altceva decât exprimarea unei stări sufletești, iar o stare sufletească exprimată e un fenomen pe care îl putem descompune numai din punct de vedere logic, dar nu-l putem, în mod obiectiv, tăia în două, în formă și fond, căci una fără alta nu poate exista și nimeni n-a vazut nici formă, nici fond separate. Ceea ce noi numim formă e chipul de a exprima cutare sau cutare stare sufletească, cu alte cuvinte, chipul în care se manifestă în afară o stare sufletească oarecare... Dacă este așa, atunci e evident că între ceea ce numim formă și între fond există o legătură, un paralelism ...

 

George Coșbuc - Crăiasa zânelor

... Salbă! Ard răzleț Mărgeanuri roșii-n pară, Și n-ai fi dat d-ajunsul preț Al salbei, dând o țară. Și cui o dai tu? pătimaș Zâmbind crăiasa-ngână: Ți-o dau și ție, de mă lași Să te sărut, stăpână! Pe nimeni ea n-a sărutat, Ori poate ...

 

George Topîrceanu - Mihail Sadoveanu: Cocostârcul albastru

George Topîrceanu - Mihail Sadoveanu: Cocostârcul albastru Mihail Sadoveanu: Cocostârcul albastru de George Topîrceanu Iași 1921, Edit. Viața românească Cocostârcul albastru cuprinde o serie întreagă de povestiri, independente una de alta, dar legate între ele printr-un fin procedeu de compoziție. Fiecare în parte face impresia unei mici capodopere. Alăturarea formează ca un mozaic de pietre prețioase și farmecul lor sporește încă din ansamblu. Este o armonioasă îmbinare de romantism și realism, o perindare captivantă de întâmplări din trecut și din vremea mai nouă, de oameni mânați de patimi care sfârșesc uneori tragic; o galerie variată de figuri, unele prinse în cadrul mai aspru al prezentului, altele evocate ca într-o lumină de vis din pâcla vremii și din liniștea morții. Niciodată, chiar în opera dlui Sadoveanu, poezia naturii ș-a amintirilor, nostalgia și melancolia pătrunzătoare a lucrurilor dispărute pentru totdeauna nu și-au găsit o expresie artistică mai desăvârșită. Cartea aceasta e cea mai pură esență de sadovenism. Și toată poezia care plutește de-a lungul întregii opere a dlui Sadoveanu culminează în apariția aceea stranie și misterioasă, într-un amurg de primăvară, a cocostârcului albastru... Evocarea aceasta plină ...

 

George Topîrceanu - Romanță în stil vechi

... vale s-aude un glas de pârău Sălbatic și dulce. Odihna s-așterne pe sfântul lăcaș Din vremea străbună. Și numai o fată cu dor pătimaș Mai cântă sub lună. Iubitul și-așteaptă s-o prindă în braț La poală de munte, Și lung s-o sărute cu dulce nesaț, Pe ...

 

Grigore Alexandrescu - Șarlatanul și bolnavul

... figurat pe hartă, Dar care cu bună seamă el nici le-ar fi părăsit, D-ar fi mai avut acolo vrun bolnav de lecuit.         Bunul pătimaș îl crede,         Doctorul vreme nu pierde, Ci-l unge c-o alifie, apoi la ochi l-a legat, Apoi după ce îi spune ...

 

Heinrich Heine - Cavalerul

... cântă mândre zâne... Din țiteră țin hangul și cântă răpitor, Și, stând să-nceapă danțul, ridică-n tact piciorul... Tresare cavalerul, înnebunit de-amor. Mai pătimaș

 

Iuliu Cezar Săvescu - Regina visurilor mab

... n inimă îi lasă scris     La el cu gândul să se culce.     Flăcăului îi zice: “vezi,     Cutare după tine plângeâ€�,     Și-n somnu-i pătimaș îl vezi     Cum perina în brațe strânge.     Și soacrelor le zice iar,     Că sunt bătute de-ai lor gineri,     Și babelor le face chiar     Ponos ...

 

Mihai Eminescu - Cântec vechi (Eminescu)

... Dorul tău cum mă muncește. Nici defel cum nu mă lasă Nici să intru sara-n casă, Ci din așternut mă scoală, Ca pe-un pătimaș de boală, Și mă face de alerg Neștiind pe unde merg. Când în zori de dimineață, Mă visez cu tine-n brață, Când te strâng ...

 

Mihai Eminescu - Mii de stele...dulce sară

... a plânge, Dac - ai ști cât te iubesc, Că din ochi te prăpădesc. — Dar de-i merge cui mă lași Singur să fiu pătimaș? — Nu te las, nu. . . Spune-mi bine Că cu cine și prin cine Să mă înțeleg cu tine Ca să vii sara la mine ...

 

Mihai Eminescu - Pentru păzirea auzului

Mihai Eminescu - Pentru păzirea auzului Pentru păzirea auzului de Mihai Eminescu Dacă auzi în aer cântare dulce, veche, O taie chiar cu sila de la a ta ureche ­ Căci cântecele-acestea te-nchină dezmierdării Și-ți leagănă simțirea pe undele uitării; Se varsă înlăuntru-ți a aerului miere Slăbănogindu-ți mintea și mândra ei putere Și acea socoteală măreață-mbărbătată A sufletului mândru o-ntunecă îndată. Prea dulce adormire în aer curge miere Și inima-ți bărbată devine de muiere, Iar mintea ta cu partea ei cea nălucitoare Nu încetează-n forme a plămădi, ușoare, Acele chipuri mândre în cântec înțelese: Cu chipuri pătimașe se umple ea adese. Când cântăreții nu-i vezi ș-a fi muieri se-ntâmplă, Atunci se bate-n tremur sângele tău sub tâmplă Și-n primitorii creieri îndată el încheagă Poftite chipuri albe ­ femei cu firea dragă. Nu fluierați de-aceea urechea-n versul iambic: Picioru-ușor se mișcă în saltul ditirambic, Fără de rânduială, și dulce și molatec, Ca ceara ea îți face sufletul muieratec. De vrei să scapi de ele, de-urmarea lor amară, Astup-a ta ureche ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>