Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru PĂZIT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 327 pentru PĂZIT.

Antim Ivireanul - Dedicația din Ceaslovul tradus de Antim și tipărit la Târgoviște, în anul 1715

Antim Ivireanul - Dedicaţia din Ceaslovul tradus de Antim şi tipărit la Târgovişte, în anul 1715 Dedicația din Ceaslovul tradus de Antim și tipărit la Târgoviște, în anul 1715 de Antim Ivireanul Prealuminatului, preacreștinului și înălțatului domn și oblăduitoriu a toată Ungrovlahia, Io Ștefan Cantacuzino voevod, pace de la Dumnezeu, și de la smereniia noastră arhierească blagoslovenie. Acest Ciaslov, preaînălțate doamne, care iaste rânduiala slujbei besericești al nopții și al zilii, la altă față nu ciarcă să se închine, fără numai la înălțimea cea de Dumnezeu cinstită a mărimei-tale, carele ești fiiul cel ales al besĂ©ricii, îndreptătoriu cel lăudat al politiei, slava cea luminată a pravoslavnicilor, și minunatul sprijenitoriu al creștinătății. Și adevărat cĂ©rerea iaste dreaptă, și închinăciunea cuviincioasă, pentru căci precum din tipografie n-au eșit până acum aciastă carte, nici mai împodobită de cum să vĂ©de, nici de tot tălmăcită pre limbă rumânească precum acum s-au tipărit; așa și în scaunul Ungrovlahiei n-au șăzut alt domn, nici înfrumusețat cu atâtea daruri, nici îmbogățit cu atâtea bunătăți, câte strălucesc în creștinescul și împărătescul tău suflet. Au fost cei ce mai nainte au stăpânit, alții luminați pentru numele ...

 

Antim Ivireanul - Noao porunci mari ale bes%C3%A9ricii

Antim Ivireanul - Noao porunci mari ale bes%C3%A9ricii Noao porunci mari ale besĂ©ricii de Antim Ivireanul 1. Că să cuvine a ne ruga lui Dumnezeu cu înfrângere de inimă și cu umilință. 2. Să păzim cĂ©le 4 posturi ce sunt poruncite și legate: al Nașterii lui Hristos, al Paștilor, al Sfinților Apostoli și al Maicăi PrĂ©cistii. 3. A cinsti pre părinții cei duhovnicești carii să roagă pentru noi la Dumnezeu ca niște slugi ai lui Dumnezeu și trebue să ne sfătuim cu dânșii pentru cĂ©le sufletești. / 4. A ne ispovedui păcatele noastre de 4 ori într-un an în vrĂ©me de post înaintea părintelui celui duhovnicesc, carele va hirotonit pre lĂ©ge creștinĂ©ște, iară cei mai cu evlavie de 12 ori, iară cei mai proști măcar o dată într-un an. Și care vor fi bolnavi să să ispoveduiască mai adĂ©se, făcându-și și maslu și să se cuminece adĂ©se; și așa să vor face părtași vieții cei de vĂ©ci. 5. Să nu să cetească cărțile ereticilor nici dăscăliile și învățătura lor cea hulitoare să nu să asculte de cei ce nu-s ...

 

Constantin Mille - Cătră sărăcie

Constantin Mille - Cătră sărăcie Cătră sărăcie de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Sărăcie, Sărăcie, Blăstămatu-te-am eu oare Când cu buza-ți arzătoare Sărutai gâtul și fruntea Și de mână mă duceai Ca să trec în grabă puntea Unui trai de vijelie, Sărăcie, Sărăcie?... Sărăcie, Sărăcie, Să fii binecuvântată; Fără mamă, fără tată, Dus de vițiuri, dus de rele, De-ai desfrâului iuți cai, N´am mânjit zilele mele Bându-ți apa ta sălcie Sărăcie, Sărăcie! Sărăcie, Sărăcie, Cu-al tău vin plin de acrime A avuților lungi crime Le-am udat și blăstămat Și sărac, purtat de grijă, De puternici insultat, Pentr-un țel viaț´am dat... Ducând fruntea cu mândrie, Sărăcie, Sărăcie! Sărăcie, Sărăcie, Ai păzit a mea onoare De ispita ´nșelătoare Și de viții ai păzit... Când prin glasul lung de spijă Anunța-vor c´am murit, Ca un geniu mult iubit, Chipul tău deasupra-mi fie Sărăcie,

 

Constantin Negruzzi - Cucoșu și puica

Constantin Negruzzi - Cucoşu şi puica Cucoșu și puica de Constantin Negruzzi De o tânără puiculiță, un cocoș amorezat O ruga să-i fie milă, de al său amor înfocat Și să-i dăruiască aceea ce amorezații vor. — Nu te-ndura, îi zice el, fie-ți milă! iacă mor! El era isteț, galant și frumoasii îi plăcea, Dar se temea Că îl știa Ca tainele nu păzește. — Gustul să ți-l împlinești, Îi zice ea, numai cauți și apoi, cântând în glas mare, Vei da de știre în tot satu că nu mai sunt fată mare. — Ah, nu te teme, copilo! Eu sunt un cucoș cuminte Și de vrei, mă jur pe cinste Sa nu cânt cât oi trăi. — Jură-te dar, și te-oi crede ș-apoi și eu te-oi iubi! Cocoșelu s-a jurat Cu puicuța a plecat. După ce ș-a izbândit Că ș-a păzit jurământu cucoșu, nu vă-ndoiți. A făcut precum fac mulți din oamenii cei cinstiți, N-a cântat (Doamne ferește), dar din aripi a

 

Constantin Stamati - Dorul de patrie

... mai tăios? Unde-s hatmanii aceia De buzdugani purtători, Ce cu a lor bărbăție S-au făcut nemuritori? Unde-i ceata panțirească, Ce păzi stema domnească, Pe tot trupul înzăuați Ca zmeii înfricoșați? Unde-s copiii de casă Ce sta lângă domni spre pază, Pajii nobili și frumoși Ca ...

 

George Coșbuc - Recrutul

... mine Să mă bată Dumnezeu! Poartă-i grija! Tot a mea S-o găsesc, tot dor să-mi poarte! Dar de nu-i păzi

 

Gheorghe Asachi - Datine naționale

Gheorghe Asachi - Datine naţionale Datine naționale de Gheorghe Asachi Preste toată fața pământului, atât de variată prin clime și producte, locuiesc oameni fericiți. Arșițele cocitoare a ecvatorului, ghețurile amorțitoare a polurilor nu-i îndeamnă a se strămuta aiure, deși, macar din auz, li sunt cunoscute țările mai frumoase și stâmpărate în care o climă paradisită răvarsă mană și plăcere. Di ce nu se oțărăște eschimoul de câmpiile coperite cu giulgiurea unui vecinic omăt și de noapte neîntreruptă de câteva luni? Etiopul di ce sufere săgetarea soarelui și se desfătează în miezul câmpiilor de arină? Pronia dumnezeiască au aprins în inima omului scânteia cea sfântă al amorului de patrie, care îl leagă cătră pământul unde au văzut lumina vieței, unde răposază părinții cătră carii dorește și el a uni a sa țărână. Ist sentiment, de Dumnezeu însuflat find împărtășit de mii conviețuitori a unei țări, au produs legătura cea puternică a naționalităței, care se nutră și se păstrează prin relighie, limbă, istorie, port și datine. Evenimentele au adeverit că un popor, de demult apus din orizonul politic, carele au știut păstra un asemene paladium, au triumfat ...

 

Vasile Alecsandri - Dorul româncei

... îngeraș! Cât e ziuă, cât e noapte, I-aș șopti cu blânde șoapte. Cât e noapte, cât e zi, Tot la sânu-mi l-aș păzi! L-aș păzi, l-aș dezmierda, Mii de sărutări i-aș da, Și i-aș zice-ncetițor: Nani, nani, puișor! [1] De-ar fi cerul cu priință Să ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la octomvrie 26, în ziua sfăntului și marelui mucenic Dimitri

... rĂ©le? Dară în zadar trudim. Că zice Hristos: Fărde mine nu veți putea face nimic. Și David iară, la Psalm 126: De nu va păzi Domnul cetatea, în deșert o păzesc păzitorii. Însă mie mi să pare cum că mulți (din cei ce ascultă) pot să răspunză la câte am ...

 

Antim Ivireanul - Pricinile pentru care fieștece preot are voie să slujească în noriia altuia

... să fie preot, pentru ca să nu-și mai răpue sufletul cu neștiința lui și să pue în osândă și pre alții. Iară de veți păzi acĂ©stea ce vă poruncim, atuncea cu adevărat veți fi preoți adevărați ai lui Dumnezeu celui adevărat și vă v-a dărui pentru ...

 

Anton Pann - De cînd ploaia cu cîrnații

Anton Pann - De cînd ploaia cu cîrnaţii De cînd ploaia cu cîrnații de Anton Pann Demult, în vremea uitată, 0 muiere cînd dregea, De bărbatul ajutată, Cele de lipsă-n argea, Săpînd ei din întîmplare La iepe să facă loc, Au dat peste o căldăre Plină cu gălbinet foc. 0 scot d-acolo îndată, În casă sup pat o duc; Fiind și o groapă gată, Aici iară o astrunc, Zicînd barbatul muierii: - Să taci, nevastă, cît poți, Că de vor afla boierii, Ni-i ia îndată pe toți. Ea fiind ca într-o parte, Fără de creieri în cap, Că tot așa seci au parte, Alți mai cu minte nu sap, Să tacă mijloc nu fuse, Taina inima-i rodea, Ș-apucînd, sori-sei spuse Că ea o tăcea gîndea. Soru-sa și ea îndată La bărbatul său a spus, Și el, fără judecată, De frate-său n-au ascuns. Frăte-său la altul iară Să o spuie au putut Și așa mai toți aflară Și tot satul au știut. Deci cel ce găsește banii, Trăgînd c-urechea prin sat, Văzînd că știu și dușmanii De ceea ce s-a-ntîmplat, Pricepu că vestea asta ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>