Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru RAM

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 265 pentru RAM.

Ștefan Petică - Cântec uitat

Ştefan Petică - Cântec uitat Cântec uitat de Ștefan Petică 1900   ...Și coardele vorbiră prelung și trist. Eu n-aș fi voit să le ascult, căci știam bine amara durere care zăcea în glasul lor, dar ele suspinară așa de rugător și notele se tânguiau așa de sfâșietor, încât am rămas pe loc, ca și când mi-ar fi fost ochii prinși de  ademenirea ucigătoare a unei prăpăstii. Iar coardele vorbiră prelung și trist. O notă stângace sălta tremurând ca o umbră ce se mișcă fantastică într-o alee umbrită de tei negri în noapte. Noapte de vară! Cărarea se desfăcea albă și prăfuită ca un pod de argint peste pământul adormit. Copacii stăteau nemișcați ca niște copaci fermecați de poveste veche și luna părea prinsă pe imensa boltă albastră. Câmpul se întindea ca un strat de flori albe, și în toată această magie strălucită și ciudată a nopței numai umbrele negre ale teilor își lăsau dulcele lor mister ca un vis duios peste o serbare veselă. Și coardele spuseră prelung și trist povestea înainte. O notă ușoară sălta zglobie ca o rază de lună furișată prin frunzișul des al ramurilor. Ramuri întinse peste un drum ...

 

Alexandru Vlahuță - La statua lui Ioan Eliade Rădulescu

Alexandru Vlahuţă - La statua lui Ioan Eliade Rădulescu La statua lui Ioan Eliade Rădulescu de Alexandru Vlahuță Codru-i mort. Copacii cu ramuri putrede și înnegrite Se-ncovoaie; și pe șirul de schelete-nțepenite, Ca pe niște coarde-ntinse, trist arcuș vântul ce bate Cântă epopeea morții, jalea crăngilor uscate. Gâzii cu ochi plini de focul poftelor nemistuite Lung se uită la aceste adăposturi năruite Și rânjesc... Ah, unde-i rodul și frunzișul tău umbros, Crăngile cu freamăt dulce, paserea cu cânt duios, Unde sunt? Odinioară sub stejarii tăi măreți Găzduiai și dedeai umbră obosiților drumeți. Astăzi fiarele și moartea stăpânesc cuprinsul tău. Vânt cumplit de pustiire a trecut ca un duh rău Și te-ai stins. Al putrejunei vierme roase-a tale ramuri, Sub care prielnic dat-ai adăpost atâtor neamuri!... Totul îi azi din rădăcină până-n vârf, din miez în coajă Putregai...     Ba nu! Deodată se ridică ca prin vrajă Dintr-un colț obscur de codru, de sub vreascuri, un vlăstar, Ce văzând cu ochii crește, crește... iată-l nalt stejar... Ridicându-și a lui ramuri sus, deasupra codrului. Și un glas atunci puternic s-auzi din vârful lui Răsunând: ...

 

Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel)

... fragil și diafan între noi. O exaltație puternică de foi moarte s-a trezit în aer, și câteva lacrimi de ploaie, căzând din ram în ram, au prins să sune. Tu ți-ai retras mâna și ai pus un spațiu între noi doi, și gestul acesta l-ai făcut cu atâta ...

 

Dimitrie Anghel - Cedrul

... pînă la cea din urmă nervură ; ca să coboare iarăși, o dată cu noaptea, să alunece în cascadă, să scadă din crenguță în crenguță, din ram în ram, pînă în întunecatele ganguri și pridvoare ce duc în pămînt. Un etern flux și reflux îi înveșnicește durerea și nostalgia, iar rădăcinele-i îi țin ...

 

Dimitrie Anghel - Garda imperială

... ochi. Și în tăcerea aceasta adîncă, deodată, ca atunci cînd vîntul pornește pe nesimțite de trezește ici o frunză și colo alta, de apleacă un ram ici și fărîmă o crenguță mai încolo, suflă în intrarea unei scorburi ori trezește un ecou prin peșteri și ca apoi, toate aceste zgomote răzlețite ...

 

Dimitrie Anghel - Gherghina, 2

... în capătul unei răscruci, de unde pornesc cărările infinitului, o apropiere catifelată de umbre ce se sărută, două lumini ce coboară de pe înaltul unui ram ca să facă oleacă de întunerec în luminișul unui drum. Împrejurul lor, ca să-și spuie splendorile, ca să-și arate bogățiile, ca să-și ...

 

Mihai Eminescu - Sarmis

Mihai Eminescu - Sarmis Sarmis de Mihai Eminescu Mijește orizonul cu raze depărtate, Iar marea-n mii de valuri a ei singurătate Spre zarea-i luminoasă pornește să-și unească Eterna-i neodihnă cu liniștea cerească. Natura doarme dusă, tăriile în pace. Din limpedea nălțime pe-alocuri se disface O stea, apoi iar una; pe ape diafane Iși limpezesc în tremur pe rând a lor icoane. Tot mai adânc domnește tăcerea înțeleaptă ­ Se pare cum că noaptea minunea și-o așteaptă. Deodată luna-ncepe din ape să răsaie Și pân- la mal durează o cale de văpaie. Pe-o repede-nmiire de unde o așterne Ea, fiica cea de aur a negurei eterne. Cu cât lumina-i dulce pe lume se mărește. Cresc valurile mării și țărmul negru crește Și aburi se ridică din fund de văi spre dealuri. O insulă departe s-a fost ivind din valuri, Părea că s-apropie mai mare, tot mai mare, Sub blândul disc al lunii, stăpânitor de mare. Din umbra de la maluri s-a desfăcut la larg O luntre cu-a ei pânze sumese de catarg. Tăind în două ...

 

Dimitrie Anghel - Jertfa

Dimitrie Anghel - Jertfa Jertfa de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Trandafirii roșii", în Sămănătorul , II, 11, 16 martie 1903, p. 162—165. Semnat : Teofil Jianu. Ca o floare era fata împăratului între florile ei, și flori de cîmp ori flori rare de grădină, toate-și întorceau fața spre dînsa ca spre o stăpînă. Și unde odrăslește pămîntul flori și ramurile copacilor urzesc umbră, acolo se aciuiază și cuiburi, și toate gîngăniile se strîng, ca să aibă soarele pe ce-și împrăștia razele, și oglinzile acelea pe care le-a lăsat Dumnezeu omului : ochii să le poată răsfrînge în ei și să se veselească. Naltă și zveltă, pe unde trecea, vîntul avea grijă s-o ia înainte și, aplecat pe gura scorburilor, să-i cînte ca dintr-un nai uriaș tot soiul de melodii. Cucii își amestecau și ei nota lor stingheră, gheonoaiele băteau și ele la răstimpuri măsura, măruntele păsări împrăștiau cascade de triluri. Gîngăniile mici, fărîmăturile acestea de nestemate împrăștiate pe fața pămîntului, urcau încet pe poala rochiei ei albe și încremeneau locului, împodobind-o ca niște juvaere. Rîndunelele și lăstunii o înconjurau în cercuri nebune, împrospătîndu-i aerul cu aripele lor. Miresmele o întîmpinau pretutindeni, ...

 

Dimitrie Anghel - Coco

... luîndu-și zborul, — și ofta prelung, deschizîndu-și arare licăritorul iris de aur subt greaua pleoapă... Într-un amurg însă, cum adormise pe un ram al candelabrului, o lumină vie îl făcu să se deștepte și un hohot de glasuri îi izbi auzul. Subt lumina prietenoasă ce se răspîndea de ...

 

Alecu Russo - Mihai Cuciureanu

Alecu Russo - Mihai Cuciureanu Mihai Cuciureanu de Alecu Russo România literară la deschiderea ei a început cu o notiță tristă despre o pierdere mare ce a făcut neamul românesc cu Neculai Bălcescu, nu numai ca un cercetător de istoria neamului, dar ca o inimă aprinsă de râvna neamului. Astăzi mai trecem încă o pierdere, și România își va face o datorie sfântă a deschide coloanele sale la toate biografiile oamenilor și tinerilor, ce au lucit ca stele luminoase cu fapta sau cu nădejdea pe cerul ist întunecat încă al deșteptării și al falei românești. Fără a schimba nimică, dăm publicului notița lui Mihai Cuciureanu, ce ni s-a împărtășit de familia lui în următorul chip: "Mihail Cuciureanu — născut în 5 noiembrie 1819 în Botoșani. Părinții săi, boieri cinstiți și prețuiți în opinia publică, au sădit cu înlesnire în primitoarea inimă a pruncului și a junelui principiile religiei creștine și iubirea de neatârnare de care el însuși era cu preferință stăpânit. După ce primise pe bazele acestor principii, în casa părintească, pregătirea elementară, asupra căreia răposatul acum padagog Ch. de Du-chet , bărbat pre iubitor ...

 

Alexandru Macedonski - Stuful de liliac

Alexandru Macedonski - Stuful de liliac Stuful de liliac de Alexandru Macedonski Era o zi senină ca fruntea de fecioară Ce e neturburată de-ai patimilor nori, O zi în care șoapte de îngeri se coboară Și vin pe-o adiere să cânte printre flori. Subțiri ca o dantelă urcau mereu din apă Clădiri de nori fantastici ocoale dând pe lac, Și prins de-o rece stâncă pe care vântu-o sapă, Gemea mușcat de vânturi un stuf de liliac. Plăpândele lui ramuri abia înmugurite, Văitându-se pe soarta ce-acolo le-a sădit, Nainte de-a-și da rodul mureau învinețite Când ea veni să șeadă sub stuful oropsit. Atunci acele ramuri deodată înfloriră Ș-o ploaie azurie vărsară peste noi... O! Doamne, acele clipe ce repede pieriră... Uscat e liliacul și nu mai suntem

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>