Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru RECUNOSCUT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 183 pentru RECUNOSCUT.

Garabet Ibrăileanu - De dragoste

Garabet Ibrăileanu - De dragoste De dragoste de Garabet Ibrăileanu 1. Amor adevărat e acela la care ia parte și imaginația și inima. Amorul, lipsit de una din aceste două părți, e o stare bolnavă a individului. 2. Ceea ce se numește imaginație în amor e partea estetică a acestuia; ceea ce se zice inimă, e partea lui senzuală. 3. Ce este dragostea? Și anume dragostea pentru un individ, nu dragostea de oameni în general? Este un fel de afinitate între doi oameni. Dacă este o afinitate între doi oameni, atunci, firește, trebuie să fie o afinitate între toate chipurile de a fi ale acestor doi oameni. Un om ni se prezintă nouă sub mai multe aspecte: ca trup, ca simțire, ca minte. Așadar, afinitatea dintre doi oameni, ca să fie completă, trebuie să fie din aceste trei puncte de vedere: trebuie să fie afinitate fizică, ca să zic așa, adică fiecăruia dintre cei doi să-i placă celălalt ca fizic, să-i placă fața așa cum este ea, cu gura, nasul, ochii etc., trebuie să fie afinitate de simțire, adică să simtă bucurie și întristare cam în aceleași împrejurări, trebuie să fie afinitate ...

 

George Coșbuc - Atque nos!

... de basme și credință, snop de tipuri, cari trăiesc Tainic înrădăcinate prin poporul românesc Și cari numai cu viața deodată-au să se scurgă. Poliphemos recunoaște frate bun pe Surgă-Murgă Și se bucură că-și află ochiul ars de Odiseu; Pipăruș-Viteaz își află prototipul în Teseu; ăst din urmă ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cântărețul (Iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Cântăreţul (Iosif) Cântărețul de Ștefan Octavian Iosif El n-ar dori să-l recunoască Pe lume nimeni niciodată, Să poarte pururea o mască Pe fața lui de chin brăzdată, Să treacă nebăgat în seamă, Ca și o umbră prin mulțime, Ce nici să știe cum îl cheamă Pe tristul făurar de rime... Doar seara când, trudit de cale, Se-ntoarce-n casa lui sihastră, S-audă cântecele sale Cântate de la vreo fereastră, S-asculte dus și nici să-i vină În minte cânturile-acele, Să-i pară-o inimă străină Că suferă și plânge-n

 

Ștefan Octavian Iosif - Pomul fermecat

Ştefan Octavian Iosif - Pomul fermecat Pomul fermecat de Ștefan Octavian Iosif Sunt nopți când mă asemui Cu fiul de-mpărat, Ce străjuia sub pomul Cu merele de aur; Ca el veghez (când noaptea Ce-n juru-mi s-a lăsat Tăcută și târzie-i) Sub pomul fermecat, Ce poartă-al fanteziei Neprețuit tezaur... Sunt visurile mele Ce noaptea îmi răsar Mai vii decât atuncea Când în odaie-i soare; Și eu mă lupt cu somnul, Gonindu-l în zadar, Întind spre ele mâna, Cu râvnă-adâncă, dar Mă-nvinge-n veci stăpâna Putere-adormitoare... A doua zi, când caut La cântecul meu scris, Nu-l recunosc, și-atât e De ștearsă și pierdută Întreagă strălucirea Comorilor din vis, De pare că-ntr-o clipă, Când ochii i-am deschis, Ar fi furat-o-n pripă O mână nevăzută... De-s trist de-aceea ziua Ca fiul de-mpărat Ce străjuie sub pomul Cu merele de aur, Mă-ntorc voios (când noaptea Ce-n juru-mi s-a lăsat Tăcută și târzie-i) Sub pomul fermecat, Ce poartă-al fanteziei Neprețuit

 

Alecu Donici - Pizmătarețul și șarpele

Alecu Donici - Pizmătareţul şi şarpele Pizmătarețul și șarpele de Alecu Donici Degeaba vorovesc că nu-i la draci dreptate, Când ei o și păzesc cu mare scumpătate Și cel ce au făcut în lume rău mai mult La Tartar purure-i mai bine cunoscut. Acestui adevăr am fabulă dovadă. Mergînd în șir la o paradă, Un șarpe prea înveninat Cu pizmătarețul s-au fost împricinat; Căci șarpele voia să meargă înainte, Iar pizmătarețul își da a lui cuvinte, Precum că are El drit mai mare. Când iată, Velzevul la ei s-au arătat Și dând mai înapoi pe șarpe, înciudat Au zis: "Eu recunosc a tale vrednicii, Dar după drept cuvânt, în urma lui să fii. Ești rău în adevăr și foarte muști cumplit: Ești plin Tu de venin; Dar n-ai primejduit Pe cel ce de aproape de tine s-au ferit. Iar pizmătarețul pe toți au pizmuit, Și limba lui cea rea străbate Oriunde, de departe. Așadar de acum, vă hotărăsc să știți: Că pizmătareții în iad sunt mai cinstiți Și de la locuri voi să nu vă mai

 

Alexandru Ioan Cuza - Înalt ordin de zi nr. 274 din 19 martie 1863

Alexandru Ioan Cuza - Înalt ordin de zi nr. 274 din 19 martie 1863 â†�â†� Raport la Domn nr. 2433 din 18 martie 1863 Raport la Domn de Alexandru Ioan Cuza Distribuția steagurilor la oștire, 1 septembrie 1863 →→ Informații despre această ediție 19 martie 1863 Înalt ordin de d Ì— i No. 274. Bucureșci 19 Martie AnulÅ­ 1863 AvîndÅ­ în vedere că armele PrincipatelorÅ­-Unite nu sunt încă ficsate după noua stare de lucrurÄ­. ConsiderîndÅ­ că convențiunea printr'unÅ­ anecsÅ­ alÅ­ eÄ­, prevedea prin banderolă, simbolulÅ­ unireÄ­ armateÄ­ PrincipatelorÅ­; dar acĂ©sta în suposiție că ambele țărÄ­ eraÅ­ separate. ConsiderîndÅ­ că în urma unirei definitivă, recunoscută de tĂ³te puterile garante, suntemÅ­ chemațÄ­ a hotărî și emblema viitĂ³re a RomanieÄ­. Avînd în vedere că de la anulÅ­ 1861 și pînă acum regimentelorÅ­ Nr. 6 și 7 și bataliĂ³nelorÅ­ de geniÅ­ și vînători nu li s'aÅ­ datÅ­ drapele, nefiind hotărîtă nici o emblemă. ConsiderîndÅ­ că armata, în urma unireÄ­ nu trebuie să aibă de cât unÅ­ singurÅ­ drapelÅ­. AvîndÅ­ în vedere că adevărata emblemă a RomănieÄ­ nu pĂ³te fi alta de cît acvila Romană. Asupra raportuluÄ­, MinisteruluÄ­ Nostru ...

 

Alexandru Macedonski - Poeții

Alexandru Macedonski - Poeţii Poeții de Alexandru Macedonski De ce ca norii cei de iarnă Ce vin pe câmpuri ca s-aștearnă     Lungi strate de zăpadă, Se strâng pe unele frunți june Nori viforoși, sumbre furtune     Ce se-mbulzesc grămadă? Ori nu mai este-n ceruri soare, Și-n lume viață râzătoare     Misteruri și amoruri? Ce patime-i însuflețește? Vrun vis nebun îi urmărește     Cu vecinicile-i doruri? De sunt nebuni, voiesc să-i apăr, Că-n ochi au fulgere ce scapăr'     Schântei de poezie, Și nu e rar să se întâmple Să poarte-o lume între tâmple     Pe care să n-o știe! Cu ei vorbesc frunzele-n cale, Cu ei și apele pe vale,     Și bolțile albastre! Iar dacă au un corp de tină, Cu sufletele în lumină     Plutesc mai sus de astre! De suferinți, ei sunt exemple, Când mor li se ridică temple     Și falnice statuie! În viață însă duc o cruce Pe care toți se-ntrec s-apuce     Să-i răstignească-n cuie! Și nu e-n stare suferire Ca să-ntrerupă-a lor menire     Și nobilă, și sfântă! Lor nu le pasă de năpastii; Zâmbesc pe margini de prăpastii;     Iubesc, mângâie, cântă! Câștigă ...

 

Alexandru Macedonski - Reîntoarcerea

Alexandru Macedonski - Reîntoarcerea Reîntoarcerea de Alexandru Macedonski  :,,Fie pâinea cât de rea, Tot mai bună-n țara mea!" (G. Crețeanu) Soarta care mă gonește Crucea poate c-o să-mi dea, Însă dea-mi-o cât de iute... Voi purta-o-n țara mea! Salutare, cer albastru, Văi și dealuri, aer viu!... Salutare, Românie!... Mână, mână, surugiu! Pribegind în țări străine, Ani întregi am suspinat, Și din trista-mi depărtare Sufletu-mi întraripat Către Dunărea cea lată Mă făcea ca să reviu;... Dunărea mă readuse... Mână, mână, surugiu! Recunosc orice potecă, Orice ramuri, orice flori... Patria-mi își desfășoară Câmpii vecinic roditori! Iată punțile de bârne,... Morile, izvorul viu... Iată crucile vopsite... Mână, mână, surugiu! Colo-n zare se ivește O clopotniță lucind Și pe culmea depărtată Vezi o casă înălbind... Acea culme înverzită O revăd precum o știu... Mi-a văzut copilăria... Mână, mână, surugiu! Dacă, însă, moartea crudă Ca să-mi iasă-n drum ar vrea, Facă-și pofta cât îi place... Voi muri în țara mea! Iar pe culmea înverzită Mă vor duce, mort sau viu... Salutare, locuri sfinte... Mână, mână,

 

Alexandru Macedonski - Timpul dulce

Alexandru Macedonski - Timpul dulce Timpul dulce de Alexandru Macedonski Publicată în Literatorul , III, 8, august 1882, p. 503-504. Timpul dulce care-a mers A lăsat în al meu vers Ce rămâne dupe-o floare, — Urma lui mirositoare ! Astăzi florile-au trecut Și chiar frunzele-au căzut, Dar amorul pe-a lui creacă Înflorește făr' să treacă ! Este el, — îl recunosc Cu mirosul său de mosc Ce condeiul îmi conduce Până ce-mi va pune cruce ! Timpu-a mers. — Oh ! n-ar fi mers, Să rămâie-n al meu vers Numai ce ne las-o floare, — Umbra lui

 

Alexandru Vlahuță - No. 5

Alexandru Vlahuţă - No. 5 No. 5 de Alexandru Vlahuță Publicată în Naționalul , an II, nr. 57, 20 august 1891 Ramzes suflă-n lumînare Și se culcă liniștit, Bucuros, zicînd în sineși: „Încă unul a murit !â€� Dar ce visuri peste noapte: Se făcea-ntr-un loc urît; Era gol, mînjit de sînge, Și strîngea copii de gît; Și-nviau din nou copiii, Tot mai mulți parcă veneau Și, ca niște draci în juru-i, Chicoteau și țupăiau... Asudat, se scoală-n ziuă Ca de-o luptă ostenit, Și-și aduce-ndat-aminte Cu ce gînd a adormit... Ia jurnalul, recitește, Ș-admirînd din nou ce-a scris, Zice, încîntat de sineși: „Bre, dar strașnic l-am ucis !â€� Cred c-ați înțeles că Ramzes E un critic asasin... O întreagă hecatombă Sub condeiul lui hain ! Ia priviți ce mîndru trece, Cum se uită de-ncruntat ! E convins că toată lumea L-a citit, l-a admirat... Dar ce vede? Viu și teafăr, Îl salută surîzînd Chiar poetul cu pricina, Îngropatul de curînd. Ramzes își întoarce capul: „Ce strigoi nerușinat, Mai cutează să salute După ce l- ...

 

Alexei Mateevici - Unirea culturală

Alexei Mateevici - Unirea culturală Unirea culturală de Alexei Mateevici „Unde-i unul — nu-i putere“. Cât de cunoscute sunt aceste cuvinte ale poetului și de câte ori în aceeași vreme vedem că în viață lucrurile în multe întâmplări se fac nu tocmai așa, cum zic poeții, că rareori se întâmplă ca un lucru obștesc să fie început cu puterile unite. Basarabia noastră, având în vremea de astăzi cea mai neapărată nevoie de întocmirea bună a lucrurilor obștești ale poporului moldovenesc,— are și cea mai mare trebuință de unire, care lipsește cu totul din mijlocul moldovenimii. Este lucru știut că temelia tuturor nevoilor unui popor este lipsa de cultură a păturilor țărănești. Tocmai de această boală suferă moldovenii basarabeni. Cu dânsa trebuie mai întâi să lupte moldovenii cei culți și binevoitori ai neamului. Cu cât mai mult se va înlătura întunecimea țărănimii moldovenești, cu atât mai departe va ajunge tot neamul nostru. Iar înaintarea culturală a neamului se poate ajunge numai pe calea lui proprie, căci țăranul numai atunci se deșteaptă și-și luminează mintea, când aude cuvântul deșteptării și al luminării în limba lui părintească. Altă limbă el nu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>