Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru RUȘINAT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 139 pentru RUȘINAT.

Anton Pann - Critica oamenilor

Anton Pann - Critica oamenilor Critica oamenilor de Anton Pann Un om bătrîn oarecînd Tot numai un cal avînd, Sui p-al său copilaș Ș-așa ieșea din oraș. Pe drum unii din norod Striga zicînd: - Ce nerod: Că el, bătrîn, n-are hal, Ș-a pus copilul pe cal, Care este putincios Să se ducă și pe jos Și să fi-ncălecat el, Ce bătrîn prost și mișel! Iar bătrînul auzind Pe oameni asfel vorbind, S-a rușinat oarecum Și puțin mergînd pe drum Pe copilul jos a dat Și el a încălecat. Ducîndu-se dar asfel, Cu copilul după el, Auzi pe alți rîzînd Și după dînsul zicînd: - Mă! ce bătrîn nătărău! A lăsat pe pruncul său Ca să alerge pe jos, Mic și crud, neputincios, Și nu-l suie după șa, Că nu este greu așa. Bătrînul iar auzind Acestea lumea vorbind, Puțintel daca s-a dus, Și pe copilul a pus. Deci pe drumul său urmînd Auzi pe alți zicînd : Mă-ă! mă-ă! ia vedeti Pe acești nevoiași beți! Cum s-au pus doi cît un mal Să deșele bietul cal! ...

 

Anton Pann - Cucul și privigatoarea

Anton Pann - Cucul şi privigatoarea Cucul și privigatoarea de Anton Pann Privigătoarea micșoară, Stînd veselă pe tufșoară, Își răsuna cîntecelul Întorcîndu-l în tot felul. Cucul, ce abia tăcuse Și din cucuit stătuse, N-a mai putut să-i asculte Sfărămăturile multe, Ci necăjindu-se tare Îi zise cu supărare : -N-auzi tu, pasăre sură ! Proastă, farfara de gură, Ce te fărîmi într-atîtă Cu cîntarea-ți cea urîtă ? Astîmpără-te mai bine Și stînd ascultă la mine, S-auzi o dată cîntare, Dulce și cu răsunare, Iar nu supțiri gheonghenele, Ce n-au nici un haz în ele. -Jupîn cucule, ea zise, Aieve-mi vorbești, or vise, De îmi tot defaimi cîntarea Și îți lauzi răsunarea ? Într-adevăr, ai glas mare, Dar cine la gust îl are ? Cîntarea-ți e monotonă Toată, toată o broboană, "Cucu, cucu", o ții una, Atîta zici totdauna. Ca să mai făci vro figură Nu poți să o frîngi în gură, Că nu ți-e dat din natură, N-ai talent în căscătură, De cîntare nu ți-e glasul, Ești bun numai sa ții basul. -0, tu, pasăre neroadă ! Zise el mișcînd din coadă, Nu te ținea-nfumurată Că cînți mai ...

 

Constantin D. Aricescu - Părul lăudat

Constantin D. Aricescu - Părul lăudat Părul lăudat de Constantin D. Aricescu Publicată în volumul Flori de la Tușnad , București, 1872 P-o poiană mare, Și frumoasă tare, A crescut odată un păr minunat, Ce de toată lumea era lăudat. Popolul grămadă, foarte curios, Alerga să vază părul cel frumos: Și fieștecine cîte-un sac ducea, Cu pere alese crezînd a-l împlea; Însă, o mirare ! Văzu fiecare Că părul măreț Era pădureț; Ba și scorburos, Sterp și nodoros; Și din păr cădea Cîte-o pară-abia; Și aceea... rea ! ( bis ) Iar vestitul nume De părul mănos Îl didese-n lume Un român drăcos: Voind cu aceasta a ridicula Pe cei ce cred toate fără-a cerceta. D-atunci s-a născut Proverbul știut: Nu te du cu sacul la părul lăudat, Că te-ntorci cu dînsul gol și rușinat.

 

Constantin Stamati - Măgarul împodobit

Constantin Stamati - Măgarul împodobit Măgarul împodobit de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Odată s-au întâmplat Un pașă la Țarigrad să fie foarte bogat Și să aibă un măgar pe care umbla călare, Împodobindu-l frumos cu tacâmuri scumpe foarte; Deci mergând pe dânsul la primblare, Oamenii i se închina, dându-se din drum deoparte; Iar măgarul socotea că oamenii lui se închină, Și de-aceea se făcuse mândru și foarte sumeț, Și așa de îndrăzneț, Că pe uliță mergând, buzna peste oameni da, Sau arunca din picioare spre a-i feșteli cu tină, Iar bietul popul rabda Măgarului cest obraznic de frica celui călare Orice înfruntare. Odată însă măgarul din grajd afară ieșind, Și viindu-i chef să umble singur pe ulița mare, Ca să facă haz, văzând Oamenii cum i se-nchină, Au început să și zburde, să zvârle și să-i lovească. Dar cine au fost de vină, Dacă oamenii cu parul au început să-l stâlcească? Deodată însă măgarul socotea că este șagă, Văzând însă mai târziu că șaga era prea groasă, Au fugit rușinat acasă, Și atunci au început să înțeleagă Că toți măgarii în lume sunt sade numai măgari, ...

 

Dimitrie Anghel - Nocturnă (Anghel)

Dimitrie Anghel - Nocturnă (Anghel) Nocturnă de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 7 ian. 1907 Nu bate-n țerm, nu cîntă, nu murmură, nu cheamă Cu răzimîndu-și tainic supt cap imensa-i liră, A adormit și-acuma încet-încet respiră; Iar eu, cu pași de umbră, pășesc pe țărm cu teamă. Pășesc încet ca noaptea în casa dragei mele, Și-atunci, ca rușinată, frumoasa uriașă La piept își strînge-n falduri bogata ei cămașă Și trupul și-l ascunde supt spuma-i de dantele. Se limpezește-n urmă, în păr cercînd să-și prindă Din negrele-i adîncuri podoaba ei de mîne, Și-apoi, gătită astfel, de noapte-așa rămîne, Iar luna se coboară pe cer ca o

 

Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată

Dimitrie Anghel - Oglinda fermecată Oglinda fermecată de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. Astă-noapte m-am trezit brusc din somn. Un vis straniu mă purtase pe tărîmuri necunoscute, pe care nici nu le-am văzut, nici nu m-am încumetat să le bănuiesc vreodată... În rama ferestrei împodobite de perdele albe, cerul vînăt se ofilea peste arborii mari și o singură stea, albă ca o crizantemă uriașă, mai licărea stăruitoare departe, peste marea de coperișuri, în afundul nemărginirii. Natura aevea pe care o priveam acum trezit din somn mi se părea străină. Arborii nu erau așa în visul meu, nici vînătul cer care se ofilea și în nemărginirea căruia înflorea o stea albă ca o crizantemă, nici fața mea pală pe care o resfrîngea apa albăstruie a oglinzii în orele acestea tîrzii de noapte. Un tril însă căuta să mă cheme la realitate. O păsăruică, înșelată de acest zor de ziuă timpurie, îngăima undeva, în negrul unui umbrar, o sfioasă chemare, la care nu răspundea nimeni. Un vînt apoi, ca trecerea unui demon nevăzut căruia i-ar fi fost frică singur în văzduh, ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna

Dimitrie Bolintineanu - Bătălia de la Varna Bătălia de la Varna de Dimitrie Bolintineanu Generalii pasă sub un cort creștin Unde-n cursul nopții lung consiliu țin. Acolo se vede regele Lehiei, Huniad, eroul țării Unguriei, Mari prelați ai papii, tineri cavaleri, Vlad al României cu mai mulți boieri, Căci creștinii popoli din vecinătate, Îndemnați de papa, turcii vor a bate. Ladislav acolo cel întâi vorbește — ,,Reușita dalbă mie îmi zâmbește, Dar doresc să-mi spuneți dacă-mpărtășiți Dulcile-mi speranțe, consilieri iubiți! Căci credința vie trebui' să domnească În orice-ntreprinde mintea omenească. Cele mai deșarte lucruri care sânt Ea le-nviețuiește jos p-acest pământ. Ea ne poartă-n viață, cum lumina dulce Printre căi ascunse pașii ne conduce. Ea bucură viața, cum dulcile flori Împletesc cununa cea de sărbători!" Huniad ia vorba: — ,,Preamărețe sire! Capul meu răspunde despre reușire! Sufletele noastre nu s-au îndoit Și credința dulce le-a dumnezeit. Nimene nu poate dimpotrivă-a zice Dintre generalii ce se află aice!" Astfel zice bravul. Toți se bucurau. Domnul și boierii singuri ascultau. Regele întreabă: — ,,Doamne, ce durere Inima-ți înclină astfel spre tăcere?" Vlad atunci răspunde ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret

Dimitrie Bolintineanu - Consiliul secret Consiliul secret de Dimitrie Bolintineanu La senat s-adună capii cei mai bravi, Soli germani, soli unguri, deputați moldavi, Preoți venerabili cu păstorul mare, Nobilă junime plină de-nfocare. Dar Mihai cu fața nobilată-n dor, Cel întâi se scoală și le zice lor — ,,Astăzi turcii calcă drepturile sfinte, Schimbă viața-n moarte, țările-n morminte. D-astăzi peste fața dalbelor câmpii Pe ruine-nalță splendide geamii. Câmpul schimbă fața și se-mbracă-n doliu; După dânșii urmă flăcări, moarte, spoliu. Prin altare sfinte vasele zdrobesc; Intră prin familii, pe copii turcesc; Mume și fecioare rușinos insultă; De nici o putere barbarii n-ascultă. Suflete-njosite ce-n lume trăiesc Ca să rușineze neamul omenesc, În această țară calea lor arată Și de dorul țării fierbântat se-mbată. Neamul nostru piere; dar ce e mai rău, Cade cu rușine pe mormântul său! D-astăzi înainte numai cu arma-n mână Va scăpa de moarte patria română. Între viața sclavă ș-un mormânt fălos Nu-întârzie-un suflet nobil, generos. Astfel totdauna țara liberară Vechi eroi ce-n fală se glorificară. Inima lor mare să vieze-n noi! Să pierim sub arme ca străbunii-eroi!" ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Coroba

Dimitrie Bolintineanu - Coroba Coroba de Dimitrie Bolintineanu Într-a nopții pace ei sărbătoresc Până când în aer stelele albesc. Dar atunci în sala cea de sărbătoare Coperit de rane un ostaș apare — ,,Hanul cu tătarii vin p-acest pământ Și îl schimbă-n doliu și în trist mormânt!" Astfel zice bravul și sub răni s-abate. Domnul îl sarută și cu bunătate Zice: — ,,Mergi d-alină nobilul tău chin P-al meu pat molatic în repaos lin!" Danțul urmă cursu-i: muzicile sună. Ștefănică-vodă dănțuie c-o jună. — ,,Dulce copiliță! Ștefan îi zicea, Vrei să-ți dau coroana și cu viața mea?" — ,,De voiești, o, doamne, dulce să-mi fii mie, Lasă desfătarea, mergi la bătălie!" Domnul stă pe gânduri, pare rușinat. Cheamă căpitanii... Toți a-ncălecat. Zboară la Coroba, pe tătari lovește, Îi fărâmă crâncen și pe mulți robește. D-acolo se-nturnă către mândra sa Și cu-a lui coroană îi dă mâna

 

Dimitrie Bolintineanu - Fecioara de la Prut

Dimitrie Bolintineanu - Fecioara de la Prut Fecioara de la Prut de Dimitrie Bolintineanu Bogdan întâlnește în dumbrava lată, Rătăcind sub arbori, un bătrân c-o fată. Cel bătrân pe capu-i poartă păr d-argint. Sub trei răni deschise umblă suferind. Fata pare-n doru-i ca o sărbătoare Ce străluce-n umbra grijii trecătoare. Valuri dulci de purpur neacă-ai feței crini, Ochii-i de durere și de plâns sunt plini. Părul ei cel galben albu-i sân sărută Și-astfel sărutându-l, fața-i împrumută. — ,,Doamne! Țara piere... Bine ai venit!" Zice... Dar sub doru-i cade... a murit. Fiie-sa-l susține... Doru-i nu vorbește, În torent de lacrimi nu se răspândește, Dar cu suflet mare astfel a vorbit — ,,Mi-au ucis tătarii mândrul meu iubit! Astăzi, iată, piere chiar al meu părinte! Peste toată țara seamănă morminte! Dar voi nu combateți, nu sunteți români! Aruncați mai bine armele din mâini!" Zice. Dar tătarii p-acolo-nnorară. Domnul va să fugă prin păduri de țară. Fata smulge arcul unui luptător Și-n tătari s-aruncă cu sufletu-n dor. La această faptă ei se rușinară Și-nturnând toți caii, ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Mustafa-Pașa

Dimitrie Bolintineanu - Mustafa-Paşa Mustafa-Pașa de Dimitrie Bolintineanu Soarele-apusese. Lupta tot urma; Dar împinși, românii, spatele-nturna. Iar Mihai Viteazul la ai săi cuvântă — ,,Un român de moarte nu se înspăimântă. Ce vor face oare slabele femei, Dacă voi dați dosul, o, vitejii mei." Zice și soldații, rușinați, se-nturnă... Domnul pasă-n frunte; toți cu fală-l urmă. Vede comandantul Mustafa-pașa, Prin bravură cată lupt-a precurma. Chiar ca semizeii din antichitate, El îl cheamă-n luptă și fălos combate. Oștile-n mirare privesc și s-adun. Caii lor resaltă, armele răsun. Se fărâm pe zale far' să verse sânge. Domnul schimbă-ndată spada-i ce se frânge. Pașa trage-atuncea paloșul tăios. Fierul sparge zaua domnului frumos. Pașa se doboară sub o lovitură Și cu viața pierde sângele pe gură. Turcii cu dezordin repede s-avânt. Cei mai mulți dintr-înșii aflu-al lor

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>