Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru RĂCIT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 95 pentru RĂCIT.

Ion Luca Caragiale - Sfânt Ion

Ion Luca Caragiale - Sfânt Ion Sfânt-Ion de Ion Luca Caragiale Baladă haiducească Frunzuliță chimionu, Chimionu, anasonu, Mai dă, doamne,-un Sfânt-Ionu, Să prăznuim patraonu Cu Jenică Arionu! Să mai mergem la fiatru Să văz doi jandari cât patru! Că era mare-mbulzeală De-mi venise amețeală; Că Jenică Arionu, Pasămite-i farmazonu, A tras la loja de sus Și drept în față ne-am pus, La lojă de beletaj, Unde-i mai mare blamaj! C-apoi stam și petreceam Și în lojă chef făceam, La poliție nici gândeam, La poliție, bat-o vina! Că ea e toată pricina, Ea cu colonel Algiu, Ursuzu și belaliu, Nu i-aș mai vedea chipiu! Că toamna când petreceam Ș-ăl mai mare chef făceam, Iacă-i domnu colonel Ne poftește frumușel Să mergem la ceai cu el, Și la ceai și la cafea, La soarea cu refenea, Și ne-ncântă, ne descântă, Bată-l măiculița sfântă! El tot haide! noi tot ba! Ne-a-ntețit cu dragostea; Noi trăgeam, el ne-mpingea, Tot așa și iar așa Pân-am ajuns în antrea. Aici, hop! și comisari, Ipistați, sergenți, jandari Cu niște chivere mari, Măiculiță, ce vlăjari! ...

 

Iulia Hasdeu - De ce%3F (Hasdeu)

Iulia Hasdeu - De ce%3F (Hasdeu) De ce? de Iulia Hasdeu Cu mult mai cufundat în gînduri Pe-același drum el s-a pierdut N-a mai surîs ca-n alte rînduri... Ah, pentru ce a mai trecut? E poate mîniat pe mine: Inima-i rece s-a făcut? N-am turburat visări senine... Ah, pentru ce a mai trecut? Și la fereastra mea, privirea Azi întristată și-a pierdut Poate nu s-a răcit iubirea... Că de ce oare-a mai

 

Mihai Eminescu - O stea pin ceruri

Mihai Eminescu - O stea pin ceruri O stea pin ceruri de Mihai Eminescu O stea pin ceruri o văd că trece Și eu un nume i-am pus din zbor, Numele unei inime rece,        Fără fior. Ea nevăzută acum se stinge, Nimeni în zboru-i n-o-a urmărit; Numai un ochi singur umed o plânge        Căci o-a iubit. Știți de ce stelei i-am dat un nume, Numele unui suflet răcit, Ce-acuma palid, uitat de lume,        A-mbătrânit? Pentru că ochiul ce lăcrimează După-acea steauă care s-a stins Este-al meu suflet ce meditează,        E-ochiul meu

 

Vasile Alecsandri - Dragoste

Vasile Alecsandri - Dragoste Alelei! amar de mine, Frățioare Constantine! Rele sunt frigurile, Mai rele-s dragostele! Frigurile te răcesc, Dragostele te-amețesc Și te-aprind, te scot din minte Și te-ajung cu dor fierbinte. Vai de mine! ce păcat Ele că m-au fermecat Și-n trei zile m-au uscat, M-au uscat, m-au veștejit Ca stejarul înfrunzit Când de brumă e atins Sau de mare foc cuprins. Alei! dragă frățioare, Mă trec ca roua din floare Și ca spuma de pe mare, Când le soarbe mândrul soare. Fă-mi o groapă la răcoare, Că inima rău mă

 

Vasile Alecsandri - Muierușcă din Brașău

Vasile Alecsandri - Muieruşcă din Braşău Sub tufe de clocotel Zace-un tânăr voinicel, Cu mândruța lângă el. ,,Scoală, scoală, măi bărbate, Nu mai tot zace pe spate, Că mi-am urât zilele Mutând căpătâiele, Când la cap, când în picioare, Când la umbră, când la soare." ,,Oh! dragă muierea mea! Nu pot, nu pot, chiar d-aș vrea, Boala mea nici că s-a duce Pân' ce tu nu mi-i aduce Mură-albastră și amară, Sloi de gheață-n miez de vară." ,,Oh! drăguț bărbatul meu, Ajuta-ți-ar Dumnezeu! Eu toți munții am călcat, Mură-albastră n-am aflat, Sloi de gheață n-am găsit, Că pământu-i încălzit." ,,Muierușcă din Brașău! Mura-albastră-i ochiul tău Care mă ucide rău. Sloi de gheață netopită E chiar inima-ți răcită Și de mine

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Lene Lene de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Eram mai mulți în drumul-de-fer. Calea lungă, zăpușeala nesuferită și uruiala monotonă ne aromniseră pe toți; pe unul cu capul pe spate, pe altul cu capul între mâni și cu coatele pe genunchi. Al treilea moțâia; al patrulea sforăia; ș-altul se încerca să doarmă iepurește, cu ochii deșchiși. La scăpătatul soarelui un vânt răcorel începuse a sufla. Căldura se micșorase, zăpușeala încetase; aerul nu mai semăna cu o apă încropită. Îndată ce nădușeala de pe tîmplele celor somnoroși și adormiți se răcise, mânile lor începuse a se mișca, pleoapele trăgeau una în sus si cealaltă în jos, capetele se învârteau în osia gâtului, picioarele hârâjâiau tocurile pe mușamaoa tocită a vagonului. Viața să deștepta încetul cu încetul. Când soarele apusese desăvârșit, întinzând pe cer fășii lungi și roșii, prietenii să deșteptaseră întremați și cu poftă de vorbă Anecdotele, amintirile din liceau, ștrengăriile din facultate, dragostele și politica să amestecau fără nici un șir, fără nici o ordine. De multe ori vorbeau doi și trei dodată. În sfârșit, spuseră tot ce puteau să spuie, învălmășit, până ce ajunseră la patimile lor. Aci ...

 

Garabet Ibrăileanu - Varia

Garabet Ibrăileanu - Varia Varia de Garabet Ibrăileanu 1. Un prieten cu adevărat, dar cu adevărat bun e acela pe care îl cauți în zadar. 2. Prietenia din tinerețe devine adesea cunoștință veche la bătrânețe. În bătrânețe ideile și mai cu seamă sentimentele se răcesc și rămân ideile, care, pierzând și ele elementul entuziasmului, devin simțăminte de datorie. Slăbindu-se sentimentele și pierzându-se entuziasmul care leagă pe prieteni, se slăbește prietenia. 3. Știința, prin însăși natura sa, e singurul lucru pe care trântorii nu-l pot căpăta prin munca altora. Rodul muncii de a învăța nu poate fi furat de altul. Acest lucru e natural azi; însă când s-ar putea fura și rodul acestei munci, desigur burghezii ar spune că așa e bine, așa e armonie. 4. La unii, întrebuințarea podoabelor se tălmăcește astfel: neavând nimica în sine , pun în schimb pe sine . 5. Altruismul nu-i decât egoismul bine înțeles, priincios individului și unui număr cât mai mare de alți indivizi, a căror bunăstare aduce bine individului de la care purcede fapta. 6. Inteligența nu se poate sulimeni spre a arăta altfel de cum este; deci cei proști n-au nici ...

 

Ion Luca Caragiale - La Moși

Ion Luca Caragiale - La Moşi La Moși de Ion Luca Caragiale 1900 Vagoane de tramvai galbene și albastre, tramcare, trăsuri boierești, căruțe mitocănești și biciclete și lume multă pe jos... De pe atâtea strade și căi, ca de pe atâtea brațe ale unui fluviu uriaș, se varsă ca-ntr-o mare zgomotoasă, pe bariera de la capul podului Târgului de Afară, valuri peste valuri de omenire. Precum este greu să se mai întâlnească două picături de apă o dată ce au apucat să intre fiecare după soarta ei în largul mării, așa ar fi și pentru două persoane să se mai găsească, rătăcite o dată în învălmășeala Moșilor, dacă n-ar fi cuminți să-și hotărască mai dinainte locul și momentul de întâlnire. De aceea, foarte cuminte au făcut madam Georgescu a lui d. Mitică ceaprazarul și madam Petrescu a lui d. Guță de la minister și cu tanti Lucsița, moașa diplomată, de și-au dat rendez-vous: la trei ceasuri fix în pavilionul central la berărie - cine vine întâi așteaptă pe ceilalți. În interiorul unui vagon închis al tramvaiului vechi, stau înghesuite, pe banchete și-n picioare, treizeci și patru de persoane suferind foarte ...

 

Paul Zarifopol - Privind viața (Zarifopol)

Paul Zarifopol - Privind viaţa (Zarifopol) Privind viața [1] de Paul Zarifopol În scrisul tău destinat publicului, pune ideile tale, dar niciodată sentimentele tale, adică partea întimă a personalității tale, niciodată imaiginația ta, adică produsul imediat al personalității tale. Radicalismul acestui sfat care propune nici mai mult, nici mai puțin suprimarea poeziei, înseamnă o anticipare adânc originală asupra viitorului îndepărtat al scrisului literar. Nu este exclus, cred, ca pudoarea sentimentelor și a imaginației să evolueze astfel, încât produsele imediate ale personalității, deci lirismul și plastica poetică între altele, să nu mai fie publicizate. Printr-o delicatețe severă, nouă și cu totul aleasă, experiența personală va rămâne închisă în mândria tainelor intime. Rezultatele ultime ale elaborării ideologice, răcite de fierberile experienței interioare și turnate în forme prin care curiozitatea vulgară nu poate pătrunde, vor fi, singure, date mulțimii necunoscute. Atunci nu se va mai plânge poetul: Mein Lied ertönt der unbekannten Menge. Dar pân atunci? Vine greu cititorului să nu trateze colecțiile de maxime ca niște memorii sufletești ale autorului. Însă celui care vorbește în public despre o carte de maxime a unui contemporan în viață, i se impune, credem, să facă abstracție de ...

 

Alexandru Vlahuță - Iubire

Alexandru Vlahuţă - Iubire Iubire de Alexandru Vlahuță Iubire, sete de viață, Tu ești puterea creatoare, Sub care inimile noastre Renasc ca florile în soare, Și, îmbătate de-al tău farmec, Ce peste lume se așterne, În tremurarea lor de-o clipă Visează fericiri eterne. Din haos și din întuneric Te-ai smuls, fecundă și senină: Al tău surâs de alma parens Fu prima rază de lumină. Și, de căldura ta, planeții Treptat se dezmorțesc, învie... Pe toți ca într-o mreajă-i leagă Universala simpatie. Tu faci să circule în lume Puterea ta de zămislire. Și miliardele de forme De-a lungul vremii să se-nșire. Viețile, ascunse-n germeni, Din somn cât le atingi tresar, Și toate-n raza ta învie, Și toate mai frumoase par. Prin tine, valuri de vibrații, Din depărtatele planete, Trezesc în sufletele noastre Dureri și bucurii secrete; Ș-acele nostalgii ce-adesea Ne vin fără să știm de unde, Or fi ecouri ostenite, Chemări din regiuni profunde. E greu să-mi deslușesc ce cuget... Dar tu-mi evoci o lume-ntreagă, De care nu știu ce putere, Ce doruri mistice mă leagă. Mă simt mai bun, mai cald, mai vesel. Viața ...

 

Ion Luca Caragiale - Identitate...

Ion Luca Caragiale - Identitate... Identitate... de Ion Luca Caragiale Stetesem două luni la țară, în Franța — zic la țară, cum zic francezii, fiindcă vila si mica proprietate unde mă găzduise prietenul meu Legrand se aflau la marginea unui oraș mare industrial și comercial; într-un ceas mergeam pe jos până-n centrul târgului, la CafĂ© Gambetta... Așteptam acum bani, ca să mă-ntorc în patrie. Într-o seară, iată primesc un cec de 350 de franci. A doua zi dimineața, merg în oraș, la sucursala locală a unei mari bănci din Paris, și mă prezint la guichet cu cecul meu. Impiegatul se uită bine la cec, apoi lung la mine, și zice: — Hârtiile dv., domnule... — Ce hârtii? întreb eu. — Hârtiile dv. de identitate... Mă caut în buzunar, să scot portofelul cu pasaportul și cu alte hârtii... Caut... caut... Am uitat portofelul acasă la țară. Zic: — Domnule, iată, poftim scrisoarea prin care mi se notifică trimiterea cecului la adresa d-lui Legrand, unde locuiesc de două luni, aci, afară din oraș... Portofelul cu hârtiile mele l-am uitat acasă; în orce caz, nu gândeam că or să-mi trebuiască din momentul ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>