Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru RĂSUNĂTOR

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 49 pentru RĂSUNĂTOR.

George Gordon Byron - Oscar D'Alva

George Gordon Byron - Oscar D'Alva Oscar D'Alva (Poem de Lordul Byron) de George Gordon Byron traducere de Constantin Negruzzi (1841) Cerul e senin. Pe dânsul strălucește cu-ntristare Palida nopței candelă, răspândind lumina sa Peste a Lorii pustii țărmuri. Acolo cu îngâmfare Vechile turnuri de Alva oarecând se înalța, Și cu a lor ruginit creștet loc prin nouri își făcea; Iar azi al armelor zgomot în ele nu s-auzea. Câte ori a lunei raze au căzut cu mulțămire Pe coifurile argintoase bravilor nebiruiți, Când în serile senine înainta cu mărire Ieșind din castelul mândru d-arme grele coperiți! Câte ori a privit luna pe aceste stânci râpoase, De ale cărora poale undele se sfărâma, Rărind moartea cu a ei coasă rangurile numeroase Bravilor ce cu a lor sânge pământul înroura! Ochii lor perzând nădejdea de a mai videa vrodată Strălucita stea a zilei ce-n războaie-i lumina Se întorn cu întristare din câmpia sângerată Ca să vad-a lunei luce pân a nu se-ntuneca! Ei adeseori slăviră acea luce fericită Căci atuncea pentru dânșii ...

 

Emil Gârleanu - Oratorul

... care amintește de tăcerea, de muțenia cimitirelor! Puneți-le dar cruce și lăsați-i. Cu mâna întinsă, cu privirea grozavă, conul Tase încheie cu glas răsunător

 

Emil Gârleanu - Patima

... o amintire tristă, pe care o să ți-o spun. Căpitanul începu să se plimbe prin odaie, între fereastră și sobă, apoi, cu glasul lui răsunător, care se revărsa uneori în gâlgâiri puternice, ca și cum ar fi comandat, începu să povestească: ...Poate să fi avut vreo cincisprezece ani când am ...

 

Ion Luca Caragiale - Om cu noroc

... dea bătut și totuși să nu mai meargă fără folos la locurile oficiale, unde fusese bruscat și amenințat cu rezilierea contractului și cu un proces răsunător, el trimise pe nevastă-sa să parlamenteze cu un personaj de mare influență, care oricând îl ajutase la nevoie arătându-i multă bunăvoință. Domnul Guvidi ...

 

Dimitrie Anghel - Rochia bunicei

Dimitrie Anghel - Rochia bunicei Rochia bunicei de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1267, 27 iunie 1912, p. 2. Alb ca un caier era capul bunicei, o spumă ridicată pe creste îi era părul, o zăpadă ce nu putea s-o mai topească nici o primăvară îi împodobea statornic fruntea. Noaptea de odinioară în zi albă se prefăcuse, întunerecul în lumină, în argint curat, abanosul. O mireasă timpurie fusese, măruntă la trup încă, aproape de copilă, pășise în fața altarului. De subt cununa de lămîiță spumegat ca un torent și albă ca o coadă de cometă, sub șuvoiul de aur al betelei, vălul de borangic îi cobora pînă la călcîie, iar de la călcîie, poala lungă a rochiei ei de mireasă scria pe pămînt valuri obosite, înflorite de spumă, pe unde trecea. Tînăr, gîtul gol și nevrîstnicii umeri, nerotunziți încă, se vedeau din tăietura dibace a foarfecei ce despicase cu meșteșug faiul alb. Curba sînului abia ridica pieptărașul, șoldurile ascuțite se străvedeau prin rochie, și faldurile, dinainte pînă în josul piciorușelor mici, cădeau rigide, triste, funerare aproape, cum trebuie să cadă de-a lungul trupului unei vestale. O cingătoare largă, făcută dintr-o ...

 

Vasile Alecsandri - Un episod din anul 1848

... ar fi tras o sfântă bătaie... cum s-ar zice, bătaia păpușoiului. Bieții ciocoi!... nu le-a fi fost pe îndemână. Un hohot răsunător se ridică și f[...]ntr-o clipă jurul rondului. Vali se mira mult de acest vis produs prin ideea suferințelor boierești, însă judecând că vestea ...

 

Cincinat Pavelescu - Zopira

Cincinat Pavelescu - Zopira Zopira de Cincinat Pavelescu EPISOD Marelui artist, genialul Nottara Este liniște suavă, vântul serii dormitează. Nu s-aude nici chiar vocea marinarilor voioși, Pe a mării depărtare stele blonde lăcrimează; Diamante de lumină, ochi în veci misterioși, Ele scapără pe valuri fulgerări nălucitoare... Adâncimea fremătează ca o harpă cântătoare, Iar palpitele din aer sunt fiori melodioși, O corabie veghează singuratică în zare, Încleștată parcă este de al mării fund stâncos, Dar din când în când s-apleacă cu o lâncedă mișcare, Ca un prunc ce-n al său leagăn se răsfață lenevos. Steagul, pânzele, catargul și frânghiile-ncordate Sunt de-argintul lunii clare melancolic sărutate Și pe-oglinda străvezie se răsfrâng nedeslușit, Așternându-se ușoare pe al mării infinit. Atmosfera poartă-n unde simfonia veseliei; Glasuri, cântece, mișcare sparg tăcerea de cristal Și se duc, coboară, urcă, când pe-un val, când pe alt val, Să sporească vraja nopții și splendoarea feeriei, Căci pe vasul nins de lună e serbare. Generos Vrea să fie Osman-aga cu ai săi de astă-dată, Fruntea lui pentru o clipă nu mai pare încruntată Și s-arată bun și nobil și cu toți prietenos. Masă lungă e ...

 

Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)

Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane) Hatmanul Baltag [1] de Nicolae Gane În vremea de demult pe când cucoanele se numeau jupânese, iar boierii mergeau la Divan cu călămările în brâu, trăia în țara de jos a Moldovei un tânăr boier de starea întâi, cu numele Baltag. El avea toate drepturile pentru a se numi boier. Avea carte scrisă pe pergament cu iscălitură și pecete domnească, locuia pe malul Trotușului, într-o casă mare cât o cetate, încunjurată de ziduri groase, și avea o moșie care se întindea de jur-împrejur așa de departe, că nu-i mai știa hotarăle. Se zice că în timpul lui Ciubăr Vodă un străbun al său ar fi tăiat într-o bătălie atâția turci cu un baltag de argint, încât Ciubăr Vodă, drept răsplată, îi dădu numele de Baltag, înaintându-l la rangul de hatman cu dreptul de a purta acest titlu din neam în neam, har de care nu se bucurau nici unul din ceilalți boieri și slugi credincioase a domniei lui. În acelaș timp Ciubăr Vodă, care era un domn cu dare de mână, îi dărui tot pământul ce el, hatmanul, putu să vază ...

 

Alexei Mateevici - Toamna (Mateevici)

... curma cântecul clopotelor, iaca vine rândul țiganilor. Din biserică iese vreo nuntă cununată, și toți nuntașii o pornesc acasă la mire în cântarea unui marș răsunător, ce-l zic viorile, fluierele și cu dărăbănile țiganilor. În drum pe tineri îi așteaptă o gloată întreagă de băieței mici, cu cănile pline de ...

 

Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae

Antim Ivireanul - Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae Luna lui dechemvrie, 6. Cazanie la Sfântul Nicolae de Antim Ivireanul Pentru căci iaste omul făcut de Dumnezeu, îndoit, de suflet cuvântătoriu și de trup simțitoriu are și bunătăț îndoite; sufletești și trupești. Și sunt bunătățile cĂ©le sufletești 4: vitejiia, înțelepciunea, dreptatea și curățeniia. Bunătățile cĂ©le trupești încă sunt 4: tăriia, întregimea, fromosĂ©ția și sănătatea. Și dintr-acĂ©ste bunătăț ale sufletului și ale trupului nasc alte 4 bunătăț de obște: credința, nădejdia, dragostea și smereniia. DĂ©ci pe acĂ©ste patru bunătăț ca pe 4 temelii nemișcate, voiu să-mi întemeez vorba ce voiu să fac astăzi, cu ajutorul lui Dumnezeu, înaintea dragostii voastre. Ce întâi voiu să vă spuiu, foarte pe scurt, a fieștecăruia bunătate, putĂ©rea și lucrarea ce are, pentru ca să se priceapă mai lesne cĂ©lia ce voiu să grăesc, apoi vom întinde vorba înainte, de vom zice, după putință, câte va aduce ceasul și ne va lumina Dumnezeu, de la carele cĂ©rem și ajutor. Ci vă pohtesc să ascultaț cu dragoste, ca să aveți și plată de la Dumnezeu. Credința, după cum zice fericitul Pavel la ...

 

Constantin Negruzzi - Moralicești haractiruri

Constantin Negruzzi - Moraliceşti haractiruri Moralicești haractiruri de Constantin Negruzzi Cuprins 1 CAPITOLUL ÎNTÂI - PENTRU NESTATORNICIE 2 CAPITOLUL AL 2-LE - PENTRU NEMULȚĂMIRE 3 CAPITOLUL AL 3-LE - PENTRU LENEVIRE 4 CAPITOLUL AL 4-LE - PENTRU NECREDINȚĂ 5 CAPITOLUL AL 5-LE - PENTRU NEMĂSURATA CHELTUIRI (ASOTIA) 6 CAPITOLUL AL 6-LE - PENTRU DISIDEMONIE 7 CAPITOLUL AL 7-LE - PENTRU ÎNDRĂZNEALA CE FĂR CUMPĂNIRI 8 CAPITOLUL AL 8-LE - PENTRU GRĂIRE DE RĂU 9 CAPITOLUL AL 9-LE - PENTRU LĂUDARE CE MULTĂ 10 CAPITOLUL AL 10-LE - PENTRU LINGUȘIRE 11 CAP. AL 11-LE - PENTRU TRÂNDĂVIRE 12 CAP. AL 12-LE - PENTRU ISCODIREA 13 CAP. AL 13-LE - PENTRU FĂȚĂRIE 14 CAP. AL 14-LE- PENTRU SCUMPETI CAPITOLUL ÎNTÂI - PENTRU NESTATORNICIE Nestatornicie este o ades schimbări a socotinții, iar nestatornicul îi așĂ©: lasă celi mai buni socotinți mai mult pentru nătângime decât pentru o dreaptâ giudecată și, după cum el esti foarte nerăbdători ca să socoteascâ cu înțălepciuni faptile sale, așa vre să-ș urmezi și să-ș facă toate lucrurile după fantasie și plăcerea lui; nici o dreptate sau înțălepciuni nu poate pune hotar patimilor sale, fiindcă este înfierbântat și iute cătrâ dânsâle. Di-i placi ceva, în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>