Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru RĂZIMA

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 70 pentru RĂZIMA.

Ion Luca Caragiale - Erato, scapă-mă!

Ion Luca Caragiale - Erato, scapă-mă! Erato, scapă-mă! de Ion Luca Caragiale Terzine acrobatiste-simboliste Icoană din ramă, Când glasu-mi te cheamă, Tu vino și ia-mă. Ah! și bine mi-i! Căci la tine mi-i Dorul inemii... Gândurile-o dor De scumpu-i odor: Mai las-o! o, dor! Ca pe calde azimi, Vino să te razimi, Mintea luminează-mi. Dorurilor zi-le: Sunteți niște-azile Unor sfinte zile! Vino, adorato, Fericirea arat-o... Scapă-mă,

 

Mihai Eminescu - În căutarea Șeherazadei

Mihai Eminescu - În căutarea Şeherazadei În căutarea Șeherazadei de Mihai Eminescu În mări de nord, în hale lungi și sure M-am coborât și am ciocnit cu zeii, Atârnând arfa-n vecinica pădure. M-am îndulcit cu patima femeii, În stele i-am topit aurul din plete, În poale-am scuturat piatra cameii, Din ochi i-am sărutat priviri șirete, De umeri rezemat am râs cu dânsa Ș-am potolit din gură-i lunga sete De-amor. Apoi m-am dus ­ ea plâns-a. Mi-a deschis marea porțile-i albastre Și Nordul frig durerea-mi caldă stins-a. M-am dus spre Sud ­ und-insule ca glastre Gigantici se ridic din sfânta mare, C-oștiri de flori, semănături de astre. Și și-a îmflat eterna mea cântare Aripele de pară-n cer pornite, Pân-am pierdut pământu-n depărtare, De unde-albastre scândure-s urnite. De gânduri negre-i grea antica-mi navă: Nu știu pe vane căi-s ori menite? Viața mea-i ca lanul de otavă: E șeasă făr-adânc și înălțime. Vulcanul mort și-a stins eterna lavă. Dar ah, ce văd? E ...

 

Mihai Eminescu - Ah, cerut-am de la zodii

Mihai Eminescu - Ah, cerut-am de la zodii Ah, cerut-am de la zodii de Mihai Eminescu Ah, cerut-am de la zodii, De l-al sorții mele faur, Dulcii sânului tău rodii Ș-al tău cap scăldat în aur. Ș-ale tale mâni de ceară, Fruntea-mi rece să dezmierzi, Fața albă-n părul galbăn Și îndărătnici ochii verzi. Ș-astăzi tu debunăvoie Fericită-n brațe cazi-mi; Capul tău scăldat în aur De-al meu umăr tu îl razimi. Astăzi tu de bună voie Îmi întinzi dulcea ta gură: Soartea mi le-a dat pe toate Cu asupra de

 

Mihai Eminescu - Am pus sofa la fereastă...

Mihai Eminescu - Am pus sofa la fereastă... Am pus sofa la fereastă... de Mihai Eminescu Am pus sofa la fereastă ­ Luna trece blondă-tristă, Stele curg strălucitoare ­ Mândra capu-n mâni și-ascunde. Și-apoi și-l ascunde-n perini, Într-un colț al sofei roșii; Aurul moale se desface, Curge pe grumazul alb. Și de ce-și ascunde fața Dulce, jună, fericită, ­ Oh, ar vrea să râdă de bucurie Fără ca s-o văd și eu. Luna-n patul ei de nouri Albi, s-ascunde să se culce, Păru-n cap eu i-l încaier Și-i sărut mânuța dulce. Stele curg încet la vale, Aerul moale scânteiază Și ea ochii plini de lacrimi Și-i închide și visează. De-umăr alb îmi razim fruntea, Zic puțin și mult privesc, Inima în mine crește De un dor supraceresc. Tremură talia dulce Strâns de brațul meu cuprinsă, Ea se apără,-mi cuprinde Gâtul ­ mă sărută, râde. Și nimica nu mai zice. E atât de fericită ­ Sunt atât de fericit! Luna trece

 

Mihai Eminescu - De ce nu-mi vii

Mihai Eminescu - De ce nu-mi vii De ce nu-mi vii de Mihai Eminescu Vezi, rîndunelele se duc, Se scutur frunzele de nuc, S-așează bruma peste vii — De ce nu-mi vii, de ce nu-mi vii? O, vino iar în al meu braț, Să te privesc cu mult nesaț, Să razim dulce capul meu De sînul tău, de sînul tău! Ți-aduci aminte cum pe-atunci Cînd ne plimbam prin văi și lunci, Te ridicam de subsuori De-atîtea ori, de-atîtea ori! În lumea asta sunt femei Cu ochi ce izvorăsc scîntei… Dar, oricît ele sunt de sus, Ca tine nu-s, ca tine nu-s! Căci tu înseninezi mereu Viața sufletului meu, Mai mîndră decît orice stea, Iubita mea, iubita mea! Tîrzie toamnă e acum, Se scutur frunzele pe drum, Și lanurile sunt pustii… De ce nu-mi vii, de ce nu-mi

 

Mihai Eminescu - Demonism

Mihai Eminescu - Demonism Demonism de Mihai Eminescu O raclă mare-i lumea. Stelele-s cuie Bătute-n ea și soarele-i fereasta La temnița vieții. Prin el trece Lumina frântă numai dintr-o lume Unde-n loc de aer e un aur, Topit și transparent, mirositor Și cald. Câmpii albastre se întind, A cerurilor câmpuri potolind Vânăta lor dulceață sub suflarea Acelui aer aurit. Acolo stă la masa lungă, albă, Bătrânul zeu cu barba de ninsoare Și din păhare nalte bea auroră Cu spume de nori albi. Și îngeri dulci În haine de argint, frunți ca ninsoarea, Cu ochi albaștri cari lin lucesc Și-ntunecat în lumea cea solară, Cu sânuri dulci, ca marmura de netezi, Îi mângâi barba lungă, ­ și razim capul De umerii bătrâni cuprinși de plete. Și colțuroasa-i roșie coroană, De fulger împietrit, lucește-n aer Sălbatec. Iar un înger ... cel mai blând, Îngenuncheat l-a lui picioare cântă Pe arfa sa și aerul roșește De voluptatea cântecului său... Nu credeți cum că luna-i lună. Este Fereastra cărei ziua-i zicem soare. Când îngeri cântă de asupra raclei În lumea cerurilor ­ ele-albesc. Și nu mai pătrund raze ...

 

Mihai Eminescu - Mortua est!

Mihai Eminescu - Mortua est! Mortua est! de Mihai Eminescu Făclie de veghe pe umezi morminte, Un sunet de clopot în orele sfinte, Un vis ce își moaie aripa-n amar, Astfeli ai trecut de al lumii otar. Trecut-ai când ceru-i câmpie senină, Cu râuri de lapte și flori de lumină, Când norii cei negri par sombre palate, De luna regină pe rând vizitate. Te văd ca o umbră de-argint strălucită, Cu-aripi ridicate la ceruri pornită, Suind, palid suflet, a norilor schele, Prin ploaia de raze, ninsoare de stele. O rază te-nalță, un cântec te duce, Cu brațele albe pe piept puse cruce, Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier Argint e pe ape și aur în aer. Văd sufletu-ți candid prin spațiu cum trece; Privesc apoi lutul rămas... alb și rece, Cu haina lui lungă culcat în sicriu, Privesc la surâsu-ți rămas încă viu - Și-ntreb al meu suflet rănit de-ndoială, De ce-ai murit, înger cu fața cea pală, Au nu ai fost jună, n-ai fost tu frumoasă? Te-ai dus spre a stinge o stea radioasă? Dar poate acolo să fie castele Cu ...

 

Mihai Eminescu - Pe aceeași ulicioară...

Mihai Eminescu - Pe aceeaşi ulicioară... Pe aceeași ulicioară... de Mihai Eminescu Pe aceeași ulicioară Bate luna la ferești, Numai tu de după gratii Vecinic nu te mai ivești! Și aceiași pomi în floare Crengi întind peste zaplaz, Numai zilele trecute Nu le fac să fie azi. Altul este al tău suflet, Alții ochii tăi acum, Numai eu, rămas același, Bat mereu același drum. Ah, subțire și gingașă Tu pășeai încet, încet, Dulce îmi veneai în umbra Tăinuitului boschet Și lăsându-te la pieptu-mi, Nu știam ce-i pe pământ, Ne spuneam atât de multe Făr-a zice un cuvânt. Sărutări erau răspunsul La-ntrebări îndeosebi, Și de alte cele-n lume N-aveai vreme să întrebi. Și în farmecul vieții-mi Nu știam că-i tot aceea De te razimi de o umbră Sau de crezi ce-a zis femeia. Vântul tremură-n perdele Astăzi ca și alte dăți, Numai tu de după ele Vecinic nu te mai

 

Mihai Eminescu - Renunțare

Mihai Eminescu - Renunţare Renunțare de Mihai Eminescu Aș vrea să am pământul și marea-n jumătate, De mine să asculte corăbii și armate, De voi clipi cu ochiul, cu mâna semn de-oi face, Să-și miște răsăritul popoarele încoace; Sălbatecele oarde să curgă râuri-râuri, Din codri răscolite, stârnite din pustiuri; Ca undele de fluviu urmeze-ale lor scuturi, Întunece-se-n zare pierdutele-nceputuri, Un râu de scânteiare lucească lănci și săbii, Iar marea se-nspăimânte de negrele-mi corăbii. Astfel război porni-voi. Voi arunca încalte O jumătate-a lumii asupra celeilalte. Privească-m-atunci preoți: un monstru ce se-nchină, Când oardele-i barbare duc moarte și ruină. Ruga-mă-voi cu mâna uscată ținând strana, Deasupra mea cu-ntinse aripi va sta Satana; Cu tronul meu voi pune alăturea sicriul , Când gloatele-mi în lume ar tot mări pustiul, Să simt că nu se poate un Dumnezeu să-mi ierte Cetățile în flacări și țările deșerte... Astfel doar aș preface durerea-mi fără nume, Dezbinul meu din suflet într-un dezbin de lume. Și tot ce-ncântă ochii cu mii de frumuseți, Tot ce pământul are și marea mai de preț, Grămezi ...

 

Mihai Eminescu - Sara pe deal

... în curînd pasu-mi spre tine grăbește: Lîngă salcîm sta-vom noi noaptea întreagă, Ore întregi spune-ți-voi cît îmi ești dragă. Ne-om răzima capetele-unul de altul Și surîzînd vom adormi sub înaltul, Vechiul salcîm. — Astfel de noapte bogată, Cine pe ea n-ar da viața lui ...

 

Mihai Eminescu - Venere și Madonă

Mihai Eminescu - Venere şi Madonă Venere și Madonă de Mihai Eminescu Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este, Lume ce gândea în basme și vorbea în poezii, O! te văd, te-aud, te cuget, tânără și dulce veste Dintr-un cer cu alte stele, cu-alte raiuri, cu alți zei. Venere, marmură caldă, ochi de piatră ce scânteie, Braț molatic ca gândirea unui împărat poet, Tu ai fost divinizarea frumuseții de femeie, A femeiei, ce și astăzi tot frumoasă o revăd. Rafael, pierdut în visuri ca-ntr-o noapte înstelată, Sufletu-mbătat de raze și d-eterne primăveri, Te-a văzut și-a visat raiul cu grădini îmbălsămate, Te-a văzut plutind regină pintre îngerii din cer Și-a creat pe pânza goală pe Madona Dumnezeie, Cu diademă de stele, cu surâsul blând, vergin, Fața pală-n raze blonde, chip de înger, dar femeie, Căci femeia-i prototipul îngerilor din senin. Astfel eu, pierdut în noaptea unei vieți de poezie, Te-am văzut, femeie stearpă, fără suflet, fără foc, Și-am făcut din tine-un înger, blând ca ziua de magie, Când în viața pustiită râde- ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>