Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SECUND
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 40 pentru SECUND.
Iancu Văcărescu - Ceasornicul îndreptat
Iancu Văcărescu - Ceasornicul îndreptat Ceasornicul îndreptat de Iancu Văcărescu Informații despre această ediție Tu, care vremea ne spui că trece, Ne aduci aminte des mortea rece, Vino acuma, ia 'nvățătură, Schimbă nedrepta ta măsură! Scii, ticălosul om, ce puține Pote să aibă cesuri de bine. Când dar asupră-i răul se scolă, Când stăpânesce războiu sau bola, Vezi sărăcie, necaz, durere; Când vezi primejdia 'n putere: Atunci fă anul d'un sfert să fie, Ș'ăl sfert să trecă, să nu mai vie! Iar când tu vrajba vezi lepădată, De soț soția apropiată, Părinți, fii, frați 'și arăt iubire, Cum lor povață dă sfînta fire; Când a orî-căruia cuget spune Mulțumiri scumpe de fapte bune, Chiar când vrăjmașului meu fac bine: Cât ziua sfertul atuncea ține! Vezi a mândriei la om peire, Nemilostivă neomenire, Nelegiuire că se uneltesce, Prieteșug că se răcesce; .............................. Vezi tu un cuget fără de lege, Că sfinte noduri va să deslege, De simțiri inima când vezi secă: Fă ca minutul, anul să trecă! Când vezi dreptatea că biruesce, Când despărțiții înger unesce, Când toți Românii au cinste mare, A simpatiei când vezî lucrare, Când obștea nostră e fericită: .............................. ...
Ion Heliade Rădulescu - Lacul (Lamartine)
Ion Heliade Rădulescu - Lacul (Lamartine) Lacul de Alphonse de Lamartine Traducere de Ion Heliade Rădulescu - 1830 Astfel tot la țărmuri nouă împinși calea ne-ncetată, Duși către vecinica noapte, înapoi făr-a veni, În oceanul de vârste noi nu vom putea vrodată O zi ancora-a-ntări? O, lac! abia-și sfârși anul drumul ce iar și-l gătește, Ș-aproape de drage valuri unde ea era-a veni, Pe piatra unde-ai văzut-o, aci, iată, mă privește, Viu singur a...m-odihni! Astfel tu mugeai în gemăt sub aste stânci afundate, Astfel vântul a ta spumă pe picioare-i arunca Și te sfărâmai tot astfel sub coastele-ți deșirate, Unda-ți plesnind se vărsa. Ti-aduci aminte-ntr-o seară când noi pluteam în tăcere Și n-auzeam de departe pe undă, sub cer lucios, Decât sunetul lopeții ce despica cu plăcere Valul tău armonios? Când, un glas străin cu totul pe tăcere, fără veste, Dintr-un țărm ce-aducea farmec începu a deștepta. Unda stătu să asculte, și glasul ce scump îmi este Cu-aste vorbe răsuna: "O, vreme, oprește-ți zborul! ceasuri blânde,- ...
Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului
Petruţ Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului Câmpia cu numere - Geometria visului de Petruț Pârvescu Volum publicat de Editura Paralela 45, 2005, cu o prezentare în volum de Mircea Martin. II. apocalipsa mimetismului „ceea ce a mai fost și ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri…â€� (Ecclesiastul 3.15) 1. mult prea grăbit ca să prindă contur mici frontiere doar acolo părți compacte derizorii ale memoriei ființe și lucruri în emisfera cuvîntului c e l mult prea nevorbit c e l mult prea nerostuit în anotimpul tăcerii veacuri de arhivă în apele oglinzii printre răzoare și haturi mărturisind preamărind istoria acestor obiecte jilave în bantustanele gloriei într-o domesticire multiplă golesc aceleași peisaje confuze urmele T A L E apoi cele fără de taină urmărindu-te îndeaproape despovărînd amintirea secundei gură pe gură o piramidă de cuvinte refăcînd gramatica strigătului o superbă peșteră de sare în lacrima trupului rostuit pe răzor semn firul de iarbă albastră ce separă mereu grădina dintre sexele mirării ram pe ram în codrul de greșeală un sînge alb în tranșeele cărnii prin noaptea somnambulică de forma sufletului călător prin ruinele alveolelor seci în ...
Traian Demetrescu - Tatăl Tatăl (după François CoppĂ©e) de Traian Demetrescu Acasă venea zilnic topit de băutură, Și biata lui femee răbda orice tortură. Trăiau de multă vreme. Ea singură, vîndută, De mic copil în drumul mizeriei căzută, Cu el înlănțuise a traiului povară, Și suferea-n tăcere bătaie și ocară. Vecinii, cîte-o dată, aud biata cum plînge, Cînd furios bărbatul sub pumni spinarea-i frînge, Și-o chinuește pînă se-nmoaie de-oboseală; — Apoi se face-o largă tăcere mormîntală. Dar într-o zi de iarnă, cînd aspra sărăcie Preface o secundă în crudă vecinicie, Și gura cere pîine și nu-i o fărmitură. Femeea naște-n chinuri o slabă creatură. Sărman copil! ce dulce și bună ți-ar fi soarta, Născînd de ți-ar deschide spre somnul morței poarta! Bărbatul vine iarăși beat într-o zi, cum face În tot-d'a-una; însă e potolit și tace... Nu mai ridică mîna nevasta iar să geamă Sub lovituri puternici; acuma ea e mamă! Și, zîmbitor, alături de leagăn se așează Și mîngîie copilul ce doarme și visează... Femeea cum îl vede, cu ochii arși de ură. Întoarce către dînsul o ...
Urmuz - Cotadi şi Dragomir Cotadi și Dragomir de Urmuz Cotadi este scurt și pântecos, cu musculatura proeminentă, cu picioarele îndoite de două ori în afară și o dată înăuntru și veșnic neras. Părul negru ca pana corbului e plin de mătreață și încărcat cu sclipitori și scumpi piepteni de bagă. Cotadi nu are niciodată pozițiunea verticală, din cauza unei îmbrăcăminte de șiță ce-i formează un fel de cuirasă și care, deși îl jenează teribil, o poartă însă cu o desăvârșită abnegație direct pe piele, sub cămașa țărănească cu ciucuri, de care nu se desparte niciodată. O particularitate a lui Cotadi este că, fără să vrea, devine de două ori mai lat și cu totul străveziu, dar aceasta numai de două ori pe an, și anume, când soarele ajunge la solstițiu. Cea mai mare plăcere a lui Cotadi - în afară de aceea de a-și lipi cu gumă-arabică diferiți nasturi și insecte moarte pe pielița fină și catifelată a gușei sale - mai este și aceea ca, din dosul tejghelei unde sade, să caute să atragă cu șiretenie pe câte un client al său în discuții, la început cât se poate ...
Dimitrie Anghel - Fluturul morții
Dimitrie Anghel - Fluturul morţii Fluturul morții de Dimitrie Anghel Publicată în Viața românească , V, 9, sept. 1910, p. 403—408. E un amurg misterios de toamnă, și umbra urcată în negrii chiparoși coboară încet și se întinde pe drumuri. Zgomotele vii au amuțit și numai șoaptele au ființă, foșnete de ramuri, murmure de foi, țîrîituri pierdute... Și în cuprinsul acesta tăinuit ca o sihăstrie, acum cînd fluturii de ziuă și-au strîns aripele obosite și s-au strecurat în cuibul florilor ca să doarmă, numai miresmele și fluturii de noapte s-au trezit ca să rătăcească sub lună. Copiii o știu aceasta și, în așteptarea întîiului zbor, s-au așezat cu bunicul pe lespezile scărilor calde încă de focul soarelui de peste zi. De o parte și de alta a lespezilor, florile roze de leandru înduioșează întunericul și se leagănă în vîrful crenguțelor șterse de umbră, parcă ar pluti în aer. O mireasmă amară a umplut văzduhul o clipă și apoi vîntul s-a îndulcit cu un miros de trandafir, s-a împrăștiat, ca să vie iarăși tainic să cădelnițeze pe rînd toate miresmele. Și cînd luna, departe, în păinjenișul de ...
Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg
Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg O victimă a lui Gutenberg de Dimitrie Anghel Din romanul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Minerva , IV, 1176, 28 martie 1912, p. 1 ...Am fost liber altă dată și stăpîn pe viața mea. Am umblat încotro m-au împins capricioșii pași ai fantaziei și cum am trecut multe praguri am trecut și pe acelea ale multor muzee din străine țări. M-am oprit îndelung în fața ramelor aurite, în care rîdeau ancestrale nuduri rămase totuși tinere prin puterea artei ; pietre informe prefăcute în giuvaere am văzut, precum și stîngace cuțite de silex ce pretindeau a fi cea mai perfecționată armă pentru omor în alte vremuri. Cu o răbdare ciudată m-am plecat peste tot ce a știut să facă omul, cu o bolnavă bucurie m-am oprit față de tot pasul pe care energia acumulată a veacurilor a putut să-l facă spre frumos și n-am putut trece cu toate acestea fără să nu-mi opresc pașii deopotrivă și în fața vitrinelor unde stăteau rînduite, ca o pildă barbară, tot ce-a putut inventa inteligența unui ...
George Topîrceanu - A. Mirea: Caleidoscop
George Topîrceanu - A. Mirea: Caleidoscop A. Mirea: Caleidoscop de George Topîrceanu Cuprins 1 Unei fosile 2 Bustului meu 3 Răspunsul micilor funcționari 4 Răspunsul cometei 5 Sonete 5.1 La cinematograful mut 5.2 Sonet teatral 5.3 Un romantic 6 Sahara Unei fosile De-atâtea ori noi ți-am făcut ovații, ți-am pregătit mândria ta pedantă. Salută dar sinteza ambulantă A celei mai nebune generații! Căci la atâtea mari evenimente Eu am luat o glorioasă parte: Doar am avut principii conștiente Și capul spart la 13 marte! Nu vezi ce iute mă deprind cu zborul? Aeroplanul visurilor mele Vertiginos mă duce către stele, Cum îl ducea pe BlĂ©riot motorul. Iubesc și cânt!... Nepăsător cultiv A sufletului gratuită zestre, — Căci eu sunt tânăr și-mi bat joc, maestre, De prognosticul tău definitiv. Tu ai ajuns de mult fatalul termen Și te-a orbit sterila ta splendoare; Eu port în suflet durerosul germen Al operelor mele viitoare. Bustului meu Tu, "cap de studiu", mobilă intactă, Discret tovarăș de proiecte mari, Tu reprezinți persoana mea abstractă, — Un alter ego fără ochelari. Și laolaltă noi trăim ca frații... ...
Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliță
Mihai Eminescu - Părintele Ermolachie Chisăliţă Părintele Ermolachie Chisăliță de Mihai Eminescu Părintele era cam nalt de boiul [lui], nu-i vorbă, dar i se ședea, ca popă vezi Doamne. Trecea stânjenul și mai bine, umbla țapăn, din care cauză reaua omenire îi pusese numele: popa Melesteu. Avea părul și barba roșie și arăta mai mult a tălhar decât a popă, dar ce are a face? Cele mai ămari î merite ale părintelui erau că se deprinsese a fi prost și bețiv. Tată-său fusese porcar la sat și, fiindcă băietul lui era leneș, rău și târziu la minte, a găsit că-i bun de popă. Apoi pe lângă toate astea îl mai chema și Ermolachie Chisăliță. Evangheliile le știa pe de rost, unde nu știa ce să zică, zicea Doamne miluiește! or[i] punea pe palamar să zic-un Tatăl nostru, iar el îl secunda cu gagagaga! Când popa se-ncurca rău și oamenii se-ntreba[u]: "Ci Doamne! oare ce-i fi zicând", palamarul răspundea categoric: "Tăceți, mă, nu vedeți că părintele cântă grecește?". Asta impunea. ― Foarte frumos îi ședea potcapul părintelui Ermolachie, cam pe ceafă, pentru ...
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi
Paul Zarifopol - Delicate lucruri vechi Delicate lucruri vechi de Paul Zarifopol Notă despre romanul domnului Ibrăileanu [1] Un fin studiu moldovenesc, alcătuit din nuanțe savant șterse. Ni se arată întâmplările curioase ale unor suflete ce au fost și care, cât au fost, stăteau învăluite sub rafinate țesuturi de susceptibilitate, orgoliu, dominare de sine, discreție și politețe. Am numit curioase întâmplările acelor suflete: cuvântul l-am luat din însăși cartea dlui Ibrăileanu. Când, la despărțirea finală, femeia întreabă pe adoratorul care, cu nici un chip, nu a vrut să i se mărturisească de ce natură e sentimentul lui pentru ea, bărbatul răspunde: e un sentiment foarte curios. Femeia încheie, firește, aproape ofensată: Adică bun de pus la muzeu. Adevărat, jurnalul doctorului Emil Codrescu dă impresia delicată a unui capitol de arheologie sufletească. De optzeci de ani viața societății românești curge în prestissimo. Totul în ea se învechește cu o iuțeală straniu distrugătoare de valori. Iar Moldova a rămas până azi, poate numai până ieri, provincia conservării elegante. Sfioasele umbre ce joacă în romanul acesta ne apar desigur familiare nouă, moldovenilor; ne apar însă ca amintiri de demult, tot așa cum de demult ne sună ...
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul
George Topîrceanu - Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul Hortensia Papadat-Bengescu: Sfinxul de George Topîrceanu Sufletul femeii e o enigmă; femeia e un sfinx, o șaradă — spun adoratorii ei fervenți, care se cred totuși misogini. Această concepție, datorită misticismului erotic al vremii, a intrat cu timpul în rândul adevărurilor curente. Psihologii și romancierii au încercat s-o documenteze la infinit, poeții „anormaliâ€� au pus-o în versuri și i-au exagerat conținutul. Iar femeia a acceptat-o cu grație... Sfinxul își intitulează și dna Hortensia Papadat-Bengescu noua sa carte de feminități. În treacăt fie zis, ceea ce vrea să sugereze acest titlu ușor ostentativ poate fi însă obiect de controversă pentru spiritul vremii în care intrăm. Se pare că omul acestei vremi va întinde, în sfârșit, antagonistei sale de până ieri o mână de împăcare și de ajutor: „Ai fost roabă umilită, ai fost sfinx idolatrizat. Fii de acum înainte om, și vino alături de mine...â€� Idolatrizarea îngrozită a femeii nu se potrivește cu o structură virilă robustă și armonioasă. Pentru un bărbat echilibrat, femeia nu poate fi nici idol, nici enigmă. Să ne înțelegem. Într-un anume sens, orice ...