Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SFÂRÂI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 38 pentru SFÂRÂI.

Mihai Eminescu - Înger și demon

Mihai Eminescu - Înger şi demon Înger și demon de Mihai Eminescu Noaptea-n Doma întristată, prin lumini îngălbenite A făcliilor de ceară care ard lângă altare - Pe când bolta-n fundul Domei stă întunecoasă, mare, Nepătrunsă de-ochii roșii de pe mucuri ostenite, În biserica pustie, lângă arcul în părete, Genuncheată stă pe trepte o copilă ca un înger; Pe-a altarului icoană în de raze roșii frângeri, Palidă și mohorâtă Maica Domnului se vede. O făclie e înfiptă într-un stâlp de piatră sură; Lucii picături de smoală la pământ cad sfârâind Și cununi de flori uscate fâșâiesc amirosind Ș-a copilei rugăciune tainic șopotit murmură. Cufundat în întuneric, lâng-o cruce mărmurită, Într-o umbră neagră, deasă, ca un demon El veghează, Coatele pe brațul crucii le destinde și le-așază, Ochii cufundați în capu-i, fruntea tristă și-ncrețită. Și bărbia lui s-apasă de al pietrei umăr rece, Părul său negru ca noaptea peste-al marmurei braț alb; Abia candela cea tristă cu reflectul ei roz-alb Blând o rază mai aruncă ce peste-a lui față trece. Ea un înger ce se roagă - El un demon ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea)

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunica (Delavrancea) Bunica de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință O văz, ca prin vis. O văz limpede, așa cum era. Naltă, uscățivă, cu părul alb și creț, cu ochii căprui, cu gura strânsă și cu buza de sus crestată în dinți de pieptene, de la nas în jos. Cum dăschidea poarta, îi săream înainte. Ea băga binișor mâna în sân și-mi zicea: - Ghici... - Alune! - Nu. - Stafide! - Nu. - Năut! - Nu. - Turtă-dulce! - Nu. Până nu ghiceam, nu scotea mâna din sân. Și totdauna sânul ei era plin. Îi sărutam mâna. Ea-mi da părul în sus și mă săruta pe frunte. Ne duceam la umbra dudului din fundul grădinii. Ea își înfigea furca cu caierul de in în brâu și începea să tragă și să răsucească un fir lung și subțire. Eu mă culcam pe spate și lăsam alene capul în poala ei. Fusul îmi sfârâia pe la urechi. Mă uitam la cer, printre frunzele dudului. De sus mi se părea că se scutură o ploaie albastră. - Ei, ce mai vrei? îmi zicea bunica. Surâsul ei mă gâdila în creștetul capului. - Să spui... Și niciodată nu isprăvea basmul. ...

 

Cincinat Pavelescu - Bunica (Pavelescu)

Cincinat Pavelescu - Bunica (Pavelescu) Bunica de Cincinat Pavelescu Bunica stă pe prag și toarce, Dar, pe când sfârâie fuiorul,  Cu visul ei care-și ia zborul Și tinerețea i se-ntoarce. Se vede-n horă legănată De-al lăutarilor suspin, Cu sânul tare, cald și plin, Sub cămășuța ei de fată. Și cum se-ncinge o bătută, O prinde Dinu de mijloc Și joacă lângă ea cu foc, Apoi din fugă o sărută. Târziu, când hora s-a sfârșit Și cerul s-a făcut ca plumbul, S-au dus alături și-n porumbul Din vale tainic s-au oprit. Dar nunta? Nicidecum paharul, Ci ochii lui au îmbătat-o... O, parcă-l vede pe primarul Și popa care-a cununat-o! Și cum se toarce-ntruna firul Și-n jurul fusului se prinde Nu știu ce spaimă o cuprinde De-și pierd și visurile șirul. Într-un amurg pe când apusul Pălea sub norii-nsângerați, Doi prunci își vede îngropați, Și-o lacrimă îi arde fusul. Și când, trezindu-se din vise, Văzu că-i noapte și târziu, La luna care răsărise Lătra un câine a

 

Dimitrie Bolintineanu - Mihnea și baba

Dimitrie Bolintineanu - Mihnea şi baba Mihnea și baba de Dimitrie Bolintineanu după o tradiție Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI - Blestemul 7 VII 8 VIII 9 IX I Când lampa se stinge la negrul mormânt Atinsă de aripi, suflată de vânt; Când buha se plânge prin triste suspine; Când răii fac planuri cum au a reține În barbare lanțuri poporul gemând; Când demoni și spaime pe munți se adună De urlă la stele, la nori și la lună, Într-una din peșteri, în munte râpos, Un om oarecare intră curajos. II În peșterea Carpaților O oară și mai bine Vezi templul pacinaților Ce cade în ruine. Aci se fac misterele De babe blestemate, Ce scot la morți arterele Și hârcele uscate. Aci se fierb și oasele În vase aurite, Aci s-adun frumoasele Când nu mai sunt dorite. O flacără misterică Dă palidă lumină; Iar stâlpii în biserică Păreau că se înclină. Și liliecii nopților Ce au aicea locul, Ascunși în hârca morților, Umblau să stingă focul. O babă, ce oroarele Uscaseră în lume, Tot răscolea vulvoarele, Șoptind încet un nume. III S-aude un zgomot de pași pe aproape, ...

 

Emil Gârleanu - În curtea mea

Emil Gârleanu - În curtea mea În curtea mea de Emil Gârleanu Curtea mea e la țară, pe malul unei ape. De jur împrejurul curții se încinge un gard de cătină, iar pe cătina în care vrăbiile stau împănate ca albinele în roi, se țese, de cu primăvară până-n toamnă, tulpina de rochița-rândunicii . Pe de margini, din loc în loc, ca la o azvârlitură de piatră unul de altul, se înalță plopi bătrâni, fuse uriașe pe care se deapână vântul; pe vârfurile lor țin acoperământul, — cerul. Tufe de pomușoară și de agrișe dau, înăuntrul curții, adăpost păsărilor mele. Căci am păsări multe și felurite. De ici, din portița încununată cu iederă, hai să le privim. Ai auzit cucurigul ? Răsare soarele. Cocoșul acela negru e ceasornicul curții mele. Iată-l pe culme, țanțoș, cu pintenii arcuiți, cu platoșa penelor oțelii, gata ca de luptă. Parcă vrea să-și arate bărbăția cârdului celuia de claponi din fața lui, — găini care nu se ouă, ale căror pene lungi și moi îi prefac într-un fel de sălcii plângătoare printre păsări. A, uite-o, harnica ogrăzii! Repede-repede, sfârâindu-i piciorușele în ghetele galbene pe nisip de iute ...

 

Gheorghe Asachi - Peștile și păscariul

... acuma mie, Să te duci l-a mea odaie, Acolo în o tigaie Când în cald unt vei pluti Mult mai bine-i sfârâi

 

Ion Luca Caragiale - O invenție mare

Ion Luca Caragiale - O invenţie mare O invenție mare de Ion Luca Caragiale A venit într-o duminică Aghiuță la Dumnezeu, și zice: - Doamne! ce tot îți mai bați capul cu oamenii ăștia?... Nu-i vezi sfinția ta, ce secături sunt?... Dă-mi-i mie odată și te mântuie de ei! Păcat de grija sfinției tale: sunt răi și proști! Da Dumnezeu - nu prea avea chef de vorbă în ziua aia - zice răstit: - Piei d-aici, negrule și hainule, că nu voi s-ascult astăzi duminică așa vorbe de pâră... - Doamne... - Cum au să fie proști, bre! dacă i-am facut eu întocmai după chipul și asemănarea mea?! ai? - I-ai făcut după chip, dar i-ai greșit la cap, să nu fie cu supărare sfinției tale. - Taci, și piei, pesimistule! zise Dumnezeu foarte aspru, să nu mă necăjesc!... Ce-mi umbli cu minciuni și cu ponigreli și cu iscodiri de-ale tale?... Cum sunt proști?... eu nu-i văz proști! - Ei! sfinția ta, zise Aghiuță, nu-i vezi, că nici nu prea umbli de la o vreme pe la ei, de când ai pățit-o - adică să mă ierte sfinția ta că-ndrăznesc - cu istoria, de... ...

 

Vasile Alecsandri - Baba Cloanța

Vasile Alecsandri - Baba Cloanţa Baba Cloanța de Vasile Alecsandri Baba-i calul dracului (Vorbă veche) Șede baba pe călcaie În tufarul cel uscat, Și tot cată nencetat Când la luna cea balaie, Când la focul cel din sat. Și tot toarce, cloanța toarce, Din măsele clănțănind Și din degite plesnind. Fusu-i răpide se-ntoarce, Iute-n aer sfârâind. „Fugi, Urâte! baba zice, Peste codrul cel frunzos, În pustiu întunecos! Fugi, s-alerge-acum aice Dragul mândrei, Făt-Frumos. De-a veni el după mine Să-l iubesc eu, numai eu, Dare-ar Domnul-Dumnezeu Să-i se-ntoarcă tot în bine, Cum se-ntoarce fusul meu! Iar de n-a vrea ca să vie, Dare-ar Duhul necurat! Să fie-n veci fărmecat Și de-a Iadului urgie Vecinic să fie-alungat! În cap ochii să-i se-ntoarcă Și să-i fie graiul prins, Iar Satan, c-un fier aprins, Din pept inima să-i stoarcă Și s-o ardă-n foc nestins! Fiară-Verde să-l gonească Cât va fi câmp de gonit Și lumină de zărit. Noaptea încă să-l muncească Sânge-Roș și Hraconit!â€� [1] Toarce ...

 

Vasile Alecsandri - Chira

Vasile Alecsandri - Chira La Brăila-n vale Șepte bolozale [1] Și șepte sandale Descarc la zamboale Și-ncarc la stamboale, Descarc băcălii Și-ncarc dimerlii, Tot de grâu mărunt [2] Și de arnăut, Dar cine descarcă Și cine încarcă? Un arap bogat Negru și buzat Cu solzi mari pe cap, Ca solzii de crap; Și cu buze late, Roșii și umflate, Și cu ochi holbați Și cu dinți smăltați. Dar pân' descărca Și pân' încărca, El ce mai făcea? Tot pe mal ședea Și mânca și bea Sub verde frunzar De crengi de stejar. Iată-o copiliță, Cu albă cofiță; ,,Chiro, Chirolină, Floare din grădină! Ghelai tu cu mine [3] Că te-oi purta bine; Bine te-oi purta Și ți-oi cumpăra Rochiță cu zale Lăsată pe șale, Rochiță în bolduri Lăsată pe șolduri. Și paftale mari De mărgăritari, Și paftale mici Tot de irmilici." [4] Chira tot râdea Și îi răspundea: ,,Alei, Arăpilă, Alei! măi Buzilă! Unde s-a aflat Că s-a-mpreunat Corbi cu turturele, Șerpi cu floricele, Urși cu căprioare Și nouri cu soare?" Iară cel arap, Cu solzi mari pe cap, Cât o auzea Se și repezea, În brațe- ...

 

Ion Luca Caragiale - Boborul

Ion Luca Caragiale - Boborul Boborul de Ion Luca Caragiale Apărut în 1896 În secolul nostru s-a născut și s-a sfârșit un stat foarte interesant, pe care nu-i este permis unui istoric conștiincios să-l piarză din vedere. Voi să vorbesc despre Republica de la Ploești, un stat care, deși a durat numai vreo cinsprezece ore, a marcat desigur o pagină celebră în istoria contemporană. Născută din, prin și pentru popor, pe la două ceasuri în dimineața zilei de 8 august 1870, tânăra republică a fost sugrumată în aceeași zi pe la ceasurile patru după-amiazi. Nu face nimica! mărirea și importanța statelor nu se judecă după extensiunea și durata lor, ci după rolul mai mult sau mai puțin strălucit pe care l-au jucat în complexul universal. Cadrul meu e prea strâmt ca să pot închide într-însul istoria generală a veselei republice podgorene. Voiesc numai să contribuiesc și eu la consemnarea materialului necesar unui viitor istoric; și sunt autorizat a o face - eu am fost cetățean al acelei republice. Am asistat la mărirea și decadența ei, și nu în calitate de ...

 

Ion Luca Caragiale - La conac

Ion Luca Caragiale - La conac La conac de Ion Luca Caragiale Din Poenița vine domol la vale Silviu cel tânăr în buiestru țâcanit... N-are de ce să gonească; soarele nu s-a ridicat nici de două sulițe; înainte de nămiezi, are să ajungă la conac, la Sălcuța, dincolo de jumătatea drumului... Acolo stă un ceas, să dea grăunțe calului; până la toacă, e-n oraș la boierul. Gândindu-se la boierul, se pipăie-n sân - legătura cu banii stă bine. A trecut de cotul dealului la câmp deschis. E a doua zi de sfântul Gheorghe. Ceru-i fără pată cât de slabă în tot largu-i de jur împrejur. La vale, în zare adâncă, sclipește undoind aerul dimineții calde, iar în păduriștea de mesteacăni de pe poala din bătaia soarelui, păsările primăverii se-ngână și care de care se-ntrec în feluri de glasuri. - Da-ncotro, -ncotro, flăcăule? întreabă cineva din urmă pe tânărul călăreț. Acesta întoarce capul. Din urmă îl ajunge un alt călăreț. De unde a răsărit omul acesta? fiindcă, tot drumul, tânărul, măcar că și-a întors privirile de multe ori pe calea umblată, ...

 

   Următoarele >>>