Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SIMPATIE

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 91 pentru SIMPATIE.

Dimitrie Anghel - Triumful vieții

Dimitrie Anghel - Triumful vieţii Triumful vieții de Dimitrie Anghel Doctorului Hoenig Să reînvii din nou ca pasărea Phoenix e desigur o problemă extraordinară. Dar, oricîte mizerii te-ar abate, oricîte dezastre ar fi să ți se întîmple, ești dator să păstrezi scînteia care mai arde în tine și s-o ațîți din nou, s-o faci flacără. Dacă flacările mi-au luat tot ce-am avut pămîntesc, dacă a fost scris să mi se distrugă toate pioasele amintiri, dacă mi s-a fărîmat cuibul acela unde mă aciuiasem o clipă și unde am fost fericit, visînd și lucrînd, trebuie să fiu tot atît de fericit că viața a pus cu prisos puteri în mine ca să pot renaște. Visurile, pe cari le-am visat și am încercat să le încheg, va trebui să renunț la ele, căci nu poți visa de două ori același lucru, precum nu te poți scălda de două ori în același fluviu, cum spune un vechi adagiu. În cazul meu, acel scripta manent e o tristă ironie, și manuscrisele mele au dovedit-o îndeajuns. Dacă am perdut atîtea însă, sufletul meu a avut și bucurii, căci numai ...

 

Dimitrie Anghel - Ultimele pagini

Dimitrie Anghel - Ultimele pagini Ultimele pagini de Dimitrie Anghel O, misterioasă și tainică pasăre cu nevăzute aripi, suflet, cum știi tu să renaști și să-ți iei zborul din nou ; Phoenix misterios, ce dreptate am avut să cred în tine, cînd am început să scriu primele pagini ale acestui volum ! Ca un Lazăr reînviat, mi-am scuturat giulgiul albelor pagini și am privit din nou viața și n-am blestemat-o ca dînsul, ci cu soarele ce mi-l dăruia primăvara, cu viorelele și toporașii presărați subt pașii mei, cu galbena floare a cornilor timpurii înfloriți, cu sfiosul verde ce abia îndrăznia să mijească în vîrful fragedelor ramuri de liliac, m-am bucurat și am binecuvîntat prisosul de putere ce rămăsese în mine. Albe, zăpezile acum se aștern, mistice roze de jăratec fărîmă focul în gura vetrei, prietenos luminează cercul alb de lumină subt globul lămpii, spre seară, și noile mele visuri laolaltă cu gîndurile vechi, trecutele mele amintiri și cele de mai curînd, se strîng iarăși în jurul meu și mă îmbie să nu le las să piară și să le dau prinosul ce li se cuvine. Tihnitul sanatoriu, cu mobilele lui albe, îmi revine în ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Întoarcerea lui Mihai

Dimitrie Bolintineanu - Întoarcerea lui Mihai Întoarcerea lui Mihai de Dimitrie Bolintineanu De la lungi războaie, Mihai cu mărire Intră-n capitală cu a lui oștire. El se urcă-n tronu-i mândru ocolit. Cei ce au puterea astfel i-au vorbit: - "Doamne! Focul arde în această țară. Încă ieri cu ură mulți se răsculară. Dar răzvrătitorii s-au întemnițat Și prin zelul nostru țara a scăpat." - "Voi zdrobi răscoala ce țara uraște; Dar voi sparge încă pricina ce-o naște: Dacă astă țară umblă-a se scula, Este semn că n-aveți simpatia sa. Lui Rodolf voi scris-ați că e răzvrătire, Că ai noștri cată cu a lui unire. Dacă cel ce-o cere e răsculător, Țara mea, eu însumi sunt răzvrătitor... Am învins păgânii, i-am gonit afară; Dar a lor sămânță o găsesc în țară. Ea-nconjoară tronul pentru a-l răci De inima țării, apoi a-l lovi. Neputând acuma tronul să lovească, Ea îi urcă scara ca să îl mânjească. Tronului nu-i pasă de loviri străine Ca d-acea trădare ce s-ascunde-n sine. Planta nu se teme ...

 

George Topîrceanu - Deschiderea stagiunii. Săptămâna Caragiale

... în număr mare ca să sărbătorească niște piese atât de cunoscute. Publicul acopere cu aplauze entuziaste cuvântarea dlui Sadoveanu, căruia i se fac ovații de simpatie, ca director și ca scriitor — și pânza se ridică asupra primului act din Scrisoarea pierdută . Pristanda și cu Tipătescu vorbesc. Avem în fața noastră ...

 

Gheorghe Asachi - Amor de patrie

... zborul pe-a fortunilor aripe, Bucură-se fiara crudă în adâncul unei râpe. Așa firea înțeleaptă, prin un farmec minunat, Pre făptură cu simpatie cătr-un lucru a legat; Pentru omul este Partia a Eliziei câmpie, Unde toate i s-arată și-i răsună-n ...

 

Iancu Văcărescu - Ceasornicul îndreptat

Iancu Văcărescu - Ceasornicul îndreptat Ceasornicul îndreptat de Iancu Văcărescu Informații despre această ediție Tu, care vremea ne spui că trece, Ne aduci aminte des mortea rece, Vino acuma, ia 'nvățătură, Schimbă nedrepta ta măsură! Scii, ticălosul om, ce puține Pote să aibă cesuri de bine. Când dar asupră-i răul se scolă, Când stăpânesce războiu sau bola, Vezi sărăcie, necaz, durere; Când vezi primejdia 'n putere: Atunci fă anul d'un sfert să fie, Ș'ăl sfert să trecă, să nu mai vie! Iar când tu vrajba vezi lepădată, De soț soția apropiată, Părinți, fii, frați 'și arăt iubire, Cum lor povață dă sfînta fire; Când a orî-căruia cuget spune Mulțumiri scumpe de fapte bune, Chiar când vrăjmașului meu fac bine: Cât ziua sfertul atuncea ține! Vezi a mândriei la om peire, Nemilostivă neomenire, Nelegiuire că se uneltesce, Prieteșug că se răcesce; .............................. Vezi tu un cuget fără de lege, Că sfinte noduri va să deslege, De simțiri inima când vezi secă: Fă ca minutul, anul să trecă! Când vezi dreptatea că biruesce, Când despărțiții înger unesce, Când toți Românii au cinste mare, A simpatiei când vezî lucrare, Când obștea nostră e fericită: .............................. ...

 

Ion Luca Caragiale - Criza de cabinet

Ion Luca Caragiale - Criza de cabinet Criza de cabinet de Ion Luca Caragiale Timpul s'a abstinut cu desăvârșire de orice reflecții sau comentarii asupra epidemiei ce bântue cabinetul Brătianu, și care a și secerat trei victime. Am stat și urmăm a sta neturburați în fața unor certe intestine pe câtă vreme ele nu vor avea ca rezultat de a compromite soarta țării și mai mult cum este deja compromisă, sau pe câtă vreme negoțierile pentru înlocuirea celor morți nu vor trece peste cercul partidului așa zis liberal. Vom aștepta dar în liniște rezultatul crizei într'un fel sau într'altul și atunci numai vom avea a zice și noi cuvântul nostru. Astăzi voim a face numai ceea ce s'ar putea numi diagnosis crizei ministeriale, fără a ne preocupa dacă boala este mortală sau cine va fi moștenitorul, în caz de moarte. Spectacolul ce ne este dat a privi este, fără îndoială, din cele mai extraordinare. Vedem pe d. Brătianu dispunând în Cameră aproape de unanimitatea voturilor, și de o mare majoritate în Senat, amenințat de a pierde o ...

 

Mihai Eminescu - Andrei Mureșanu

... din Transilvania    Biografie în limba română    Citate în limba română    Multimedia la Commons Poezie Un rămas bun de la Brașov (1840) Deșteaptă-te, române (1848) Simpatie la Viena (1839) O privire peste lume (1845) Omul frumos (1849) Către martirii români din 1848-1849 (1850) Mintea Eremitul din Carpați (1854) Cele două ...

 

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice

Vasile Alecsandri - Extract din istoria misiilor mele politice Extract din istoria misiilor mele politice de Vasile Alecsandri Cuprins 1 Victor Emanoil - Cavour - Lamarmora 2 Napoleon III - Trei audiențe la Palatul Tiuilleriilor 2.1 I 2.2 II 2.3 III 2.4 IV 3 Misia mea la Londra - Mareșalul Pelissier - Lordul Malmersbury 4 Prințul Napoleon - Contele Kisseleff — Marchizul de Vilamarina — Cavalerul Nigra — Baronul HĂ¼bner — Dnul Thouvenel — Lamartine Victor Emanoil - Cavour - Lamarmora Sunt acum nouăsprezece ani, un mare entuziasm înflăcărase inimile românilor! Cuvântul magic de unire răsuna în toate gurile. Hora Unirii se cânta, se dansa de poporul întreg și fiecare om își uitase nevoile pentru ca să se îngâne voios cu sperările unui viitor plin de ademeniri. Eu însumi, părăsind câmpul înflorit al literaturii și aruncându-mă în torentul ideilor politice, îmi culcasem muza în fundul unui portofoliu ministerial și o acoperisem sărmana! cu un teanc de hârtii oficiale, de memuare, de note consulare etc., etc. Voturile unanime ale Camerelor din Iași și din București înălțând pe tronurile Moldovei și Valachiei pe colonelul Alexandru Cuza, noul Domn găsi de cuviință a trimite Cabinetelor europene acea memorabilă declarație prin care zice că: ...

 

Gheorghe Asachi - Oile

... pe șoareci chiar de vii pe toți să-i prindă. În cea criză națională agiutori unii au cerut De l-acei ce între sine au simpatie animală, Aleanție cereau alții cu condiție de tribut, Pentru care ca să aibă la nevoie sprijineală, Încât lupii cei mai ageri, deși plini de răutate ...

 

Ion Luca Caragiale - Arheologie

... totuși cu mult bun-gust; că desprețuia piatra și bronzul, dar le înlocuia cu mult succes prin teracotă și tinichea, pentru cari avea o deosebita simpatie; că, neavând destui bolovani pe gârlă, cultiva cu multă pricepere fabricațiunea pietrii artificiale; că era așa de învățat, încât nu mai avea nevoie să mai ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>