Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SLĂBICIUNE
Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 155 pentru SLĂBICIUNE.
Ion Luca Caragiale - Suveran și curtezan
Ion Luca Caragiale - Suveran şi curtezan Suveran și curtezan de Ion Luca Caragiale Informații despre această ediție Tipărită în Moftul Român , anul 1 nr. 16 (1893), retipărită în Calendarul Moftului pe 1902 p. 46. Satiră democratică Un împărat odinioară - Și suveranii-s muritori! - Avea din fire slăbiciunea Că strănuta prea deseori. Acest cusur, la urma urmii, D-ei căuta, nu-i vr-un păcat, Dar sunt cusururi populare Ce nu merg la un împărat. Ce leacuri nu-ntrebuințase! Ce rugăciuni la Dumnezeu, Protector tronurilor! - geaba: Sărmanul strănuta mereu! Un curtezan intim l-întrebă: - De ce ești tot posomorât Și tot mâhnit, mărite doamne? - Nu știi cât sunt de amărât! Strănutul meu leac nu găsește, Vai! mă sfiesc, nu pot să ies, La Cameră, Senat, paradă: Se simte că strănut prea des. Din pricina strănutăturii Eu sunt un prinț nenorocit! - De ce, măria-ta? întreabă Curteanul său cel favorit. - Cum? nu-nțelegi? Ba da; dar, Sire Ori să strănuți, ori ce să faci, La toți, Măria Ta, ca mire, La toți miroase-a
Mihai Eminescu - Ca o făclie...
Mihai Eminescu - Ca o făclie... Ca o făclie... de Mihai Eminescu Prin tomuri prăfuite ce mesele-i încarcă, Edgar trece cu gândul prin veacuri ca-ntr-o barcă. Nimica nu oprește a gândurilor grabă, Din când în când în cale-i pe sine se întreabă: La ce folos că timpul și spațiul străbate Și ce folos că vecinic râvnind singurătate, El de nimic în lume viața-i n-o s-o lege, Că-nțelegând deșertu-i, problema-i n-o-nțelege... Ce caută talentu-i în șirele s-arate? Cum luna se ivește sau vântu-n codru bate? Dar de-o va spune-aceasta sau dacă n-o va spune, Pădurile și luna vor face-o de minune. Ba ele vor întrece de-a pururi pe-autori Ce-au spus aceste lucruri de zeci de mii de ori. O, capete pripite, în colbul trist al școlii, Cetiți în foliante ce roase sunt de molii Și viața, frumuseța, al patimei nesaț Nu din viața însăși  din cărți le învățați. În capetele voastre, de semne multe sume, Din mii de mii de vorbe consist-a voastră lume. Ca o făclie stinsă de ce mereu ...
Titu Maiorescu - Câteva aforisme
... dai sfatul după natura ta. Aceasta însă rareori se potrivește cu natura celui ce te întreabă. Altfel spui tu, altfel înțelege el. Sfătuind prudență, produci slăbiciune, și unde cereai tărie se aplică violență. Un element străin s-a introdus în sufletul celuilalt, și el și-a pierdut ...
Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor
Mihail Kogălniceanu - Iluzii pierdute. Un întâi amor Iluzii pierdute. Un întâi amor de Mihail Kogălniceanu Prefață și cu duh umilit că toate numele din aceste file sunt închipuite, că n-am înțeles pe nimene, că tot este obștesc și nimică personal. ILUZII PIERDUTE Într-o seară de iarnă sau de primăvară, zău nu ți-oi ști spune, pentru că nu sunt astronom, dar știu că era în mart, era adunată o mică societate alcătuită de tineri și de dame asemene tinere; este de prisos să spun că erau și frumușele. Această societate era în Iași, într-o uliță al căreia nume nu ți l-oi spune, fiindcă eu însumi nu-l cunosc. Știut este geograficește și statisticește că capitalia Moldaviei nu samănă în nimică cu celelalte capitalii blagoslovite de Dumnezeu. Iașii, oraș vestit prin feredeul turcesc, prin cârnații lui Carigniani, prin apa de la Păcurari, prin vorba nemțească a lui Regensburg și prin plăcintele răposatei madamei dumisale, prin ruinele lui Ipsilant, prin minunatele păpușe ce tot anul se văd ziua, iar de la Crăciun și până la lăsatul secului și noaptea, prin o berărie nemțească, prin lărgimea și frumuseța ulițelor, prin o fabrică de chipuri de ipsos, ...
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe
Dimitrie Anghel - Arca lui Noe Arca lui Noe de Dimitrie Anghel Prefață la noul volum cu același titlu (n. a.) Publicată în Flacăra , I, 25, 7 apr. 1912, p. 193—199. Trăind în tulbure vremi și neștiind ce poate să aducă ziua de mîine, cum nu știa Noe înainte de a fi înștiințat printr-o misivă divină, am privit cu bunăvoință pe toți cei ce mă înconjoară, crezîndu-i pe toți de esență eternă, ca unii ce erau făptura lui Dumnezeu. Toți semenii mei, după scripturile învățate, înfățișau însăși făptura și prototipul supremului creator, reflexul magicei lui oglinzi, gemenii uniformi ai aceluiași tipar; creatorul însă, în naivitatea lui primitivă, nu putea ști, nici bănui de teoriile viitoare, de adaptările ce fiecare dintre jucăriile fantaziei lui uriașe, măturate cu un gest plictisit de pe masa lui de sculptor în infinit, trebuiau să le îndure într-un mod fatal. Cînd creezi și ai fantazie, cînd mîna ta ia la întîmplare aluatul inform pe care degetele îl modelează și asupra căruia puterea ta va sufla cu bunăvoință viața, nu e cu putință să nu te contrazici. Poate fi cineva sigur să creeze o operă perfectă, cînd multele forme ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Lene Lene de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Eram mai mulți în drumul-de-fer. Calea lungă, zăpușeala nesuferită și uruiala monotonă ne aromniseră pe toți; pe unul cu capul pe spate, pe altul cu capul între mâni și cu coatele pe genunchi. Al treilea moțâia; al patrulea sforăia; ș-altul se încerca să doarmă iepurește, cu ochii deșchiși. La scăpătatul soarelui un vânt răcorel începuse a sufla. Căldura se micșorase, zăpușeala încetase; aerul nu mai semăna cu o apă încropită. Îndată ce nădușeala de pe tîmplele celor somnoroși și adormiți se răcise, mânile lor începuse a se mișca, pleoapele trăgeau una în sus si cealaltă în jos, capetele se învârteau în osia gâtului, picioarele hârâjâiau tocurile pe mușamaoa tocită a vagonului. Viața să deștepta încetul cu încetul. Când soarele apusese desăvârșit, întinzând pe cer fășii lungi și roșii, prietenii să deșteptaseră întremați și cu poftă de vorbă Anecdotele, amintirile din liceau, ștrengăriile din facultate, dragostele și politica să amestecau fără nici un șir, fără nici o ordine. De multe ori vorbeau doi și trei dodată. În sfârșit, spuseră tot ce puteau să spuie, învălmășit, până ce ajunseră la patimile lor. Aci ...
... de ici-colo, scînteie azi și fulger ascuns într-un diamant mîine, fosforescență de putregai ieri și vălvătaie ce urcă spre înălțimi într-un capriciu, slăbiciune într-un minut și energie nețărmurită într-altul, seninătate domoală o clipa și furtună și uragan umflat în trombă mai tîrziu, fluid iradiant ce călătorește ...
Dimitrie Bolintineanu - Ana-doamna
... Iar cel ce domnește popoli pe pământ, Își lumină calea numai de cuvânt. Un domn se mărește prin înțelepciune. Patimile-n sânu-i vin din slăbiciune! Orice domn se află patimii robit, L-al măririi templu nu va fi primit. Voi lua-n vedere toate câte-mi scrie; Pân-atunci, voi ...
George Coșbuc - Jertfele împăcării
George Coşbuc - Jertfele împăcării Jertfele împăcării de George Coșbuc Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X I În negura pădurii castelul îngrădit Cu șanțuri uriașe stă trist, mucigăit, Și numai câteodată în jurul său revine Mișcarea vieții calde, când paveze quirine Răsar de după ziduri — de două ori pe an. Atunci legionarii colosului roman Ies grabnici ca furtuna și tari ca răzbunarea, Dar nu le simți nici pasul, nici nu le-auzi strigarea, Se-mprăștie deodată și iar s-adună des Și pier în crâng. Se joacă ? Dar iată-i! Dânșii ies Mai mulți! Erau o sută și-acum ei sunt o mie, Mai iuți și mai năvalnici, mai plini de vijelie. S-amestecă, s-aruncă popor peste popor ! Ies fulgere din suliți, dar sulițele mor Zdrobite de pieptarul puternicelor zale ; Ajung acum la piepturi, cu pumnii-și fac ei cale Prin șiruri teutone : nici țipete de guri, Nici tropot nu s-aude ! Vezi numai izbituri De pumn, mișcare mută de braț și de secure. Și-n muta zvârcolire, ei intră în pădure Așa-ncleștați : și codrii iau flacără acum. Și ei se luptă- ...
Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale)
Ion Luca Caragiale - Cronica (Caragiale) Cronica de Ion Luca Caragiale A ! doamnelor și domnilor, sunt cronicar, și-mi este imposibile a nu fi indiscret - cu voia lui conu Gugumano, primarul Bucharei. - Dară ce are a-face primarul Bucharei ? - Mă rog, dați-mi voiă ! despre dânsul am să vă vorbesc. El este nobilul meu erou pentru cronica de azi. Îmi pare rău că nu am darul lui Apolon, ca să-l cânt în versuri. - Conul Gugumano, primarul Bucharei, în versuri ? - Da ! în versuri eroice. Nu râdeți. Adică, de ce nu ! Să ne înțelegem: daca dumnealui a ajuns să fie primar la Buchara, pentru ce nu s'ar găsi și un fecior al muselor ca să-l cânte în versuri ? Nu mi s'ar părea rătăcirea a doua mai rea decât cea d'întâiu. Conul Gugumano, prin urmare... - Iar !... - Iar și totdeauna. Ei, ce vreți ! am și eu simpatiile și slăbiciunile mele... Mă rog, doamnelor și domnilor, lăsați-mă să 'ncep cel puțin. Mă lăsați ? Bine. Încep deci: Conul Gugumano, în una din zilele trecute, a mers în calitate... - Ce mai calitate !... - Domnule, mă 'ntrerupi iar. Quand arriverons-nous, ...
Mihai Eminescu - Satira I Satira I de Mihai Eminescu Când cu gene ostenite sara suflu-n lumânare, Doar ceasornicul urmează lung-a timpului cărare, Căci perdelele-ntr-o parte când le dai, și în odaie Luna varsă peste toate voluptoasa ei văpaie, Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreagă scoate De dureri, pe care însă le simțim ca-n vis pe toate. Lună tu, stăpân-a mării, pe a lumii boltă luneci Și gândirilor dând viață, suferințele întuneci; Mii pustiuri scânteiază sub lumina ta fecioară, Și câți codri-ascund în umbră strălucire de isvoară! Peste câte mii de valuri stăpânirea ta străbate, Când plutești pe mișcătoarea mărilor singurătate! Câte țărmuri înflorite, ce palate și cetăți, Străbătute de-al tău farmec ție singură-ți arăți! Și în câte mii de case lin pătruns-ai prin ferești, Câte frunți pline de gânduri, gânditoare le privești! Vezi pe-un rege ce-mpânzește globu-n planuri pe un veac, Când la ziua cea de mâne abia cuget-un sărac... Deși trepte osebite le-au ieșit din urna sorții Deopotrivă-i stăpânește raza ta și geniul morții; La același șir de patimi deopotrivă fiind robi, Fie slabi, fie ...