Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SPINTECA

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 68 pentru SPINTECA.

George Coșbuc - Oștirile lui Alah

George Coşbuc - Oştirile lui Alah Oștirile lui Alah de George Coșbuc Noaptea care-ncheie anul      Noaptea sfântă, Când cetindu-și El-Coranul Trist mahomedanii cântă Pe răpușii prin bătăi Noaptea asta știe spune      De-o minune La Călugăreni prin văi, Când e-n jumătate ruptă      Noaptea-n cale, Pe uitatul câmp de luptă Se pornește-un glas de jale Și-apoi multe, și-mprejur Din păduri răsar o mie,      Din câmpie Plânge-un nesfârșit murmur. Și murmurul crește-ntruna      Și deodată, Urlă-n zare ca furtuna, Și prin zarea spintecată De blesteme și de vânt Ies spahii în șiruri dese,      Grabnic iese Oastea-ntreagă din pământ. Căci acum, prin lumea lată,      Ies să jure Toți cari au pierit vrodată Pe câmpiile ghiaure, Și-așteptând un semn ceresc Stau gătiți, potop să plece      Și să-nece Tot pământul creștinesc. Ei, cu genele-amorțite,      Nalță mâna, Iar din bărbile-ncâlcite Iuți își scutură țărâna Și pe cai sărind grăbiți, Învârtesc dușmanii crucii      Săbii lucii, De năvală stând gătiți. Furnicând din mii de locuri,      Plini de ură; Cu blesteme și batjocuri, Strigă toți ca dintr-o gură Sfântul nume-al lui Isus, Și turbate și-ndrăznețe      Mii de fețe, Alergând, privesc în ...

 

George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu)

George Topîrceanu - Păcatul (Topîrceanu) Păcatul de George Topîrceanu I Trist vâjâie vântul și crengile-ndoaie, În negură cântă al codrilor glas Și calul străbate, prin pânze de ploaie, Drum fără lumină și fără popas... Un fulger deasupra tresare o clipă, Se văd nouri vineți pe cerul cernit, Și pasărea nopții sălbatică țipă De spaimă, cu glasul prelung, ascuțit. Și țipătul jalnic răsună departe, Ecou-l repetă cu sute de guri. — Adânc răspândește o spaimă de moarte Plutind peste-ntinderi de negre păduri... Noaptea-i oarbă, vântul bate, Ploaia pică-n picuri reci, Fulgerele depărtate Dau lumină pe poteci. La apus, din vreme-n vreme, Tunetul departe geme, — Du-te, du-te, nu te teme! Noaptea-i neagră, — las’să fie, Că-ți arată drumul greu Doi ochi negri — și te-mbie Să te duci spre ei, mereu. Pentru ochii de cărbune, Iadu-n cale de s-ar pune, Spaima lui nu te-o răpune. Și de ploaie nu te plânge, Brațe albe când te-or strânge, Simți în vine foc, nu sânge! II Vuind prelung se-ntinde a clopotelor jale În pacea nopții negre. La vechea mănăstire, Chiliile — bătrâne zidiri medievale — ...

 

Grigore Alexandrescu - Miezul nopții

Grigore Alexandrescu - Miezul nopţii Miezul nopții de Grigore Alexandrescu Aici pe-aste ruine cu mândre suvenire Privesc cum orizontul se umple de făclii, Cum luna în tăcere s-arată să inspire Gândiri religioase l-ai lui Apolon fii. Când tot doarme-n natură, când tot e liniștire, Când nu mai e mișcare în lumea celor vii, Deșteaptă priveghează a mea tristă gândire, Precum o piramidă se-nalță în pustii. Ai mei ochi se preumblă pe dealuri, pe câmpie, Al meu suflet se-nalță pe aripi de-un foc sfânt, În zboru-i se ridică la poarta de vecie, Căci nici o legătură nu are pe pământ. Nădejdea mea din lume de moarte se precurmă; Trecu ea precum trece un fulger printre nor; S-a șters precum se șterge a vulturului urmă Când spintecă văzduhul în falnicul său zbor. De când pierdui părinții-mi trei ierni întregi trecură, Trei ierni, căci după ierne viața-mi socotesc, Căci zilele-mi ca iarna de viscoloase-mi fură, Copaci din miezul iernii ce vânturi îi clătesc. Frumoasa primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori; Pășește, și pe urmă-i verdeața se ivește ...

 

Mateiu Caragiale - Prohodul războinicului

Mateiu Caragiale - Prohodul războinicului Prohodul războinicului de Mateiu Caragiale Din goană-l săgetară trădat într-o strâmtoare Și-n adâncimi de codri, sub ceru-nnegurat, Crunți vânători de zimbri urlând i-au înălțat O schelă uriașă de prăzi și de odoare. Și trupuri răstignite, și tigve rânjitoare, Și prunci zdrobiți, și roabe cu sânul spintecat Se zbat în gheara morții pe rugu-nsângerat, Ce-n vârfu-i poartă leșul înțepenit călare. În purpura înfiptă pe zalele-aurite Cuceritorul pare, urdiilor cernite, Un falnic zeu ce cată să se avânte-n nori, Și, ne'mpăcați în juru-i, cu sulițele-ntinse I-arată către zare pletoșii luptători Cum ard îngenuncheate cetățile

 

Vasile Alecsandri - Altarul mănăstirii Putna

Vasile Alecsandri - Altarul mănăstirii Putna Altarul mănăstirii Putna de Vasile Alecsandri Domnul Ștefan, viteaz mare, ce-a dat groaza prin păgâni, Locaș sfânt creștinătății astăzi vrea să facă dar, Și pe malurile Putnei, cu vitejii săi români, Însuși merge să aleagă locul sfântului altar. Mare obștie-l urmează și pe culme se lățește, Precum aburii pe baltă când lumina asfințește. Căpitani, ostași cu zale și cu platoșe de fer Pe-ai lor cai sirepi stau mândri ca la semnul de război. Al Moldovei steag de fală fâlfâie falnic în cer; Buciumul vuiește-n munte, sună valea de cimpoi. Iată că lângă-o movilă domnul Ștefan s-a oprit! Totul tace!... ochii țintă, stă poporul neclintit. Trei ostași cu arce-n mână pe movilă-acum se urcă; Doi, ca zimbrul, ageri, mândri, nalți ca bradul de la munte, Pe-ai lor umeri poartă glugă, la brâu paloș, și pe frunte Cu-a lor lungi și negre plete se coboară-o neagră țurcă. Ei ades cu-a lor săgeată repezită sus, în nor, Printre-a fulgerelor focuri au oprit vulturu-n zbor. Multe fiare din cei codri, mulți dușmani tineri, semeți, ...

 

Dimitrie Anghel - Rochia bunicei

Dimitrie Anghel - Rochia bunicei Rochia bunicei de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1267, 27 iunie 1912, p. 2. Alb ca un caier era capul bunicei, o spumă ridicată pe creste îi era părul, o zăpadă ce nu putea s-o mai topească nici o primăvară îi împodobea statornic fruntea. Noaptea de odinioară în zi albă se prefăcuse, întunerecul în lumină, în argint curat, abanosul. O mireasă timpurie fusese, măruntă la trup încă, aproape de copilă, pășise în fața altarului. De subt cununa de lămîiță spumegat ca un torent și albă ca o coadă de cometă, sub șuvoiul de aur al betelei, vălul de borangic îi cobora pînă la călcîie, iar de la călcîie, poala lungă a rochiei ei de mireasă scria pe pămînt valuri obosite, înflorite de spumă, pe unde trecea. Tînăr, gîtul gol și nevrîstnicii umeri, nerotunziți încă, se vedeau din tăietura dibace a foarfecei ce despicase cu meșteșug faiul alb. Curba sînului abia ridica pieptărașul, șoldurile ascuțite se străvedeau prin rochie, și faldurile, dinainte pînă în josul piciorușelor mici, cădeau rigide, triste, funerare aproape, cum trebuie să cadă de-a lungul trupului unei vestale. O cingătoare largă, făcută dintr-o ...

 

Petre Ispirescu - Poveste țărănească

Petre Ispirescu - Poveste ţărănească Poveste țărănească de Petre Ispirescu A fost odată ca niciodată etc. A fost odată un împărat. El avea trei feciori. Când fu la ceasul morții, își chemă feciorii și le zise: - Feții mei, sunt cu sufletul la gură, precum mă vedeți; un lucru numai vă cei: în cele trei nopți după înmormântarea mea, să-mi păziți mormântul, câte unul din voi. Cum auzi făgăduiala din gura feciorilor săi, căscă gura și-și dete sufletul. Gătire se făcu de îngropăciune, mă rog, ca la moartea unui împărat, și cu mare alai și jale fu pus la odihna de veci. Feciori, carii știau ce glăsuie tatăl lor când îi ieși sufletul, se puse de pază în noaptea dintâi feciorul cel mai mare al împăratului. Pândi el ce pândi, și în puterea nopții, pe când și apele dormeau, se pomeni fiul de împărat cu un oarecine că vine și vrea să dezgroape pe mort. Nici că e de gândit a-l fi lăsat feciorul de împărat să facă așa o nelegiuire, fără decât se luă cu dânsul la luptă. Și lupte-se, și lupte-se, până ce, când începu să cânte cocoșii, ...

 

Cincinat Pavelescu - Zopira

Cincinat Pavelescu - Zopira Zopira de Cincinat Pavelescu EPISOD Marelui artist, genialul Nottara Este liniște suavă, vântul serii dormitează. Nu s-aude nici chiar vocea marinarilor voioși, Pe a mării depărtare stele blonde lăcrimează; Diamante de lumină, ochi în veci misterioși, Ele scapără pe valuri fulgerări nălucitoare... Adâncimea fremătează ca o harpă cântătoare, Iar palpitele din aer sunt fiori melodioși, O corabie veghează singuratică în zare, Încleștată parcă este de al mării fund stâncos, Dar din când în când s-apleacă cu o lâncedă mișcare, Ca un prunc ce-n al său leagăn se răsfață lenevos. Steagul, pânzele, catargul și frânghiile-ncordate Sunt de-argintul lunii clare melancolic sărutate Și pe-oglinda străvezie se răsfrâng nedeslușit, Așternându-se ușoare pe al mării infinit. Atmosfera poartă-n unde simfonia veseliei; Glasuri, cântece, mișcare sparg tăcerea de cristal Și se duc, coboară, urcă, când pe-un val, când pe alt val, Să sporească vraja nopții și splendoarea feeriei, Căci pe vasul nins de lună e serbare. Generos Vrea să fie Osman-aga cu ai săi de astă-dată, Fruntea lui pentru o clipă nu mai pare încruntată Și s-arată bun și nobil și cu toți prietenos. Masă lungă e ...

 

Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult

Ion Luca Caragiale - Dă-dămult... Mai dă-dămult Dă-dămult... Mai dă-dămult de Ion Luca Caragiale Dă-dămult, mai dă-dămult stăpânea o împărăție fără margini Barlaboi-împărat, ce-i mai zicea și Ciungumpărat... — Dă ce-i mai zicea și Ciungu-mpărat?... — Iac-așa! Îi mai zicea de pe când era tinerel și Ciungu-mpărat, fiindcă mai târziu era să-și piarză o mână... în război... — Bietul împărat Barlaboi!... Și era și însurat Barlaboi-mpărat. Avea nevastă, și cu ea o fată. Altceva niciodată. N-avea noroc... băiat... de loc. ...Lucrau femeile toată ziulica, toată nopticica: țeseau, îmblăteau, înălbeau, depănau, torceau, dregeau, cârpeau, însăilau, coseau, tigheleau, tot așa și iar așa, ș-una ș-alta zor zoreau: ba din ac, ba din undrea, mama-mpungea, fata trăgea. Împărăteasa, părul ca cerneala... Fata, ca cânepa. * ...La fără cinsprece zile al cinsprecelea an, la același ceas taman-taman, Ciungu-mpărat cu amândouă mâinile a plecat. A plecat Barlaboi, la război, să se bată-n duel cu Stacojiu-voievod, ce-i mai zicea și Sontic-vodă până nu-l făcuse mă-sa. — De ce-i mai zicea și Sontâc-vodă până nu-l ...

 

Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)

... masă încunjurată de aceleași obraze, care spun aceleași povești, devine pănă în sfârșit uricioasă, și hatmanul Baltag, nemaigăsind gust în asemene petreceri, casca de-și spinteca fălcile, și de multe ori își esprima urâtul cu pumnii grămădiți pe spinarea ciracilor săi. Într-o sară, după o zi de vânătoare, în care ...

 

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului

Constantin Stamati-Ciurea - Floricica codrului Floricica codrului de Constantin Stamati-Ciurea Legendă Cuprins 1 I 2 III 3 IV 4 Note I În timpul robiei poporului rusesc* gemeau sub al ei jug apăsător optzeci de milioane de suflete pe un teritoriu întins, începând de la zidurile Chinei până la malurile Nistrului, un teri­toriu colosal în mărimea lui. Boierul era servul țarului, iară poporul de rând sclavul boierului. Acea epocă plină de desfătare era fericită pentru boierimea nobilă, care se folosea în plin de puterea mai că nemărginită ce o avea peste robii săi... Boierii trăiau în orgii și în risipă, negân­dind la interesele patriei, chibzuind că, dacă terenul lor este neatârnat și robii supușii lor, trebuie să fie țara în bună orân­duială. Iară la caz de război cu turcul păgân, boierimea ducea la căsăpie legioane de robi pentru statul militar, și cu asta scăpau de datoriile lor în caz de război față cu țara, zicând că sângele nobil trebuie păstrat în țară ca un product scump, iară nu vărsat în luptă de-a valma cu mojicii, ba încă cu antihriști și ne­botezați**. Astă nedreptate provenea mai mult din cauza că feu­dalii Rusiei ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>