Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SUMĂ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 116 pentru SUMĂ.

George Topîrceanu - Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece

George Topîrceanu - Şt. O. Iosif: Patriarhale şi cântece Șt. O. Iosif: Patriarhale și cântece de George Topîrceanu Despre Iosif s-a spus la început că face parte din școala lui Coșbuc . Și de atunci așa a rămas. El a fost definitiv categorisit în conștiința publicului, după critica grăbită de atunci, sub această etichetă sumară și precisă. Ceea ce părea că justifică această apropiere a fost faptul că amândoi poeții aduceau în opera lor subiecte și atmosferă de la țară, și anume din Ardeal, iar Iosif venea în urma lui Coșbuc cu câțiva ani. Dar tot așa s-ar putea spune, de pildă, că păunul seamănă cu vulpea fiindcă amândoi au coadă lungă. În afară de valoarea lor prea inegală, cei doi poeți sunt profund deosebiți: prin temperamentul lor poetic, prin atitudinea în fața vieții, prin subiecte și natura inspirațiilor ca și prin însăși realizarea tehnică, nu numai stilistică, a acestor inspirații. Coșbuc era mai ales un mare artist al cuvântului, un poet expresiv și aproape deloc sugestiv și liric, Iosif — tocmai dimpotrivă: un poet sentimental liric, reflexiv. Despre Coșbuc, cu clasicismul lui cronologicește exotic, s-a ...

 

Gheorghe Asachi - Lupii și oile

Gheorghe Asachi - Lupii şi oile Lupii și oile de Gheorghe Asachi După ce au fost trecut Mai mult decât ani o mie De-ncruntată dușmănie, Lupii pace au făcut Cu păstorii și cu turme. La îmbi de folos era Ca masacrul să se curme, Diși lupii i dizbârna, Păstorii din a lor piele Făceau bune cojocele, Încât oaia-n liniștire Nu putu mai ca să pască, Dar nici lupul cu lesnire N-au putut ca să răpească. Drept aceea, întemeiet Un tractat s-au încheiet Ș-ambe părți dau spre tărie Cuvenită chizășie: Lupii dau pe lupișori, Oile pe câinii lor. Având pacea iscălită După forma legiuită Prin ghibacii comisari, Ce era de neam măgari, Urma liniștea în țară; Pe cât lupii tinerei N-aveau dinte, n-aveau ghiară, Au fost blânzi ca niște miei. Dar îndată ce la trup Din lupșor ieșit-au lup, Apetitul firesc mână Să se-ncrunte la o stână Ce-i lipsită de păstori. Atunci lupii răpitori De oi și de mei o sumă Prind, despoaie și zugrumă; Cânii, a turmei tărie, Ce dupre acel tractat Adormise-n lupărie, Tot de lupi s-au zugrumat. Încât iată adevărul S-au ...

 

Grigore Alexandrescu - Epistolă Dlui I. V., autorul "Primăverii amorului"

... păzi cuviința, nici c-un umblet măsurat La sfârșit s-ajung de-a dreptul, fără să mă mai abat. Dacă descriu o pădure, suma de copaci îi las Și la un stejar mai mare trec cu un repede pas. Dacă sunt într-o grădină, pe la flori de rând ...

 

Ion Luca Caragiale - Cele trei zeițe

Ion Luca Caragiale - Cele trei zeiţe Cele trei zeițe de Ion Luca Caragiale Poemă pedagogică Junele Mișu Guvidi dă examenul de clasa VII... Trei profesori infami îl persecută. Mișu cade la trei obiecte: la Matematice, la Istorie și la Morală. Junele Mișu declară mamiții că e hotărât a se sinucide. Dar Mișu are trei zeițe protectoare: una mai mult decât acheii, două mai mult decât troienii. Trei zeițe: pe Juno, pe Minerva și pe Venus. * Juno e mamița lui; Minerva, sora mai mare a mamiții, și Venus, sora ei mai mică. Și câtetrele zeitele țin sfat. Și mândra Juno zice: — Cunosc pe Popescu, profesorul de istorie: el are un frate, care nu-i împământenit și care dorește a fi; eu am un bărbat care e deputat, orator, Jupiter Tunătorul. Mă însărcinez cu d-l Popescu! Și a plecat mândra zeiță; și l-a găsit pe Popescu, și scurt: Popescu a schimbat pe 5 în 6. E așa de ușor a face pe șase din cinci! * Minerva cea cu socoteală a zis: — Știu bine că Vladimirescu, profesorul de Matematice, a ...

 

Ion Luca Caragiale - Concurs și premiuri academice

Ion Luca Caragiale - Concurs şi premiuri academice Concurs și premiuri academice de Ion Luca Caragiale Academia Română și-a împărțit premiile: pe cel mare, de 12.000 lei. l-a pus la păstrare, negăsind pe nici un concurent vrednic pentru a-l obține; pe cel de 5.000 lei l-a acordat amicului nostru B. Delavrancea pentru Paraziții. Un spirit sucit, puțin în curent cu cele literare, a zis cu această ocazie: “Iar Paraziții? parcă era vorba să nu se mai premieze academicienii între dânșii!â€� Cu aceeași ocazie ne-a picat și nouă, celor de la Moftul român, dintr-o sorginte pur academică, o donațiune de 250 lei; cum? vom lămuri aceasta mai târziu. Mărturisim că cea dântâi idee ce ne-a venit a fost să împărțim frumușel această sumă între directorul și redactorul nostru— au mai făcut și alți moftangii români așa ceva, și nu s-a mai prăpădit lumea. Ne-am gândit însă că aceasta ar fi un abuz rușinos și ne-am întrebat: cum se pot întrebuința acești 250 lei mai nemerit, așa ca să răspundem ...

 

Ion Luca Caragiale - Gogoși

Ion Luca Caragiale - Gogoşi Gogoși de Ion Luca Caragiale Gogoși I Iată un adevăr, care poate să treacă de pe acum între proverbe: Senatul fără d. Deșliu e ca nunta fără lăutari. O sumă de cocoane fac politică în grădina Episcopiei. Una dintre ele, cocoana Tarsița, este muma unui ofițer de călărași. - Tare trebue să fii mâhnită, cocoană Tarsițo, cu bătaia asta ! - Dar pentru ce ?... întreabă cocoana Tarsița. - Pentru flăcăul d-tale... Doamne-ferește de vreo primejdie ! - Ași, n'am habar. Nu știi că băiatul meu este asigurat la Dacia ? Numai mă tem să nu-i răpuie calul, că ține băiatul mult la el. - Apoi atunci, soro, pentru ce nu și-a asigurat și calul ?. Gogoși II Domnul X... este republican în toată puterea cuvântului, dar nu mai puțin și cocoana dumisale împărtășește cu prisos aceste salutare principii. În zilele trecute, după votarea decorației României, domnul X... vorbea cu cocoana politică. - Dragă (zise dumneaei) vezi de ia și d-ta o decorație. Crez că ai drept. Nu ești și d-ta patriot ? - Nu mă pot pune, soro, în contrazicere cu principiile mele republicane. Dupe ce am combătut toată vieața decorațiile, ce aș semăna să ies cu decorația ...

 

Ion Luca Caragiale - Intelectualii...

Ion Luca Caragiale - Intelectualii... Intelectualii... de Ion Luca Caragiale Intelectualii! Iată un soi prețios de cetățeni, de lipsa căruia patria noastră nu se poate plânge. Slavă domnului! avem destui. Odinioară, intelectualii, mult mai puțini la număr ca astăzi, formau un fel de sectă, care respingea sistematic orice contact cu profanii. Sediul acestei prețioase secte era la cafeneaua Brofft — singura rimă posibilă la moft — peste drum de Capșa, în prăvălia caselor Zerlendi, unde acuma se află Luvrul de București. Acolo — precum odinioară muzele în Parnas — se adunau intelectualii spre a-și împărtăși înaltele cugetări și inspirațiuni, gustând un fel de ambrozie, compusă din puțin lapte, puțin „jvarț" și puțin zahar, și numită în limba vulgară „capuțin". De aceea, profanii invidioși, cari nu erau admiși să se apropie de intelectuali, i-au poreclit pe aceștia: „capuținiști", de unde, apoi, orice dezbatere prea mult prelungită despre lucruri ideale, despre înalte chestiuni de artă, litere, științe, s-a numit „capuținism". Aceea a fost prima perioadă, cum am zice perioada eroică, a capuținismului și capuținiștilor. Cafeneaua Brofft, poate tocmai din cauza mândriei excesive a intelectualilor, ...

 

Ion Luca Caragiale - Logica baroului

... eu, profesorul, mă oblig a te face avocat perfect. Dacă primul proces ce-l vei avea îl vei câștiga, atunci îmi vei plăti suma cutare; dacă-l vei pierde, nu-mi vei plăti nimic." Cei trei ani s-au împlinit. Tânărul este avocat, după ce a depus ...

 

Ion Luca Caragiale - Norocul culegătorului

Ion Luca Caragiale - Norocul culegătorului Norocul culegătorului de Ion Luca Caragiale A fost odată un băiat sărman: și făcându-i-se Maichii Precistei milă de el, s-a prefăcut călugăriță și i-a ieșit înainte când bătea el hoinar drumurile. "Mă băiețele, ce tot umblu tu, de colo până colo, fără rost? Uite, o să vie iarna; tu n-ai părinți, adapost n-ai, haine nu, n-ai de nici unele. Vrei tu să te procopsești? - Vreau, sărut mâna, maică... - Atunci...vino cu mine". Și a plecat băiatul dupa maica starița. Ea l-a dus la o tipografie și l-a băgat ucenic; i-a dat ceva mărunțele pentru covrigi, l-a blagoslovit și s-a dus. A început atunci pentru băiatul sărac frecușul jugului vieții: vânzarea puterilor de azi pe o bucățica de pâine pentru mâine, de mâine pentru poimâine, ș-așa tot mereu, muncă zdrobitoare câtu-i ziulica de lucru, de sărbătoare, ba și de duminică până-n amiezi! asprimea celor mari; ușoare greșeli plătite cu vorbe și lovituri prea grele, și silință niciodată răsplătită cu o ...

 

Ion Luca Caragiale - Pohod la șosea

Ion Luca Caragiale - Pohod la şosea Pohod la șosea de Ion Luca Caragiale Publicată în Claponul, foaie hazlie și populară (1877), Nr. 2 pag. 22-28 și în Almanahul Claponului pe anul de la Mahomet 1295, de la Christos 1878. De mult se vorbea, Se tot auzea Că are să fie Mare bătălie Și că-n București, Au de gând să vie Oștile rusești, Căci de-aici se poate Laolaltă toate Lesne să pășească În țara turcească. Vreme a trecut, Și nu s-a văzut Un muscal măcar; Toți îi așteptau Însă în zadar: Rușii nu soseau. Trecu ce trecu Și cam începu A se arăta Pe ici pe colea, Câte-un ofițer Singur și stingher — Când se pomeni Lumea într-o zi (Mai alaltăieri) Că sosesc aci Mii de ofițeri: Să calci unde vrei Te-mpiedici de ei. Tot muscali de soi Gata de război, Care toți firește Vorbesc muscălește, Și care au vestit Cum că negreșit Peste prea puțin Toți muscalii vin. Vestea zboară iute, În zece minute S-a dat sfoară-n țară, Că va să sosească La șosea afară Oastea muscălească... Și iată-n sfârșit ...

 

Ion Luca Caragiale - Un artist

Ion Luca Caragiale - Un artist Un artist de Ion Luca Caragiale Mai mult decât oricare alta, breasla bărbierească mi-este foarte simpatică... Briciul e rudă cu dalta, cu penelul, cu coturnul, arcușul, condeiul — mai știu eu cu ce! De aci, neînvinsa pornire către artele frumoase caracteristică la toți bărbierii. O sumă dintre dânșii, împinși de patima lor pentru teatru, s-au făcut artiști dramatici; mulți alții scriu poezii, de obișnuit lirice, mai adesea galante; mai toți trebuie să știe cânta cu un instrument, prin ajutorul căruia, în momentele pierdute, își traduc în melodii acea încărcare de simțiri ce ne-o dă, unora dintre noi, lumea cu lumina ei, cu formele, mișcările și zgomotul ei... Da, cum se rupe la vreme copilul din mamă, acea încărcare de simțiri caută să se rupă din sufletul nostru: trebuie înapoiată cui ne-a dat-o. Ascunsă-n noi, ne muncește, ne chinuie, nu ne dă pace pân' ce n-o întoarcem în dar lumii, care n-o recunoaște și n-o primește decât învăluită în fâșii smulse din sufletul nostru — pecetia sincerității darului. Dar e oare un mijloc mai puternic ca să ne scăpăm de toată haotica năvălire ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>