Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru SUPĂRA
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 333 pentru SUPĂRA.
Alexandru Macedonski - Amărăciune
Alexandru Macedonski - Amărăciune Amărăciune de Alexandru Macedonski Publicată în Literatorul , III, 8, august 1882, p. 484-485. Sunt supărat și amărât Pe oameni și pe Dumnezeu Și Dumnezeu și oameni sunt Pe mine supărați mereu ! Ei mă blesteamă și primesc, Primesc blestemul cât de greu... Cum vrei să fie omul bun Când este fiu lui Dumnezeu? Iar dacă sunt și eu ca ei, Nu este vina mea de loc... Își bat de mine joc râzând, Plângând îmi bat de dânșii
Constantin Negruzzi - Anecdote (Negruzzi)
Constantin Negruzzi - Anecdote (Negruzzi) Anecdote de Constantin Negruzzi Un om care iubea desfătările mesei zicea: tatăl meu mânca mult, și maică-mea ședea mult la masă; eu li samăn amândurora. Dionisie tiranul a poruncit să taie barba cea de aur care era la idolul lui Asklepios, zicând că nu era potrivit ca feciorul să aibă barbă, când Apolon, tatăl său, nu avea. Un guraliv, povestind multe lucruri lui Aristotel, l-a întrebat în sfârșit dacă poveștile sale nu-l supărau. — Nicidecum, au răspuns Aristotel, căci nici nu iau sama. Un curtezan au zis împăratului August: — Huietul umblă că ai să-mi dai un dar. — Nu crede, i-au răspuns August. Un soldat, aflându-se pe mare cu femeia sa în vremea unei furtuni, au văzut că corăbierii aruncau cu grabă orice puteau găsi, neluând sama la nimic, și, cum ei strigau ca să arunce fieștecare orice avea greu, de voiesc să nu piardă împreună cu averile și viața, soldatul auzind, și-au luat îndată femeia și-au aruncat-o în mare, zicând că n-are nimic mai greu și mai supărător decât pe femeia sa. Împăratul Conrad al III-lea, luând cetatea ...
Emil Gârleanu - Musculiţa Musculița de Emil Gârleanu În odaie e tăcere. Prin fereastra deschisă soarele scoate sclipiri din sticlăria de pe poliți. În fața iconostasului clipocește candela. Pe masa din mijloc stă deschis, uitat acolo de către copiii sfinției-sale, un ceaslov vechi, scorojit și unsuros. O musculiță, cât o gămălie, strălucitoare ca un licurici, intră bâzâind, să caute ceva dulce de gustat. Zboară încolo și-ncoace. Se uită prin străchini, se așază pe marginea unui pahar, se plimbă pe la icoane, ca și cum s-ar închina, ba intră până șin potcapul cel nou, pe care plodurile îl așezaseră pe pat cu fundul în jos și-l prefăcuseră într-un cuibar de ouă roșii, căci e Paștele. Nimic... În sfârșit, dă Dumnezeu și ajunge și la măsuță, drept deasupra ceaslovului. Se lasă ușoară, zbârnâind mulțumită, pe foaia unsuroasă, pe ale căreia colțuri de sus picăturile de ceară stau ca niște peceți. E doar obișnuită cu cărțile bisericești; nu o dată ieșise sătulă din biserica de peste drum. E atâta hrană pe foile îngroșate parcă de urmele degetelor tăvălite prin grâul dulce al colivelor. Iar aici, pe o margine, a dat tocmai peste ce căuta: o pată, ...
George Coşbuc - Nedumerire Nedumerire (După Strodtmann) de George Coșbuc Cât de rău ești, Doamne, Doamne! Tu mă-ntrebi grăbit și-aprins, Dacă te-am iubit vreodată? Ce-i cu tine? Ce te-a prins? Dac-aș ști, eu ți-aș răspunde; Cum să știu, că n-am de unde! Eu la asta niciodată N-am gândit cu dinadins. Tu mă știi. Eu râd într-una, Numai de glumit mă țiu - Ei, dar când mă-ntrebi de-acestea Parc-aș vrea să nu mai fiu! Lumea de dureri e plină, Calea vieții mi-e străină; Tot așa-mi vorbește mama, Iar eu, biata, ce să știu? Eu cu drag te văd la horă, Ochii tăi și toate-mi plac; Orice-mi zici tu, nu mă supăr, Și cu orice faci, mă-mpac. Dar să stăm târziu în noapte Tăinuind iubirea-n șoapte Și să te sărut — ei, asta! N-am putere să o fac! Nu mi-am dat anume seama Niciodată, viața ce-i! De-mi zici «dragă», râd cu hohot, Ascunzând obrajii mei. Tu te superi dintr-o dată, Mă faci proastă și-ngâmfată, M-ameninți, c-o rupi cu mine - Rău ce ești! și ...
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu
Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu Satiră Duhului meu de Grigore Alexandrescu Trageți toți câte o carte: domnule, ești cu mine. Șezi, mă rog, împotrivă, și vezi de joacă bine! Â Dar ți-am spus, coconiță, că eu, din întâmplare Nici bine, nici nebine nu pot să fac cercare; Am cuvintele mele: aste jocuri plăcute, Cu voia dumitale, îmi sunt necunoscute. Â Nebun cine te-o crede; vrei să te rugăm, poate Astăzi chiar și copii știu jocurile toate, Veacul înaintează: Caro; vezi că ți-e rândul; Dar ce făcuși acolo, unde îți este gândul? Când eu am dat pe rigă, bați cu alta mai mare? Astfel de neștiință e lucru de mirare! Așa-mi zicea deunăzi, cu totul supărată, O damă ce la jocuri e foarte învățată, Apoi șoptind pe taină cu câteva vecine: Â Vedeți, zise, ce soartă, și ce păcat pe mine? Două greșeli ca asta, zău, sufletul mi-l scot, A! ce nenorocire! ma chere, ce idiot! Vino acum de față și stai la judecată, Tu care le faci astea, duh, ființă ciudată, Ce vrei să joci o rolă în lumea trecătoare: De ce treabă-mi ești bună, putere gânditoare, Când nu pot la ...
Ion Luca Caragiale - Reformă Reformă de Ion Luca Caragiale Suntem în epoca reformelor; spiritul public se agită asupra atâtor și atâtor cestiuni, toate vitale, a căror dezlegare nu mai poate suferi întârziere. Una din acestea este și cestiunea bătăii în armată. Dar, deoarece-i vorba să înotăm în cestiuni, caută să spunem că sunt oameni cari pun una prealabilă: a bate pe inferiori pentru nesupunere, nepricepere sau rea-voință, ori chiar numai din răutate, este oare la noi un obicei exclusiv al ostașilor? Unii răspund da; alții răspund nu. Noi până acum nu putem împărtăși hotărât părerea nici a unora, nici a altora; nu putem deci lua parte la dezbatere. Ne vom permite însă să spunem o anecdotă istorică, ce ar putea lumina oarecum arzătoarea cestiune o anecdotă pe care am căpătat-o dintr-un izvor vrednic de toată încrederea. Odată, Cuza-vodă călătorea cu primul său ministru Mihalache Cogălniceanu, către Turnul Severinului. Pentru întâia oară alesul nației românești trecea Oltul. La o stație, unde careta domnească și caleștile suitei trebuiau să schimbe caii, călătorii noștri deteră peste o scenă destul de neplăcută mai ales pentru dânșii, care, tot drumul până ...
Ion Luca Caragiale - Partea poetului
Ion Luca Caragiale - Partea poetului Partea poetului de Ion Luca Caragiale „Nehmt hin die Welt!... â€� SCHILLER „Luați-vă lumea! a strigat domnul; luați-o, oamenilor! a voastră să fie ca moștenire-n vecii vecilor! și frățește v-o-mpărțiți!â€� S-au repezit care mai de care cu mânile-ntinse să-și apuce partea; mișunau tineri și bătrâni. Plugarul se duse spre roadele câmpului; Vânătorul porni să bată pădurile; Neguțătorul își înfundă hambarele; Viierul își alese zeama nobilă; Regele puse streji la poduri și drumuri și zise: «Dați-mi dijma !» Într-un târziu, după ce se isprăvise-mpărțeala, iată vine și Poetul din depărtări... Nimic nu mai rămăsese de apucat; pretutindeni toate aveau stăpân. — Vai! eu singur — strigă el cu mâhnire — eu singur fusei uitat, eu, cel mai supus copil al tău! Și-ngenunchie înaintea domnului, care-i răspunse: — Dacă te-ai desfătat în lumea visurilor, ce stric eu? Unde erai când s-a-mpărțit pământul? — La tine eram! zise Poetul. Ochiul meu țintea la fața ta; urechea mea la armonia cerurilor... Iartă sufletului care, îmbătat de lumina ta, nesocoti cele pământești! — ...
Mihai Eminescu - La aniversară
Mihai Eminescu - La aniversară La aniversară de Mihai Eminescu 1875 Narațiune originală Ea se numea Cleopatra, iar el Gajus Iulius Caesar Octavian August. Adică ea citise un roman ș-ar fi voit să fie de douăzeci și șase de ani și nu era decât de paisprezece; el, istoria romanilor și voia să fie de patruzeci de ani. Era numai de optsprezece și umbla la școală. Cu toate acestea astăzi, în ziua sf-tului Ermil, el uitase pe Octavian August și aștepta felicitări de ziua lui. Tata i-a dat un ceasornic frumos, mama — o besectea de toaletă, sora — o pereche de papuci. Elis -nimic. Elis, adică Cleopatra, vară-sa. El se retrăsese în odaia lui, unde clasicii erau așezați pe-un scrin în religioasă regulă și neviolabilitate și se primbla cu pași mari prin casă. Era brunet și cam poetic. Avea ochi albaștri, ceea ce vrea să zică mult, și era frumos băiet. Acum stătu cu mirare înaintea oglinzii, se uita cu mirare în ochii lui proprii și părea că-i întreba ceva. "Tolla mi-a făcut-o". Era o vreme în care, în urma unui roman spaniol, regina de astăzi ...
Ion Luca Caragiale - Cănuță om sucit
Ion Luca Caragiale - Cănuţă om sucit Cănuță om sucit de Ion Luca Caragiale A fost odată un om care toată viața lui nu s-a putut potrivi cu lumea - un om sucit. Mă-sii i-a abătut să nască tocmai despre ziuă la lăsata secului de postu mare, când se pornise o zloată grozavă. Paștele în anul acela cădea în iarnă de tot. Tată-său a alergat cu brișca la moașa satului tocmai în margine. Moașa dormea; d-abia se întorsese acasă de la arendașul moșiei, unde fusese chef. A trebuit vreme până s-o deștepte, până să se îmbrace femeia, până să se urce-n brișcă. Copilul a așteptat cât a așteptat și, până să-și piarză răbdarea mă-sa care se văita cumplit, și-a pierdut-o el p-a lui și s-a repezit așa fără socoteală în lume, tocmai când s-auzeau clopoțeii de la brișca lui tată-său la scară. Peste vreo patru săptămâni, a venit vremea să-l boteze: Radu, Răducanu, Canuță - fără praznic la călindar. După ce s- ...
George Coșbuc - Dragostea păcurărească
George Coşbuc - Dragostea păcurărească Dragostea păcurărească de George Coșbuc Sună coasta; turma-ncet Preste câmpuri face-și calea; Latră câini de sună valea, Iar de-alături prin spinet Se ivește,-alene vine Flăcău nalt cu pasuri line. S-opresc turmele-n izvor Și din răcoroasa apă Ele-n vreme ce s-adapă, Păcuraru-n preajma lor Razimă-se de-un fag; șede Supărat, zdrobit se vede. Pe-a lui frunte nori s-adun Și privirile-i curate De grei picuri par udate; El tresare: nu-i semn bun, Căci tot stă căzut pe gânduri Și suspină-n dese rânduri. Cum nu-i neamțul blăstămat, Căci se face, ce se face, Multor feciori nu dă pace Și nici mie nu mi-a dat, Că m-a scos din sat afară Să mă ducă-n altă țară! Vai, și neamțul nu-i milos, Nu se uită și nu cată De-i ești frate, de-i ești tată, Numai om să fii frumos; Te dezbracă și te tunde Și cătană te răspunde. Iar cătană... n-ar fi greu Și plăcea-mi-ar, plăcea mie Să tot fiu în cătănie, Dac-aș fi-n pământul meu Să ...
Ion Luca Caragiale - Dascăl prost
Ion Luca Caragiale - Dascăl prost Dascăl prost de Ion Luca Caragiale Foarte de dimineață, într-o mahala depărtată, bat la ușa amicului meu Pricupescu, profesor de cursul secundar — predă istoria în clasele inferioare la un liceu. Deși foarte buni prieteni, n-am fost niciodată la el acasă; așa, nu mă mir că i se pare ciudat a mă vedea la dânsul. — Ei! ce cauți tu prin mahalaua noastră așa de dimineață? — Am trecut pe aici — zic eu — și am intrat să-ți dau bună ziua... Știu că pe la ceasul ăsta pleci de-acasă... și... zic: haide să văz... o fi plecat Pricupescu? dacă o fi plecat, bine; dacă nu, merg cu el până-n târg... Azi o să fie o căldură... mai teribilă ca ieri... S-a pus pe călduri... O să ne topim în vara asta... Pricupescu este un om bănuitor; zice: — Fac prinsoare pe ce vrei, că și tu ai venit să mă rogi pentru vreun măgar, pentru vreun leneș, pentru vreun ticălos... — Aș! zic eu... — Măi! adaugă el... mai am doi ani până să ies la pensie... douăzeci o să mi se pară... ...