Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru SÂNGERA

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 101 pentru SÂNGERA.

Costache Conachi - Jaloba mea

... Costache Conachi - Jaloba mea Jaloba mea de Costache Conachi 1821, Basarabia, la Sângera Lume! astăzi se desparte de tine un muritoriu, Nu prin moarte, ci prin jale și durere de amoriu; Se desparte și te lasă, că nu ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Țepeș și solii

Dimitrie Bolintineanu - Ţepeş şi solii Țepeș și solii de Dimitrie Bolintineanu Temerea domnește peste București; Popolul îneacă curțile domnești; Căci doi soli veniră de la-mpărăție Și aduc lui Țepes ștreang și mazilie. Toți boierii țării veseli însoțesc Și cu pompă mare spre palat pornesc. Tepeș îi primește într-a sa mândrie. Solii-naintează... — ,,Doamne, pace ție! Însă încetează de a mai domni. Sau te pregătește astăzi a muri!" La aceste vorbe toți sunt în unire Și toți trage pala spre a lui lovire. — ,,Ce? Și voi, răspunde domnul turburat, Cu dușmanii țării moarte mi-ați jurat? Ascultați, voi, care mai aveți simțire De români și lacrimi în nenorocire! Viață și domnie le nesocotesc Ale mele lupte vouă-o dovedesc; Însă țiu la țară, țiu la neatârnare; Țiu ca să-mi fac neamul lăudat și mare! Am fost foarte aspru, și-ale mele mâini Au vărsat atâta sânge de români! Dar al vostru sânge ce mi se tânjește, Îl plătea cu lacrimi cel ce vă vorbește. În mijlocul celor ce mă-nconjurau. Și pe o coroană țara lor trădau, Nu puteam într-altfel face eu unire, Ca să scap ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Braha căpitanul

Dimitrie Bolintineanu - Braha căpitanul Braha căpitanul de Dimitrie Bolintineanu Noi te lăsăm, o, patrie, O, țară de suspine! Vom trece viața-n lacrime, Înstrăinați de tine! Sub greutatea lanțului Al nostru braț s-abate; Prin mărăcini picioarele Se-mlădiu sângerate. Și când ne las puterile, Când inima slăbește, Sub lovitura biciului Virtutea noastră crește. Dar dorurile corpului Uităm cu toții-ndată Când umbra dulce-a patriei Prin lacrimi ni s-arată. Astfel cânt moldavii de tătari robiți, Astfel cânt pe cale abătuți, zdrobiți. Întâlniră cete ruse și române Ce-au scăpat din spada hoardelor păgâne. Dar moldavii cată robii-a libera... Capu-oștirii ruse le vorbește-așa — ,,De-ți lovi tătarii după cum vă place, Are să se strice noua noastră pace." — ,,Cum nu ne vom bate, doamne, când zărim În robie soațe, fiice ce dorim?" Astfel strig românii și pe lângă dânșii Ordele turbate văd trecând cu prinșii. Braha stă, privește... O femeie trece Cu picioare goale, noată-n huma rece, Cu vesminte rupte, perii revărsați, Brațele sub lanțuri, ochii-i lăcrimați. Tinerica prinsă către dânsul cată. Strigă cu durere, cade leșinată. Braha recunoaște pe soția sa. Își cheamă vitejii, p-al ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Cahul

Dimitrie Bolintineanu - Cahul Cahul de Dimitrie Bolintineanu Stelele de aur prin eter luceau. Turcii și moldavii printre flori dormeau. Ionașcu trece noaptea în veghere; Își adapă dulce sufletu-n durere, Apoi zice-n sine: ,,Slabe muritor! Nu-i destul că soarta te-a supus la dor, Pentru ce chiar însuți îți urzești în lume Altă suferință care te supune? Viața și mărirea, fericiri lumești, Vine-o zi în care tu le părăsești, Iar a ta țărână viermilor e dată Cât de dalbă fie fala ce te-mbată!" Cheamă capii oștii și-astfel le-a vorbit — ,,Voi, cozaci ce-n lupte dalbe m-ați servit! Voi, feciori din țară ce, venind în lume, V-au scăldat cu lacrimi ale voastre mume, A sosit momentul jugul să zdrobim... Sau prin mândra moarte să ne nemurim! Puțin timp în lume un erou trăiește, Dar în scurta viață secoli viețuiește! Căci de dulce fală trece cununat Și, murind, în urmă-i nu va fi uitat. Cel dintâi muri-voi pentru-al țării bine! Cel dintâi lovi-voi cu-a mea călărime!" Zice. Dar sub cortu-i iată a părut Doamna ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Două lupte

Dimitrie Bolintineanu - Două lupte Două lupte de Dimitrie Bolintineanu I Luna se înalță palidă și plină, Varsă peste taberi râuri de lumină. Somnul dulce plană pe combătători. Miriade păsări ciripesc prin flori. Apele le-ngână; caii-n nerăbdare Varsă-n sânul nopții lungă nechezare. Ionașcu singur e neliniștit. Ochii săi se-nturnă către răsărit, Apoi dă semnalul... Bravii săi s-adună... Pleacă să combată duși de blonda lună. Se duceau moldavii bărbătați de dor, Ca setoase păsări ce la râuri zbor. II Zorile se varsă. Pașa se trezește; Cheamă capii oștii și-astfel le vorbește — ,,Voi, credința noastră, voi, preanobili fii; Ieniceri de frunte, voi, siimeni, spahii! Vă puneți sub arme! Trâmbițele sune! Vulturii și corbii turme să s-adune! Soarele pălească pe umbrosul cer! Armia intre-n cărnuri până la mâner! Calul să turbeze în frâul ce-l strânge! Din dușmani să muște și să-noate-n sânge! Cum o vijelie risipește-un nor, Spulberați îndată rândurile lor! Sabia să cază peste ei c-urgie! Viața lor și-averea ale voastre fie!" Astfel zice pașa. Toți se pun la rând. Semiluna-n aer plană fluturând. Dar pe altă parte lonașcu vine, Pune spre bătaie cetele creștine. Intră ...

 

Friedrich Schiller - Cavalerul Toggenburg

Friedrich Schiller - Cavalerul Toggenburg "Ritter! inima ți-ofere Tinerețe de suror; Altă dragoste nu-mi cere, Căci îmi face mare dor. Vino placid, că îmi place, Du-te-n pace, mă dileg; Plânsul ochilor ce tace Nicidecum nu-l înțeleg." El pricepe, mut cu dorul; Sângeră determinat, Arde,-o strânge-n piept cu-amorul, Și pe cal e avântat. Toți vasalii își adună, Toți elveții săi din drept; La mormântul sfânt detună Toți cu crucea p-al lor piept. Fapte-acolo valoroase Dezvoltă eroi creștini, Coifuri, pene onduloase Înspăimântă saracini. Toggenburg poartă omorul, Teroarea la musulman. Dar în inima lui dorul E mai mare dup-un an. L-a suferit, dar l-apasă; Nu-l mai poate suporta; Arme, câmp, glorie lasă Spre-ale sale-a se-nturna. Și p-a mării und-amară Vede-un vas vele-ntinzând; Se-mbarcă spre scumpa țară Unde-e viața ș-al lui gând. Ajungând la castel, bate Înfocatul pelegrin... Vai? ca fulger îl străbate Răspunsul d-amaruri plin: "Este-a cerului mireasă Aceea ce cauți tu; Ieri fu ziua cea aleasă Nunta ei când se făcu." . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Abandonă, nu-și mai vede Al părinților ...

 

Friedrich Schiller - Resignațiune

Friedrich Schiller - Resignaţiune Resignațiune de Mihai Eminescu (din Schiller) Și eu născui în sânul Arcadiei și mie Natura mi-a jurat La leagănu-mi de aur să-mi deie bucurie; Și eu născui în sânul Arcadiei, dar mie O scurtă primăvară dureri numai mi-a dat. O dată numai Maiul vieței înflorește ­ La mine-a desflorit; Și zeul lin al păcei ­ o, lume, mă jelește! ­ Făclia mi-o apleacă, lumina-i asfințește Și iasma-i a fugit. Acuma stau pe podu-ți, vecie-nfricoșată ­ Pe podul tău pustiu: Primește-mputerirea-mi fortunei adresată, Ți-o napoiez neatinsă și nedisigilată ­ De fericire-n lume nemica eu nu știu. Și Tronului în preajmă ridic a mea-acuzare, O, jude voalat! Pe steaua-aceea merse senina zicătoare Că cumpăna dreptății o porți răsplătitoare, De secoli intronat. Aci ­ se zice ­ așteaptă pe cei răi spăimântare, Cei buni sunt fericiți. A inimei adâncuri vei da la-nfățișare, Enigmei Providenței vei da o dezlegare, Vei ține socoteală de cei nenorociți. Aci espatriatul o patrie găsește, A suferinței cale spinoasă s-a finit. ...

 

George Coșbuc - Carol IX

George Coşbuc - Carol IX Carol IX de George Coșbuc La Saint-Germain de mult s-a dat Signal, că s-a deschis de-acum mormântul. În sânge Noaptea și-a scăldat vestmântul, Să-l pue giulgiu pe morți. Și spintecat De plumbi, gemea Parisul, cum în sânge Un laș rănit să-ntinde și să strânge Cu răgnet svârcolind mișelu-i trup, Când dinții lui cei plini de spumă rup               Din putreda lui rană. Și-n vreme ce Parisul, plin De fum, murea, nepregătit să moară, Carol în Toullerii cânța-n vioară Încet și plângător, un cald suspin Ca ruga unei mame la mormântul Copiilor. Simfonic sună cântul; Iar ochii lui zîmbesc de-un cald fior, Dar tot mai mult își pierd seninul lor               Strîngând în ei furtuna. Sarcastic coardele vibrând Sub mâna cea cu joc îndemânatic Gemeau acum scârbos, urlau sălbatic, Și-artistul lor urla și ci, rîzând — „S-aduci pe Enric!â€� strigă el și lasă Vioara lângă el pe-un colț de masă, „Pe Enric, mai curând! Nu pot cânta!â€� Plimbându-se grăbit, el aștepta.               Și-n urmă vine Enric. „Ce-i asta, Sir? Aud de- ...

 

George Coșbuc - Legenda trandafirilor

George Coşbuc - Legenda trandafirilor Legenda trandafirilor de George Coșbuc O mamă tânără-ntr-un sat Al Indiei, trăia iubită De soțul ei și fericită De multe câte i s-au dat. Statornică-i trecea viața, Cum trece-n farmec dimineața P-un câmp frumos și plin de flori. Și i-au dat zeii-ndurători Un copilaș, ca el să fie Cea mai înaltă bucurie În traiul ei de rău scutit. Dar într-o zi s-a-mbolnăvit Cel dezmierdat din mână-n mână, Și s-a zbătut o săptămână Și-a opta zi el a murit. Din lut era; s-a-ntors în lutul Creării noastre-a tuturor! Și mama-și blestema trecutul Și se-ngrozea de viitor: Vedea întreaga ei viață Un câmp pustiu, prin care ea Cu multă plângere-și ducea Durerea timpului de față. Și cu copilul mort la piept, Aleargă nebunită mama Și la picioarele lui Brama În templu ea se duce drept. Cuprinde gleznele mărețe A zeului cu patru fețe Și-n hohot tânguios de plâns, Obrazul și-l lipește strâns De piatra cea din veac cioplită. Tu, patimă ...

 

George Coșbuc - Pe lângă boi

George Coşbuc - Pe lângă boi Pe lângă boi de George Coșbuc Publicată în Tribuna , Sibiu, 1891, nr. 109 (14 mai) Pocnind din bici pe lângă boi, În zori de zi el a trecut Cu plugul pe la noi. Și de pe bici l-am cunoscut, Și cum țeseam, nici n-am știut Cum am sărit și m-am zbătut Să ies de la război. Și-atâta tort mi-am încâlcit Și-n graba mare-am spart un geam, Știu eu ce mi-a venit! Am cap, dar parcă nu-l mai am! Ce-aveam să-i spui? Nimic n-aveam, Dar era-n zori, și eu voiam Să-ntreb cum a dormit. Și vezi așa-i el, nu știu cum! M-a prins de braț și m-a cuprins Să mă sărute-n drum. Dar eu din brațe-i m-am desprins Și l-am certat și l-am împins Dar n-am făcut cu dinadins, Și rău ce-mi pare-acum! O, nu mi-e că mi-am sângerat La prag piciorul într-un cui, Dar mi-e că e păcat! Om bun ca dânsul nimeni nu-i, ...

 

George Topîrceanu - 1908

George Topîrceanu - 1908 1908 de George Topîrceanu Domnului A. Vlahuță Bine-ai venit, an nou! — Cu voie bună, Încrezători ți-ngenunchem-nainte: Ne-aduci comoară de speranțe sfinte, Ori prevestiri grozave de furtună?... De pretutindeni se ridică șoapte Și plâns înăbușit spre cel ce, ție, Înduioșat acum, ți-a dat solie Să luminezi odată trista noapte! Că sunt aici dureri nemângâiate, Blesteme dureroase, — sunt copii Flămânzi și goi, și casele pustii, — Sunt cruci de lemn, la margine de sate... Și morții lor așteaptă de la tine, An milostiv, în toate să fii darnic — Și să le spui că n-au jertfit zadarnic Atâta sânge, gloanțele haine. C-au încetat sălbaticele goane, — Iar dacă sunt colibele cernite, Copii orfani și mame văduvite Nu vor mai plânge, sara, la icoane... Un glas pornit din inimă curată, Un tânăr glas te-ntâmpină acum: Din largul țării spulberă odată Mirosul greu de sânge și de fum. An nou, an sfânt, — adu belșug în țară! Dar să nu lege-n țernă sângerată Un rod spurcat, sămânța cea bogată... — An sfânt, adu-ni altă primăvară! Să-nfrâni, cu grija zilelor de mâine, Nelegiuitul râs ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>