Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TRANSPORT DE MARFA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 10 pentru TRANSPORT DE MARFA.

Nicolae Gane - Cânele bălan

... așteaptă; iar Balan e cu noi. Mărturisesc că aceste cuvinte îmi merseră mai mult la inimă decât toate versurile și discursurile oratorice ce învățasem pe de rost în școală... Ce om cumsecade era Constantin viziteul! Nasul lui cel mare, de care râdeam odată în copilăria mea, căci avea un negel tocmai pe vârf, îi ședea acum așa de bine, încât nu era nas să-mi placă mai mult decât a lui. Toată fața lui era înveselită de veselia ce simțeam eu. Și ce frumoasă era trăsura în care aveam să călătoresc! O nadiceancă pe dricuri care scutura de minune, cu roțile galbene, coșul verde și capra neagră, atârnată în curăle; iar caii erau tot cei suri ai tată-meu; cai de nădejde, care se făcuse albi, dar care nu lăsau pe om la nevoie. Îmi luai ziua bună de la toți camarazii mei, și de la Prâsnel, și de la Țuflic și de la Poriu-împărat, și de la Scormolici, și de la Beșleagă, chemându-i pe fiecare după poreclă și sărutându-i din toată inima; iar Poriu-împărat, care umbla cu o chivără de hârtie pe cap și era cel mai mic dintre toți, începu să plângă, când

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

... Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face ... vorba de acei scaieți care cresc ca păpușoiul și fac o frumoasă floare liliachie, ca un pămătuf, al cărui pufușor fetele îl tund în seara de Sfântu Toader, cântând: Codițele fetelor, Cât codița iepelor! Ciulinii de care vorbesc aici apar de îndată ce se topește zăpada, sub forma unei ciuperci, un zbârciog. În mai puțin de

 

Constantin Stamati-Ciurea - O vânătoare în Basarabia

... salamură, scoteau costrășii și crapii cei Porc sălbatic solitar. mai mari din poloboace, spre a-i usca la soare. Acest product e o marfă foarte profitabilă, ce se vinde cu mii și mii de kilograme în toată Basarabia și în guvernămintele învecinate, poporului rus­tic, mai ales însă taberei de cosași și lucrătorilor de câmp nomazi, depărtați de ale lor sate. Așa pește sărat se plătește pe la târguri de la 12-20 de franci 16 kilograme, iară la Vâlcov cu jumătate de preț. Scrumbiile și chefalii marinați în salamură se expediază înlăun­trul imperiului. Depozitul și factoria peștelui de Dunăre și al ce­lui din limanul Nistrului, apoi din lacurile Salsic, Catlabuh, Cu­gurlui, Ialpug și al Mării Negre, se află la Bazargiuc, 18 ... la anii 1840, Bugeacul înfățișa șesuri, ce aveau asemănare cu preriile din America. Pe pământul țelinos creștea pășune îmbelșugată și sățioasă, pe care pășteau turme de oi de Spania și herghelii de cai de soiurile cele mai alese, ai căror proprietari erau magnații din Rusia ca, de pildă, principele Narâșkin, con­tele Voronțov și bogatul grec din Basarabia Meleli. Acești trei amatori de cai se întreceau în îmbunătățirea soiurilor, îm­preunând armăsari arabi cu iepe engleze, ungurești și rusești de ...

 

Constantin Negruzzi - Negru pe alb

... târg a fost odată rezidință domnească; acum însă nici o urmă de antichitate în el nu se mai vede, decât numai o biserică făcută de Ștefan Marele; pe urmă ajunse a fi capitalie de ținut, iar acum nici aceea nu este. Târgul-Frumos de ce merge, se face urât. Nu departe de aici, sunt apele minerale de Strungă, de însemnător folos la felurite boale; ele sunt însă neîngrijite. Pătimașul nu numai că nu găsește îndemânările trebuitoare, dar e nevoit să-și facă și casă ... pănă la gazdă, căci prin bortele șoselei de pe ulița Romanului, suntem în risc să ne prăvălim, și să ne rupem gâtul. Politia Romanului întemeiată de romani și numită Praetoria Augusta și mai apoi Forum Romanorum , este catedră episcopală și capitală de ținut. Biserica episcopiei nu se deosebește prin altă decât prin o clopotniță de mulți ani începută și tot nesfârșită. Nimic mai frumos decât situația acestui târg pe un vesel podiș îmbrățoșat de Siret și Moldova, și nimic mai urât și mai trist decât casele lui. Un lanț de dughene le lemn, mucede de

 

Garabet Ibrăileanu - Adela

... Garabet Ibrăileanu - Adela Adela de Garabet Ibrăileanu (Fragmente din jurnalul lui Emil Codrescu) (iulie-august 189...) Bălțătești!... O improvizare de bâlci, pe șoseaua care vine de la Piatra, trece prin mijlocul satului, strâmbă, șerpuind printre râpi, și se duce la Târgu-Neamțului, înconjurată de singurătăți. Lume multă, care vrea să petreacă și nu știe cum. Doamnele, ostentativ fără treabă, umblă în rochii de casă și cu capul gol... Domnii, cu jambiere și șepci impermeabile, trec la poștă, peste drum de hotel, înarmați cu alpenstock -uri, strânse energic în pumn la nivelul bărbiilor înțepenite și importante. Peisaj meschin. O colină întinsă, tristă, pătată de câțiva arbori schilozi, ascunde munții dinspre apus. Nici o ,,cunoștință". Sistem infailibil: în genere, atitudini nesociabile; în specie, evitarea parcului. Pe drumul, inevitabil, din ,,centru ... timp: un curcubeu la depărtare de câțiva stânjeni, văzut din vârful Hălăucii: un cerc care abia își înscria statuia proiectată în el, rupt în partea de jos de umbra picioarelor mele. Un nor de smoală, de-asupra Călimanilor, biciuit în fiecare clipă de două trăsnete ca două fire uriașe ...

 

Nicolae Paulescu - Spitalul, Coranul, Talmudul, Kahalul și Francmasoneria

... uția să închidă ușa și chiar să o zăvo­rască cu regulamente, care fac ca ni­meni să nu mai poată pătrunde acolo, - afară, bineînțeles, de dânșii și de ciracii lor. Dar, mulți dintre D-voastră mă vor întreba: De ce vrei să ne faci niște lecții clinice? Nu ne sunt oare de ajuns lecțiile ce ni le fac profesorii de cli­nică? Desigur că aceste lecții, primite de la profesorii D-voastră, sunt la rigoare suficiente; ele constituie un fel de clinică clasică, pe care orice medic e da­tor s-o cunoască. Ceea ce vă aduc eu sunt ideile personale ale unui om de geniu care, ne­mulțumit cu rutina și cu obscuri­tățile clasicismului medical, a clădit medicinei, piatră cu piatră, un palat măreț, cu ferestre ... cu-re îngrijiri medicale, și din cauza bolii nu mai sunt în stare să-și agonisească nici măcar cele nece­sare pentru întreținerea vieții. Astfel de bolnavi, - care ar pieri dacă ar fi părăsiți, - vin la spital. În asemenea condiții se află, de pildă, un dulgher care, căzând de pe o schelă, și-a frânt o mână sau un picior, - un țăran care, lovit de pelagră, și-a pierdut mințile; - un orășean care, doborât de tifos, zace în neștire timp

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... îl seceră tocmai atunci când crisalida devenea flutur. Pe când toți imberbii din giuru-ne se laudă a fi ascultat pe ilustrațiunile profesorale de la Berlin și de la Paris, fie-ne permis nouă a avea o mândrie mult mai modestă: noi am auzit pe Bălcescu. Mai întâi de toate, în curs de mai mulți ani îngropându-mă în biblioteci și arhive străine și naționale, strănsei în sudoarea feței grămezi de material, în legătură directă cu obiectul acestei cărticele. Apoi supusei indigesta proviziune la trei scalpeluri de artă: critică, perspectivă și colorit. Scopul criticii este de a dezmormânta adevărul. Astfel, mă decisei odată pentru totdauna a nu mă baza decât numai pe izvoare, adecă pe mărturii contimpurane ... pentru a caracteriza pre acest curios principe: era mai bine a se zice "Ivan cel nebun". Urcat pe tron în etatea de 4 ani, sub tutela unei mume desfrânate; dentâi insultat de amanții țarinei, apoi corupt de lingușitorii puterii; născut cu o inimă impresionabilă, înveninat prin aerul ce-l respirase din leagăn, rănit de unii și zădărât de

 

Gib Mihăescu - Donna Alba - Volumul I

... Mai lipsește să fie astăzi 13. Dar sunt hotărât, de acum înainte, toate faptele mari pe care le voi face să le pornesc în zi de marți și de 13, căci sunt hotărât să fac numai fapte mari. Și am băgat de seamă! acestea sunt zilele oamenilor cu voință, și am mai băgat de seamă, oamenii cu voință nu trebuie să se gândească niciodată la astfel de nimicuri și trebuie să întreprindă tot ce au de întreprins oricând s-o nimeri. Iar eu am multe de întreprins: mai întâi să-mi refac situația mea... civilă. Așa numesc situația pe care o voi avea, pe care trebuie s-o am de-acum înainte în lume. E foarte drept: războiul m-a vărsat sublocotenent în rezervă. Asta e un lucru înfiorător de important pentru mine și e o adevărată mustrare, ținând seamă cum m-a cules acest război de pe drumuri. Nu de pe drumul lung pe care l-am făcut mânat din urmă și din lături de gradații serviciului de recrutare, cu întregul meu contingent de puștani neîmbrăcați și zgomotoși și sfârșind să râdă numai când cădeau de răscruntă oboseală sau de schijele zbârnâietoare, împroșcate de

 

Duiliu Zamfirescu - Viața la țară

... 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX 20 XX 21 XXI 22 XXII 23 XXIII I Cum ridici priporul Ciulniței, în pragul dealului, dai de casele boierului Dinu Murguleț, case bătrânești și sănătoase, cum nu se mai întâlnesc astăzi pe la moșiile boierești. De sus, de pe culme, ele văd roată împrejur până cine știe unde, la dreapta, spre valea Ialomiței, la stânga, pe desișul pădurii de Aramă, iar în față pe cotiturile ulițelor strâmbe ale satului. Toată curtea boierească trăiește liniștită și bogată, cu cârduri întregi de gâște, de curci și de claponi; cu bibilici țiuitoare; cu căruțe dejugate; cu argații ce umblă a treabă de colo până colo — și seara, când vine cireada de la câmp, cumpăna puțului, scârțâind neunsă între furci, ține isonul berzelor de pe coșare, ale căror ciocuri, răsturnate pe spate, toacă de-ți iau auzul. Fără a fi risipă și zarvă, curtea boierească pare populată și bogată. Într-o zi de vară, pe la vremea odihnei, conu Dinu fu sculat din somn de sunetul clopotelor unor poștalioni ce intrau în curte cu strigăte și saltanat. Atât el cât și nevastă-sa Sofița săriră din paturile lor de cit, și ...

 

Anton Holban - O moarte care nu dovedește nimic

... care mă orientam cu ușurință cu mintea și unde plasasem numai cu imaginația sute de romane a căror acțiune se petrecea acolo. Palpitând de bucurie, studiam, alături de Irina, ghidurile, hărțile, cărțile explicative. O purtam cu mine prin magazine, pe la legații, pe la birouri de bilete de tren, perorându-mi toate planurile. Ziua plecării sosi, și mă conduse la gară. Trenul mai avea 20 de minute până la plecare, mă instalasem bine și acum nu știam ce să-i vorbesc. (Poate pentru că mă obseda ideea că despărțirile trebuiesc întovărășite ... bazinurile cu apa cu reflexe roșcate. Singur, împreun mâinile, îndrept ochii spre cer și mă rog: “Doamne, te vizitez rar, dar sunt acum așa de fericit că vizita mea e obligatorie, oricât de neatent ai fi Tu față de toți, sau numai față de mine. Grație Ție, poate, viața mea este în perpetuă transformare. Surprizele îmi împodobesc orice moment cu noi prilejuri de îmbătare... Îmi simt corpul sănătos și sprinten, nici un defect la mașinăria complicată, iar mintea o pot îndrepta după voie, înspre descoperirile cele mai subtile ... regrete copilărești și, ca din întâmplare, ne atingeam mâinile. ...