Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru TRÂMBIȚĂ

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 58 pentru TRÂMBIȚĂ.

Ion Luca Caragiale - Vizită...

... de fel de jucării. Dintre toate, maiorul alege o trâmbiță și o tobă. Atârnă toba de gât, suie pe un superb cal vânăt rotat, pune trâmbița la gură și, legănându-se călare, începe să bată toba cu o mână și să sufle-n trâmbiță. Madam Popescu îmi spune ceva; eu n ... nimica. — Ionel! Ionel!! Ionel!!! Du-te dincolo, mamă; spargi urechile dumnealui! Nu e frumos, când sunt musafiri! Iar eu, profitând de un moment când trâmbița și toba tac, adaog: — Și pe urmă, d-ta ești roșior, în cavalerie. — Maior! strigă mândrul militar. — Tocmai! zic eu. La cavalerie ... n fruntea soldaților cu sabia scoasă. Explicația mea prinde bine. Maiorul descalică, scoate de după gît toba, pe care o trântește cât colo; asemenea și trâmbița. Apoi începe să comande: — Înainte! marș! Și cu sabia scoasă, începe să atace strașnic tot ce-ntâlnește-n cale. În momentul acesta, jupâneasa cea ...

 

Ion Luca Caragiale - Triolete simboliste

Ion Luca Caragiale - Triolete simboliste Triolete simboliste de Ion Luca Caragiale Pornind din vremuri de demult Un glas de trâmbiță mai sună, Și-așa de drag mi-e când l-ascult Pornind din vremuri de demult. În al vieții trist tumult Și-n dragostea-mi inoportună, Pornind din vremuri de demult, Un glas de trâmbiță mai sună. Apocaliptica gândire De azi e înțeleasă mâni; Tiranilor, ce prevestire! Le cad topuzele din mâni! O apă-ntreaga omenire, Nici robi de-acu și nici stăpâni: Apocaliptica gândire De azi va fi-nțeleasă

 

Ștefan Octavian Iosif - După boală

Ştefan Octavian Iosif - După boală După boală de Ștefan Octavian Iosif Atâtea nopți de zbucium și veghere Ce slab și palid te-au făcut la față! Ca un drumeț din văi pierdu-te-n ceață Te bucuri azi, că vezi că noaptea piere, Și cum întâia rază te răsfață Pe frunte, dulce, sfântă mângâiere A celui ce dă tuturor putere Din nesecatul lui izvor de viață! Ascultă ciocârliile departe Cum trâmbițează imnul biruinței! Jos, ară omul în sudoarea feții. Sus! Sus! Îmbracă platoșa credinței Și-aruncă-te viteaz în toiul vieții: Iubește, cântă, luptă — pân' la

 

Ștefan Octavian Iosif - Husarii

... Ştefan Octavian Iosif - Husarii Husarii de SĂ¡ndor PetÅ‘fi Traducere de Ștefan Octavian Iosif Un tropot - trâmbița râsună, Cresc nourii de praf treptat, Husarii sunt! Ei vin în goană, Și-au ordin ca să mâie-n sat. Abia sosiți aici, spre seară ...

 

Alexandru Vlahuță - Slăvit e versul

Alexandru Vlahuţă - Slăvit e versul Slăvit e versul de Alexandru Vlahuță În vers e mântuirea când n-ai nimic de spus. Se deapănă pe rânduri, ca firul de pe fus, Din volbura de vorbe se deapănă ușor Un cântec ce sporește, mai larg, tot mai sonor, E opera vrăjită ce din nimic se-ncheagă, Și nu-i nici o nevoie ca lumea s-o-nțeleagă. În vers e mântuirea când n-ai nimic de spus. Pe trepte de dactile vin vorbe mari de sus, Iar critica solemnă, ce-n gol vede-adâncime, Ca un copil adoarme în leagănul de rime. Slăvit e versul cântec, miraj, întraripare E-n Nemurire-o carte de liberă intrare. Tu ia doar la crestarea silabelor aminte, Să nu prea bată-n struna știutelor cuvinte, Ci-n răsuciri de fraze, cu vorbe de la tine, Fă sunetele goale să ni se pară pline, Cum, iscusit dispuse, oglinzile ne mint, Dintr-o-ncăpere-ngustă făcând un labirint. Nici șir, nici sens... Acestea ne-ar dezvăli secretul, Am ști ce spui, ce cugeți. Și, pentru noi, poetul Cu cât mai nențeles e, cu-atât e mai profund. Ce mici devin chiar zeii când nu se mai ascund! ...

 

Alphonse de Lamartine - Războiul

... furii aducând, Undele amestecate curg chiar în lupta lor stând. Dar trăsnetul încetează. Ascultați!... glas plângeros Se nalță, se răspândește pe câmpul cel tânguios. Arpa, trâmbița, cimbala, însoțite își unesc Glasul lor cel de aramă și-mpreună tânguiesc; Și p-ale vântului aripi treptat urcă și cobor, Ne lasă-ale lor ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Odă la ciocoi Odă la ciocoi de Bogdan Petriceicu Hasdeu Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 XVII 18 XVIII 19 XIX I Ca lacoma omidă, ce-și caută o pradă Pe fragede mlădițe, Ca neagra lipitoare pe sânul de zăpadă Al dulcii copilițe, Ciocoiule! un secol, un secol și mai bine, Setos de dușmănie, Sugeai în frunză sucul și sângele din vine În blânda Românie! II De groază și durere, de muncă și bătaie, În jaf și-n umilință, Am tot strigat, dar glasul se-neacă și se taie D-atâta suferință; Și ca prin codri freamăt, ca murmur în izvoare, Așa în noi suspinul Mai rămânea el singur să spună cum ne doare, Cât de cumplit e chinul!... III Și tu râdeai, jupâne, cu fală și rângire: Râdeai precum un gâde, Când vede capul jertfei zburat dintr-o izbire, Se laudă și râde; Căci nu știai că viața, închisă-n nemișcare, E cea mai cu putere; Căci nu credeai c-un suflet se face și mai tare, ...

 

Dimitrie Anghel - Cum cântă marea

Dimitrie Anghel - Cum cântă marea Cum cântă marea de Dimitrie Anghel Publicată în Sămănătorul , 24 dec. 1906 În fiecare seară, de-un timp, stau cu mirare Și-ascult ce straniu cântă tumultuoasa mare. Atent îmi plec urechea, și-ascult notele-i grele, Ascult, cătând pe-ncetul să mă deprind cu ele, Să-mi lămuresc ce-o doare când spumegă de ură, Ce vrea să spuie marea cu-nfricoșata-i gură. Dar apele-i țin taina, schimbând a ei cântare, Acum, parcă se joacă zvârlind mărgăritare, Și-acum, ca supt imperiul unei porunci secrete, Își părăsește jocul, și-n larmă de trompete Își trâmbiță mânia, iar miile-i de crește Le umflă în talazuri, în larguri dând de veste, Că cineva ascultă și-nseamnă cu mirare Ce poate să surprindă din larga ei

 

Dimitrie Bolintineanu - Fata de la Cozia

... Dimitrie Bolintineanu - Fata de la Cozia Fata de la Cozia de Dimitrie Bolintineanu Trâmbița răsună sus pe coasta verde; Armia lui Țepeș printre brazi se pierde. - "Iată! strig vitejii, mândrul căpitan Ce-a ucis cu mâna-i ...

 

Emil Gârleanu - Cocoșul

Emil Gârleanu - Cocoşul Cocoșul de Emil Gârleanu În nucul stufos din marginea ogrăzii, găinile, cocoțate de cu seară pe crengi, dorm duse, cu capul sub aripi, împrăștiate, care mai sus, care mai jos, cum le-a fost mai pe plac și le-a venit mai la socoteală. La o parte, așa, să le poată vedea pe toate, sculat cu noaptea-n cap, stă cocoșul — pașa, cum îi zic toți ai casei, — rotofei, îmbrăcat în pene, cu creasta lăsată, ștrengărește, pe-o ureche. Cu gâtul întins, cu ochii încă cețoși de somn, privește. E poet. Sufletul lui, deși războinic, e mai avântat spre frumos decât al curcanilor, care se umflă într-atât, de par niște burdufuri, când sunt seci ca niște gogoși; decât al tuturor gânsacilor, care se plimbă pe apă și fac pe visătorii, dar în cap n-au minte nici măcar cât un grăunte; ori decât al rățoilor, care, cu cât sunt mai fuduli, cu atât umblă mai legănați; și chiar decât al păunilor mândri în port, dar cu glasul, între păsări, ca al măgarului între dobitoace. El e poet! E cel dintâi care se minunează de frumusețile firii, și, fără părere ...

 

Emil Gârleanu - Luptătorii

Emil Gârleanu - Luptătorii Luptătorii de Emil Gârleanu Soarta se vede că-i menise așa: să fie vecini și să fie dușmani. Și-amândoi cocoși frumoși. Unul, negru — cu toate lucirile pe care negrul le poate da în mângâierea luminii. Gulerul și penele subțiri, moi ca mătasea, ce-i atârnau de pe spate spre pinteni, băteau în verde ca fierea. Aripile, negru-aspru, ca mangalul. Pieptul luciu, cu ape tăioase, uneori sure, ca oțelul. Și penele lungi, mlădioase, și întoarse ca niște arcuri, ale cozii, cu sclipiri albăstrii, ce se stingeau îndată. Numai deasupra capului cu ochii neliniștiți ca niște gâze, creasta plecată, ștrengărește, roșie, aprinsă ca para focului. Celălalt, alb. Alb pieptul, cu unde brumate, ca argintul odoarelor vechi; albe aripile, un alb moale, ca al omătului de curând căzut; alb gulerul, cu vârfurile penelor puțin-puțin gălbui, ca suflate cu aur; albă coada bogată-n pene, ușoară, răsfirată. Și, deasupra capului cu ochii galbeni, plutitori în mărgeanul pleoapelor, o creastă cărnoasă, bătută și roșie ca o garoafă. Nu se puteau suferi; își aruncau priviri tăioase printre spărturile gardului; fiecare se silea să trâmbițeze mai înainte zorii zilei. Și totuși prilejul nu-i adusese încă față-n față, ...

 

   Următoarele >>>