Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru URÂȚI

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 404 pentru URÂȚI.

Alexandru Vlahuță - Unui dușman

Alexandru Vlahuţă - Unui duşman Unui dușman de Alexandru Vlahuță Informații despre această ediție Nici tu nu știi pricina acestei oarbe furii. Ce foc ascuns te arde? Ce vis urît te-apasă? De-abia mă vezi — si tremuri de voluptatea urii. Eu cuget că în tine urăște-o 'ntreagă rasă. Om fi din două neamuri ce-au stat în vrăjmășie. Răsboae seculare de mult le-au risipit; Și azi în noi se 'ncearcă din nou să se sfîșie: Se căutau de veacuri — s'acum s'au regăsit! În ochii tăi e ura a mii de generații, Și'n brațul tău sînt alții ce vor să mă lovească. Putem noi ști ce straniu amestec de vibrații Dă unui gînd tăriea și'l face să domnească? De-al nostru propriu suflet ades sîntem străini; Lucrează 'n noi străbunii...               Încep să înțeleg: Ai mei au fost se vede atîta de haini, Că fondul lor de ură l'au cheltuit întreg. Azi nu's în stare-a spune o vorbă rea de tine. Tu mă lovești, eu însă din suflet îți doresc Ca răul ce'mi vei face să ți se 'ntoarcă 'n bine. Urăște-mă 'nainte cît ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VIII Ferice de acela ce stând pe un picior Compune două sute de versuri într-un ceas, Mânjind o jumătate de conț pe toată ziua; Ce scrie cum îi vine, fără să-și bată capul Să afle din ce parte afară suflă vânt. Pre mine, însă, soarta cumplit mă osândi Să scriu cu îngrijire, cu trudă și cu număr. Când voi s-apuc condeiul, mă-ntreb întâi pre sine: De nu silit de patimi doresc a fi autor? Nu oare fala slavei la care aș privi, Sau pizma ori mânia, dorința clevetirii, Îmi predomnesc în minte? Căci oricât de cinstită O faptă e în sine, dar poate fi prea rea, Când scopul ei se trage din vicios izvor. De văd că al meu cuget nimică nu-mi impută, Atunci întorc privirea și cercetez năravuri, Mă sârguiesc din rele s-aleg ce-i de folos; Eu laud ce e bine și râd de ce e rău. Găsind un sujet vrednic de mica mea putere, Slobod la scris condeiul, dar făr-a-i lăsa frâu Nu mă lenesc a șterge de scriu puțin sau mult. Nu mă aprind, ci caut ...

 

Constantin Stamati - Bătrânul țăran și moartea

Constantin Stamati - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia stând pe picioare, se întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia cuvântă ...

 

Elisabeta de Wied - Maimuța %E2%80%98n colivie

Elisabeta de Wied - Maimuţa %E2%80%98n colivie Maimuța ‘n colivie de Elisabeta de Wied De fier aceste gratii, și-amurg și aer greu, Și-atâția cască-gură de-avalma 'n jurul meu. Râzând ei vreau să vadă mereu truditu-mi joc, Cu bețe mă 'ntărâtă să nu stau la un loc. «Cum seamănă cu omul! Și-urâtă e!» Și stau Privind cum hărțuită din colț în colț eu dau. Voi râdeți făr' de milă și lacomi de privit, Pe când eu, biata, tremur cu suflet istovit. Vai, veseli palmierii în minte când îi am Și mândrele liane pe cari mă legănam Sunt trist atunci de moarte, nu văd nimic, nu știu - Voi râdeți și mai tare, strigând în râs: Musiu! Și ca prin vis a voastră injurie-o aud. O, de-aș mai fi vr'odată prin codrii mei din Sud! Iubită fui, ferice, sărind din pom în pom Și nu mă găsea nimeni urâtă ca un om. Simt negurile morții pe ochii 'ntunecați – Aveți de mine milă și 'n pace mă lăsați! De fier aceste gratii, și-amurg și aer greu, Și-atâția cască-gură de-avalma 'n jurul

 

George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii

George Topîrceanu - L. Rebreanu: Golanii L. Rebreanu: Golanii de George Topîrceanu Subiectele schițelor dlui Rebreanu sunt simple și originale. În prima bucată a volumului ( Golanii ), asistăm la zbuciumul unui „întreținutâ€� care și-a făcut o carieră din josnicia lui și care, ajungând în pragul bătrâneții, se vede părăsit pentru întâia oară de amanta întâmplătoare care-l hrănește. Tot atât de impresionantă e criza sufletească prin care trece acest tip, țesută din gelozie, tristeță sfâșietoare și spaimă pentru viitor, pe cât sunt de interesante viața pe care o duce și „concepțiaâ€� lui asupra acestei vieți. Căci tipul filozofează pe alocurea. Cu această schiță (ca și cu alta, Culcușul ) dl Rebreanu ne duce într-un mediu neexplorat încă de prozatorii noștri. Întreținuții aceștia, de speța cea mai de jos, ca Gonea Bobocel, alcătuiesc un fel de breaslă aparte, certată cu morala și aproape întotdeauna și cu legile societății. Pentru ei lumea e împărțită în „șmecheriâ€� și „fraieriâ€�. Șmecherii sunt acei care au înțeles rostul acestei vieți (!), au înțeles adică, din vreme, că trebuie să trăiască fără muncă pe spinarea altora, să tragă chiulul vieții. Iar „fraieriiâ€� sunt proștii de oameni cinstiți, care ...

 

Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac

Ion Heliade Rădulescu - Fata lui Chiriac Fata lui Chiriac de Ion Heliade Rădulescu Aveam o rudă, și acea rudă avea un vecin, pe care îl chema Chiriac. Acel Chiriac avea o fată tânără și cam frumușică, ca toate fetele tinere ce nu sunt urâte. Ruda mea iară avea soție, ca toți oamenii însurați, și soția lui avea un văr. Vărul acesta era neînsurat, era un flăcău unguresc care se prefăcea înamorat și atunci când nu era, ca să-și dea un aer de om simțitor și plin de pasiune. Când însă îi și cădea cineva tronc la inimă, atunci era numai foc și inimă albastră. Într-o zi văzu pe fata lui Chiriac; flăcăul își răsuci mustața și se uită șoimește la dânsa; îi căzu, cum ziserăm, tronc la inimă; biata fată însă n-a știut nimic până în ziua de astăzi. Flăcăul nostru acum nu era ziuliță să nu vorbească tot de fata lui Chiriac: orice vorbă se deschidea, el mâna conversația pe departe cu dibăcie, și de ici, de colo aducea vorba tot de fata lui Chiriac. Începea laudele și disputele de biata fetișoară. Fetele frumoase adeseori sunt criminale în ochii femeilor de ce să ...

 

Ion Luca Caragiale - Liberalii și conservatorii

... păcate: în sfârșit, pentru ca toate aceste să se poată face, trebue să fie la mijloc o ură sinceră, iar pentru ca să se poată urî, oamenii trebue să aibă motive bine întemeiate. Trebue deci să fie ceva, ce deosebește pe liberali de conservatori. Era odată o vreme, când nu erau ...

 

Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul țăran și moartea

Ivan Andreievici Krâlov - Bătrânul ţăran şi moartea Bătrânul țăran și moartea de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Un bătrân prea istovit de nevoie și de trudă, Iarna, când era frig mare, sau toamna, pe vremea udă, Adunând puține lemne în codru cu depărtare, Le-au ridicat în spinare, Și abia stând pe picioare, se întorcea tremurând Către al său bordeieș, friguros și plin de fum, Plângând și amar oftând; Apoi au stătut în drum, De s-au odihnit. Și din spate la pământ sarcina sa slobozind, Au căzut și el pe dânsa ostenit și gâfâind, Și așa au grăit: „O, vai mie, ticălosul, ce să fac, cum să trăiesc, Și cum pot să împlinesc Câte se cer de la mine, și când toate îmi lipsesc. Biata babă, copilașii, goi, de foame hămesiți, Nu am pentru dânșii hrană, nu am cu ce să-i îmbrac. Iar zapciii făr’ de milă din casa mea nelipsiți Cer birul, cer boierescul și în multe părți mă trag, Încât de când m-am născut pân’ ce am îmbătrânit Nici de-o zi de bucurie eu nu m-am învrednicit! Deci, moarte, vin’ de mă scapă de o viață ticăloasă...â€� Abia ...

 

Matilda Cugler-Poni - Ce vrei

Matilda Cugler-Poni - Ce vrei Ce vrei de Matilda Cugler-Poni Ce vrei să fac cu mine? Eu nu mă pot schimba Și cum e a mea față Așa-i inima mea. Eu nu pot să plec fruntea Și nu m-oi umili, Chiar împăratul lumii Cu mine de-ar vorbi! De văd o mișelie, Încerc s-o biciuiesc. Iubirea mea-i iubire. Urăsc ceea ce urăsc. Nu pot!... Pot toate-n lume, Să știu că mi-i iubi, Dar mare-ar fi schimbarea. Eu cred că aș muri!

 

Paul Zarifopol - Recreația criticului

Paul Zarifopol - Recreaţia criticului Recreația criticului [1] de Paul Zarifopol Întâi: ce îl obosește mai rău pe critic? Vorba banală. Graiul, firește, încearcă a fi când algebră, când muzică, când evocare de viziuni sau alte diferențieri ale pipăitului originar, ale cărui înfiorări vibrează ascuns în toate simțurile. Dar acestea sunt excese minunate. În curs obișnuit, graiul este imperativ sec. Cei ce n-au talentul graiului, și se fac scriitori adică, nu se pricep decât să agrementeze acel imperativ sec, anonim și uniform, prin construcții de analogii pe care le cred, ei, plastice sau poetice. Prin această aplicare dinadins, neputincioșii graiului devin tații fecunzi ai banalității. Însă acei ce au talentul graiului net pronunțat scriu, de exemplu, așa: Noaptea era rece ca o casă nouă. Cu această împăcare de mine rămâneam dus cu gândul pe uscatul care se dovedea încet ochilor mei de o culoare cenușie. Un fel de leșie secată, pe fața căreia cineva curățase de curând broaște țestoase. Numai că rictusul lucra tot mai adânc în colțul gurii, iar exuberanța animală tot mai stinsă îi lăsa un chip care, mai mult decât cu un faun beat, semăna cu profesorul universitar dl Drăghiescu. Lisandru își citea în ...

 

Vasile Alecsandri - Cântece din Basarabia

Vasile Alecsandri - Cântece din Basarabia Cântece din Basarabia [1] de Vasile Alecsandri Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI 7 VII 8 VIII 9 IX 10 X 11 XI 12 XII 13 XIII 14 XIV 15 XV 16 XVI 17 Note I Frunză verde de ovăs Floricică de pe șes! Te-am îndrăgit de pe mers, Că ți-e mersul legănat, La inimă m-a secat! Floricică, floare-albastră Răsărită-n calea noastră, Năltișoară, subțirea, Tocmai pe potriva mea, Cărăușii te-or călca. Te-or călca și te-or strica, La inimă m-or seca. Floricică, floricea, Vină pe inima mea, Lângă mine să-nflorești, De pas rău să te ferești, Sufletul să-mi răcorești! II Frunză verde baraboi, Ne-a făcut maica pe doi, Unul mercuri, unul joi Ș-a umplut lumea cu noi. Ș-am avut o surioară Ce-a umplut lumea de pară! Maica s-a luat prin țară Să ne strângă grămăjoară. Să ne deie-n Bălți la școală [2] (Mai bine-am muri de boală!), Moscălește să-nvățăm Și la oaste să intrăm! Moscălește-oi învăța Când eu ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>