Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎMPRĂȘTIAT

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 222 pentru ÎMPRĂȘTIAT.

Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel)

Dimitrie Anghel - Lui Octavian Goga (Anghel) Lui Octavian Goga de Dimitrie Anghel Publicată în Seara , III, 844, 23 mai 1912, p. 1. Am fost o grămadă pornită sub același steag. Am schimbat de steaguri și ne-am răzlețit. În taberi ne-am strîns din nou, baricade de hîrtie am înălțat și am schimbat de taberi, precum am schimbat și de baricade. Dușmanii de ieri am redevenit prieteni. Prietenii de ieri suntem astăzi dușmani. Stropul de venin căutat cu îndîrjire pentru a fi picurat în rana pe care i-o cunoșteai potrivnicului lacrimă de înduioșare s-a prefăcut și spinul ce-l țineai la îndemînă, în prinos de floare și în vorbe de părere de rău. Grămada s-a răzlețit, fiecare căutîndu-și drumul. Cel ce-a slujit un steag a căutat să-și arboreze culorile lui proprii și să și-l apere singur. Bunul și răul din fiecare a căutat să se cearnă și sita fiecăruia a prins să împrăștie pentru el lamura sufletului lui, roditoare plăpîndă, în care avea să înflorească propria lui floare. În paginile multe ce le-a scris fiecare ...

 

Emil Gârleanu - Luptătorii

... zbârlite, smulse, răsfirate, se amestecaseră-n lupta abrașă, că trupurile lor se contopiseră, alcătuind parcă o floare ciudată, o floare chinuită de furtuna ce-i împrăștia petalele-n vânt. Dar puterile li se sleiră. Nici unul nu biruise. Se mai încordară o dată și se descleștară doborâți, însângerați, răsuflând cu greu ...

 

Emil Gârleanu - Părăsită

Emil Gârleanu - Părăsită Părăsită de Emil Gârleanu Lui Ilarie Chendi Singură! În tot cuprinsul câmpului larg, dânsa nu se zărea decât numai când vântul culca ierburile înalte, și ea rămânea în picioare, albă cum e laptele, cu coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată. Într-o seară, după o ploaie groaznică, se îmbolnăvise; scăpase cu viață, dar își pierduse vederea. Simțea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa ...

 

Dimitrie Anghel - Culegătorul de stele căzătoare

... curînd în oceanul acesta luminos, spre care rîvnea de atîta vreme. Ușoară ca o estompă, seara întuneca vîrfurile copacilor, dezlega umbrele din ramuri și le împrăștia pe drumuri, ștergea contururile florilor, amesteca laolaltă culorile. Sus, întîile licăriri sfioase se arătau, mare și orbitor luceafărul apărea, scînteietoare constelațiile își arătau punctele lor ...

 

Dimitrie Anghel - Agora modernă

Dimitrie Anghel - Agora modernă Agora modernă de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , I, 18, 18 feb, 1912, p. 142—143 Închipuiți-vă un vast local cu geamuri veșnic aburite, umpleți-l după metodul indicat de Carrière, faimosul pictor, cît veți putea cu mai mult fum ; după perdeaua aceasta albăstrie de vis, faceți să se miște cîteva zeci de capete, ale căror contururi abia se văd în jurul meselor ; alungați pe un cîmp verde cîteva bile de fildeș care se urmăresc la infinit, se caută, se ciocnesc și se despart, ca iarăși să se adune ; dați drumul unei grindeni de zaruri ; zugrăviți îndărătul unei estrade pline de sticle, de bucăți de zahăr, de torturi, o femeie plictisită, ale cărei picioare nu se văd niciodată și peste capul căreia negrul zbor de puncte mișcătoare ce-l fac muștele îi zugrăvesc o imprecisă aureolă ; aprindeți ici-colo flăcări albăstrii de rom ce se înalță, se despletesc și joacă pe marginea paharelor ca fantasticile focuri deasupra comorilor ; descleștați nenumărate guri care să caște făcînd găuri de umbră, să rîdă aprinzînd fulgere, să vocifereze aruncînd invective și apostrofe ; deschideți și fîlfăiți în aer aripi mari de jurnale ; alungați din urmă, în goană, o ...

 

Emil Gârleanu - Tată

... neluate în seamă, se ghicește tot sufletul unui copil. Prietenul închise caietul, se mai uită încă o dată, peste tot, în sertarul din care se împrăștia nu știu ce mireasmă umedă, pătrunzătoare ca mirosul florilor de tei, apoi îl închise, puse cheia în buzunar și ne întoarserăm amândoi în birou. În ...

 

Ștefan Octavian Iosif - În surdină

Ştefan Octavian Iosif - În surdină În surdină de Paul Verlaine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Liniștiți în adumbrirea Ce din ramuri se desface Dragostea să ne-o pătrundem De-o așa adîncă pace. Ca-ntr-un vis frumos și tainic Duși să ne topim cu-ncetul În melancolia vagă Ce-o împrăștie brădetul. Ține-ți brațele în cruce, Ochii-nchiși pe jumătate Și din inima ți-alungă Orice dor într-însa bate. Să ne-adoarmă ca într-un leagăn Adierile

 

Ștefan Octavian Iosif - Închinare (iosif)

Ştefan Octavian Iosif - Închinare (iosif) Închinare de Heinrich Heine Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din Romanțe și cîntece , 1901 Cu trandafiri, cu aur și crăngi de chiparos Aș vrea această carte s-o-mpodobesc frumos, Ca pe-un sicriu în care dorm cînturile mele... O, de-aș putea iubirea s-o-ngrop aici cu ele ! Odihna peste groapa iubirii înflorește, Pe urm-atîtui zbucium senină floarea-i crește. Ci numai pentru mine răsare prea tîrziu: Ea va-nflori cînd însumi în groapă am să fiu ! Aici sunt dar acele cîntări, ce-odinioară, Ca lava ce din Etna aruncă foc și pară, Zbucniră din adîncul simțirii-mi arzătoare Și-n jur împrăștiară scîntei fulgerătoare ! Acum pare că-s moarte, zac înghețate, mute, Și palide așteaptă în negură pierdute. Dar tresări-vor iarăși vii cînturile mele, Cînd s-o abate duhul iubirii peste ele... Și inima-mi șoptește că vremea va să vie, Acel duh al iubirii cu rouă să le-nvie: Îți va cădea în mînă această carte-odată, Tu, dulcea mea iubire din țară depărtată ! Atunci puterea vrăjii, iubito, va-nceta Și palidele slove cu jale vor căta În ochii tăi cei mîndri, făcîndu-te să tremuri, Șopti-vor ...

 

Ștefan Petică - Nopțile de legende

Ştefan Petică - Nopţile de legende Nopțile de legende de Ștefan Petică 1900   Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Ce trist vă port în suflet în ceas de singuratecă rătăcire, când visul cade spre amurgurile tragice în cari se cufundară iubirile mele ca un tezaur în mare, un tezaur misterios în marea adâncă! Gândul meu se duce mereu către misterele trecute și în zadar florile fragede de astăzi îmi surâd; ele par că tremură sub un vânt de doliu și parfumul lor e trist ca un cântec ce moare în depărtare. Mi-amintesc de serile fabuloase și de pădurile întunecate unde nu mă aștepta decât straniul glas al cornurilor de vânătoare și visez nopțile fermecate când ironia nu insulta inima mea castă și când dormeam sub bolta ramurilor lungi unde nu-și lăsareră tristețea decât duioasele raze de lună. Nopți împovărătoare, nopți de vară monotonă și lungă! Oh, aș vrea să fug către mările lucitoare, către grădinile îmbălsămate și către pădurile de legende. Să plec cu roze albe în mână și să las din ochi naivi să cadă surâsuri clare ca niște petale fragede din degete de fecioară, petale curate împrăștiate pe drumuri luminoase. Să nu turbure nimeni ...

 

Alecu Donici - Vaporul și calul

Alecu Donici - Vaporul şi calul Vaporul și calul de Alecu Donici Locomotivul ca fiara muge, Din sânu-i scoate de tartar fum, Și ca balaur șuierând fuge Pe ferecatul cu șine drum. O coadă lungă în urmă-i poartă: Șir de vagoane cu călători; Astfel vaporul fu de la soartă Menit să poarte pe muritori. — Ce naiba duce oare atâta greutate, Și cu o repegiune cât nu e de crezut? Zicea, în spaimă, calul l-al său de hamuri frate, Când trenul a văzut. — Eu! — i-a răspuns vaporul, c-un șuier de mândrie. — Tu, tu? întreabă calul; dar spune-ne ce ești? Și-a noastră datorie, Cum poți să ți-o însușești? Noi, caii, de când lumea, pe om l-am tot purtat. Primblări de gust, vânaturi, călătorii, răzbeluri, Amoruri, fapte grele și alte multe feluri De ale lui capricii, noi i-am îngemănat... — Domnule cal, ascultă, — Vaporul întrerupse, — să-ți spun cât stau pe loc, Căci, fără vorbă multă, Tu ești în toată vremea un vrednic dobitoc, Și eu sunt o putere ce când mă găsesc strânsă Atunci mă întăresc; Împrăștiată însă Îndat'mă ...

 

Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă

Alecu Russo - Palatul lui Duca-vodă Palatul lui Duca-vodă de Alecu Russo mai 1842 Amice, îți scriu dintr-o ruină care odinioară a fost palat domnesc: de pe o înălțime unde odinioară vegheau cete de ostași viteji, ținând ochii în calea tătarilor, și unde astăzi se îngrașă dormind câțiva călugări în compania buhnelor. Am venit să vizitez palatul lui Duca-vodă în Cetățuie, și iată ce-am găsit: Acest fost palat, ridicat spre partea zidului din față cu Iașii, este întreg de piatră, cu bolți de cărămidă. El nu întrunește proporțiile arhitecturale care dau unei clădiri aspectul de monument, dar posedă un ce misterios, care spune multe imaginației. Ferestrele, prea mici, sunt împrăștiate fără nici o simetrie pe fațada lui, însă pe timpul luptelor, atunci când românul era totdeauna cu zilele în mână, locuințele aveau nevoie mai mult de metereze decât de ferestre largi. Înălțimea lui e ca de două rânduri, dar numai unul, adică cel de sus, apare ochilor, căci partea mijlocie cuprinde tainițe întunecoase, iar sub acestea vin beciuri săpate în pământ. O scară de vreo 12 lespezi, strâmtă și lipită de peretele dinafară al palatului, duce pe un balcon mic, sub care se ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>