Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎMPĂCAT

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 176 pentru ÎMPĂCAT.

Dimitrie Anghel - Ultimele pagini

Dimitrie Anghel - Ultimele pagini Ultimele pagini de Dimitrie Anghel O, misterioasă și tainică pasăre cu nevăzute aripi, suflet, cum știi tu să renaști și să-ți iei zborul din nou ; Phoenix misterios, ce dreptate am avut să cred în tine, cînd am început să scriu primele pagini ale acestui volum ! Ca un Lazăr reînviat, mi-am scuturat giulgiul albelor pagini și am privit din nou viața și n-am blestemat-o ca dînsul, ci cu soarele ce mi-l dăruia primăvara, cu viorelele și toporașii presărați subt pașii mei, cu galbena floare a cornilor timpurii înfloriți, cu sfiosul verde ce abia îndrăznia să mijească în vîrful fragedelor ramuri de liliac, m-am bucurat și am binecuvîntat prisosul de putere ce rămăsese în mine. Albe, zăpezile acum se aștern, mistice roze de jăratec fărîmă focul în gura vetrei, prietenos luminează cercul alb de lumină subt globul lămpii, spre seară, și noile mele visuri laolaltă cu gîndurile vechi, trecutele mele amintiri și cele de mai curînd, se strîng iarăși în jurul meu și mă îmbie să nu le las să piară și să le dau prinosul ce li se cuvine. Tihnitul sanatoriu, cu mobilele lui albe, îmi revine în ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele

Dimitrie Bolintineanu - Conrad. Cântul I. Ionienele Conrad. Cântul I. Ionienele de Dimitrie Bolintineanu Conrad, poemă în patru cînturi și note explicative Informații despre această ediție Era cînd farul lumii, în mare apuind, Poleie rochia nopții cu stele de argint, Și-n calea sa umbroasă, sub negrele-i picioare, Așterne valuri albe, suflate de dulci boare, Munți, plaiuri, văi rîzînde și fragede grădini, Ce-noată în oceane de umbre și lumini. Cotind pe Cornul d-aur, ieșea în Propontide Un vas, spărgînd cu pieptul tărîmele lichide. Dar cine-i omu-acesta ce-n vas stă izolat? E trist sau este mîndru? mai mulți au întrebat. Un servitor răspunde cu oarece sfială Că Țara Românească e țara sa natală; Conrad e al său nume; că este exilat, El pentru libertate poporu-a rădicat. Proscris din a sa țară, el fără țel se duce Oriunde îi surîde un cer senin și dulce; Dar cugetele sale se-nturnă nencetat Spre patria iubită ce-n doliu a lăsat... Credea în viitorul promis umanității, Precum și în triumful justițiii, verității, Deși avea momente cînd sufletu-i coprins De cugetile sceptici parcă zdrobit și stins. Iubea să facă versuri, deși ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Mihai la Vidin

Dimitrie Bolintineanu - Mihai la Vidin Mihai la Vidin de Dimitrie Bolintineanu Domnul merge-n frunte luminat mereu De lumina dalbă sufletului său. Nimeni nu mai poate domnului să urme. Căpitanii roagă pasul să-și înturne. Câțiva turci văzându-l repede-l atacă. Mândrele lui arme furia-i împacă. Unul dintre dânșii care mai trăiește Își ridică lancea. Domnul se sfiește. El apucă lancea cu-ambele lui mâini Așteptând s-ajungă bravii lui români. Amândoi cu mâna cruda lance țin. Turcii către dânșii cu turbare vin. Dar ca două valuri pe mări furtunoase Iată vin Buzeștii cu săbiile scoase. Ei ucig străinul și pe domn îl scap Și toți trei s-aruncă în al oștii

 

Dimitrie Bolintineanu - Solii lui Țepeș la Mohamet

Dimitrie Bolintineanu - Solii lui Ţepeş la Mohamet Solii lui Țepeș la Mohamet de Dimitrie Bolintineanu Mohamet ascultă, iar trimisu-i spune — ,,Tu dorești, prin arme, țara a supune, Robi a ne reduce? Sufletu-ți fugos Numai prin batalii poate fi voios. Sunetul de arme, gemetele-amare Popolilor lumii ce-i încarci de heare, Singure împacă sufletu-ți turbat. Astfel fiul stâncii seamăna-n păcat, Numai când prin noapte, printre vijelie, Apa, vântul, norii urlă cu urgie! Dar gândit-ai oare dacă poți să ții Sub a ta putere țările ce-mbii? Căci aceste locuri de când sunt sub soare Au sorbit torente d-armii și popoare. Împărate mândre! pe cât te mărești, Tot p-atât te fărâmi, tot p-atât slăbești. Pe cel mai nalt arbor crivățul abate! Un stejar a crește cearcă greutate. În mulți ani se face, dar într-un minut Vijelia bate, arboru-a căzut. Vei putea tu ține sub a ta putere Toate aste locuri fără-ngreuiere? Pasărea protege puii mititei Câți pot să-nvelească aripile ei; Dar pe câți aripa-i mică nu-nvelește Sunt lăsați furtunii, uliu-i răpește. Candela ...

 

George Coșbuc - Voichița lui Ștefan

George Coşbuc - Voichiţa lui Ştefan Voichița lui Ștefan de George Coșbuc Doamna lângă Ștefan vine, Blândă-n vorbe și-n purtat: Doamne, iar ești supărat! Sunt, Voichiță, pentru tine! Zăpăcită doamna sta Și-nflorită de rușine: Ce-am făcut, măria-ta? Tu?... Nimic! Și vodă strânge Mâna doamnei, gânditor. Șerpii-și au culcușul lor... Ah, Voichițo, cum aș plânge! Rău ca Radu nimeni nu-i: Uite-n pumni așa aș frânge Gât de lup cum e al lui! Doamna i-a pătruns cuvântul, Până-n suflet i-a pătruns. El tăcea, ea n-a răspuns. Noapte e, și bate vântul, Și prin noapte, cu vreo doi Tari să bați cu ei pământul. Pleacă Ștefan la război. Dintr-același ceas Voichița Nu s-a mai oprit din plâns. Brâu pe trup ea n-a mai strâns. Nu și-a mai gătit cosița. În genunchi, c-un dor păgân Ea sărută iconița Maicii Domnului, din sân, Unu-i soț, iar altu-i tată, Pentru care se ruga? Zile-ntregi ea se lupta De fiori cutremurată; Când avea pe soț în gând Ea se pomenea deodată Pe părinte blestemând. Ah, ...

 

George Topîrceanu - Împăcare

George Topîrceanu - Împăcare Împăcare de George Topîrceanu Tovarăș scump de clipe grele Am vrut să-mi fii pe drumul greu: ți-am dat nădejdea vieții mele, Un cer senin cu mândre stele — Și floarea sufletului meu. Dar floarea, când ai vrut s-o scuturi, S-a veștejit în mâna ta. Acu-n zadar îmi ceri săruturi, Aleargă iar: vei prinde fluturi Și alți obraji vei săruta!... Nu-ți mai cerșesc, ca-n altă vreme, Îngenuncheat surâsul tău. O, nu, — cu tainice blesteme, Din calea ta n-or să te cheme Nici lacrimi, nici păreri de rău. A mea a fost cea mai frumoasă Din partea minunatei pâini; De restul ei nimic nu-mi pasă: Adună restul de pe masă Și-aruncă-l, draga mea, la câni!... Pe tine, cea de altădată, Lumină stinsă pentru veci, Așa cum visul meu te-arată, Eu te iubesc... Dar niciodată Pe tine, umbră care pleci! De-aceea, împăcat cu mine, În urma ta, străin mă vezi. Nu-ți zic decât: te du cu bine! .......................... Și zâmbitor mă uit la tine, Cum tot mai mult te

 

George Topîrceanu - Șoaptele nopții

George Topîrceanu - Şoaptele nopţii Șoaptele nopții de George Topîrceanu Întrebam aseară luna gânditoare: — Dacă prin poiene a rămas o floare Neculeasă încă pentru draga mea, — Dacă sus, pe dealuri, pe poteci uitate, Pretutindeni unde m-ai văzut cu ea, Raza ta sfioasă printre crengi străbate De-mi încurcă pașii luminoase fire, Deșteptând în cale câte-o amintire, — Dacă până-n ziuă visurile trec Dar rămân în suflet, — pentru ce să plec?... — Du-te-n lumea largă, pentru totdeauna, Trist și singur du-te, du-te! zice luna. Și-ntrebai lumina sufletului meu: — Dacă fără dânsa timpul trece greu, Dacă lângă dânsa mi-i așa de bine, Spune-mi, suflet mândru, împăcat cu tine, — Pentru ce, când toate lacrimile trec Fără nici o urmă, — pentru ce să plec?... Sufletu-mi răspunse: — Pe cărări pustii, Du-te-n lumea largă. Și să nu mai vii. Și-ntrebai atuncea inima-mi trudită: — Cea dintâi, nebuno, căzuși în ispită, Singură-n tăcere, tu ești vinovată Că mă cert cu mine și cu lumea toată. Când stelele nopții farmec nu mai au Fără ochii dragii, — pentru ce să stau?... Și-mi ...

 

George Topîrceanu - 1908

George Topîrceanu - 1908 1908 de George Topîrceanu Domnului A. Vlahuță Bine-ai venit, an nou! — Cu voie bună, Încrezători ți-ngenunchem-nainte: Ne-aduci comoară de speranțe sfinte, Ori prevestiri grozave de furtună?... De pretutindeni se ridică șoapte Și plâns înăbușit spre cel ce, ție, Înduioșat acum, ți-a dat solie Să luminezi odată trista noapte! Că sunt aici dureri nemângâiate, Blesteme dureroase, — sunt copii Flămânzi și goi, și casele pustii, — Sunt cruci de lemn, la margine de sate... Și morții lor așteaptă de la tine, An milostiv, în toate să fii darnic — Și să le spui că n-au jertfit zadarnic Atâta sânge, gloanțele haine. C-au încetat sălbaticele goane, — Iar dacă sunt colibele cernite, Copii orfani și mame văduvite Nu vor mai plânge, sara, la icoane... Un glas pornit din inimă curată, Un tânăr glas te-ntâmpină acum: Din largul țării spulberă odată Mirosul greu de sânge și de fum. An nou, an sfânt, — adu belșug în țară! Dar să nu lege-n țernă sângerată Un rod spurcat, sămânța cea bogată... — An sfânt, adu-ni altă primăvară! Să-nfrâni, cu grija zilelor de mâine, Nelegiuitul râs ...

 

Gheorghe Asachi - Asinul și furul

Gheorghe Asachi - Asinul şi furul Asinul și furul de Gheorghe Asachi Pentru asinul furat Se băteau doi furi odată, Unul vrea să-l aibă argat, Altul vra să-l vânză-ndată. Dar când între ii se ceartă Cum pe asin să-l împartă, Vine-al treilea tâlhari Și li fură pe magari. Este asin câteodată O moșie-n giudecată, Pentru care doi mazili Se sfădesc pe la movili, Când acela ce-i împacă, Mâncând pe-a lor cheltuială, Ie moșia-n socoteală Și li lasă punga

 

Gheorghe Asachi - Credința

Gheorghe Asachi - Credinţa Credința de Gheorghe Asachi La Dionis, tiran aprig, pe ascuns a fost intrat Meros, congiuratul giune, c-un pumnal între vestminte, Dar surprins fără de preget viglele l-a ferecat Și la rege domnitorul l-a condus mai înainte. Cu urgie ista-ntreabă: Zi-m, pumnarul pentru cine? De tirani să scape patria, menit era pentru tine! Dacă așa, sumețe giune, tu pe cruce vei pieri! Nu cer ca să-mi ierți viața; din doi unu-avea să moară; Ce, de vrei a mele patimi mai mult încă-a prelungi, Lasă-mă, te rog, trei zile, să mărit p-orfana soră! Spre credință dau p-amicul, pănă-atuncea pre el închide; La termin de nu veni-voi, pre el vei putea ucide! Atunci regele-n vendetă, surâzând, cu aer lin, După scurtă meditare au răspuns: Ei bine, fie, Cele care-mi cei trei zile libere îți las deplin, Dar trecând semnalul termin, de pe-acuma să se știe Că-n cea zi, fără cruțare, cu amicul d-închisoare Împărți-s-a a voastră soartă, tu-i fi liber, iar el moare! La amicul ...

 

Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu

Grigore Alexandrescu - Satiră Duhului meu Satiră Duhului meu de Grigore Alexandrescu  Trageți toți câte o carte: domnule, ești cu mine. Șezi, mă rog, împotrivă, și vezi de joacă bine! ­ Dar ți-am spus, coconiță, că eu, din întâmplare Nici bine, nici nebine nu pot să fac cercare; Am cuvintele mele: aste jocuri plăcute, Cu voia dumitale, îmi sunt necunoscute. ­ Nebun cine te-o crede; vrei să te rugăm, poate Astăzi chiar și copii știu jocurile toate, Veacul înaintează: Caro; vezi că ți-e rândul; Dar ce făcuși acolo, unde îți este gândul? Când eu am dat pe rigă, bați cu alta mai mare? Astfel de neștiință e lucru de mirare! Așa-mi zicea deunăzi, cu totul supărată, O damă ce la jocuri e foarte învățată, Apoi șoptind pe taină cu câteva vecine: ­ Vedeți, zise, ce soartă, și ce păcat pe mine? Două greșeli ca asta, zău, sufletul mi-l scot, A! ce nenorocire! ma chere, ce idiot! Vino acum de față și stai la judecată, Tu care le faci astea, duh, ființă ciudată, Ce vrei să joci o rolă în lumea trecătoare: De ce treabă-mi ești bună, putere gânditoare, Când nu pot la ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>