Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎMPĂRȚI
Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 247 pentru ÎMPĂRȚI.
Alexandru Macedonski - Raze Raze de Alexandru Macedonski Dacă raze de-astă dată voi s-adun cu-mbelșugare E că frunțile brăzdate de al grijilor făgaș Sub a razelor coroană află-o sfântă alinare Și să urle pasiunea nerozescului oraș. Cerurile pentru mine nu mai pot să fie stinse, Îmi vând partea mea de lume pentru partea mea de cer, Către ziua veciniciei zbor cu aripe destinse, Și să mă strivească soarta sub călcâiul ei de fier. Razele de astă dată îmi vor fi îmbrăcămintea, Tot ce am avut cu lumea de-mpărțit am împărțit. Iar de-mi las în urmă corpul, e că-mi duc nainte mintea Și să nu mă înțeleagă decât cine-a
Alexandru Macedonski - Tinerețea eternă
Alexandru Macedonski - Tinereţea eternă Tinerețea eternă de Alexandru Macedonski Cine vrea în toată viața tot mereu să-ntinerească, Cu bătrâni să nu s-adune, cu bătrâni să nu vorbească Pe cât timp în suflet cântă dulci visări, — entuziasm, Pe cât timp se desfășoară al speranței veșnic basm, Ochiul viu scântei împarte, — ești scutit de bătrânețe, Și etatea te-nfășoară în eterna
Alexandru Vlahuţă - Cârmacii Cârmacii de Alexandru Vlahuță Lui V. A. Urechiă Din bordei de lângă vatra unde stă nenorocirea Ca o strajă neclintită ridicatu-mi-am privirea Sus, spre sfetnici, și văzut-am a lor fețe luminoase, Ș-am văzut maimuțăria, strâmbăturile grețoase Astor molii, astor ciocli, dezmățați copii ai spumei, Care-n aur văd, smintiții, sufletul și cinstea lumei, Inimi dogorâte-n para poftei de-a se-navuți, Stând ca viermii pe-un cadavru, ce-a-nceput a se-mpuți. I-am văzut păpuși gătite, tologiți în jețuri moi, Trântori, fără nici o grijă, și străini de-orice nevoi, Răscolind în a lor cuget ale țării măruntaie Și cătând, nesocotiții, ca din trupul ei să taie Partea ce-a mai rămas bună, membrul ce-a mai rămas teafăr. Pieptul lor, plin de medalii, strălucea ca un luceafăr. Dar înnuntru sub medalii și sub hainele bogate Clocotește-n oala cărnei, otrăvită de păcate, La a negrelor lor pofte, la a infamiei pară Clocotește crima . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Stoarceți, stoarceți măduva din țară! Nu vă pese! Striviți totul! Cugetați că poate mâini O ...
Alexandru Vlahuță - Christos a înviat
Alexandru Vlahuţă - Christos a înviat Christos a înviat de Alexandru Vlahuță I Și-au tremurat stăpânii lumii La glasul blândului profet Și-un dusman au văzut în fiul Dulgherului din Nazaret! El n-a venit să răzvrătească Nu vrea pieirea nimănui; Desculț, pe jos, colinda lumea Și mulți hulesc în urma lui. Și mulți cu pietre îl alungă Și râd de el ca de-un smintit: Iisus zâmbește tuturora- Atotputernic și smerit! El orbilor le da lumina, Și muților le dă cuvânt, Pe cei infirmi îi întărește, Pe morți îi scoală din mormânt. Și tuturor de o potrivă. Împarte darul lui ceresc- Și celor care cred într-însul, Și celor ce-l batjocoresc. Urască-l cei fără de lege... Ce-i pasă lui de ura lor? El a venit s-aducă pacea Și înfrățirea tuturor. Din toată lumea asupriții În jurul lui s-au grămădit Și-n vijeliile de patimi La glasul lui au amuțit: "Fiți blânzi cu cei ce vă insultă, Iertați pe cei ce vă lovesc, Iubiți pe cei ce-n contra voastră Cu vrăjmășie se pornesc"... II Cât bine, câtă fericire, Și câtă dragoste-ai adus! Și oamenii ...
Alexei Mateevici - Frunza nucului
Alexei Mateevici - Frunza nucului Frunza nucului de Alexei Mateevici Tatei Frunza nucului tresare, Oglindindu-se în lac; Vântul un miros de floare Îmi aduce din Bugeac. De ce tremuri, frunzuleană,-- Fiica nucului rotat,-- Ce fior de prin poiană Firea ți-a cutremurat? Eu cu ierbile poienii N-am nimic de împărțit, Jale mi-i că moldovenii Încă nu s-au înfrățit. Vântul șuieră prin creste, Vine zburător prin văi Și-mi șoptește trista veste Din Bugeac de la ai tăi. Doarme tata somnul morții, Și buneii-s în mormânt, -- Iar cei vii, prin voia sorții, Duși din cele locuri sânt. De la morți aduce știrea Vântul veșnic zburător: El din flori a prins șoptirea, Flori de la mormântul lor. Fie-așa, dar nu mi-i teamă Despre soarta celor părți! Dragostea ades mi-o cheamă Fala câmpurilor verzi. Mare-i fala din câmpie, Dar bătrânii ți-s mâhniți. Dragostea de unde-ți știe, Că vor fi toți înfrățiți? Dragostea adânc mă leagă Cu părinții răposați. Știu: din liniștea lor dragă Răsări-vor numai frați. Mărășești (Moldova), 12 iulie
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda II
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda II Vezi, dragul meu Nekita, cum neamul zburător Nici seamănă, nici ară, nici seceră vrodată, La vreme îi împarte o hrană-mbelșugată Cu darnica Sa mână Înaltul Creator! Privește pre câmpie aceste mii de flori, Acești crini nalți și mândri, aceste viorele, Nici Solomon în slavă-i nu se-mbrăca ca ele, Deși întâi în minte el fu-ntre muritori. Ascultă glasul legii ce Dumnezeu ți-au dat Prin fiul Său cel dulce, care pre toți ne-nvață Să fim cu fapte bune urmând a Lui povață, Ferindu-ne de rele, de mârșavul păcat. Nădejdea să o punem în Domnul Dumnezeu Acela care-n nouri cu fulgerul trăsnește, Ce suflă și furtuna îndată risipește, Ce-ncinge orizontul cu mândrul curcubeu. Ce va să fie mâine nu te-ngriji a ști. De ziua cea de astăzi îl binecuvântează. De traiul tău, de hrană El singur priveghează; Urmează a sa cale și nu te vei căi. Stăpânitorul lumii îți știe de nevoi. A fi de folos ție și altora gândește, A lui voință sfântă smerit o împlinește Și nu uita județul și ceasul de
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV
Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Oda IV Abătuți cu totul din calea cea dreaptă, Și de-ale lor patimi oamenii orbiți, Fără osebire de loc sau de treaptă, Toți în întuneric umblau rătăciți. Picioarele multor au alunecat În adânci prăpăstii, și rari au scăpat. La unii Norocul brațul său puternic Tinzând spre scăpare de munci i-a ferit, I-a scos din ispite; dar omul nemernic De adevăr încă nepovățuit, Fără a lui sprijin, slab, neputincios, Nu putea să afle drumul priincios. Ins-Acela cărui firea se supune, Primejdia noastră a înlăturat, Trimițând în lume pre Înțelepciune Ca de-a ei povață omul luminat, De la fapte rele să fie retras, Să-nfrunte-orice patimi, să-ndrepte al său pas. O! cât de plăcută și împodobită E fiica Acelui de sus împărat În față-i blândețea este zugrăvită, Cuvântul ei dulce, lin și măsurat! Virtutea și cinstea pre ea o slăvesc, Căci fiii dreptății dreptatea iubesc. S-ascunde de dânsa urâta minciună, Ce este izvorul relelor voinți, Triumfă printr-însa numai fapta bună, Și-n mâinile sale poartă biruinți. Așa când răsare soarele lucind, Revarsă lumină pre noapte gonind. Noroadele ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Bunicul
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Bunicul Bunicul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Publicată în 1893 în revista Literatură și știință Se scutură din salcâmi o ploaie de miresme. Bunicul stă pe prispă. Se gândește. La ce se gândește? La nimic. Înnumără florile care cad. Se uită-n fundul grădinii. Se scarpină-n cap. Iar înnumără florile scuturate de adiere. Pletele lui albe și crețe parcă sunt niște ciorchini de flori albe; sprincenele, mustățile, barba... peste toate au nins anii mulți și grei. Numai ochii bunicului au rămas ca odinioară: blânzi și mângâietori. Cine trânti poarta? - Credeam că s-a umflat vântul... o, bată-vă norocul, cocoșeii moșului! Un băietan ș-o fetiță, roșii și bucălai, sărutară mânele lui "tata-moșu". - "Tată-moșule, zise fetița, de ce zboară păsările? - Fincă au aripi, răspunse bătrânul sorbind-o din ochi. - Poi, rațele n-au aripi? de ce nu zboară? - Zboară, zise băiatul, dar pe jos. Bătrânul coprinse într-o mână pe fată și în cealaltă pe băiat. - O, voinicii moșului!... Și zâmbi pe sub mustăți, și-i privi cu atâta dragoste, că ochii lui era numai lumină și binecuvântare. - Tată-moșule, da' cocorii un' se duc când se duc? - În țara cocorilor. - În ...
Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Marele duce
Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Marele duce Marele duce de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Cine, după război, n-a cunoscut pe cazacul Lomiliev? Grăsun, roșcovan, cu barba rară și cu părul ca untdelemnul, retezat drept pe ceafa lui rasă. Totdauna călare pe un cal mic și iute, care știa să facă atâtea minuni, că te prăpădeai de râs. Da în genunchi, da din cap, murea, învia după porunca cazacului. Lomiliev bea ca un adevărat cazac. De obicei intra cântând, cu ghiozdanul de hârtii, în curtea consulatului rusesc. Într-o zi mă plimbam prin pădurea Băneasa cu bunul meu amic E. Discutam pe Zola. Amicul meu susținea că ceea ce va rămâne din acest scriitor va fi criticul, sistemul, direcțiunea, iar nu artistul. Eram în toiul discuțiii când auzirăm un strigăt desperat: „Turki! turki!â€� Era Lomiliev; călare ; cu sabia scoasă; beat; abia se ținea pe cal; și gonea printre copaci; lovea cu sabia în ramuri și striga: „Turki! turki!â€� Îl cunoșteam. Învățase românește. Altă dată îi dasem ceva de băut și ne povestise mult din război. Cum ne văzu, își opri calul. Se munci cât se munci, și băgă sabia în teacă. Dăscălecă. Dăte drumul calului și ...
Constantin Stamati - Stejarul singuratic
Constantin Stamati - Stejarul singuratic Stejarul singuratic de Constantin Stamati Pe un șes neted, ce dezvelește Pajiște vie cu mii de flori, Pe care crește și înverzește Un stejar mândru mai pân’ la nori, Dar el e singur, tovarăș n-are Nenorocosul ca vai de el!!! Chiar ca recrutul, ce cu-ntristare, Păzind la strajă, stă singurel. Când vara soare tot câmpul arde, Supt ștejar umbră, pajiște, flori, Dar supt el n-are cine să cate Repaos, ticnă, zefiri, răcori. De năpădește vifor vreodată Pe călătorul cel rătăcit, El tot aiurea adăpost cată, Nu supt stejarul cest părăsit. Doar din tâmplare vro turturică De șoim gonită au năzuit Și-n a lui frunze scapă de frică, Dar trecând frica l-au părăsit. Stejarul falnic un soț dorește Fie și frasin* ce orice vânt Cu a lui frunze se hârjonește... El însă cere soț pe pământ. Oh! și copacul are rea soartă Să crească singur, singur supt cer. Apoi dar omul ce suflet poartă Amar trăiește fiind stingher. Eu sunt acela ce strâng avere, Ce gonesc slavă, titlu înalt, Dar aur, slavă nu-s de plăcere, Neavând cu cine să le împart. Tâlnesc prieteni ce mi se ...
Dimitrie Anghel - Clopotele Clopotele de Dimitrie Anghel Ce farmec de nedescris au povestirile despre un oraș vechi, care a fost în floare odată și din care, din cine știe ce întâmplări, s-a retras viața !... Vîntul venind a adus zi cu zi tot alte fire de nisip, le-a strecurat prin încăperi, le-a cernut pe coperișuri, le-a împinzit ca un giulgiu, făcîndu-le una cu pămîntul. Vîrfuri de coloane au mai stăruit ici-coio, de cari, caravanele trecînd, vorbeau ca de rămășițele unei cetăți înfloritoare ; apoi și coloanele au dispărut cu veacurile și numai în cărți a mai rămas pomenire de ceea ce a fost în strălucitoarele și albele orașe ce se ridicau odinioară. Pe unele, după epoci îndelungate de glorie, un simplu cutremur le-a dat jos peste noapte, asemenea unui șubred joc de cărți clădite de un copil, ori năvala cenușei unui vulcan le-a năpădit, surprinzîndu-le în plină activitate. Pe altele, valurile le-au înghițit pe totdeauna și numai în legendele și baladele vechi mai trăiesc ascunse în fundul apelor, cu palaturile și ...