Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNAINTEA

 Rezultatele 21 - 30 din aproximativ 381 pentru ÎNAINTEA.

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură în Dumineca Florilor

... acesta chip zicând: Veni Iisus din Vithania la muntele Maslinilor și au trimis doi din ucenicii lui, zicându-le lor: Mergeți în satul carele iaste înaintea voastră, și numaidecât veț găsi o asină legată și mânzul cu ia; dezlegându-o, o aduceți. Și de va zice voao cineva ceva, veț zice ... și neprecepută, iaste vĂ©cinică și nemutată, iaste nebiruită și fărde moarte, iaste cerească și sufletească, iar nu pământească și trupească, precum însuș au zis înaintea lui Pilat: Împărățiia mea nu iaste din lumea aceasta. Drept acĂ©ia, dascalul și împăratul acest ceresc toată lucrarea Evangheliei au numit-o a ... le și de aceia să ne lipsim. Căci toate acĂ©stia sunt legăturile diavolului; că de nu vom face aceasta acuma, când avem atâtea pilde înaintea ochilor noștri și când ne îndeamnă atâta invățătură bisericească și încă tocma și moartea, crucea, piroanele, sulița, bătăile, scuipările, ocărâle, legăturile, încă și sângele cel ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Preobrajeniia Domnului nostru Iisus Hristos 2

... că, văzând Ioan Botezătoriul pre Hristos mergând cătră dânsul, fiind cu totul plin de bucurie pentru darul ce lua, au început a mărturisi înaintea tuturor și a zice: Iată mielul lui Dumnezeu, carele rădică păcatul lumii, la care cuvinte ale lui Ioan stau de să miră dascalii ... cĂ©le bune. Pentru acĂ©ia cu cale au zis Iacov cum că Avraam s-au îndreptat din lucruri, iar nu din lucru, pentru căci înaintea lui Dumnezeu i s-au socotit ascultare, nu ca o bunătate ci ca multe bunătăți, atâta iaste de minunată, atâta-i de aleasă și dumnezeiască ... ce i-au zis glasul au ascultat, neîndoindu-se. Și pentru acĂ©ia, aceștia toți s-au cinstit, s-au lăudat și s-au mărit înaintea lui Dumnezeu și au luat dar pentru ascultarea lor; că Noe s-au arătat mânuitor lumii; Avraam s-au făcut părinte a multe ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Streteniia Domnului nostru Iisus Hristos

... a lăuda măririle ei. Iar pentru căci praznicul de astăzi aduce la mijloc, ca o cunună neveștejită, toată slava fecioriei, desăvârșit și o pune înaintea fiilor celor hrăniți cu hrana cea sufletească, ne îndeamnă, după putință, a zice puține cuvinte pentru dânsa. Astăzi să deșchide sfatul prorocilor celor ... fi vrăjmaș de moarte. 10 porunci sunt scrise în lĂ©ge și nici una nu ținem. Porunca cea dintâiu zice să nu avem alt dumnezeu înaintea lui, iară noi avem pre mamonul nedreptății. A dooa poruncă zice să nu luom numele Domnului în deșărt, iară noi îl purtăm prin ... în seama cugetului său și de nu-l va bate cugetul în sine, atunce poate că acel om va fi au prea sfânt și drept înaintea lui Dumnezeu, au iaste nesimțitoriu. Ce tu, Doamne, cela ce pentru bunătatea ta cea de margine și multa milostivire ai voit de ai luat trupul ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la nașterea domnului nostru

... Cuvânt de învăţătură la naşterea domnului nostru Cuvânt de învățătură la nașterea domnului nostru de Antim Ivireanul Drept acĂ©ia am a zice înaintea dragostei voastre, în vorba ce voiu să fac astăz (patru) pricinile pentru ce au luat Dumnezeu firea omenească și n-au luat cea îngerească; așijderea ... omenie; că îngerii sunt stĂ©le, iar omul iaste putrejune. Că așa zice în cartea lui Iov în 25 de capete: StĂ©lele sunt necurate înaintea lui, dară cu cât mai vârtos omul, fiind putrejune și feciorul lui viiarme. (Drept acĂ©ia să cade omului celui sufletesc, adecă celui besericesc) să ... strica sarea, cu ce să va mai săra? Îi numĂ©ște lumină, zicând: Voi sunteți lumina lumii. Și iarăși: Așa să luminĂ©ze lumina voastră înaintea oamenilor, ca, văzând faptele voastre cĂ©le bune, să mărească pre părintele vostru cel ceresc. (Îi numĂ©ște cetate, zicând: Nu să poate ascunde cetatea ...

 

Petre Ispirescu - Zâna munților

... după dânsul, dară el nu voia să se însoare așa de tânăr. Într-una din zile mergând la vânătoare, văzu o turturică, care tot sărea înaintea lui; lui îi fu milă să o vâneze; el căuta vânaturi mari, fiindcă nu se temea de primejdii; era vânător meșter și viteaz. În cele ... își povestiră fel de fel de lucruri, dară cam pe sub mână, fiindcă-i era rușine feciorului de împărat să râză și să vorbească așa înaintea tătâne-său și apoi toți fiii de împărați își dau coate, căci băgaseră de seamă că necunoscuta tot lângă el juca. Feciorul de împărat nu ... picioarele și nimeni nu știa din ce pricină. Deși se făcuse vâlvă că feciorul de împărat este îndrăgostit cu o zână, el însă se apăra înaintea tatălui său că nu știe la sufletul său nimic. Toți vracii și cititorii de stele se aduseră și nimeni nu știu să-i ghicească răul ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la Dumineca Florilor

... pierdut era și s-au aflat. Zice Dumnezeu și la Isaia, la capul cel dintâi: Spălați-vă și vă curățiț, scoateț vicleșugurile din sufletele voastre înaintea ochilor miei și veniț să ne întrebăm, zice Domnul și de vor fi păcatele noastre ca mohorâciunea, ca zăpada le voiu albi, iar de vor ... ce zice să ne spălăm și să ne curățim păcatele, cu apa sfintei pocăințe și cu lacrămi. Și iarăș zice: Scoate vicleșugurile din sufletele voastre înaintea ochilor miei, adecă zice să ne ispoveduim, nu cu buzele, ci cu inima și cu gând ca acela, ca să nu mai păcătuim, că Dumnezeu ... căci acĂ©stia sunt temeiul ei; și atunce iaste cuvântul acela ce zice: Veniț să ne întrebăm, adecă atunce vom avea îndrăzneală să mĂ©rgem înaintea lui și să ne deșchidem gura și să ne spunem jalba ce avem de vrăjmașul nostru, să-i spunem stricăciunea ce ne face. Și el ...

 

Antim Ivireanul - Cuvânt de învățătură la sfinții și întocma cu apostolii împăraț Constandin și Elen

... și întocma cu apostolii Constandin, fără numai cap plecat și cugetul mieu cel cuciarnic. Drept acĂ©ia, întru cinstea lui am a zice, înaintea dragostei voastre puține cuvinte, nu cu obrăznicie, ci cu multă cucerie; nu cu vorbe ritoricești și alcătuite, ci cuvinte smerite și prostatece, nu după cum ... iaste arma acĂ©ia cu carea am mântuit din mâinile diavolului tot neamul omenesc, acela să aibi și tu ca un steag rădicat, să meargă înaintea ta, la toate războaele și cu darul aceluia vei birui pre toț vrăjmașii norodului ce ți-am încredințat să-l paști și vei fi pururea ... ia, dară să nu să socotească împărații și stăpânitorii pământului cum că i-au pus Dumnezeu să șază pre scaun frumos numai spre vedĂ©re înaintea ochilor omenești, împodobiți cu veșminte scumpe, cu cununa în cap și cu schiptrul cel de aur în mână, că numai singură dreptatea iaste de-i ... ce au făcut suppușilor lui. Și încăș adaoge de zice cum că nici cu un mijloc nu să bucura, până când vedea pre vreunul trist înaintea lui. Hrana și îmbrăcămintele nu le avea săracii de la alții, fără numai de la el. Nenumăraț era mulțimea săracilor carii alerga la el să ...

 

Antim Ivireanul - Scara aceștii cărticele

... acest ceas, carele să fac cu necuviință și fără de cale, și trebue ca de acum înainte să nu să mai facă. Care o puiu înaintea cucerniciei voastre ca / o masă duhovniciască fără de plată, în loc de blagoslovenie; socotind cum că cu acĂ©ste puține învățături veți putĂ©a ... nu le puteți face acĂ©stia pentru nevoile și păsurile ce aveți, cu aceasta nimică nu vă veți folosi, nici veți putea să vă îndreptați înaintea dreptului judecătoriu. Că zice / Domnul Hristos la Mathei în 22 de capete: Dați ale chesariului, chesariului și ale lui Dumnezeu lui Dumnezeu. Că precum cĂ ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Lene

... cel d-al cincilea. Lenea, care te fură, te moleșește, te descântă și-ți povestește în urechi o mulțime de basme fermecătoare și-ți desfășură înaintea ochilor tablouri cu mult mai frumuoase decât priveliștile reale și te ridică de pe pământ, legănându-te în aer cu mult mai dulce decât cum ... deștepte în cap. Și din când în când cerul mi-apare și dispare ca un tablou care se întoarce când cu fața, când cu spatele înaintea ta. Ziua, când soarele inundă lumea cu un potop de lumină stau ceasuri întregi privind în vag, printre gene. Și micul curcubeu lipit de grăsimea ...

 

Dimitrie Anghel - Cucuveaua

... Din balcon, răsuflarea tihnită și ritmată a străjerului urca neîntreruptă, și-acum, stînd așa cu fața în sus între perne, mi-l rechemam înaintea ochilor cum îl văzusem înainte de a mă culca. Cu pușca lîngă dînsul, pe a cărei oțele albul lunii scria o ... că un gînd sălbatic își face loc și o întețește să se trezească, spre a aduce la îndeplinire un plan pus la cale înaintea somnului, dar că o putere biruitoare o ținea locului și n-o lăsa să se deștepte. Dincolo de marginea gardului și de porțile închise, începea ...

 

Dimitrie Anghel - Moartea babacului

... e a rămînea cu ochii mari deschiși în infinit, așteptînd mîna pioasă ce-ți va închide pleoapele reci peste înmărmuritele globuri. Sufletul moare înaintea ochilor. Sub povara anilor mulți, cu vremea, el renunță și devine ca o oglindă moartă în care nu se mai reflectează nimic. Nici amintirile căzute ... zi ca un putregai, cînd vine ziua și nici amintirile n-au mai putut să-l alinte, atunci a rămas așa, prostit, privind înaintea lui fără să vadă, aplecîndu-și urechile la orice zgomot fără să poată să audă, un mort între vii, un biet arbor uitat, ce așteaptă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>