Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNDEMNA

 Rezultatele 31 - 40 din aproximativ 224 pentru ÎNDEMNA.

Emil Gârleanu - Tovarășii

Emil Gârleanu - Tovarăşii Tovarășii de Emil Gârleanu E încă întuneric. Pământul e jilav de rouă și brazdele, răsturnate, în ajun, de către fierul plugului, miroase a proaspăt. În văzduh, o rață sălbatică zboară, furișându-se, măcăind speriată, ca alungată de glonț. Pe o grămadă de coceni, plugarul, rămas peste noapte în câmp, doarme învelit cu niște saci; și mai încolo, boulenii treji, Duman și Joian, stau cuminți, cu gâturile întinse, așteptând jugul. Dar departe, în sat, încep să cânte cocoșii, căci zorile prind să mijească. Lumina se cerne din ce în ce mai deasă, și-n vreme ce cununa cerului se luminează, pe pământ se deslușesc toate: satul; încolo, pe coastă, ca urnită din loc, pădurea; în fund, dealurile gemene unul după altul, ca pe o scară. Și-n cea dintâi clipă de revărsare a luminii, grija, care țârâie în urechea plugarului ca un greier, îl scoală. Omul aruncă sacii la o parte, sare în picioare, își freacă ochii cu dosul mâinii stângi și cu dreapta își îndreaptă șalele. Apoi pornește spre boi. I-a înjugat... Slabi, de li se văd coastele ca niște arcuri sub piele, boii își încoardă mușchii, își potrivesc ...

 

George Coșbuc - Gramatica și medicul

George Coşbuc - Gramatica şi medicul Gramatica și medicul de George Coșbuc Odată îmi trimise un medic renumit Pe fiu-său la școală pe două luni, cu dorul Să fac din el gramatic și retor, căci feciorul Isteț era la vorbă și gând, un îndrăcit, Da-n lună cu piciorul. În școală eu, firește, voind să-l introduc În taină de gramatici, încep cu poezia; Iau versul Iliadei: Să-mi cânți, muză mânia, Căci ea pe mulți trimite la iad, apoi apuc Să-i spun ce-i prozodia. Deseară, când băiatul se duce la părinți, El spune ce-i prin școală și prinde să recite: Să-mi cânți, muză mânia, căci ea pe mulți trimite La iad; vestitul doctor a prins să criște-n dinți Ca cei scoși din sărite. Atâta i-a fost școala baiatului; de-atunci El n-a venit la mine, căci tată-său pesemne Ținea c-aceste versuri sunt oarecum nedemne De-un doctor; dar în fine dai versuri unor prunci Ca versul să-i îndemne. Trecură zile multe, și-odată mă-ntâlnesc Cu doctorul pe stradă; fățiș venind spre mine, El râde, mă salută, poftindu-mi bani și bine, ...

 

George Topîrceanu - Adrian Maniu: Menajerie

George Topîrceanu - Adrian Maniu: Menajerie Adrian Maniu: Menajerie de George Topîrceanu În orașul de provincie banal unde niciodată nu se văzuse vrun papagal, la colțul străzii pe maidan a apărut un cort. (Nu se mai văzuse așa ceva de-un an.) La intrare sta-n picioare un om mort și o flașnetă țipa indiscretă melancolii de amurguri pustii, pe când o femeie cochetă, cu pantaloni verzi și cu ciorapi, ținea în mână o cravașă ca o baghetă și făcea semne ca să îndemne din cale să intre niște soldați la animale. (Mai era acolo și o maimuță indecentă.) Atunci trei copii cu nasul murdar de pe maidan, a scos fiecare din buzunar câte un ban și madama le-a dat câte-un bilet... Cerul se făcuse la apus

 

Gheorghe Asachi - Datine naționale

Gheorghe Asachi - Datine naţionale Datine naționale de Gheorghe Asachi Preste toată fața pământului, atât de variată prin clime și producte, locuiesc oameni fericiți. Arșițele cocitoare a ecvatorului, ghețurile amorțitoare a polurilor nu-i îndeamnă a se strămuta aiure, deși, macar din auz, li sunt cunoscute țările mai frumoase și stâmpărate în care o climă paradisită răvarsă mană și plăcere. Di ce nu se oțărăște eschimoul de câmpiile coperite cu giulgiurea unui vecinic omăt și de noapte neîntreruptă de câteva luni? Etiopul di ce sufere săgetarea soarelui și se desfătează în miezul câmpiilor de arină? Pronia dumnezeiască au aprins în inima omului scânteia cea sfântă al amorului de patrie, care îl leagă cătră pământul unde au văzut lumina vieței, unde răposază părinții cătră carii dorește și el a uni a sa țărână. Ist sentiment, de Dumnezeu însuflat find împărtășit de mii conviețuitori a unei țări, au produs legătura cea puternică a naționalităței, care se nutră și se păstrează prin relighie, limbă, istorie, port și datine. Evenimentele au adeverit că un popor, de demult apus din orizonul politic, carele au știut păstra un asemene paladium, au triumfat ...

 

Gheorghe Asachi - Erostrat

Gheorghe Asachi - Erostrat Erostrat de Gheorghe Asachi Era seară și-ntre nouri soarele s-acufunda, Când din Efes tot poporul de la giocuri se-nturna; Cuprins încă de plăcerea a priveleștei frumoase, Vorovea despre minunea luptelor mult maiestroase; Deodată, prin tuneric, ceriu-n giur au scăpărat; Tot poporul stă pe loc Și-nturnând spre Efes ochii, templul cel mai minunat Îl văzu cuprins de foc. Îndărăpt aleargă iute, spăriet acel popor, Ca să afle d-unde-i focul, ca să deie agiutor. Pintre fum, prin caldă boare, Prin scânteielor lucoare, De aproape agiungând, Iată că au însemnat Un om repede mergând; Era acesta Erostrat. Ca turbat de nebunie, Ținea-n mână o făclie, Și prin strigătul cumplit A sa faptă au vădit. A poporului, deci, ceată, De mânie înfocată, La giudeț pre el îl cheamă Și-osândire cere dreaptă Pentru astă crudă faptă; Erostrat stă fără teamă. Îl întreabă ce păcat L-astfel faptă l-au mânat? Cercetează dacă n-are Vun cuvânt de apărare. Ori din groapa-ntunecată Furia înveninată Fărmăcat-au a sa minte, Încât barbar s-au atins De atâte lucruri sfinte, Pe Diana au aprins. Au ...

 

Gheorghe Asachi - La doctorul Pezzoni

Gheorghe Asachi - La doctorul Pezzoni La doctorul Pezzoni de Gheorghe Asachi carele se înturna din Moldova în Italia, a sa patrie Tu, pe carele îndeamnă al patriei dorul mare, Azi întinzi a tale pasuri cătră țara ceea unde Marginile-s d-o parte Alpii, d-alta gemănată mare, La a căria fortune muntele-Apenin răspunde; Acolo de mine-urzite vei vedea două altare, Unul consacrat lui Febus, iar în altul se ascunde Mărit geniul a zânei și acele virtuți rare, Cu a ochilor lumină ce d-amor nobil pătrunde. Cugetările duioase acolo-mi sunt ferecate Și a mea toscană liră a sta mută se deprinde, De când soarta rea le ține de la mine depărtate. Înaintea lor espune patima ce mă cuprinde, Zi că chiar un verde arbor, dacă focul îl răzbate, Cu cât boarea pre el suflă, cu atât mai mult s-

 

Gheorghe Asachi - Musca și carul

Gheorghe Asachi - Musca şi carul Musca și carul de Gheorghe Asachi La ocazia compunerei Regulamentului organic București, 1830 La amiază, pe căldură, Se urcau pe drum la munte Șase harnici cai de frunte Înhămați la o trăsură. Spre-a o face mai ușoară, Toți drumeții se coboară; Caii însă asudau, Opinteau și iar mai stau, Când o muscă foarte iute Au venit să le agiute. Bâzâind pe ii îndeamnă Și prin aer drum l însamnă; Unde coama nu agiunge Pe rând caii tot împunge. Carul dacă naintează, Crede că-nsași ea l-au tras, Și-nmândrită-apoi s-așază Cărăușului pe nas. Iar de stă la vre o râpă, Musca-atunci se face foc: Zboară,-mpunge,-njură, țipă Că stau roatele pe loc, Ca bătrânul capitan, Ce în cruntă bătălie Cătră un asalt îmbie Pe aprodu al său oștean. Mai oftează musca mică Că povara nu-i rădică Și că dintre călători Nu-i dă nime agiutori, Dar l-a sa bâzâitură Nici pic caii iau aminte, Ci pășind tot înainte Suie-n deal cea grea trăsură. Atunci musca, stând, li zice: Să ne răsuflăm aice Dup-atâta osteneală! Ș-apoi fără de sfială Li ...

 

Gheorghe Asachi - Privegherea ostașului moldovan

Gheorghe Asachi - Privegherea ostaşului moldovan Privegherea ostașului moldovan de Gheorghe Asachi stând în viglă pe râpa Dunărei, când din altă parte urma epidemia egipteană, la 1837 Meditație Pe a muntelui verzi plaiuri a ei umbre noaptea-ntinde, De tăcerea cea adâncă orizonul se cuprinde; A pădurei tristul freamăt, râul care murmura, Prin acordul melancolic pe natură-adormita; Dar pe-o stâncă înălțată singuratic priveghează A Moldovei militarul pentru-a țărei sale pază. A lui arme lucitoare prin tuneric fulgerau, Și a coifului său coame de zefir se legănau; Pasul lui în tact și graiul: cine vine? mpregiur tună Și eho în depărtare la puternic ton răsună. Deș-aiure cruntul Aris mii soții a văduvit, Iar Belona cu făclie secerișuri a stârpit, A lor furie-nvărvărită, buciumul cel de aramă, Pe-a Moldaviei junime la resbel încă nu cheamă, Că pământul ce-n pericoli în vechime a stătut Se acopere acuma cu-a ostașilor săi scut. Chiar ca tânăr pui de vultur, ce-n esemple se îndeamnă A sumeței sale maice la ...

 

Gheorghe Asachi - Sălbaticul și călătoriul

Gheorghe Asachi - Sălbaticul şi călătoriul Sălbaticul și călătoriul de Gheorghe Asachi În adâncul unei stânce, În deșertele pustii, Un sălbatic ș-ai săi fii Au pus mursa lor să mânce; Cu femeia-n giur șădeau Peste-o piatră, Lângă vatră, Și copiii lor sorbeau. N-avea șervet, nici cuțit, Dar bun foarte apetit. De fortună ca să scape, Un nemernic călători, Răzbătut de a ploaiei ape, Au intrat în groapa lor. Sălbaticu-n sărăcie, Fiind plin de omenie, Deși nu l-au așteptat, La ospăț l-au îndemnat. Oaspele, înflămânzit, Să aștepte n-au voit De două ori ca să-l învite, Dar dintăi din a sa gură Peste degete-amorțite Boare suflă de căldură; Apoi în aceea zamă, Fiind caldă, suflă iară. Sălbaticul mult se miară, Zice: Asta cum să cheamă? Una zama-mi răcorește, Alta mâna-mi încălzește. Di-i așa, oaspelui zice, Poți să mergi de-acum de-aice! Zău! drept mă va feri Cu un om a locui Carele din a sa gură Când frig suflă, când

 

Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)

Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere) Tismana (Încheiere) de Grigore Alexandrescu Iată cea mai veche și mai măreață din toate mănăstirile de peste Olt. Începută de Radu al II-lea Basarab, la 1366, ea se săvârși de fiul său, Dan, și mult mai târziu se prefăcu de Neagoe Basarab, în semn de recunoștință că și-a găsit acolo scăparea când se afla gonit de Radu cel Mare, pentru găzduirea ce dăduse sfântului Nifon. Dar prietenul unui sfânt, religiosul și blândul Neagoe, n-avea trebuință de acestă nenorocire ca să înnoiască biserica. Oricum va fi, el a fost unul din prinții cei mai buni; dar virtuțile lui au pierit cu dânsul și n-au adus nici un bine statornic la nația în care au strălucit. Atât este de adevărat că calitățile personale nu pot aduce nici un folos temeinic, când toate lucrările se întemeiază pe voință, iar nu pe legi. "Când Marcu Aurelie muri, zice Chateaubriand ­ romanii se readânciră în relele năravuri cu o astfel de înfocare, încât i-ar fi luat cineva de oameni care și-au dobândit de curând libertaea, ei însă nu scăpaseră decât de virtuțile celor din urmă stăpânitori." Ca să zidească Tismana, ...

 

Ioan I. Ciorănescu - Lucrătorul

Ioan I. Ciorănescu - Lucrătorul Lucrătorul de Ioan I. Ciorănescu Informații despre această ediție     Să mergi din zori pe străzi întortochiate     În galerii săpate de-un sobol,     Să simți în tine gânduri sfâșiate     Și sufletul să-ți rătăcească-n gol.     Să te privească miile de case     Cu chipul scrutător de la etaj,     Manta de plumb pe trup să ți se lase,     Și totuși, dârz, să-ți mai șoptești : « Curaj ! Â»     S-auzi în juru-ți vuiet de mașina     Cu uruit mecanic, frânt, de roți,     Călăi de fier, în fața ta să vină,     Și să-i îndemni la crima lor pe toți,     Apoi sorbind din cuminicătura     Pe care-o da al fabricei alb fum,     Să te întorci, înăbușindu-ți ura,     Cu capul în pământ, pe-același

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>