Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNFRĂȚI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 31 pentru ÎNFRĂȚI.

Alexei Mateevici - Frunza nucului

Alexei Mateevici - Frunza nucului Frunza nucului de Alexei Mateevici Tatei Frunza nucului tresare, Oglindindu-se în lac; Vântul un miros de floare Îmi aduce din Bugeac. De ce tremuri, frunzuleană,-- Fiica nucului rotat,-- Ce fior de prin poiană Firea ți-a cutremurat? Eu cu ierbile poienii N-am nimic de împărțit, Jale mi-i că moldovenii Încă nu s-au înfrățit. Vântul șuieră prin creste, Vine zburător prin văi Și-mi șoptește trista veste Din Bugeac de la ai tăi. Doarme tata somnul morții, Și buneii-s în mormânt, -- Iar cei vii, prin voia sorții, Duși din cele locuri sânt. De la morți aduce știrea Vântul veșnic zburător: El din flori a prins șoptirea, Flori de la mormântul lor. Fie-așa, dar nu mi-i teamă Despre soarta celor părți! Dragostea ades mi-o cheamă Fala câmpurilor verzi. Mare-i fala din câmpie, Dar bătrânii ți-s mâhniți. Dragostea de unde-ți știe, Că vor fi toți înfrățiți? Dragostea adânc mă leagă Cu părinții răposați. Știu: din liniștea lor dragă Răsări-vor numai frați. Mărășești (Moldova), 12 iulie

 

Dimitrie Anghel - În furtună...

Dimitrie Anghel - În furtună... În furtună... de Dimitrie Anghel Publicată în Grădina Hesperidelor , nr. 1—2, 1912, p. 1—3. Pe marginea dunei, acolo unde forfotesc valurile în veșnic neastîmpăr, pescărușii iubitori de furtună își înalță aripele, rămîn neclintiți plutitori între cer și apă ca și cum ar fi atîrnați de un fir nevăzut, recad și se fac una cu o creastă de val, în stropi argintii se înalță din nou, se alungă în spațiu, se ajung înfrățindu-și zborul în rotocoale, cu cenușiu și alb pătează văzduhul și lămuresc cu țipete stridente anunțînd îndepărtata primejdie ce călătorește pe creste. Iubitorii de furtună, cenușii ca și talazurile și pătați de spuma ce o nasc frămîntările, ei singuri nu mai au hodină acum cînd obloanele toate pe la case sunt închise și fantasticul fum se risipește despletit de pe marginea ogeagurilor, înfrățindu-se cu negurile ridicate din abisuri. Abătut de funebre gînduri, cu albele foi dinainte, eu mi-am întrerupt poemul început în care am încercat să-mi încheg visurile mele născute din furtună și, fără să vreau, mi-am lipit fruntea de geamuri, privind nebunele arabescuri ce le scriu aripele. Credeam în visurile mele și, necăutînd decît în adîncul ...

 

Dimitrie Anghel - Două glasuri

Dimitrie Anghel - Două glasuri Două glasuri de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1273, 3 iulie 1912, p 5. Subt cerul tragic, o singură dungă de lumină însîngerată a mai rămas luminînd naltele zări. Ca o ultimă ghiulea strălucitoare și aprins de licăriri, soarele a căzut după deal, trîmbe mari de neguri, amestecate cu fum, tîrîndu-se de pretutindeni, s-au ajuns împînzind funebrul peisaj unde s-a dat lupta... Petele mari și capricioase ale sîngelui căzut ici pe o prispă de casă, colo pe o foaie ce visa la o margine de drum s-au întunecat și ele, au mînjit marginea unei ciuturi peste care se pleacă să bea o gură însetată, a pătat o albă aripă de pasăre ce venea să caute și ea o lacrimă de apă vie, și-a pus stigmatul doveditor al sălbăticiei pretutindeni pe unde a trecut biruința sau înfrîngerea și a odrăslit în floare roșie pe mohorîtul cîmp stăpînit de moarte. De un tropot surd de copite îmi mai aduceam aminte, și apoi urechea mea lipită la pămînt, ca atunci cînd eram copil și cercam să prind îndepărtatele ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Grădina morții

Ştefan Octavian Iosif - Grădina morţii Grădina morții de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Ți-aduci aminte de grădina morții ? Era-n amurg, cînd ziua se îngînă Cu noaptea, și, ținîndu-ne de mînă, Lăsasem pașii noștri-n voia sorții. Mergeam domol, vorbind în taină, pînă Ne-am pomenit deodată-n fața porții, Și-ntrarăm în lăcașul unde morții Dorm înfrățiți de veșnica stăpînă. Amețitor plutea-n răcoarea serii Mireasma florilor de pe morminte, Și pătrundea ființa noastră-ntreagă. Înfiorați de farmecul tăcerii, Tăceam și noi... Mai ții tu încă minte Întîia noastră sărutare,

 

Alexei Mateevici - Basarabenilor

Alexei Mateevici - Basarabenilor Basarabenilor de Alexei Mateevici Să știți: de nu veți ridica Din sânul vostru un proroc, În voi viața va seca, Zadarnic soarta veți ruga, Căci scoși veți fi atunci din joc Și-ți rămânea făr' de noroc. Din cheag de lacrimi, de dureri, Din trăsnet de mânie sfântă, Și din nădejdi și zbuciumări, Din năzuinți și frământări El trebui facla să-și aprindă Și-n el pe toți să vă cuprindă. Și-n țara voastră va purcede Pe drum de spini și chinuire Cu gloata celor cari l-or crede; Și duh aprins de înnoire Va duce-n propovăduire. El jalea vechilor câmpii Numa-ntr-o lacrimă va strânge, Din spic, din strugurul de vii În stropi va scurge ape vii: Din spic — sudori, din viță — sânge Le va sorbi și nu-ți mai plânge, C-atunci sorbiții stropi vor arde Din țară toată vrăjmășia, Clevetitori, dușmani de moarte, Și cei cu limbi în două sparte Atunci vor căuta frăția Și lepăda-vor viclenia. Și toți veți fi un gând ș-un nume Și înfrățiți veți făuri Un viitor mai bun în lume, Iar el va ști să vă îndrume Acolo, unde va zări ...

 

Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel)

Dimitrie Anghel - Într-un amurg de toamnă (Anghel) Într-un amurg de toamnă de Dimitrie Anghel Ca un gând rău noaptea se târăște și o mâhnire neînchipuită urcă din lumea plantelor. O umbră umedă și verde, ca răsărită din adâncul unei mlaștini, topește formele și în toată mâhnirea aceasta sufletul meu dornic de lumină luptă și el, ca o flacără ce stă să se stângă… Așa trebuie să fi fost la începutul lumilor, pe atunci când regnul vegetal stăpânea pământul. Arbori și plante uriașe, ierburi ori flori monstruoase, în aburii ce stăpâneau de-a pururi, trebuie să se fi strevăzut ca în fundul unui vis, sau ca o natură zămislită și căzută în adâncul unei ape. Și cum nu se auzea un cântec pe atunci, ori un tril sfios de pasăre, cum nu bătea un fluture din aripi și nici pas nu suna ca să trezească ecouri, astfel e și în colțul acesta de natură, unde ne găsim amândoi după o dulce zi de dragoste… Singurele puncte de senin sunt ochii tăi; dar nu știu cum, prin ce misterioasă ambianță cu cele ce ne împresoară, s-au îndepărtat și s-au făcut străini, de parcă nu mai ...

 

Dimitrie Anghel - A patra Parcă

Dimitrie Anghel - A patra Parcă A patra Parcă de Dimitrie Anghel Harnice, posomorite și sinistre torc cele trei surori la lumina lividă a opaițului ce le luminează. Severă ține una în mîna-i vestejită furca fatală, cu lîna albă și neagră din care scapătă un fir de întuneric și altul de lumină ; cu luare-aminte învîrtește cealaltă fusul neastîmpărat pe care vine să se cercuiască firul; implacabilă și nerăbdătoare așteaptă ce-a de-a treia cu ascuțita-i foarfecă gata să întrerupă deșirul. O vorbă nu-și spun, căci ce-ar putea sa-și spună ? Un zîmbet nu schimbă, căci gurile lor nu-s făcute să zîmbească ; o înduioșare nu trece în ochii lor, căci ele n-au vreme să se înduioșeze. În albul lor veștmînt, pe care joacă lumina albastrului opaiț ca pe niște giulgiuri, cele ce n-au cunoscut divinul farmec al tinereții, nici bucuria ce-o resimte frumusețea în fața oglinzii, nici reveriile dulci ce le dă amorul, torc înainte nesfîrșita lînă ce-o scapătă caierul înfrățind firul de lumină și firul de întuneric pe care așteaptă să-l taie recele fier al foarfecei... Sinistră toarce ...

 

Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel)

Dimitrie Anghel - Preludiu (Anghel) Preludiu de Dimitrie Anghel Publicată în Înfrățirea , I, 15, 12 mai 1913, p. 1 Sunt departe, în mijlocul naturei, unde clevetirile și vorbele rele nu ajung. Liniștea prielnică visurilor și gîndurilor bune mă împresoară, așa că pot să văd limpede în adîncul sufletului meu, să-mi domolesc pornirile, să-mi pun în cumpănă dreaptă simpatiile, să arunc ca un ciurar destoinic bobul ales pentru sămînța rodnică deoparte și netrebnica pleavă nerodnicilor vînturi. Și fiind așa, cînd un apel vine spre mine încrezător că eu, un visător ce nu a urmărit în viața lui decît frumosul, un poet trist ce dezgustat de viața de toate zilele a căutat să-și creeze o lume imaginară, un fantezist ce s-a îndoit totdeauna de el însuși, fascinat de toate mirajurile, un revoltat ce și-a ironizat singur pornirile-i sentimentale, nu am crezut că pot refuza slabul meu ajutor unei cauze drepte. Încă din anul trecut mi s-a cerut părerea asupra acestei mișcări și nu am stat în cumpănă a mi-o da cu toată sinceritatea și cu tot cugetul curat. În acel articol explicam ...

 

Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare

Dimitrie Anghel - Zi de sărbătoare Zi de sărbătoare de Dimitrie Anghel Publicată în România ilustrată , IX, 3—4 dec. 1912 — ian. 1913. Apărută și în Minerva , IV, 1225, 16 mai 1912, p. 2. sub titlul "Kermessa". Eu credeam că numai pe mine mă întristează nourii și că numai eu sunt trist cînd nu se arată soarele, și nu bănuiam că cele ce mă încunjurau, lucruri ori dihănii, sunt aplecate șl ele spre un pesimism ciudat, cînd cerul se întunecă și e vreme de ploaie. Găini și rațe, îngîmfați cocoși și claponi cu arcuite pene, pestrițe picherițe, precum și emfatici și irascibili curcani trăiau într-o deplină frăție în curtea mea, în afară de puținii imaculați porci și alte multe lighioane. Pe streșeni, lumea celor mai sus cu o treaptă, porumbeii de-a pururi amorezați și în neastîmpăr, schimbînd după plac orizontul cu o bătaie de aripă, nu m-au făcut să cred niciodată că au melancoliile lor, și singurul, poate, care-mi da de bănuit în această republică, al cărei președinte eram de drept, era numai păunul văduv, care, neavînd cui să-și arate strălucirile și podoabele, tînjea și protesta în graiul lui strident de cîte ...

 

George Topîrceanu - O. Goga: Vade retro...

George Topîrceanu - O. Goga: Vade retro... O. Goga: Vade retro... de George Topîrceanu Invective la adresa unui fost co-director, în ziua când a dispărut revista Luceafărul. Multiscusita minții limbă Nu-mi spune clipa năzdrăvană Ce mi te-a scos de mult în cale, Ființă mașteră și vană! Uitat-am ziua și văleatul Ce-au înfrățit pe vremi, odată, A mele stihuri de aramă Cu proza ta cea nesărată. Iscoditor, cu ochii tulburi, Bicisnic făcător de rele, Te-ai agățat odinioară De haina strălucirii mele. Și te-am răbdat să-mi stai alături Și nime n-a putut să știe Amarul ce l-am tras cu tine În scurta noast' tovărășie. O, blestemată fie clipa Când ai purces apoi în țară Ș-ai cumpărat tipografie Să-mi faci revista de ocară. Să-mi porți Luceafărul prin lume, În cap cu proza ta neroadă, Cu acțibilduri pe spinare Și cu notițe slabe-n coadă. Din pieptul zbuciumat de patimi Eu simt cum lava și-o revarsă Cumplita vorbelor năvală, Potop păgân pe buza-mi arsă. Și nu știu, nu găsesc în pripă Destule vorbe-nfricoșate, Cu smalț de fulgere albastre, Să ți ...

 

Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia

Grigore Alexandrescu - Umbra lui Mircea. La Cozia Umbra lui Mircea - La Cozia de Grigore Alexandrescu Ale turnurilor umbre peste unde stau culcate: Către țărmul dimpotrivă se întind, se prelungesc, Ș-ale valurilor mîndre generații spumegate Zidul vechi al mănăstirei în cadență îl izbesc. Dintr-o peșteră, din rîpă, noaptea iese, mă-mpresoară: De pe muche, de pe stîncă, chipuri negre se cobor; Mușchiul zidului se mișcă… pîntre iarbă să strecoară O suflare, care trece ca prin vine un fior. Este ceasul nălucirei; un mormînt se desvălește, O fantomă-ncoronată din el iese… o zăresc… Iese… vine către țărmuri… stă… în preajma ei privește… Rîul înapoi se trage… munții vîrful își clătesc. Ascultați!… marea fantomă face semn… dă o poruncă… Oștiri, taberi fără număr împrejuru-i înviez… Glasul ei se-ntinde, crește, repetat din stîncă-n stîncă, Transilvania l-aude, ungurii se înarmez. Oltule, care-ai fost martur vitejiilor trecute, Și puternici legioane p-a ta margine-ai privit, Virtuți mari, fapte cumplite îți sînt ție cunoscute, Cine oar’ poate să fie omul care te-a-ngrozit? Este el, cum îl arată sabia lui și armura, Cavaler de ai credinței, sau al Tibrului stăpîn, Traian, ...

 

   Următoarele >>>