Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNLĂNȚUI
Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 28 pentru ÎNLĂNȚUI.
Ștefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu
Ştefan Octavian Iosif - Un imn francez lui Eminescu Cunosc povestea tristă și scurtă-a vieții tale Și scârba ta născută din vanele plăceri, Și lumea ta de visuri, dorințe și dureri... Năluca urmărită de tine-n veci pe cale. Și am citit o parte din opera-ți măiastră; Sub biciul suferinței umane te zăresc Trist, implorând în graiul tău dulce românesc Pe amor, pe tiranul divin din lumea noastră. Dar mai presus citit-am poemul tău romantic, Bogat în idealuri și falnice avânturi Ce-o să-ți rodească neamul, vrăjit de-acele cânturi, În care se trezește al Romei geniu antic. Și mi-am adus aminte atunci că-n voi renaște Același sânge nobil al rasei vechi latine, Și-n ciuda depărtării, m-apropie de tine, Și m-a cuprins mândria că te-am putut cunoaște! De-atunci și munca-ți sfântă cu dragoste-o aleg. Ci, de n-am fi vlăstare aceleiași tulpine, Te-aș fi-nțeles eu totuși, citindu-te pe tine: Poeții mari sunt domnii pământului întreg! Așa toți cei ce-odată simțit-au cu putere Delirul deznădejdii, cel plin de-amar și jale Vor plânge la accentul sublim al lirei tale, ...
Ștefan Octavian Iosif - Zmeoaica
Ştefan Octavian Iosif - Zmeoaica Zmeoaica de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție — Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Zorește-ți fugarul și-aține-te bine ! Căci iată Zmeoaica cu chipul hidos Pe urmele noastre pornit-a, și vine Purtată în goană, ca norul de vînt, C-o falcă în cer și cu alta-n pămînt ! — N-ai teamă, copilă de crai, căci cu noi E Galben-din-soare, copilă, n-ai teamă ! Aruncă năframa cea scumpă-napoi, Să crească un codru năstrușnic de-aramă : Pîn'dinții Zmeoaicei, rozînd, s-or toci, Noi fi-vom departe, departe de-aci ! — Zorește-ți fugarul, o, drag Făt-frumos ! Nu simți tu dogoarea arzîndu-te-n spate ? E crunta Zmeoaică cu chipul hidos : Rozînd la copaci, prin pădure străbate. Ea vine cumplită, cu părul vîlvoi, Și dacă ne-ajunge, Aman e de noi ! — N-ai teamă, tu, mîndră copilă de crai, N-ai teamă, al inimei mele tezaur ! Aruncă-i tu pieptenul de-aur ce-l ai, Pe loc să se facă un munte de aur. Ah, iată-l cum crește cu vîrful în cer — Să-l roadă Zmeoaica cu dinții de fier ! — ...
Alice Călugăru - Şerpii Șerpii de Alice Călugăru Sub falnica desfășurare de crengi a umedei păduri, Mă culc în ierburi legănate, și-n palme tâmplele-mi se razmă; Și nu las somnul să mă-nfrângă cu-a buruienilor mireasmă, Că lin încep să șuier cântul ce cheamă șerpii lungi și suri. Și vie alunecând subt frunze, cu-ncete mlădieri de ape, Cu zvârcoliri de-ascunse flăcări verzui, ce-ar tremura subt jar, Să-ntindă asprii către mine vicleanul cap triunghiular, În care turburi ochi veghează sub străveziile pleoape. Cu-o fluierare prelungită începe necunoscutul cânt, Ce-o să-i adune de departe și-amăgitor o să-i dezmierde. Și ei se vor târî spre mine pe mușchiul înflorit și verde Ieșind pe rând din întuneric, cum ies izvoare din pământ. Și iată că de pretutindeni aud un foșnet de tufișuri; Erau încolăciți pe ramuri, ca lanțul iederei vicleni; Își plămădeau prin ierburi crude veninul lor de buruieni; Dormeau cu apele pădurii, ascunși sub grelele pietrișuri. Dar când descântecu-mi departe zvârli întâiul lui fior, Deodată fiecare-n codru lăsat-a cuibul singuratic, Și-nvinși de jalea prelungită a fluieratului cromatic, Își măsurară- ...
Emil Gârleanu - Mai sus! Mai sus! de Emil Gârleanu S-a trezit ciocârlia în chemarea prepeliței: „Pitpalac!â€� Cerul abia se rumenise; picăturile de rouă încă nu se prefăcuseră în mărgăritare; luceafărul tot făcea din ochi pământului. Dar peste puțin deodată adâncul scăpără. Cea dintâi rază străpunse văzduhul și se topi în ochiul ciocârliei. Niciodată darul acesta, trimis de către soare, nu umpluse sufletul păsării de o mai mare fericire. Căci și fericirea nu-și alege totdeauna clipa nimerită în care să-și verse prinosul. Scuturându-și penele, un tril de mulțumire izvorî din gușa ciocârliei. Apoi se dezlipi de țărână și, pâlpâind din aripi, se înălță. Aerul parcă se rumenise. Oglinda cerului poleia pământul. Încă o bătaie de aripi. Mai sus! Slab de tot i se părea ciocârliei că mai aude glasul pitpalacei. Înota în valuri străvezii; plutind pe ele, dete drumul ciripitului ei gâdilitor ca al unei grindine de mărgăritare. Dar raza care i se topise în ochi o chema la ea, în înalt. În cântecul ei, pasărea îi spunea că vine. Încă o lovire de aripi, și-ncă una. Mai sus! Îmbătată, pasărea se asculta singură; pentru ea și pentru soare cânta. I ...
... iubito, brațele-ți îmi înconjoară Gâtul... iar tu cu iubire privești fața mea pălindă. Cu-ale tale brațe albe, moi, rătunde, parfumate, Tu grumazul îmi înlănțui, pe-al meu piept capul ți-l culci; Ș-apoi ca din vis trezită, cu mânuțe albe, dulci, De pe fruntea mea cea tristă tu ...
Panait Cerna - Ecouri Ecouri de Panait Cerna Sămănătorul, IV, nr 24, 12 iunie 1905 Când, după zile lungi de jale Ce-au mângaiat un trist amor, Vă întâlniți pe-aceeași cale, Înlănțuiți de-același dor, Grădinile în mii de fețe În cinstea voastră înfloresc, În crâng v-adastă cântărețe, Ce numai pentru voi doinesc; De deznădejdi de mai-nainte, Acuma să zâmbiți vă vine Ș-un gand vă luminează-n minte, Că viața-i cel mai mare bine. Pe toate pune stapanire A voastră inimă măiastră... Nu, nu! Atâta fericire Nu poate fi numai a voastră! Se pare că, nerăbdătoare, Viețile din viitor Aud a voastră sărutare Din noaptea neființei lor. Și, dacă nebunii divine Vă smulg în ceruri, tremurând, E ca un neam întreg ce vine Se bucură cu voi în rând; Și, dacă-n ora fermecată Asemeni zilelor păreți, E că trăiți, ca-n vis, deodată Atâtea mii și mii de
Panait Cerna - Farmec de lună Farmec de lună de Panait Cerna În ritmul lin al adierii Doi meri s-alătură-nfloriți, Șoptind duios în faptul serii Ca doi amanți înlănțuiți. Se miră floarea și suspină… În loc de inimi arzătoare Îndrăgostiții din grădină Au câte o privighetoare. Un cântec chemător vibrează: E una din privighetori – Cealaltă tace și vibrează Cutremurată de fiori. Dar cum apare luna nouă Sclipind în frunza tremurată, Privighetorile-amândouă Încep să cânte –
Traian Demetrescu - Tatăl Tatăl (după François CoppĂ©e) de Traian Demetrescu Acasă venea zilnic topit de băutură, Și biata lui femee răbda orice tortură. Trăiau de multă vreme. Ea singură, vîndută, De mic copil în drumul mizeriei căzută, Cu el înlănțuise a traiului povară, Și suferea-n tăcere bătaie și ocară. Vecinii, cîte-o dată, aud biata cum plînge, Cînd furios bărbatul sub pumni spinarea-i frînge, Și-o chinuește pînă se-nmoaie de-oboseală; — Apoi se face-o largă tăcere mormîntală. Dar într-o zi de iarnă, cînd aspra sărăcie Preface o secundă în crudă vecinicie, Și gura cere pîine și nu-i o fărmitură. Femeea naște-n chinuri o slabă creatură. Sărman copil! ce dulce și bună ți-ar fi soarta, Născînd de ți-ar deschide spre somnul morței poarta! Bărbatul vine iarăși beat într-o zi, cum face În tot-d'a-una; însă e potolit și tace... Nu mai ridică mîna nevasta iar să geamă Sub lovituri puternici; acuma ea e mamă! Și, zîmbitor, alături de leagăn se așează Și mîngîie copilul ce doarme și visează... Femeea cum îl vede, cu ochii arși de ură. Întoarce către dînsul o ...
... Arald!" - "Arald, nu vrei tu fruntea pe sânul meu s-o culci? Tu zeu cu ochii negri... o, ce frumoși ochi ai! Las' să-ți înlănțui gâtul cu părul meu bălai, Viața, tinerețea mi-ai prefăcut-o-n rai, Las' să mă uit în ochii-ți ucizător de dulci." Și blânde ...
Elena Liliana Popescu - Imn Libertății
Elena Liliana Popescu - Imn Libertăţii Imn Libertății de Elena Liliana Popescu Informații despre această ediție Luptătorule, în bătălia decisivă care te așteaptă , ai un singur adversar: tu însuți. Pentru a învinge ai un singur aliat: Tu însuți. I Doamne, nu-mi lua povara încă, al frământării minții chin. Mă zbat înlănțuit de stâncă, silit să-ndur un crunt destin Sunt osândit în veșnicie plătind păcatul făptuit – Secret păzit cu strășnicie, când lumii l-am destăinuit Credeam că sunt învingătorul ursit să schimb fixate legi și pentru om ocrotitorul Eu, Prometeu, zeu peste regi. Și cum pe vremuri neofitul voind să-și dovedească arta a încercat, nefericitul, pecetluindu-și astfel soarta, La fel, eu, încercându-mi forța nebănuind deloc urmarea încrezător adus-am torța aprinsă, săvârșind eroarea Și-am semănat nenorocirea în lumea fără de credință ce-a transformat descoperirea într-o amară biruință. II De multe veacuri, carne vie e pieptul meu însângerat, sortit în preajma lui să fie doar vulturul înfometat... Pe-a suferinței strună vântul, prietenu-mi nedespărțit, îmi însoțește jalnic cântul, un geamăt surd, înăbușit. Din când în când un glas șoptește marcând o trecere în timp ...
Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg
Dimitrie Anghel - O victimă a lui Gutenberg O victimă a lui Gutenberg de Dimitrie Anghel Din romanul plănuit "Arca lui Noe" Publicată în Minerva , IV, 1176, 28 martie 1912, p. 1 ...Am fost liber altă dată și stăpîn pe viața mea. Am umblat încotro m-au împins capricioșii pași ai fantaziei și cum am trecut multe praguri am trecut și pe acelea ale multor muzee din străine țări. M-am oprit îndelung în fața ramelor aurite, în care rîdeau ancestrale nuduri rămase totuși tinere prin puterea artei ; pietre informe prefăcute în giuvaere am văzut, precum și stîngace cuțite de silex ce pretindeau a fi cea mai perfecționată armă pentru omor în alte vremuri. Cu o răbdare ciudată m-am plecat peste tot ce a știut să facă omul, cu o bolnavă bucurie m-am oprit față de tot pasul pe care energia acumulată a veacurilor a putut să-l facă spre frumos și n-am putut trece cu toate acestea fără să nu-mi opresc pașii deopotrivă și în fața vitrinelor unde stăteau rînduite, ca o pildă barbară, tot ce-a putut inventa inteligența unui ...