Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNNEBUNIT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 55 pentru ÎNNEBUNIT.

Ștefan Octavian Iosif - Cavalerul

Ştefan Octavian Iosif - Cavalerul Lui D. Anghel A fost odinioară un cavaler tăcut, Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă. Tărăgănat și șubred, pustiu și abătut, El hoinărea pe uliți, dat visurilor pradă. Era așa de țeapăn, stângaci, dus în extaz! La geamuri flori și fete râdeau de el cu haz, Când, șovăind în umblet, se poticnea, sărmanul! Ades, pierdut în umbră, stătea-ntr-un colțișor, Fugind de ochii lumii, în casa-i solitară. Și brațele-amândouă el le-ntindea cu dor, Ci nu scotea o șoaptă în liniștea de seară. La miezul nopții însă creștea un freamăt lin Și-un cântec sau descântec bizar, ca din senin, Și cineva la ușă ușor de tot îi bate... Iubita-i intră, — iat-o alunecând ușor Într-un veșmânt de spumă de valuri zgomotoase, Aprinsă și-nflorită ca un aprins bujor; Strălucitor e vălu-i ușor ca de mătase. Blond chipul ei răsare din buclele-aurii, Surâd albaștri ochii scânteietori de vii — În brațe unul altui se lasă ei să cadă... În brațe unul pe-altul ei dornic se cuprind; Stângaciul de-adineauri nici nu se mai cunoaște; Re-nvie visătorul; obrajii reci s-aprind; Din ce în ...

 

Ștefan Octavian Iosif - N-am împotriva ta nimica...

... Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901 N-am împotriva ta nimica, chiar de-aș înnebuni de jale. Pe veci pierduto ! n-am nimica, nimic n-am împotriva ta : Oricît de mîndră-n strălucire ta de diamante-ai arăta, Nu vei ...

 

Alexandru Macedonski - Imn la Satan

Alexandru Macedonski - Imn la Satan Imn la Satan de Alexandru Macedonski Satan, fermecător Satan, proteu ce ești ascuns în toate, În iadul tău primesc să ard, fiindcă altfel nu se poate; Te-ador, Satan, fiindcă tu ești zâmbet, rază și coloare, Ești cugetări și ești simțiri, ești aur, vin, cântare, floare, -- Ești tot ce e ispititor: plasticități de corpuri goale, -- Și zbor spre cer și voluptăți ce sunt titanice răscoale... O! singur zeu, fiindcă rău — iar răul singur este forță -- Al tău e-ntregul Univers, plecat sub sabie și torță... Când ai lipsi, ar fi tăcerea și nemișcarea și robia... Satan, — oh! Iartă-mi neghiobia! Satan, fermecător Satan, Nemilostiv, cum e dorința, Și ager, cum e iscusința, Tot mai activ din an în an; Semeț cum este biruința... Satan, dorință de știință, Satan, dorință de frumos, Satan, voință și putință, Pe-altarul tău mă-aduc prinos... Jos, jos fățărnicia... Când ai lipsi, ar fi tăcerea și nemișcarea și robia... În ochi adânci când scânteiezi, pe buze roșii când răsufli, Averi de-avari le risipești prin simțuri reci furtuni când sufli; Înnebunești pe prea cuminți, ce stau tâmpiți de-nțelepciune Și schimbi deodată în focar ce- ...

 

Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum"

Dimitrie Anghel - "Sunt lacrimae rerum" "Sunt lacrimae rerum" de Dimitrie Anghel Publicată în Seara , II, 536, 11 iul. 1911, p. 1 Ce dulce intimitate se desprinde dintr-o gospodărie veche... Sunt unele în care lucrurile fac parcă un singur trup cu odaia. Ele stau nemișcate, și vremea trece peste ele, nimic nu le schimbă, soarele poate pătrunde ici-colo și le mai pălește fața cu sărutarea lui fierbinte, o mărgea poate dintr-o perină se desprinde, o floare pe un covor se decolorează, o fotografie într-o ramă se acopere de o ușoară negură. Încolo, ele stau, dormitează trăiesc cu viața lor latentă, și e de ajuns să miște una din ele ca întreaga armonie să dispară. Apoi, cine trăiește mult într-o casă îi place să păstreze orînduială. Ochii s-au deprins cu liniile, și ființa ta intimă sufere dacă-ți clintește cineva un vas de pe o consolă, un portret de pe o etajeră, ori cel mai mic lucru, care ocupa un loc bine definit pentru tine în spațiul odăiei tale. Mătușa Elencu, însă, era inamica oricărei stabilități. Nemișcarea pentru dînsa era moartea, și lucrurile i se păreau că devin rigide și îngheață dacă stăteau încremenite două ...

 

Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiș

Dimitrie Anghel - De vorbă cu un afiş De vorbă cu un afiș de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , II, 577, 26 iulie 1910 p. 1. Un afiș uzat, găsit într-o carte, mi-aduce aminte de teatrul vechi și de actorii lui, și mă gîndesc cu ce plăcere mergea lumea la teatru pe vremea aceea, cînd toaleta era de rigoare și cucoanele se găteau ca de bal, ca să vadă și să fie văzute. Era o întrecere între frumoasele de atunci, și pregătirile începeau cu ceasuri înainte. Părul era pus în papiliote de dimineață, fierele de frizat pentru zuluf uri, cari se purtau de-a lungul tîmplelor, stau gata la locul lor. Inelele scumpe, cerceii și brățările erau scoase din bisactele, rochiile încercate și potrivite, și slujnicile gata, care c-un ac în mînă, care cu o sponcă, care cu pămătuful de pudră. Și toaleta începea în fața oglinzei, ochii vioi se aprindeau de plăcere, sprinceana se arcuia cu negru, gura se rumenea de trandafiriu, unghia se împurpura de carmin și dinții își încercau fildeșul, schițînd surîsuri nevinovate. Apoi părul, cu pieptănătura lui complicată, o dată așezat, puful stîrnea un nor alb de pudră, și umerii și ...

 

Emil Gârleanu - Grivei

Emil Gârleanu - Grivei Grivei de Emil Gârleanu E bătrân. Înțelege că-i bătrân, că-i netrebnic, că cele câteva zile ce i-au mai rămas sunt o povară pe capul tuturora. De când s-a și îmbolnăvit, nu-l mai strigă nimeni, nu-l mai mângâie nici o mână, nu se mai întoarce spre el nici o pereche de ochi. A slujit cu credință. Douăzeci de ani, vară și iarnă, în curtea aceasta a trăit și a păzit-o. În nopțile de toamnă, cu ploile repezi și pătrunzătoare, în nopțile de iarnă, cu vifornițele năprasnice, el nu stătea în cușca lui; suflând cu greu, încordându-și mușchii, căci era vânos, tăia troianul, cutreiera toate colțurile grădinii și, lătrând, dădea de știre că nu e chip să te poți apropia de casa stăpânului... Dar în seara aceea, când prinsese de pulpa piciorului pe hoțul care furase mere din pomul de lângă gard! Ani de-a rândul simțise durerile loviturii de ciomag pe care i-o dăduse atunci în creștetul capului. Și altă dată... Dar câte nu făcuse, câte nu suferise Grivei, dulăul credincios al curții! Însă vremea trece; viața, cu ...

 

George Coșbuc - Iarna pe uliță

George Coşbuc - Iarna pe uliţă Iarna pe uliță de George Coșbuc Publicată în Vatra , 1896, nr. 16 A-nceput de ieri să cadă Câte-un fulg, acum a stat, Norii s-au mai răzbunat Spre apus, dar stau grămadă Peste sat. Nu e soare, dar e bine, Și pe râu e numai fum. Vântu-i liniștit acum, Dar năvalnic vuiet vine De pe drum. Sunt copii. Cu multe sănii, De pe coastă vin țipând Și se-mping și sar râzând; Prin zăpadă fac mătănii; Vrând-nevrând. Gură fac ca roata morii; Și de-a valma se pornesc, Cum prin gard se gâlcevesc Vrăbii gureșe, când norii Ploi vestesc. Cei mai mari acum, din sfadă, Stau pe-ncăierate puși; Cei mai mici, de foame-aduși, Se scâncesc și plâng grămadă Pe la uși. Colo-n colț acum răsare Un copil, al nu știu cui, Largi de-un cot sunt pașii lui, Iar el mic, căci pe cărare Parcă nu-i. Haina-i măturând pământul Și-o târăște-abia, abia: Cinci ca el încap în ea, Să mai bată, soro, vântul Dac-o vrea! El e sol precum se vede, Mă-sa l- ...

 

Haralamb G. Lecca - Dona Clara

Haralamb G. Lecca - Dona Clara Dona Clara de Haralamb G. Lecca Spun poveștile că-n țara, Țara-n care primăvara, Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid Cum că la Valladolid Un paez înnebunise numai pentru că privise O brunetă… Dona Clara Sărea zidul singur el, În grădină la castel, Și-atingînd ușor guitara Ca vrăjitul Apolon prins cu lira-ntre naiade, el în ritm de serenade O chema pe Dona Clara „Vino… Vino să fugim din țara Țara-n care primăvara, Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid… Vino… Vino din Valladolid unde poate-o vrea norocul să m-asculte, Dona Clara…â€� Spun poveștile că-n țara, Țara-n care primăvara, Doarme beată de miros cu zefirul somnoros cărui pleoapele se-nchid Spun că la Valladolid Amorez un don amarnic a cîntat un an zadarnic… Era surdă Dona

 

Heinrich Heine - Cavalerul

Heinrich Heine - Cavalerul Lui D. Anghel A fost odinioară un cavaler tăcut, Cu ochii melancolici, obrajii de zăpadă. Tărăgănat și șubred, pustiu și abătut, El hoinărea pe uliți, dat visurilor pradă. Era așa de țeapăn, stângaci, dus în extaz! La geamuri flori și fete râdeau de el cu haz, Când, șovăind în umblet, se poticnea, sărmanul! Ades, pierdut în umbră, stătea-ntr-un colțișor, Fugind de ochii lumii, în casa-i solitară. Și brațele-amândouă el le-ntindea cu dor, Ci nu scotea o șoaptă în liniștea de seară. La miezul nopții însă creștea un freamăt lin Și-un cântec sau descântec bizar, ca din senin, Și cineva la ușă ușor de tot îi bate... Iubita-i intră, — iat-o alunecând ușor Într-un veșmânt de spumă de valuri zgomotoase, Aprinsă și-nflorită ca un aprins bujor; Strălucitor e vălu-i ușor ca de mătase. Blond chipul ei răsare din buclele-aurii, Surâd albaștri ochii scânteietori de vii — În brațe unul altui se lasă ei să cadă... În brațe unul pe-altul ei dornic se cuprind; Stângaciul de-adineauri nici nu se mai cunoaște; Re-nvie visătorul; obrajii reci s-aprind; Din ce în ce ...

 

Heinrich Heine - N-am împotriva ta nimica...

... Heine , traducere de Ștefan Octavian Iosif Traducere de Ștefan Octavian Iosif Din volumul Romanțe și cîntece , 1901 N-am împotriva ta nimica, chiar de-aș înnebuni de jale. Pe veci pierduto ! n-am nimica, nimic n-am împotriva ta : Oricît de mîndră-n strălucire ta de diamante-ai arăta, Nu vei ...

 

Ion Luca Caragiale - Norocul culegătorului

Ion Luca Caragiale - Norocul culegătorului Norocul culegătorului de Ion Luca Caragiale A fost odată un băiat sărman: și făcându-i-se Maichii Precistei milă de el, s-a prefăcut călugăriță și i-a ieșit înainte când bătea el hoinar drumurile. "Mă băiețele, ce tot umblu tu, de colo până colo, fără rost? Uite, o să vie iarna; tu n-ai părinți, adapost n-ai, haine nu, n-ai de nici unele. Vrei tu să te procopsești? - Vreau, sărut mâna, maică... - Atunci...vino cu mine". Și a plecat băiatul dupa maica starița. Ea l-a dus la o tipografie și l-a băgat ucenic; i-a dat ceva mărunțele pentru covrigi, l-a blagoslovit și s-a dus. A început atunci pentru băiatul sărac frecușul jugului vieții: vânzarea puterilor de azi pe o bucățica de pâine pentru mâine, de mâine pentru poimâine, ș-așa tot mereu, muncă zdrobitoare câtu-i ziulica de lucru, de sărbătoare, ba și de duminică până-n amiezi! asprimea celor mari; ușoare greșeli plătite cu vorbe și lovituri prea grele, și silință niciodată răsplătită cu o ...

 

   Următoarele >>>