Căutare text în Literatură
Rezultate din Literatură pentru ÎNVELI
Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 101 pentru ÎNVELI.
Cezar Bolliac - Sila Sila de Cezar Bolliac Informații despre această ediție Era o iarnă aspră ș-o noapte ce-ngrozește, Și crivățul, cu viscol, mugea precum mugește Un taur ce-a rănit. Într-un cătun de laturi a unui sat mai mare, O rază îngînată de slabă luminare Subt un troian albit. Troianul era casă, cășcioară locuită, Ce-i astupa nemeții intrarea umilită — Bordei de muncitor ; Și raza îngînată venea dintr-o lumină D-o flacără-n cenușă ce vălvăia în tină Pe un uscat cotor. Cu furcile în brîne, cu fețele voioase, Întind cît pot cu fusul din caiere stufoase Două femei cîntînd. Bătrînă este una, ca iarna de albită, Iar alta este jună, bălaie și iubită De cîți o văd rîzînd. P-un pat de paie numai un biet bătrîn bolește. Femeile, cu rîndul, cînd el se dezvelește, Se duc de-l învelesc. Și rîd cînd văd că fierbe în oală o găină Ce-au căpătat pe lucru de la a lor vecină : Căci tortu-i omenesc. Oftă bătrîna însă și zise către fiică : — „Cînd am luat pe tat'tău, pe cînd erai tu mică, Eram mai fericiți ; ...
Constantin Stamati - Omul și pământul
Constantin Stamati - Omul şi pământul Omul și pământul de Constantin Stamati Într-o zi de vară eu trist mă aflam foarte, Trupește, sufletește de suferiri și chinuri; Și am ieșit din casă, m-am dus făr-a ști unde, În codrii singuratici cătându-mi liniștirea; Acolo cu mirare priveam frumseța lumii... Pe cer, unde și unde, plutea ca de puf nouri, Și repede ca umbra trecând pierea în aer, Și se limpezea cerul ca de cristal oglindă, Iar strălucitul soare, înconjurat de raze, Ca tron dumnezeirei sta pe cerească boltă, Ca ochiul ce nu doarme celui ce zidi lumea, Priveghind peste fire, și revărsând belșugul. În codru filomela serba ziua frumoasă Cu foarte dulci melodii, iar păstorescul fluier Răsuna cu-ntristare, când și când, de departe. Uimit de așa scenă a firii liniștite, Am căzut pe genunchii-mi pe pajiște-nflorită Unei poieni rotunde, de arbori pregiurată, Și acolo, pe gânduri, uitându-mă pe sine, Uitam și pe-ai mei casnici, ca când pierdusem mintea. Și iată că un șopot, ce din pământ ieșiră, Mi-au încântat auzul, ca și glasul iubirii, M-au răzbătut în suflet și chiar ca o făclie Mi-au luminat ...
Constantin Stamati - Scăldătoarea unei cucoane românce
Constantin Stamati - Scăldătoarea unei cucoane românce Scăldătoarea unei cucoane românce de Alfred de Vigny Traducere de Constantin Stamati - 1834 Și o țigancă fecioară, eghiptenească prăsilă, Îngenuncheată îi ține o oglindă de cristal; Și altă fecioară greacă pe cap părul îi anină, Țesut în subțiri cosițe ca de horbote voal; Și o fecioară franceză învelește cu sfială Trupul ei cel ca zăpada în prosop cusut cu fir, Și o româncă fecioară picioarele ei le spală Cu lapte în vas de marmur numită de greci porfir; Apoi tinere neveste în limpede scăldătoare, Presurând frunze de roză, varsă și spirturi de flori, În care intrând cucoana se scaldă cu desfătare, Și privind a sale grații se zâmbește uneori... Apoi din feredeu iese sprijinită de curtence, În crevat trufaș se culcă sub șalurile subțiri; Și jupâneasa bătrână începe trupul să-i frece Cu spirturi de dânsa stoarse din crini și din trandafiri. Iar ca razele luminei să nu-i facă supărare, Fetele slobod perdele de un atlas argintiu, Și lângă ea pun în glastre bucheturi mirositoare, Dar cucoana când adoarme la un consul au
Dimitrie Anghel - Garda imperială
Dimitrie Anghel - Garda imperială Garda imperială de Dimitrie Anghel Publicată în Viața socială , I, 9 oct. 1910, p. 134—136 Se face un amurg de toamnă într-un codru bătrîn de stejari, prin care trece un rădvan în clinchete vesele de zurgălăi. În el suntem noi, micuți cum eram atunci, cu tata și mama. Frunzarele veștede sună împrăștiindu-și ghinda pe drumuri, iar în fund, departe, printre trunchiurile negre, soarele a coborît și a stat neclintit, ca o candelă între colonadele unui templu. Zurgălăii sună încet și, de o parte și de alta a drumului, fructul roș al măcieșilor împrăștie pretutindeni pete de sînge. Feregele uscate și-au plecat dantelatele frunze și pe lîngă trunchiuri, pe covoarele catifelate de mușchi, bureții albi se înșiruiesc, ori se adună în pîlcuri, adumbrind parcă o lume minusculă sub umbreluțele lor. Fața mamei e coperită cu un văl cenușiu, prin care i se văd ochii blajini, ca după pînză de păianjen. Mîna ei mînușată se întinde la răstimpuri ca să ne așeze o șuviță, ori să ne învelească cînd bate vîntul. Tata pare adîncit în gînduri, și noi stăm cuminți și tăcuți, cu micile noastre suflete călătoare ...
Dimitrie Bolintineanu - Căpitanul de vânători
Dimitrie Bolintineanu - Căpitanul de vânători Căpitanul de vânători de Dimitrie Bolintineanu Lăutarii cântă, hora se-nvârtește Și un cal în spume d-odată s-oprește. — ,,Pace vouă, oaspeți cu genele albe, Mume tinerele cu aure salbe! Bună ziua, vouă, juni dănțuitori, Vouă, copilițe, tineri criniori! Oști nenumărate țara ne robește Și pe unde trece câmpul înnegrește. Soarele e galben, norii-l învelesc, Râurile albe în sânge roșesc. Cum sub o secure cade-o dumbrăvioară, Floarea țării noastre sub fier se doboară. Dacă e vreunul ce simte-ntre voi, Vie a combate ș-a muri cu noi!" Soarele în abur ca un foc roșește. Lăutarii cântă, hora se-nvârtește: — ,,Peste zece sute căpitan sunt eu Și ca zece sute bate pieptul meu. Ceata mea-i frumoasă, ageră, ușoară Și pe cai în spume ce ca vântul zboară. Iar voinicii noștri se chem vănâtori, Au lănci veninoase, iar la suflet flori." Lumea-l înconjoară, ziua se sfârșește. Lăutarii cântă, hora se-nvârtește — ,,Viața în sclavie este o povară, Iarnă nesfârșită fără primăvară. Însă țara noastră nu e scrisă-n cer Printre cele sclave ce prin veacuri pier. Căci românul încă știe a ...
Dimitrie Bolintineanu - Invocație
Dimitrie Bolintineanu - Invocaţie Invocație de Dimitrie Bolintineanu O, Doamne-al bunătății, putere creatoare, De care niciodată eu nu m-am îndoit, Tu, ce ai pus amorul în inimi simțitoare Și floarea aurorei cu rouă-ai învelit; Tu, ce-ai sădit în inimi speranța și credința, Căci una fără alta nu poate exista, Ce-aduci după durere surâsul și dorința Și după vijelie un soare-a lumina; Ce fără încetare dai zilelor lumine, Și câmpului verdeață, și paserii cântări. Și frunzelor șoptire, și undelor suspine, Și pe vergine buze suave sărutări; Aruncă o cătare asupra țării mele; Ea este ca o barcă pe un ocean plutind Când geme uraganul în noapte fără stele, Ce încă o suflare ș-o vom vedea pierind. Trimite-ne, o, Doamne, lumina ta cerească, Căci lungă fuse noaptea în care suspinăm Ca să vedem furtuna ce va să ne răpească Și sub un mal ferice un port sa
Dimitrie Bolintineanu - La pizmă
Dimitrie Bolintineanu - La pizmă La pizmă de Dimitrie Bolintineanu Pizmă, tu ești răsplătirea Faptelor celor mai mari! Tu stingi pacea și iubirea Și faci zilele amari. Tu faci ca să nască calomnia rea; Ăst cărbun ce arde fruntea ce atinge Dar care mânjește, după ce se stinge Însuși pe acela care îl ținea. Tu-mpletești cununa morții La maptirii renumiți, Tu tragi jos în lume sorții Regilor neodihniți. Pizmă, orișiunde naște o virtute, Un talent, un merit, un prezent ceresc, Ale tele umbre palide și mute Nasc deopotrivă și le învelesc! În colibă tu născută, Fugi de dânsa ne-ncetat, Și cu forma ta plăcută În palaturi ai intrat. Tu faci de pălește viață, tinerețe, Dulce bucurie între muritori, Fragedă junie schimbi în bătrânețe Și prefaci în lacrimi ale vieții flori! Nimănui nu dai cruțare! Când se varsă-al tău fior, Regii sunt a ta suflare Și pălesc pe tronul lor. Cei ce-i înconjoară cearcă-a ta putere, Inima se umple cu al tău venin, Care o îmbată și o schimbă-n fiere, Ura-nlocuiește amorul divin. Eu te văz pe orice față, De la domni până la sclavi. Fumul tău pe toți răsfață, ...
Dimitrie Bolintineanu - Mihai în Transilvania
Dimitrie Bolintineanu - Mihai în Transilvania Mihai în Transilvania de Dimitrie Bolintineanu Batori Andrea, domnul de Ardeal, Lui Mihai îi scrie: ,,Credincios vasal, Să te scoli cu fiii-ți și să vii la mine Ca să capeți pace, grație și bine!" Iar Mihai răspunde: "Fac precum tu vrei. Voi veni la tine cu toți fiii mei!" Zice și purcede cu oștiri de țară, Hotărât să-nvingă sau măreț să piară. Ca născânzii fluturi ce rup vălul lor Și p-aripiori d-aur ies, se cerc în zbor, Zorile făramă valurile-umbroase Și se vărs în aer dulci și auroase. Dar Mihai vorbește: — ,,Jugul cel de dor Spartu-s-a sub brațul cel triumfător; Dar creștinii popoli din această țară Mai amare lanțuri astăzi ne prepară. Astăzi vingătorii din Călugăreni Au ajuns să fie sclavi la ungureni. Eu urăsc în viață orice tiranie, Ori de ce natură, ori de unde vie! Vie de la cela ce se zice rău, Ce ne pleacă fruntea sub paloșul său; Vie de la cela ce din amăgire Ne vorbește nouă despre fericire! Ea degrabă astfel sufletu-omenesc, Cât să fie liberi oamenii roșesc. Azi o zi frumoasă pentru noi lucește. Sub aceste ...
Dimitrie Bolintineanu - Moartea (Bolintineanu)
Dimitrie Bolintineanu - Moartea (Bolintineanu) Moartea de Dimitrie Bolintineanu Știu unde am a merge, știu ce m-așteaptă încă, Că viața e făclie expusă-n aspru vânt Pe care o să treacă curând o noapte-adâncă... Dar ce e bună viața în față c-un mormânt? În darn al nostru suflet vom îmbăta în viață, Cu razele puterii în darn ne-am coperi, În darn dorim a soarbe a gloriei dulceață Când tot ne strigă nouă: ,,Tot este pentru-o zi!" Acel ce trece viața de lacrimi învelită Va zice celui mare: ,,Ești tu mai fericit? Ce? Moartea doar nu varsă și-n cupa-ți aurită Veninul în plăcerea ce ție a zâmbit?" Cel tare îi răspunde cu recea sa zâmbire ,,E adevăr că moartea ne seceră pe toți. Eu mor culcat pe aur și pietre de profire, Tu mori pe lutul rece: tu nici să mori nu poți!" Ferice cel ce spune când cată să coboare În negrele morminte, l-ai săi buni cunoscuți, Aceste vorbe sfinte: ,,Ferice cel ce moare Cu fruntea cununată de stimă și
Dimitrie Bolintineanu - Moartea lui Mihai Viteazul
Dimitrie Bolintineanu - Moartea lui Mihai Viteazul Moartea lui Mihai Viteazul de Dimitrie Bolintineanu Pe câmpia Turzii, pe un verde plai, Tabără oștirea marelui Mihai. Acolo, în cortu-i, domnul se gândește: Fericirea țării inima-i răpește. Are-o presimțire ce l-a turburat Și pe mâna-i mândră capul a plecat. În deșert speranța inima-i răsfață; Lacrimile udă gânditoarea-i față. Înaintea celor ce îl ocolea, Cu o mantă d-aur el se ascundea. Către căpitanii ce îl înconjoară: - "Dragii mei! Iertați-mi astă lăcrimioară! E o slăbiciune de care roșesc Toți câți au un suflet tare, bărbătesc. Însă sunt minute când natura cere De la cel mai tare partea-i de durere... Astăzi pot să număr mai la nouă ani De când noi ne batem cu atâți dușmani. Este-adevărat, am făcut, în lume, Neamului acesta cel mai mare nume. Însă, ce-i mărirea, fără de folos? Ceea ce-i în noapte focul mincinos! Singură mărirea nu-i destulătoare, Nu voi foc de stele, ci voi foc de soare. Câte mii de inimi moartea n-a-nghețat? Și în câte case dorul n-a intrat? Țara este-n lacrimi ...
Dimitrie Bolintineanu - Popa Stoica
Dimitrie Bolintineanu - Popa Stoica Popa Stoica de Dimitrie Bolintineanu Pe o vale verde, sub stejari bătrîni, Trece popa Stoica cu trei mii români. Luna plină-nalță discul ei pe munte, Stoica stă la masă cu cei mai de frunte. Acolo eroul, oaspeții beau vin. Pentru a lor țară ei pe rînd închin. Un sol turc ajunge, ș-astfel le vorbește: — "Cu cincizeci mii oameni pașa vă lovește, Armele depuneți, primiți a vă da, Căci cu caii numai vă vor sfărăma. Padișahul viața vouă dăruiește." Însă popa Stoica astfel îi vorbește: — "Fiii României nu dau arma lor Fără să se bată. Ei cu dînsa mor." Zice, sună-n cornuri. Cei trei mii s-adună. Ei se bat în noapte la raze de lună Cînd pe cerul negru zorile resfir Coamele de aur și de trandafir, Caii peste cîmpuri de turci învelite Înotau în sînge pînă la copite. Popa Stoica luptă; mor bravii români, Însă ca vitejii, cu armele-n mîni. Pașa zice popei: — "Vino tu la mine, Armele depune; un viteaz ca tine E păcat să moară". Popa, cu arma-n mîni, Moare cum muriră cei trei mii