Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNVENINAT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 13 pentru ÎNVENINAT.

Dimitrie Bolintineanu - Stefan cel tânăr și doamnă-sa

... frunte-i râură și-ngheață. Doamna-și șterge roua și cătând la cer — ,,Astăzi orice crime printr-o crimă pier! Doamne! roagă cerul... Ești înveninat!" Domnul sub durere-i cade săgetat. Tremură, pălește... Viața-i mai apune Și zdrobit de doru-i aste vorbe spune — Chiar pe soțu-ți ...

 

Alecu Donici - Pizmătarețul și șarpele

... lume rău mai mult La Tartar purure-i mai bine cunoscut. Acestui adevăr am fabulă dovadă. Mergînd în șir la o paradă, Un șarpe prea înveninat Cu pizmătarețul s-au fost împricinat; Căci șarpele voia să meargă înainte, Iar pizmătarețul își da a lui cuvinte, Precum că are El ...

 

Mihai Eminescu - O dată te văzusem

... de-a doua oară Și glasul tău l-ascult ­ Și știu numai atâta Că am trăit prea mult. Al anilor iubirei ­ Înveninat

 

Mihai Eminescu - O dată văzusem

... de-a doua oară Și glasul tău l-ascult ­ Și știu numai atâta Că am trăit prea mult. Al anilor iubirei ­ Înveninat

 

Mihai Eminescu - Odă

... în cale-mi, Suferință tu, dureros de dulce... Pân-în fund băui voluptatea morții                       Nendurătoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca Hercul înveninat de haina-i; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate                       Apele mării. De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet, Pe ...

 

Mihai Eminescu - Odă (în metru antic)

... în cale-mi, Suferință tu, dureros de dulce... Pân-în fund băui voluptatea morții                       Nendurătoare. Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus, Ori ca Hercul înveninat de haina-i; Focul meu a-l stinge nu pot cu toate                       Apele mării. De-al meu propriu vis, mistuit mă vaiet, Pe ...

 

Mihai Eminescu - Scrisoarea V

... — Și adînc privind în ochii-i, ți-ar părea cum că înveți Cum viața preț să aibă și cum moartea s-aibă preț. Și, înveninat de-o dulce și fermecătoare jale, Ai vedea în ea crăiasa lumii gîndurilor tale, Așa că, închipuindu-ți lăcrămoasele ei gene, Ți-ar părea mai ...

 

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă

Mihai Eminescu - Făt-Frumos din lacrimă Făt-Frumos din lacrimă de Mihai Eminescu 1870 În vremea veche, pe când oamenii, cum sunt ei azi, nu erau decât în germenii viitorului, pe când Dumnezeu călca încă cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pământului, — în vremea veche trăia un împărat întunecat și gânditor ca miază-noaptea și avea o împărăteasă tânără și zâmbitoare ca miezul luminos al zilei. Cincizeci de ani de când împăratul purta război c-un vecin al lui. Murise vecinul și lăsase de moștenire fiilor și nepoților ura și vrajba de sânge. Cincizeci de ani, și numai împăratul trăia singur, ca un leu îmbătrânit, slăbit de lupte și suferințe — împărat, ce-n viața lui nu râsese niciodată, care nu zâmbea nici la cântecul nevinovat al copilului, nici la surâsul plin de amor al soției lui tinere, nici la poveștile bătrâne și glumețe a ostașilor înălbiți în bătălie și nevoi. Se simțea slab, se simțea murind și n-avea cui să lese moștenirea urii lui. Trist se scula din patul împărătesc, de lângă împărăteasa tânără — pat aurit, însă pustiu și nebinecuvântat, — trist mergea la război cu inima neîmblânzită, — și împărăteasa sa, ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan și Vidra

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Răzvan şi Vidra Răzvan și Vidra de Bogdan Petriceicu Hasdeu Poemă dramatică în cinci cânturi "Mărirea deșartă și iubirea de arginți, acestea sunt nește neputințe iuți ale sufletului..." Cuprins 1 DEDICAȚIUNE 2 CÂNTUL I - UN ROB PENTRU UN GALBEN 3 CÂNTUL II - RĂZBUNAREA 4 CÂNTUL III - NEPOATA LUI MOȚOC 5 CÂNTUL IV - ÎNCĂ UN PAS 6 CÂNTUL V - MĂRIREA DEDICAȚIUNE Soției mele Iulia Petriceicu Hasdeu Cumplita sărăcie ș-invidia vicleană Danțau în jurul meu: În inimă durere, ș-o lacrimă pe geană, Și-n piept suspinul greu! Tu, însă, ca o lampă rămasă mângâiere Cînd faclele s-au stins, Cu-o rază de iubire sorbeai acea durere, Secai amarul plâns! Suspinul singur numai îmi sta mereu în cale: Oftam făr'să voiesc, Ca umbrele, ce-n fața luminii matinale De noapte ne-amintesc. În zilele acelea de sumbră poezie, Cu-o mână-n mâna ta, Am scris această dramă, ce-n viață-mi o să fie Ca floarea "nu-m-uita"! În stalactit se-ncheagă o undă, picurată, P-o stâncă ne-ncetat; Așa oftarea-mi lungă aice-i închegată Suspin cristalizat! Mânia mizantropă a omului în goană, Sarcasmul infernal Le vezi în astă ...

 

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului

Panait Istrati - Ciulinii Bărăganului Ciulinii Bărăganului de Panait Istrati Dedic această carte: Poporului României, Celor unsprezece mii ai săi de asasinați de către guvernul român, Celor trei sate: Stănilești, Băilești, Hodivoaia, rase cu lovituri de tun. Crime savârșite în martie 1907 și rămase nepedepsite. PANAIT ISTRATI martie 1928 Când sosește toamna, întinsele câmpii de țelină ale Munteniei dunărene încep să trăiască, timp de o lună, existența lor milenară. Aceasta începe chiar în ziua de Sfântul Pantelimon. În ziua aceea, vântul dinspre Rusia, pe care noi îl numim muscalul sau crivățul, mătură cu suflarea lui de gheață nesfârșitele întinderi; dar cum pamântul arde încă, infierbântat ca un cuptor, muscalul își cam rupe dinții în el. N-are a face! Barza, care stă pe gânduri de mai multe zile, își țintește ochiu-i roșu asupra aceluia ce-o dezmiardă în răspăr, și iat-o plecată în ținuturile calde, căci ei nu-i place muscalul. Plecarea acestei păsări respectate, puțin cam temută la țară — ea aduce foc în plisc dacă-i strici cuibul — plecare așteptată de ialomițean sau de brăilean, pune capăt stăpânirii omului asupra gliei Domnului. După ce a urmărit barza în zborul ei ...

 

Bogdan Petriceicu Hasdeu - Ioan Vodă cel Cumplit

... în etatea de 4 ani, sub tutela unei mume desfrânate; dentâi insultat de amanții țarinei, apoi corupt de lingușitorii puterii; născut cu o inimă impresionabilă, înveninat prin aerul ce-l respirase din leagăn, rănit de unii și zădărât de alții, nu e de mirare dacă el își pierdu mințile. Șahul Persiei ...

 

   Următoarele >>>