Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ÎNĂLȚA

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 402 pentru ÎNĂLȚA.

Marius Marian Șolea - Mă înalț printre stele care cad

Marius Marian Şolea - Mă înalţ printre stele care cad Mă înalț printre stele care cad de Marius Marian Șolea Glasul meu mai are în el tînguirea după urechea cea moartă a lumii. mă înalț printre stele care cad. neatins, mi se îndoaie trupul către focul aprins. și cel mai trist cuvînt pentru rostire este cenușa sufletului meu, rămasă din trăiri în care n-a fost Dumnezeu. cu inima ascunsă în timp, adorm într-o piatră uscată de durere, rostogolită din vatră. cîndva, mai toți veți merge-n urma mea cum merge privirea în urma unei stele care își refuză

 

Dimitrie Anghel - În furtună...

Dimitrie Anghel - În furtună... În furtună... de Dimitrie Anghel Publicată în Grădina Hesperidelor , nr. 1—2, 1912, p. 1—3. Pe marginea dunei, acolo unde forfotesc valurile în veșnic neastîmpăr, pescărușii iubitori de furtună își înalță aripele, rămîn neclintiți plutitori între cer și apă ca și cum ar fi atîrnați de un fir nevăzut, recad și se fac una cu o creastă de val, în stropi argintii se înalță din nou, se alungă în spațiu, se ajung înfrățindu-și zborul în rotocoale, cu cenușiu și alb pătează văzduhul și lămuresc cu țipete stridente anunțînd îndepărtata primejdie ce călătorește pe creste. Iubitorii de furtună, cenușii ca și talazurile și pătați de spuma ce o nasc frămîntările, ei singuri nu mai au hodină acum cînd obloanele toate pe la case sunt închise și fantasticul fum se risipește despletit de pe marginea ogeagurilor, înfrățindu-se cu negurile ridicate din abisuri. Abătut de funebre gînduri, cu albele foi dinainte, eu mi-am întrerupt poemul început în care am încercat să-mi încheg visurile mele născute din furtună și, fără să vreau, mi-am lipit fruntea de geamuri, privind nebunele arabescuri ce le scriu aripele. Credeam în visurile mele și, necăutînd decît în adîncul ...

 

Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski)

Alexandru Macedonski - Noaptea de mai (Macedonski) Noaptea de mai de Alexandru Macedonski Astfel: fiindcă apogeul la care sufletul atinge Când poartă cântece-ntre aripi dă naștere la răzvrătiri, Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge Și muzele că vor rămâne amăgitoare năluciri? Vestalelor, când în picioare altarul vostru s-află încă, Și primăvara când se-ntoarce și astăzi ca și alte dăți, Și preschimbat când nu se află pământul falnic într-o stâncă, De ce v-ați reurca în sfera abstractelor seninătăți? Închisă dacă vă e lumea, recoborâți-vă-ntre roze. Parfumele din mai înalță reînnoite-apoteoze, Și-n noaptea blondă ce se culcă pe câmpenești virginități Este fioru-mpreunării dintre natura renăscută Ș-atotputerea Veciniciei de om abia întrevăzută. Veniți: privighetoarea cântă, și liliacul e-nflorit; Cântați: nimic din ce e nobil, suav și dulce n-a murit. Simțirea, ca și bunătatea, deopotrivă pot să piară Din inima îmbătrânită, din omul reajuns o fiară, Dar dintre flori și dintre stele nimica nu va fi clintit, Veniți: privighetoarea cântă și liliacul e-nflorit. Se poate crede că vreodată ce e foc sacru se va stinge, -- Când frunza ca și mai nainte șoptește ...

 

Alexandru Mocioni - Conștiința națională

... parcă providența l-a rezervat junimei noastre naționale, acestei nouă generațiuni a noastre, dacă ea va pricepe a se înălța la mărimea mențiunei sale. Iar această mențiune a sa nu poate să fie alta, decât cultura națională și desvoltarea cât mai completă a ...

 

Dimitrie Anghel - Hefaistos

... batjocorit de fete voia să arate lumii că prin puterea și voința lui însăși, răscolind jăratecul ce doarme în sufletul lui, poate ieși și se înălța atunci cînd vrea sub marele cer liber cu fantasmagorii de lumini, de umbre, de culori, de nuanțe, de forme și de păreri, pe care nici ...

 

Grigore Alexandrescu - Tismana (Încheiere)

... niciodată acea priveliște nu mi-a făcut atâta impresie. Tăcerea acestei cetăți unde răsuna odată zgomotul armelor, întinderea pustiului, singuratica lună ce se înălța melancolică pe câmpiile cerului mi se părea a înota în atmosferă ca un fanal aruncat pe nemărginirea oceanului; toate umpleau inima de melancolie ...

 

Dimitrie Anghel - Hipparc și Didona

Dimitrie Anghel - Hipparc şi Didona Hipparc și Didona de Dimitrie Anghel Publicată în "Almanahul Societății scriitorilor români pe 1912", p. 14—20. Fragment Ca o seceră ce-ar intra în răzvrătirea unui lan, astfel se întoarse în sfîrșit și vîntul de sud, în norodul tulburatelor valuri, și culcă snopii de apă pe întinderea mării. Domolite, unul după altul, talazurile, cu ritmice mișcări împingînd spre țărm sfîșiatele dantele de spumă, veneau să cînte subt fereastra atelierului lui Hipparc. În port, lîngă cheiul vechi, galerele se legănau la soare, și cîntece vesele urcau de pretutindeni de pe punți. Pînze albe se desfășurau ici-colo și se umflau în vînt, zgomote de lanțuri ce trăgeau ancorele grele de la fund se auzeau sunînd, licăriri de lopeți ce plîngeau mărgăritare de apă. În bătaia soarelui se aprindeau în aer. Geana curbă a orizontului chema aiurea, blîndul cîntec de ape momea cu graiul lor înșelător, imensa mișcare de unde ce nu stau o clipă locului îndemnau pe cei ce stătuse la adăpost cît timp înfricoșatul Eol își trîmbițase mîniile, să-și întindă din nou încercatele pînze și să plece în căutarea norocului. Ciocane grăbite loveau ritmînd cîntecele, flamure înălțate zugrăveau frînturi de ...

 

Ștefan Petică - XII (Apune soarele pe dealuri)

Ştefan Petică - XII (Apune soarele pe dealuri) Apune soarele pe dealuri de Ștefan Petică   Apune soarele pe dealuri În slava purpurei de sânge Și răsunând adânc din valuri Doinește-un glas și parc-ar plânge; De simți o caldă adiere Trecând pe fruntea ta curată Ca și o șoaptă care piere Sub bolta serei înstelată, Să știi că-i ruga mea senină, Ca visul nopților de vară, Ce se înalță-n umbra lină În ceasul jertfelor de seară. De vezi plutind pe blonda rază O umbră albă visătoare Și crezi că-i îngerul de pază Cu aripi lungi ocrotitoare, Să nu te-nșeli, căci visu-mi trece În zborul său primăvăratec, Și-i tot așa de alb și rece, Când se înalță singuratec. Spre marea boltă luminoasă. Făcând durerea mai amară Și amintirea mai duioasă În ceasul jertfelor de seară. Și dacă roua clară cade Frumoșii ochi adânci de-i scaldă. Când treci sub vechile arcade În parfumata noapte caldă, Nu-i roua rozelor în floare Căzută-n nopțile cu lună, Nici plânsul dulce de izvoare, Ci e iubirea mea nebună, Căci lacrimi mari și tăinuite Ca roua limpede și rară Coboară-ncet și liniștite În ceasul jertfelor de

 

Alexandru Macedonski - Vasul

Alexandru Macedonski - Vasul Vasul de Alexandru Macedonski Vasul e de aur virgin scânteiat cu plăci de nacru, Încrustat cu pietre scumpe, zvelt, dar trainic ca un bronz; Și, cuprindă ambrozie sau poșircă de vin acru, Dea beția dezmățării sau extazul unui bonz, Vasul e de aur virgin, sculptural, sublim și sacru. Floare-aproape nereală se înalță hieratic, O splendoare ca de soare răspândește împrejur, Magistral și rece vecinic, deși viu ca un jeratic, Nu e simț sub al său farmec să-i mai poată fi sperjur... Floare-aproape nereală se înalță hieratic. Gestul lui e o minune, gura lui, rubin și perle, Corpul tot, plasticitatea unor zile ce s-au dus, În gâtleju-i paseri rare se îngână-ncet cu merle, Ș-orice limbă amuțește, ș-orice suflet e sedus... Gestul lui e o minune, gura lui, rubin și perle. Să bei viața-n el e dulce sau să bei sleirea forței... Dar ascundă sau Tenedos, sau otravă și puroi, Chio roșu, sau miresme, — meargă tot în voia sorții, -- Când e vasul de-aur virgin... moralistul e greoi, Și în fond se bea tot viață chiar când bei balsamul

 

Antim Ivireanul - Prealuminaatului și preaînâlțatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod

Antim Ivireanul - Prealuminaatului şi preaînâlţatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod Prealuminaatului și preaînâlțatului domn Constandin Brâncoveanu Basarab Voevod de Antim Ivireanul Multe și despărțite sunt faptele și sfârșiturile a cugetului celui mulțemitor, prin mijlocul a cărora să adeverează fără de presupus cum că rămân întru neuitarea celor ce li s-au făcut binele. Toate facerile de bine ce au câșigat, iară mai vârtos și mai ales acĂ©ste doao: întâi mulțemita cea adevărată carĂ© să face din inima cea călduroasă prin cuvânt și-a dooa, oarecare daruri mici spre semn de cunoștință a datoriei ce li s-ar cuveni. Pentru aceasta dară și smerenia noastră, cunoscând cum că pentru multele folosuri și faceri de bine ce ai arătat și arăți măriia-ta de-a pururea cătră noi sunt datoriu nu numai să mă rog lui Dumnezeu, pentru fericita sănătate și buna întărire întru luminat scaunul măriei-tale, ce și veri cu ce alt mijloc ași putea să mă arăt cătră măriia-ta mulțemitoriu și voitoriu de bine atâta la cĂ©le sufletești, cât și la cĂ©le trupești. Drept acĂ©ia am vrut cu iubire de osteneală de am ...

 

Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu)

Cincinat Pavelescu - Nocturnă (Pavelescu) Nocturnă de Cincinat Pavelescu Pe sulițele ascuțite-a galbenelor trestii plouă Un tremur vag de lună nouă, Iar nuferii, când raza-i bate, Par, în acea singurătate Ce frica-ncepe s-o propage, Că-s niște mici arhipelage! Pe lacu-n umbră se deșiră dantela lungă-a unei moarte... E ca o ceață ce s-așterne pe cuta undelor ușor, O stea ce pică face-o dungă și-argintul ei căzut departe Aprinde-o stranie lucire în părul umbrelor ce zbor. Parcă bătăi de aripi albe tăcerea nopții o frământă, E ca o muzică ce-adoarme departe moartea unor crini, Or, tu, Ofelie-necată, în pacea undelor suspini, Și vântul care plânge-n sălcii e poate glasul tău ce cântă. Atunci, din trestii, parcă șoapte Se înălțară-n miez de noapte.  Nebun, zadarnic te-nfiori De vânt, de umbre și de flori, Și vrei pe alte căi s-apuci; Ce-auzi, ce vezi nu sunt năluci; Nu-i glasul vântului ce-asculți Deși sunt moartă de ani mulți, Dantela care-o vezi pe apă Este lințoliul ce-mi scapă, Iar sub a apelor oglindă Vezi părul meu de alge ...

 

   Următoarele >>>