Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ȘUVIȚĂ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 45 pentru ȘUVIȚĂ.

George Ranetti - Ca și odinioară...

George Ranetti - Ca şi odinioară... Ca și odinioară... de George Ranetti Informații despre această ediție Am revăzut moșiea iar in floare... Blagoslovitul grâu prăjit de soare. Ca ș-altădată-ntinde pe câmpie O nesfârșită pânză aurie, Și numai ici și colo mici șuvițe De flori îmbălsămate și pestrițe: Iar printre ele țanțoșii, făloșii                        Maci roșii. Ca marea dup-o groaznică furtună. Așa părea azi câmpul potolit, Că nimeni n-ar avea temeiu de bănuit Că și p-aici, năpraznică, nebună. Deslănțuitu-s-a revolta celor mici. De-au tremurat palate uriașe Și s-au simțit mai mici, mai nevoiașe. Ca niște mușuroaie de furnici!.... Cine-ar ghici că un vulcan a fost aici?... Ca și odinioară, subt arșița de vară. Țăranul strângc snopii belșugului străin: Și-i calm, și-i harnic, bietul... Ce vită de povară ! Dă zece înainte chiar boului blajin... Ca și odinioară, el jalea doar și-o plânge Cosind, în resemnatul și blândul doinei viers... Dar, - rătăciți în snopul ce mâna-i aspră strânge - Văd câțiva maci... și-mi pare că-s petele de sânge                        Ce încă nu s-au

 

Ion Luca Caragiale - Justiția română. Secția corecțională

... ceasul și lanțul, care-l aveam cadou de suvenir de la un... de la o mătușă a mea și cu medalionul, cu o șuviță de păr de la soră-mea, și inelele, și le-am pus pe masă lângă lampă. Să vă spuie și Tincuța că poate să jure ...

 

Ion Luca Caragiale - Justiția română

... ceasul și lanțul, care-l aveam cadou de suvenir de la un... de la o mătușă a mea și cu medalionul, cu o șuviță de păr de la soră mea, și inelele, și le-am pus pe masă lângă lampă. Să vă spuie și Tincuța că poate să jure ...

 

Panait Cerna - În peșteră

Panait Cerna - În peşteră În peșteră de Panait Cerna De pe tavane-ntunecate, Tăcute lacrimi cad mereu, Și parcă tot sporesc din greu, Din mari izvoare depărtate. Șuvițe tainice de apă Spre peșteri drum de ani străbat – Întruna se preling și sapă Tavanul șubred și-nnoptat. Dar după ani de picurare S-au închegat coloane pline: Eterna bolții lacrimare, În loc s-o surpe, - o susține. Tot astfel, lacrimi nesecate În suflete ne-au picurat, Și de furtuni nenumărate Viața noastră-a tremurat… Dar azi, când stau vârtejuri grele Să ne răpună-orice avânt, Noi trecem fără păs prin ele Și-aproape izbucnim în cânt. Un suflet tânăr ne străbate Și ne îndeamnă către cer – Din suferinți abia-ndurate Ne-am făurit armuri de

 

Veronica Micle - Dialog liric

Veronica Micle - Dialog liric Dialog liric de Veronica Micle Și-acum mă-ntreb eu: simțirea          adâncă Cum de se naște pentru un portret? Căci nu văzusem ochii tăi încă, Știam atâta că ești poet! De-aș putea întrupa iubirea Ce simțesc eu pentru tine, Timpul și nemărginirea Dânsa le-ar cuprinde-n sine... Să pot întinde mâna s-o pun         pe fruntea ta Încetul la o parte șuvițele le-aș da, Senină să rămâie, curată ca un crin, Icoană de iubire la care să mă-nchin. Dar tu ca un luceafăr departe         strălucești Abea câte o clipă în cale-mi te ivești, Apoi dispari; – și-n urmă rămâi         în gândul meu Vedenie iubită la care mă-nchin eu. Și-n oara cea de pace, de sfântă         liniștire, Ființă mult iubită, ce-n lume         te-ntâlnesc Decât oricând atuncea mai mult eu te         slăvesc... La tine se îndreaptă cu drag         a mea gândire. Și a cerurilor taină adâncă și divină, Ce-n mintea-mi mărginită îmi pare         c-o cuprind - Ca s-o-nțeleg mai bine eu ochii         mi-i închid - Și-atunci văd că de tine e inima         mea

 

Veronica Micle - Să pot întinde mâna...

Veronica Micle - Să pot întinde mâna... Să pot întinde mâna... de Veronica Micle Să pot întinde mâna s-o pun pe fruntea ta Încetul la o parte șuvițele le-aș da, Senină să rămâie, curată ca un crin, Icoană de iubire la care să mă-nchin. Dar tu ca un luceafăr departe strălucești, Abia câte o clipă în cale-mi te ivești, Apoi dispari; și-n urmă rămâi în gândul meu Vedenie iubită la care mă-nchin

 

Dimitrie Anghel - Cucuveaua

Dimitrie Anghel - Cucuveaua Cucuveaua de Dimitrie Anghel Publicată sub titlul "Un vis simbolic", în Tribuna , XV, 159, 22 iul. [4 aug.] 1911, p. 2. O tăcere nețărmurită, ca și cum tot cuprinsul ar fi fost vătuit de zăpadă, împrejmuia căsuța din fundul curții în care stam într-o noapte de toamnă. Pe cerul nemăsurat de nalt, luna, ca obosită de a fi urmat mereu aceeași cale, se avânta ca un balon pierdut, voind să urce parcă dincolo de raza ochilor noștri pămînteni și să nu-și mai poarte melancolia rotundului de gheață deasupra acelorași priveliști. Ca un praf de marmură, bruma argintie coperea streșinile, grajdurile de lîngă poartă, sclipea pe vîrfurile spinilor de pe garduri și se risipea pretutindeni, jucîndu-și fosforescențele în lumină. Singur cum eram, după ce citisem pînă în tîrziu, subt lampă, și ascultasem ce spun tăcerile căzute peste singurătăți, după ce mă încredințasem că străjerul, ce-mi păzea în fiecare noapte curtea, își luase locul obișnuit pe scara balconului de piatră, am lăsat să-mi cadă cartea din mînă și am chemat somnul. Dar sunt nopți făcute așa, se vede, cînd somnul, cu cît îl chemi, cu atîta fuge mai departe de ochii ...

 

Alexandru Vlahuță - Iubire

Alexandru Vlahuţă - Iubire Iubire de Alexandru Vlahuță Iubire, sete de viață, Tu ești puterea creatoare, Sub care inimile noastre Renasc ca florile în soare, Și, îmbătate de-al tău farmec, Ce peste lume se așterne, În tremurarea lor de-o clipă Visează fericiri eterne. Din haos și din întuneric Te-ai smuls, fecundă și senină: Al tău surâs de alma parens Fu prima rază de lumină. Și, de căldura ta, planeții Treptat se dezmorțesc, învie... Pe toți ca într-o mreajă-i leagă Universala simpatie. Tu faci să circule în lume Puterea ta de zămislire. Și miliardele de forme De-a lungul vremii să se-nșire. Viețile, ascunse-n germeni, Din somn cât le atingi tresar, Și toate-n raza ta învie, Și toate mai frumoase par. Prin tine, valuri de vibrații, Din depărtatele planete, Trezesc în sufletele noastre Dureri și bucurii secrete; Ș-acele nostalgii ce-adesea Ne vin fără să știm de unde, Or fi ecouri ostenite, Chemări din regiuni profunde. E greu să-mi deslușesc ce cuget... Dar tu-mi evoci o lume-ntreagă, De care nu știu ce putere, Ce doruri mistice mă leagă. Mă simt mai bun, mai cald, mai vesel. Viața ...

 

Emil Gârleanu - Sineturile conului Gheorghieș

... fundul divanului mai nu se zărește; poartă ochelari, când își citește sineturile, altceva nu citește dumnealui; e albit cu totul; numai pe tâmpla dreaptă, o șuviță de păr stăruie să rămâie tot neagră. Conul Gheorghieș își șterge de dânsa pana, când scrie. Altminteri, așa mărunțel cum e conul Gheorghieș Hrașcu, în ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Milogul

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Milogul Milogul de Barbu Ștefănescu-Delavrancea Vântul de toamnă, rece și umed, țiuie în rămășițele frunzelor risipite în crăcile copacilor din lunca Vitanului. În albia sa încovoiată, Dâmbovița își mână liniștit apa tulbure, galbenă și pe-alocurea pătată cu șuvițe de sânge închegat, supte din talpa zalhanalei. Duhoare grasă năbușește aerul îngreuiat de-o bură rece și deasă. Stolurile de ciori se răsfiră, se amestecă, se gonesc, croncăie și se-abat păcură pe hârcile albe de bivoli și de boi, împrăștiate pe netezișul ruginiu din fața zalhanalei. De-a stânga apei, cam cât prinde ochiul, dincolo de hanul din răscruci, stă casa lui Căliman potcovarul, mai mult fâșii și petice de pământ galben decât văruială. Pornită pe spate, cu olanele de pe acoperiș zobite și mucede, împănate cu mușchi, și mai sus îi cresc două urechelnițe cu solzi groși și verzi. Pe prispa ferită de streașina lată, plină cu scule, cu troace, șade în colacul picioarelor Căliman potcovarul. Negru, uscat și ars în obraji, cu ochii mari și albi, cu luleaua stinsă și pleoștită într-o parte a gurii, când pifăie aruncă scrumul în sus și-și dezvelește, din buzele mari și ...

 

Barbu Ștefănescu-Delavrancea - Zobie

Barbu Ştefănescu-Delavrancea - Zobie Zobie de Barbu Ștefănescu-Delavrancea De-a lungul tufăriilor dese și verzi, printre plute bătrâne, sălcii tunse și scorburoase, Râul Târgului își răsfiră apele pe minunata sa albie, în fâșii șerpuite, reci și străvezii, că îi numeri petricelele rotunde rostogolite la vale. Morile vuiesc pe malul stâng, învălmășind în spițele roatelor talazurile albite de spuma ce fierbe și se sparge de bolovanii de piatră. Peste hălăciuga de verdeață, copacii de la moara lui Crasan. Mai sus decât clădirile orașului, așezată în lungul șoselei, stă neclintită turla lui Negru-vodă. De-o parte și de alta, dealurile smărăldii se încovoaie și, depărtându-se, se prefac în muscele, muscelele se azvârlă în munți năprasnici cu creștetele brăzdate de puhoaie și pârlite de arșița soarelui. Și munții, încălecând unul peste altul, ceafă pe ceafă, se amestecă la hotarele țării în albăstrimea cerului. Acolo, pe creștetele Craiului, Cetățuii și Păpușii, vulturii cuibează puii și-i reped la vânat. Și când cad țintă la pământ, par niște gloanțe trimise din senin. Firea viețuitoare se mișcă ca o secătură în așa mândrețe, minunea minunilor, podoabă răsărită din pământ, din iarbă verde, care trezește și întunecă mintea, înalță și sugrumă ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>