Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ȘUVOI

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 30 pentru ȘUVOI.

Alexandru Vlahuță - Sonet (Vuind s-azvârl șuvoaiele devale)

Alexandru Vlahuţă - Sonet (Vuind s-azvârl şuvoaiele devale) Sonet de Alexandru Vlahuță Vuind s-azvârl șuvoaiele devale Pe deal stă zarea de brânduși albită. În aer i-o căldură liniștită, Pe bolți un nor de-argint se rupe-n pale. Sar apele din matca prididită; Un cocostârc, pe mal, pășește-agale, Dând spaimă-n broaștele ce-i fug din cale. Ies aburi calzi din pajiștea-ncropită. Și nici un sloi n-a mai rămas pe gârlă; Doinind, s-aude trișca de la târlă. Iar mieii, strânși în cârduri, zburdă-n soare: Pământu-ntreg, ca-n prima dimineață, Se umple de lumină și viață, Iar inima-mi se-ntunecă și

 

Dimitrie Anghel - A. D. Holban

Dimitrie Anghel - A. D. Holban A. D. Holban de Dimitrie Anghel Publicată în Ordinea , II, 428, 17 mai 1909, p. 1. Sunt unii oameni senini și blînzi, cari împrăștie în jurul lor o atmosferă de bunătate ce te farmecă și te cîștigă cu fiecare vorbă, cu fiecare gest al lor ; iar alții care te resping de la început și față de cari nu știu ce sîmțămînt tainic îți dă de știre să te ferești. Unul dintre aceștia din urmă este și veteranul om politic A. D. Holban, o interesantă figură a Iașului din alte vremuri. Mi-am adus aminte de dînsul citind într-un ziar recent reflecțiile sale pline de răutate la adresa artiștilor noștri de astăzi. Îl cunosc de cînd eram copil; pot zice că m-am trezit cu el în casă, căci, cît timp a trăit tatăl meu, nelipsit a fost din casa și de la masa noastră. În anii din urmă însă, îl pierdusem din vedere aproape cu desăvîrșire ; glasul lui parcă amuțise în larma uriașă ce o fac luptele zilelor noastre, cu alte aspirații, cu alte idealuri, cu altă pornire de muncă. Arar ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Cântec de primăvară (Iosif, 2)

Ştefan Octavian Iosif - Cântec de primăvară (Iosif, 2) Cântec de primăvară de Ștefan Octavian Iosif Vii să-mi bați iar în fereastră, Tânăr soare auriu, Și zăpada de pe coastă Fuge ca argintul viu. Saltă gureșe șuvoaie. Spumegate și zglobii. Cântă cinteze-n zăvoaie Și-n văzduhuri ciocârlii! Ca zăpada care piere După veacul iernii greu, Piei și tu de-acum, durere, Iarna sufletului meu! Albe la fereastră, două Crengi de măr mi-au înflorit: Vino, primăvară nouă, Vreau să uit c-am

 

Ștefan Octavian Iosif - Scrisoare lui Goga

Ştefan Octavian Iosif - Scrisoare lui Goga Scrisoare lui Goga de Ștefan Octavian Iosif De-acum te las pe tine și pe-ai tăi Și-Ardealul plin de cântec și de jocuri, De mândre fete și voinici flăcăi... Știu eu de mai revin pe-aceste locuri? Ce dor mi-era de ele — căci pe-aici Am petrecut, ca prunc odinioară! Te sperii când de pe trecut ridici Păienjenișul care-l înfășoară... De-aș fi rămas ca tine, în Ardeal, Statornic stâlp al datinii străbune, Într-o căsuță albă, sub un deal, Ferită de primejdii și furtune; Să fi rămas acolo, să muncesc Înconjurat de oameni cumsecade, În albele cămăși ce strălucesc Ca spuma de șuvoaie în cascade; Să fi rămas în casa de sub deal, De unde-n neguri vezi sclipind Carpații... Dar eu m-am dus, și te-am lăsat, Ardeal, Ca un fugar mi-am părăsit eu frații. Și ce frumos era să fi rămas Alăturea cu alții și cu tine. Să-nalț și eu pentru dreptate-un glas Și să v-ajut în lupta pentru bine. Să stau și eu de tine-alături azi, Și eu ca tine să-mi încheg cântarea Din vuietul eroicilor brazi ...

 

Constantin Mille - Veacul nostru

Constantin Mille - Veacul nostru Veacul nostru de Constantin Mille Din volumul Caietul roșu Veacul nostru de lumină, eacul nostru de lumină! Oh! cu manta, fața voastră o ascundeți, farisei, Pe cap puneți azi cenușă și cu-a bâlciurilor tină Vă mascați, voi, purtătorii luminoaselor scântei!… Unde, unde vi-i lumina? Când popoarele ´nvrăjbite De tirani, ca vite duse, între ele se omor, Când voi puneți, o, nemernici, arme nou descoperite La picioarele acelor ce duc vrajba în popor, Și când fabricile cântă fabricând a lumii moarte, Când fanfarele și tunul pretutindene răsun, Când înalta chibzuință stă ´ntr´aceea, de se poate Să hrăniți cu oameni veșnic, flâmânzitul vostru tun, Când Europa clocotește de lung strigătul Irlandei, Când dreptatea și frăția de pe lumea au sburat, Când o neagră profeție ca aceea a Casandrei Nu vă moaie învrăjbirea – veacul nostru-i luminat?… Nu; ascundeți-vă fața în veșmântul desfrânării, Și în glodul mascaradei, comedia vă sfârșiți! Oh! veni-va și șuvoiul ce cu furia-așteptării Va spăla glodul în care voi vă nașteți și muriți.

 

Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi

Dimitrie Anghel - O amintire despre Verdi O amintire despre Verdi de Dimitrie Anghel Publicată în Flacăra , II, 52, 12 oct. 1913, p. 411. Sunt puțini fericiți, cărora soarta le îngăduie să intre, fiind vii încă, în Panteonul nemurirei. Gloria are capriciile ei și cheamă, făgăduitoare ca o femeie, surîde vicleană, momește și pierde pe cei mai mulți, pe cei ce n-au fost destul de stăruitori și n-au știut să prindă ceasul potrivit ca să și-o însușească. Ea aprinde însă licăriri de luceafăr în ochii celor aleși și transfigurează pe cei ce s-au lăsat sărutați de ea. Între fericiții aceștia a fost și Giuseppe Verdi, și fiind dat că acum se serbează centenarul lui, voi adăoga și eu o amintire personală. Eram la Roma, prin 1892, mi se pare, și mă reîntorceam spre casa mea din Lațiul vechi, într-o seară tîrziu. Pe străzi, afișe mari colorate, anunțau reprezentația lui Falstaff , ultima operă a bătrînului maestru. Cum o lume neobișnuită forfotea pretutindeni la acea oră și glasuri vesele urcau, m-am apropiat de un grup și am întrebat cărei întîmplări se datorește mișcarea aceasta spontană și am aflat că lumea aștepta venirea ...

 

Emil Gârleanu - Părăsită

Emil Gârleanu - Părăsită Părăsită de Emil Gârleanu Lui Ilarie Chendi Singură! În tot cuprinsul câmpului larg, dânsa nu se zărea decât numai când vântul culca ierburile înalte, și ea rămânea în picioare, albă cum e laptele, cu coama împrăștiată peste ochii orbi, cu coada lungă, încolăcită de-a lungul picioarelor subțiri. Venea dimineața în urma hergheliei întregi, la pas, ascultând de departe clinchetul clopoțelului de argint de la gâtul calului care, nu demult încă, se ținuse pe urmele ei. Pe rând, clopoțelul a trecut la toți mânjii ei, cei mai frumoși de prin ținuturile acelea. Pe doi dintre dânșii îi ținea minte încă, pe ceilalți îi hrănise, îi alintase cu botul ei catifelat, îi simțise lângă dânsa, dar nu-i văzuse niciodată. Într-o seară, după o ploaie groaznică, se îmbolnăvise; scăpase cu viață, dar își pierduse vederea. Simțea căldura soarelui, mirosea câmpul, dar lumina nu mai era nicăieri. A fost groaznică cea dintâi noapte. Înăuntrul grajdului se făcu deodată parcă și mai întuneric. Ieslea era în față, odinioară o mai zărise, așa ca prin sită, și peste o clipă se șterse dinaintea ei. Deasupra capului era fereastra; ridică ochii și stete așa ...

 

Mircea Demetriade - Pastel alb

... urât,     Ce-nchide-n nori apusul vis și-a lui lumine.     Și orișicând dacă-aș voi, și orișicând     Norii să-i sparg, lacrimi șuvoi din ei să cadă,     Zadarnic cerc... gerul vrășmas tot înghețând,     Cad fulgi... pustiul prins e de zăpadă.     Decolorat deasupra mea ți-l port de-acum ...

 

Panait Cerna - Cântec de martie

... gonit... Albi plutesc și roșii norii Peste munți și chei, Parcă sufletu-aurorii A rămas în ei... Gârlele și-ncep fanfara, Și, pornind șuvoi, Strigă-n lume: primăvara A sosit la noi! Ce gândești la vremuri duse Și suspini mereu? Lasă visele apuse, Suflete al meu! Uită ...

 

Alecu Russo - Piatra Teiului

Alecu Russo - Piatra Teiului Piatra Teiului (Legendă) de Alecu Russo Fragment dintr-o călătorie în Munții Moldovei Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V I Mulți dintre compatrioții noștri s-au dus, se duc și se vor mai duce poate în străinătate. Călătoria e un lucru frumos și bun, care ne dezvăluie, cu mult mai bine decât cărțile, viața intimă a civilizațiilor. Puțini sunt care să nu fi măsurat geometricește lungimea Praterului, de la cea din urmă casă de pe Jägerzeile până la rotondă; care, oricât de încăpățânat le-ar fi fost tactul lor muzical, să nu fi simțit fără voie piciorul lor drept bătând măsura, pe când ascultau pe Wasser-glaus, pe o frumoasă lună plină, unul din acele dulci valsuri ale lui Lanner ori Strauss, care leagănă într-o ușoară somnie bătrâna și molatica Vienă. Foarte mulți dintre tinerii noștri, întorși la căminul părintesc, vorbesc despre întâmplările pe care Italia le-a semănat în calea lor, și amintirile acestea sunt ca o palidă răsfrângere a parfumului frumosului ei soare. Care dintre noi n-are la îndemână o anecdotă auzită la Paris, o aventură la Viena, o ...

 

Dimitrie Anghel - Rochia bunicei

Dimitrie Anghel - Rochia bunicei Rochia bunicei de Dimitrie Anghel Publicată în Minerva , IV, 1267, 27 iunie 1912, p. 2. Alb ca un caier era capul bunicei, o spumă ridicată pe creste îi era părul, o zăpadă ce nu putea s-o mai topească nici o primăvară îi împodobea statornic fruntea. Noaptea de odinioară în zi albă se prefăcuse, întunerecul în lumină, în argint curat, abanosul. O mireasă timpurie fusese, măruntă la trup încă, aproape de copilă, pășise în fața altarului. De subt cununa de lămîiță spumegat ca un torent și albă ca o coadă de cometă, sub șuvoiul de aur al betelei, vălul de borangic îi cobora pînă la călcîie, iar de la călcîie, poala lungă a rochiei ei de mireasă scria pe pămînt valuri obosite, înflorite de spumă, pe unde trecea. Tînăr, gîtul gol și nevrîstnicii umeri, nerotunziți încă, se vedeau din tăietura dibace a foarfecei ce despicase cu meșteșug faiul alb. Curba sînului abia ridica pieptărașul, șoldurile ascuțite se străvedeau prin rochie, și faldurile, dinainte pînă în josul piciorușelor mici, cădeau rigide, triste, funerare aproape, cum trebuie să cadă de-a lungul trupului unei vestale. O cingătoare largă, făcută dintr-o ...

 

   Următoarele >>>