Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru ȚARINĂ

 Rezultatele 11 - 20 din aproximativ 64 pentru ȚARINĂ.

Dimitrie Anghel - Floarea-soarelui

Dimitrie Anghel - Floarea-soarelui Floarea-soarelui de Dimitrie Anghel Publicată în Literatura și arta română , 25 septembrie 1899 Dă-n sînge lăurusca pală și cîrtița-și face mormîntul, S-adoarmă, cu venirea iernii, sub țarina din moșunoaie, O floare-a-soarelui uitată se scutură și își despoaie Podoaba razelor apuse, încetinel, cînd bate vîntul. Și s-a făcut parcă-ntuneric cu cea mai de pe urmă rază, Ce s-a desprins lucind în aer, din nimbul palid de lumină: De-ajuns i-o candelă-ntr-un templu și-i de ajuns într-o grădină O floare ca să-nveselească un suflet singur ce visează. Căci vezi, în ea lucea lumina întîi cînd pasările cîntă, Și iarăși, ca un frate dulce, cînd da-n apus, mîhnitul soare Tot ei îi trimetea pe gînduri cea mai din urmă sărutare, De tremura în umbră preajma ca-n jurul unui cap de sfîntă. De-acum, ca peste-un cîmp de moarte, o să răsară jalnici zorii ; Frumos era cuibul de aur și dulce galbena-i văpaie... — Ce greu trebui să fie somnul sub țărîna din moșunoaie ! Cuceritoare umbra crește ca-n amurgitul unei

 

Dimitrie Anghel - Nu știu, n-am văzut

Dimitrie Anghel - Nu ştiu, n-am văzut Nu știu, n-am văzut de Ștefan Octavian Iosif și Dimitrie Anghel Spun unii și se poate să fie adevărat Că și în anul acesta s-a desprimăvărat, C-au lineat plugarii în țarini negre brazde, Și-au tras aceleași berze la vechile lor gazde. Că holdele pe urmă bogate au crescut... Se poate... Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut... Spun alții că cireșii, salcâmii și castanii Au înflorit și anul acesta ca-n toți ani, Că sub albastra boltă pictată de ozonă A dat concerte iarăși eterna primadonă Și că natura toată un rai s-a prefăcut… Se poate…Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut... Afirmă alții iarăși că holdele bogate S-au copt și-au fost pe urmă cu grabă secerate, C-au fluierat mașine și-au clănțănit batoze, C-au fost seri violete și răsărituri roze, C-a fiert prin crame mustul, voios ca și-n trecut… Se poate... Cine știe! Eu nu știu, n-am văzut!... Spun în sfârșit cu toții c-au vilegiaturat, Că aerul pe-aiurea nu s de comparat Cu cel din Capitală, ...

 

Dimitrie Bolintineanu - Ștefăniță domnul

... toate, chiar a mea iubire. Dar cînd al meu suflet ți se deschidea Cugetai în sine-ți răsturnarea mea ! Tronul dar să fie țarină-arzătoare Unde vestejește a credinței floare? Spre-a avea prieteni tronul e prea sus, Și-ntre domni cu robii cerul ură ...

 

Emil Gârleanu - Gâza

Emil Gârleanu - Gâza Gâza de Emil Gârleanu Calul suia din greu dealul. Nădușise. Muștile îl necăjeau, iar zăbala îi ardea gura. Dădea mereu din cap, să-și lărgească dârlogii, până ce călărețul îi lăsă cu totul slobozi. Acum mergea cu capul în pământ, cu coama împrăștiată în tot lungul gâtului, cu buza de jos spânzurând, cu mijlocul frânt. De sus cădeau razele soarelui ce-i străbăteau prin păr și-i beșicau pielea. Dealul se urca rotunjit, ca un sân, iar marginile lui se prăvăleau repezi, scufundate, acoperite de alunișuri. Unde și unde, câte un stejar se ridica din fundul prăpastiei, deodată, mânios parcă, dar vârful lui rămânea mai jos de înălțimea șoselei albe, ca un drum de moară, înecată de colb la cea mai mică adiere de vânt. Calul se opri câteva clipe, suflă puternic, apoi o smuncitură a frâului îl sili iar să pornească. În sfârșit, mai făcu cei câțiva pași de ajunse până în vârful dealului. Calul ridică puțin capul. Drumul se întindea neted, coborând prin mijlocul pădurii, care începea să arate mai deasă, mai bătrână. Tocmai în fund, târgul sticlea în soare, crucea bisericii străpungea seninul, în razele soarelui părea că pâlpâie și dânsa ...

 

Emil Gârleanu - Tovarășii

Emil Gârleanu - Tovarăşii Tovarășii de Emil Gârleanu E încă întuneric. Pământul e jilav de rouă și brazdele, răsturnate, în ajun, de către fierul plugului, miroase a proaspăt. În văzduh, o rață sălbatică zboară, furișându-se, măcăind speriată, ca alungată de glonț. Pe o grămadă de coceni, plugarul, rămas peste noapte în câmp, doarme învelit cu niște saci; și mai încolo, boulenii treji, Duman și Joian, stau cuminți, cu gâturile întinse, așteptând jugul. Dar departe, în sat, încep să cânte cocoșii, căci zorile prind să mijească. Lumina se cerne din ce în ce mai deasă, și-n vreme ce cununa cerului se luminează, pe pământ se deslușesc toate: satul; încolo, pe coastă, ca urnită din loc, pădurea; în fund, dealurile gemene unul după altul, ca pe o scară. Și-n cea dintâi clipă de revărsare a luminii, grija, care țârâie în urechea plugarului ca un greier, îl scoală. Omul aruncă sacii la o parte, sare în picioare, își freacă ochii cu dosul mâinii stângi și cu dreapta își îndreaptă șalele. Apoi pornește spre boi. I-a înjugat... Slabi, de li se văd coastele ca niște arcuri sub piele, boii își încoardă mușchii, își potrivesc ...

 

George Topîrceanu - Balada unui greier mic

George Topîrceanu - Balada unui greier mic Balada unui greier mic de George Topârceanu Peste dealuri zgribulite, Peste țarini zdrențuite, A venit așa, deodată, Toamna cea întunecată. Lungă, slabă și zăludă, Botezând natura udă C-un mănunchi de ciumafai, - Când se scutură de ciudă, Împrejurul ei departe Risipește-n evantai Ploi mărunte, Frunze moarte, Stropi de tină, Guturai... Și cum vine de la munte, Blestemând Și lăcrimând, Toți ciulinii de pe vale Se pitesc prin văgăuni, Iar măceșii de pe câmpuri O întâmpină în cale Cu grăbite plecăciuni... Doar pe coastă, la urcuș, Din căsuța lui de humă A ieșit un greieruș, Negru, mic, muiat în tuș Și pe-aripi pudrat cu brumă: - Cri-cri-cri, Toamnă gri, Nu credeam c-o să mai vii Înainte de Crăciun, Că puteam și eu s-adun O grăunță cât de mică, Ca să nu cer împrumut La vecina mea furnică, Fi'ndcă nu-mi dă niciodată, Și-apoi umple lumea toată Că m-am dus și i-am cerut... Dar de-acuș, Zise el cu glas sfârșit Ridicând un picioruș, Dar de-acuș s-a isprăvit... Cri-cri-cri, Toamnă gri, Tare-s mic și

 

George Topîrceanu - Sfârșit de vară

... a lungul văilor prin țară Vestea nouă a sfârșitului de vară, Flutur mic, într-o lucire de-asfințit, Să ne-ntâmpine din țarină

 

George Topîrceanu - Singur (Topîrceanu)

George Topîrceanu - Singur (Topîrceanu) Singur de George Topîrceanu 1914 Cu cea din urmă rază ce tremură-n amurg, Se-ntunecă palatul bătrânului Habsburg. E noapte. Vântul toamnei aduce de departe Un freamăt de suspine prin sălile deșarte, Căci a pornit monarhul încovoiat și chel Oștiri din șapte neamuri să moară pentru el ! Făclia luminează fantastice vitraiuri Și-n umbra colorată ca umbra din seraiuri, În liniștea capelei pe-o treaptă-ngenuncheat, Cu fruntea-n mâini se roagă bătrânul împărat: — "Stăpâne, codrii urlă și râurile gem, Din fiece colibă se-nalță un blestem Și-n inima mea scurmă părerile de rău ! Stăpâne, slobozește de-acum pe robul tău..." Dar vântul geme-n noapte: "E prea târziu, bătrâne ! Pe țarinile noastre de-a pururi va rămâne Sinistră, ca o pânză de doliu, umbra ta. O, dacă El te iartă, noi nu te vom ierta !..." Tresare împăratul. Mișcând încet din buze, Încearcă să-și adune gândirile confuze... Dar două diamante strălucitoare curg Încet-încet pe nasul bătrânului Habsburg, Și-n liniștea solemnă, cum pică pe parchet, Par două lacrămi grele și mari — de

 

Ion Luca Caragiale - Cronica sentimentală

Ion Luca Caragiale - Cronica sentimentală Cronica sentimentală de Ion Luca Caragiale În una din livezile 'nverzite ale Africei necunoscute de miază-zi, prin care curge liniștită apa Zanzibarului, se rădică un cătun de bordeie locuit d'o populațiune barbară cât se poate de ciudată. Veți crede că voiu să vă serv un capitol de Geografiă populară, sau că încerc a vă da introducțiunea topografică a unui roman de călătorii și aventuri. Nicidecum ! Voiu să vă fac cunoștință pur și simplă cu o specie de oameni cari, mă prind, nu-și pot găsi semeni în niciunul din cele patru înghiuri ale pământului. Liniștiți, pacifici și muncitori, ei cultivă pământul pe țărmii Zanzibarului. Nu au făcut nimănui niciun rău, și cu toate astea, sunt în o stare... ca vai de capul lor. Bieții mei Africani, necunoscând până mai anii trecuți invențiunea salutară a pălăriilor, și șezând la muncă toată ziua cu capul gol, espus la razele fierbinți ale soarelui de miază-zi, și-au prăjit creierii până 'ntr' atâta, încât toți călătorii carii s'au aventurat prin aceste ținuturi barbare, văzând pe Africanii mei, cu drept cuvânt, i-au numit: Tâmpiții. Imaginați-vă un Beduin - ...

 

Ivan Andreievici Krâlov - Țăranii și pâraiele

Ivan Andreievici Krâlov - Ţăranii şi pâraiele Țăranii și pâraiele de Ivan Andreievici Krâlov Traducere de Constantin Stamati Nemaiputând să rabde țăranii Pagube și jafuri multe, Ce le făcea în toți anii Pâraiele ce curg din munte, S-au dus să se tânguiască, cerând milă și dreptate La râul acel mai mare, În care curgea pâraiele toate; Deci plânsoarea lor era foarte însemnătoare, Căci pâraiele rupsese țarini și grădini sădite, Iar aiurea înecase mori, case, oameni și vite, În timpul când totdeauna râul cel mare curgea Lin, încât nu ajungea, Cu mărețele lui valuri, Orașele răsfățate ce era pe a lui maluri. Apoi socotea țăranii că el va face dreptate Și va propi pe pâraie de la jac și strâmbătate. Dar zadarnică speranță, căci ei lângă râu viind, Și luând sama mai bine, Au văzut pe dânsul plutind Toată a lor avuție ce pâraiele răpise, Pe care râul le primise Și le înghiță în sine... Deci bieții țărani atunci unul la altul cătând, Și capetele clătind, Între ei așa vorbi: „De ce să mai pierdem timpul spre a ne tângui, Căci nimic vom isprăvi, Și nici vom afla dreptate, Dacă cei mici cu ...

 

Petruț Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului

Petruţ Pârvescu - Câmpia cu numere - Geometria visului Câmpia cu numere - Geometria visului de Petruț Pârvescu Volum publicat de Editura Paralela 45, 2005, cu o prezentare în volum de Mircea Martin. II. apocalipsa mimetismului      â€žceea ce a mai fost și ceea ce va mai fi a fost în alte vremuri…â€� (Ecclesiastul 3.15) 1. mult prea grăbit ca să prindă contur mici frontiere doar acolo părți compacte derizorii ale memoriei ființe și lucruri în emisfera cuvîntului c e l mult prea nevorbit c e l mult prea nerostuit în anotimpul tăcerii veacuri de arhivă în apele oglinzii printre răzoare și haturi mărturisind preamărind istoria acestor obiecte jilave în bantustanele gloriei într-o domesticire multiplă golesc aceleași peisaje confuze urmele T A L E apoi cele fără de taină urmărindu-te îndeaproape despovărînd amintirea secundei gură pe gură o piramidă de cuvinte refăcînd gramatica strigătului o superbă peșteră de sare în lacrima trupului rostuit pe răzor semn firul de iarbă albastră ce separă mereu grădina dintre sexele mirării ram pe ram în codrul de greșeală un sînge alb în tranșeele cărnii prin noaptea somnambulică de forma sufletului călător prin ruinele alveolelor seci în ...

 

<<< Anterioarele      Următoarele >>>