Wikipedia - posibile greșeli obținute la adăugarea diacriticelor
Posibilele greșeli sunt evidențiate prin text îngroșat (bold), în paranteză fiind trecută forma propusă de sistem ca fiind corectă.
Procesarea s-a făcut pe textele existente la data de 25 iunie 2008, este posibil ca versiunea actuală să fie diferită.
- Numele "Sputnik" ("Спутник") înseamnă în limba rusă chiar "satelit" sau "tovarăs [tovarăş] de călătorie"
- Intâmplările [Întâmplările] trecute sunt atribuite lui Yesod
- Colonizarea în Cadrilater şi Dobrogea În anii 1920, Guvernul României a sugerat, ca o măsură de compromis, ca acei aromâni din Grecia, Albania şi Bulgaria care întimpinau dificultaţi [dificultăţi] în respectivele lor noi patrii de adopţii, să colonizeze cele două judeţe dobrogene cedate de bulgari Regatului României în urma războiului balcanic
- Atar a luptat împotriva marelui dragon al cerurilor, Azhi Dahaka, l-a învins şi l-a înlânţuit [înlănţuit] pe un munte foarte înalt
- Pescaruş [Pescăruş] de Audouin Cormoran cu moţ Insula Cabrera şi micile stânci din apropiere au fost vizitate de principalele civilizaţii mediteraneene: feniciene, cartagineze, bizantine şi romane
- Datorită resurselor aproape inexistente din insulă şi lipsei de ajutor din partea autoritaţilor [autorităţilor] din apropiată Insula Mallorca, jumătate au putut să supravieţuiască până la sfârşitul războiului şi în memoria acestor prizonieri s-a ridicat un monolit pe insulă
- Între timp, în nord, bulgarii au început să avanseze către oraşul sărbesc [sârbesc] Pirot (în apropiere de graniţa sârbo-bulgară), obligând sârbii să trimită întăriri armatei a II-a care apăra Pirutul şi NiÅ¡ul
- Cu o ultimă încercare, Agentul Smith încearca [încearcă] să îl doboare, dar eforturile lui sunt zadarnice, iar Neo îl distruge
- Dar există căteva [câteva] localităţi şi la graniţa cu Etiopia
- Aşa-zisa [Aşa-zisă] hegemonie şi succesul Spartei a fost încheiat de Teba în bătălia de la Leuctra (146 î
- Terrile în 1980 în fotografiile făcute de Voyager 1 la întalnirea [întâlnirea] cu saturn, a primit în 1980 numele de S28
- Vezi şi Dolomit (dezambiguizare) Dolomit Formula chimică CaMg(CO3)2 Clasa mineralului carbonat anhidru Sistem de cristalizare trigonal Clasa cristalului trigonal-romboedric Culoare incolor, alb, galben, brun Urma albă Duritate 3,5 - 4 Densitate (g/cm³) 2,9 Luciu sticlos, perlat Transparenţă transparent, translucid Spărtura sidefie Clivaj perfect Habitus cristale mici, grăunţos, colonar, cruste Suprafaţa cristalului frecvent curbată, în formă de şea Cristale gemene existente Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia ω=1,679-1,681 ε=1,500 Refracţia dublă Δ=0,179-0,181 uniaxial negativ Unghiul de dispersie 2vz ~ alte caracteristici reactivitatea chimică se dizolvă greu în acizi Minerale asemănătoare Calcită, Magnezit Radioactivitate Magnetism Caractere speciale luminiscent-colorat Dolomit sau dolomitspat este un mineral din grupa carbonaţilor anhidri, frecvent întâlnit în natură
- } //]]> Alte proprietăţi Caracterul sfărămicios [sfărâmicios], sau plasticitatea redusă a mineralului, se explică mineralogic prin faptul că la calcită care are o structură cristalină asemănătoare cu o suprafaţă netedă a cristalelor, dar cu grupări de legături ionice mai mari, spre deosebire de dolomit unde ionii de Mg blochează formarea unor legături ionice mai mari de Ca
- Trecând prin atmosfera Pământului, o parte a radiaţiei solare este absorbită, încălzind aerul, o altă parte este împrăştiată de moleculele aerului, vaporii de apă, pulberile din atmosferă (constituind radiaţia solară difuză), dar cea mai mare parte ajunge pe suprafaţa Pamântului [Pământului] (constituind radiaţia solară directă)
- spunea că: “Nicăieri în lume nu se pot vedea atâtea lucruri de o mareţie [măreţie] atât de greu de definitâ€�
- Nu a fost menţionat nici Zidul Chinezesc, care în timpul împaratului [împăratului] Qin Huangdi (259-240 î
- Iniţial, formaţia s-a numit Megarock, apoi White Wolf, dar odată cu cooptarea lui Ionuţ 'Negative' Fleancu işi [îşi] schimbă definitiv numele în Trooper
- 2002 - 2004 Începand [Începând] cu 2002, webzine-ul metalic HMM
- În decembrie, Trooper sunt programaţi în deschidere la thrasherii germani Kreator, dar după ce sunt anunţati [anunţaţi] că timpul lor de urcare pe şcenă a fost redus drastic, membrii hotărăsc să nu mai presteze deloc
- 2004 începe pentru Trooper cu o pauză şi cu multe căutari [căutări] de studio
- Văzând efectul pozitiv al oferirii materialului gratis pentru download, trupa se hotărăşte să işi [îşi] ofere în acest mod tot materialul existent, video şi audio
- În 2006, formaţia înregistreaza [înregistrează] un nou EP, Gloria - Tribut pentru IRIS, acesta fiind, după cum sugerează şi numele, un tribut adus de Trooper întregii activităţi a formaţiei IRIS, tuturor membrilor foşti şi actuali ai acestei trupe
- Universitatea Cambridge a luat naştere în secolul al XIII-lea, sub forma unor şcoli religioase situate pe lânga [lângă] mănăstiri franciscane şi dominicane
- Tunsul la zero este folosit uneori pe podium la prezentarea modei, scoate în evidenţă trasăturile [trăsăturile] masculine , dă un aspect curat şi proaspăt
- Proprietăti [Proprietăţi] Acest element, numit în onoarea Frantei, a fost descoperit în anul 1939 de către Marguerite Perey la Institutul Curie din Paris
- 4/10) link Rolling Stone link Playlouder link Stylus Magazine link Vibe link Cronologie – Nelly Furtado Folklore 2003 Loose Album spaniol (2007) „Looseâ€� este al treilea album de studio ai cântăreţii [căntăreţii] canadiene Nelly Furtado
- Se manâncă [mănâncă] de obicei cu pâine
- Sub acest nume se cunosc mai ales căimăcamiile [căimăcămiile] din 1856, după retragerea domnitorilor numiţi pe şapte ani, până la reglarea poziţiei Principatelor Dunărene după noile principii ale Congresului de la Paris
- ^ Curtea Mesteşugarilor [Meşteşugarilor] (Handwerker = mesteşugar [meşteşugar], Hof = curte)
- Teoria preţurilor cercetează efectele întalnirii [întâlnirii] cererii cu oferta pe piaţa bunurilor
- niciodată n-a fost văzut afisând [afişând] o neglijenţă vestimentară, cum o vor face cinicii
- Nu reuşeste [reuşeşte] să-i convingă pe judecători
- La sfârsitul [sfârşitul] anilor ’80 şi în anii ’90, după dizolvarea URSS-ului, Kazan a redevenit centru al culturii tătare şi tendinţele separatist s-au intensificat
- Potcoava de cal în unele culturi este aducătoare de noroc Trifoi cu patru foi Noroc are mai multe înţelesuri, de exemplu în limba germană inseamnă [înseamnă] şi o stare de fericire, de fapt şi în limba română un om norocos este în acelaşi timp şi fericit, a doua însemnătate ar fi din întâmplare, şi nemeritat (nemuncit) se ajunge într-o situaţie avantajată materială sau spirituală
- Purcari - râu, afluent al râului Gilort din Romănia [România] 3359 Purcari - asteroid al sistemului solar Această pagină de dezambiguizare afişează o listă de legături la articole care au nume identice sau susceptibile de confuzie
- Ideea de foetus figurează ca atare în poemul cosmogonic Enuma Eliş, sugerând deci o faptură neterminată, ce rezultă dintr-o zămislire anormală, totuşi o faptură plină de virtualităţi irealizabile, de un potenţial contradictoriu, ramasă [rămasă] în stadiul monstruos de forţă demonică vatămătoare [vătămătoare]
- Surse: "Enuma Eliş" "Gândirea asiro-babiloniană în texte", Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1975 "Civilizaţia asiro-babiloniană", Walter Krauss, Editura Prietenii Cărţii, 1996 "Dicţionar de mitologie generală", Victor Kernbach, Editura Albatros, Bucureşţi [Bucureşti], 1995 Acest articol legat de un subiect de mitologie este deocamdată un ciot
- În afără [afară] de Scrisori, Paul – mai direct sau mai indirect – a folosit doctrina lui habacuc şi în predicile sale (cf. Faptele Apostolilor 13,41)
- Este dificil de efectuat măsuratori [măsurători] precise din cauza dificultăţii calibrării clare a instrumentelor folosite şi problemei acoperirii spaţiale
- Dacă o celulă de spaţiu-timp dispare, deci apare un loc vacant, o gaură, fară [fără] proprietăţile spaţiu-timpului, ce se închide cu viteza luminii de particulele şi celulele înconjurătoare
- "Compensatorul Heisenberg - teleportarea ca o manifestare a dualităţiî [dualităţii] undă-particulă" Publicată de КвантоваÑ� МагиÑ�
- Traducerea românească a acestui articol s-a făcut în 1974, în Materialismul dialectic şi ştiintele [ştiinţele] moderne, vol
- Populaţia Incepând [Începând] cu 1 ianuarie 2006, oraşul are o populaţie de aproximativ 130
- Limbile caucaziene (mai ales grupul nord-vest) prezintă asemănari [asemănări] fie gramatical, fie lexical cu limba bască cu care s-ar putea înrudi în cadrul unei presupuse familii Euskaro-Caucaziană
- Unul dintre derivaţii săi şi anume 1-hidroxi-10-metil-9,10-dihidroacrid-9-ona are rezultate deosebit în tratarea infecţiilor cauzate de HIV [1] Acridona este un compus important,structura avănd [având] la bază acelaşi nucleu dibenzopiridinic ca şi acridina
- Distanţele dintre particule sunt mici, acestea nu se pot deplasa liber, pot însa [însă] să oscileze în jurul unei poziţii fixe
- Ea a fost pusă frecvent sub arest la domiciliu, cu toate acestea în ultimii ani regimul a dorit să inceapă [înceapă] negocieri cu ea şi partidul său, Liga Naţională pentru Democraţie
- Numele înseamna [înseamnă] "mormînt" în limba portugheză, şi a fost ales de către Max Cavalera, unul dintre membrii fondatori, pe cînd traducea versurile piesei "Dancing on Your Grave" a trupei Motörhead
- Dacă pixelii sunt patraţi [pătraţi], atunci şi raportul dintre laturile imaginii este 1
- Crassus şi Spartacus Un nou general roman,avea de gând să-l prindă pe Spartacus, însusi [însuşi] Marcus Licinius Crassus
- Crassus a hotărât să-i taie calea lui Spartacus, închinzând făşia îngustă de pământ, istmul, cu un şanţ adânc şi cu intărituri [întărituri]
- Numele său înseamna [înseamnă] "Făuritorul de Corăbii"
- Indivizii nu vor apela la comerţul străin, decât dacă avantajele acestuia le depaşesc [depăşesc] cu mult pe cele ale comerţului indigen
- Black metal Origini stilistice: thrash metal Origini culturale: Sfarşitul [Sfârşitul] anilor 1980, Europa în special Scandinavia Instrumente caracteristice: chitări - bass - baterie Popularitate Underground Subgenuri NSBM - Viking metal Genuri derivate Folk metal - Metal simfonic Black metal este un gen muzical care a apărut în perioada de început a anilor 1980, precedând marea expansiune a stilurilor de metal "extrem"
- Intinerariul spiritual al eroului se deşfăşoară [desfăşoară] în opt secvenţe care alcătuiesc nuvela construită cu echilibru şi armonie clasică
- Se întălneşte [întâlneşte] cu trei fete, trebuind să identifice pe cea de a treia dar nu reuşeşte
- execuţia a fost anulată în ultimul moment Delegaţia condusă de mitropolitul Andrei Şaguna prezintă împaratului [împăratului] Franz Joseph I Petiţiunea generală a fruntaşilor români din Transilvania, Banat şi Bucovina, prin care se cerea recunoaşterea naţiunii române Epidemie de holeră în Europa Ungaria devine pentru scurt timp republică Între 26 aprilie şi 8 august, Timişoara este asediată de forţele revoluţionare maghiare (cel mai lung asediu)
- Ca şi Pygmalion, el se îndrăgosteşte de propria creaţie, dar aceasta îl respinge căsătorindu-se cu un tânar [tânăr] aristocrat
- Genul Kenypyga Lehrer, 2005 Acest gen se caracterizează prin următoarele caractere: cercii, văzuţ [văzut] i din profil, sunt mai mult sau mai puţin înguşti şi curbaţi
- Cei doi, ajutaţi şi de alţii, au săvârşit o lucrare întrucâtva revoluţionară: nu s-au ocupat atât de evrei cât de pâgâni [păgâni], prozeliţi sau nu, pe care-i convertesc la creştinism şi aceasta fără nici o trecere prin iudaism
- Zircon Date generale Formula chimică: ZrSiO4 Clasa mineralului: silicaţi, germanaţi Sistem de cristalizare: tetragonal Clasa cristalului: 4/m 2/m 2/m (4 mm) Culoare: incolor, gălbui, roz, roşu, brun, verde, albastru, negru Urma: albă Masa specifică: (g / cm³) 3,9 - 4,8 Luciu: diamantin, gras Spărtura: sidefie, sfărămicioasă Clivaj: inperfect Habitus: prismatic diferit Suprafaţa cristalului: Combinaţii: 100], [110] (prisme), [101] piramidal Cristale gemene: {131} Punct de topire: (°C) 3000 Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Indice de refraţie: ω=(1,848-1,911) - 1,926
- Astfel, Truman Bethtum, muncitor la construirea şoselelor, a publicat în 1954, la vârsta de 56 de ani, o carte, povestind că, într-o noapte, în zona deşertului Moiave, a fost poftit într-o farfurie zburătoare, unde a făcut cunoştinţă cu şefa expediţiei, venită de pe planeta Clarion, o femeie splendidă, numită Aura Rhanes, pe care o va mai reîntâlni şi în alte dăţi [daţi]
- Vizitatorii îi spun că se tem că oamenii vor abuza de ştiinţa pe care o posedă, recunosc că navele prăbuşite la Roswell, Laredo etc. au fost ale lor (radarele pamanteşti [pământeşti] le-au dereglat sistemele de ghidare) ş
- Pe lîngă [lingă] puterea lor de revelare a personalităţii diaristului, jurnalele au o importanţă enormă prin materialul socio-istoric pe care îl stochează
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Greşeli - fluturaşul loveşte sportivul - corpul sportivului sau racheta sportivului ating plasa - fluturaşul atinge pământul înainte să treacă de plasă - fluturaşul este lovit de două ori Ca să caştige [câştige] un punct sportivul trebuie să se afle la originea servei
- că diavolul păcatuieşte [păcătuieşte] de la început
- În fiecare noapte, dansatorii şi cântareţii [căntăreţii] nubieni dau reprezentaţii la Centrul Cultural, chiar în fata cornişei
- Acesta întocmeşte un plan, care însa [însă] nu a fost terminat
- Interpretarea ar înseamna [înseamnă] atunci, încercarea de a se pune în situaţia autorului şi, retrăind actul creaţiei, să se descopere sensul posibil al operei de artă
- Cele mai des întalnite [întâlnite] sunt: Asigurarea de călătorie
- Majoritatea companiilor aplică acest comision la cărtile [cărţile] de credit (gen Visa sau Mastercard)
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Geologie, cuvânt compus de origine greacă, (conform γη, geo = pamânt [pământ] şi λογος, logos = ştiinţă) este ştiinţa care se ocupă cu studiul structurii şi formarea Pamântului [Pământului]
- Geologia studiază atât compoziţia rocilor de suprafaţă cât şi a celor de adâncime, zacămintele [zăcămintele] minerale solide, lichide şi gazoase, structura integrală a planetei Terra, plăcile tectonice ale scoarţei terestre, dar şi structura de profunzime a planetei noastre, straturile sale lichide succesive, ce se găsesc între crusta solidă a suprafeţei Pamântului [Pământului] şi miezul său greu, alcătuit preponderent din elemente de metale grele topite, fiind supuse la presiuni foarte mari
- În prezent, este o substanţă chimică la îndemâna [îndemână] oricui, care se produce prin reacţia la presiune a monoxidului de carbon cu hidrogenul
- prin fermentaţie folosind glucoză produsă de zahăr, obţinand [obţinând] hidroliza amidonului, în prezenţa drojdiei şi a unei temperaturi de sub 37°C pentru producerea etanolului
Timp_de_înjumătăţire_(farmacologie)
- Timpul de injumătăţire [înjumătăţire] reprezintă un parametru farmacocinetic, fiind definit ca timpul necesar scăderii la jumătate a concentraţiei unei substanţe active, medicament în plasmă
- } //]]> Stabilirea unei formule chimice Formula chimică indică elementele care se combină şi raportul numeric al particulelor în care acestea reactionează [reacţionează]
- Istorie MÄ�ori şi europeni MÄ�ori au locuit pe istm incepând [începând] cu 1350
- Trecerea zeiţei era numită de scandinavici prin metafora Alfrodull ("gloria elfilor"), care a devenit mai tărziu [târziu] numele carului solar şi chiar a soarelui
- Cuprins 1 Istoric 2 Industrie 3 Instituţii 4 Personalităţi din oraş 5 Impărţirea [Împărţirea] administrativă 6 Legături externe //<
- Calcopirita Formula chimică CuFeS2 Clasa mineralului sulfură, (Raport metal/sulf = 1:1 ) Sistem de cristalizare tetragonal Clasa cristalografică tetragonal-scalenoedrică Culoare galben-auriu Urma verzuie-neagră Duritate 3,5 - 4 Densitate 4,1 - 4,3 g/cm3 Luciu metalic Transparenţă opac Spărtura sidefie, neregulată, sfărmicioasă Clivaj imperfect Habitus cristale scalenoedrice, agregate în formă de ciorchine Suprafaţa cristalului Macle sunt mai frecvente decât cristalele izolate Punct de topire --- Conductibilitatea calorică --- Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia --- Refracţia dublă --- Pleocroism --- Deviaţia optică --- Unghiul de dispersie --- alte caracteristici reactivitatea chimică --- Minerale asemănătoare pirita, marcasit, aur Radioactivitate inexistentă Magnetism inexistent Caractere speciale --- Calcopirita (Calcopirit) sau sulfura galbenă de cupru este un mineral din clasa sulfurilor destul de răspândit în natură
- Pe la sfârşitul secolului al XIX-lea, bandele mafiote s-au hotărât să se organizeze pentru a reduce riscurile, aparând [apărând] astfel Cosa Nostra Forma de organizare a Cosa Nostra Cosa Nostra are la bază familia, denumită astfel după teritoriul pe care îl controlează
Cobiliţa_cu_furnici_şi_alte_proceduri
- Şolea era primul poet care trăia lîngă [lingă] mine
- După 5 – 6 poezii, aproape că adormisem lîngă [lingă] bocanci şi-mi părea rău că nu împrumutasem reviste
- După ce a studiat actoria, şi-a dat seama de calitaţile [calităţile] sale vocale
- A căntat [cântat] alături de diverse trupe mediocre în staţiunile de vacanţă şi apoi l-a întâlnit pe Antony, cu care a pus bazele trupei Blue
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Intrucât [Întrucât] la filmare este necesară o bună stabilitate a peliculei în fereastra de expunere, mecanismul de transport sacadat este cel cu grifă, subliniind că la aparatele profesionale se foloseşte cel cu grifă şi contragrifă
- Desparţiţi [Despărţiţi] de rivalităţi vechi de secole, comunitatea alawi nu are o familie care să unească celelalte familii intr-o singură comunitate
- Diferit de ismailiţi, alawi îl vad pe Ali ca încarnarea zeitaţii [zeităţii] în Sfânta Treime
- Una din cele mai cunoscute manele de tip vechi este „Şaraiman şi şaraimanâ€�, cunoscută astăzi prin interpretarea cântăreţei [căntăreţei] Romica Puceanu
- a. Din cauza erudiţiei precare a multor cântăreţi [căntăreţi], se întâlnesc greşeli gramaticale (dintre care unele au devenit adevărate licenţe ale stilului, fapt similar cu un număr de „cazuri tolerateâ€� folosite în muzica folclorică), anacoluturi, tautologii fără rol stilistic, chiar confuzii paronimice şi întrebuinţări nepotrivite ale unor neologisme
- Decese 1418: Mircea cel Bătrân, domn al Ţării Româneşti 1870: Cilibi Moise, scriitor român de origine evreiască (n. 1812) 1933: John Galsworthy, scriitor englez, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1932 (n. 1867) 1944: Jean Giraudoux, scriitor francez (n. 1882) 1958: Alexandru Popescu-Negură, poet român (n. 1893) 1972: Mahendra, rege al Nepalului (n. 1920) 1980: Valeriu Bucuroiu, poet român (n. 1934) 1987: Nicolae Velea, prozator român (n. 1936) 1987: Allegret Yve, regizor francez (n. 1907) 1990: Alexandru Tatoş [Ţâţos], regizor (n. 1937) 1993: I
- Cir Ľi Ioan, medici fără plată (calendar greco-catolic) Nauru: Sărbatoare [Sărbătoare] naţională – Proclamarea independenţei statului (1968 )
- În zilele de azi,fanii stilului au imbrăţişat [îmbrăţişat] termenul de hair metal
- În 1990, dupâ [după] câderea [căderea] regimului comunist în Polonia, cca 400 mii silezieni şi-au revendicat originea germană, statul polonez fiind nevoit să recunoască prezenţa unei minorităţi germane, existenţa căreia era negată pînă în acel moment
- Minereul fărămiţat [fărâmiţat] manual (“părăclitâ€�) cu ciocanul era aşezat în blocuri de fag întărite cu cremene [5] , puse în dreptul fiecărui pisălog, prevăzut la capătul de jos cu saboţi de cremene sau de fier
- ^ Legenda Lânii de Aur işi [îşi] are probabil originea tocmai în această populară „hârlostea“, care la început se zice că ar fi fost chiar o blană întreagă de oaie
- Demografie Evoluţia populaţiei la recensăminte: Este al nouălea cel mai mic oraş al României după numărul de locuitori şi cel mai mic oraş al judeţului Brăila, având o populaţie mai mare doar decât Băile Tuşnad, Nucet, Vaşcău [Vâşcau], Borsec, Băile Govora, Ocnele Mari, Bereşti şi Ocna Sibiului
- Femei (Naşim [Năşim] × ×©×™×� femei) - 7 tratate - în această parte sînt enumerate legile despre căsătorie şi divorţ, obligaţiile părinţilor, educaţia copiilor şi învăţarea lor a diferite meşteşuguri
Identificarea_copiilor_înzestraţi_şi_talentaţi
- 4 Testele rapide măsoara [măsoară] inteligenţa simplă, în timp ce testele nelimitate în timp măsoara [măsoară] gândirea complexă
- Decizia identificării se face pe nevoile realităţii inconjurătoare [înconjurătoare] sau a programelor ce trebuie rulate
- Este nesimţitor la problemele intelectuale, este dezinteresat sau cu interes redus în intrebări [întrebări] clare Moderat interesat în subiecte şcolare şi în fenomene naturale, întreabă pe diferite teme, este ocazional interesat în activităţi exploratorii Gânditor analitic, curios, intelectual, energic, interesat în mare măsură de nou
- De cele mai multe ori se apelează la exprimarea eliptică, nerecomandată însa [însă] în cazul telegramelor adresate oficialităţilor sau unor persoane superioare nouă prin statutul lor social
- Pasiunea pentru Maria se transformă în ură, Castel considerând-o o târfă care îl înşela nu doar pe soţul ei ci şi pe el înşuşi [însuşi]
- În cadrul primei tetrarhii este desemnat (1 martie 293) de către Diocleţian, caesar, răspunzator [răspunzător] de guvernarea provinciilor dunărene
- Servitutea este un drept perpetuu, întrucat [întrucât] se menţine atât timp cât există cele două imobile şi situaţia care a determinat constituirea ei
- Heterotrof - organism care se hrăneste [hrăneşte] numai cu substanţe organice, neavând capacitatea de a sintetiza substanţele organice din cele anorganice
- Se joacă în grupuri de câte trei jucători insă [însă] dacă cineva nu găseşte adversar are posibilitatea de a juca un joc cu roboţi
- Un joc e caştigat [câştigat] de cel care are cele mai multe puncte la sfârşitul acestuia
- Cel mai mic ordin (exceptănd [exceptând] cazurile banale) al unui careu magic este 3, un exemplu fiind careul de mai jos
- La fiecare mutare, un jucător trebuie să îndeparteze [îndepărteze] măcar un obiect putând îndepărta oricâte obiecte atât timp cât fac parte din aceeaşi grămada
- Otto von Bismarck este cel care înfiintează [înfiinţează] cel de al II-lea Reich prin unificarea principatelor şi regatelor germane, devenind primul cancelar al Germaniei
- Din punct de vedere funcţional neuronul se împarte în trei regiuni: regiunea receptoare, receptionează [recepţionează] şi procesează informaţia, fiind formată din dendrite şi soma
- În apropierea localitaţii [localităţii] Şoldăneşti se află cel mai batrân [bătrân] arbore multisecular de 800 de ani
- Printr-un Grant de Cercetare, finanţat de Academia Română, Facultatea de Horticultură din Universitatea de Ştiinte [Ştiinţe] Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureşti, având ca director de grant pe Stănică Florin, a întreprins o cercetare cu titlul Selecţia unor elite hibride de kiwi (Actinidia arguta) şi înmulţirea rapidă a acestora în vederea omologării şi introducerii în cultură în România
- Imagine din satelit, S/2005 S 1 obtinută [obţinută] de sonda Cassini arătând undea indusă la marginea diviziunii Keeler
- Dezavantajul acestei metode este faptul că puterea vrăjii slăbeste [slăbeşte], lucru direct proporţional cu talentul utilizatorului
- În ciuda puterii sale, nu este o armă reutilizabilă, deoarece izbucneşte în flacări [flăcări] după utilizare
- John Whyte, focalizat pe nordul Irlandei şi pe societaţi [societăţi] divizate
- v • d • m Municipii şi oraşe ale judeţului Bihor Municipii Beiuş • Marghita • Oradea • Salonta Oraşe Aleşd • Nucet • Săcueni • Ştei • Valea lui Mihai • Vaşcău [Vâşcau] Populaţia oraşului,conform recensământului din anul 2002 : 11
- În 410, împăratul Honorius le spune romanilor din Britania să nu conteze pe ajutorul Romei şi să îşi pregatească [pregătească] singuri apărarea, deşi la mijlocul secolului al V-lea aceiaşi romano-britoni consideră că încă mai sunt îndreptăţiti [îndreptăţiţi] să ceară ajutorul consulului Flavius Aetius
- În limbaj, Anglia a păstrat puţine urme ale stapănirii [stăpânirii] romane
- Cucerirea insulei de către saxoni a fost lentă şi aparărea [apărarea] ei adeseori curajoasă
- Bede îl consideră pe Ethelbert de Kent ca fiind persoana dominantă la sfarşitul [sfârşitul] secolului al VI-lea, dar cu timpul creşte importanţa regatului Northumbriei, format din fostele regate Bernicia şi Deira, Edwin de Northumbria dominând probabil mare parte din Britania
- Criza succesiunilor la tron din Northumbria, a impus însă hegemonia Merciei, în special după cele două înfrângeri suferite de Northumbria, la Batălia [Bătălia] de la Trent din 679 în faţa Merciei, şi la Nechtanesmere în 685 în faţa picţilor
- Edgar a reuşit însă să conducă un teritoriu asemănator [asemănător] cu cel al lui Athelstan, reuşind să consolideze regatul până la momentul venirii la tron a fiului său, Ethelred Nepregătitul în 978
- În cazul consumului de negrese cu haşiş, ceai sau sau alte produse precum cana-untul cu conţinut de haşis [haşiş], efectul se instalează mai târziu (după 1 - 2 ore)
- Părinţii folk-ului sunt consideraţi cântăreţii [căntăreţii] protestatari din anii Marii Crize
- Exemplu: sistemul Eriesenwelt, din Alpii austrieci, cea mai lungă peşteră de gheaţă din lume, cu 40km de peisaj înghetat [îngheţat]
- Dacă se ţine cont de interacţiunile dintre electroni, aceştia având o anumitâ masâ, curbeazâ [curbează] spaţiul în jurul lor, modificând traiectoriile date de ciocnirile cu structura cristalină a conductoarelor, o parte din energie transformându-se într-un element gravitaţional, generând o oglindă deformatoare a timpului în raport cu masa
- Zahareşti [Zăhăreşti] se poate referi la: Zahareşti [Zăhăreşti], Buzău Zahareşti [Zăhăreşti], Suceava Această pagină de dezambiguizare afişează o listă de legături la articole care au nume identice sau susceptibile de confuzie
Principii_în_dreptul_comerţului_internaţional
- Restricţiile impuse concurenţei urmăresc suprimarea practicilor monopoliste, impiedicând [împiedicând] folosirea abuzivă a puterii economice
- Lennon, Julian -- (născut în 1963 ca John Charles Julian Lennon), întâiul fiu al lui John Lennon şi Cynthia Powell, muzician, căntăreţ [cântăreţ], compozitor, textier britanic
- Împreună cu ceapa şi ţelina, morcovii sunt ingrediente primare cele mai folosite la mâncaruri [mâncăruri]
- Conform statisticilor pe langă [lângă] cei aproape 330
- La 30 noiembrie 1848, în ajunul intrării în Craiova a primei divizii otomane, evaluată la 10000 de ostaşi şi comandată de Hussein-Paşa, sute de săteni din jurul Craiovei şi locuitori ai oraşului, inarmaţi [înarmaţi] cu puşti, suliţe, topoare şi coase, au întâmpinat trupele străine, neţinând seama de superioritatea numerică covârşitoare a acestora
- Înfiinţat în 1915, muzeul este organizat în 3 secţii: etnografie, istorie şi ştiintele [ştiinţele] naturii
- Din pricina aceasta, Leucipus a imbrăcat [îmbrăcat] haine femeieşti şi i-a câştigat prietenia
- Daphne l-a indrăgit [îndrăgit] astfel foarte tare
- Totuşi, Apollo o indrăgea [îndrăgea] şi el pe Daphne şi de gelozie şi furie o face pe Daphne să dorească să se scalde într-un râu alături de "prietena" ei
- Deşi înzestrat cu darul profeţiei, ştiind deci că nu o va putea îndupleca pe Daphne să fie a lui, Apollo incearcă [încearcă] din greu totuşi, să o cucerească
- A fost descrisă în detalii foarte amanunţite [amănunţite] în Upanishade şi textele tantrice
- Manifestările acestei energii ar fi, potrivit întelepţilor [înţelepţilor] indieni, sub forma de vibraţii - în sanscrită Chaitanya, percepută sub forma unor adieri răcoroase la nivelul corpului
- Potrivit vechilor întelepţi [înţelepţi], odată cu obţinerea acestei stări începe de fapt Yoga
- Până de curând iurucii puteau fi intâlniţi [întâlniţi] şi în acele regiuni ale sud-estului european învecinate cu Turcia cum ar fi Tracia, Macedonia, Bulgaria sau Bosnia-Herţegovina
- De altfel ei însişi [înşişi] se denumesc pe limba lor "Yörük Türkmen"
- Chlodomer s-a căsătorit cu Guntheuca, cu care a avut trei fii: Theodebald, Gunthar, şi Clodoald (cunoscut mai tărziu [târziu] ca Sfântul Cloud)
- Pitagora a fost un mare educator şi învăţător al spiritului grecesc şi se spune că a fost şi un atlet puternic, aşa cum stătea bine atunci poeţilor, filosofilor (de exemplu, Platon însuşi) şi comandanţilor militari etc. Pitagora era ionian, originar din insula Samos, dar a emigrat la Crotone, în Italia de sud, unde a întemeiat şcoala ce-i poartă numele, cea dintîi [dinţii] şcoală italică a Greciei antice
- A urmat cursurile Facultaţii [Facultăţii] de Ştiinţe a Universitaţii [Universităţii] din Montreal, a obţinut masteratul la Universitatea McGill, apoi a studiat astrofizica nucleară la Universitatea Cornell (SUA), unde a obţinut şi doctoratul, în 1960
- Reeves este nu doar un astrofizician reputat, ci şi un autor de succes (carţile [cărţile] sale de popularizare au fost bestseller-uri în Franţa) şi un foarte activ militant pentru protecţia mediului
- În realitate, generalul Patton a comandat tancuri M-4 Sherman şi, apoi la sfărşitul [sfârşitul] războiului, M-26 Pershing
- Adăugarea prefixului alb în actele celor urmăriţi şi întemniţati [întemniţaţi] în Uniunea Sovietică atrăgea automat aplicarea prevedrilor articolului 58 al Codului Penal sovietic
- Acest standard pentru cvartetul de coarde este considerat ca fiind cel mai important în muzica de cameră, motiv pentru care au fost scrise lucrări de majoritatea marilor compozitori de la sfârsitul [sfârşitul] secolului 18 şi de cei care au urmat
- 1969: Decret de înfiinţare a Academiei de Ştiinte [Ştiinţe] Medicale
- Aceştia aveau infăţişări [înfăţişări] monstruoase şi erau foarte puternici
- A comandat acest corp de armată în bătaliile [bătăliile] de la Alma, Inkerman
- Dintre insulele cele mai importante incluse în aşa-zisa [aşa-zisă] deltă menţionăm: Grande de Gurupa, Caviana, Janaucu, Mexiana şi Marajo, cea mai mare (40 154 km2)
- Pe soroban se pot efectua operaţii matematice: adunare, scădere, înmulţire, impărţire [împărţire], ridicare la putere, extragere rădăcina pătrată şi cubică, aflarea celui mai mare divizor comun a două numere etc. Unul din scopurile finale ale folosirii soroban-ului este acela de a efectua calculele fără a avea efectiv un soroban la îndemână, ci doar imaginându-se unul (ceea ce japonezii numesc anzan - calcul mintal)
- Sărbatoare [Sărbătoare] naţională (1849) Seychelles: Ziua naţională
- Ascultă-mă şi de astă [ăsta] dată şi nu vei greşi
- Stibină Formula chimică Sb2S3 Clasa mineralului Sulfit, sare sulfitică, Sistem de cristalizare ortorombic Clasa cristalului ortorombic-bipiramidal Culoare cenuşie de oţel, plumburie Urma cenuşiu de plumb Duritate 2 - 2,5 Densitate (g/cm³) 4,6 - 4,7 Luciu metalic, mat Transparenţă opac Spărtura sidefie Clivaj perfect {010} Habitus prismatic, acicular, radial, grăunţos Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Unghiul de dispersie 2vz ~ alte caracteristici Radioactivitate lipsă Magnetism lipsă Caractere speciale Stibina sau antimonitul cunoscut şi sub numele de „sulfit de antimoniuâ€� este un mineral răspândit în natură, care face parte din clasa sulfiţilor, având raportul sulf : metal (seleniu, telur) de 1 : 1
- Comparaţia zoroastrismului cu religia din India este folositoare pentru a întelege [înţelege] naşterea ei
- Gatha vorbeşte de relaţiile între Ahura Mazda şi şase categorii divine numite Amesha Spenta, Nemuritoarele Binecuvântari [Binecuvântări]
- Nemultumiţi [Nemulţumiţi] de numărul mic de funcţii acordate, românii cer comitelui Salmen ca dregătoriile oraşului şi ale scaunului Orăştie să se împartă proporţional, 12 părţi la români şi o parte la saşi
- Orăştia demonstra şi de astă [ăsta] dată că este capabilă să depăşească perioada dictaturii comuniste şi să-şi redobândească strălucirea culturală pe care o avusese secole de-a rândul
- Astăzi, cei mai mulţi dintre specialiştii în domeniu cred că Temese provine, de fapt, din termenul latin Temesis, care la răndul [rândul] său ar proveni din celticul (bretonicul, mai exact) Tamesa, având traducerea aproximativă cel/cea întunecat(ă)
- Poporul cuminte, poporul lui Dunmezeu din acest sătuc orfan de biserică s-a arătat plin de hotărîre şi entuziasm de a-şi împodobi ţinutul cu sfînta Mamă biserică, care-i va naşte prin botez, sfînţi [sfinţi], milui, ierta şi petrece în veşncie la Tatăl nostru cel din cer
- În Mitologia Egipteană se spune că atunci când apune soarele înseamna [înseamnă] că a murit Ra, iar atunci când răsare Soarele, înseamnă că Ra a renăscut
- În concluzie, harpiile întruchipeaza [întruchipează] acţiunea devastatoare a viciilor şi a răutăţii umane iar despre o femeie care este rea şi hrăpăreaţă, se spune ca este o harpie
- Ape Reţeaua hidrografică este alcătuită din: Valea Cehalului (18,8 km), cu afluenţii: Valea Neagră (3,7 km), Valea Raţului [Râtului] (3,7 km), Valea Ciripicea (9,7 km)
- Reorganizat în anul 1995, muzeul prezintă elemente specifice culturii materiale şi spirituale din zona Tăşnadului, marturii ale evoluţiei istorice, predominând aspectele creativitaţii [creativităţii] de tip tradiţional
- Regiunea etnografică a Tăşnadului este parte componentă a zonei de “Codruâ€�, având pe lângă particularitaţile [particularităţile] proprii, şi elemente etnoculturale specifice Sătmarului şi Sălajului
- Insă [Însă] dificultăţile apar cu numerele mari
- Este o plantă puternic activă, (toxică), ce nu se foloşeste [foloseşte] intern
- Se pare că iniţial au fost create Dacia Inferior din teritorii care aparţineau Moesiei Inferior: estul Olteniei şi probabil sud-estul Transilvaniei, şi Dacia Superior cuprinzănd [cuprinzând] Transilvania, Banatul şi vestul Olteniei
- Începand [Începând] cu 234, o serie de evenimente slăbesc puterea Romei
- Cuprins 1 Specialităţile casei 2 Membrii familiei Memish 3 Personalităţi care au trecut pragul pravăliei [prăvăliei] 4 Legături externe 5 Referinţe //<
- Redactorul şef de atunci, Miron Constantinescu, după caracterizarea succintă făcută de Brucan, era „un filozof tobă de carte care avea nevoie de un căligraf şi de un grămatic [grămătic] să-i facă articolele inteligibileâ€�
- Cu alte cuvinte, aveai la îndemâna [îndemână] doua căi, fie te supui orânduirii impuse cu forţa de socialişti, te reeduci şi accepţi regulile „joculuiâ€�, fie accepţi să mori în propria lege şi să devii disident
- Este important să amintim că un comportamnet bioetic corect trebuie să urmarească [urmărească] sănătatea omului şi a ambientului, securitatea operatorilor sanitari din domeniul biotehnologiei, minimalizarea riscurilor şi prevederea celor mai posibile , urmărindu-se mereu obiectivele care să asigure tutela sănătatii [sănătăţii] omului şi salvarea ambientului
- Mai mult, cere comunităţii ştiinţifice şi legislatorilor să fie cât mai aproape de propriile principii, pentru un control de tip instituţional pe proiecte şi laboratoare, pentru o informare detaliată şi precisă fără efecte de cinema sau scandaloase, şi cu o puternică inţelegere [înţelegere] cu instituţiile de specialitate din Universităţi pentru opertatorii şi experţii din sectorul biotehnologiei
- Pe lânga [lângă] aceasta, evoluţia a mai realizat multe metode de facilitare a polenizării încrucişate
- Drumul este închis de la sfărşitul [sfârşitul] lunii Octombrie până în luna Iunie datorită zăpezii care acoperă drumul
- Utilizare Ca plante ornamentale, se folosesc în parcuri şi grădini de-a lungul aleilor, iar ca exemplar izolat, pe peluze şi la marginea grupurilor arborescente, în sol humos, afânat şi fară [fără] calcar
- Asimilarea în ritm accelerat a schimbărilor în arta şi cultura românească, au dat naştere unor fenomene specifice cum ar fi aşa-zisa [aşa-zisă] „ardere a etapelorâ€� în care, anumite curente se succed într-un ritm rapid fără a mai urma evoluţia normală
- Calea recomandată pentru accesul în înconştient [inconştient] este înţelegerea sensului viselor şi a actelor ratate (lapsus-uri)
- Articolul reuşeste [reuşeşte] să treacă graniţa şi este publicat în Der Spiegel
- Îl caută dar când îl găseşte, neştiind ce să îi spună, nu îl abordează, preferând să îi dedice volumul – folosind însă numele acestuia de cod - proaspăt publicat, pe care Wiesler îl achizitionează [achiziţionează], mişcat de gestul dramaturgului
- Specifică Bucium este variaţia pasajelor - de la brutal la melodios, de la inălţător [înălţător] la tensionant
- În anii '50 Bârladul este ridicat în rang devenind reşedinţa Regiunii Bârlad una din cele 15 regiuni care formau aşa-zisa [aşa-zisă] Republică "Populară Romînă"
- Faptul că aici se desfăşura o puternică activitate economică şi comercială explică prezenţa delegaţiei de negustori bârladeni [bârlădeni] la marele Congres bisericesc de la anul 1418 ţinut în Elveţia, aşa cum menţionează documentul acestui Congres cunoscut sub numele de "Contizilium Buch"
- Calamitătile [Calamităţile] s-au repetat de mai multe ori în decursul anilor culminând cu marele cutremur din 1940 care a distrus jumătate din clădirile oraşului
- În anul 1858, "Clasul Real Codreanu" se transformă în gimnaziu, fiind singurul oraş din Moldova, cu excepţia Iaşiului, în care functionează [funcţionează] un gimnaziu
- Ca urmare a reformei invăţământului [învăţământului] realizată de domnitorul Al
- Aici a existat o clădire a teatrului unde începand [începând] cu anul 1860 trupe de actori conduse de M. Millo, Al
- Împotriva acestei degradări şi distrugeri s-a ridicat Friedrich Gilly şi Friedrich Frick ce au publicat 1794 vederi, desene despre cetate şi initiază [iniţiază] o campanie de salvare a cetăţii
- Forţele potrivnice au fost ademenite, îmblănzite [îmblânzite] sau adorate
- Însă arta modernă încearcă - se pare - să elimine aceste limite, aceste reguli, lasând [lăsând] liberă imaginaţia artistului, iar aceştia se concentrează asupra conţinutului, nu numărului de silabe
- Deşi Genji se apropie de aceasta cu o dragoste filială, pe parcurs între cei doi se dezvoltă o dragoste nepermisă, ce conduce în final la naşterea unui copil nelegitim, viitorul împarat [împărat] Reizei
- Nionomia reuşeşte să se căsătoreasca [căsătorească] cu Nakanokimi, pentru că este nepotul lui Genji
- În accepţia modernă, un perpetuum mobile este un dispozitiv care îşi menţine o mişcare ciclică permanentă incalcând [încălcând] legile de conservare acceptate, sau incalcând [încălcând] ireversibilitatea fenomenelor din natură, ireversibilitate de asemenea acceptată
- Fenomenul de reflexie Proprieţăţile [Proprietăţile] optice ale cristalelor se referă la comportarea radiaţiilor ultramagnetice din domeniul razelor vizibile la întâlnirea unui corp solid anizotrop
- 2000) 1936: Václav Havel, scriitor şi disident anticomunist ceh, preşedinte al Cehoslovaciei, iar apoi al Republicii Cehe 1942: Angela Buciu, politician român 1975: Kate Winslet, actriţă britanică 1983: Nicky Hilton, moştenitoare americană Decese 0 578: Iustin al II-lea, împărat bizantin 1285: Regele Filip al III-lea al Franţei (n. 1245) 1830: Dinicu Golescu, cărturar şi memorialist român (n. 1777) 1880: Jacques Offenbach, compozitor francez de origine germană (n. 1819) 2000: Cătălin Hâldan [Hăldan], fotbalist român (n. 1976) Sărbători Ziua Mondială a Educaţiei
- Astfel, anunţatorii [anunţătorii] aveau ocazia să demonstreze cum se pot utiliza produsele lor şi au început să folosească pe scară largă personalităţi care să laude produsele în cauză
- El poate fi de natura comportamentală: de exemplu, consumatorul cumpără produsul sau sporeşte cantitatea cumparată [cumpărată]
- b)În funcţie de aria geografică de raspândire [răspândire] a mesajului, publicitatea poate fi locală, regională, naţională şi internaţională
- În plus, bugetul de publicitate al acestor firme se stabileşte pe baza regulilor tradiţionale, cum ar fi "atât cât îşi poate permite firma" sau " raportul normal între cheltuielile de publicitate şi vânzari [vânzări] la nivel de ramură", reguli care au o valabilitate redusă pe plan local
- În urma unui studiu efectuat asupra achiziţiei de bunuri gospodăresti [gospodăreşti] de uz curent, s-a ajuns la o concluzie surprinzătoare: Publicitatea pare a fi mai eficientă atunci când este vorba despre creşterea volumului de mărfuri achiziţionate de cumpărătorii fideli şi mai puţin eficientă în privinţa atragerii de noi cumpărători
- Aceste concluzii n-au fost pe placul specialiştilor în publicitate, căţiva [câţiva] dintre ei contestând informaţiile pe care s-a bazat studiul acesta, precum şi metodologia utilizată
- Specialiştii în publicitate trebuie să gasească [găsească] stilul, tonul, cuvintele şi formatul cel mai potrivit pentru executarea mesajului
- Aria de raspândire [răspândire] era din Golful Mexicului până în apropierea Marilor Lacuri
- Filmul, regizat de Nicolae Corjos, este povestea romantică a doi tineri liceeni de condiţie socială diferită, Ioana şi Alexandru, care ramân [rămân] împreună în ciuda tuturor obstacolelor sociale şi familiale
- b) fixate pe axul propriu (cu călcîi [călcii] şi crapodină)
- "Endoplasmatic" înseamna [înseamnă] "în interiorul citoplasmei", iar "reticul" înseamna [înseamnă] "pânză/reţea mică"
- Re rugos se întâlneste [întâlneşte] în mai multe celule, de exemplu în celulele din pancreas, care sunt implicate în secreţia de insulină în circuitul sanguin
- O enzimă din RE neted al acestor celule indepărtează [îndepărtează] fosfatul, astfel încât glucoza poate ieşi din celulă
- Urmează concertul din Lăptăria lui Enache unde, deghizaţi în clienţi obisnuiţi [obişnuiţi], organizatorii Stufstock asigură participarea trupei la ediţia a patra a festivalului
- Trupa îşi lărgeste [lărgeşte] perspectiva prin intrarea sub auspiciile Underdog Management [2] , conduse de Richard Constantinidi şi Ernesto Bianchi
- Alec Guiness, actorul care l-a interpretat pe Obi-Wan Kenobi a cerut 2% din vânzări asta înseamna [înseamnă] 8 milioane USD
- Aceasta ar fi permis naţiunilor capitaliste dezvoltate din punct de vedere industrial să-si menţina [menţină] muncitorii mulţumiţi, în parte prin cearea unei aristocraţii muncitoreşti
- În timp ce smogul reacţioneaza [reacţionează] cu oxigenul, acizii organici şi sulfurici se condensează sub formă de picături, înteţind ceaţa
- Din cauza efectului de seră se asteaptă [aşteaptă] ca temperatura globală să crească cu 1,4° C până la 5,8° C până în anul 2100
- Se crede că motivul pentru dezvoltarea acestei specii toxice de alge a fost saturarea cu apă a terenului agricol, excesul de apă ajungând în răuri [râuri] şi apoi în mare, fosfaţii şi nitraţii ajutând dezvoltarea algelor
- Până la sfărşitul [sfârşitul] anului 2000 Protocolul de la Kyõto nu fusese încă ratificat
- Revoluţia dăduse puterea sovietelor locale ale muncitorilor, soldaţilor şi tăranilor [ţăranilor]
- Primele inregistrări [înregistrări] tindeau stilistic către black/death melodic
- Conţeşti [Conteşti] şi com
- Naşul înseamna [înseamnă] trei ore de film dur, adesea şocant, un portret realist şi necruţător al cartelului crimei organizate devenit omniprezent în SUA, creionat fără nici o reţinere
- Conceptul celor trei inele a fost dezvoltat din această formulă, arâtând [arătând] cele trei arii de performanţă
- Performanţa de tip general acoperă activităţi precum matematică, ştiintele [ştiinţele], limbajul, artele, religiile, în timp ce performanţele specifice acoperă o mare arie de activităţi umane, de la city planning sau gătit la modă şi decoraţiuni
- Paul Surugiu (cunoscut sub numele de Fuego, n. 23 august 1976, Turda ) este unul dintre cei mai îndragiţi [îndrăgiţi] cântăreţi [căntăreţi] de muzică latino
- Denwen, din Egiptul Antic, este un zeu-şarpe violent,atestat în Epoca Piramidelor, care ar fi cauzat o conflagraţie pentru a nimici alte zeitaţi [zeităţi], dar care a fost contracarat de către rege
- Oraşe Infrăţite [Înfrăţite] La Chapelle sur Erdre ,France din 2005 Legături externe Situl oficial Situl oraşului în cadrul portalului Brăila Municipii şi oraşe în Judeţul Brăila Brăila | Făurei | Ianca | Însurăţei
- Dacii sunt calareţi [călăreţi] înnascuţi [înnăscuţi] şi caii lor sunt legendari pentru viteza, permiţându-le să se deplaseze rapid şi să işi [îşi] surprindă duşmanii
- Oferă posibilitatea de a se deplasa în orice direcţie strategică (doctrină defensivă sau ofensivă, lup singuratic sau ajutor în crize, sprijinit de infanterie sau cavalerie, colonist sau cuceritor), astfel că orice este realizabil pentru un jucător iscusit, dar de asemenea bun şi pentru începatori [începători]
- Proprietaţi [Proprietăţi] speciale Bonus de viteză: cele mai rapide unitaţi [unităţi] din joc Bonus moderat defensiv oferit de palisade Colonişti ieftini Arme costisitoare de asediu Comercianţii pot căra 750 reurse(viteza 24 câmpuri/ora) Capacitatea dublă a beciului(pentru protecţie la jafuri) Barbarii Este cel mai ofensiv dintre toate triburile
- Luptătorii barbari sunt temuţi oriunde datorită lipsei lor de frică în batălie [bătălie]
- Puternicul regat a început să decadă după înfrangerea [înfrângerea] de la Mecca în bătălia din anul 570 contra arabilor
- Acestă specie se distinge de Aquila chrysaetos, Acvila aurie, prin capul şi gâtul complet alb şi penele care se extind pe langă [lângă] gheare
- putem crede că în acele perioade în care războiul nu se dezlânţuia [dezlănţuia] cu maximă intensitate, este posibil ca între cele două Ordine să se fi desfăşurat schimburi reciproce de vizite şi conferinţe"
- Adăncimea [Adâncimea] lor poate fi foarte diferită în funcţie de grosimea stratului de pământ
- Amândoi primesc puterea de a crea o lume bună, însă numai Gluskab alege această cale, cel din urma cautând [căutând] răul
- După cum se ştie din Biblie, cei doi mânâncă [mănâncă] din fructul interzis
- În acest fel oamenii işi [îşi] petreceau viaţa căutându-şi jumătatea
- Exemple de cationi Cationi simpli proveniţi din atomi: K +, Na +, Li +, H +, Mg 2+, Ca 2+, Ba 2+, Al 3+, Pb 4+ Cationi proveniţi din molecule: NH 4 + H3O + [NO] + Incărcarea [Încărcarea] electrică a cationilor Configuraţia straturilor de electroni la argint De exemplu dim atomul de sodiu ia naştere un cation de sodiu prin piederea unui electron, pe când atomul de magneziu pierde doi electroni, iar atomul de aluminiu pierde trei electroni, prin care devine de trei ori mai încărcat pozitiv ca şi atomul de sodiu
- Este alcatuită [alcătuită] din 7 strofe
- Producătorii sau instituţiile de finanţare a acestora au produs filme care, în cazul Germaniei naziste a dus la aţâtare [aţâţare] maselor de şomeri după recesiunea industriei ţării ca urmare a înfrângerii suferită în urma primului război mondial
- Incrucişări [Încrucişări] dintre zebre şi cai au dat naştere la zebroide o variantă intermediară între zebră şi cal, ca şi zebrule care sunt o încrucişare între zebră şi măgar
- } //]]> Acţiunea Actul I Fiind urmărit de un monstru, prinţul Tamino îsi [îşi] pierde cunostinta
- Alt studiu realizat pe cobai a aratăt [arătat] că până la 12% din masculi nu au avut interes sexual în femele, deşi acest studiul nu a măsurat atracţia faţă de alţi masculi, şi din această cauză are aplicabilitate minimă în subiectul asexualităţii
- A dominat spaţiul grecesc până când a fost invinsă [învinsă] de Tebani în bătălia de la Leuctra
- Ca atare, designul este factorul major de umanizare inovativă a tehnologiilor şi un factor determinant al schimburilor culturale şis [şiş] economice
- Ea nu doreşte altceva decât să înfrânga [înfrângă] timiditatea lui Nemorino
- Îndragostit [Îndrăgostit] de cuvinte, le instalează aşa încât istoria şi discursul îşi dispută întâietatea într-o partidă cu totul remarcabilă
- Funcţionarea şcolii a început într-adevar [într-adevăr] în localul casei Potop, alcătuit din două încăperi
- Localul nou construit avea 13 incăperi [încăperi]
- Mai târziu, în anii 1980, datorită creşterii numărului de elevi de liceu şcolarizati [şcolarizaţi], s-a construit aşa-numita anexă, care cuprinde două laboratoare, patru săli de clasă şi dependinţe
- În fază iniţială faţa de Biserică mamă, dar poate să se manifeste şi faţă de un anumit aspect al societaţii [societăţii] sau faţă de societate în general
- Secta are anumite caracteristici prin care se impune înt-un anumit mediu social, caracteristici prin care atrage noi adepţi şi prin care supravieţuieste [supravieţuieşte]
- â€� Acestă atitudine o întalnim [întâlnim] la aproape toate sectele
- Dacă persoana se izolează de familie sau de societate, ea îşi poate pierde simţul realitaţii [realităţii]
- Principalul obictiv al sectelor rămane [rămâne] în primul rând atragerea şi convertirea de noi membrii, captarea cât mai multor nefericiţi, creşterea influenţei în societate şi implicit a puterii
- • Conducătorul (conducătorii) grupului se prezintă pe sine ca un binevoitor care îi poate îmbunataţi [îmbunătăţi] viaţa
- Nu este surprinzător deci că mulţi doctori consideră disocierea ca reprezentând miezul tulburărilor şi disfuncţionalitaţilor [disfuncţionalităţilor] legate de secte
- De la baza acestui lac îzvorăşte [izvorăşte] râul Timiş
- Vezi şi Listă de cântăreţe [căntăreţe] internaţionale Listă de cântăreţe [căntăreţe] românce Listă de cântăreţi [căntăreţi] internaţionali Listă de cântăreţi [căntăreţi] români Acest articol despre muzică este un ciot
- Bărbaţii cu inclinaţie [înclinaţie] exclusiv homosexuală sunt numiţi homosexuali (sau gay), în timp ce termenul lesbiană este specific pentru femei
- [1] Istorie Identitatea modernă gay este în mare parte un produs al emancipării începand [începând] cu secolul XIX cât şi al mişcărilor sociale pornite în New York în anul 1969 de la incidentul răscoalei Stonewall, sau din anii 1950 în diverse ţări europene, mai ales [Olanda]
- Andorra nu este un membru deplin al Comunităţii Europene, însă are o relaţie specială cu această organizaţie, fiind tratată ca un membru în privinţa comerţului (fără tarife), dar ca un stat non-membru în priviţa [privită] produselor agricole
- Înacrirea [Înăcrirea] laptelui poate fi oprită prin tratarea la temperaturi foarte ridicate (tratament UHT), astfel, laptele putând fi păstrat în cutii pentru mai multe luni fără a se înacri [înăcri]
- Din 1997 şi până la sfârşitul anului 2005, compania a investit aproximativ 513 milioane euro în achiziţii, modernizări, măsuri pentru protecţia mediului, dezvoltarea afacerii, sănatate [sănătate] şi securitate în muncă, proiecte sociale şi de resurse umane
- În stiinţe [ştiinţe] şi tehnică este folosit termenul de rază de curbură ca sinonim pentru rază
- Jihad (ǧihÄ�d جهاد) sau Djihad este un cuvânt de origine arabă, din rădăcina jahada, care înseamna [înseamnă] să îţi încerci propria limită şi are numeroase sensuri printre care şi de „război sfânt“, dar cel mai adesea înseamnă „luptă“
- Astfel musulmanii înteleg [înţeleg] prin Jihad folosirea tuturor energiilor şi resurselor pentru a urma sistemul islamic de viaţă, pentru a obţine favoarea lui Allah
- Sistemul feroviar este de asemenea larg raspândit [răspândit] şi în Europa
- La 27 octombrie 1831 linia a fost vizitată de tânărul bursier roman Petrache Poenaru, care, în raportul său oficial, spunea printre altele: "Am făcut aceasta călatorie [călătorie] cu un nou mijloc de transport, care este una din minunile industriei secolului
- 1962) 1900: Ionel Perlea, compozitor şi dirijor român 1923: Philip Warren Anderson, fizician, laureat al Premiului Nobel pe anul 1977 1943: Bob Robert Brier egiptolog american 1969: Murat Nasyrov, cântareţ [cântăreţ], compozitor şi artist rus (d
- Burleson să incetinească [încetinească] sau să confişte materialele socialiste distribuite prin poştă
- Au apărut efecte neaşteptate ca urmare a "spaimei roşii" şi a declanşarii [declanşării] cursei înarmării nucleare – construirea a numeroase adăposturi antiatomice pe lângă casele particulare, programul de exerciţii de protecţie împotriva efectelor exploziilor nucleare "duck and cover" din şcoli, dar şi creşterea popularităţii filmelor şi literaturii SF
- WINDOWS (WIN) : Este o tasta dublă având desenat pe ea logoul ("simbolul") SO Windows şi care se gaseşte [găseşte] pe rândul cel mai de jos al tastaturii, lângă tastele Alt
- În cel de-al doilea război mondial, Stalin, având dubii privind loialitatea calmîcilor, a dispus deportarea făra [fără] avertisment a întregului popor calmîc în Siberia
- Această întrebare este de fapt mai complexă, fiind că discursul social are un rol important în abilitatea noastră de a întelege [înţelege] natura, şi natura la rândul său influentează [influenţează] discursul social
- Serviciile de intâlnire [întâlnire] pe Internet, cunoscute şi ca „dating onlineâ€� sau „internet datingâ€� reprezintă un sistem de intâlnire [întâlnire] care permite indivizilor, cuplurilor sau grupurilor, să comunice online şi să dezvolte, ulterior, o relaţie romantică sau sexuală
- Astfel de servicii le permit indivizilor să facă publice anumite date personale despre ei inşişi [înşişi], apoi să caute alte persoane, utilizând parametrii de genul: vârstă, sex, locaţie
- [1] Teleportarea "inexactă" (unde starea cuantică nu se pastrează [păstrează]), este posibilă prin codificarea informaţiei despre object, transmiterea acestei informaţiî [informaţii] în alt loc, de exemplu prin radio sau altă metodă, şi crearea unei copii a obiectului original într-un loc nou
- Există însă alte metode de teleportare unde corpul uman se teleportează întreg, fară [fără] procedura de scanare şi recreare
- Două luni mai tărziu [târziu], noutăţile din Manila au confirmat povestirea lui Gil Perez
- ridicat de împaratul [împăratul] Constantin pe locul vechii colonii greceşti Byzantion, ca nouă capitală a Imperiului Roman de Răsărit (în 1453 a căzut sub stăpânire turcească)
- Incepând [Începând] cu YÇ”shuÇ� (雨水) fiecare a doua staţie este un ZhÅ�ngqì (䏿°£)
- O inţelegere [înţelegere] completă a proprietăţilor acestei particule va fi furnizată probabil de cuantificarea Teoriei relativităţii generalizate a lui Albert Einstein
- Este liniştit şi uşor de abordat, înţelegător şi încrezător în stapân [stăpân]
- Câteva din sensurile posibile sunt următoarele: Cuprins 1 Buddhism 2 Cântăreţi [Căntăreţi] 3 Companie 4 Computere 5 Cuvânt în limba arabă 6 Divinităţi 7 Fundaţie 8 Instituţii de cercetare 9 Instituţii de învăţământ 10 Nume de familie 11 Parc naţional 12 Prenume feminine 13 Vârf muntos //<
- Cântăreţi [Căntăreţi] Dana (cântăreaţă), irlandeză, câştigătoare a Concursului Euroviziunii în anul 1970, numele său complet este Dana Rosemary Scallon, (născută la 30 august 1951),
- a.) vor permite menţinerea creşterii exponenţiale, astfel că în maximum 20 de ani computerele să depăşeasca [depăşească] puterea de procesare a creierului uman (vezi: Singularitate tehnologică)
- Toate aceste fenomene negative sunt cuprinse în termenul Distress (Allgemeines Adaptationssyndrom, AAS) însumând efectele negative de teamă, înervări [inervări], agitări
- Diferite surse amintesc de „frăţiile păduriiâ€� din această regiune, care erau ori ţărani răsculaţi, [1] ori învăţători cautând [căutând] loc de refugiu în păduri
- Acvila Harpie Stare de conservare: Risc scăzut (nt) Clasificare ştiinţifică Regn: Animalia Încrengătură: Chordata Clasă: Aves Ordin: Accipitriformes Familie: Accipitridae Gen: Harpia Specie: Harpia harpyja Acvila Harpia (Harpia harpyja) este o pasăre din ordinul Accipitriforme, familia Accipitridae, care trăieste [trăieşte] în zona neotropicală
- Trăieste [Trăieşte] pe ambele parţi ale Americii de sud , pe coasta Atlanticului dar şi pe coasta Pacificului
- Ciocârlie se poate referi la: Ciocârlie- pasăre Fanfare Ciocărlia [Ciocârlia], cunoscută ca cea mai rapidă fanfară din lume
- Istoric Cea mai veche atestare a prezenţei iazygilor în vestul României o constituie mormântul sarmat descoperit la Vărşand [Vărsând], datat aproximativ în anul 100 [3]
- Infăţişarea [Înfăţişarea] călăreţilor iazygi înzăuaţi (catafractari) a rămas imortalizată pe Columna lui Traian [9]
- Romanul trandafirului În această epocă a fost foarte populară «după numărul manuscriselor rămase [rămăşeA]» opera lui Guillaume de Lorris, Romanul Trandafirului sau Roman de la Rose, având ca temă dragostea cavalerească
- Bisericile catolice sunt 62 active, 2 în construcţie, deservite de 12 preoţi, 54 cântăreţi [căntăreţi] şi eclesiarhi
- ) "plantă erbacee cu frunze mari şi late, întrebuintate [întrebuinţate] ca acoperiş la stupii primitivi de albine", 2
- "satul celor din Secuime") Tarcău [Tărcau] (comună) (de la muntele Tarcău [Tărcau], din magh. "TarkÅ‘", în trad
- "Botos" este "cel care foloşeşte [foloseşte] baston", adică este şchiop
- "Botos" este "cel care foloşeşte [foloseşte] baston", adică este şchiop
- "Botos" este "cel care foloşeşte [foloseşte] baston", adică este şchiop
- Tarcău [Tărcau] (magh. "TarkÅ‘", în trad
- "pârâu") Râul Potoci (Tarcău [Tărcau]) (magh. Patak, în trad
- "pârâu") Râul Tarcău [Tărcau] (de la muntele Tarcău [Tărcau], din magh. TarkÅ‘, în trad
- Preoţii şi cântăreţi [căntăreţi] bisericeşti nu au voie de a face cântări religioase decât în limba latină şi româneşte
- Inţelesul [Înţelesul] multor ştiri este greu de sesizat în lipsa unor astfel de caracterizări ale contextului (numite în engleză background)
- Elementul principal este lăsat la sfărşitul [sfârşitul] ştirii, la "baza piramidei"
- Insă [Însă] elementul care stimulează în cea mai mare măsură interesul cititorului pentru o ştire este omul
- n. Primele reprezentări ale zeului Dionis în mijlocul cortegiului său, adesea însoţit şi de Ariadne, se întălnesc [întâlnesc] pe vazele greceşti din secolul VI î
- Dionis mai poate fi reprezentat, începănd [începând] cu sec. IV î
- Întorcând [Întorcănd] privirea spre acele vremuri realizăm cât de mare a putut fi dezastrul şi cât de grave urmările
- Personajul reprezentat este asemănator [asemănător] cu cel din tabloul Venus cu diademă, pictat cu câţiva ani mai devreme
- Adjectivul duplicat este folosit pentru a scoate în evidenţă, de exemplu คนà¸à¹‰à¸§à¸™à¹† (khon uan uan, IPA [kʰon uÉ‘n uÉ‘n])- “o persoană intr-adevăr [într-adevăr] grasăâ€�
- Pe această insulă mai intâlnim [întâlnim] şi parcul Jean-Dreapeau în preajma căruia se află Cazinoul din oraş, Biosfera, respectiv parcul de distracţii La Ronde
- If este o baladă R&B a cântăreţei [căntăreţei] Beyoncé
- Totuşi populaţia în Europa Centrală s-a redus datorită activitaţii [activităţii] umane şi în unele locuri specia a dispărut deşi înainte era prezentă
- În fiecare an pe cuibul ales adaugă material nou, uneori după câţiva ani de folosinţă cuibul poate ajunge la 1,5 m înalţime [înălţime] şi 2 m diametru
- Pot să mănânce accelaşi aliment pe care îl consumă adulţii, totuşi de multe ori părinţii vâneaza [vânează] mai multe păsari decât mamifere pentru pui
- 00) pe traseul nou prin Răzeni, Porumbria, Gradişte [Grădişte], Iurievca
- Din stenograma acestei şedinte [şedinţe]: "La şedinţa convocată de tov
- Ametist Formula chimică SiO2 +(Al, Fe, Ca, Mg, Li, Na) Clasa mineralului oxizi, silicaţi varietate de cuarţ Sistem de cristalizare trigonal Clasa cristalului trigonal-trapezoidal Culoare violetă, parţial incolor şi pătat tulbure, Urma albă Duritate 7 Densitate (g/cm³) Luciu sticlos, gras Transparenţă transparent, translucid Spărtura sidefie Clivaj inexistent Habitus cristale scurte sau lungi prismatice, pseudohexagonale Suprafaţa cristalului Cristale gemene Punct de topire Conductibilitatea calorică Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia no = 1,5442 ne = 1,5533 Refracţia dublă Δ = 0,0091
- Regiunea aceasta cuprinde cea mai mare zonă mlăştinoasa făra [fără] hidroamelioraţii din Europa
- Costurile purificării regiunii, strămutarii [strămutării] populaţiei şi tratării efectelor pe termen lung ale celui mai mare accident nuclear din istoria omenirii au supus la presiuni considerabile asistenţa medicală, resursele şi economia ţării, deşi anumite ajutoare de natură diferită au fost primite din partea altor state şi a unor organizaţii de caritate
- Echipajul are parte de numeroase peripeţii, înfruntând piraţii mauri şi căutand [căutând] să-l scoată din încurcătură pe bucătar, care intră în bucluc făcând pariuri nechibzuite în porturile Americii Latine
- } //]]> Clasificare Tipuri de inflorescenţe Infloreşcenţe [Inflorescenţe] simple Monopodiale Racem Spic Cu flori sesile Ament Cormb Umbelă Spadix Capitul Calatidiu Simpodiale Monohaziu Drepaniu Ripidiu Bostrixul Cincinul Dihaziu Polihaziu Infloreşcenţe [Inflorescenţe] compuse Homotactice Spic compus Racem compus Umbelă compusă Cormb compus Capitul compus Heterotactice Cormb cu calatidiu Racem cu capitule Racem cu cincin inflorescenţe monopodiale sau racemoase (numite şi ascendente, centripete sau nedefinite): simple racem simplu (strugure simplu) corimb simplu umbelă simplă spic simplu capitul simplu compuse homotactice (combinaţii de inflorescenţe de acelaşi fel) racem compus umbelă compusă spic compus heterotactice sau mixte (combinaţii de inflorescenţe de forme diferite) asociere de corimb cu calatidiu (antodiu) panicul (asociere de racem şi spic) Amentul şi spadicele sunt variante de spic, iar ştiuletele este o variantă de spadice
- Astfel de benzi dedicate trebuie adesea să fie împarţite [împărţite] cu skateri, skateboarderi şi cu pietoni
- Pe o arie mică de la suprafaţa Pamântului [Pământului], unde liniile de câmp pot fi considerate paralele şi echidistante - câmpul este uniform
- } //]]> Istorie Satul a fost împărţiti [împărţiţi] în Evul Mediu între nobilul de Namur, prinţul-episcop de Liège şi ducele de Brabant
- Partidele contituie instituţia care, deţinănd [deţinând] dreptul de conducere a statului, poate transpune în practică programul de acţiune propriu
- Chiar producătorii declarau ca acest model de Kia este o sământă a lor pe Bătranul [Bătrânul] Continent
- Numai Tonio ramâne [rămâne] de o parte
- Nedda, rămasă singură, este tulburată de cuvintele lui Canio, dar curând se linişteste [linişteşte] şi sufletul ei este curpins din nou de bucurie
- acum el se apropie şi-i face declaraţii înfocate de dragoste, dar ea îsi [îşi] bate joc de el
- Apare acum Silvio, un tânar [tânăr] ţăran care o iubeşte pe Nedda
- Canio se aruncă furios asupra lui Silvio, dar acesta reuşeste [reuşeşte] să dispară fără a putea fi recunoscut
- Totuşi, Tonio îl sfătuieste [sfătuieşte] în şoaptă pe Canio s-o supravegheze îndeaproape pe Nedda, căci tânărul ţăran va veni desigur la reprezentaţie şi va putea fi recunoscut
- Cuprins de furie, Canio o ameninţă cu un cuţit, apoi, văzând refuzul ei hotarât [hotărât], precum şi încercările disperate de a fugi de pe scenă, îi împlântă cuţitul în piept
- La strigătele ei de ajutor, tânarul [tânărul] Silvio - aflat în rândurile spectatorilor - se repede spre scenă, dar Canio îl ucide şi pe el
Timbrul_muzical_în_primele_înregistrări_sonore
- Paleta timbrelor înregistrate în jurul anului 1900 cuprinde instrumente ale orchestrei simfonice, voci pregătite în stilul „clasicâ€� de canto (majoritare, folosite chiar şi pentru piesele de muzică uşoară), dar şi instrumente de muzică populară sau uşoară ori cântăreţi [căntăreţi] fără şcoală
- Comercializare Tortellini se comercializează pasteurizaţi, congelaţi sau proaspeţi, peste tot în lume şi în special acolo unde comunităţile italiene sunt bine inrădăcinate [înrădăcinate]
- Odată cu înaintarea în timp, între secolele V – XIV, legăturile comerciale, progresul, agrar şi tehnologic, îmbunătăţirea utilajelor, dezvoltarea mineritului şi a meştesugurilor [meşteşugurilor] trec de la un nivel slab, aproape nedezvoltat, spre o continuă dezvoltare şi un progres vizibil, astfel încât la sfârşitul Evului Mediu se realizează profunde transformări atât economice cât şi sociale
- Toate acestea exportau produse de meştesugărit [meşteşugărit] şi manufacturiere
Nume_alternative_româneşti_de_plante
- Senecio jacobaea - lemnul-Domnului, cruguliţă, rugină Sinapis arvensis - ridichioară, muştar de câmp Sisymbrium officinale - frunza-voinicului, burnicruţ, sămcuţă, frunza-voinicului, brâncuţă Solanum tuberosum - cartof, crumpen, crumpenă, baraboi, barabulă, pătati [pătaţi], pitioici, picioc, picioică, barabuşcă, bulughină, alună, bobâlcă, bologeană, bulugheană, colompiră, coroabă, crump, curulă, erdăpane, fidireie, ghibiroancă, ghistină, goaţă, grumbă, hadaburcă, măr, nap, ou, ţermer, vovică, poamă-de-pământ, badaliurcă, bandraburcă, baraboi, barabuşcă, bighiroancă, bigură, boabă, boambă, boboaşă, bulughină, cuculă, gogoaşă, măgheruşcă, pară, peruşcă, piroşcă Solidago virgaurea - splinuţă, splinăriţă, vargă-de-aur, mănunchi, splinariţă, zmeoaică, floare-boierească, floare-buiacă, vargă-de-aur Sonchus - susai-de-pădure, susai-pădureţ, castravan, lăptucă, susăiţă, tâlhărea, iarba-iepurelui, pălă-midă-grasă
- Flora României - Determinator ilustrat al plantelor vasculare Editura Academiei Ramâne [Rămâne], 1979]
- Corindon Date generale Formula chimică: Al2O3 Sistem de cristalizare: trigonal Culoare: variată Urma: albă Duritate: 9 Masa specifică: (g / cm³) 3,9 - 4,1 Luciu: sticlos Spărtura: sidefie, aşchioasă Clivaj: imperfect Habitus: coloane Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Unghiul de dispersie: 2vz ~ Alte caracteristici Caracterstici deosebite: după Diamant şi Moissanit mineral pe locul trei pe scara Mohs ca duritate Corindon (l
- Treptat tutunul începe să se raspândească [răspândească] în întreaga Europa, începe să fie consumat în cantităţi din ce în ce mai mari
- Insă [Însă] cel care se defineşte ca un profesionist al filmului de ficţiune este Georges Méliès
- Blenda (sphalerit) Formula chimică ZnS Clasa mineralului sulfit, (Raport sulf/metal,(seleniu,telur) = 1:1 ) Sistem de cristalizare cubic, Clasa cristalului cristale cubice dese, densitate Culoare incolor până la brun-negru Urma galbenă până la brun-închis, niciodată negru Duritate 3,5 - 4 Densitate 3,9 - 4,2 g/cm3 Luciu diamantin Transparenţă opac spre translucid Spărtura neregulată, sfărmicioasă Clivaj perfect Format:110 Habitus cristale tetraedrice, Suprafaţa cristalului Format:110, Format:311 Cristale gemene Format:111, Format:211 Punct de topire --- Conductibilitatea calorică --- Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia n=2,396 (pur)
- Cea dintâi atestare documentară a localităţii este 7 iunie 1535, dintr-un hrisov al domnitorului Vlad al VII-lea Vintilă de la Slatina care arată: jupânul Fârtat pârcalabul [pârcălabul] şi fiii lui, ca să-i fie în Lăleşti şi Drăgaşani şi în Murgeşti, pentru că i-au fost bătrâne şi drepte moşii de moştenire
- Obiective turistice Se remarcă în oraş câteva construcţii reprezentative ale continuităţii sociale şi culturale acestei localităţi cum ar fi: Casa memorială a scriitorului Gib Mihăescu Biserica Târgului Drăgăşani care a fost o construcţie mare de zid, înconjurată cu ziduri, din care o parte se mai păstreaza [păstrează] şi astăzi
- Acest tip de joc este deseori jucat pe mese ce functionează [funcţionează] cu fise, care au o lungime de 2,13 metrii
- Datorită captivitâţii [captivităţii] într-un turn şi a schimbărilor iniţiate în arhitectura sălii de baie Varvara a fost considerată a fi atât protectoarea turnurilor şi a fortificaţiilor (deci şi a constructorilor şi arhitecţilor), cât şi patroana artileriştilor şi a focurilor de artificii, a pirotehnicienilor în general
- 99 Capacitatea Combinatoare + 2 y:6 + : Reacţioneaza [Reacţionează] Cu = : Produce NA: Numărul Atomic AM: Masa Atomică E : Electroni x[2](1st Shell) y(2nd Shell) z(3rd Shell)
- Acesta a fost folosit pentru a desemna începatorii [începătorii] care practicau acest joc [6] , dar a ajuns să desemneze jocul însăşi
- Jocul, având masa verde şi bilele colorate în diverse culori, a captat interesul publicului şi programele au depaşit [depăşit] aşteptările
- Steve Davis (Anglia), câştigator [câştigător] de 6 ori a Campionatului Mondial în anii 80
- Unul dintre cei mai populari jucători vazuţi [văzuţi] vreodataă
- Procedînd astfel puieţii au de suferit mai puţin, după plantare trebuie săşi [saşi] modifice rădăcinile
- Pe lîngă [lingă] suprafaţa cultivabilă, în pepeniere mai există şi suprafaţă auxiliară
- Potenţialul de acţiune se produce datorită creşterii rapide a permeabilitaţii [permeabilităţii] pentru Na+ (de aprox
- Razele sunt unite printr-o coroană, din argint sau din argint suflat cu aur în funcţie de grad, smăltuiă [smălţuia] cu verde şi compusă din foi de stejar şi din lauri şi ale cărei extremităţi inferioare, încrucişate sunt unite printr-un nod
- • Distins la sfârşitul lunii decembrie 1977, scriitorul Bernard Clavel a refuzat Ordinul Legiunii de Onoare preferând să rămână «în clanul celor care l-au refuzat [refuzatĂ]»
- ), în timp ce partea de sud a aceluiaşi munte a fost organizată ca provincie romană pastrând [păstrând] numele de Tracia (anul 46 d
- Magazin Sălăjean Sălajeanul [Sălăjeanul] - www
- Se absoarbe aproape complet pe cale orală, are procent de legare de proteinele plasmatice 99% şi pătrunde relativ bine în lichidul sinovial(insă [însă] lent)
- Un element important de menţionat este faptul că o stare de şoc poate apărea fară [fără] să fie produsă pe căile prezentate mai sus, ci direct prin modificările care de obicei apar ca răspuns la cauzele iniţiale
- ro Revista Capital din 11 aprilie 2007 Recensământ 2002: Salonta v • d • m Municipii şi oraşe ale judeţului Bihor Municipii Beiuş • Marghita • Oradea • Salonta Oraşe Aleşd • Nucet • Săcueni • Ştei • Valea lui Mihai • Vaşcău [Vâşcau]
- Multe alte substanţe esenţiale ale dietei care erau numite la început vitamine sunt acum clasificate ca facând [făcând] parte din alte grupuri
- K HIDROSOLUBILE: COMPLEXUL B , VITAMINA C MECANISM DE ACŢIUNE EFECT NUCLEAR – actionează [acţionează] influenţînd transcripţia ADN : vitamina A şi vitamina D EFECT MEMBRANAR- împiedică acţiunea unor radicali liberi în organism vitamina E, vitamina C TRANSFERAREA UNOR GRUPĂRI FUNCŢIONALE (CO2, CH3, NH2) vitaminele B1, B6, B12, BIOTINA, ACID FOLIC TRANSFERUL DE ELECTRONI : Vitamina PP, vitamina B2, vitamina K Utilizări colocviale ale termenilor Vitamina A şi vitamina C sunt folosite în argou ca reprezentând băuturi alcoolice şi, respectiv, cafeină
- Foarte important este însă ca medicul să îndrume pacientul către un laborator de oftalmologie la aproximativ două săptamâni [săptămâni] de la operaţie (după ce se scot firele)
- Filozofia şi religia Toate întreprinderile umane pot degenera şi îsi [îşi] pot rata raţiunea de a fi şi toate pot deveni astfel maladii: dragostea se poate topi în gelozie, imaginaţia ne poate face să pierdem sensul realităţii iar abuzul de raţiune ne poate face insensibili
- Adevărurile religiei nu pot fi înţelese dintr-o dată şi o dată pentru totdeauna: ele ramân [rămân] subiect etern de aprofundare
- În natură se găseste [găseşte] sub forma depozitelor masive de sare gemă (clorură de sodiu, NaCl), în mineralul halit, în combinaţie cu clorura de potasiu), în silvină, împreună cu aluminiul în criolit (Na3AlF6 ), sau sub formă de azotat în salpetrul de Chile (NaNO3 , azotat de sodiu), reprezentând 2,6% din masa scoarţei terestre
- O listă a valorilor politico-sociale care unii le văd ca fiind "asiatice" includ: predispoziţie spre conducere puternică şi stabilă, decât pluralism politic respect pentru armonie socială şi o inclinaţie [înclinaţie] spre consens, decât o tendinţă spre opoziţie şi confruntare acceptarea intervenţiei semnificative a statului în afaceri sociale şi economice preocupare cu bunăstarea socioeconomică comunitară , decât libertăţi individuale şi drepturile omului
- Astfel: în primul stagiu (cel mai stabil şi procentual cel mai reprezentativ pe populaţia umană), omul este altruist cu el însuşi şi egoist faţă de tot ce îl inconjoară [înconjoară]
- Subiectul inteligenţei umane este privit de fapt în această perioadă sub enorm de multe perspective şi datorită dezvoltării inteligenţei artificiale ca obiect de studiu, dar şi datorită dezvoltării diferitelor noi teorii ştiintifice [ştiinţifice], de exemplu teoriile complexităţii
- Faptul că oamenii se nasc cu anumite insuşiri [însuşiri] ce nu sunt condiţionate de mediul social este evidenţiat prin studiile asupra gemenilor univitelini crescuţi în familii separate, care prezintă caracteristici psiho-comportamentale surprinzător de asemănătoare, deşi au fost crescuţi separat şi în medii sociale diferite (factorul “natureâ€�)
- Proorociţa [Proorocită] Ana (calendar creştin-ortodox) Sf
- Performanţe de talie naţională, balcanică, europeană, mondială şi olimpică s-au obtinuţ [obţinut] la fotbal, gimnastică, şah, atletism, popice, nataţie, volei, handbal, scrimă, aviaţie, de către merituoşi sportivi ca: Tamara Costache, Lavinia Vişan, Adrian Negulescu, Leonard Doroftei, Virgil Dridea, Mihai Ionescu etc. Oraşe înfrăţite Berat (Albania) Harbin (China) Osijek (Croaţia) Lefkada (Grecia) Uralsk (Kazahstan) Hînceşti (Moldova) Radom (Polonia) Tulsa (SUA) Dniepropetrovsk (Ucraina) Maracaibo (Venezuela) Galerie de imagini Centru Central Ploiesti
- prietenii fiecăreia pledează cu inflăcărare [înflăcărare] în numele respectivei, iar cea care îşi adjudecă onoarea de a fi fost cea mai iubită de fostul soţ este omorâtă deasupra mormântului acestuia de către cea mai apropiată rudă a ei, după ce în prealabil primeşte laudele tuturor bărbaţilor şi femeilor
- Limba de lemn ascunde realitatea, pe care o încăpsulează [încapsulează] în formulele prefabricate ale doctrinei despre CUM TREBUIE SĂ FIE REALITATEA
- Zeul Olimpului se înfuriase atât de tare,încăt [încât] l-a chemat pe Hefaistos,cu nişte cătuşe tari şi nişte lanţuri grele
- Vancouver este centrul regiunii metropolitane omonime, care mai conţine oraşele Surrey, Burnaby, Richmond, New Westminster, Delta, Nord Vancouver, West Vancouver, Coquitlam, Port Coquitlam, localitaţile [localităţile] Anmore, Belcara, Langley, Lions Bay, White Rock şi regiunile Langley, Maple Ridge, Pitt Meadows, Bowen Island
- Grădiştea se poate referi la: Grădiştea, Brăila, reşedinţa comunei cu acelaşi nume Grădiştea, Călăraşi, reşedinţa comunei cu acelaşi nume Grădiştea, Dolj Grădiştea, Giurgiu Grădiştea, Ilfov, reşedinţa comunei cu acelaşi nume Grădiştea, Olt Gradiştea [Grădiştea], Prahova Grădiştea, Vâlcea, reşedinţa comunei cu acelaşi nume Grădiştea de Munte, Hunedoara Această pagină de dezambiguizare afişează o listă de legături la articole care au nume identice sau susceptibile de confuzie
- Crysis este bazat într-un viitor fictiv în care un vechi OZN, a fost descoperit sub Pămant [Pământ] pe o insulă în apropierea coastei din China
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- La Universitatea din Bucureşti, cursul de Paleogeografie cuprinde următoarele teme: Reconstituirea domeniilor şi principalelor componente paleogeografice ale Pamântului [Pământului], marile paleomedii de sedimentare
- Principalele evenimente paleogeografice din istoria Pamântului [Pământului]
- Proprietăţi terapeutice Florile smârdarului au proprietăţi tămăduitoare pentru numeroase afecţiuni, facând [făcând] din acesta un adevărat panaceu
- Centrul oraşului este ocupat de pini şi o fântânî [fântâni]
- „Am parcat în «Ţara nimănui [nimănuiA]» cu spatele camionului spre o pădure
- Realizatorii tv Doru Ionescu şi Raluca Tamaş [Tamâş] intenţionează realizarea episodului 6 din „Integrala Phoenixâ€�, cu prilejul anversării celor 45 de ani de activitate (intitulat „Apocalipsa după Phoenix - Baba Novakâ€�)
- Presiunea are un maxim în aortă, iar pe măsură ce sângele se îndepartează [îndepărtează] de inimă, presiunea arterială scade, astfel că în venele din apropierea atriului drept ea este O
- Cazinoul din Monte Carlo Joc de noroc sau Joc de hazard (arabă hazard - joc cu zaruri) sunt denumite categoria de jocuri unde pierderea sau căştigul [câştigul] depind în mare parte de întâmplare (noroc)
- Construcţia poate avea şi mai multe încâperi [încăperi]
- Deşi termenul este un standard în ziua de astăzi, la timpl său a fost respins ca fiind o "imitaţie Hollywood" de câtre [către] mulţi din industria jocurilor video şi de către presă
- Datorită asezării [aşezării] sale geografice, Dachau a fost, începând cu secolul al XIX-lea, un loc preferat de pictori
- Obiective turistice Castelul În jurul anului 1100, familia de conţi Dachau a construit o fortăreaţă pe dealul Gilgberg din Mitterndorf, lânga [lângă] Dachau
- În partea de sud a clădirii poate fi admirat un ceas solar din secolul al XVIII-lea, care arată, pe lânga [lângă] oră, luna şi zodia
- Dezvoltarea postbelică rapidă a oraşului a făcut necesară construirea unei primării mai încăpatoare [încăpătoare], astfel că în anul 1976 i-a fost adaugată o aripă modernă
- Acesta a impărţit [împărţit] lagărul în două zone: cea a prizonierilor, înconjuraţi de ziduri şi păziţi din turnuri înalte situate de-a lugul acestora, şi cea a comandamentului lagărului, cu o cazarmă pentru soldaţii SS precum şi diverse clădiri administrative
- Numărul de prizonieri din Dachau s-a înmultit [înmulţit] de patru ori din decembrie 1944, cauzând supraaglomerarea barăcilor şi declanşarea unei epidemii de tifos care a ucis mii de prizonieri
Listă_de_scriitori_israelieni_de_limbă_română
- Schechter Dorel Schor Maria Găitan-Mozes Iosef Eugen Campus Luiza Carol Bianca Marcovici Solo Juster Mariana Juster Carol Isac Eran Sela Zoltan Terner Solo Har-Herescu Gina Sebastian-Alcalay Felix Caroly Andrei Strihan Fancisca Stoleru Elena-Ester Tacciu Rodica Grindea Teşu [Ţesu] Solomovici Madeleine Davidson Leon Volovici
- Se porneşte de la tipul ideal de clasificare care trebuie să indeplinească [îndeplinească] următoarele condiţii: Orice obiect din universul supus clasificării satisface principiul terţiului exclus în raport cu proprietăţile invocate
- De verificat: corectitudinea titlului O familie de tsintsari [ţinţari [ţintari]] este eroul colectiv al epopeii autorului de limbă sârbo-croată Borislav Pekić (1930-1992) intitulată Zlatno runo [Lâna de aur]
- html) reconstituie locul ocupat de ţinţari [ţintari] (aromâni) atât în opera lui Pekić precum şi în societatea sârbească în ultimele două secole
- Pentru aromâni, ţinţari [ţintari] e un exonim mai repede depreciativ (sinonim în sârbeşte cu avar şi hrăpăreţ) căruia unii dintre ei îi acordă o etimologie mai nobilă, bazată pe apartenenţa limbii lor la famila romanică, dar fantezistă : copiii [sin] împăratului [ţar]
Complement_circumstanţial_de_cauză
- A fugit repede din cauza întărzierii [întârzierii]
- sau fraieri Gloanţele erau de formă sferică şi, împreună cu praful de puşcă, erau înfăşurate într-un cărtuş [cartuş] de hârtie
- Toth Thot mai era cunoscut şi ca zeu al stiinţei [ştiinţei],al înţelepciunii
- motoare înclinate, la care cilindrii au axele situate în acelaşi plan, însă înclinat faţă de planul vertical motoare cu cilindrii aşezati [aşezaţi] în stea, utilizate cu precădere în aviaţie
Vocală_deschisă_centrală_nerotunjită
- poate fi şi o vocală posterioară Italiană: amore [äˈmore] (dragoste) Japoneză: 蚊 ka [kä] (ţînţar [ţintar]) Bibliografie Pronunţia literei A în limba română conform DEX '98, la DEX online Vocale Vezi şi AFI, consoane
- Intâlnirea [Întâlnirea] Micaëlei cu Don José prilejuieşte rememorarea amintirilor legate de satul lor natal
- ea îl aşteapta [aşteaptă] însa [însă] pe iubitul ei, Don José
- Ritualul care se săvârseste [săvârşeşte] aici insuflă slujitorilor Graalului puteri şi energii supranaturale
- CAS 7757-79-1 aspect pulbere albă cristalină Proprietăţi masa molară 101,11 g·mol−1 stare de agregare solidă densitate 2,109 g·cm−3 (16 °C) punct de topire 334 °C punct de fierbere >400 °C solubilitate bună în apă (316 g/L la 20 °C) Intreţine [Întreţine] arderea Nitratul de potasiu (Salpetrul de Chile) este o sare a acidului azotic
- Acest lucru s-a întamplat [întâmplat] în 1894, când trupele olandeze au debarcat în insula Lombok (pe acea vreme înca sub dinastia Gelgel), şi au promis suport militar rebelilor Sasak care erau împotriva regelui balinez
- Întâi au fost incendiate palatele, apoi, îmbrăcaţi în cele mai fine haine regale, purtând toate bijuteriile şi accesoriile şi pumnalele aurite keris, conduşi de rege, familia regală, curtenii, nobilii şi preoţii au ieşit în faţa trupelor olandeze, care bineînteles [bineînţeles] erau dotate cu arme de foc
- Ideea insuşirii [însuşirii] adică noţiunea însuşirii a cărei apartenenţă se afirmă sau se neagă cu privire la unul şi acelaşi obiect este predicatul logic şi poate fi exteriorizată prin semn perceptibil vizual sau auditiv ca de exemplu printr-un cuvânt scris sau pronunţat al unei limbi
- Ne îndreptăm cu paşi rapizi spre capcana creării unei lumi paralele, uitănd [uitând] de unde provenim: din natură
- Faţă de acest interes doar Săngele [Sângele] Voinicului (Nigritella rubra, nigra) şi Papucul Doamnei (Cypripeidum calceolus) sunt protejate prin lege
- � Oraşul a fost aproape complet sterş [şters] de bombardamente în timpul raidurilor aliate în cel de-al doilea război mondial, fiind distruse aproape toate clădirile istorice
- În 1973,Universitatea de Ştiinte [Ştiinţe] Aplicate (Fachhochschule) a fost deschisă, avînd în present în jur de 3500 elevi înscrişi
- Occidentul, (în principal Regatul Unit) au sprijinit monarhia iugoslavă, permiţand [permiţând] regelui exilat să se stabilească la Londra şi oferind asistenţă cetnicilor prin paraşutări de materiale de către RAF şi Special Operations Executive, dar numai până în anul 1943
- Au acompaniat cântăreţe [căntăreţe] precum Anda Călugăreanu (din 1965), Pompilia Stoian, Margareta Pâslaru (din 1967), Corina Chiriac etc. Dan Spătaru i-a lansat liderului formaţiei primul hit
- Hăulita [Hăulită] de la Gorj Melodii din toată lumea VI 1970 5
- Hăulita [Hăulită] de la Gorj Sur Le Pont 1972 14
- Hăulita [Hăulită] de la Gorj Surfbeat Behind The Iron Curtain 1 1997 1
- Hăulita [Hăulită] de la Gorj / 18
- Când este aprins arde, fară [fără] explozie
- 3 Reforma protestantă 5 Botezul azi 6 Particulariţăţi [Particularităţi] confesionale 6
- Deoarece Josephus Flavius foloseşte termenul βαπτισμός doar pentru botezul lui Ioan şi nu pentru spălarile [spălările] rituale efectuate de sectele amintite de el se poate deduce că chiar din acea perioadă s-a văzut o deosebire esenţială între aceste rituri
- Celui botezat i se iartă păcatul strămosesc [strămoşesc] şi toate păcatele personale dacă a fost botezat mai târziu de naştere
- Botezul poate fi înfăptuit numai de episcopi şi preoţi, deoarece lor le-a încredintat [încredinţat] Mântuitorul Iisus Hristos puterea de a săvârsi [săvârşi] Sfintele Taine
- Otopeni (infiinţată [înfiinţată] în 2001) Baschet Echpa de şah C
- Otopeni (infiinţată [înfiinţată] în 2002) a obţinut titlul mondial la categoria 16 ani în 2005 la Pardubice în Cehia
- Faţă de anul 2006 încăsările [încasările] taxelor locale s-au majorat cu 12,1% sau cu 950,2 mii lei
- Silicea se incălzeşte [încălzeşte] până se topeşte, la circa 1100°C, modelată, apoi răcită rapid
- Mulţi cultivatori pun foarte multă apă astfel încât pământul muşteşte [musteşte], solul trebuie menţinut jilav, dar nu trebuie ca apa să fie în exces
- Câteodata [Câteodată] această confuzie este întreţinută în mod intenţionat din raţiuni de propagandă
- Criticii acestei legi argumentează punctul lor de vedere cu multe exemple ipotetice (unele chiar comice şi absurde) cum ar fi cel al unui activist ecologist, care în semn de protest ar ameninţa numai că va folosi o armă de vânatoare [vânătoare] pentru a-şi distruge propriul calculator, şi conform textului legii ar fi considerat un terorist
- Propaganda şi dezinformarea oficială În mod paradoxal, este foarte frecventă tendinţa de exagerare şi amplificare a pericolului terorist, chiar de către puterea politică de stat responsabiă cu protecţia cetaţenilor [cetăţenilor]
- Acţiunile Rezistenţei franceze de asasinare a colaboraţioniştilor, în timpul celui de-al doilea război mondial, încă sunt disputate sub aspectul legitimitaţii [legitimităţii]
- 6 emis de Plutonul de (luptă) mass-media al Armatei Jihadului Islamic din 10 Decembrie 2004 Rezultatele terorismului În conflictul asimetric dintre puterea de stat şi terorism primele victime sunt cetaţenii [cetăţenii] inocenţi, care sunt afectaţi fie de actul terorist propiu-zis, fie de răspunsul exagerat al organelor de stat, fie de efectele economice colaterale
- Cauză: aşa-zisa [aşa-zisă] "revoluţie iraniană" (căderea monarhiei lui Pahlavi şi venirea la putere a ayatollahului Khomeini)
- a. De asemenea, redefinea diferite alte infracţiuni şi crime şi stabilea modalitaţile [modalităţile] de administrare a pedepselor, inclusiv al pedepsei cu moartea sau biciuirii
- De timpuriu au folosit cuprul, bronzul şi aurul, şi mai tărziu [târziu] şi fierul
- În casă existau căteva [câteva] dormitoare, o cameră de oaspeţi, o capelă, o bucătărie, o baie şi un mormânt sub casă
- În 1920 a fost creat de către britanici statul naţional irakian, cu graniţele sale moderne, şi incluzănd [incluzând] şi teritoriul Kuwaitului de astăzi
- Fiind un model minunat pentru semenii săi, pe mulţi pagâni [păgâni] a convertit la creştinism
- Glaciaţiunile sunt perioade de reducere pe durate lungi a temperaturii climei pâmântului [pământului], ducând la o extindere a straturilor de gheaţă polare, continentale şi montane
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- A fost realizat de cunoscutul regizor Liviu Ciulei, acesta alegând în rolul principal, a locotenentului Apostol Bologa, pe tânarul [tânărul] (pe atunci) actor Victor Rebengiuc, rol care l-a consacrat pe acesta în lumea cinematografului
- Absenţa unei asemenea integrări a comportamentului în jurul unui concept clar de sine este una dintre cauzele majore ale anxietaţii [anxietăţii]
- Comunitatea egiptologică consideră aceste afirmaţii neştiinţifice [neştiintifice], deoarece nici una din teorii nu se bazează pe dovezi solide şi venerarea lui Aten nu are nimic în comun cu religia lui Moise
- 1937: Dan Laurenţiu( Laurenţiu Ciobanu), poet şi eseist ("Poezia aştrilor", "Călătoria de seară", "Zodia leului", "Psyche") (n. Podu Iloaiei, Iaşi) 1960: Antonio Banderas, cântareţ [cântăreţ] şi actor spaniol 1967: Claudius Mihail Zaharia, politician român 1971: Roy Keane, fotbalist irlandez 1975: Ã�rpád-András Antal, politician român Decese 1802: Franz Ulrich T
- În cele din urmă, după ce acrobatul Franţi [Frânţi] Petrescu se îmbolnăveşte, trebuind să fie înlocuit, Siminică revine în arenă cu un succes imens
- } //]]> Geografie Ceará are un mediu variat, cu mangrove, caatinga, junglă, tufarişuri [tufărişuri] and pădure tropicală
- Toate aceste unităţi cu excepţia a două - Cecenia şi Tatarstan - au acceptat termenii de autonomie propuşi de autoritaţile [autorităţile] federale
- Regiunea istorică a Noii Franţe [Frânte] denumită Louisiana
- Apoi continuă echipa care are bilele mai îndepartate [îndepărtate] de ţintă
- Despre mănăstirile construite de stareţul Nicodim de la Tismana, gasiţi [găsiţi] informaţii pe situl | Sfintei Mănăstiri Tismana Vezi şi Călugăr Note ^ "Dicţionar enciclopedic", vol IV, L-N, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2001
- Vezi şi: Istoria împărtirii [împărţirii] administrative a Rusiei Subdiviziuni administrative la popoarele slave Gubernie | Kraină/Kraj | Obşcina/OpÅ¡tina | Oblast | Okrug | Raion | Selsoviet | Uezd | Voievodat | Volost
- Principalele fosile sunt două schelete parţiale,cu bucaţi [bucăţi] de craniu,din statul Arizona (S
- Scutellosaurus putea,probabil,să alerge destul de rapid în patru labe,întrucat [întrucât] membrele sale anterioare aveau labe late şi solide
- Or, de vreme ce scepticismul admite grade de probabilitate şi certitudinea că aparenţa de adevăr, înseamnă că intră în contradicţie cu el insuşi [însuşi] şi, prin urmare, este de nesusţinut
- Educatorii români sunt inlocuiţi [înlocuiţi] de sârbi, care nu vorbeau româna
- Majoritatea populaţiei din Timoc, locuind la sate, avea ca ocupaţie principală în trecut creşterea animalelor, negoţul cu lemne, vanătoarea [vânătoarea] şi extragerea cărbunelui
- ) la sfârsitul [sfârşitul] propoziţiei, după o virgulă: Es ce tu parla Deutx
- Non- înseamna [înseamnă] ne- sau ni-, cum ar fi nonfelis care înseamnă nefericit
- Apărăti [Apăraţi] Patria
- Rămăşitele [Rămăşiţele] Armatei I de cavalerie s-au retras către WÅ‚odzimierz WoÅ‚yÅ„ski pe 6 September şi au fost spulberate în Bătălia de la Hrubieszów
- În aceste circumstanţe este perfect rezonabil să considerăm lipsa evidentelor producerii acelui eveniment în ciuda căutarilor [căutărilor], ca evidenţe pozitive pentru ne-producerea acelui eveniment
- " Exemple "Sistemul solar trebuie să fie mai tânăr de un milion de ani pentru că chiar dacă soarele ar fi făcut numai din cărbune şi oxigen ar fi trebuit până acum să se fi consumat, la rata cu care generează căldură" (Este un argument al ignoranţei dintr-o enciclopedie din secolul 19, bazat pe premiza că la acea vreme nu existau cunostinţe [cunoştinţe] privind producerea căldurii prin modalităţi mai eficiente decât arderea cărbunelui, acesta în mod locgic punând o limită asupra vârstei posibile a Soarelui
- Ingnoranţa în acest caz a determinat omiterea faptului că s-ar putea să existe modalitaţi [modalităţi] de generare mult mai eficiente a energiei calorice ce încă nu au fost descoperite)
- Răspunsul în spectrul radio frecvenţă se poate referi la măsuratorile [măsurătorile] de cabluri coaxiale, plăci video şi dispozitive de comunicaţii fără fir
- Măsuratorile [Măsurătorile] de răspuns în frecvenţă subsonic pot include cutremure şi electroencefalografie (undele emise de creier)
- Goian - localitate centru de comună din Unităţile Administrativ-Teritoriale din Stînga [Stingă] Nistrului Această pagină de dezambiguizare afişează o listă de legături la articole care au nume identice sau susceptibile de confuzie
- Eriromicina se leagă ireversiil de subunitatea ribozomală 50S [2](de secvenţa 23s), impiedicând [împiedicând] astfel sinteza proteinelor bacteriene
Muzica_tradiţională_indoneziană
- Instrumentele unui gamelan sunt compuse din seturi de instrumente din bronz, acordate, de percuţie, xilofon, tobe, unul sau mai multe flaute, instrumente cu coardă şi câţiva cântareţi [căntăreţi]
- Gamelan în Java Cuvântul "gamelan" îşi are originea în cuvântul "gamel" din Java, care inseamnă [înseamnă] "ciocan"
- De obicei se intâlneste [întâlneşte] cel puţin un Gong Ageng care este atârnat de obicei în spatele orchestrei
- Mai târziu, printre cele mai semnificative adăugari [adăugări] la biblioteca standard a fost STL (Standard Template Library) (Biblioteca de formate standard)
- Glutenul din grău [grâu] (la care se face referire în continuare ) este insolubil în apă
- Grâul a ajuns astfel să fie pe lânga [lângă] o sursă importantă de hidraţi de carbon şi o sursă importantă de proteine în alimentaţia zilnică
- Cea mai veche carte tipărită este Diamantul Sutra, un text al Perfecţiunii Înţelepciunii, găsită în 1907 de arheologul Sir Marc Aurel Stein într-o peşteră lânga [lângă] Dunhuang, în nord-vestul Chinei, la sfârşot scriind că a fost tipărită pe 13 al celei de-a patra luni a celui de-al nouălea an al Xiatong (adică 11 mai 868), cu 587 ani înainte de Biblia lui Gutenberg
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Descriere Samoied este o familie de câini răutăciosi [răutăcioşi], prietenoşi care manifestă dragoste pentru oameni, în special pentru copii
- Alte denumiri: Samoyedskaya Înăltime [Înălţime]: 45
- Este construit din pietre cu înalţime [înălţime] de 6 metri şi greutate de până la 50, aduse aici probabil de la o distanţă de 322 de km din Câmpia Salisbury din sudul Angliei
- Subspecia din Alaska (Alces alces gigas), atinge dimensiunile cele mai impozante: o înalţime [înălţime] până la 2
- În timp ce carnea are un conţinut de proteine asemanător [asemănător] altor sortimente de carne roşie [(ex
- Jucătorul controlează caracter de Amnezic Alex Mercer în New York City, cu o libertate similară cu cea din Grand Theft Auto Series, în care jucătorul poate vizita mai multe locaţii şi interactionează [interacţionează] cu mediul chiar dacă nu este angajat în misiuni
- Prezenţa omului apropiat, care l-a prevenit asupra pericolului ce-l paşte, îl tulbură şi-i provoacă remuscări [remuşcări] lui Riccardo
- â€� Între timp, Silvano, recunoscându-l pe guvernator, îsi [îşi] dă seama că îi datorează banii şi avansarea
- Stapânit [Stăpânit] de bucurie, îl aclamă
- Renato a venit să-l prevină pe Riccardo că grupul de conspiratori se îndreaptă spre dealul spânzuratilor [spânzuraţilor]
- Înainte de a pleca, Riccardo îi cere lui Renato să conducăa doamna cu văl până la porţile oraşului, fară [fără] însă a încerca să-i afle identitatea
- Renato le comunică hotarârea [hotărârea] de a se alătura conspiraţiei
- Amelia se apropie de Riccardo şi îi cere cu insistenţă să părasească [părăsească] sala în care se desfasoară [desfăşoară] balul
- Pentru câtava [câtăva] vreme, Wiesbadenul chiar a fost sediul aviaţiei militare americane din Europa, US Air Force Europe (USAFE)
- Apoi clădirea Palasthotel (hotelul Palatului - astăzi prăvălii şi locuinţe) şi în fine clădirea Hotel Rose (hotelul Trandafir) care nici ea nu mai funcţionează ca hotel, ci incepând [începând] din 2004 adăposteşte Cancelaria de stat a Prim-ministrului landului Hessa
- Lânga [Lângă] Kranzplatz se află Kaiser-Friedrich-Bad (Pavilionul de băi "împăratul Friedrich"), construit în 1913 şi alimentat cu apă termală
- În sfârsit [sfârşit], la marginea nord-vestică a oraşului, deja în pădure, se află parcul zoologico-botanic numit Fasanerie - obiectivul sfârşiturilor de săptămână ale multor locuitori ai Wiesbaden-ului
- conţine colecţia de arte, colecţia de stiinţe [ştiinţe] naturale, antichităţi din fostul Nassau)
- 3°C Cantitatea medie de precipitaţii: 400–600 mm Împărţirea administrativă Pentru detalii, vezi articolul impărţirea [împărţirea] administrativă a Udmurtiei vezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]] vezi articolele [[{{{4}}}]] , [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]] vezi articolele [[{{{7}}}]] , [[{{{8}}}]] , [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]]
- Majoritatea constituţiilor naţionale stabilesc drepturile şi datoriile principale ale cetaţenilor [cetăţenilor], sistemul electoral, organizarea organelor supreme şi locale etc., reflectând astfel stadiul de dezvoltare socială, economică şi politică la un moment dat a statului respectiv
- Această acţiune are loc de obicei cu scopul susţinerii unui argument controversat sau a împotrivitii [împotriviţii] la acesta
- Există şi regiuni făra [fără] ape curgătoare (areice), cum este interiorul Peninsulei Arabia sau zona centrală a Deşertului Karakun (estul Mării Caspice)
- Cea mai mare parte a teritoriului asiatic este străbatut [străbătut] de ape care se îndreaptă spre cele trei oceane învecinate, dar şi spre Marea Mediterană şi Marea Neagră
- Spre Oceanul Arctic se îndreapta [îndreaptă] mările fluvii siberiene :Obi (5410 Km), Enisei (4102 km), Lena (4400 km)
- b) statul riveran are drepturi suverane şi exclusive asupra platformei continentale şi nimeni nu poate exploata sau explora platformă continentală fără consimţamântul [consimţământul] expres al statului riveran
- Pentru orice alte utilizări, vedeţi Spaţiu (dezambiguizare) Spaţiul, în matematică, reprezintă o mulţime de elemente (puncte) cu anumite proprietaţi [proprietăţi]
- 2005) 1930: Ion Siminie, actor român 1931: Alexandru Vulpe, academician, arheolog român 1937: Erich Segal, scriitor american 1937: Simeon al II-lea al Bulgariei 1940: Melania Ursu, actriţă româncă 1946: Cornel Penu, handbalist român 1947: Ştefan Agopian, prozator şi publicist român 1952: Aleksandr Zaiţev, patinator rus 1954: Marian Constandache, scriitor român 1958: Sanda Naforniţă, pictoriţă româncă 1969: Bogdan Pătruţ, informatician român 1971: Tupac Shakur, cântareţ [cântăreţ] american de hip-hop (d
- “Metoda ideologică utiliza conceptele pentru a guverna faptele, în loc să extragă din acestea concepteleâ€� , în timp ce ştiinţa constituie studiul faptelor de natură socială care constituie un obiect fix, un standard constant aflat întotdeauna la îndemâna [îndemână] observatorului şi care nu lasă loc impresiilor subiective sau interpretărilor personaleâ€�
- Politicile raţionaliste sunt vinovate, consideră gânditorul englez, de avansul ideologiei întrucât erau “politicile trebuinţei resimţite, dar nu una calificată de o cunoaştere reală, concretă a intereselor permanente şi a direcţiei de mişcare a unei societăţi, ci interpretată de «raţiune [raţiuneA]» şi satisfăcută conform tehnicii unei ideologii: politicile conform manualuluiâ€�
- Tipuri de inflorescenţe Infloreşcenţe [Inflorescenţe] simple Monopodiale Racem Spic Cu flori sesile Ament Cormb Umbelă Spadix Capitul Calatidiu Simpodiale Monohaziu Drepaniu Ripidiu Bostrixul Cincinul Dihaziu Polihaziu Infloreşcenţe [Inflorescenţe] compuse Homotactice Spic compus Racem compus Umbelă compusă Cormb compus Capitul compus Heterotactice Cormb cu calatidiu Racem cu capitule Racem cu cincin Racem‎ Racem‎ [1] Racemul face parte din categoria inflorescenţelor simple monopodiale
- gras Transparenţă transparent, translucid Spărtura sidefie Clivaj imperfect Habitus prismatic,cristale striate în lung, granular, masiv Suprafaţa cristalului Cristale gemene Punct de topire Conductibilitatea calorică Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia α=2,538 β=2,684 γ=2,704 Refracţia dublă Δ=0,166
Tehnici_de_programare_in_fox_pro
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Prin intermediul internetului se dezvoltă o relaţie de schimb şi servicii între ofertant şi viitor cumparător [cumpărător]
- B2C (business-to-consumer) Model de comerţ electronic în care companiile vând la cumpăratori [cumpărători] individuali – persoane fizice
- B2G (business-to-government) Guvernele utilizează canale de comerţ electronic pentru creşterea eficienţei operaţiunilor, imbunătăţirea [îmbunătăţirea] nivelului serviciilor oferite clienţilor
- Situaţia s-a schimbat însa [însă] radical când, în 1893, a fost descoperit aur în apropiere de Kalgoorlie, în centrul Australiei de Vest
- Printre înotatori [înotători], avertismentul "shark alarm" ("pericol de rechini") trezeşte spaima
- De regulă, înotătorii sunt avertizaţi din timp când din valuri răsar aripioarele dorsale ale rechinilor, astfel încat [încât] multe tragedii sunt evitate
- Învăţământ Regiunea din jurul oraşului Perth pregăteşte numeroşi studenţi în instituţii de învatamant [învăţământ], precum Universitatea Australiei de Vest, Universitatea Murdoch, Universitatea de Tehnologie Curtin sau Universitatea Eith Cowan
- Economia noilor landuri nu reuşeste [reuşeşte] să facă faţă concurenţei din Piaţa Internă Europeană
- O mică selecţie de aspecte culturale specifice: Muzica Germaniei Bundesliga Oktoberfest Sărbători publice Dată Nume în română Nume local Note 1 ianuarie Anul Nou Neujahr 6 ianuarie Cei Trei Crai de la Răsărit (Boboteaza) Heilige Drei Könige în Bavaria, Baden-Württemberg, Saxonia-Anhalt variabil Vinerea Mare Karfreitag variabil Lunea Paştilor [Păştilor] Ostermontag 1 mai Ziua Muncii Tag der Arbeit variabil Ridicarea la Cer Christi Himmelfahrt 50 zile de la Paşti Rusalii Pfingsten variabil Corpus Christi Fronleichnam în Bavaria, Baden-Württemberg, Hessa, Renania de Nord-Westfalia, Renania-Palatinat, Saarland şi în unele comunităţi din Saxonia şi Turingia
- După specificul alimentării şi funcţionarii, izvoarele se grupează în: a) Izvoare efemere (ocazionale) - functionează [funcţionează] după ploi sau după topirea zăpezii şi sunt caracteristice carstului superficial
- se întâlnesc la Călugări (lângă Vaşcău [Vâşcau]), Bujor (Munţii Apuseni) şi Bigar (Munţii Banatului)
Creştinismul_din_perspectiva_filozofiei_şi_ştiinţei
- Diverşi filozofi şi învăţati [învăţaţi], începând cu Augustin, şi continuând cu Anselm, Aquino, Leibnitz, Pascal şi Descartes, au tentat să apere acest bastion al religiei pe tărâmul raţiunii
- Egiptologul Donald Redford susţine că în Exod unele dintre detaliile geografice cele mai evocatoare sunt legate de secolul al VII-lea înaintea erei noastre, adică 6 secole după momentul în care evenimentele descrise de Biblie e de presupus a fi avut loc. Şi asta devine comprehensibil când aflăm că la momentul când Biblia pretinde că aceste aşezări au picat pradă furiei divine şi vitejiei triburilor de evrei, Canaanul era de fapt tot o provincie egipteană (în timpul lui Amenofis şi Akenaton), organizată în vasalităţi disciplinate şi bine înarmate [25] , căci aşezările pomenite de textul sacru sunt practic garnizoane egiptene (aşa cum demonstrează cele mai bine de 400 de tabliţe [tăbliţe] (scrisori) de la Tell el-Amarna)
- Acum Soarele şi Luna deveneau centrul propriei lor gravitaţii [gravităţii]
- Fapt pentru care de altfel a şi rămas în istoria ştiintei [ştiinţei]
- Smith, unul dintre primii asiriologi, anunţa lumii o descoperire extraordinară: fusese gasită şi descifrată o tăbliţă ce conţinea o poveste similară, foarte asemănatoare [asemănătoare] în detaliile ei cele mai semnificative, poveştii biblice a Potopului, dar care îi era acesteia anterioară şi care în mod vădit o inspirase
- Acarienii prădători sunt utilizaţi uneori şi în combaterea biologică a unor insecte dăunatoare [dăunătoare] (ex
- Pe lânga [lângă] atestarea formei trace Paparion, un alt argument în favoarea ipotezei originii tracice este şi raspândirea [răspândirea] formelor doar la slavii de sud şi în română, respectiv în areale cu o importantă influenţă tracă ori traco-dacă
- Cătina albă (Hippophae rhamnoides) este un arbust fructifer cunoscut ca facând [făcând] parte din flora spontană a României, care se utilizează deopotrivă în industria alimentară, în silvicultură, în farmacie dar şi ca plantă ornamentală
- Rămăşitele [Rămăşiţele] acestora sunt fie distruse, fie asimilate de cumani
- Din punctul de vedere al poştei romane, aşa cum este specificat în texte din secolul V AD, media unei zile de calătorie [călătorie] era de 50 de mile
- Tărgul [Târgul] Vasluiului rămâne o aşezare liniştită, peste care au trecut hoardele tătare şi turcii, distrusă şi apoi renăscută, însă nu la faima de odinioară de care amintesc documentele
- Pe lânga [lângă] moldoveni se aşază în Vaslui un număr însemnat de evrei, armeni, greci
- Academiile domneşti, întemeiate în Ţara Românească între 1678-1688, în Moldova la 1707, au reprezentat într-adevar [într-adevăr] un însemnat focar de cultură al Răsăritului ortodox
- 1992: Se încheie procesul fostului şef al Securităţii, Iulian Vlad, care este condamnat la 12 ani închisoare şi degradare militară 1997: Semnarea Protocolului de înfrăţire a oraşelor Suceava şi Chişinău 2001: Milionarul american Dennis Tito a devenit primul om care a plecat în spaţiu ca turist 0 0 0 0 0S–a lansat Teatrul Naţional pentru Copii, proiect acceptat şi coprodus de Teatrul Naţional I L Caragiale,director general Dinu Sărăru, la iniţiativa Fundaţiei ABRACADABRA condusă de actorul Marian Râlea 2004: CBS a difuzat fotografii în care erau surprinşi soldaţi americani maltratând şi umilind prizonieri irakieni din închisoarea d'Abou Ghraib, de lânga [lângă] Bagdad
- Iustin o comentează, în secolul al II-lea, făcând în acelaşi timp referire la pasajul din Numeri 24,17, în care se anunţă înâlţarea [înălţarea] unui toiag de cârmuire care va "străpunge laturile Moabului" şi la interpretarea dată lui în Romani
- Alte moduri de articulare O serie de limbi din Africa disting între vocale pronunţate prin retragerea rădacinii [rădăcinii] limbii şi cele pronunţate prin avansarea acesteia
- La acest festival iau parte des cântăreţi [căntăreţi] valoni şi trupe valone, precum William Dunker şi Composs Binde
- Pe acestea se desfăşoara [desfăşoară] Campionate Mondiale de zbor, din 2 în 2 ani
- Din 1453, scaunul Tălmaciu şi cel al Saliştei au fost încorporate scaunului Sibiului, ca filiale ale acestuia, până la desfiinţarea Universităţii Săşeşti [Săseşti], după instaurarea dualismului austro-ungar
- Lânga [Lângă] Tălmaciu s-au regrupat trupele lui Mihai Viteazul, în 1599, înaintea Bătăliei de la Şelimbăr
- Ard flacări [flăcări] ochii ei crăieşti Cum stă la zid plecată
- Utilizate, în general, limitat la diverse împrejurari [împrejurări] ale existenţei cotidiene, creolele romanice nu dispun decât sporadic de mijloacele de impunere ale limbii standard oficiale - utilizarea în învăţământ, viaţa publică, presă, emisiuni radio TV, literatură
- Ca2Al3(SiO4)3OH Klinozoisit Clasa mineralului: bisilicat Sistem de cristalizare: monoclinic Clasa cristalului: 2/m Culoare: variată, frecvent verde, brun-gălbui Urma: albă, cenuşie Duritate: 5 - 7 Masa specifică: (g / cm³) 3,2 - 3,5 Luciu: sticlos Spărtura: sidefie, neregulată Clivaj: perfect {001} Habitus: prismatic, agregate cu structură radială Suprafaţa cristalului: (100), (001), (10-1), (111) Cristale gemene: lamelare, (100) Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Indice de refraţie: δ = 0,004 bis 0,015 (Klinozoisit)
- Banuiţi [Bănuiţi] că ar fi contribuit la fuga lui Teseu, care venise să ucidă Minotaurul, după încheierea lucrării, au fost închişi în labirint de către Minos
- Cuprins 1 Istoric 2 Nume 3 Geografie 4 Personalitaţi [Personalităţi] 5 Populaţie 6 Localizare 7 Economia 8 Demografie 9 Linkuri 10 Obiective turistice //<
- Cele mai însemnate cantitaţi [cantităţi] de precipităti [precipitaţi] au loc în luna iunie iar cele mai reduse în martie,rezultân o medie anuală de 627,1 mm
- Personalitaţi [Personalităţi] József Balogh (1701-1756) Márton Hamar (5- Februarie 1927 – Bucureşti, 25-Martie 1987) Zoolog
- Localizare Iernut, parte componentă a judeţului Mureş este situat în partea centrală a Podişului Transilvaniei, pe cursul mijlociu al râului Mureş între localitaţile [localităţile] Târgu Mureş (30 km) şi Luduş (14 km), la latitudine nordică de 46°27′13″ şi longitudine estică de 24°14′0″
- Stil muzical dar şi modă, spectacol şi stare de spirit, heavy metal-ul a bulversat lumea rockului tradiţional atat prin look-ul neconvenţional (plete, haine din piele neagră insoţite [însoţite] de accesorii cromate, alăturate motocicletelor Harley Davidson), cât şi prin etalarea nonşalantă a cultului masculin
- Primul este folosirea rădacinii [rădăcinii] terra-, ca de exemplu cuvântul "terestru"
- Primarul localităţii, Grigore Cozma, absolvent al unei universităţi din România (Facultatea de Ştiinte [Ştiinţe] Juridice, Sociale şi Politice), este de altfel pilonul păstrării românismului acolo, peste Prut
- -arbuşti: maceş [măceş], păducel, soc, lemn câinesc, corn, porumbar, gherghinar
- -plante erbacee: ferigă, muşchi, licheni, mierea-ursului, păius [păiuş]
- Muşchii inferiori Muşchii inferiori mai pastrează [păstrează] multe caractere specifice algelor
- Din muşchii inferiori face parte Fierea pământului (Marchantia polymorpha) care traieşte [trăieşte] în locurile permanent umede, lângă izvoare şi fântani [fântâni]
- Partea finală a ciclului de combustibil nuclear : instalaţie de stocare şi răcire a combustibilului iradiat, container, reprocesarea combustibilului, stocarea lânga [lângă] reactor, stocarea la distanţă de reactor, condiţionarea combustibilului, transportarea combustibilului, examinare după iradiere, consolidarea elementelor combustibile, gestiunea combustibilului iradiat, stocarea combustibilului iradiat, stocarea pe termen scurt, stocare pe termen lung, stocare centralizată, atelier de reprocesare a combustibilului, actinide, uraniu reprocesat, recuperarea Plutoniului, reciclarea plutoniului
- Muzică Britney Spears Cântăreţii [Căntăreţii] de blues au fost printre primii care au fost consideraţi sex simboluri, rock n 'roll-ul şi pop-ul fiind următoarele stiluri în care a apărut termenul
- Aşezarea de pe Crişul Negru Tărcaia [Ţârcâia] (Köröstárkány, „Tărcaia pe Crişâ€�), de lângă Beiuş, populată în proporţie de 98,3 % de etnici maghiari, [13] este până astăzi centrul maghiarimii de origine prezumtiv tarcană din Transilvania
- } //]]> Referinţe ^ Vezi pagina comunei Tărcaia [Ţârcâia] cap
- Săricica [Săricică] (Salsola soda) este o plantă halofită din familia Chenopodiaceae, genul Salsola, originară din bazinul Mediteranei
- În SUA, săricica [săricică] a devenit o specie invazivă, în special pe solurile saline din California [2]
- În limba română, cele mai multe proverbe (zicale, zicători, vorbe de duh sau cuvinte din batrâni [bătrâni]), sunt anonime, provenind din înţelepciunea multi-milenară a poporului român
- Laburiştii britanici cântău [cântau] imnul tradiţional The Red Flag la sfârşitul fiecărei conferinţe anuale, dar s-a renunţat o vreme la el
- Delikt Informaţii generale Origine Bucureşti, România Gen muzical Hip hop Ani de activitate 1994-1999, 2006-prezent Membri MC 'geamite Gâligan [Găligan] ( Vexx ) Brugner Una din membrele Sindicatului R
- Vezi şi Genuri muzicale Formaţii muzicale Cântăreţi [Căntăreţi] Muzicieni Festivaluri de muzică Instrumente muzicale Listă de termeni muzicali Profesor de canto Legături externe MTV
- Prin Muntenia se inţelegea [înţelegea] întregul teritoriu al Ţării Româneşti, probabil pentru faptul că în regiunile învecinate cu Moldova densitatea populaţiei era mult mai mare în zona de deal şi de munte
- 283, Parţia [Pârtia]) a fost împărat roman în perioada 282 - 283
- Însă, spre deosebire de tratat, compendiul nu îşi propune să epuizeze subiectul, nici să fie original, uneori el doar sintetizând şi întegrând [integrând] mai multe lucrări anterioare
- În calitate de cântăreţ, Freddie Mercury era posesorul unei voci extraordinare, cu un timbru distinct şi al unui excepţional registru vocal de 3 octave şi jumătate, deseori patru, având o tehnică impecabilă de căntăreţ [cântăreţ] de operă, putând uşor acoperi zona dintre un tenor şi un bariton
- 1975 - Queen ocupă primul loc al topurilor britanice cu single-ul Bohemian Rhapsody, timp de 9 săptamâni [săptămâni] consecutive
- Rol Asigură rezistenţa peretelui celular, soliditatea crescănd [crescând] considerabil, elasticitatea este micşorată, dar rămîn permeabili pentru sevă
- În aceste cazuri, lipsa de manifestări ale cultului personalităţii par fi parţial motivate de dorinţa de a proteja o imagine a statului fară [fără] chip, dar omniprezent şi omnipotent
- Cazul cultului personalitaţii [personalităţii] pesonajului fictiv Big Brother este făcut celebru în romanul O mie nouă sute optzeci şi patru de George Orwell
- 000 Autohtoni: 45% Nationalităţi [Naţionalităţi]: 173 Steagul Canalele Prinsengracht şi Bloemgracht Steagul oraşului Amsterdam are trei cruci ale Sf
- } //]]> Despre găurile negre „ Dacă raza unei sfere, cu aceeaşi densitate ca cea a Soarelui, ar depăşi raza acestuia într-o proporţie de 500 la 1, un corp ce ar cădea de la o înalţime [înălţime] foarte mare - infinită - ar avea la contact viteza egală cu viteza luminii
- dar ideea era neverosimilă în secolul al XIX-lea când încă nu se ştia că lumina este influenţată de forta gravitaţională (lumina era considerată o undă fară [fără] masă)
- Descriere generală Bovidele sunt animale ierbivore, rumegătoare, cu o greutate variind de la căteva [câteva] zeci de kilograme ş o lungime de jumătate de metru (capra) până la o tonă şi aproape 2 m lungime (bizonul nord-american)
- 710 locuitori, situat lânga [lângă] Gibraltar, mai la nord de Tarifa, care este cel mai sudic oraş al Spaniei
- Evenimente 1600: Mihai Viteazul semnează "Tratatul de închinare şi credinţă" faţă de Rudolf al II-lea, împarat [împărat] al Germaniei şi rege al Poloniei şi Ungariei
- MarÃa debe ir de compras (Probabil că Maria merge după cumparături [cumpărături] -Maria o fi mergând după cumpărături)
- Către sfârşitul secolului, pe prin plan se situează aşa-zisa [aşa-zisă] "literatură sentimentală", în mare vogă şi în vestul Europei
- La Turda a existat în sec. XVII-XX o (relativ) mică comunitate germană, care a construit o Biserică Evanghelică-Lutherană de confesiune augustană, dărâmată cu acceptul Sinodului Lutheran din Sibiu de autorităţile comuniste în anul 1986 (pe motiv că dispăruseră credincioşii lutherani din oraş), spre a face loc unei Case de Cultură, ramasă [rămasă] până azi neterminată, o ruină în inima urbei
- Bibliografie Torda város és környéke ("Oraşul Turda şi împrejurimile sale"), Orbán Balázs, Budapesta, 1889 (manuscrisul traducerii în limba română făcută de Teodor Oţel în anii 40 ai secolului XX se găseste [găseşte] la Muzeul de Istorie din Turda) Urmele domniei romane în Ardeal, Augustin Caliani, Blaj, 1915 Călăuza Turzii, Teodor Murăşanu, 1923 Ioan Moldovan-Moldovănuţ, Elie Dăianu, Cluj, 1927 Schiţa monografică a judeţului Turda-Arieş, Petre Suciu, Turda, 1929 Proprietatea agrară în Ardeal, Petre Suciu, Cluj, 1931 Monumente istorice din Turda, Camil Mureşan, Edit
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Copiii erau obosiţi de toţi aşa zişii cântăreţi [căntăreţi] pop dornici să facă şi ei un ban
- Acestea au fost etichetate drept emo din diferite motive precum: ritmul cântecelor, semnificaţiile versurilor, modul de a se îmbrăca sau machia a cântăreţilor [căntăreţilor] şi altele
- Cuprins 1 Conţinutul informaţional al afectivitaţii [afectivităţii] 2 Funcţiile afectivităţii 3 Structurile operatorii ale afectivităţii 4 Produsul afectivităţii //<
- } //]]> Conţinutul informaţional al afectivitaţii [afectivităţii] Afectivitatea reflectă relaţiile dintre subiect şi obiect sub formă de trăiri afective
- Dar ceea ce este remarcabil şi ilustrat de dicţionarul limbii române, editat de Academia Română, "petrila" (substantiv comun), înseamna [înseamnă] "drum pietros neasfaltat"
- Noul album, „Born againâ€�, se bucură de mare succes şi pozitionează [poziţionează] din nou formaţia în postura de leader al genului rock în România [ necesită citare ]
- Domeniul de viraj nu se restrânge la un punct deoarece aceaşi teorie a lui Kolthoff stipulează faptul că grupările cromatofore işi [îşi] schimbă continuu strunctura până la stabilizare
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Voi trezi morţii să manânce [mănânce] vii
- Istoric Totul începe în 1865 când Fredrik Idestam pune bazele primei fabrici de hârtie lânga [lângă] râul Tammerkoski, în Tampere
- Inălţimea [Înălţimea] maximă a munţilor nu depăşeşte 700 de m, punctul cel mai înalt este platoul "Fuchskaute" cu altitudinea de 657 m deasupra n.m.
- Între etnicii turci şi greci mai există uneori conflicte şi neîntelegeri [neînţelegeri], însa [însă] nu afectează deloc turiştii atraşi de ineditul acestor locuri, care sunt primiţi cu multă ospitalitate
- Exploatarea sau extragerea minereului se poate face prin: -exploatare la suprafaţă (cariere, când zăcamântul [zăcământul] este aproape de suprafaţa pământului) - sau exploatare subterană (mină)
- i = √(−1) ∈ C C număr ∞ infinitate ∞ este un element al mulţimii reale extinse şi este mai mare ca orice alt număr real, fiin deseori întalnit [întâlnit] în limite matematice
- Toate aceste obiective ţinteau spre îmbunăţăţirea [îmbunătăţirea] situaţiei Republicii de la Weimar şi întărirea partidului
- Ultimele patru cifre precizează, din punct de vedere poştal, reşedintele [reşedinţele] de judeţ, oraşele, satele (cu precizarea comunei), străzile, porţiuni de străzi, imobile
- Referinţe „Enuma Elişâ€� „Gândirea asiro-babiloniană în texteâ€�, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1975 „Civilizaţia asiro-babilonianăâ€�, Walter Krauss, Editura Prietenii Cărţii, 1996 „Dicţionar de mitologie generalăâ€�, Victor Kernbach, Editura Albatros, Bucureşţi [Bucureşti], 1995 "Mitologie Generală", Victor Kernbach-1989, pag
- Dreptul internaţional reprezintă cadrul legislativ care reglementează relaţiile între state sau între persoane sau entitaţi [entităţi] de naţionălitaţi [naţionalităţi] diferite
- Scaunele au cel mai adesea patru picioare (dar pot avea uneori şi trei sau chiar unul, în cazul celor rotative) pentru a suştine [susţine] şezutul la o oarecare înălţime deasupra podelei sau deasupra nivelului de bază
- Termenul a fost adoptat la Forumul UNESCO din 2002, la care s-a analizat impactul pe care proiectele Open Courseware le au asupra învaţământului [învăţământului] superior
- În localitate se numărau 6 gospodării, ţărani dependenţi, 3 aprozi care slujeau pe lîngă [lingă] divan şi nu plăteau impozit
- 1898 întemeiată şcoala pe lîngă [lingă] biserică pentru fete şi băieţi
- Este toxic , putînd [puţind] fi ingerat accidental prin consumarea cărnii de peşte contaminat
- Contaminarea peştelui are loc atunci cănd [când] în crescătoriile piscicole are loc utilizarea colorantului ca antifungic
- Antigenele exogene sunt mai numeroase decât antigenele endogene, şi pot fi impărţite [împărţite] în trei categorii: 1
- Evenimente 1765 : Un incendiu a distrus o mare parte din Montreal, Quebec 1804 : Senatul l-a proclamat pe Napoleon I Bonaparte împarat [împărat] al Franţei (1804-1814 şi 1815)
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Pistoia este un oraş în Italia care este infrăţit [înfrăţit] cu oraşul Oneşti din România
- Clientul alege marfa, o plateşte [plăteşte] şi pleacă cu ea
- Uspenski): "Pictura mea nu aparţine numai Pământului, Pamântul [Pământul] a rămas în urmă ca o casă devorată de viermi
- După ce germanii au ocupat zona, Benyamin Gurviţ, proprietarul magazinului, a rugat-o pe Maria să-i adapostească [adăpostească] pentru o vreme
- Nori cumulus deasupra Australiei Un nor este o masă vizibilă de picături de lichid condensat (apă pe planeta Pamânt [Pământ]) sau de cristale de gheaţă condensate care se găseşte în atmosferă deasupra suprafeţei Pământului sau deasupra unei alte planete ce posedă atmosferă
- Pe planeta Pamânt [Pământ], substanţa care se condensează este apa, care formează picături foarte mici de apă sau de cristale de gheaţă (de obicei de 0,01 mm în diametru), care fiind înconjurate de un număr imens de alte picături asemănătoare, produc efectul vizibil de nori având culori variind de la albul pur (când proporţia de cristale de gheaţă este mare) până la nuanţe foarte închise de gri (pentru norii ce conţin picături de apă în proporţie majoritară)
- Familiile de limbi pot fi impărţite [împărţite] în unităţi mai mici, cunoscute sub numele de ramuri (deoarece istoria familiilor limbilor este deseori reprezentată printr-o diagramă sub formă de arbore)
- [6] Lee i-a sugerat lui Duffy să se mute în zona Crouch End a Londrei [7] şi a aranjat o întălnire [întâlnire] între Duffy şi fostul chitarist al trupei Suede, Bernard Butler
- Cartierul Barboşi [Bărboşi] este un cartier vechi de aproape 2
- Are o legătură foarte importantă în privinţa Căilor Ferate Române, deoarece gara Barboşi [Bărboşi] face legătura între Galaţi-Făurei-Bucureşti, în privinţa acesteia mai face parte o ramură de cale ferată care pleacă spre Tecuci
- 1758 = Britanicul Front Sewer află procesul de napârlire [năpârlire] a cobrei
- Este interesant de remarcat că până în prezent nu s-a publicat niciun studiu stiinţific [ştiinţific] care să prezinte dovezi convingătoare legate de validitatea testului poligraf
- Ei mănancă [mănâncă] multe frunze de bambus
- Cea mai veche menţiune a Adunării obsteşti [obşteşti] din Transilvania este din 8 iunie 1288
- Biserica originală carolingiană a fost inlocuită [înlocuită] cu o biserică în stil romanic
- } //]]> Credinţe Cele mai importante credinţe sunt : cred că Biblia este inspirată din cuvăntul [cuvântul] lui Dumnezeu
- Isus se va întoarce pe pămănt [pământ] ca să stabilască regatul lui Dumnezeu
- [3] Ritualuri religioase Christadelphini se întălnesc [întâlnesc] regulat pentru a oficia ceremonia „sfărămiţării pâiniâ€� în memoria morţii lui Isus
- Ei se întălnesc [întâlnesc] de asemenea în casele lor şi în locuri mici de întălnire [întâlnire]
- Totuşi, Institutul îşi pierde încet-incet [încet-încet] piaţa şi personalul, sucombând undeva în jurul anului 2000
- Istorie Portughezii au infiinţat [înfiinţat] Colonia del Sacramento în secolul al XVII-lea în ciuda cererii Spaniei de cedare a regiunii conform tratatului de la Tordesillas
- Ca urmare a acestei variăţi [variaţi] de afectivitate, individul cu această tulburare nu poate menţine relaţiile de prietenie, are probleme la locul de muncă, performanţe scăzute, putând ajunge chiar la suicid
- Formele convexe şi concave, iluziile optice, elipse intersectate în planuri care erau de cele mai multe ori extensii ale tipului centralizat, geometrii complicate şi relaţii între volume de tipuri şi mărimi diferite, exagerare emfatică, culori îndrazneţe [îndrăzneţe] şi multă retorică arhitecturală şi simbolică sunt caracteristicile stilului baroc
- Dintre cei influentaţi [influenţaţi] de Juvara şi Guarini cel mai important a fost Bernardo Vittone
- 1732), unde accentele pe linia curbă, care erau la modă, depaşesc [depăşesc] normele, în timp ce împărţirile arhitecturale ale interiorului erau umbrite de sculpturi, picturi, mobilă şi porţelanuri
- Şi-a construit cu ambiţie o carieră şi a luptat cu dispreţul comunităţii ştiintifice [ştiinţifice] din care făcea parte pentru a obţine câteva ore pe săptămână un satelit care să capteze eventualele semne venite de la o altă inteligenţă pierdută în spaţiu
- Iar într-o dimineaţă, credinţa ei a fost răsplatită [răsplătită]
- NUME Formula chimică (Fe,Mn)WO4 Clasa mineralului oxizi Sistem de cristalizare monoclinic Clasa cristalului monoclinic, prismatic Culoare cenuşie, brun negricios Urma brun negricios Duritate 5-5,5 Densitate (g/cm³) 7,1-7,5 Luciu metalic Transparenţă translucid, opac Spărtura neregulată, sfărămicioasă Clivaj perfect în direcţia faţetelor laterale Habitus plăci groase Suprafaţa cristalului Cristale gemene existente Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia Unghiul de dispersie 2vz ~ alte caracteristici reactivitatea chimică Minerale asemănătoare Radioactivitate Magnetism Caractere speciale Wolframitul este un mineral de culoare brună închis, neagră, cristalizează în sistemul monoclinic
- El îsi [îşi] folosea prin urmare şi fălcile la mestecat
- Simptomele includ: blocajele nazale, durere facială, febră, durere de dinţi, mucozitaţi [mucozităţi] de culoare verde sau galbenă, dense, precum şi senzaţia de "plin" atunci când bolnavul se apleacă
- Rămâne insă [însă] neclar dacă ciuperca este o cauză a sinuzitei cronice
- În timpul sinuzitei acute nasul secretă mucozităţi purulente (de obicei de culoare verde şi, cu sau fară [fără] sânge) şi de asemenea, sunt prezente migrenele precum şi durerile dentare
- Dacă, în schimb se consideră afirmaţia "unii elevi sunt leneşi" atunci existenţa oricărui exemplu concret al unui elev anume, care este harnic, deşi ramâne [rămâne] în categoria contraexemplului, nu este suficient, în sine, pentru a demostra falsitatea afirmaţiei iniţiale
- Distilarea petrolului Este o altă sursă de obţinere, apăruta [apărută] datorită faptului că procentul de benzen şi xileni furnizate prin cele 2 metode anterioare nu mai sunt suficiente
- PROPRIEŢĂŢI [PROPRIETĂŢI] FIZICE Compuşii halogenaţi sunt substanţe incolore (cu excepţia celor poliioduraţi)
- După ce evocă rolul jucat de Omar în culegerea Coranului, Ibn Aşta [Ăsta] zice (sursa primară din care preia Aşta [Ăsta] este Suiuti, Itqan
- Că suntem şocati [şocaţi] sau nu, faptul că muslumanii declară că înaintea legilor republicii trece Coranul, e total corect în islam
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Cuprins 1 Impărţire [Împărţire] 2 Macroelemente 3 Microelemente 4 Funcţii în organism //<
- Studiile efectuate încă din 1920 au scos la iveală ca administrarea unei doze chiar de 1600-1800mg (de circa 160-180 ori mai multă decît aşa-zisa [aşa-zisă] doză de recreere) nu a condus la deces
- Aceste trei şcoli au determinat găndirea [gândirea] filozofică a Chinei antice
- Are nişte gheare mari şi puternice, ce îi permit să se caţăre [cătare] uşor în copac
- Pentru orice alte utilizări, vedeţi Spaţiu (dezambiguizare) Spaţiul în drept Spaţiu aerian - coloană de aer care este supusă suveranităţii unui stat determinat atunci cănd [când] se află situată deasupra tertoriului acelui stat, sau nu este supusă dacă se află situată deasupra mării libere
- Îţi voi aduce trei smaralde nemaivăzute-n altă ţară, Trei perle blonde, pescuite de Negri-n golful de Aden, Şi trei rubine-nsângerate, ascunse toate-ntr-un refren De Triolet, Pe care nimeni nu-l va întelege [înţelege], - fiindcă nu-i În lume nimeni să-nţeleagă simbolul Trioletului
- Invizibilitatea radar se obţine prin aşa-zisa [aşa-zisă] reducere a secţiunii tranversale echivalente: Forme care reflectă puţin undele electromagnetice din spectrul folosit de radare (forme cu o anumită curbură)
- Uneori acest termenul este extins la Transnistria (Stînga [Stingă] Nistrului)
- Cei care au avut ocazia să vadă îndeaproape instrumentul bihorean pot să işi [îşi] dea seama uşor de diferenţe
- Roiniţa este meliferă, aromatică şi are proprietaţi [proprietăţi] curative
- Asta pâna în momentul în care îşi pune în cap să îi găsească soţie fratelui mai mic, lucru care o va face să traiască [trăiască] aventura vieţii ei
- Împreună cu fraţii lui, trebuie să demonstreze tatălui fetei că sunt demni să se înrudească cu o familie nobilă şi pentru asta vor trece prin trei incercări [încercări], asemeni personajelor din basme
- „Dupa cum spune şi titlul, suntem o gaşcă de trei nebuni formată din doi baieţi [băieţi] şi o fată, prinşi într-o serie de întâmplări specifice României de astăzi
- Printre interpretările cele mai populare se numără pe lîngă [lingă] Interpretarea de la Copenhaga, teoria funcţiei de undă universală, teoria de Broglie-Bohm precum şi Consistent Histories Interpretation
- Dar mai ales în evul mediu, din vremea domnitorului Alexandru cel Bun, mai apoi la începutul sec. XYI în Moldova au migrat evreii din Germania (aşkenazi), aşezându-se şi în vecinătatea imediată a Ineştilor şi au format un tărg [târg] vestit în Basarabia
- Insăşi [Însăşi] evreii numesc târgul Teleneşt ( prin analogie cu Tel-Avivul), ceea ce se traduce din ivrit ca : "deal lângă Ineşti"
- Biserica veche ortodoxă a fost demolată în 1914, întrucăt [întrucât] în 1904 se construise una nouă (cu hramul Adormirea maicii domnului), care este redeschisă
- 848 m.) 19950După ce timp de 18 ani a fost primar al Parisului, Jacques Chirac devine preşedinte al Franţei 2004: Liderul separatiştilor ceceni Samil Basaev a revendicat atentatul comis la Groznâi, la 9 mai, în timpul căruia a murit preşedintele Ceceniei, Ahmad Kadarov şi a anunţat că pregateşte [pregăteşte] noi atentate împotriva Rusiei Naşteri 1749: Edward Jenner, medic britanic (d
- Interogaţia retorică (lat. interrogatio) este figura de stil alcatuită [alcătuită] din una sau mai multe întrebări, de la care nu se aşteaptă răspuns
- Jeffrey se introduce prin efracţie în casa cântăreţei [căntăreţei] Dorothy Vallens (Isabella Rossellini), victimă a psihopatului Frank Booth (Dennis Hopper)
- 1532 Împaratul [Împăratul] romano-german Carol al V-lea recunoaşte o mai mare autonomie Lorenei
- Cuprins 1 Etimologie 2 Imperialismul în teoria marxistă 3 Imperialismul din zilele noastre 4 Vezi de asemenea 5 Legăţuri [Legături] externe //<
- Malurile sinuoase ale Colentinei au adăpostit din cele mai vechi timpuri numeroase asezări [aşezări] omeneşti favorizate de condiţiile naturale ale acestei zone
- ale misterelor ca fenomene religioase sunt tipice pentru antichitatea tărzie [târzie]
Fraze_uzuale_în_diferite_limbi
- Transcrierile arabe sunt care mai de care mai sofisticate dar niciuna nu corespunde realitătii [realităţii]
- toast generic: skÃ¥l /skal/ NB Pronunţia daneză nu este la îndemâna [îndemână] oricui, oricât ar fi de “perfectăâ€� transcrierea fonetică
- Astfel au început să fie folosite, pe lîngă [lingă] kanji, şi două silabare ("alfabete" în care unui caracter îi corespunde o silabă) rezultate din simplificarea unor ideograme chinezeşti
- Consoana nazală n poate forma singură o moră, făra [fără] aportul unei vocale
- Se spune că chiar în faţa împăratului, dacă pe un japonez îl pişcă un ţînţar [ţintar], el va spune ç—›ã�„
- ACh acţioneaza [acţionează] pe două tipuri de receptori: muscarinici şi nicotinici
- ACh acţioneaza [acţionează] pe receptorii nicotinici ai nervului postganglionar nervul postganglionar eliberează ACh care stimulează receptorii muscarinici ale organului efector Cele trei tipuri de receptori muscarinici: receptorul muscarinic M1 receptorul muscarinic M2 , care se află în inimă receptorul muscarinic M3, care se află în muşchii netezi, vasele de sânge, plămâni, glande
- Viteza luminii este viteza de propagare a luminii în vid şi, conform cunoştintelor [cunoştinţelor] pe care le avem în prezent, este viteza maximă pe care o poate atinge un corp, indiferent de mediul în care se deplasează
Despre_cultul_personalităţii_şi_consecinţele_sale
- Oficialul de partid de rang înalt Anastas Mikoian, aliat al lui Hruşciov, se întâlnise cu prizonieri din Gulag, recent eliberaţi, şi aflase că fenomenul arestărilor fără motiv fusese mult mai raspândit [răspândit] decât credea
- Tubul absorbant este constituit dintr-o ţeavă de metal acoperită în exterior cu un strat absorbant şi prin care curge agentul termic şi care este în interiorul unui alt tub, de astă [ăsta] dată de sticlă de borosilicat rezistent la acţiuni mecanice şi chimice fiind acoperit de un strat antireflectorizant
- Este asociată cu pământul şi cu stelele, intrucât [întrucât] era socotită sora zeului Huitzilopochtli, a zeiţei htonice Coatlicue şi a zeiţei patroane a stelelor sudului, Centzon Huitznaua
Listă_de_ocupaţii_legate_de_creşterea_animalelor
- Cuprins: 0–9 A Ă B C D E F G H I Î J K L M N O P Q R S Ş T Ţ U V W X Y Z Termeni similari cu alte înţelesuri B Baci, crescător de oi Boar (bouar), păstor sau crescător de boi C Cămilar, păstor sau crescător de cămile Căprar, păstor de capre Cioban, păstor de oi sau capre Cowboy, păstor sau crescător de vaci şi (uneori) de cai din America de Nord D Dohotar, păstor G Gaucho, crescător de vaci din America de Sud Găinar, vânzător sau (glumeţ) hoţ de găini Gâscar, păstor sau crescător de gâşte O Oier, păstor şi crescător de oi Ovicultor, crescător de oi P Porcar, păstor sau crescător de porci Păcurar, păstor Păsărar, crescător, dar şi vânător de păsări Păstor, îngrijitor de animale domestice Prisăcar, crescător de albine S Sămădău [Sămădau], supraveghetor peste porcari V Văcar, păstor sau crescător de vaci Termeni similari cu alte înţelesuri Câinar, sinonim pentru austru (vânt secetos care bate din sud) Cerbar, sinonim pentru rădaşcă Maimuţar, persoană care poartă o maimuţă prin bâlciuri Pisicar, denumire învechită pentru colţarii puşi la bocanci pentru alpinism Şoricar, câine sau pasăre care vânează şoareci
- Acronimul FATAH este creat din numele complet HArakat al-TAhrir al-Watani al-Filastini devenind "HATAF", ceea ce, fiindcă înseamnă "moarte" în arabă, a fost inversat la FATAH, ceea ce înseamna [înseamnă] "Cucerire"
- Frunzele proaspete de Wasabi sunt şi ele comestibile şi pastrează [păstrează] intr-o anumită masură gustul şi iuţeala specifică rădăcinii
- Internet Explorer) afişeaza [afişează] un link fie subliniat, fie cu o altă culoare şi/sau stil
- Trebuia să contină [conţină] ediţiile îmbunătăţite ale albumelor dintre anii 1974 - 2003
- Ochi de tigru Formula chimică SiO2 +FeOOH+(Al, Mg, Na) Clasa mineralului silicaţi, varietate de cuarţ Sistem de cristalizare trigonal Clasa cristalului --- Culoare galben-brună, galben-aurie Urma albă Duritate 6-7 Densitate (g/cm³) 2,64-2,71 Luciu gras, mătăsos Transparenţă translucid, opac Spărtura fibroasă Clivaj inexistent Habitus pseudomorf Suprafaţa cristalului Cristale gemene Punct de topire Conductibilitatea calorică Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia Refracţia dublă Pleochroismus Deviaţia optică Unghiul de dispersie alte caracteristici reactivitatea chimică reacţionează cu acid clorhidric Minerale asemănătoare ochi de şoim, ochi de bou, crisobelit, jadeit Radioactivitate Magnetism Caractere speciale tratat prin căldură devine roşu Mineralul Ochi de tigru este o varietate de cuarţ, care a suferit un poces metamorfic [1]
- Comitetul Central al bolşevicilor a dezbătut problema dezlanţuirii [dezlănţuirii] unei insurecţii
- Ei au făcut o mişcare neobişnuită, făcându-şi publice obiecţiunile în paginile ziarului Pravda (Adevărul), un act care aproape că le-a adus excluderea din partid pentru încalcarea [încălcarea] disciplinei
- Decese Împaratul [Împăratul] roman Traian
- Clădirea Colegiului Bănăţean şi a Liceului Sârbesc au fost construite de Episcopia Romano-Catolică, pentru Ordinul Calugăriţelor [Călugăriţelor] Notre Dame
- Guangzhou Guangzhou (广州 în chineză, GuÇŽngzhÅ�u în pinyin, pronunţăt [pronunţat] Guangjou), numit şi Canton, este al treilea oraş din China, ca putere economică (fără Hong Kong)
- Complement circumstanţial de mod - A fost răsplatit [răsplătit] însutit
- Într-adevar [Într-adevăr] cacohuaquatl în limba incaşă înseamnă "cadoul grădinarului paradisului către primii oameni", adică a zeului Quetzalcoatl
- Băncile de investiţii, spre deosebire de cele comerciale acţionează preponderent pe piaţa financiară şi nu interactionează [interacţionează] direct cu populaţia
- Băncile se constituie în majoritatea legislaţiilor sub forma societăţilor pe acţiuni, iar la constituire fondatorii trebuie să dispună de un capital social care depăseşte [depăşeşte] cu mult cerinţele unei societăţi pe acţiuni obişnuite
- Northumbria a fost unul dintre regatele medievale al anglo-saxonilor, care a făcut parte din aşa-zisa [aşa-zisă] Heptarhie
- În realitate, practicarea artelor marţiale înseamnă în principal dezvoltarea unei conştiinţe superioare, în armonie cu mediul înconjurator [înconjurător] şi autocontrol realizat prin exerciţii fizice şi mentale, cunoştinţe extinse de medicină, filosofie orientală, tehnologia materialelor (pentru folosirea armelor), psihologie, etc. În funcţie de principiile strategice folosite, rolul acordat forţei, vitezei şi iniţiativei, artele marţiale se împart în două mari ramuri (şcoli) stilul extern şi stilul intern
- A ucis-o şi i-a împârţit [împărţit] vastul trup în două, în cer şi pământ
- ^ Rezultatele recensămăntului [recensământului] din 2000
- Proprietăti [Proprietăţi] fundamentale Înmulţirea este o operaţie comutativă: a*b=b*a Înmulţirea este o operaţie asociativă: (a*b)*c=a*(b*c)
- Indienii nativi, în general, trăiesc în rezervaţii, în condiţii inferioare restului populaţiei, fiind subventionaţi [subvenţionaţi] de guvern
- Agat Formula chimică SiO2 Clasa mineralului oxide / hidroxide Sistem de cristalizare trigonal Clasa cristalului 32 (cuarţ) Culoare toate culorile în afară de albastru de cobalt, apare totdeauna cu dungi Urma albă Duritate 6,5 Densitate (Masa specifică) 2,6 -2,8 g/cm³ Luciu sticlos Transparenţă opac Spărtura neregulată Clivaj inexistent Habitus microcristale cu agregate colorate diferit Suprafaţa cristalului ___ Cristale gemene ___ Punct de topire ___ Conductibilitatea calorică ___ Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia (Indice de refracţie) ___ Refracţia dublă (Birefrigenţă) ___ Pleochroismus (Pleocroism) ___ Deviaţia optică ___ Unghiul de dispersie ___ alte caracteristici Reactivitatea chimică solubil în acidul fluorhidric (HF) Minerale asemănătoare ___ Radioactivitate inexistentă Magnetism inexistent Caractere deosebite ___ Agatul este o varietate microcristalină a mineralului cuarţ
- A fost construită prin vânzatori [vânzători] precum Aventail şi Juniper care asigură acces remote la capabilităţile VPN
- Pentru albumul single al cântăreţei [căntăreţei] Lauryn Hill, vedeţi Doo Wop (That Thing)
- â€� Insă [Însă] Hitler estimă, că acest subiect trebuie să aştepte puţin
- Evenimente 1462: Atacul nereuşit al lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, asupra cetăţii Chilia, aparată [apărată] de o garnizoană maghiară 1498: Ştefan cel Mare a condus o expediţie de represalii în Polonia, urmare a atacului din anul precedent al regelui Ioan Albert asupra Moldovei
- Meridianele întersectează [intersectează] liniile de latitudine sub un unghi de 90° şi unesc cei doi poli ai pământului
- Modularitate – sistemele pot fi modificate, adăugate sau şterse dintr-o bază de date distribuită, fară [fără] să afecteze alte module (sisteme)
- Ele fug de stăpanul [stăpânul] lor, Labrax
- Arhitectura peisagistică este o meserie înrudită cu grădinărul [grădinarul] a cărei activitate constă în designul grădinilor şi spaţiilor verzi publice sau private
- Geografia Satul se găseşte lângă un vechi drum de transhumanţă, din ţinutul munţilor Montes de Toledo , se învecinează cu terenuri aparţinand [aparţinând] oraşului Toledo în nord, Argés în est, Casasbuenas la sud, Polan sud vest, toate aparţinand [aparţinând] administrativ de Toledo
- Pentru a facilita aceste these sarcini, zanpakutÅ� au abilitiţi unice care se aseamană [aseamănă] cu caracteristicile propietarului
- Spiritul unui zanpakutÅ� este o parte din sufletul propietarului său, şi cel mai adesea împărtăşeşte aceleaşi trasături [trăsături] de personalitate
- În acelaş timp, însa [însă], ei sunt şi independenţti, şi astfel pot fi consideraţi partenerul unui shinigami în luptă
- făcând acest lucru fară [fără] resigilare, deşi posibil, este o schimbare permanentă comparabilă cu amputarea unei membru
- Shigekuni Yamamoto-GenryÅ«sai - Căpitan al Diviziei 1 Nume: RyÅ«jin Jakka (æµ�刃若ç�«, lit. Flowing Blade like Flame, Viz: Flowing Flame Blade) [2] Shikai: RyÅ«jin Jakka izbucneşte în flacări [flăcări]
- Când este plină, Hisagomaru se transformă în Akeiro Hisagomaru (æœ±è‰²ç“ ä¸¸, lit. "crimson-coloured gourd"), ce seamană [seamănă] cu un bisturiu
- Momo Hinamori - Locotenent al Diviziei a 5-a Nume: Tobiume (飛梅, lit. Flying Ume "Tree", Viz: "Flying Plum Tree") [11] Shikai: Lama lui Tobiume se îndreapta [îndreaptă] şi produce apariţia unor dinţi jitte dealungul lungimii sale
- Abilităţi: Necunoscute în afară de cea aparută [apărută] la trecerea în shikai
- Picioarele sunt înlocuite de o structură asemănătoare unui dovleac înconjurat de faţe [fâţe] ciclopice
- Abilităţi: Edrad poate lansa atacuri pe baza de foc din pumni, care îi înconjoara [înconjoară] inamici
- Există trei linii de tramvaie şi numeroase linii de autobuze care comunică cu toate cartierele ale oraşului şi cu localitătile [localităţile] din periferie
- 1920: A început Bătălia de la Varşovia, bătalia [bătălia] finală a războiului polono-sovietic, conflict care a început la scurtă vreme după încheierea Primului Război Mondial (1918) 1946: Delegaţia română la Conferinţa de pace de la Paris şi-a expus punctul de vedere: recunoaşterea calităţii de cobeligerantă, modificarea unor clauze economice şi adeziunea la principiile Cartei ONU
- Inălţimea [Înălţimea] masivului variază între 2
- 7 faze de urmat la crearea unui program Identifică ce vrei să faci după ce te-ai asigurat că ai înţeles nevoia clientului Schiţeaza [Schiţează] structura algoritmului Descrie în amănunt cum o să faci programul şi ce limbaj de programare o să foloseşti Scrie programul Testează versiunea completă (inclusiv din perspectiva utilizatorului) Documentează (cum se foloseşte programul şi de ce) Ţine-l la curent cu nevoile clienţilor şi mergi înapoi la pasul 5 Vezi şi RPG (limbaj de programare) Acest articol din domeniul informaticii este deocamdată un ciot
- Cuprins 1 Impărţirea [Împărţirea] administrativă 1
- } //]]> Impărţirea [Împărţirea] administrativă După reorganizarea teritorială din 1972 regiunea cuprinde trei oraşe libere şi 20 de districte: Oraşe libere München Ingolstadt Rosenheim Districte Altötting (district) Bad Tölz-Wolfratshausen Berchtesgadener Land Dachau (district) Ebersberg (district) Eichstätt (district) Erding (district) Freising (district) Fürstenfeldbruck (district) Garmisch-Partenkirchen (district) Landsberg am Lech (district) Miesbach (district) Mühldorf a. Inn (district) München (district) Neuburg-Schrobenhausen Pfaffenhofen an der Ilm (district) Rosenheim (district) Starnberg (district) Traunstein (district) Weilheim-Schongau Legături externe Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Oberbayern Regiuni guvernamentale din Bavaria Oberfranken | Unterfranken | Mittelfranken | Schwaben | Oberpfalz | Oberbayern | Niederbayern Acest articol despre Bavaria este un ciot
- Trebuie făcută diferenţa dintre conceptul de "neutralitate în conflicte" şi cel de ne-aliniere, însemnand [însemnând] încetarea intenţionată a alianţelor militare pentru evitarea şi pentru a preveni izbucnirea unui război
- (310), (100), (001) Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Indice de refraţie: α=1,580-1,626 β=1,598-1,662 γ=1,627-1,699 Birefrigenţă: Δ=0,047-0,073
- Domi lansează alături de Urma albumul Anger as a gift după care paraseşte [părăseşte] trupa
- Intorşi [Întorşi] în ţară, Kumm fac un miniturneu de vest (Timişoara, Arad, Oradea) şi se pregătesc pentru lansarea celui de-al patrulea album - Different Parties, care are loc pe 2 iunie în Bucureşti
Dicţionarul_explicativ_al_limbii_române
- pe lîngă [lingă] o serie de cuvinte noi, dicţionarul a fost adaptat la noile norme ortografice din martie 1993
- Sistemul nervos simpatic acţioneaza [acţionează] autonom, fară [fără] control conştient, şi pregăteşte corpul pentru acţiuni în situaţii periculoase: creşterea ritmului cardiac constricţia vaselor sanguine dilatarea pupilelor piloerecţia(pielea găinii) dilatarea bronhiilor scăderea motilităţii intestinului gros creşterea transpiraţiei creşterea presiunii sanguine Descriere Fibrele simpatice îşi au originile în măduva spinării, în cornul intermedio-lateral (porţiunea mijlocie a măduvei)
- Sinapsa finală este mediată de receptori adrenergici, pe care acţioneaza [acţionează] fie epinefrină fie norepinefrină
- Subiect de dispută între Litovoi şi maghiari, localitatea rămane [rămâne] în posesia domnitorilor valahi
- } //]]> Despre simulator Orbiter este un simulator de zbor spaţial, care permite entuziaştilor zborurilor spaţiale să işi [îşi] realizeze visul de a zbura
- Dezvoltarea economică a fost în creştere până în anii '80- '90, datorită exploatării resurselor naturale şi îmbunătaţirea [îmbunătăţirea] serviciilor
- 5% 4%, 1%, sau 0% Indonezia 10% fară [fără] taxă de reducere posibil o taxă de 50% pentru produsele de lux Israel 16
- Îmbinarile [Îmbinările] şi fisurile din roci permit pătrunderea aerului şi a apei, ceea ce uşurează procesul
- Forţele fizice, cum sunt gheaţa şi rădăcinile copacilor, sparg bucaţile [bucăţile] mari de rocă în unele mai mici şi expun suprafaţa atacului acizilor dizolvaţi în apă şi al oxigenului din aer
- Municipiul este cunoscut datorită naşterii mişcari [mişcări] politice „Solidaritateaâ€�, care sub conducerea unui dintre locuitori ai oraşului, Lech Wałęsa, a fost una dintre cauze ale căderei comunismului în Europa Centrală şi de Est în 1989
- Powiat gdaÅ„ski, unitate administrativă vecină, deşi a primit numele său de la oraşul GdaÅ„sk (gdaÅ„ski fiind adjectivul format de numele propriu), are o reşedinţă în cealăltă [cealaltă] aşezare: Pruszcz GdaÅ„ski
- } //]]> Nume Se presupune că numele oraşului vine de la râul Gdania, numele original al MotÅ‚awei, care străbăte [străbate] oraş
Termeni_greceşti_referitori_la_iubire
- Pe lîngă [lingă] ἀγάπη, iubirea universală adresată oricui, φιλία este prietenia individualizată
- Istoric Ginul işi [îşi] are originea în Olanda, în secolul XVII
- ^ În 1924 Marele Duce Chiril Romanov s-a autoproclamat Împarat [Împărat] în exil
- Vocaţia de centru regional a oraşului a început să apară încă din perioada medievală, aici funcţionând o şcoală mănăstirească, unde au fost redactate manuscrise de valoare, utilizate de în Ţaria [Tăria] Românească şi Moldova
Listă_de_locuţiuni_în_limba_latină
- ad acta (de pus) la dosar ad calendas graecas la calendele greceşti Expresie folosită de împăratul Octavianus la adresa datornicilor rău-platnici, grecii neavând sarbătorile [sărbătorile] denumite kalendae
- nolens, volens vrînd, nevrînd Uneori întălnit [întâlnit] sub forma volens nolens sau aut nolens aut volens
- Gheorghe Craioveanu, Claudiu Niculescu, Răzvan Raţ [Rât], Ion Dănciulescu- fotbalişti Oraşe înfrăţite Ispica Evenimente deosebite La 24 ianuarie 2006 13 828 de oameni, purtând ecusoane speciale, au format pentru 5 minute şi 40 de secunde pe bulevardul A.I
- Bonţeşti [Bonteşti] se poate referi la: Bonţeşti [Bonteşti], Arad Bonţeşti [Bonteşti], Vrancea Această pagină de dezambiguizare afişează o listă de legături la articole care au nume identice sau susceptibile de confuzie
- Cuprins 1 Originea etimologică 2 Descrierea topografică 3 Inălţimi [Înălţimi] 4 Galerie de imagini //<
- Copiii mici sunt deosebit de sensibili la efectele toxice ale 4-aminochinolinelor, de aceea, pacienţii vor fi avertizaţi să nu lase hidroxiclorochina la îndemâna [îndemână] copiilor
- Zmeura poate fi intâlnită [întâlnită] pe întreg teritoriul României, fiind o plantă specifică zonelor cu climă temperată
- 3 Ultimele versiuni în testare 2 Capabilitaţi [Capabilităţi] 2
- Capabilitaţi [Capabilităţi] Accesibilitate Opera a fost făcut întodeauna pentru a folosi puţină memorie şi viteză de navigare cât mai mare pentru a îl face potrivit pentru computere încete
- Nu în ultimul rând Opera oferă capabilitaţi [capabilităţi] avansate ce pot fi folosite de dezvoltatori web pentru a crea site-uri interactive, multi-modale, ce acceptă comenzi vocale şi răspund prin sintetizare voce
- Robert de Assis a fost cel mai mare susţinător a lui Ronaldinho, acestea fiind spuse de insăşi [însăşi] Ronaldinho: "nu aş fi ajuns acum unde sunt, dacă nu era fratele meu Robert"
- La nivel de reţea, Solaris 10 foloseşte o stivă TCP/IP complet rescrisă de Sun, îmbunatăţind [îmbunătăţind] considerabil performaţa şi reducând congestia reţelei prin reducerea numărului de instrucţiuni necesare pentru procesarea pachetelor TCP/IP
- Centrele mai importante erau Movilăul - ridicat de voievodul Ieremia Movilă pe moşia Cantacuzineştilor -, Dubăsari - ridicat în apropierea podului de dubase (luntre) construit de moldoveni - , Silimbria, Iampol, Jaruga, Raşcov [Râşcov], Vasilcău
- 1979: Începe Congresul al XII-lea al PCR, la care Constantin Pîrvulescu, unul din fondatorii partidului, a protestat în plen faţă de cultul personalitaţii [personalităţii] creat în jurul familiei Ceauşescu
- 1998: Tabloul lui Vincent van Gogh, Portretul artistului fară [fără] barbă este vândut la licitaţie pentru suma record de 71,5 milioane de dolari
- Epimah şi Alexandru (calendarul romano-catolic) România: Ziua cercetătorului şi proiectantului Monaco: Sărbatoarea [Sărbătoarea] natională a Principatului Monaco Puerto Rico: Descoperirea insulei Puerto Rico (1493)
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- În 2001, formaţia realizează primele înregistrari [înregistrări] demo, iar în 2002 au loc înregistrari [înregistrări] demo şi la Bucureşti
- Regimul de la Moscova înţelegea pericolul mişcărilor respective din punct de vedere destramării [destrămării] al Uniunii Sovietice şi din această cauză nu a ezitat să folosească orice mijloc posibil pentru prăbuşirea lor
- Aşa s-a întâmplat cu manifestăţiile [manifestaţiile] de independenţa şi nesupunerile civice din Tbilisi (9 aprilie 1989) rezultate cu 14 morţi sau ca cele de la Vilnius (13 ianuarie 1991) soldate cu 13 morţi
- 30, negocierile se încheie, primul–ministru declarând: "Nicio parte nu a câştigat, în schimb a câştigat ţara" 1999: A fost semnată, la Bucureşti, Convenţia dintre guvernul român şi cel bulgar privind recunoaşterea reciprocă a diplomelor şi certificatelor de studii eliberate de instituţiile de învăţământ şi a titlurilor ştiintifice [ştiinţifice] din cele două state
- Pe măsură ce numărul celor ce îl urmau creştea, Muhammad devine o ameninţare la adresa conducătorilor societaţii [societăţii] sale şi este persecutat, alături de cei care îl urmau
- Din acest moment în care situaţia materială a micii comunităţi s-a mai întremat, Mahomed îsi [îşi] îndreaptă atenţia spre adversarii săi politici de la Medinaa, începând astfel o serie de asasinate motivate politic
- Bătălia va fi pierdută totuşi de trupele lui Mahomed din cauza lăcomiei unei părti a trupeor sale (arcaşii), care la un moment dat, rupând disciplina militară şi-au părăsit poziţiile pentru a se repezi spre împarţirea [împărţirea] prăzii (şansele păreau atunci a le surîde din nou musulmanilor)
- Musulmanii vor organiza apărarea oraşului, aceştia săpând, la sugestia unui convertit pers (un fost sclav eliberat) un şanţ în jurul aşezării (de unde numele rămas în tradiţia istorică islamică de "batălia [bătălia] şanţului"
- Evreii, dogmatic vorbind, n-au nimic de reproşat musulmanilor: aceştia i-au tratat exact în modul în care ei înşisi [înşişi], la rândul lor, au tratat numeroase populaţii sedentare, în procesul de cucerire sângeroasă a Canaan-lui promis lor
- Alah v-a făcut moştenitorii pamânturilor [pământurilor] lor, al locuinţelor şi bunurilor lor, chiar dacă paşii voştrii n-au călcat niciodată acest pământ
- o altă explicaţie trasează termenul în cuvântul "din", care înseamnă în arabă credinţă (afirmaţie fară [fără] sursă indicată)
- Demne de remarcat sunt plajele frumoase şi izolate, unde se găsesc de închiriat cabanas (casuţe [căsuţe] din tulpini de copac), locuri de întilnire pentru comunităţi hippie ori practicanţi entuziaşti ai Cultului Soarelui
- Simionescu, geolog şi paleontolog român (n. 10 iulie]] 1873) 1958: Petru Groza, preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale, fondator şi preşedinte al Frontului Plugarilor (până în 1953), preşedinte al Consiliului de Miniştri (1945–1952) 1984: Alfred Kastler, fizician, laureat al Premiului Nobel pentru fizică pe anul 1966 (n. 3 mai 1902) 1989: Hirohito, cel de-al 124-lea împarat [împărat] al Japoniei (62 ani de domnie)
- Citrin Date generale Formula chimică: bioxid de siliciu, SiO2 +Fe Clasa mineralului: silicaţi varietate de cuarţ Sistem de cristalizare: trigonală Clasa cristalului: trapezoidală 32 Culoare: aproape incolor, galben-auriu Urma: albă Duritate: 7 Masa specifică: (g / cm³) 2,65 Luciu: sticlos, gras Spărtura: concoidală, inegală Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Indice de refraţie: no = 1,5442 ne = 1,5533 Birefrigenţă: Δ = 0,0091 uniaxial Pleocroism: slab Unghiul de dispersie: 2vz ~ 0-10° Alte caracteristici Caracterstici deosebite: irizare, chatoianţă Citrinul este varietatea de culoare galbenă a cuarţului
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Wenedyk a primit puţină atenţie în Polonia, incluzând câteva articole pe internet şi articol în jurnalul ştiintific [ştiinţific] „Wiedza i Å»ycieâ€�
Tabelul_periodic_al_elementelor
- cele cu chenar întrerupt provin din dezintegrarea altor elemente şi nu au izotopi mai vechi decât Pamântul [Pământul]
- Eroziune într-o zonă cultivată cu grâu lângâ [lângă] Universitatea Statului Washington, SUA Eroziune a unei faleze maritime la Southerndown în sudulTării Galilor, Regatul Unit Prin eroziune se înţelege degradarea solului sau a rocilor, caracterizată prin desprinderea particulelor neconsolidate şi îndepărtarea lor prin acţiunea ploii sau a vântului
- eroziune glaciară - îndepartarea [îndepărtarea] progresivă a rocilor de bază, a solului şi a altor materiale de către gheţari
- O inundaţie poate deplasa atat de mult material, încat [încât] lasă în urmă stâlpi de rocă mai moale, având în vârf formaţiuni de rocă rezistentă la eroziune
- [7] Chirurgie Medicii islamici îndepartau [îndepărtau] chirurgical cataracta cu un mileniu înainte ca medicii europeni medievali să încerce acest lucru
- După cucerirea mai multor provincii din apropierea Constantinopolului, Theodosius este nevoit să se recunoască înfrânt şi să plăteasca [plătească] tribut anual
- Este impus un regim de industrializare forţată, Corabia reprezentând un puternic centru industrial, cu o fabrică de fire sintetice, o fabrică de mobilă, una de zahăr şi o tăbăcarie [tăbăcărie] minerală
- Stiluri Kosho Shorei Ryu - Kempo Karate numit şi stilul "Batrânului [Bătrânului] Pin" de la locul unde a fost fondat acest stil de Kenpo japonez de călugări în urmă cu aprox 750 de ani
- Kara-Ho înseamna [înseamnă] "unitate de corp, suflet şi raţiune)
- Shaolin Kempo un stil de kempo fondat de maestrul Chen Tao Tze (Sifu Tse Meijers / Tze-Gerard Karel Meijers), un calugăr [călugăr] Shaolin, în anii 1950 în Olanda
- Ofertanţii se unesc, formează cartele şi se înţeleg asupra preţurilor, aspiră la formarea de monopoluri şi astfel pot să dicteze pe piaţă (stapânirea [stăpânirea] pieţei)
- ) ori clientelară (pe acesta nu-l mai subliniază), orice sistem (nu neapărat universitar) de parvenire prin recompensarea ticălosiei [ticăloşiei] delatoare
- Skakespeare îsi [îşi] închide sonetul printr-un distih ce lasă a se întelege [înţelege] că iubirea ar fi capabilă să alunge dorinta autodizolvantă
- Încununarea excelentei e o izbîndă simbolică, după numeroase evitate capcane, a binelui în înclestarea [încleştarea] inegală cu răul: nu seamănă, bunăoară, cu celebrul salariu de merit, cu care netrebnicia, în feluritele-i personificări, se împopotonează [împopoţonează] neobrăzat
- Spălarea dinţilor a devenit destul de târziu un obicei larg raspândit [răspândit]
- Surse Hotarâre [Hotărâre] nr
- Lanţurile nu sunt unite , unul având orientare + celâlalt [celălalt] -
- (β-Cristobalit) cubic Clasa cristalului tetragonal, trapezoidal cubic-hexaizoectraedric Culoare incolor, albă, sau gălbuie Urma albă Duritate 6,5 Densitate (g/cm³) 2,33 Luciu sticlos Transparenţă translucid, opac Spărtura sidefie Clivaj lipsă Habitus frecvent agregate sferice format din cristale mici octaedrice Suprafaţa cristalului {111} Cristale gemene frecvente, după regula Spinellului (111) Punct de topire 1713 °C Conductibilitatea calorică Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia n = 1,485 - 1,487 Refracţia dublă Δn = 0,003 Pleochroismus Deviaţia optică negativă (α-Cristobalit) Unghiul de dispersie k
- Se pare insă [însă] că ar fii existat şi câteva familii sârbeşti
- 1735 - căpitanul Pero Seghedinaţ înconjură cetatea, iar Sebestyén János cere liderilor cetăţii să se predea curuţilor, însa [însă] cetatea refuză capitularea
- Sau, după cum scria generalul Alexandru Tell în primul număr al Revistei artileriei, "cunoştintele [cunoştinţele] armei noastre formează o ştiintă proprie care îmbrăţişează tot felul de arme"
- Pe lânga [lângă] tabele, o bază de date relaţională mai poate conţine: indecşi, proceduri stocate, trigger-e, utilizatori şi grupuri de utilizatori, tipuri de date, mecanisme de securitate şi de gestiune a tranzacţiilor etc. Alte tipuri de baze de date sunt modelul ierarhic, modelul orientat pe obiecte şi, mai nou, modelul XML
- Aţi putea să îl numiţi ipocrit pe preşedintele acestei ţări (India) care, deşi propovăduieşte concepţia lui Gandhi şi non violenţa, continuă să mânânce [mănânce] carne"
- Am fost arestat cu câtuşe [cătuşe] la mâini, un lanţ la mijloc şi lanţuri la picioare
- De aceea oameni din diferite părţi ale ţări întampină câteodata [câteodată] probleme în a se întelege [înţelege]
- Seleniul a fost descoperit de către Berzelius în 1817, şi studiat mai departe de către alţi cercetători ce-l găsesc în roci, seleniul în timp devine unul din importantele minerale care sunt raspunzătoare [răspunzătoare] de o bună funcţionalitate a organismului uman, respectiv animal
- O reţea de tramvaie în continuă de dezvoltare a fost creată în oraş, dar în zielele noastre doar o linie a mai rămas, care merge prin râu şi pe ţârmul [ţărmul] mării, în special în scopuri turistice
- A doua fază a mişcarii [mişcării] a început o dată cu lansarea unor artişti aşa cum ar fi: Sol LeWitt, Frank Stella, Donald Judd şi Robert Smithson
- Multe secte radicale afirmă că practică filosofii minimaliste, în timp ce liderii lor îşi asumă dreptul de a-şi însuşi tot ce este de valoare de la prozeliţii lor, încluzând [incluzând] elemente de bază, precum haine sau dreptul de a menţine igiena personală
- Evenimente istorice Răscoala de la Bobâlna din 1437 – Cea mai importantă răscoală ţărănească din Regatul Ungariei, care a precedat războiul tărănesc [ţărănesc] condus de Gheorghe Doja din 1514
- În secolele al III-lea şi al IV-lea, au reprezentat o mare problemă pentru Imperiul Roman, începand [începând] cu momentul alungării lui Aurelianus din Dacia
- A primit numele oficial pe 13 septembrie 2006 după o lungă perioadă de dezbatere, timp în care a fost cunoscută după numele de 2003 UBB313, acordat automat (însemnand [însemnând] că este al 7827-lea asteroid descoperit în a II-a jumătate a lunii octombrie a anului 2003)
- Asigurarea controlului asupra coloniilor depindea la rândul lui de puterea flotelor militare şi comerciale, de porturi cu ape adânci şi cu mai multe dane, care să gazduiască [găzduiască] cuirasate tot mai mari şi să asigure aprovizionarea printr-un lanţ de depozite de cărbune, cobustibilul necesar motoarelor cu aburi ale vaselor de război
- Flotele s-au întâlnit în Strâmtoarea Tsushima şi, în timpul bătăliei care a urmat (27 – 28 mai 1905), niponii, inferiori numeric, dar având vase superioare din punctul de vedere al vitezei de deplasare şi puterii de foc, au reuşit să scufunde toate cele opt crucişatoare [crucişătoare] ruse
- Lista bătăliilor 1904 Bătălia de la Port Arthur, 8 februarie: bătălie navală, fără efecte majore 1904 Bătălia din Golful Chemulpo, 9 februarie: bătălie navală, victorie japoneză 1904 Bătălia de pe râul Yalu, 30 aprilie – 1 mai, victorie japoneză 1904 Bătălia de la Nanshan, 25 – 26 mai, victorie japoneză 1904 Bătălia de la Te-li-Ssu, 14 – 15 iunie , victorie japoneză 1904 Bătălia din Pasul Motien, 17 iulie, victorie japoneză 1904 Bătălia de la Ta-shih-chiao, 24 iulie, victorie japoneză 1904 Bătălia de la Hsimucheng, 31 iulie, victorie japoneză 1904 Bătălia din Marea Galbenă, 10 august: bătălie navală victorie japoneză 1904 Bătalia [Bătălia] de la Ulsan, 14 august: bătălie navală victorie japoneză 1904-1905 Asediul de la Port Arthur, 19 august – 2 ianuarie: victorie japoneză 1904 Bătălia de la Liaoyang, 25 august – 3 septembrie: fără efecte majore 1904 Bătălia de la Shaho, 5 – 17 octombrie: fără efecte majore 1905 Bătălia de la Sandepu, 26 – 27 ianuarie: fără efecte majore 1905 Bătălia de la Mukden, 21 februarie – 10 martie: victorie japoneză 1905 Bătălia din strâmtoarea Tsushima, 27 – 28 mai bătălie navală: victorie japoneză
- Carol Robert îi daruieşte [dăruieşte] lui Stanislav, cneaz din Maramureş moşia Zurduc (jud
- fost ministru al administraţiei publice în Cabinetul Năstase (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003) 1952: Mihăiţă Calimente, politician român 1956: Sebastian Coe, atlet celebru, supranumit "prinţul semifondului", deţinator [deţinător] a opt recorduri mondiale 1958: Andrea Bocelli, tenor italian 1965: Manfred Binz, fotbalist german 1965: Jörg Sievers, fotbalist german 1966: Sándor Tamás, politician român 1970: Emmanuel Petit, fotbalist francez 1970: Abraham Olano, ciclist spaniol 1971: Roy Präger, fotbalist german 1976: Ronaldo, fotbalist brazilian Decese 1607: Alessandro Allori, pictor italian (n. 1535) 1768: Ioan Inochentie Micu Klein(Clain), episcop, luptător pentru cauza românilor ardeleni
- 2001: Isaac Stern, violonist Sărbători Mali : Ziua naţională - Proclamarea independenţei (1960) Bulgaria: Ziua independenţei - în anul 1908, cu sprijinul guvernului lui Alexandar Malinov, cneazul Ferdinand de Saxa Coburg declară, printr-un manifest special, independenţa Bulgariei şi se proclamă ţar al bulgarilor (se sărbatoreşte [sărbătoreşte] începând din anul 1998)
- , în timpul în care au trăit cei trei mari tragici ai antichitaţii [antichităţii] elene - Eschil, Sofocle şi Euripide - Grecia cunoaşte o perioadă de dezvoltare şi înflorire atât în agricultură, cât şi în atelierele meşteşugăreşti, navigaţie, comerţ, etc. Statuia în marmură a unui poet grec, probabil Sofocle Înflorirea vieţii social-culturale a Atenei a făcut din aceasta unul dintre cele mai importante centre economice, politice şi culturale
- În tot ce au gândit şi simţit, ei au fost un reflex fidel al colectivităţii cetăteneşti [cetăţeneşti] în năzuinţa ei spre o viaţă luminoasă, spre adevăr, bine şi frumos
- Numele oraşului Kozani, vine cu mare probabilitate din slavă: "Koža" inseamnâ [înseamnă] "piele"
- florile sunt dispuse în infloreşcenţe [inflorescenţe]
- La această primă festivitate, băuturile nu au fost servite în locul de desfaşurare [desfăşurare] a cursei, ci în centrul oraşului
- Nu trebuie confundat cu un alt comitat englez, Hertfordshire, aflat lîngă [lingă] Londra
- [1] În fiecare număr, publicaţia dedică o parte a paginilor sale “unei personalităţi a culturii sau religiei românesti, uitate sau marginalizate în vremurile comunismului, încercand [încercând] s-o revalorizeze pe o scară axiologică fireascăâ€�
- Conform legilor islamice, alte modalitaţi [modalităţi] de obţinere a sclavilor decât prin război nu erau acceptate
- Selvele tropicale uneori se mai numesc şi "plamâni [plămâni] ai pământului" sau "cea mai mare farmacie mondială" datorită marii cantităţi de plante medicinale care provin din ele
- Cea mai veche superputere a fost civilizaţia din Mesopotamia, cu o bogătie [bogăţie] de neegalat, care a dominat cultural şi militar Asia şi zonele învecinate
- Jocul de şah Jocul de şah este, în esenţă, parăsirea [părăsirea] unei stări de echilibru primar, static şi sigur, pentru căutarea unui alt tip de echibru, care este progresiv, dinamic, nesigur şi agresiv sau defensiv, depinzând de dezvoltarea partidei în sine
- Însa [Însă] cerinţele morale exprimate în Decalog apar în codurile de conduită ale multor alte religii, actuale sau dispărute
- De exemplu, budismul, prin „Cele cinci precepteâ€� (există însa [însă] şi variante cuprinzând opt sau zece asemenea „Precepteâ€�) impune un cod minimal de comportament în colectivitate foarte apropiat de cel al Decalogului
- Flora României - Determinator ilustrat al plantelor vasculare, Editura Academiei Ramâne [Rămâne], 1979 2
- Odată extrasă scoarţa, arborele rămâne " în odihnă" şi după caţiva [câţiva] ani se poate exploata din nou
- Tentativa de asasinare cu bombă plasată în avion La sfârşitul anului 1942, Tresckow şi Olbricht au conceput un plan pentru asasinarea lui Hitler şi declanşara [declanşară] unei lovituri de stat
- Problema de căpătâi era cum putea fi răsturnat regimul nazist şi cum putea fi încetat războiul făra [fără] a permite sovieticilor să câştige controlul asupra Germaniei şi a întregii Europe
- 1919: Istoricul Vasile Pârvan îşi inaugurează cursul de istorie la nou înfiinţata [înfiinţată] Universitate a Daciei Superioare din Cluj cu prelegerea: "Datoria vieţii noastre", în care a adus şi un omagiu jertfei depuse de tinerii ostaşi români la înfăptuirea unităţii naţionale a statului
Listă_de_citate_în_limba_latină
- Ipsi - Insuşi [Însuşi] magistrul (persoana cu autoritate) a spus
- lîngă [lingă] cheu, adâncimi suficiente permit acostarea navelor
- Compatibilitatea totală cu alte compilatoare care respectă standardul C99 poate fi insă [însă] atinsă prin următorul cod: #include <
- În Bucureşti se regăseste [regăseşte] cea mai mare parte dintre ramurile economice specifice României excluzand agricultura
- Începand [Începând] cu domeniul serviciilor şi terminând cu construcţile
- Transportul de suprafaţă se desfaşoară [desfăşoară] cu tramvaie, autobuze şi troleibuze
- Toată mârşăvia, toată vorbăria, toată nebunia, toate contradicţiile din sufletul oamenilor care i-au înconjurat şi din ei inşişi [înşişi]
- Denumirea radicalilor hidrocarburilor, obţinuţi prin îindepartarea atomilor de hidrogen de al un singur atm de carbon , se face prin înlocuirea sufixului -an cu sufixul -il pentru radicalii monovalenţi (obţinuţi prin îndepartarea [îndepărtarea] unui singur atom de hidrogen), -iliden pentru cei divalenţi: CH4 metan CH3- metil -CH2- metiliden /metilen | -CH- metilidin /metilen Denumirea radicalilor divalenţi , obţinuţi prin îndepărtarea atomilor de hidrogen de la atomi de carbon diferiţi se formează prin adăugarea la numele alcanului a sufixul -idiil
- , prin regele Ştefan cel Sfânt, aceste ţinuturi ajung sub stapânirea [stăpânirea] regatului ungar
- În timpul feudalismului, în această zonă au loc unele framântări [frământări] sociale, cum au fost cele din anii 1467 şi 1514
- Perioada austro-ungară La începutul secolului XVIII, o dată cu slăbirea puterii turceşti, Marghita trece sub stapânirea [stăpânirea] Imperiului Austro-Ungar
- Anul revoluţionar 1848 a fost marcat şi la Marghita de puternice framântări [frământări] sociale ale populaţiei locale
- ro cu acordul proprietarului: Valeriu Babi Legături externe Portal Bihorean Site-ul oraşului Marghita Film documentar despre oraşul Marghita Site Spital Municipal "Dr Pop Mircea" Marghita v • d • m Municipii şi oraşe ale judeţului Bihor Municipii Beiuş • Marghita • Oradea • Salonta Oraşe Aleşd • Nucet • Săcueni • Ştei • Valea lui Mihai • Vaşcău [Vâşcau]
- Păstrăv curcubeu Păstrăvul este o specie de peşte care trăieste [trăieşte] în special în apele de munte ape cu temperatura relativ scăzută şi în timpul verii, dar poate fi găsit şi în zonele mai joase, submontane şi de deal, cu condiţia ca apele să fie puternic oxigenate
- Inervaţia somatică a învelişurilor este realizată de nervii rusinoşi [ruşinoşi] iar cea vegetativă de ramurile genitale ale plexului lombar
- Egalitarismul - indivizii trebuie să fie egali în faţa legii, iar legea trebuie să nu discrimineze indivizii după apartenenţa la un grup sau altul Protecţionismul - funcţia principală a statului ar trebui să fie protejarea indivizilor împotriva abuzurilor care ar putea veni din partea unor indivizi mai puternici sau mai bine înarmaţi decât alţii Contractualismul - statul ar trebui să funcţioneze ca o inţelegere [înţelegere] între indivizi care îşi garantează reciproc drepturile Conceptul de societate deschisă este descris în cartea "Societatea deschisă şi duşmanii săi
- În prezent, oraşul Beirut işi [îşi] menţine rolul de un centru comercial şi cultural, ce are un impact deosebit asupra regiunii Orienului Mijlociu
- Înainte de încercările de a fi cuceriţi, balţii [bălţii] trăiau protejaţi de Marea Baltică
- Limbile baltice au fost pentru mult timp doar limbi orale, balţii [bălţii] începând să folosească scrierea abia în secolul XIX
- Asociaţia HAI–HUI pentru Turism, Sport şi Ecologie este o organizaţie care desfăşoară activitaţi [activităţi] de protecţie a mediului, promovare şi dezvoltare durabilă a turismului montan, implicându-se în mod regulat în activitaţile [activităţile] cultural-sportiv-ecologice
- Membrii asociaţiei participă la stagii de pregătire ce vizează următoarele domenii: ecologie, acordarea primului ajutor medical, cunoaşterea zonelor montane din România, meteorologie făra [fără] formule, alpinism, floră şi faună, fotografie, grafică, caricatură, afiş ecologic, diason, orientare sportivă, drumeţie şi activităţi culturale
- oferirea unor oportuniţaţi [oportunităţi] de petrecere a timpului liber prin implicarea tinerilor în acţiuni sportiv-cultural-ecologice
- Busola HAI-HUI – în cadrul acestui proiect 15 tineri din Târgu Jiu au fost iniţiati [iniţiaţi] în sporturile montane
- Geto-dacii şi-au exprimat adesea dorinţa de a trăi liberi, purtănd [purtând] războie de apărare: regele Dromichete împotriva lui Lisimah, regele elenistic al Traciei, Oroles cu celto-bastarnii
- Cezar incearcă [încearcă] să pedepsească amestecul lui Burebista, dar ambii vor avea parte de un sfarşit [sfârşit] rapid, neaşteptat
- Ne spune că Deceneu, „preotul lui Zamolxeâ€�, i-a invăţat [învăţat], printre altele, că Pământul este un glob, planetele nu sunt fixe, ci se mişcă potrivit unor legi
- De altfel şi dacii se rugau în liniştea şi întelepciunea [înţelepciunea] munţilor suri trecerea lor lăsând dovezi vizibile şi în zilele noastre (Ceahlău, Grădiştea Muncelui, Munţii Apuseni)
Denumiri_populare_ale_plantelor_în_diverse_limbi
- Când denumirea populară se refeă la denumierea genului este clar că toate speciile de plante din respectivul gen sunt cunoscute cu acelaş nume popular În coloana 1 este trecută denumirea ştiinţifică a genului, în coloana 2 este trecută denumirea ştiinţifică a speciei, denumiri care sunt înternaţionale [internaţionale], adică aceiaşi denumire ştiinţifică se foloseşte în toate limbile Gen Specie Denumirea populară În română În franceză În italiană În germană În engleză În spaniolă În protugheză 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Lycopodium L
Literatură_ştiinţifico-fantastică
- Unii critici merg chiar atât de departe încat [încât] să judece succesul unei scrieri science-fiction pe baza preciziei ca predicţie
- Fiind o provincie de graniţă a Imperiului Roman, Dacia avea un important rol de apărare împotriva atacurilor barbare, aceasta presupunând construirea unor linii de fortificaţie punctate de existenţa unor castre de pamânt [pământ] sau piatră
- Pânza oraşului Câmpulung, cel mai însemnat şi mai peremtoriu izvor privitor la obştea Câmpulungului, care conţine 38 de hrisoave dintre anii 1559-1747, menţioneaza [menţionează] cã cel mai vechi document în care erau trecute privilegiile oraşului îl dãduse lui Matei Basarab: "prea luminatul, blagocestivul şi de Hristos iubitorul, rãposatul Io Radu Negru Voivod la leat 6800 (1292)
- 1 - Baieţi [Băieţi] Şcoala de Muzică şi Arte Plastice Şcoala Generală Nr
- } //]]> Subdiviziunile Cambrianului Cambrianul urmează după Neoproterozoic, este urmat de Ordovician şi este, în mod uzual, impărţit [împărţit] în 3 perioade: una inferioară (Caerfai sau Waucoban), una medie (Albertiana) şi una superioară (Merioneth sau Croixan)
- În urma celei a patra cruciade, Tesalia a căzut sub dominaţa [dominată] Regatului de Salonic, însă în 1215 a fost cucerit de Teodor Komnenos Doukas, devenind unul dintre teritoriile acestei familii
- Înâlţimea [Înălţimea]: femele:41-58 cm
- sunt axele pe care se învart [învârt] roţile crucea carului - asigură articulaţia dintre proţap şi dric loitra - în număr de două
- După Batălia [Bătălia] de la Marica de pe 26 Septembrie 1371, în care fraţii MrnjavÄ�ević au murit, Ä�uraÄ‘ I BalÅ¡ić din Zeta a preluat controlul asupra Prizrenului şi Pećului în 1372
- Printre statele care se opun proclămării [proclamării] independenţei Kosovo sînt: România [5] , Spania, Slovacia, Cipru şi Grecia
- Cultura se infiinţeaza [înfiinţează] toamna sau primăvara devreme, în februarie - martie
- PIB pe cap de locuitor a scâzut [scăzut] cu peste 60% între 1986 şi 1994
- Rodocrozit ] Formula chimică MnCO3 Clasa mineralului carbonaţi Sistem de cristalizare trigonal Clasa cristalului ___ Culoare roz-roşiatic, galben-brun, alb, galben, crustă exterioară neagră Urma albă Duritate 3,5 - 4,5 Densitate 3,3 - 3,6 g/cm³ Luciu sticlos, pe spărtură sidefiu Transparenţă translucid Spărtura sidefiu Clivaj perfect Habitus sticlos, grăunţos Suprafaţa cristalului ___ Cristale gemene ___ Punct de topire ___ Conductibilitatea calorică --- Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia ___ Refracţia dublă ___ Pleochroismus ___ Deviaţia optică 2vz ~ Unghiul de dispersie ___ alte caracteristici reactivitatea chimică solubil în acizi încălziţi, în foc devine brun fără a se topi Minerale asemănătoare dolomit, rhodonit Radioactivitate inexistentă Magnetism inexistent Caractere speciale ___ Rodocrozitul sau maganspat este o grupă de minerale din categoria carbonatelor care aparţin sistemului de cristalizare trigonal
- Hermann von Salza, maestru al Ordinului teutonic între 1209 şi 1239 În Prusia În 1226 ordinul începe campania de creştinare a prusacilor, pe teritoriul cărora înfiinţeaza [înfiinţează] un stat
- În 1410 alianţa Polono-Lituanianiană înfrange [înfrânge] decisiv ordinul, distrugându-i puterea militară în Bătălia de la Grunwald (sau Tannenberg)
- Reprezentanţi Boileau La Fontaine Jean Racine La Bruyere Pierre Corneille Anton Krâlov Antioh Cantemir Ion Creangă Vladimir Streinu Titu Maiorescu Eugen Lovinescu George Călinescu Iluminism (Secolul al XVIII) Ion Budai-Deleanu, Realism Reprezentanţi Lev Tolstoi Charles Dickens Gustave Flaubert Stendhal Theodor Dreiser Ioan Slavici Liviu Rebreanu Mihail Sadoveanu Naturalism Reprezentanţi Emile Zola, Guy de Maupassant Impresionism Poporanism Trăsături Orientare populară aparută [apărută] la începutul secolului XX, ai cărei reprezentanţi considerau că ţărănimea este adevăratul fond al poporului român, depozitul valorilor spirituale şi morale
- Sound Bauhaus a combinat un număr de influenţe (muzică punk, glam rock şi dub) pentru a crea un sound depresiv, dar foarte pasional care a devenit pe placul multora dintre aceia care, după colapsul punkului (sfărşitul [sfârşitul] anilor '70, începutul anilor '80), se aflau în căutarea unui lucru nou
- Ecosferă este un termen generic care înglobeaza [înglobează] lumea vie şi toate sferele Pamântului [Pământului] ce adăpostesc vieţuitoare: atmosfera, hidrosfera, litosfera
- A caştigat [câştigat] premiul de "Meillure graine" pentru cea mai promiţătoare voce
- Legături externe fr en Site-ul oficial al cântăreţei [căntăreţei] en Pagina de MySpace a cântăreţei [căntăreţei] Forumuri internaţionale: Forumul Internaţional al fanilor lui Alizée fr Forumul Alizée-Alliance Site-uri create de fani: fr Le Nid d'Alizée ro Un fenomen numit Alizée de Super Alizée Fanpage es Mexicani Fanclub
- 000 de ori pe cea a Pamântului [Pământului]
- Urmărindu-le zi de zi, observăm că ele nu ramân [rămân] în acelaşi loc. Această deplasare dovedeşte că Soarele se învârteşte în jurul propriei sale axe
- 2003: Rompetrol desfaşoară [desfăşoară] un program complex de extindere a reţelei de staţii de carburanţi în întreaga ţară
- Samhita (în sanscrită „saṃhitÄ�â€�, „colecţieâ€�) este o colecţie de imnuri, mantre şi incantări [încântări]
- Istoria ştiinţei Fundament Teorii/sociologie Istoriografie Pseudoştiinţă După epocă Pre-experimentală În culturile timpurii În Evul Mediu În Renaştere Revoluţia ştiinţifică După subiect Ştiinţele naturii Astronomie Biologie Chimie Ştiinţele Pământului Ecologie Geografie Fizică Ştiinţe sociale Economie Lingvistică Ştiinţe politice Psihologie Sociologie Tehnologiei Agronomie Informatică Ştiinţa materialelor Medicină Pagini de navigaţie Cronologii Portal Categorii Istoria Astronomiei, este istoria ştiintei [ştiinţei] care studiază corpurile cereşti
- Două din aceste hanate tătaresti [tătăreşti] au fost în mod deosebit remarcabile pentru longevitatea şi însemnatatea [însemnătatea] lor politico-militara: la nord, cel din Kazan de pe cursul superior al Volgii, şi cel din Astrahan la confluenţa fluviului cu Marea Caspică
- În multe localitaţi [localităţi] din judeţele Constanţa şi Tulcea se găsesc multe geamii
- n. Arheologic, agatârşii au fost identificaţi în grupul de morminte de pe Mureşul superior, de tipul Ciumbrud, care prezintă trăsături aparte, în contrast cu zonele înconjuratoare [înconjurătoare]
- Arheologic agatârşii au fost identificaţi în grupul de morminte de înhumane de pe Mureşul superior, tipul de morminte Ciumbrud, care prezintă trăsături aparte, în contrast cu zonele înconjuratoare [înconjurătoare]
- XIX, 28) menţionează că la agatârşi legile se cântau, pentru a fi invăţate [învăţate] pe dinafară
- } //]]> Istorie Batswana (pluralul de la Motswana) este termenul prin care sunt desemnaţi toţi cetaţenii [cetăţenii] Botswanei, dar care se referă şi la cel mai mare grup etnic din ţară (numiţi Tswana)
- Lăutari sunt cântăreţi [căntăreţi] şi instrumentalişti tradiţionali din Moldova
- Cu toate că a luat decizia să se confeseze pe tot parcursul romanului şi să işi [îşi] accepte condiţia mediocră, el rămâne ferm convins de faptul că uciderea deţinătoarei casei de amanet a fost justificată
- 00, ultimatumul dat autorităţilor române cu privire la retragerea trupelor din Irak Naşteri 0 121: Marcus Aurelius, împarat [împărat] roman (d
- Deplasamentul cuprinde greutatea navei goale (corpul, instalaţiile, mecanismele, apa şi combustibilul aflate în conducte, cărdări [cardări] etc.) şi greutatea încărcăturii (marfa, combustibilul, apa potabilă, şi de maşini, balastul, proviziile, ehipajul cu bagajele personale, pasagerii, greutăţile fixe etc.), care fac parte din tonajul deadweigt al navei
Gândirea_ca_element_de_biocomunicaţii
- Subconştientul este considerat anticamera conştienţei [conştientei], zona care „fermenteazăâ€� ideile sau sediul pregândirii
- Zone nespecifice Cuprinse în această categorie sunt părtile [părţile] corpului cu mulţi nervi în general (gâtul, subsuoara, etc)
- În prezent, Playboy este un producător şi distribuitor semnificativ de pornografie hardcore ca urmare a cumpărării societaţii [societăţii] ClubJenna Inc în 2006 şi pentru deţinerea a mai multe canale prin cablu pentru adulţi cum ar fi Spice Network
- Încălzirea gazelor are ca efect creşterea considerabilă a vitezei sunetului, deci gazele pot fi ejectate cu o viteză superioară vitezei sunetului în atmosferă, fără a depaşi [depăşi] însă viteza sunetului în ajutaj
- 5 Densitate 2,95 g/cm3 Strălucire sticloasă, grasă Transparenţă trasparent, opac Spărtura sidefie Clivaj neclar Habitus prismatic, frecvent pseudohexagonal, coloane sau agregate sub formă de dendrite Suprafaţa cristalului --- Cristale gemene frecvent Format:110 cristale grupate ciclic câte trei sau patru Punct de topire --- Conductibilitatea calorică --- Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia α, β, γ = 1,530
- La persoanele cu activităti [activităţi] ce necesită atenţie sporită (şoferi,persoane ce manevrează diferite utilaje), nu se administrează deoarece induce somnolenţă,diminuarea reflexelor
- A fost de asemenea câtată [cătată] şi de studenţii şi muncitorii care demonstrau în timpul protestelor din Piaţa Tiananmen din 1989 din China
- O casă cu un sistem domotic instalat trebuie să aibă multe calculatoare, probabil aranjate într-un perete, pentru a permite proprietarului să contoleze aplicaţiile din toate parţile [părţile] casei
- Sub Ludovic al XV-lea se îndepartează [îndepărtează] felurile indigeste, sosurile violente, amestecurile nearmonice
- Prin maieutică se înţelege o metodă prin care se urmăreste [urmăreşte] ajungerea la adevăr pe calea discuţiilor şi a dialogului
- 6 Zona Călata [Calată] 1
- Zona Călata [Calată] La începutul sec. al XIX-lea forma cea mai des întâlnită este gospodăria cu curte simplă, casă cu cameră de locuit, tindă şi pridvor la faţadă, cuptor de pâine cu „băbătieâ€� (sistem care apără acoperişul de scântei)
- Singurele diferenţe între cei doi, pe lângă înalţime [înălţime], sunt şi culoarea hainelor (Luigi este îmbrăcat în verde) şi litera de pe şapcă (L în cazul său)
- Hotel Ramada Sibiu **** Hotel Palace Dumbrava ***** Hotel Casa Moraru **** Hotel Continental Sibiu *** Hotel Împaratul [Împăratul] Romanilor *** Hotel Parc *** Hotel Continental Forum (fost Bulevard) **** Hotel Libra **** CASA IVAN ** Obiective turistice Catedrala Ortodoxă din Sibiu
- Negulici, pictor, traducător şi publicist român (n. 1812) 1924: Victor Hensen, om de ştiinţă român (n. 1835) 1943: Tony Bulandra, actor român (n. 1881) 1946: Ilarie Voronca, poet român (n. 1903) 1964: Douglas MacArthur, general american (n. 1880) 1975: Chiang Kai-Shek (Jiang Jieshi), om politic chinez (n. 1887) 1994: Kurt Cobain, cântareţ [cântăreţ] de rock american, membru al formaţiei Nirvana (n. 1967) 1996: Emilian Birdaş, episcop ortodox (n. 1921) 2003: Mariana Marin, poetă româncă (n. 1956) 2005: Saul Bellow, scriitor de origine canadiană, laureat al Premiului Nobel (n. 1915) 2008: Charlton Heston, actor american (n. 1924) Sărbători În calendarul romano-catolic: Sf
- Goetit Goethit Date generale Formula chimică: α-FeO(OH) Clasa mineralului: oxizi, hidroxizi Sistem de cristalizare: ortorombic Clasa cristalului: ortorombic bipiramidal Culoare: galben, brună Urma: galben, brună Duritate: 5 - 5,5 Masa specifică: (g / cm³) 4,3 Luciu: diamantin metalic, sidefiu Spărtura: neregulată Clivaj: perfect {010} Habitus: radial, acicular, prismatic, Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Indice de refraţie: α=2,260 β=2,393 γ=2,398 Birefrigenţă: Δ=0,138
- Otto Hahn şi Lise Meitner în laborator Energia nucleară provine din uraniu, un metal ce se gaseşte [găseşte] în scoarţa planetei
- Uraniul , un element rar în scoaţa [scoată] Pământului, e folosit pentru a produce căldură prin fusiune nucleară (spargerea atomilor din uraniu)
- Energia eoliană Puterea vântului acţionează asupra morilor de vănt [vânt] şi turbinelor care generează energie
- Ştudenţii [Studenţii] de naţionalitate franceză la Polytechnique au statut de élève officier
- În 1970 şcoala pierde statutul militar, dobândind un statut civil - însă rămâne sub tutela Ministerului Apărarii [Apărării] francez
- Bes În mitologia egipteană Bes era un zeu foarte urât, însă binefăcător, reprezentat ca un pitic care se schimonoseşte (cap mare, trup uniform, ochi bulbucaţi, limba scoasă, barbă de calţi [câlţi] şi pe corp piele de leu şi pene de pasăre)
- Povestea Răutatea făra [fără] limite a familiei Irazabal iese la iveală de două ori, distrugând, la diferenţa de 20 de ani, viaţa unei mamae şi fiicei sale
- După ce şi-a ispaşit [ispăşit] pedeapsa, Fedora iese din închisoare şi jură că îşi va recupera viaţa care i-a fost furată într-un mod atât de crud
- Denumirea provine de la verbul Ardire (it. a îndrazni [îndrăzni]) şi o traducere aproximativă în limba română ar fi vitejii
- Quadragesima Duminica a doua a păresimilor Duminica Sfintei Cruci Duminica Sfântului Ioan Scărarul Joia canonului celui mare Sâmbăta acatistului Duminica Sfintei Maria Egipteanca Sâmbăta lui Lazăr Săptămâna mare Duminica Floriilor Miercurea mare Joia mare Vinerea mare Sâmbăta mare Lăsatul secului de carne, în creştinism e una din cele două lăsaturi [lăsături] are secului, şi anume ziua sau zilele de frupt tocmai înainte de intrarea în păresimi
Cauzele_celui_de-al_doilea_război_mondial
- În legătură cu Cehoslovacia, primul ministru britanic Neville Chamberlain a spus: "Ce oribil, fantastic, este că noi ar trebui să săpăm tranşee şi să ne punem măstile [măştile] de gaze datorită neînţelegerilpr dintr-o ţară îndepărtată, dintre nişte popoare despre care nu ştim nimic
- Cei mai mulţi germani considerau că guvernul acceptase un armistiţiu în condiţiile înţelegerii greşite a sus-numitelor 14 puncte, în vreme ce alţii considerau că revoluţia germană fusese pusă la cale de "criminalii din noiembrie", cei care mai apoi aveau să ajungă în posturi cheie în nou înfiinţata [înfiinţată] Republică de la Weimar
- Războiul de frontieră sovieto-japonez Pentru detalii, vezi articolul Bătalia [Bătălia] de la Halhin Gol vezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]] vezi articolele [[{{{4}}}]] , [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]] vezi articolele [[{{{7}}}]] , [[{{{8}}}]] , [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]]
- În urma acestei infrângeri [înfrângeri], Japonia a făcut pace cu URSS, (până în 1945) şi, în schimb, şi-a îndreptat atenţia către sud, intrând în conflict cu SUA şi aliaţii acestora
Urmările_primului_război_mondial
- În Irlanda, întârzierile în rezolvarea problemei autonomiei provinciei, cauzate în parte de război, dar şi de Răscoala de Paşte din 1916 şi de încercara [încercară] eşuată de recrutare a irlandezilor, au crescut sprijinul pentru separatiştii radicali, şi a dus în mod indirect la izbucnirea războiului anglo-irlandez din 1919
- Regatul Unit şi Franţa aveau în Germania un potenţial adversar, care păstrase cam 80% din potenţialul economic şi industrial, fiind capabil de revanşă în câţva [câtva] ani
- spaţiul destinat înscrierii datei şi aplicării ştampilei unitătii [unităţii] la care a fost utilizat tichetul cadou
- Până în ziua de astăzi Korn deţine 6 nominaţii Grammy nominations, şi a câstigat [câştigat] 2 din aceste premii
- Unele specii nu erau mai mari decât un pinguin, dar altele erau cele mai mari animale zburătoare care au existat vreodată pe Pămant [Pământ]
- Cele treisprezece piese incluse pe album au textele axate mult mai mult pe tema dragostei decât produsele precedente ale cântăreţei [căntăreţei], iar în ciuda subiectelor mature ale melodiilor, acestea sunt foarte ritmate
- [25] Dancing Shoes reprezintă cel mai comercializat album al cântăreţei [căntăreţei] până în prezent, reuşind să obţină poziţii bune în topurile celor mai bine vândute albume din Spania (#12) [24] şi Polonia (#19) [26]
- Fanii cântăreţei [căntăreţei] au apreciat atât textul cât şi partea instrumentală a piesei
- Melodia a devenit un hit în ţara natală a cântăreţei [căntăreţei], Suedia, unde a câştigat poziţia cu numărul cinci în topul celor mai difuzate piese la radio, devenind astfel una dintre cele mai bine clasate piese în această ţară a Petrei Marklund
- Incepând [Începând] din secolul XIX râul este una dintre cele mai circulate căi fluviale din Europa, fiind navigabil pe o lungime de 12 km
- Silvină Date generale Formula chimică: KCl Clasa mineralului: halogenaţi Sistem de cristalizare: cubic Clasa cristalului: cubic, hexaoctaedric Culoare: albă, cenuşie, gâlbui [gălbui], roşcat, brun, viole Urma: albă Duritate: 1,5 - 2 Masa specifică: (g / cm³) 1,98 - 2 Luciu: sticlos Spărtura: neregulată Clivaj: perfect, {001}, {010} şi {100} Habitus: cubic, cubic combinat cu structuri fibroase Cristale gemene: {111} Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Unghiul de dispersie: 2vz ~ Alte caracteristici Radioactivitate: slabă: 16350 Bq/kg Silvină mineral cunoscut şi sub numele de clorură de potasiu este destul de rar întâlnit în natură din clasa halogenaţilor
- Se aminteşte că în 1489 Ştefan Vodă al Moldovei a cumpărat pământurile cu zloţi tătăreşti, iar hotarul ajungea până la Şelistea [Seliştea] Baian
- Fiind un aparat cu capsulă, îsi [îşi] "realizează" diferenţa de presiune, din diferenţa dintre presiunea statică şi presiunea totală, captată pe o secţiune perpendiculară pe direcţia de înaintare a planorului (avionului)
- Descompune mâncarea ingeratâ [ingerată]
- Procesul bandei Ionid care a acţionaţ [acţionat] pe vremea României comuniste
- Începand [Începând] cu 1880 s-au emis şi monede de argint de 5 lei
- Descoperirile arheologice au dovedit că aria înconjuratoare [înconjurătoare] a oraşului a fost populată permament începând cu 25
- Chiar dacă a existat o certă prabuşire [prăbuşire] economică faţă de secolele înfloritoare ale Imperiului în expansiune, este de domeniul exagerării a vorbi de o “economie naturalăâ€�
- Ei nu au fost împotriva culturii clasice ci pur şi simplu nu i-au arătat interes, preluând din ea doar partea care viza realităţi practice şi concrete, ştiinte [ştiinţe] precum arhitectura şi medicina
Uniunea_statală_polono-lituaniană
- În timpul a mai multor atacuri împotriva Rusiei, care era slăbită la începutul secolului al XVII-lea de grave tulburări politice, polono-lituanienii au reuşă cucerească Moscova şi să o stăpânească din 27 septembrie 1610 până pe 4 noiembrie 1612, când au fost alungaţi din oraş după după reluarea luptelor de căţre [către] ruşi
- liberum veto în (limba latină), "dreptul liber la veto", dreptul unui deputat din Seim de a se opune unei decizii majoritătii [majorităţii] participanţilor la o şedinţă a Seimului
- 1959: Vizita lui Richard Nixon în URSS (23–31 iulie) 1968: Exercitând presiuni asupra guvernului liberal cehoslovac, sovieticii anunţă desfaşurarea [desfăşurarea], la scară largă, de manevre militare în apropiere de Cehoslovacia
- În acelaşi an Organizaţia Mondială a Sănătaţii [Sănătăţii] a desfăşurat o campanie intensă de vaccinare şi de informare a opiniei publice cu privire la această boală
- Este bine-cunoscut veritabilul rechizitoriu al filozofului canadian Margaret Somerville, care printr-o analiză raţională şi cu argumente ştiintifice [ştiinţifice] a demonstrat că nu există o diferenţă între excizie (mutilarea rituală a fetelor) care este interzisă în Occident şi circumcizie (mutilare rituală şi ea, în ochii filozofului amintit şi nu numai), care să justifice acceptarea uneia dar intrezicerea celeilalte
- În timpul morţii, sufletele işi [îşi] petrec timpul aprofundând lecţiile învăţate în vieţile lor şi aşteaptă o următoarea viaţă în care să înveţe noi lecţii
- », desigur, «din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite [viţeA]»
- dar nu numai omul este demn de cântare, ci şi «piatra în rugăciune [rugăciuneA]» („statuile“), «a humei despuiare» („arta ceramică“), natura întreagă, «unda logodită sub cer», adică toată creaţia dumnezeiască
- Volumele compilate de manga s-au vândut într-un număr de 40 milioane de copii în Japonia, şi au ajuns în topul de vânzari [vânzări] de manga din Statele Unite
- Rukia şi-a transferat spiritul într-un gigai — un corp uman artificial — până când îşi va recăpăta abiliţatile [abilităţile]
- Ca şi Shinigami, hollows sunt facuţi [făcuţi] din materie spirituală şi nu pot fi detectaşi de către oameni normali
- Spărgând maştile [măştile], aceşti hollows redobândesc raţiunea, obtinând [obţinând] uneori şi forma humanoida, şi acces la puteri de shinigami
- [16] Kubo povesteşte că îi place să creeze personaje care au o "aparenţă inselătoare [înşelătoare]" (precum "baiaţi [băiaţi] buni cu feţe inspaimântătoare [înspăimântătoare]" şi "baieţi [băieţi] răi cu feţe blânde") deoarece Kubo a fost atras de oameni cu aceste "aparenţe contradictorii" şi că simte nevoia să "desenez oameni astfel când lucreaz"
- Bleach: The Best conţine douâsprezece [douăsprezece] din melodiile de început şi temele de final din serie, în versiunile cu întreaga lungime a melodiilor
- Două bombardiere sovietice au deschis focul cu mitralierele de la bord şi au doborât avionului de pasageri "Kaleva", care zbura pe ruta Tallinn – Helsinki şi care avea la bord trei valize diplomatice ale legătiilor [legaţiilor] americane din Tallinn, Riga şi Helsinki
- 300 de evrei care trăiau în Estonia mai înainte de declanşara [declanşară] războiului, între 1
- [39] După încheierea celui de-al doilea război mondial, ca parte a integrării mai profunde a statelor baltice în URSS, în paralel cu deportările populaţiei locale a avut loc o migrare a etnicilor ruşi şi a altor naţionalităti [naţionalităţi] ai Uniunii Sovietice
- htm Relaţiile statelor baltice cu SUA – sărbătorirea a 85 de ani de relaţii prieteneşti ^ Moţiune cu privire la situaţia din Estonia ^ Jusţiţia [Justiţia] în statele baltice în revista Time, 19 august 1940 ^ David J
- Schimbarea valenţei de Fe2+ la Fe 3+ determină scăderea mărimii atomului şi permite acestuia să intre în acelaşi plan cu ciclurile pirolice, putînd [puţind] astfel coordina restul de histidină, iniţiind schimbări alosterice îm lanţul globulinic
- Vanabina:Întălnită [Întâlnită] la urocordate, se pare că heteroatomul de ionul de vanadiu (ipoteză neconfirmată)
- Însă au existat modele care nu s-au bucurat de acelaşi success, astfel modelul coupé Avantime, care avea un design bizar, a înregistrat vânzari [vânzări] foarte slabe
- Ka'ba (în arabă înseamnă cub ), un monument de formă aproape cubică, de 15 m înălţime şi aproape 12 m lâţime [lăţime], având încastrată în colţul dinspre nord-vest "piatra neagră", este situată în centrul marii moschei, Al-MasÄŸid al-HarÄ�m (Preasfânta Moschee) construită din ordinul califul Omar (634-644)
- , cu Iulia, fiica împaratului [împăratului] Augustus, va trebui să se autoexileze 7 ani în insula Rhodos (6 î
- Acţiunea e plasată în al treilea an al împărătului [împăratului] Ahaşveroş (identificat de obicei cu Xerxes I) al Persiei
- Întotdeauna musai şi ceva mărunţis [mărunţiş] care ajungea în găleată, acolo unde era şi un ou
- Inmormântare [Înmormântare] religioasă ortodoxă română Cultul funerar Ceremoniile de înmormântare sunt moştenite de la romani
- Pomul de înmormantare [înmormântare] reprezintă doar una dintre ipostazele sub care se regăsesc anumite prezenţe vegetale de mare importanţă în viaţa românului
- Există, de exemplu, obiceiul închinării la brad a nou-născutului de către moaşă, ca şi al sădirii unui brad la naşterea pruncului, fapt ce semnifică infrăţirea [înfrăţirea] simbolică a celor doi
- Împreună cu aspectele religioase, în România, sărbătoarea Paştilor [Păştilor] simbolizează renaşterea şi înnoirea vieţii de zi cu zi
- Tâlmăcirea [Tălmăcirea] sensului obiectului este simplă: inel - nuntă, ban - bogăţie, pieptene - bărbat colţos, cuţit - ceartă, piatră - căsătorie amânată etc. După ce toate răspunsurile au fost date, cu toţii, trişti sau plini de speranţă, se adună în jurul căzănelului din care apa a fost înlocuită cu vin şi petrecerea începe
- Impăratul [Împăratul] Constantin I este cel care face legătura între religie şi stat folosind metodele de represiune ale statului pentru extirparea ereziei, printr-o astfel de măsură a împăratului va fi exilat Arius după Concilul din Niccea, considerat ca un pericol pentru biserică
- Warsaw, North Carolina Warsaw, Ohio Warsaw, Virginia Mai sunt şi în alte ţări localităţî [localităţi] numite Varşovia (Warsaw): Warsaw, Ontario Vezi de asemenea: Bătălia de la Varşovia Pactul de la Varşovia Această pagină de dezambiguizare afişează o listă de legături la articole care au nume identice sau susceptibile de confuzie
- Magma este rezultatul procesului de vulcanism, jucănd [jucând] un rol important în formarea rocilor magmatice
Proverbe_şi_expresii_din_limba_chineză
- Atingând adevărata inţelepciune [înţelepciune] vom vedea numai frumuseţea, frumosul
- Numele Alma-Ata se traduce prin "tătăl [tatăl] merilor"
- Originile karate-ului le constituie diferite stiluri de arte marţiale chinezeşti ( kung-fu sau gong-fu, respectiv kem-po în pronunţare japoneză), "strămoşul" fiind pokkeck (aşa-numitul "box chinezesc" sau "box de templu"), respectiv shaolin quang-fa, practicat de călugarii [călugării] templului shaolin
- Dalarna (câteodata [câteodată] cunoscută ca Dalecarlia) este o provincie a Suediei
- În România, eforturile de standardizare sînt în primul rând rezultatul muncii lui Gheorghe Sarău [Sărau], care a alcătuit o variantă purificată a limbii ţigăneşti, folosită acum în învăţământ
- Prezbitismul nu este o boală ci o condiţie care se întâmplă mai devreme sau mai tărziu [târziu] cu oricine
- Kylie este albumul de debut al cântăreţei [căntăreţei] pop Kylie Minogue
- Albumul a fost lansat şi în America de Nord, însa [însă] nu a avut succesul scondat, atingând numai locul 53 în Billboard 200
- Aici se descarcă acetilcolină care acţioneaza [acţionează] pe receptori nicotinici
- Cronologie – Adriana Balint Altceva (2001) Mai aproape de cer (2002) Tracklist Linişte (3:36) - Primul single Când viaţa (3:11) Eu caut (3:07) În iarna geroasă (4:30) Spre lumină (2:59) - Al doilea single Dă-mi a Ta iertare, Părinte (2:58) Doamne, trăieste [trăieşte] în mine (3:42) Cântă suflete (1:57) Spre lumină (versiune nouă) (3:03) Acest articol despre un album este un ciot
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- În cel mai mare secret , îşi ascunde sentimentele , iar când vrea , declansează [declanşează] puteri nebănuite
- Spărtura este fenomenul de spargere, fărămiţare [fărâmiţare], produs la un mineral ca urmare a unei loviri sau presiuni efectuate asupra lui
- Ambreiajul de tip uscat este şi el destul de raspândit [răspândit]
- Când NBS este în exces (de exemplu, reacţia este completă), acesta eliberează iodul din iodura de potasiu, care formează cu amidonul un complex de culoare albastră, indicând sfărşitul [sfârşitul] titrării
- Clipul baladei Heavy On My Heart a fost filmat chiar în România iar toate încasările din urma vânzării piesei au intrat în Anastacia Fund (Fundaţia Anastacia - organizaţie umanitară ce finanţează cercetările în legăturî [legături] cu cancerul la sân)
- Aceste vibraţii sonore implicând întreg corpul sunt întâlnite la majoritatea felinelor, ca şi la alte animale, dar mecanismul lor, ca şi utilitatea, ramân [rămân] de neexplicat
- exact Ca3[Si3O9] Clasa mineralului: silicaţi germanaţi Sistem de cristalizare: triclinic Clasa cristalului: triclinic-pinacoidal Culoare: incolor, alb, parţial cenuşiu, galben, roşu, brun Urma: albă Duritate: 4,5 – 5 Masa specifică: (g / cm³) 2,8 – 2,9 Luciu: sticlos, perlat pe feţele de clivaj Spărtura: neregulată Clivaj: perfect {100}, {001} gut {102} cu unnghi de 84,5°, 70° Habitus: masiv, rar cristal, acicular, fibros, rar tabular Suprafaţa cristalului: frecvent {001}, {540}, {100}, {101}, {102} Cristale gemene: frecvente cu axa [010], (100) Punct de topire: (°C) 1540 °C Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Indice de refraţie: nα = 1,616 – 1,640 nβ = 1,628 – 1,650 nγ = 1,631 – 1,653 Birefrigenţă: Δn = 0,013 – 0,014
- Fanii nu au ezitat să apară, casele de discuri având vanzări [vânzări] peste aşteptări
- Ingeniozitatea românilor, a dus la colaborări între trupele româneşti şi cele din străinatate [străinătate]
- Originar din America tropicală şi sudul Africii,arborele de cauciuc poate atinge o inăltime [înălţime] de 7-10 m.Este foarte potrivit pentru spaţii cu lumină multă
Începuturile_tramvaiului_orădean
- La 23 aprilie, adunarea Consiliului local a hotărât ca biletele tipărite deja să fie folosite timp de 6 săptamâni [săptămâni], după care să se revină la sistemul propus
- Ziarul mai putea fi botezat "Palma", "Pâinea neagră", sau "Infati" dar după discuţii îndelungate într-o sală de consiliu de la un hotel cochet de langă [lângă] Piaţa Presei Libere s-a ajuns la "Gândul Românesc" şi apoi, simplu "Gândul"
- Ca o caracteristică generală a acestui mod interpretativ, toţi "baladiştii" din categoria cântăreţilor [căntăreţilor] crooners cântau şi popularizau cântece din grupul inter-conectat de cântece, numite cu un termen colectiv, Great American Songbook
- Înainte de inventarea microfonului şi a amplificării sonore, posibile doar după invenţia tuburilor electronice de tipul diodei, cântăreţii [căntăreţii] trebuiau să fie posesorii unor voci puternice, dacă spectacolul avea loc într-o sală mai mare
- Crooners au rămas apreciaţi şi iubiţi printre pasionaţii muzicii pop tradiţionale, fiind reprezentaţi de cântăreţi [căntăreţi] activi şi apreciaţi făcând parte din diferite generaţii
- Printre aceştia se numără cântăreţii [căntăreţii] activi şi cunoscuţi Tony Bennett, Tom Jones, Michael Bublé şi Engelbert Humperdinck, care menţin aceast gen de interpretare muzicală în viaţă
Infrastructura_economiei_hidrogenului
- Proiectul a fost extins cu faza HyFLEET care a luat sfârsit [sfârşit] în ianuarie 2007 [16] [17]
- Aflat la intersecţia dintre Carpaţii Orientali şi Subcarpaţi, municipiul Moineşti se caracterizează printr-o aşezare colinară strategică ce a permis dezvoltarea unui oraş impărţit [împărţit] în mai multe zone principale: Centru (strada Tudor Vladimirescu), Lucăceşti, Văsâieşti, Hangani, Micleasca, Măgura ,Găzărie Monumentul artistic "Dada" La intrarea în oraşul Moineşti se află un monument înregistrat în patrimoniul UNESCO ce a fost realizat în memoria lui Tristan Tzara (100 de ani de la naştere) şi a curentului dadaist iniţiat de acesta
- Я (ia) - Eu ты (tî [ţi]) - Tu И (i) - Şi Сколько Ñ�тоит
- (Tî [Ţi] gavariş' po ruski/angliiski)
- Caroserie neportantă - nu preia forţele miscării [mişcării] maşinii 2
- Caroserie autoportantă - preia integral forţele miscării [mişcării] După formă şi funcţionalitate: Pentru detalii, vezi articolul Tipuri de caroserie vezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]] vezi articolele [[{{{4}}}]] , [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]] vezi articolele [[{{{7}}}]] , [[{{{8}}}]] , [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]]
- Un bit este cantitatea de informaţie necesară reducerii la jumatăte [jumătate] a incertitudinii
- Cantitatea de informaţie care ne-a fost dată este deci 1 bit, deoarece incertitudinea s-a înjumatăţit [înjumătăţit]: de la 6 la numai 3 valori posibile
- Cantoria - balconul cântăreţilor [căntăreţilor] din Domul din Florenţa, realizat între anii 1433-1438 - este ilustrată cu un şir de amoraşi dansând, care vor devenii foarte populari în arta Renaşterii
- Psihiatria de urgenţă intervine în cazuri acute: impuls la sinucidere, decompensare acută a unei psihoze preexistente etc. Gerontopsihiatria are ca obiect tulburările psihice la persoane în vârstă înaintată (în mod arbitrar dupâ [după] 60 de ani), care fie că au fost deja bolnavi psihic la o vârstă mai tânără şi trebuie îngrijiţi, respectiv trataţi în continuare, fie că manifestările mintale morbide sunt condiţionate de procesul de îmbătrânire
- Despre Lao-ce nu se ştie sigur dacă a trăit cu adevărat sau este dar un personaj imaginar, deoarece cuvăntul [cuvântul] Lao-ce în chineză înseamnă maestru bătrăn [bătrân]
- Găndurile [Gândurile] sale sunt despre viaţă şi despre oameni
- Datorită acestor cauze buddhizmul s-a răspăndit [răspândit] repede în China
- Mai important însă, atât în domeniul aviaţiei cât şi în cel al rachetelor se făcuseră progrese astfel încât, spre deosebire de etapa precedentă, existau la îndemâna [îndemână] cercetătorilor şi alte mijloace decât tunurile antigrindină, iar cercetările analizau comparativ toate aceste mijloace
- Al doilea album al cântăreţei [căntăreţei], Ciara: The Evolution, a fost lansat în decembrie 2006 şi s-a vândut în 2 milioane de exemplare în întreaga lume
Tipuri_de_meciuri_de_wrestling
- Câştigător este desemnat ultimul wrestler care reuşeşte să râmănă [rămână] neînvins
- Săngerările [Sângerările] sunt rareori reale, fiind provocate de cele mai multe ori în urma unui blading
Al_doilea_război_chino-japonez
- Milioane de chinezi aveau casele distruse de lupte sau de acţiunile tacticilor pămantului [pământului] pârjolit
- nucleul este înconjurat de un înveliş de electroni, care sunt incărcaţi [încărcaţi] negativ
- electronii sunt menţinuti [menţinuţi] de nucleu prin forţe electrostatice
- la ascultare, cea dintîi [dinţii], iar pravila şi canonul le făcea regulat
- Soldaţii din evul mediu erau imbrăcaţi [îmbrăcaţi] foarte strident pentru a impresiona inamicul
- De fapt, elevii implicaţi nu numai că trebuie să prezinte ei inşişi [înşişi] noile conţinuturi, ci şi să utilizeze tehnici adecvate fiecărei teme sau subiect, atât în cadrul muncii în grup sau în tandem, cât şi prin interpretare de documente, să verifice dacă ceilalţi şi-au însuşit noile cunoştinţe şi să motiveze clasa
- La Eliade se inversează (aparent) rolurile , Leana este cea care, în postura unei cântăreţe [căntăreţe] de prin cârciumile bucureştene din perioada interbelică, farmecă "fiarele" cu cântul ei
- Asigurătorul este persoana juridică, societate de asigurări, care în schimbul primei de asigurare de la asigurat îsi [îşi] asumă răspunderea de a acoperi pagubele produse bunurilor sau serviciilor asigurate
- Asigurările de răspundere civilă - asigurătorul îsi [îşi] asumă obligaţia de a plăti despăgubirea pentru prejudiciul adus de asigurat unor terţe persoane
- Asigurările obligatorii - rezultă din interesul economic şi social al întregii comunităţi pentru apărarea avuţiei naţionale, menţinerea continuităţii procesului de producţie şi protejarea victimelor unor accidente Asigurarea obligatorie se poate introduce atunci când bunurile unui important numâr [număr] de persoane fizice şi juridice sunt ameninţate de anumite riscuri astfel încât fiecare deţinător al bunului respectiv ar putea avea de suportat pagube la producerea riscurilor respective
- Asigurări contra avariilor şi altor riscuri specifice la care sunt supuse mijloacele de transport şi încarcăturile [încărcăturile] aflate în acestea
- Acest demers este fundamental atunci câd cineva işi [îşi] pune problema cunoaşterii de sine
- Oraşul este construit din piatră masivă şi este împodobit în interor cu fresce ce ilustrează înfâţişarea [înfăţişarea] fecioarele ce ar fi făcut parte, conform miturilor, din haremul împăratului
- Noul rege a construit la baza stâncii un complex imens de grădini, bazine şi fântani [fântâni]
- Exemple: fibrele implicate în răspunsul reflex dureros, fibre vegetative postganglionare Lezarea Dacă un axon este lezat (prin secţionare, zdrobire, anoxie, subsţante [substanţe] toxice), apare degradarea neuronală anterogradă şi retrogradă
- A fost în principiu construit în anul 1750 de împaratul [împăratul] Quianlong
- " Bătrînul său minunîndu-se de aceasta, s-a pocăit şi şi-a făcut chilie lîngă [lingă] mormîntul sfîntului
- El l-a pus iarăşi în mormînt, dar şi de astă [ăsta] dată l-a găsit afară
- Tubul neural se diferenţiaza [diferenţiază] progresiv, mai întâi în măduva spinării (partea caudală) şi în creier (partea rostrală), iar apoi creierul se diferenţeaza în trunchiul cerebral şi prozencefal
- Polifonia prin divizarea unei singure voci, specie a polifoniei, reprezintă cântatul pe mai multe voci, care apare în urma divizării unei melodii executate de mai mulţi cântăreţi [căntăreţi] într-o serie de variante simultane, mai mult sau mai puţin de sine stătătoare
- Dealurile din apropierea oraşului sunt ultimele ramificaţii mordice ale munţilor Poiana Ruscăi (înalţimea [înălţimea] lor maximă este de 697 metri) şi cuprind oraşul ca într-un semicerc ferindu-l de excese climatice
- “Deva, localitate de reşedinţă a judeţului Hunedoara, situată în stînga [stingă] Mureşului, la poalele ultimelor ramificaţii dinspre nord ale munţilor Poiana Ruscăi, la înălţimea de 187 m deasupra mării, deşi este o localitate relativ mică, numărând 34982 (1968), este totuşi un oraş pitoresc, important centru administrativ şi cultural — animată aşezare pe cursul de mijloc al Mureşului
- Izotopi Au fost caracterizaţi 13 izotopi radioactivi, cei mai stabili fiind No259, cu o rată de injumătăţire [înjumătăţire] de 58 de minute, No255 cu 3,1 minute, No253 cu 1,7 minute
- ) este o asociaţie ce vine în sprijinirea copiilor afectaţi de infecţia cu virusul HIV şi a membrilor familiilor acestora, infiinţată [înfiinţată] în anul 2000 în Timişoara
- Asigurarea exercitării drepturilor acestor persoane la invăţământ [învăţământ], la o şcolarizare normală şi la viaţa socială lipsită de discriminări pentru aceşti copii şi familiile lor
- Insă [Însă] după vizita istorică a Preşedintelui francez Charles de Gaulle în România din 1966, s-a luat decizia la nivel de partid, ca în uzina Dacia să producă autoturisme sub licenţă Renault
- Partea a doua Pregătiri de calătorie [călătorie] La cabană soseşte un singur oaspete Răsplata Iarna la Dorfli Sosesc prietenii Viaţa la munte merge înainte O minune la care nimeni nu se aşteaptă Se despart, dar îşi spun "la revedere"
- Mai ales după emancipare şi ieşirea din ghetouri , evreii de rit aşkenaz (ca, de altfel şi cei sefarzi) au influenţat şi au fost influenţaţi de culturile popoarelor europene pe lânga [lângă] care au trăit
- După retragerea stăpânirii romane din Dacia, populaţia din Ţara Beiuşului, organizată în obşti săteşti, a continuat să practice agricultura, creşterea animalelor şi meştesugurile [meşteşugurile]
- Reforma agrară din 1921 aduce unele imbunătăţiri [îmbunătăţiri], contribuind la dezvoltarea relaţiilor de producţie capitaliste din agricultura şi îmbunătăţind situaţia materială a unei părţi a ţărănimii
- Agneţul are patru părţi: IC («Iisus») – XC («Christos») – NI – KA (în greacă nika= «învinge [învingeA]»)
- Impărţirea [Împărţirea] administrativă Impărţirea [Împărţirea] administrativă actuală după reorganizarea teritorială din 1972/73: Kreisfreie Städte (oraşe libere) Augsburg Kaufbeuren Kempten (Allgäu) Memmingen Districte Aichach-Friedberg Augsburg (district) Dillingen (district) Donau-Ries Günzburg (district) Lindau (Bodensee) Neu-Ulm (district) Oberallgäu Ostallgäu Unterallgäu Regiuni guvernamentale din Bavaria Oberfranken | Unterfranken | Mittelfranken | Schwaben | Oberpfalz | Oberbayern | Niederbayern Acest articol despre Bavaria este un ciot
- Cele mai bune dintre programele ce insoţesc [însoţesc] TV tunerele permit chiar şi reglajul fin pentru fiecare canal
- Cel puţin 10 secunde de imagini video, necomprimate, de pe televizor, cer 300 MB de spaţiu de stocare care însumeaza [însumează] cel puţin 200 de floppy-disk-uri, de exemplu
- Zona este alcătuită din mai multe subzone: a Munţilor Trascău [Trăscău], a Albei şi Ampoiului, situată pe cursul mijlociu al Văii Arieşului, între Baia de Arieş la apus şi Buru la răsărit, o zonă izolată, păstrătoare de elemente etnografice arhaice
- Mocanii şi aromânii: între fraternizare şi antagonism Mocanii, păstori români transilvăneni, care, după cum am văzut mai sus ajungeau -de regulă- în decursul transhumanţei la sud de Dunăre, şi în Cadrilater sau în împrejurimile Varnei, iar uneori în Rodopi şi în Rumelia Orientală, i-au intâlnit [întâlnit] adesea în peregrinările lor pe aromâni, mai ales ramura grămuşteană a acestora
- Atât în graiul local cât şi în aromâna sud-dunăreană, lupşă înseamna [înseamnă] 'lupoaică'
- [1] Prăbuşirea gravitaţională a unei stele, însotiţă [însoţită] de eliberarea unei mari cantităţi de energie
Campania_italiană_(primul_război_mondial)
- În toamna anului 1917, datoritî [datoriţi] situaţiei superioare pe Frontul de est (prm), austriecii au primit întăriri apreciabile, incluzând şi forţe de asalt germane
- Echipaj 5 membri Lungime 6,9 m Lăţime 3,4 M Înâlţime [Înălţime] 3,0 m Greutate 44,8 t Blindaj 100 mm Armament principal un tun de 75 mm Kw
- Evitănd [Evitând] înclinarea tradiţională de a crea un proiect comlicat, s-a făcut unul simplu care avea multe în comun cu T-34, blocul tancului, turela, motorul diesel, suspensiile în foi, poziţia şenilelor şi alte caracteristici
- Datorită superiorităţii temporale pe frontul rusesc, sovieticii au început dezvoltarea unui nou tip de tanc şi îmbunătăţirii unor tunuri antitanc , din vânatorul [vânătorul] de tancuri Su-72 şi schimbarea tunului de pe T-24 cu altul de mare viteză, acest lucru s-a întâmplat după ce Panther a stat un timp pe front
- Unitaţile [Unităţile] capturate de sovietici se menţineau în stare de funcţionare pentru a putea fi utilizate
- în variante s-a conservat „aruncarea“ lui în trei suliţe (săbii), ori în trei ţăpi [ţapi] / ţăpuşte, potrivit scenariului trimiterii Mesagerului Celest din sanctuarul mic-rotund de la Sarmizegetusa: «ori să-l taie, ori să-l puşte, / să-l arunce-n trei ţăpuşte
- Jertfa / sacrificiul protagonistului, în numele poporului său de Dax / Daci („oameni sfinţi, cei mai drepţi / viteji“), se constituie într-o sublimă alegorie a nuntirii cu cosmosul, deoarece se face trecerea de la nivelul abstract, al morţii posibile – prin aruncarea lui în cele trei ţăpi [ţapi] / suliţe –, la nivelul concret, al nunţii cosmice: ' „Şi la nunta mea / a căzut o stea
- Este sintetizat din acidul lisergic, derivat din cornul de secară, o ciupercă a grânelor, ce de obicei se regăseste [regăseşte] pe orez
- Cuprins 1 Origini 2 Primele acte de rezistenţă 3 Înfiintarea [Înfiinţarea] primelor grupuri de rezistenţă 4 Rezistenţa în munţi - "Andartiko" 4
- Înfiintarea [Înfiinţarea] primelor grupuri de rezistenţă Lipsa de legitimitate a guvernului marionetă şi inactivitatea celor mai importanţi politicieni rămaşi în ţară au dus la apariţia unui vid de putere şi la lipsa unei forţe care să ralieze populaţia civilă împotriva ocupantului
- Dinastia macedoneană (867 - 1056) a fost o dinastie de împăraţi bizantini, întemeiată de Vasile I, după asasinarea împaratului [împăratului] bizantin Mihail III Beţivul
- Al şaselea album, Total Death, a fost lansat în 1996 şi a avut versuri scrise de patru alţi cântăreţi [căntăreţi] de Black Metal
- Evenimente 1542: Catherine Howard, a cincea soţie a lui Henric al VIII-lea al Angliei este executată pentru adulter 1849: Delegaţia condusă de mitropolitul Andrei Şaguna prezintă împaratului [împăratului] Franz Joseph Petiţiunea generală a fruntaşilor români din Transilvania, Banat şi Bucovina, prin care se cerea recunoaşterea naţiunii române (13/25) 1853: Medicul şi ortopedul Charles Gabriel Pravaz a inventat seringa 1856: Încep lucrările Congresului de Pace de la Paris care pune capăt Războiului Crimeii 1867: Dunărea Albastră a compozitorului Johann Strauss a fost prezentată în premieră la Viena, Austria 1895: A fost brevetat Cinematograful Lumiere, aparat de filmat, de proiecţie şi de copiat, realizat de fraţii Louis şi Auguste Lumiere
- Când pictorul ramâne [rămâne] singur, Angelotti iese din ascunzătoare şi recunoscând în Cavaradossi pe vechiul său prieten, îi cere sprijinul
- Cu toate iscodirile acesteia, Mario nu-şi tradează [trădează] prietenul
- Floria recunoaşte asemănarea picturii cu Marchiza Attavanti şi îsi [îşi] manifestă gelozia
- Spoletta îi raportează că, deşi au urmarit-o pe Tosca şi au perchiziţionat vila lui Cavaradossi, agenţii de poliţie nu au reuşit să-l gasească [găsească] pe Angelotti
- Plutonul îl ucide însa [însă] pe Mario, iar Tosca, disperată, se aruncă de pe platforma castelului, în abis
- După 1989 s-a încercat reînfiinţarea ziarului, dar climatul politic a fost de aşa natură încât apariţia ziarului a fost menţinuta [menţinută] decât vreo jumătate de an
- Kabala este numele purtat de mai multe localităti [localităţi] din întreaga lume: Kabala, comună în Judeţul Järva, Estonia Kabala, oraş în Sierra Leone
- verde, albastru, roz, roşu, auriu, alb Urma albă Duritate 7,5 - 8 Densitate 2,6 – 2,9 Luciu sticlos Transparenţă transparent până la translucid Spărtura concoidală, neregulată, sfărmicioasă Clivaj incomplet după {001} Habitus prismatic, columnar, sub formă de plăci, granular, masiv Suprafaţa cristalului Cristale gemene Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia α=Δ=0,004-0,007 Policromism galben-verzui – albastru-verzui Deviaţia optică uniaxială (negativă) Unghiul de dispersie 2vz ~ alte caracteristici Reactivitatea chimică nu este atacat de acizi Minerale asemănătoare crisoberil, spinel, apatit, turmalină Radioactivitate inexistentă Magnetism inexistent Caracteristici deosebite Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Beril Berilul este un mineral din clasa ciclosilicaţilor, alumosilicat de beriliu, cu formula chimică Be3Al2(SiO3)6
- Västmanland (câteodata [câteodată] cunoscută ca Vestmania) este o provincie a Suediei
- Prin apropierea hotarului sudic cu Todireşti, Soloneţ şi Comăneşti, la aproximativ 800 m – 1 km trece şi linia de cale ferată Suceava – Cacica – Păltinoasa – Gura Humorului, care are staţii atât în Soloneţ, cât şi în Comăneşti, astfel că şi legătura pe calea ferată este la îndemâna [îndemână] locuitorilor
- } //]]> Personalităţi Personalitaţi [Personalităţi] din Raionul Rîşcani: Boierul Rîşcan-Derojinski Nicolae Botnariuc (n. 1915), zoolog şi biolog român este autorul a peste 150 de lucrări
- De asemenea, albastrul simbolizează infinitul, depărtarile [depărtările] mării şi ale cerului, iar floarea poate fi fiinţa care păstrează dorinţele
- Important rămane [rămâne] însă faptul că semnificaţiile întregului poem pivotează în jurul unui cuvânt, a cărui încărcătură stilistică, dirijată de gândirea înaltă a poetului, depăşeşte cu mult condiţia lui, modestă de adverb
- Naşteri 0 146: Septimius Severus, împarat [împărat] roman (193–211), fondator al dinastiei Severilor (d
- Acest tip de locomotivă a înlocuit treptat locomotiva cu abur, avănd [având] avantaje substanţiale
- Kabala este numele purtat de mai multe localităti [localităţi] din întreaga lume: Kabala, comună în Judeţul Järva, Estonia Kabala, oraş în Sierra Leone
- Fanele lui Cătălin l-au aşteptat ore în şir pentru autografe şi poze, iar Cătălin le-a răsplătit eforturile petrecând o bună parte a serii în compania lor, răspunzându-le la toate întrebarile [întrebările] şi făcând fotografii
- Motivele puteau fi: neinţelegeri [neînţelegeri] apărute intre membrii grupărilor adverse, câstigarea [câştigarea] respectului adversarilor, incălcarea [încălcarea] teritoriului celeilalte bande şi altele, cea care câstigă competiţia arătând prin asta ca este mai puternică decât cealaltă
- Metalcore Origini stilistice: Hardcore punk Extreme metal Crossover thrash Origini culturale: Sfarşitul [Sfârşitul] anilor 1980, S
- Gheorghiu-Dej mentiona expres ca "fiii elementelor exploatatoare" nu puteau urma decăt anumite tipuri de invăţămănt [învăţământ]: "Ei trebuie îndreptaţi către şcolile profesionale pentru muncitori calificaţi, pentru a-i aduce spre producţie
- Prinşi în vărtejul [vârtejul] vremurilor
- 072 spaţii locative, 10 gradiniţe [grădiniţe] pentru copii, 8 şcoli, un Colegiu Naţional, 5 licee, o şcoală post-liceală, un campus universitar, un spital cu 600 de paturi şi diferite instituţii culturale
- Numele actual al municipiului vine de la cuvântul românesc, de origine slavonă, „slobozieâ€� care desemna o localitate nou înfiinţata [înfiinţată] care era scutită de anumite dări
- iar "slobozie", după cum a explicat şi călătorul cărturar Paul de Alep, care a vizitat Slobozia în 1658, însemna un teritoriu liber, unde cine se asează [aşează] e scutit de anumite obligaţii fiscale
- Timpul este de asemenea o problemă de o mare importanţă socială, având valoare economică ("timpul înseamna [înseamnă] bani"), precum şi o valoare personală datorită timpului limitat din fiecare zi şi din vieţile noastre
- Prin multiplicarea acestor grupuri de arcuri se putea obţine o construcţie foarte solidă, capabilă să susţină, prin încrucisarea [încrucişarea] de ogive, bolta edificiului, oricare ar fi dimensiunile ei
- Protestatari mărşaluind [mărşăluind] către Palatul de Iarnă Masacrul din dumninica însângerată din Sankt Peterburg Soldaţii tarului deschizând focul asupra protestatarilor în faţa Palatului de Iarnă Duminica însângerată (în limba rusă:Кровавое воÑ�креÑ�енье) a fost un incident petrecut pe 22 ianuarie 1905 (9 ianuarie conform calendarului iulian folosit la acea vreme în Imperiul Rus), în timpul căruia demonstranţii paşnici, neînarmaţi, care doreau să înmâneze o petiţie ţarului Nicolae al II-lea au fost împuşcaţi de gărzile imperiale în Sankt Peterburg
- Preotul Gheorghi Gapon a fost fondatorul Uniunii muncitorilor din fabricile şi uzinele ruseşti, o organizaţie înfiintată [înfiinţată] şi sponsorizată de poliţie, gândită să abată nemulţumirile populaţiei de la activităţile revoluţionare
- Insignă Stahanovist Denumirea de stahanovism vine de la minerul sovietic Alexei Grigorievici Stahanov care, în noaptea de 30 spre 31 august 1935, a depăşit planul de muncă de peste 7 ori, extragând [extrăgând] 102 tone de cărbune din mina Tentralnaia Irmino, faţă de norma obişnuită de 14 tone/schimb
- În general, verbele copulative sunt acelea care formează predicat nominal împreună cu cealăltă [cealaltă] parte de vorbire cu funcţie a numelui predicativ
- Acesta moare la 68 de ani lasând [lăsând] o importantă avere mobiliară la care au ridicat pretenţii în lipsă de testament rudele sale colaterale după mamă, precum şi statul francez
- 2 După particularitaţile [particularităţile] constructive 2
- particularitaţi [particularităţi] constructive (tipul motorului, tipul transmisiei, tipul propulsiei)
- Succesorii săi conservau titlul pâna în anul 1806 , chiar dacă propriul Sfânt Imperiu Roman de Naţiune Germană a fost practic darâmat [dărâmat] în 1648 , după Tratatul de la Westfalia
- Imediat după exilarea frăţilor [fraţilor] din hacienda, Norma s-a divorţat cu soţul său, Fernando Escandón (Juan Pablo Shuk)
- Categorii muzicale Pentru a întelege [înţelege] cât mai bine modul de comunicare cu ajutorul muzicii este necesară definirea elementelor ce caracterizează categoriile muzicale: Muzica orchestrală Pentru a înţelege pe deplin ceea ce reprezintă muzica orchestrală trebuie să înţelegem ce reprezintă orchestraţia
- [8] Specia s-a adaptat bine la schimbările antropice ale mediului, pasărea cuibărind pe structuri create de om şi căutand [căutând] hrana în spaţiile deschise de acesta (parcuri, exploatări agricole etc)
- [2] Ambii părinti [părinţi] clocesc ouăle
- Tipuri de bătălii Bătălia de la Gettysburg, 3 iulie 1863 , de Currier şi Ives Batăliile [Bătăliile] pot fi date pe pământ, pe mare şi în aer
- În ziua ce a urmat bătăliei de la Waterloo, unii ofiţeri britanici nu ştiau cum să denumească evenimentuul la care fuseseră părtaşi: "batălie [bătălie]" sau "acţiune"
Listă_a_fostelor_capitale_naţionale
- Hr cucerită de Parţia [Pârtia] Ctesiphon Iran (Imperiile Parţiaan şi Sassanid) circa 64 î
- Vaporizare peliculară (în film), în care, când suprafaţa de încălzire atinge o anumită temperatură (mare), formarea vaporilor este contină [conţină] pe toată suprafaţa, între suprafaţă şi lichid apârând [apărând] un film de vapori continuu
- Bazaltul care conţine mai multă olivină devine sfărămicios [sfărâmicios] neputând fi utilizat în construcţii
- Baronul înţelege pericolul şi se salvează, dar ducele, inhalând fară [fără] voie gazul toxic, moare
- "Legal opinion", greşit tradus în limba română ca "opinie legală") se întelege [înţelege] actul redactat, de obicei, de către un avocat
- Motivele declinului sunt persecuţia directă a agricultorilor care vad Acvila Imperială ca pe un pericol pentru turmele lor, şi distrugerea zonelor naturale convertite în pamânturi [pământuri] cultivate
- Pescuit intens (se vâneaza [vânează] balene)
- prin alte mijloace decât cuvintele ,prin mişcari [mişcări],gesturi,mimică,de pildă pantomima(naraţiuni nonverbale)
- Cântăreţi [Căntăreţi] de muzică populară Pentru detalii, vezi articolul Listă a interpreţilor de muzică populară din România vezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]] vezi articolele [[{{{4}}}]] , [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]] vezi articolele [[{{{7}}}]] , [[{{{8}}}]] , [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]]
- Caracteristici Planta arată ca un mic copăcel, cu frunze lucioase, care poate atinge înalţimea [înălţimea] de 7 metri (în condiţiile în care are spaţiu suficient şi condiţii climaterice adecvate)
- Se înmulteşte [înmulţeşte] foarte repede şi creşte în aproape orice mediu
- Noul nume este gândit să construiască un personaj imbunătăţit [îmbunătăţit], distinct, aflat în atenţia publicului
- De exemplu: Dacă nu este înauntru [înăuntru], atunci este afară
- Prin urmare el nu este înauntru [înăuntru]
- 1878: Rusia a luat în stapânire [stăpânire] totală Basarabia
- Este vorba de colonişti bajuwari (bavarezi), aduşi de către familia de Andechs din regiuni bavareze (nefrancone) la Bayreuth, pentru lucrări de defrişare ale pădurilor şi de întemeiere a unei localităti [localităţi]
- Pescuit cu lanseta Poate fi împarţit [împărţit] şi acesta în două categori: Pescuitul la crap De ce pescuitul la crap
- descarcări [descărcări] MP3
- Strălucirea fiului-soare, aflat în zenit, corespunzând creârii [creării] axei soare-foc (pentada)
- Această stăpânire era însă râvnită şi de titani, care, instigaţi de Hera, l-au ademenit pe tânărul Dionysos cu jucării şi cu merele Hesperidelor, l-au sfâşiat şi l-au măncat [mâncat]
- Pentru a îndupleca pe paznicii acestui lac să îi permită să bea din apa aceasta miraculoasă, adeptul trebuie să foloseascâ [folosească] formula: "Sunt un fiu al pământului şi al cerului înstelat
- Ion Luca Caragiale, O noapte furtunoasă Şi când mă uit înapoi, doi hojmălăi [hojmalăi] se şi luaseră după mine
- Risipite se-mptrăştie a duşmanilor şiraguri, Şi gonind biruitoare tot veneau a ţării steaguri, Ca potop ce prapădeşte [prăpădeşte], ca o mare turburată — Peste-un ceas păgînătatea e ca pleava vînturată
- → are ca sursă de informaţii date obţinute sub formă de măsuratori [măsurători] sau înregistrări
- Totodată, paraclinic, au fost concepute instrumente care realizează masurători [măsurători] ale însuşirilor fizico-chimice în preparatele biologice
- Dacă guvernul nu obţine votul de încredere, Seimul, într-o perioadă de 14 de zile, alege Primul Ministru şi miniştrii conform unor principii asemănatoare [asemănătoare]
- În 1867, după crearea monarhiei dualiste (Regatul Galiţiei şi Lodomeriei a rămâs [rămas] în Imperiul Austriac), autonomia a fost mai extinsă
- Datorită acelor schimbări, Galiţia a devenit centrul mişcarii [mişcării] liberaţioniste poloneze
- Acorduri asemănatoare [asemănătoare] au fost semnate în Szczecin şi în Silezia
- În februarie 1981, Ministrul Apărarii [Apărării], generalul Wojciech Jaruzelski a ocupat funcţia de Prim Ministru şi apoi, în octombrie 1981, a fost numit Primul Secretar al partidului
- Alte localităţi aflate pe acest punct pe teritoriul Poloniei nu sunt de acord cu calculele ştiintifice [ştiinţifice]
- Suplimentul pentru transportul urban, tramvaiul rapid, funcţionează în PoznaÅ„ [10] , sisteme asemănatoare [asemănătoare] sunt construite şi în Cracovia [11] , Szczecin [12] şi Å�ódź [13]
- Literatura poloneză datează din secolul al XII-lea şi include mulţi poeţi şi scriitori renumiţi, precum Jan Kochanowski, Adam Mickiewicz, Henryk Sienkiewicz (câştigatorul [câştigătorul] Premiului Nobel 1905 [24] ), BolesÅ‚aw Prus, WÅ‚adysÅ‚aw Reymont (câştigatorul [câştigătorul] Premiului Nobel 1924 [24] ), Juliusz SÅ‚owacki, Witold Gombrowicz, CzesÅ‚aw MiÅ‚osz (câştigatorul [câştigătorul] Premiului Nobel 1980 [24] ), WisÅ‚awa Szymborska (câştigatorul [câştigătorul] Premiului Nobel 1996 [24] ), StanisÅ‚aw Lem, Ryszard KapuÅ›ciÅ„ski
- Atunci când moda vinului fiert a prins printre oraşeni [orăşeni], s-a îndulcit mai întâi cu miere şi apoi cu zahăr şi alte condimente
- 1933) 1872: Ludwig Klages, filozof, psiholog german şi fondatorul grafologiei stiinţifice [ştiinţifice] (d
Ungaria_în_timpul_celui_de-al_doilea_război_mondial
- În septembrie, Italia şi Germania a impus României prin Dictatul de la Viena (Al doilea arbitraj), transferarea către Ungaria a jumătătii [jumătăţii] nordice a Transilvaniei
- Mai ales la copii există pericolul apariţiei unor intoxicaţii grave atunci când preparatele sunt lăsate la îndemâna [îndemână] lor
- добрай раніцы/dobraj ranicy [dóbrai rániţî [niţi]] – Bună dimineaţa
- Titluri şi alte denumiri Numele de Sauron provine din adjectivul 'saura', care în limba Quenya ( limbă ficţională inventată de Tolkien ) înseamna [înseamnă] abominaţie
- Imaginat cu şuvite [şuviţe] de apă, ţâşnind din umeri, este adesea reprezentat antropomorfic
- Referinţe "Enuma Eliş" "Gândirea asiro-babiloniană în texte", Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1975 "Civilizaţia asiro-babiloniană", Walter Krauss, Editura Prietenii Cărţii, 1996 "Dicţionar de mitologie generală", Victor Kernbach, Editura Albatros, Bucureşţi [Bucureşti], 1995 Acest articol legat de un subiect de mitologie este deocamdată un ciot
- Însă imaginile arată că ea îşi iubea soţul foarte mult, cea ce spune că nu ea l-ar fi ucis, iar coloana strâmbă a fost provocată la îmbalsămare [îmbălsămare]
- El l-a ucis pentru a-i lua puterea şi conducerea, fapt ce chiar s-a întamplat [întâmplat]
- Căzătura i-ar fi afectat şi cutia toracică, cea ce presupune că ea fost scoasă la îmbalsămare [îmbălsămare]
- Gaura de la cap ar fi fost produsă la îmbalsămare [îmbălsămare], probabil că atunci când creierul i-a fost scos, i-ar mai fi rămas puţin, de aceea, restul creierului a fost scos prin cap, iar cheagul de sânge nu era altceva decât o urmă de raşină, de ulei
- Mai târziu specialiştii au încercat să aşeze capitolele în ordine cronologică, şi printre musulmani există un consens privind impărţirea [împărţirea] capitolelor în cele revelate la Mecca şi cele revelate la Medina
- Astfel, aşa cum acceptă tradiţia islamică însăşi, în mod suprinăztor, cuvântul lui Alah a fost practic transmis spre păstrare de către Profet tovarăşilor lui, şi asta prin memorare, astfel încât, cum era de aşteptat, au survenit curând după dispariţia acestuia neîntelegeri [neînţelegeri] şi dispute, provocate de inadvertenţele exprimate de multitudinea de crâmpeie orale ale companionilor care i-au supravieţuit lui Mahomed
- Din această perspectivă Coranul este văzut ca o corectură adusă carţilor [cărţilor] sfinte iudaice şi creştine
- (Aceasta nu inseamnă [înseamnă] că un om este predeterminat în acţiuni sau să trăiască o anumită viaţă
- : makrÅ«h, "detestabil", "scârbos"), un lucru pe care Legea l-a interzis, însă fară [fără] să insiste asupra acestei interziceri
- Alte grupări Un grup musulman foarte mic, localizat în special în Statele Unite ale Americii, urmează invăţăturile [învăţăturile] lui Rashad Khalifa şi se numesc „supuşii" (care nu este altceva decât o traducere a cuvântului arab مسلمون muslimÅ«na „musulmanii")
- Există un grup şi mai mic de musulmani care pretind că reprezintă invăţăturile [învăţăturile] autentice ale lui Rashad Khalifa care par să se fi desprins din „supuşi"
- Fructele, numite samare sunt formate din una-două aripioare de consistenţa hârtiei, putînd [puţind] fi uşor răspindite de vînt
- Cum ştim, prin populaţia unei stâne aromâneşti, la vremea respectivă, trebuie să înţelegem o fară [fără], o alianţă de fălcări, dacă nu un celnicat, un fel de trib alcătuit din familii legate prin interese economice şi de rudenie
- Mesianicii sunt păstrători ai religiei iudaice (v.Iudaism), în forma ei scripturală, serbînd [şerbind] Shabbatul (Sabatul sau Sîmbăta
- Diferenţa dintre mesianici şi evreii creştini o reprezintă tocmai rămînerea primilor lîngă [lingă] principiile de bază ale iudaismului combinat cu creştinismul primelor secole creştine (credinţa în Yeshua ha Maschiach, serbarea Shabbatului, serbarea Frîngerii Pîinii - Euharistia, v. Creştinimsul, o dietă kosher, ş
- Îi amintim pe compozitorii Ionel Fernic şi Ion Vasilescu, ai căror tangouri au fost interpretate de cântăreţii [căntăreţii] Cristian Vasile, Jean Moscopol, Gion ş
- În mod obişnuit, cântăreţii [căntăreţii] sunt fideli unui local pentru un număr de ani
- ^ Totuşi, este mai puţin cazul cântăreţilor [căntăreţilor] de muzică uşoară (vezi situaţia interpreţilor de rock), care erau percepuţi, atât de conducere, cât şi de popor, ca fiind inofensivi
- Mişcarea calvinistă preţuia valori creştine precum: modestiea, curăţenia spirituală, cumpătara [cumpătară] şi munca asiduă
- Dacă s-a oprit într-o stare 'acceptă', atunci automatul acceptă cuvăntul [cuvântul]
- Pentru aceste persoane, contactul cu ţelina poate fi fatal, întrând [intrând] în şoc anafilactic
- Interpretarea acestor noi definiţii de către arbitri încă este controversată, în primul rând din cauza incertitudinii asupra a ce mişcari [mişcări] poate un jucător aflat în poziţie de offside să facă pentru a nu fi considerat participant activ la fază
- 1 A 3 Cântăreţe [Căntăreţe] lirice //<
- De-a lungul râului au avut loc două bătălii în timpul Primului râzboi [război] mondial
- Pe când unii consideră că Andouillettul fierbinte miroase a fecale, toate astfel de substanţe sunt înlaturate [înlăturate] din motive de siguranţa a mâncării
- Testarea acestui mic program de calculare a radăcinii [rădăcinii] reale a oricărei ecuaţii de grad trei a fost subiectul acestei experimentări
- Forţele britanice au dat atacuri la baionetă în timpul războiul din insulele Falkland, caşi [câşi] în timpul invadării Irakului [1]
- Glas Vidrele de mare scot diverse sunete, majoritatea cărora seamănă cu nişte ţipăte [ţipate]
- Numărul lor a crescut în mod explosiv între secolele al XV-lea şi al XVII-lea, alimentat fiind de valurile succesive de boieri ruteni sărăciţi , negustori şi iobagi fugiţi de pe moşiile stapânilor [stăpânilor] feudali polono-lituanieni
- Un detaşament de cazaci a mărşaluit [mărşăluit] prin Piaţa Roşie în timpul faimoasei parade a victoriei din iunie 1945
- La sfârşîtul [sfârşitul] războiului, americanii şi britanicii au hotărât să "repatrieze" mai mult de 150
- În Ucraina, unde cazăcimea [căzăcimea] reprezintă o moştenire istorică şi culturală, există încercări de recreaare a imaginii cazacilor ucrainieni, imagine care a supravieţuit perioadei sovietice prin diferite imagini de propagandă, ca aceea care glorifică Rada de la Pereiaslvl
- În Nalcik se găsesc următoarele instituţii de invăţământ [învăţământ] superior: Universitatea de Stat Kabardino-Balcară Institutul Kabardino-Balcar de Afaceri Institutul de Stat Kabardino-Balcar ale Artelor Academia Agriculturală de Stat Kabardino-Balcară Atacul din octombrie 2005 Pe 13 octombrie 2005, un grup de rebeli ceceni înarmaţi a luat cu asalt clădiri guvernamentale ruseşti şi secţii de poliţie din Nalcik
- Echilibrul Donnan se referă la faptul că proteinele incărcate [încărcate] negativ nu pot ieşi din celulă, în timp ce proteinele incărcate [încărcate] pozitiv pot face acest lucru foarte uşor
- În general, polakiuria este determinată de scăderi funcţionale sau organice, temporare sau definitive ale capacitătii [capacităţii] vezicale (acelaşi volum de urină totală este împărţit în mai multe micţiuni), fiind rezultatul unei boli: o boală care antrenează o iritaţie a vezicii urinare (cistită, prostatită, tumoră sau litiază urinară)
- Acesta încuviinţă cu dragă inimă, căci dragostea lui era de asemenea atât de puternică, încăt [încât] nu se conformă decât după zece ani apelului lui Hector de a veni în ajutorul Troiei asediate
- 1 Gostinîi [Goştinii] Dvor din Moscova 2
- 2 Gostinîi [Goştinii] Dvor din Arhanghelsk 2
- 3 Gostinîi [Goştinii] Dvor din Kostroma 2
- 4 Gostinîi [Goştinii] Dvor din Sankt Petersburg 3 Pasajele şi arcadele 3
- Centrele comerciale acoperite din Rusia Gostinîi [Goştinii] Dvor din Moscova Gostinîi [Goştinii] Dvor din Moscova Centre comerciale acoperite, având multe din caracteristicele mall-urilor de astăzi s-au dezvoltat în primul rând în Rusia
- Primul asemenea centru comercial este Gostinîi [Goştinii] Dvor din Moscova care ocupă o parte importantă din Kitai-gorod, vechiul cartier comercial al oraşului
- Împărăteasa Ecaterina a II-a l-a insărcinat [însărcinat] pe arhitectul Giacomo Quarenghi să transforme aceste clădiri medievale cu un nou centru cultural şi comercial al capitalei
- În 1995 a fost instalat un acoperiş modern de sticlă şi Gostinîi [Goştinii] Dvor a fost transformat într-un spaţiu pentru expoziţii
- Gostinîi [Goştinii] Dvor din Arhanghelsk (Rusia), în 1687 Gostinîi [Goştinii] Dvor din Arhanghelsk Succesul comercial al Gostinîi [Goştinii] Dvor din Moscova a determinat realizarea în primele decenii ale secolului al XIX-lea a unor centre similare în toate marile centre provinciale din Rusia
- Dintre acestea, Gostinîi [Goştinii] Dvor din Arhanghelsk este de departe cel mai vechi, datând din secolul al XVII-lea
- Plecând de la acest film s-a creat ulterior un univers science-fiction în care Pamântul [Pământul] se luptă cu extratereştrii care posedă o tehnologie superioară şi au puteri supranaturale
- La sfărşitul [sfârşitul] sezonului 7 Don S
- [19] Purtătorii de cuvănt [cuvânt] ai producţiei au spus că toate opţiunile pentru continuarea serialului vor fi luate în considerare, incluzând emiterea complet digitală a acestuia
- Serialul a obţinut căteva [câteva] premii pentru interpretare, efecte speciale şi regie, incluzând şi un Disc de Platină (WorldFest) pentru regia unuia dintre primele episoade ale primei serii
- 2°C, însa [însă] cea mai scăzută temperatură înregistrată a fost de -45
- Este cunoscut şi sub denumirile populare alternative de şar, săricica [săricică], şoricioaică, şoriceasă
- Galerie O coroană aurorală Auroră boreală văzută de pe Staţia Spaţială Internaţională Trei momente ale unei aurore de pe Saturn capturate de telescopul Hubble Auroră boreală capturată în Suedia Aurora Boreală, văzuta [văzută] de la 11 000 m altitudine, Canada Referinţe ^ en Crearea primului show artificial de cer de neon ^ en Studiu despre activitatea aurorală pe Saturn ^ en Auroră detectată pe Marte ^ en Birkeland, Kristian (1908)
- A., Rosetti şi Scarlat Vârnav 1848: Încoronarea lui Franz Joseph I de Habsurg, împarat [împărat] al Austriei (1848-1916) şi rege al Ungariei din 1867 1849: Este constituită, la Paris, "Asociaţia română pentru emigraţie", condusă de Ion Ghica şi Nicolae Bălcescu 1852: Napoleon III devine Împarat [Împărat] al Franţei 1901: A apărut la Bucureşti revista literară săptămânală "Sămănătorul" sub conducerea lui George Coşbuc şi Al
- Obiecte Cereşti Cea mai faimoasă galaxie este M31, Galaxia Andromeda, unul dintre obiectele cereşti cele mai îndepartate [îndepărtate] de Pamânt [Pământ], dar încă vizibil cu ochiul liber
- Literatura interbelică După înfaptuirea [înfăptuirea] unităţii naţionale în 1918, în literatura română a debutat ceea ce se poate numi o adevărată epocă de aur, caracterizată prin dezvoltarea romanului
- Barinkay, petrecându-si noaptea între ruine, află de la bătrâna ghicitoare taina unui vis, potrivit căruia, în ziua nunţii, va găsi o comoară ascunsă lânga [lângă] zidul castelului
- Descarcărea [Descărcarea] între nor şi pământ se numeşte trăsnet
- Cele mai importante principii sunt: - principiul respectului autonomiei( respectarea capacitaţii [capacităţii] persoanei de a alege) - principiul binefacerii(grija pentru binele persoanei în cauză) - principiul nefacerii răului(evitarea cauzării raului) - princpiul dreptaţii [dreptăţii](se referă la distribuţia beneficiilor dar şi costurilor în mod echitabil) Cele patru principii au şi reguli particulare sau specificări [3] pentru a ne ghida în situaţiile particulare
- Atunci când ele intră în conflict trebuie cântarite [cântărite] reciproc
- În situaţiile morale dificile, când principiile se află în conflict, decizia trebuie cântarită în raport cu judecăţile chibzuite apartinând [aparţinând] unui context sau altul, printr-un “model de justificareâ€�de tipul “echilibrului reflectat în sens largâ€�
- termenul desemnează ansamblul normelor, reguluilor încetaţenite [încetăţenite] de-a lungul timpului între toate persoanele “serioase moralâ€�
- Se afirmă că unitătile [unităţile] de interceptare radio finlandeze şi ofiţerii de contrainformaţii finlandezi au participat efectiv la acţiunile germanilor împotriva convoaielor britanice care se îndreptau către portul sovietic Murmansk
- Operaţiunea Barbarossa începuse deja în nordul regiunii baltice în ziua de 21 iunie, când puitoarele de mine germane, care statuseră [stătuseră] ascunse în insulele finlandeze, au plasat două mari câmpuri de mine de-a latul Golfului Finic
- Preşedintele Ryti şi-a dat demisia, iar eroul naţional şi conducătorul militar suprem finlandez, Carl Gustaf Emil Mannerheim, a fost numit în mod extraordinar de către parlament în funcţia de preşedinte, având sarcina expresă a incetării [încetării] războiului
- Mulţi comentatori apreciază că Finlanda a fost victima ghinionului, trebuind să ia decizii care ar fi adus-o oricum în situaţia de a fi atacată de una dintre parţile [părţile] aflate deja în conflict
- Urantia este numele care se dă în unele ocazii mişcarii [mişcării] spirituale care are ca text principal Cartea Urantiei
- se subîmparte în platformele Huşniţei şi Bălăciţa [Bălăcită]), Jiului (străbătută de Jiu) şi Olteţului(la est de Jiu)
- După 1718 acestea rămânân insă [însă] în posesia Munteniei, deoarece se aflau la est de râul Olt
- Deşi revoluţia lui Tudor Vladimirescu reuşeşte doar să restabilească domniile pamântene [pământene], ea constituie un moment de cotitură în istoria noastră
- Bombardamentele naziste din timpul celui de-al doilea război mondial au condus, pe lîngă [lingă] pierderea a peste 30
- Dre i-a descoperit caseta pe treptele casei de producţie Interscope, însa [însă] în realitate, Eminem a ocupat locul doi la un concurs de freestyle, în 1997
- În ceea ce îi priveşte pe berindeii migraţi în Ungaria medievală, ei sunt mentionaţi [menţionaţi] ca trăind împreună cu ceangăii în văile izolate a munţilor Ghimeş, pe hotarul Transilvaniei cu Moldova, unde, deşi nominal creştini îşi practicau în continuare şamanismul până târziu în Evul Mediu
- Piesa Cântăreţii [Căntăreţii] De Rap beneficiază de videoclip
- Piese # Titlu Durată 1 Loja Cameleonului 2 Cu Ochii Larg Închişi 3 Plus Infinit 4 Cioranie 5 Zmeul Zmeilor 6 1-2,2-10 7 Kick Ass 8 Cunoaşterea De Sine 9 Frânturi De Ego 10 DJ Wiz Skit 11 Old School 12 Surprins În Fapt 13 Cântăreţii [Căntăreţii] De Rap 14 Preludiu 15 Original American Cauciucat 16 Fără Nume ( cu L-Doc,VD88,Brugner,ConnectR ) 17 Interludiu 18 Postludiu 19 Probleme Psihomotorii 20 Exit R
- Majoritatea sunt dăunatori [dăunători] fiind paraziţi ai plantelor, animalelor şi ai omului
- f - Face propuneri Chiriarhului cu privire la suplinirea posturilor vacante de preoţi, diaconi şi cântăreţi [căntăreţi]
- g - Avizează asupra cererii credincioşilor pentru înfiintarea [înfiinţarea], desfiinţarea sau modificarea teritorială a parohiilor
- i - Execută însărcinarile [însărcinările] primite de la autoritatea eparhială
- j - Întocmeşte un raport anual general despre întreaga viaţă bisericească din Protopopiat, pe care îl inaintează [înaintează] Consiliului Eparhial
- Jasp Date generale Formula chimică: SiO2 Clasa mineralului: cuarţ Sistem de cristalizare: trigonal Culoare: toate culorile Urma: după culoare, alb. galben, roşu, brun Duritate: 6,5 - 7 Masa specifică: (g / cm³) 2,58 - 2,91 Luciu: sticlos, gras, mat Spărtura: sidefie Habitus: microcristale, agregate dungate sau punctate Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Unghiul de dispersie: 2vz ~ Alte caracteristici Jasp franceză Jaspe, engleză Jasper este un mineral este o varietate de cuarţ cu structură microcrstalină care aparţine de clasa oxizi cu un raport de amestec metal : oxigen de 1 : 2
- Specialiştii aşteaptă mai multe informaţii decât toate misiunile pe Marte de până acum, la un loc 15 martie: Eclipsă parţială de Lună, emisfera sudică a Lunii fiind eclipsată începănd [începând] cu ora 23:47 (ora României) până la 04:13, maximul fiind atins la ora 01:47 20 martie: Echinoxul de primavară, care marchează începutul primăverii în emisfera nordică şi al toamnei în emisfera sudică
- Este un fost cartier muncitoresc, compus în principal din blocuri construite începand [începând] cu sfârşitul anilor 60
- Mai mult, aceste reforme reflectă eforturile de "salvare" sau de "îmbunătăţire" a capitalismului (fără a îl aboli) pentru a face faţă prabuşirii [prăbuşirii] pieţei datorită ineficienţei sistemului
- De oraşul Middelburg mai aparţin şi câteva comunitaţi [comunităţi] rurale aflate în vecinătate, care se numesc: Nieuw- en Sint Joosland, Arnemuiden, Kleverskerke, Sint Laurens şi Brigdamme
- În anul 1954 începe producţia de mase plastice, iar în anul 1959 cea de încălţăminte în sistem mesteşugăresc [meşteşugăresc]
- Domnul era stăpănul [stăpânul] recunoscut al ţării, căreia i se închinau boierii, în calitate de vasali
- 1621) 1622: Louis de Buade de Frontenac, guvernator general al Noii Franţe [Frânte] (d
- Neurotransmiţătorii, sau mediatorii chimici, sunt subsţante [substanţe] chimice care se găsesc în sistemul nervos( de exemplu creier), prin intermediul cărora se face transmiterea, modularea şi amplificarea impulsurilor nervoase în sinapse (zona de contact dintre doi neuroni)
- Politică Administraţia oraşului Primăria din Dublin, sediul consiliului oraşenesc [orăşenesc] Dublin-ul este administrat de Consiliul Oraşului Dublin, şeful căruia este primarul oraşului, ales pentru un termen de doar un an
- Florile sunt mici, au culoare albastru strălucitor sau roz şi formă de stea, cu cinci petale triunghiulare, distingându-se de orice plantă din aceeaşi familie prin staminele negre, proeminente, care sunt îngramădite [îngrămădite] în centrul florii
- În 369, a fost încheiat, în dreptul acestei cetăţi, pe un vas aflat pe Dunăre, un tratat de pace între Imperiul Roman şi vizigoţii conduşi de Athanaric, în prezenţa a însuşi împaratului [împăratului] Flavius Valens
- Geamia turcească din centrul oraşului, veche din secolul al XVI-lea, înca aşteapta [aşteaptă] să fie restaurată
- Liderul tranzacţional, care îsi [îşi] bazeazÇŽ activitatea pe întarirea [întărirea] probabilÇŽ
- Seria armonică este seria: Seria converge dacă r > 1 şi este divergentă dacă r ≤ 1, acest lucru poate fi arătăt [arătat] cu ajutorul criteriului integral
- Ambele grupuri nordice, minore, cuprind multe popoare, printre cele mai mari numărându-se kabardienii, aşezaţi de-a lungul bazinelor Guban, respectiv Terekul superior, şi vainahii (cecenii, inguşii şi baţii [bâţii]), aflaţi în centrul Marelui Caucaz
- Baritină (Baryt) Formula chimică BaSO4 Sistem de cristalizare orthorhombic Clasa bipiramidală Culoare variabilă, albă, cenuşie, roşiatic, gălbui,brun->negru Urma albă Duritate 3 - 3,5 Densitate 4,5 g/cm³ Strălucire gras, sticlos Transparenţă rar transparent, translucid->opac Spărtura sidefie, neregulată Clivaj perfect Habitus prisme, piramide, frecvent tabular (lamele) Suprafaţa cristalului __ Cristale gemene __ Punct de topire -- Conductibilitatea calorică __ Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia 1,634-1,637 β=1,636-1,638 γ=1,646-1,648 Refracţia dublă Δ=0,012 Pleochroismus incolor Deviaţia optică pozitivă, cu axă dublă Unghiul de dspersie a axei oprice 2vz ~ ___ alte caracteristici reactivitatea chimică Minerale asemănătoare -- Radioaktivitate inexistentă Magnetism inexistent Caractere speciale fosforescenţă albastră Baritina este un mineral răspândit (sulfat de bariu – BaSO4), din clasa sulfaţilor anhidrii
Listă_de_ţări_cu_arme_nucleare
- şi Iranul este acuzat la momentul de faţă de un număr de guverne cum că ar vrea să dezvolte capabilităţi nucleare, deşi gurvenul iranian spune că activităţile sale nucleare, cum ar fi imbogăţirea [îmbogăţirea] uraniului, sunt pentru scopuri paşnice
- Apele mari se produc primăvara ca urmare a topirii zăpezilor şi ploilor abundente, însa [însă] în cursul superior şi mijlociu, au loc în lunile martie-aprilie, iar în cel inferior, în mai
- Debitele cele mai mici se înregistreaza [înregistrează] toamna şi uneori iarna: 1
- Avocat francez la începutul secolului al XX-lea Avocat pledant englez În România, avocatul este persoana licenţiată în ştiinte [ştiinţe] juridice care, ulterior, este admisă în profesie, în baza unui examen organizat de baroul în care intenţionează să profeseze
- " [13] În timpul Republicii şi al Imperiului În timpul Republicii şi, mai tărziu [târziu], în timpul Imperiului roman, jurisconsulţii şi avocaţii nu aveau o reglementare legală, primii fiind amatori, iar ultimii fiind, tehnic, în ilegalitate
- " [18] De exemplu, în secolul patru avocaţii trebuiau să facă parte dintr-un barou de pe langă [lângă] o instantă de judecată pentru a pleda în faţa unui judecător din cadrul acesteia
- în anul 460, Împaratul [Împăratul] Leo a impus regula ca cei care vor să fie admişi în profesie să aducă o recomadare de la profesorii săi
- După mareţia [măreţia] clădirii se poate intui cât de însemnat era Augsburgul în timpul Renaşterii
- Cuprins 1 Amplasare 2 Invelişuri [Învelişuri] 3 Forma măduvei spinării 4 Segmentele nervilor spinali 5 Structura măduvei 6 Rădăcini 7 Irigarea cu sânge 8 Boli ale măduvei 9 Vezi şi //<
- Secţiune transversală prin măduva spinării Transmisia impulsurilor nervoase şi senzitive prin substanţa albă Forma măduvei spinării Forma măduvei este forma unui cordon ingroşat [îngroşat] la capete Intumescentia cervicalis şi Intumescentia lumbosacralis de aici pornesc nervii spinali ce inervează membrele inferioare şi superioare
- Probabil cel mai cunoscut principiu al unei societaţi [societăţi] comuniste este: "Fiecare după puteri, fiecăruia după nevoi
- 1917: Primul război mondial: Consiliul de război german a hotarât [hotărât] angajarea războiului submarin fără restricţii (începând cu 1 februarie 1917) 1923: Franţa anunţă public că Germania nu şi-a îndeplinit obligaţia de cărbune datorată
- Între corp şi manta se gaseşte [găseşte] Camera Mantalei
- Pe parcursul colorării Al-hematoxilină ce colorează secţiunile trece în soluţie alcalină pentru neutralizarea grupărilor OH libere formănd [formând] în final un complex insolubil de Al-Hematie , de culoare albastră
- Andaluzit Date generale Formula chimică: Al2SiO5 Clasa mineralului: inosilicat Sistem de cristalizare: ortorombic Clasa cristalului: ortorombic, bipiramidal Culoare: roşie, roză, cenuşiu-brună, gălbuie, verzuie, verde închis Urma: albă Duritate: 6,5 - 7,5 Masa specifică: (g / cm³) 3,1-3,2 Luciu: sticlos, mat Spărtura: sfărămicios [sfărâmicios], aschios-neregulat Clivaj: bun {110} Habitus: coloane scurte, fibros, grăunţos, masiv Suprafaţa cristalului: {110}, {001} Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Indice de refraţie: α=1,629-1,640 β=1,633-1,644 γ=1,638-1,650 Birefrigenţă: δ=0,009-0,011
- Stălpi [Stâlpi] Stălpii [Stâlpii] sunt elemente de construcţie verticală care preiau incărcările [încărcările] date de planşeu sau de alte părţi ale structurii care reazemă pe ei şi le transmit la fundaţii
- La construcţiile agrozootehnice, când lemnul este material local, structura de rezistenţă (deci şi stălpii [stâlpii]) se execută din lemn
- Stălpii [Stâlpii] din zidărie de cărămidă trebuie să albă latura secţiunii transversele de cel puţin o cărămidă deci de 25cm
- În cazuri speciale, la stălpii [stâlpii] care trebuie să preia încărcări mari sau la stălpii [stâlpii] de înălţime mare, în zidărie se înglobează bare de oţel-beton (zidăria de armată)
- Stălpii [Stâlpii] metalici se utilizează în alcătuirea halelor indrustriale sau a depend de tipul structurii şi de încărcările ce le au de preluat
- Stălpii [Stâlpii] din beton armat au un domeniu vast de utilizare fiind prezenţi la aproape toate tipurile de structuri curente sau speciale din beton armat: se pot realiza prin turnarea betonului la faţa locului (monolit) sau prin prefabricare
- Stălpii [Stâlpii] clădirilor civile şi indrustriale realizaţi monolit au în general, secţiunea transversală de formă pătrată sau dreptunghiulară şi mai rar
- De asemenea se înfiinţeaza [înfiinţează] un cimitir pentru a-şi înmormânta morţii, care pâna atunci trebuiau transportaţi la Ierusalim
- În 1882 ia fiinţă şcoala catolică a Congregaţiei Fraţilor şcolilor creştine din Franţa ,cunoscută ca École des Frères , mai târziu numită Colegiul St Joseph, care va avea un rol important în promovarea unui invăţământ [învăţământ] de calitate, în limba franceză
Istoria_consolelor_de_jocuri_(prima_generaţie)
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- În anul 1815, dealul a fost impărţit [împărţit] în patru ţări
- A cincea elegie, subîntitulată [subintitulată] Tentaţia realului, este a cincea poezie-elegie de Nichita Stănescu din volumul 11 elegii , apărut în 1966
- Diesel şi-a prezentat invenţia funcţionând în 1900 la Expoziţia Universală (World's Fair) utilizănd [utilizând] ulei de alune (vezi biodiesel)
- 1892 - John Froelich construieşte un un tractor cu motor avănd [având] combustibil petrolul
- mai tărziu [târziu] construieşte fabrici de motoare diesel
- Nocivitatea emisiilor HC – hidrocarburi Aceste substanţe nu au un efect direct asupra sanătăţii [sănătăţii], cu excepţia hidrocarburilor policiclice aromate, despre care este stabilit caracterul lor cancerigen
- 1 Cererile postbelice pentru retrocedarea teritorială 7 Cele mai importante bătălii 8 Vezi de asemenea 9 Legăţuri [Legături] externe 10 Bibliografie //<
- Deseori, finlandezii au ales cu înţelepciune să nu atace trupele regulate sovietice într-un mod convenţional, ci să atace bucătariile [bucătăriile] de campanie, (care erau cruciale pentru supravieţuire), sau pe militarii sovietici îngrămădiţi în jurul focurilor de campanie
- 000 de soldaţi) a fost distrusă în totalitate după ce a mărşaluit [mărşăluit] pe un drum de pădure drept într-o ambuscadă a unei unităţi finlandeze de 300 de oameni, "Osasto Kontula"
- Trimiterea unor soldaţi sovietici slab pregăţiţi [pregătiţi] şi prost conduşi împotriva finlandezilor le-a permis acestora din urmă să captureze mari cantităţi de echipament de război, arme şi muniţii
- În România, morfologia axată pe gresii este specifică zonei flişului cretacic şi paleogen (gresiile de Kliwa şi Tarcău [Tărcau])
- a)Izvoarele efemere (ocazionale) functionează [funcţionează] după ploi sau după topirea zăpezii şi sunt caracteristice carstului superficial
- se întâlnesc la Călugări (lângă Vaşcău [Vâşcau]), Bujor (Munţii Apuseni) şi Bigar (Munţii Banatului)
- În dolinele în care materialele care pavează fundul sunt impermeabile se formează lacuri permanente sau temporare (Iezerul Ighiel din Munţii Trascău [Trăscău]
- Ex: Cheile Râmneţilor (Munţii Trascău [Trăscău]), Cheile Nerei, Cheile Bicazului
- Unele (posibil ca toate) comete într-un final ramân [rămân] fară [fără] "coamă" şi apar ca nişte puncte luminoase asemănătoare asteroizilor
- La sfarşitul [sfârşitul] lunii august 2006, UAI (Uniunea Astronomică Internaţionala) a introdus în termeni "small solar system bodies" (SSSB) = corpuri mici ale sistemului solar pentru a putea include majoritatea obiectelor clasificate anterior ca planete minore şi comete
- În orice caz, cu ocazii foarte rare, un asteroid din apropierea pământului va avea o scurtă vizibilitate fară [fără] ajutor tehnologic: 99942 Apophis
- Muzica abundă de efecte sonore, construite fie cu materiale preînregistrate (conţinând instrumente nespecifice rock-ului, zgomote bizare sau ritmuri), manevrate în timpul înregistrării muzicii, fie ca filtre de alterare a sonorităţii instrumentelor sau a vocii cântăreţilor [căntăreţilor], fie sintetizate (construite matematic sau acustic, ca reprezentări ale unor funcţii matematice sau adiţia unor oscilatoare simple, quasi-sinusoidale, la orga electronică)
- Se practică improvizaţia în concerte (dar şi în studio, cu toate că mai rar), mulţi interpreţi fiind instrumentişti virtuozi sau cântăreţi [căntăreţi] înzestraţi
- impulsul fotonului împrăstiat [împrăştiat] sub unghiul după ciocnire
- Acesta se comportă ca o reţea de difracţie, facând [făcând] posibilă observarea unei figuri de interferenţă
- Cuprins 1 Rezervaţii naturale 2 Impărţirea [Împărţirea] administrativă 2
- Gramatică Morfologie Parte de vorbire Sintaxă Cazuri Sintaxa propoziţiei Parte de propoziţie • Atribut • Complement • Predicat • Nume predicativ • Subiect Sintaxa frazei Propoziţie subordonată Propoziţie circumstanţială Predicatul este partea principală de propoziţie care atribuie subiectului o acţiune, o stare sau o insuşire [însuşire]
- — Fănuş Neagu, Dincolo de nisipuri Predicatul verbal este exprimat prin verbe la moduri personale: Indicativ: citesc, citeam, citii, am citit, citisem, voi citi Imperativ: citeşte Conjunctiv: să citesc, să fi citit Condiţional-optativ: aş citi, aş fi citit Predicat nominal - atribuie o insuşire [însuşire] sau o calitate subiectului şi arată cine este, ce este şi cum este subiectul
- În anul 1717 însă tătarii au măcelarit [măcelărit] sau au luat ca robi cea mai mare parte a populaţiei Seinului
- În anul 1934 a fost inmormântat [înmormântat] la Seini Szende Pál, ministru de finanţe
- Şi chiar atunci când se pune chestiunea de a depăşi învăţământul vedic, ca în Vedanta de exemplu, este pentru a-l înlocui cu o cunoaştere unde absolutul este superior sacrului Vedei, dar fără să-l distrugă la nivelul său [şauA]»
- Prin urmare, tema se va axa pe câteva date esenţiale despre acest tip de voce mult iubit: tenorul (origine, clasificări în muzica de operă, roluri, cântăreţi [căntăreţi])
- După acordul de la GdaÅ„sk, Moscova a exercitat o presiune puternică asupra guvernului polonez, cerându-i să ia măsuri pentru a-şi întâri [întări] poziţia
- Malachit Formula chimică Cu2[(OH)2|CO3] Clasa mineralului Carbonat anhidru cu ioni străini Sistem de cristalizare monoclinic Clasa cristalului monoclinic-prismatic Culoare pală, până la verde închis Urma verde deschis Duritate 3,5 - 4 Densitate 3,6 - 4,05 Luciu sticlos, mat, lutos Transparenţă translucid - opac Spărtura sidefie, neregulată, sfărmicioasă Clivaj perfect Habitus agregate masive, formă de ciorchini, acicular, prismatic Suprafaţa cristalului Cristale gemene predominat (100) Punct de topire --- Conductibilitatea calorică --- Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia α=Δ=0,254 Refracţia dublă izotrop, uneori o refracţie dublă redusă Pleochroismus aproape fără culoare - galben - verzui - verde închis Deviaţia optică cu două axe (negativ) Unghiul de dispersie 43° alte caracteristici reactivitatea chimică solubil în acizi şi amoniac Minerale asemănătoare Azurit, Chrysokoll Radioactivitate inexistentă Magnetism inexistent Caractere speciale sunt evidente dungile de culori diferite sub formă de valuri Malachitul este un mineral răspândit în natură face parte din clasa carbonaţilor anhidri cu prezenţa de ioni străini
- Aceste pronume personale de politeţe provin din forme mai vechi ale pronumelui personal – însul, însa [însă], înşii [inşii], însele
- Etimologie Cuvântul „vestâ€� provine din cuvântul latin „vesperâ€�, care inseamnă [înseamnă] „după-amiazăâ€� (posibil derivat din grecescul „Hesperosâ€�)
- Contraofensivele succesive austriece pe câmpurile de luptă din Italia au eşuat, iar Napoleon a intrat invingător [învingător] în Friuli
- În urma înfrăngerii [înfrângerii], ţarul Alexandru I a fost obligat să facă pace cu Napoleon, semnând tratatul de la Tilsit (7 iulie 1807)
- În ciuda unei înfrâgeri de început, Napoleon i-a forţat pe ruşi să se retragă în cel din urmă, drumul spre Moscova rămănând [rămânând] deschis
- Materia lor se împrăştie cu o mare viteză, fiind precedată de o undă de şoc ce comprimă şi incălzeşte [încălzeşte] spaţiul interstelar
- Când a explodat, steaua a devenit atât de strălucitoare, incât [încât] a putut fi vazută [văzută] în plină zi timp de trei zile
- Tolkien, autorul romanului Stapânul [Stăpânul] inelelor era de fapt profesor de lingvistică la Oxford
- Din acestea au derivat mai multe limbi incomplete insă [însă] şi de mai mică întindere
- Marşul prin Anatolia a fost unul plin de greuţăţi [greutăţi]
- Mărşaluind [Mărşăluind] spre sud de-a lungul litoralului mediteranean, cruciaţii nu au avut de îmtâmpinat o rezistenţă puternică, mulţi dintre conducătorii locali preferând să le ofere alimente, furaje şi bani decât să se angajeze în conflicte costisitoare
- 9 Grupa a IX-a: Însotiţori [Însoţitori], de agrement 1
- alţii, Ieremia sau unul dintre profeţi [profeţiA]»
- În cazul de faţă, însa [însă], el răspunde în numele tuturor Apostolilor
- Analiza filologică din greacă conduce la aceeaşi concluzie: "o petros" inseamnă [înseamnă] "piatră" şi este substantiv de genul masculin, iar "e petra" este substantiv de genul feminin şi inseamnă [înseamnă] eminamente "stâncă"
- Petru, care anterior mărturisise în Iisus pe Fiul lui Dumnezeu, iată că greşeste [greşeşte], pentru că, zice istoricul Zigaben: "Ceea ce i s-a descoperit, Petru a mărturisit, iar ceea ce nu i s-a descoperit, a greşit, ca să ştim că fără Dumnezeu nici acel lucru nu l-ar fi spus"
- se leapadă [leapădă] dar se pocăieşte [Matei 26, 33-35
- işi [îşi] arată curajul dar se şi îndoieşte [Matei 14, 28-31]
- "DECRETELE PSEUDO-ISIDORIENE" reprezintă o colecţie alcatuită [alcătuită] cu mare măiestrie în Franţa, probabil de Isidor Mercator
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Această pagină este o listă cu câteva dintre integralele unor funcţii des întalnite [întâlnite]
- Până la sfarşitul [sfârşitul] secolului s-a renunţat la aceste fortificaţii, cel mai nordic fort roman fiind situat pe istmul Tyne-Solway
- cromatidele devin spre sfarşit [sfârşit] vizibile
- Nichelul (simbol: Ni, număr atomic: 28) este un metal raspândit [răspândit] în diverse produse chimice şi aliaje constituind circa 0,008% din scoarţa pământului
- La un anumit moment, imaginile recepţionate de fiecare frate se schimbă astfel încât acesta vede 3,73 secunde trecănd [trecând] în imagine pentru fiecare secundă din timpul său
- Din punct de vedere istoric, întregul Est Îndepartat [Îndepărtat] Al Rusiei este considerat o parte a Siberiei
- Aceşti munţi se extind până la 3000m inălţime [înălţime], însă după câteva sute de metri sunt extrem de lipsiţi de vegetaţie
- Însa [Însă] iernile sunt lungi şi amare
- Există mai multe varietăţi de Bao Zhong foarte răspandite [răspândite] în Taiwan
- British Actors' Equity: un sindicat ce reprezintă interesele artiştilor englezi, ce include actori, cântăreţi [căntăreţi], dansatori, coregrafi, regizori, designeri, artişti de varietăţi şi de circ, prezentatori de radio şi televiziune, figuranţi, cascadori
- Rebeliuni, război civil, tronuri pierdute şi câstigate [câştigate] - secolul XVII s-a numărat printre cele mai dramatice perioade din istoria Marii Britanii
- În Eneida lui Virgil, mai exact în cartea a şasea, Sibyla îl ajută pe Enea să treacă râul şi să se întoarca [întoarcă] în lumea celor vii
- Acest zgomot a fost înregistrat ca fiind cel mai mare zgomot auzit pe pamânt [pământ]
- În seara zilei de 27 august s-a mai înregistrat o explozie puternică, care a dus la prabuşirea [prăbuşirea] în totalitate a părţii de nord a insulei Rakata
- Înainte de erupţie insula a avut o laţime [lăţime] de 5km, şi o lungime de 9 km
- Nimeni nu ia însa [însă] lucrurile în serios
- Forţa, într-o formulare cât mai pe înţelesul tuturor, este o mărime fizică vectorială ce măsoara [măsoară] interacţiunea între două corpuri (între un corp şi un câmp), ea fiind responsabilă de modificarea stării de echilibru sau de mişcare rectilinie uniformă a unui corp sau câmp
- Presiunea care acţioneaza [acţionează] asupra particulei este dată de produsul intensităţilor celor două câmpuri ce interferă la suprafaţa particulei:- intensitatea câmpului propriu al particulei la suprafaţa ei şi
- Este un teritoriu uşor vălurit, cu crânguri, numai că tufişurile şi stejarii cu ramurile tăiate aproape de trunchi (ceea ce le dă o înfătişare [înfăţişare] de stâlpi) sunt adesea sacrificaţi pentru a mări şi înlesni accesul la suprafeţele cultivate
- Incepând [Începând] cu anii ’90, reîntoarcerea la creşterea de cai şi măgari (marele negru de Berry) : fenomen de modă sau fenomen durabil
- Louis de Culant a fost însarcinat [însărcinat] cu comandamentul secund al armatei regelui în timpul asediului oraşului Orleans şi a participat la mai multe bătălii contra englezilor
- În ultimii doi ani la aceasta secţiune au câstigat [câştigat] primele două volume din Trilogia Abaţiei a lui Dan Doboş
- Cuvântul voyageur (franceză călător) poate înseamna [înseamnă]: Parcul Naţional Voyageurs – parcul naţional din Statele Unite ale Americii Voyageur – album de studio al proiectului Enigma Voyageur – cântec şi single din album cu acelaşi nume al proiectului Enigma
- Asemănătoare cu Odyseea, această parte a epopeei infăţişează [înfăţişează] evenimentele care au avut loc în al şaptelea an de rătăciri pe mare
- Căile de promovare s-au diversificat, s-a depaşit [depăşit] momentul "ascultă şi dă mai departe"
- } //]]> Produse software Microsoft Windows - sistem de operare MS Windows Live MS Internet Explorer - browser Microsoft Office - suită de programe pentru birou MS Windows Media Player - redare media MS SQL Server MS Encarta - enciclopedie MS Visual Studio MS Frontpage - editor HTML MSN Messenger - mesagerie electronică instantanee MS Flight Simulator - serie de simulatoare de zbor Tehnologii DirectX Active Directory MSN Search Produse hardware maus, trackball tastatură Xbox, Xbox 360 - consolă de jocuri SideWinder - controller de joc cititor de amprente Zune Microsoft în România Microsoft a văndut [vândut] în România, în cursul anului fiscal 2006-2007, 220
- 000) au fost vânzari [vânzări] ale noului sistem de operare Vista [1]
- regiunea ecuatorială regiunea temperată regiunile polare o subdiviziune administrativă a unui oraş, teritoriu sau ţară o parte a corpului uman regiunea abdominală Regiunea este o structură conceptuală şi de aceea înţelesul ei poate varia de la o cultură la alta şi printre membrii diferitelor comunităti [comunităţi]
- Capturarea (engleză tethering) veziculelor lângă membrana ţintă Odată ajunse lăngă [lângă] membrana ţintă, molecule asociate acesteia interacţionează cu molecule asociate membranei veziculare, limitând în acest fel mobilitatea cărăuşilor
- Toate aceste tentative nu au făcut decât să deschidă drumul pentru expediţia condusă de sir Edmund Hillary, insoţit [însoţit] de şerpasul [şerpaşul] nepalez Tenzing Norgaycare, care avea să reuşească - pe 29 mai 1953 - atingerea celui mai înalt vârf din lume
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- De fapt, atât Partidul nazist cât şi alte grupuri politice fasciste se opuseseră continuu mişcării Bauhaus de-a lungul anilor 1920, văzând-o sau doar pretextănd [pretextând] că o văd ca "un cuib de comunişti", în special datorită artiştilor originari din Rusia
- Psychédélices este al treilea album din cariera cântăreţei [căntăreţei] Alizée, apărut pe 3 decembrie 2007
- [5] Turneul Confessions Tour este cel mai de succes turneu al unei cântăreţe [căntăreţe]
- În acelaşi an, o înregistrare demonstrativă a Madonnei ajunge la un producător al casei de discuri Sire Records, iar după puţin timp apare piesa „Everybodyâ€�, primul disc single al cântăreţei [căntăreţei]
- În 1985, Madonna contribuie cu un rol episodic în filmul Vision Quest interpretând rolul unei cântăreţe [căntăreţe] de bar
- Acesta a fost şi primul 1 al cântăreţei [căntăreţei] în Marea Britanie
- Deşi coloana sonoră a filmului conţine numai patru melodii ale cântăreţei [căntăreţei] şi cinci ale altor muzicieni, discul apărut este considerat ca fiind un album al Madonnei
- [17] Videoclipul pentru Like a Prayer Vizionează întreg clipul aici Un an mai târziu, în 1989, se lansează discul Like a Prayer , foarte apreciat de critici, [22] care se arătaseră până atunci rezervaţi în privinţa cântăreţei [căntăreţei]
- #3) care a fost lansat în august 1989, şi a devenit al 21-lea single al cântăreţei [căntăreţei] care atingea top 10 în Marea Britanie
- Melodia a fost un eşec şi în alte părţi ale lumii: în Australia a devenit cea mai joasă poziţie ocupată de un single al cântăreţei [căntăreţei] până în prezent şi nu a intrat în topul Africii de Sud
- Spotul a fost retras de către companie, însa [însă] Madonna şi-a păstrat cele cinci milioane de dolari câştigate, din moment ce ea şi-a respecat partea de contract
- . Melodia trebuia iniţial să fie faţa B a discului single Kept It Together, înainte să devină unul din cele mai mari hit-uri ale cântăreţei [căntăreţei], dar şi ale muzicii pop în general
- A fost ales şi de Adunarea Naţională, la 8 august, sub numele de Otto I (1832–1862) 1877: “Gazeta de Transilvaniaâ€� publică scrisoarea lui George Bariţiu – "Epistolă respectuoasă către femeile noastre", prin care îndeamna [îndeamnă] pe româncele din Ardeal să formeze comitete de strângere a donaţiilor pentru ajutorarea armatei române şi a răniţilor de pe front 1877Guvernul României a aderat la Convenţia de la Geneva privind Crucea Roşie Internaţională 1884: A fost asasinat politicianul şi omul de stat turc Midhat-Paşa, de către agenţii sultanului Abdul-Hamid al II-lea 1895: A avut loc demonstraţia funcţionării primei staţii de radiorecepţie, de către savantul rus Aleksandr Popov 1918: România, fiind separată de aliaţii din vest, este forţată să semneze tratatul de pace de la Bucureşti cu Puterile Centrale 1925: Au fost înfiinţate Camerele de comerţ şi de industrie 1945: Al doilea război mondial: Şefii militari germani capitulează fără condiţii la Reims, Franţa, în faţa generalului american Eisenhower
- 1946: Se desfaşoară [desfăşoară], la Bucureşti, procesul mareşalului Ion Antonescu (1882–1946), conducător al României în perioada 1940–1944, şi al lui Mihai Antonescu (1904–1946), ministru de Externe şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri între 1941–1944
- 2003: Academia de Ştiinte [Ştiinţe] şi Literatură din Mainz a acordat Premiul de literatură pentru autori de limba germană pe 2003 pentru: Cristoph Meckel, Harald Weinrich şi Herta Müller, cunoscută autoare originară din România Naşteri 1833: Johannes Brahms, compozitor, pianist şi dirijor german (d
- Municipiul are şi nouă comuniţăţi [comunităţi] locale (krajevne skupnosti) Cartiere Centru DeÄ�kovo naselje Dolgo polje Gaberje Hudinja Karel Destovnik Kajuh Lava Nova vas Savinja Slavko Å lander Comunităţi locale Aljažev hrib LjubeÄ�na Medlog Ostrožno Pod gradom Å kofja vas Å martno v Rožni dolini Teharje Trnovlje Demografie Populaţie totală: 47
- S-au depus eforturi suplimentare prin instalarea unei reţele de transport în comun 100% ecologică (autobuze care funcţioneaza [funcţionează] cu gaz natural) Populaţie Numărul de locuitori din Besançon era în jur de 114 900 la recensământul din 2004, ceea ce îl aduce pe locul 29 la nivel naţional
- Laserul funcţioneaza [funcţionează] pe baza dezexcitării simultane a mai multor atomi
- Ea l-a tăiat în bucăti [bucăţi] şi l-a aruncat în mare, întârziindu-i astfel pe urmăritorii trimişi de Eetes, deoarece ei trebuiau să adune fiecare bucată din corpul fratelui
- Ac obturator, tijă metalică, cu una dintre extremităti [extremităţi] de formă tronconică
- Benzina, este un amestec lichid derivat din petrol, care este compus în principal din hidrocarburi lichide (având între şase şi zece atomi de carbon în moleculă) şi care este imbunătăţit [îmbunătăţit] cu benzenuri, pentru a mări cifra octanică, folosit ca şi combustibil în motoare cu combustie internă
Listă_de_teoreticieni_literari_români
- Această listă cuprinde articole despre acei autori şi scriitori români care au adus contribuţii la teoretizarea unei mişcari [mişcări] literare
- cârciumărese roşii ţin hanurile lor deschise pentru gângănii [gânganii] zvelte
- // Roşie şi rătăcind în munte, / luna vine din prăpastii [prăpăstii], speriată
- Există două mărimi fizice care caracterizează curentul electric: intensitatea curentului electric, numită adesea simplu tot curentul electric, caracterizează global curentul măsurănd [măsurând] cantitatea de sarcină electrică ce străbate secţiunea considerată în unitatea de timp
- Prin an se înţelege o perioadă de timp necesară Pământului (Terra) pentru a efectua o rotaţie completă (mişcarea de revoluţie a Pamântului [Pământului]) în jurul Soarelui
- " Czartoryski a identificat de asemenea şi o ameninţâre [ameninţare] din partea Prusiei şi cerea incorporarea de urgenţă a Prusiei Răsăritene în Polonia renăscută
- În 1997 Pepetela a căştigat [câştigat] Premiul Camões
- Istoric Cele dintâi dovezi ale existenţei unor comunităţi pe pamântul [pământul] Dobrogei aparţin mousterianului (paleoliticului mijlociu, cca 100 000-35 000 î
- Unii ţarani [ţărani] au fost atraşi spre colectivizare de ideea muncii mecanizate care va aduce producţii sporite
- "Listen" Single by Beyoncé "Listen" este o baladă a cântăreţei [căntăreţei] americane Beyoncé, care face parte de pe coloana sonoră a filmului "Dreamgirls"
- Acest salut este de obicei folosit după sărbătoarea Paştilor [Păştilor] până la sărbatoarea [sărbătoarea] Înalţării [Înălţării] Domnului
- Premiul de 500 lire a fost câstigat [câştigat] uşor de locomotiva Rocket, prezentată de George Stephenson
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
Frontul_de_vest_(primul_război_mondial)
- Britanicii au suferit pierderi grele în timpul atacului şi nu au reuşit câştiguri teritoriale semnificative până în momentul în care au rămas făra [fără] muniţie de artilerie
- Se dorea scurtarea frontului german, permitând [permiţând] eliberea unui anumit număr de unităţi germane pentru a fi folosite în alte scopuri
- by SeloK Prin fugă se întelegea [înţelegea] la sfârşitul secolului XIV un canon ajungând în secolul XV să fie considerată o imitaţie
- Numeroşi compozitori înainte de a elabora efectiv fuga, obişnuiesc să facă un studiu asupra posibilitaţilor [posibilităţilor] expresive şi tehnice ale temei alese
- Răspunsul real înseamna [înseamnă] o prezentare exactă a subiectului la dominantă
- Contraexpoziţia trebuie să conţina [conţină] doar trei intrări
- Prin fază se întelege [înţelege] o desfăşurare muzicală cuprinsă între două cadenţe perfecte, dacă mersul vocilor permite această fixare
- În repertoriul molieresc, Avarul se numără, insă [însă], printre piesele cele mai deseori reprezentate (peste două mii de spectacole din 1680 şi până azi)
- Odată cu trecerea anilor, Laios s-a intâlneşte [întâlneşte] cu Oedip pe când acesta mergea să consulte oracolul de la (din) Delphi
- era numit de către romani „consulatul lui Cezar şi Bibulus“, din moment ce colegii consulatului erau Iulius Cezar şi Marcus Calpurnius Bibulus (însă Cezar a dominat acel consulat atât de categorit încăt [încât] s-a făcut referire în glumă asupra acestuia sub „consulatul lui Iulius şi Cezar“)
- Arabii credeau însa [însă] nu numai că pietrele, ci şi arborii conţin sacrul
- Fară [Fără] îndoială că nu acesta este cazul “Junimiiâ€�
- În şedinte [şedinţe] însufleţite, ţinute de obicei în casa lui Vasile Pogor sau acasă la Titu Maiorescu şi dominate de personalitatea plină de prestigiu a acestuia din urmă, se discută probleme de ortografie şi limbă, se recitesc poeţii români în vederea unei antologii şi se compun sumarele revistei, uneori în hazul general pentru producţiile care trebuiau respinse
- Knuth - TeX, CWeb, The Art of Computer Programming (Arta progrămarii [programării] calculatoarelor) Ada Lovelace - Primul programtor (al Babbage Machines) Yukihiro Matsumoto - limbajul de programare Ruby John McCarthy - limbajul de programare Lisp Douglas McIlroy - programe pentru UNIX Kirk McKusick - BSD Bertrand Meyer - limbajul de programare Eiffel, Object-oriented Software Construction, Design by contract Jeff Minter - Psychedelic Dave Moon - MacLisp, ZetaLisp Chuck Moore - limbajul de programare Forth Urban Müller - limbajul Brainfuck Kristen Nygaard - SIMULA Eric S
- Această concepţie a fost formalizată în anumite modele ale stiinţelor [ştiinţelor] sociale şi în mod particular în economie
Formarea_statelor_medievale_româneşti
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Densitate superficială de sarcină, folosită în electricitate, în capitolele electricitaţii [electricităţii] statice
- " spunea Doctorul Fothergill [5] Rodia fusese introdusă ca fruct exotic în Anglia cu un secol în urmă, de John Tradescant cel Batrân [Bătrân], dar nu a făcut fructe acolo, aşa că a fost introdusă repetat în coloniile americane, chiar şi în New England
- Partide social-democrate Partidul Social Democrat (România) Partidul Social Democrat (Germania) Partidul Social Democrat (Estonia) Partidul Socialiştilor Europeni Politici social-democrate În general, social-democraţii suportă: O economie de piaţa socială (economie mixtă), cu prevederi legale pentru protejarea muncitorilor, consumatorilor şi întreprinzătorilor mici Un sistem extensiv şi complex de protecţie socială pentru a contracara efectele sărăciei şi pentru a proteja pe cei care nu pot să lucreze într-un sistem de piaţă liberă (adică, şomerii şi pensionarii) Un nivel de taxare relativ ridicat, mai ales taxare progresivă, pentru a redistribui venitul într-o societate Un sistem de învăţământ şi sănatate [sănătate] oferit de guvern (public), finanţat din taxe Condiţii minime garantate prin lege pentru muncitori (salariu minim, protecţie împotriva concedierii necinstite, etc.) Protecţia mediului (deşi multe partide social-democrate nu pun accent pe politici ecologiste) Multiculturalism, drepturile minorităţilor, şi o politică relativ deschisă faţă de migraţie O politică socială seculară şi progresivă
- Ceara este aplicată din nou pe porţiunile care trebuie să işi [îşi] păstreze culoarea la o următoare imersie a materialului în vopsea, procedeul continuând până se obţine desenul dorit
- 1910) 1860: Ion Dragalina, general, erou al primului război mondial, mort în bătalie [bătălie] pe Valea Jiului (d
- Faţa inferioară viscerală Este parcursă de 3 sanţuri [şanţuri]: - 2 longitudinale - 1 transvers Şanţul transvers = hilul ficatului = locul de intrare şi ieşire a pedicului heptic: a) intră: - artera hepatică - vena portă - nervii hepatici
- Ţăranii Ţărănimea, partea cea mai numeroasă a socieţătii [societăţii] feudale, era împărţită în mai multe categorii, în funcţie de statutul social şi, desigur, de avere
- Pentru a-şi pregăţi [pregăti] piloţii pe cele mai moderne avioane de luptă, germanii au cerut ajutorul inamicului de mai târziu, Uniunea Sovietică
- Pânea a noastrâ [noastră] aţea di tuti dzâlili dă-nâ u a noauâ adzâ
- Până acum au vândut 9 milioane de exemplare în Marea Britanie şi se aşteaptă să depaşească [depăşească] cota de 10 milioane până la sfârşitul anului
- La mai puţin de o lună după plecarea lui McFadden, baieţii [băieţii] au plecat în cel de-al patrulea turneu
- Depăşind aproape performanţa oricărei trupe masculine, baieţii [băieţii] continuă să râdă la cuvântul "despărţire"
- Westlife, aproape de zece ani Deşi anul acesta se împlinesc zece ani de la înfiinţarea trupei, baieţii [băieţii] sunt determinaţi să nu se despartă
- În Statele Unite se asteaptă [aşteaptă] ca până în 2015, numărul nou-născuţilor să scadă şi la fel să se întâmple şi cu copii sub 15 ani până în 2025
- Antananarivo înseamna [înseamnă] "Oraşul Miei" (arivo = o mie)
- Termenul a luat fiinţa la sfârsitul [sfârşitul] secolului al 19-lea şi a fost definit în primul congres mondial de Esperanto de la Boulogne-sur-Mer în 1905
- A început să scrie cântece în 1982, a învaţat [învăţat] saxofonul şi a cântat la pian
- Deşi nu s-a bucurat de mult succes în topurile muzicale, Rob Dickins, şef la Warner Music Uk, a auzit albumul şi s-a îndragostit [îndrăgostit] de el
- Datorită caracterului online al programului şi orientării spre internet, utilizatorii au acces la resursele bibliografice din reţeaua BiblioPhil, facând [făcând] mai uşoară catalogarea obiectelor bibliografice proprii
- 802 Suprafaţă 158,96 km² Densitatea populaţiei loc./km² Altitudinea medie m n.m. Localităţi componente Bălţaţi, Bircii, Chiţeasca [Chitească], Constantineşti, Jitaru, Mărgineni-Slobozia, Mihăileşti-Popeşti, Mogoşeşti, Negreni, Piscani, Rusciori, Şuica, Teiuş Primar Constantin Nedelea Sit web ro Primăria Scorniceşti [[Imagine:{{{harta administrativă}}}|200px|Poziţia oraşului Scorniceşti în cadrul regiunii]] Poziţia oraşului în cadrul regiunii [[Imagine:{{{harta oraşului}}}|200px|Harta administrativă a oraşului Scorniceşti]] Harta administrativă a oraşului Scorniceşti este un oraş din judeţul Olt, regiunea istorică Muntenia, regiunea de dezvoltare Sud-Vest, România
- 9-2,5 Luciu gras Transparenţă translucid, opac Spărtura sidefie, neregulată Clivaj lipsă Habitus __ Suprafaţa cristalului __ Cristale gemene __ Punct de topire Conductibilitatea calorică Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia no = 1,5442 ne = 1,5533 Refracţia dublă Δ = 0,0091 Pleochroismus Deviaţia optică pozitivă Unghiul de dispersie 2vz ~ 0-10° alte caracteristici reactivitatea chimică __ Minerale asemănătoare alte varietăţi de cuarţ Radioactivitate __ Magnetism __ Caractere speciale Opal (lat. opalus care provine probabil din sanscrită upalus= piatră preţioasă) este un mineral de excepţie care se prezintă numai amorf, fiind un silicat hidratat cu formula chimică SiO2*nH2O
- Judeţul Tulcea este situat în aşa natură, incât [încât] este accesibil de pe mare cât şi pe Dunăre de către navele maritime, având un mare avantaj comercial
- Bineinţeles [Bineînţeles], nu toate viile au fost dezrădăcinate şi, în scurt timp, alte vii au fost plantate
- 000 de mineri 1920: Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăşte ca în Ziua Înalţării [Înălţării] Domnului să se oficieze slujba parastasului şi pomenirea eroilor în toată ţara
- Atunci când forţa determinată de presiunea lichidului este mai mare decât greutatea corpului acestea pluteşte, iar atunci când cele 2 forţe sunt egale obiectul ramâne [rămâne] în echilibru
- Istoric decembrie 2005 - Infiinţarea [Înfiinţarea] Euroticket Company,- având ca obiect de activitate emiterea şi distribuirea tichetelor de masă
- Natura acestei relaţii între entitaţi [entităţi] ce constituie o confederaţie variază mult
- El se impune în chestiuni de literatură, de artă, de gusturi diverse, iar miniştrii săi harţuiesc [hărţuiesc] orice intelectual care îndrăneşte să critice abuzurile acestei puterii despotice, dintr-o Franţă în curs de sărăcire accelerată, care pierduse deja cursa industrializării şi democratizării (partajului de putere) pe mâna Angliei, dar şi preponderenţa intelectuală în domenii ca filozofia şi teologia
- Insă [Însă] ce era mai şocant decât natura oarbă, este omenirea oarbă, care reacţiona la un astfel de eveniment tragic în modul cel mai bestial şi absurd cu putinţă
- În urma fecundaţiei, sepalele şi petalele de obicei cad, staminele, stilul şi stigmatul se usucă şi ovarul se ingroaşă [îngroaşă]
- Ceea ce, trebuie recunoscut, este departe de coloranţii naturali, extrem de scumpi şi greu de obţinut [obţinutĂ]»
- În 1938 consiliul general al insulei votează pentru asimilarea integrală a statutului departamental, lucru ce a trebuit să aştepte până la sfărşitul [sfârşitul] anilor 1940
Etica_protestantă_şi_spiritul_capitalismului
- Viaţa religioasă şi capitalismul Conform viziunii protestante (şi în special a calvinismului) datoria omului în lume era aceea de a munci, realizănd [realizând] cu zel planul lui Dumnezeu (omul era considerat drept o unealtă a divinităţii)
- Max Weber susţine că aceşti doi factori (secondaţi de interdicţiile privind ajutarea oamenilor săraci) au contribuit la reinvestirea continuă a banilor căştigaţi [câştigaţi] şi astfel (pe termen lung) la menţinerea unei economii foarte dinamice şi realizarea unor acumulări de capital considerabile [2]
- Instaurarea regimului fanariot în Ţara Românească 1805: Cea dintâi legiuire care prevede eliberarea unei părţi din moşii de toate servituţile feudale şi transformarea ei în proprietate absolută a boierului - Aşezamântul [Aşezământul] agrar al lui Alexandru Moruzi
- Moirele nu puteau să modifice firul destinului, dar au promis că regele va trăi numai dacă altcineva îi va lua locul în târâmul [tărâmul] lui Hades
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Cuvântul este un neologism provenit din limba engleză, unde hatch înseamnă trapă şi back înseamna [înseamnă] spate
- } //]]> Biografie Început de viaţă Sumner s-a născut în Wallsend lânga [lângă] Newcastle-upon-Tyne în nordul Angliei, fiu al Audrey Cowell şi al soţului ei Ernest Sumner
- A. Escamonde Ploieşti este un club de turism sportiv, ecologie, cultură şi arte, român, fără scop lucrativ, apolitic, persoană juridică, non-profit, înfiinţaţ [înfiinţat] în temeiul Ordpnanţei Guvernamentale nr
- Grupa Clino-piroxenilor silicaţi Sistem de cristalizare monoclinic Clasa cristalului monoclinic prismatic Culoare incolor, alb, cenuşiu, brun, verde, albastru Urma albă Duritate 5,5 - 6,5 Densitate (g/cm³) 3,2 Luciu sticlos, gras, mat Transparenţă transparent, translucid Spărtura neregulată, parţial sidefie Clivaj bun /110/ Cristale gemene lamelare (100) Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia α=1,663-1,699 β=1,671-1,705 γ=1,693-1,728 Refracţia dublă Δ=0,030
- Vel serdar, marele serdar sau serdarul mare = comandant de oaste facând [făcând] parte dintre boierii de divan
- Tebanii vin să ceară ajutorul lui Oedip, regele Tebei, care i-a scăpat şi de Sfinx, răspunzănd [răspunzând] corect la ghicitoarea acestuia
- Unul din cele mai râspândite [răspândite] rituri orientale este ritul bizantin
- Fiecare dintre aceste apofize are articulaţie fixă cu osul său omonim, excepţie facând [făcând] apofiza alveolară care nu este sudată la vreun alt os şi în care sunt implantaţi dinţii
- Scrierea japoneză cu un amestec de alfabete kanji şi kana de astăzi işi [îşi] are originea acum
- ?): Insemnări [Însemnări] de căpătâi Murasaki Shikibu (c
- 1997) Proiectul MECU Reabilitarea centralelor termo-electrice(Renel) 25 Reabilitarea drumurilor europene de tranzit 65 Liniile de credit pentru proiecte din industrie, servicii şi turism 30 Modernizarea facilitaţilor [facilităţilor] de control al traficului aerian(ATS-A ) 24 Modernizarea facilitaţilor [facilităţilor] de control al traficului aerian(ATS-B ) 16 Reabilitarea şi modernizarea reţelei de distribuţie gazelor naturale 50 Extinderea şi modernizarea reţelei de telecomunicaţii 80 Modernizarea producţiei şi distribuţiei energiei termice şi electrice 60 Reabilitarea portului Constanţa 35 Reabilitarea drumurilor-coridoarele europene E81 şi E60 70 Modernizarea metroului bucureştean Proiect A 20 Modernizarea metroului bucureştean Proiect B 20 Total 495 Fondul Monetar Internaţional –FMI Înfiinţat în 1944 în cadrul sistemului ONU, FMI este un organism interstatal specializat, ale cărui obiective statutare sunt următoarele:
- Unii oameni de ştiinţă încearcă să includă cimpanzeii în genul Homo, dar aceasta este deocamdată o părere minoritară în cadrul comunitaţii [comunităţii] ştiinţifice
- În anii recenţi numărul persoanelor care au calătorit [călătorit] în spaţiu este în creştere
- 1987 oraş infrăţit [înfrăţit] cu oraşul francez Taverny
- 1993 oraş infrăţit [înfrăţit] cu oraşul polonez Nysa
- Basquiat a fost de asemenea admirat şi de artiştii new yorkezi Keith Haring şi Kenny Sharf, care doreau să integreze aşa-zisa [aşa-zisă] „artă a străziiâ€� în opera lor
- Keith Haring a murit în anul 1990, întrând [intrând] alături de colegul său de breaslă Jean-Michel Basquiat în istoria mişcării graffiti din lume
- Credinţe religioase de bază Când Joseph Smith a fost întrebat despre credinţele religioase de bază ale Mormonilor, acesta a rezumat învaţaturile [învăţăturile] şi doctrinele în 13 puncte, cunoscute astăzi drept Articolele de Credinţă ale Bisericii lui Isus Hristos a Sfinţilor din Zilele din Urmă
- Credem că prin Ispaşirea [Ispăşirea] lui Hristos, toată umanitatea poate fi salvată, prin supunere la legile şi regulile Evangheliei
- Credem că trebuie să ne supunem regilor, presedinţilor [preşedinţilor], conducătorilor, susţinem şi respectăm legile
- într-adevar [într-adevăr], putem spune că urmăm sfatul lui Pavel-Credem în toate lucrurile, sperăm în toate lucrurile, am îndurat multe şi sperăm să putem îndura şi mai multe
- Se bucură de puterea cea mai mare şi de aceea au fost aşezati [aşezaţi] ca păzitori ai raiului şi ai locurilor sfinte
- La circa 8 km de Babadag, pe un deal stâncos de lânga [lângă] localitatea Enisala, se pot vedea ruinele cetăţii numită local Heracleea, de fapt o cetate genoveză (numită probabil Bambola sau Stavrichi) construită la sfârşitul secolului al XIII-lea şi care a fost ocupată succesiv de către genovezi (sf
- Educaţie Oraşul deţine o bună tradiţie în învăţămantul [învăţământul] şcolar, cu deosebite rezultate la olimpiade naţionale
- Un mecanism este un sistem tehnic alcătuit din mai multe piese, o parte din ele mobile, o parte fixe care sunt angrenate între ele, astfel încît unele elemente mobile să transmită forţe, miscări [mişcări], altor elemente mobile din angrenaj
- Aşadar, pasul către sursa laser a fost făcut, şi nu mai ramânea [rămânea] decât inventarea unui mediu de propagare a acestei unde
- învelis [înveliş] optic (engleză cladding) - material optic care înveleşte miezul şi care reflectă total lumina
- învelis [înveliş] protector (engleză coating) - înveliş de plastic care protejează fibra de zgârieturi şi umezeală
- 1896: Gilbert Duprez, tenor şi compozitor (n. 6 decembrie 1806) 1939: Sigmund Freud, psihiatru austriac, întemeietorul psihanalizei (n. 6 mai 1856) 1963: Jules Cazaban, actor (n. 16 martie 1903) 1970: André Bourvile, actor, unul dintre cei mai îndragiţi [îndrăgiţi] interpreţi ai ecranului francez ("Mizerabilii", "Cei trei muşchetari") (n. 27 iulie 1917) 1973: Pablo Neruda, poet chilian, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe 1971 ("Spania în inimă", "Ode elementare") (n. 12 iulie 1904) 2001: Isaac Stern, considerat unul dintre cei mai importanţi violonişti ai secolului XX (n. 21 iulie 1920) Sărbători Arabia Saudită: Ziua naţională - aniversarea întemeierii regatului saudit (1934)
- Pentru a doua diagramă albul poate juca în intersecţia marcată cu roşu, câci [căci] prin această mutare albul anihilează libertăţile negrului, pe când negrul nu poate juca în această intersecţie pentru că îşi anulează toate libertăţile
- A comandat acţiunile tăranilor [ţăranilor] răsculaţi din Zarand, activând apoi la Câmpeni, Abrud şi Cricău
- Se manâncă [mănâncă] multă carne de miel, orez, untdelemn de măsline, citrice
- Bucătăria rusească Bucătăria rusească înseamnă, printre altele, o măncare [mâncare] abundentă şi consistentă, cu un bogat sortiment de gustări picante
- Odată cu schimbarea condiţiilor economice s-a diversificat şi alimentaţia, iar în prezent consumul de păine [pâine], ouă, zahar, lactate şi fructe nu mai constituie un lux
- Unele restaurante de stil vechi care servesc mâncare thailandeză au în meniu şi mâncăruri gătite prin înăbusire [înăbuşire]
- Thailandezii manâncă [mănâncă] mâncarea cu orez
- Italia a fost un loc de origine al multor culturi europene, precum etrusci şi romani, şi al mişcarilor [mişcărilor] culturale moderne, cel mai notabil fiind Renaşterea
- Camera Deputaţiilor [Deputăţiilor] are 630 de membri
- Însoţită de bere de fabricaţie locală şi băuturi carbogazoase, este parte a ritualului aproape obligatoriu de la sfârşitul sâptămănii [săptămânii]
- Cuprins 1 Localizare 2 Istoric 3 Populaţie 4 Economie 5 Obiective turistice 6 Obiective memoriale 7 Personalitaţi [Personalităţi] 8 Bibliografie recomandată 9 Legături externe //<
- Economie Sărmaşu are o economie agro-industrială, zonele înconjurătoare ale oraşului fiind folosite pentru cultivarea plantelor şi paşunat [păşunat]
- Personalitaţi [Personalităţi] Liviu Rusu - psiholog, estetician, cercetător şi istoric literar
- Poate, de asemenea, debuta brusc, fară [fără] o cauză aparentă (pneumotorax spontandenumit şi pneumotorax primar), ca urmare a unei afecţiuni pulmonare, cum ar fi tuberculoza pulmonară, chisturile aeriene, pneumoconiozele, emfizemul pulmonar
- Debutul bolii este de obicei brutal, chiar dramatic, cu ocazia unui efort, tuse violentă sau fară [fără] cauză aparentă
- Cu toate aceastea, din păcate, publicului românesc îi ramân [rămân] încă în mare măsura necunoscute informaţiile privind beneficiile acesteia
- Batălia [Bătălia] de la Roncevaux
- Picturile din Beeskow îi înfâţişează [înfăţişează] pe cei patru părinţi latini ai bisericii
- Persoane ce au avut Yale ca nume de familie Yale, Elihu -- (1649 - 1721), britanic născut în Boston, Massachusetts, educat în Anglia, înalt oficial al The East India Company, unul din primii sponzori generoşi ai faimoasei universitaţii [universităţii] Yale University din New Haven, Connecticut, Statele Unite ale Americii, universitate care îi poartă numele din 1718, care a fost fondată în 1701 ca un colegiu, Collegiate School of Connecticut
- Bănia a fost însa [însă] mutată, din nou, într-un timp relativ scurt, la Craiova
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Deşi apogeul stegosauridelor a fost în perioada de sfarşit [sfârşit] a jurasicului,,cam acum 160-144 de milioane de ani,unii reprezentanţi ai acestei grupe au fost dataţi după această perioadă
- Din multe puncte de vedere turkmenii întruchipeaza [întruchipează] fidel atât cultural cât şi genetic, prototipul arhaic al vechilor sau proto-turcilor
- Caciula miţoasă tipică acestora nu se dă jos de pe cap nici chiar în interiorul încaperii [încăperii] Turkmen cu mustăţi tip coadă de rândunică cu un instrument muzical tip caval, şi decoraţii ale Armatei Roşii pe piept
- O altă ipoteză sugerează ca numele li s-ar trage de la aspectul lor sărăcacios [sărăcăcios], auster
- Vanadinit Date generale Formula chimică: Pb5[ClIVO4)3] Clasa mineralului: fosfaţi, arsenaţi, vanadaţi Sistem de cristalizare: hexagonal Clasa cristalului: hexagonal-dipyramidal (6/m) Culoare: galben, portocalie, brună mai rar roşie Urma: albă, galben deschisă, brun-gălbuie Duritate: 3 Masa specifică: (g / cm³) 6,8 - 7,1 Luciu: diamantin Spărtura: sidefie, neregulată Clivaj: lipsă Habitus: hexagonal-tabular, cristale scurte prismatice, aciculare, piramidale Suprafaţa cristalului: , , , Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Indice de refraţie: ω=2,416 ε=2,350 Birefrigenţă: Δ=0,066
- 000 rămaşi fară [fără] case 2004: Un puternic cutremur care a avut loc în Oceanul Indian a cauzat tsunami devastând Sri Lanka, India, Indonezia, Thailanda, Malaysia, Maldive şi alte zone
- Diana (Danna GarcÃa), o veterinară care l-a cunoscut pe Pablo într-o discotecă, este angajată pentru a pune căpat [capăt] pestilenţei
- Evenimente 1472: Domnul Moldovei, Ştefan cel Mare (1457-1504), s-a căsătorit cu Maria de Mangop, a treia soţie a domnitorului 1658: Sfârşitul domniei lui Gheorghe Rakoczi al II-lea, principele Transilvaniei 1908: A fost înfiinţată compania General Motors, în Detroit, Michigan 1922: Jean-Francois Champollion, orientalist, a descifrat o inscripţie egipteană din epoca lui Ramses al II-lea, ramânând [rămânând] în istorie ca cel care a reuşit să descifreze scrierea hieroglifică 1926: Terminarea primei locomotive cu aburi, construită la Reşiţa 1928: A fost inaugurată "Crucea Eroilor" de pe Vârful Caraiman (Munţii Bucegi), monument închinat eroilor ceferişti căzuţi în timpul primului război mondial, construit între anii 1926-28, din iniţiativa Reginei Maria 1940: A început guvernarea Ion Antonescu
- În ultimii ani, vizitarea tradiţională anuală a fortareţei [fortăreţei] Bazz de către masele populare din Azerbaidjanul de Sud face parte din procesul deşteptării naţionale în rândurile minorităţii azere din Iran
- Au fost propuse şi alte nume ca Akbar şi Lamba Pahar, care în traducere literară înseamna [înseamnă] "Muntele Mare", dar nici unul nu s-a impus
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Când află adevărul, cuprins de spaimă, tatăl îşi ia copii şi se hotărăşte să fugă până când se liniştesc apele, dar este prins de poliţie iar fiul cel mare impuşcat [împuşcat] din greşeală
- Pindar o mentionează [menţionează] ântr-una din odele sale ca fiind născută din unirea zeului Helios cu nimfa Rhoda
- Roosevelt, Quentin, (1897 - 1918), cel mai tânar [tânăr] din cei cinci copii ai preşedintelui Theodore Roosevelt din a doua căsnicie, decedat timpuriu
- Bel canto, adesea Bel-Canto sau Bel Canto, (din italiană, "interpretare frumoasă"), este un termen muzical italian care se referă la arta şi ştiinţa tehnicii vocale care a originat în Italia secolului al şaptesprezecelea atingănd [atingând] un muzical şi artistic în decursul secolului al nouăsprezecelea în epoca muzicală numită Epoca Bel Canto
- Romanele apărute după zece ani nu mai aveau nevoie de nici un alt statut în fară [fără] de acela de a fi roman, ficţiune
- Termenul definea iniţial o umflatură anormală a unui ţesut, însa [însă] în prezent a definit sinonim cu neoplazie (pentru mai multe informaţii vezi cancer), toate celelate forme fiind numite astăzi tumefacţii
- Înalţimea [Înălţimea] maximă este vulcanul Canlaon , de 2
- O tehnică simplă de întelegere [înţelegere] a unui produs este Sistemul de clasificare Aspinwall, prin care se clasifică produsele în funcţie de cinci variabile: Rata de înlocuire (Cât de des este produsul re-achiziţionat
- Măsuri de protecţie Măsuri imediate Imbrăcămintea [Îmbrăcămintea] ajunsă în contact cu acidul se va îndepărta, regiunea afectată se spală cu apă multă
- Interpretul vocal mănuia [mânuia] în timp ce cânta toate instrumentele de percuţie
- Tradiţia japoneză spune că femeile care îl ating rămân însarcinate [însărcinate] mai repede
- Şi multe zăpezi l-au albit pe la tâmple şi-atâtea adânci nedreptăţi l-au durut tăind pentru noi părţii largi către viaţă el steagul de foc tot mai sus l-a ţinut astfel şi-a urmat Ceauşescu destinul cu-o dragoste vie de oameni în piept astfel nu mai miră pe nimeni că astăzi e falnic stejar şi cârmaci inţelept [înţelept]
- este interesant de observat, totuşi, că în cultura chineză harţile [hărţile] sunt desenate cu partea de sud în sus
- De exemplu, în Suedia, Partidul Socialist afiliat la OCI a câştigat 5,7% din voturile din alegerile din 1935 pentru Riksdag, depăsind [depăşind] secţia locală a Cominternului, care a primit numai 3,9% din voturi
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Degradarea entropică este un proces care are loc în timp, cu o viteză mai mare sau mai mică, facând [făcând] vizibilă reducerea resurselor
Vocală_închisă_posterioară_nerotunjită
- Exemple Azeră: qırx [ɡɯrx] (patruzeci) Coreeană: eumsik [ˈɯË�mÉ•ik] (mîncare) Scoţiană: caol [kɯË�l] (strîmtoare) Turcă: ılık [ɯˈɫɯk] (călîi [călii], călduţ) Vietnameză: tư [tɯ̄] (al patrulea) Vocale Vezi şi AFI, consoane
- ] De aceea am ales miturile la îndemâna [îndemână] mea, aceste fabule de Esop pe care le ştiam pe de rost, şi pe care le-am luat din întâmplare
- Aceeaşi raţionalitate ne ajută şi să construim instrumente de observare şi teorii explicant-predictive, prin care investigăm mai precis şi în profunzime lumea în care suntem şi o întelegem [înţelegem] mai bine dinamic-cauzal
- Dacă vei folosi internetul fară [fără] un un soft de protecţie, va fi inevitabil ca mai devreme sau mai târziu hackerii să-ţi intre pe computer
- Spre deosebire de sistemul politic de tip monarhie absolută sau dictatură, în regimurile totalitare distanţa între stat şi societate este practic anulată, în sensul că puterea întrupată de stat, prin partidul unic, pătrunde până şi în viaţa particulară a fiecărui cetaţean [cetăţean]
- Relatările conform cărora numele ar proveni de la arbuşti sfinţiti [sfinţiţi] aduşi din Anglia sunt în mare parte neadevărate
- Îmbinarea tablei ondulate cu invelişul [învelişul] se poate face prin metoda suduri, nu prin nituire
- Şandviş [Sandviş] american Sandviş italian Sandviş (din engleză Sandwich), mod de preparare a mâncării iniţial constând într-o felie de carne şi una de brânză puse între două felii de pâine
- Economie Adevărata bogătie [bogăţie] a Carintiei o reprezintă peisajele sale
- Alături de turism, un rol important în economia acestui land federal, l-au jucat în trecut exploatarea bogătiilor [bogăţiilor] naturale şi agricultura
- 500 de fabrici de prelucrare a lemnului, deschise încă din anii '30 ai secolului trecut, au mai rămas în funcţiune numai căteva [câteva] sute
- Piţigaia [Piţigăia] se poate referi la: Piţigaia [Piţigăia], Argeş Piţigaia [Piţigăia], Călăraşi Această pagină de dezambiguizare afişează o listă de legături la articole care au nume identice sau susceptibile de confuzie
- Se întalneşte [întâlneşte]: leul (în peninsula Kathiawar şi sud-estul Iranului), tigrul (arhipelagul indonezian), şacalii şi hienele (India)
- Posibilitatea generării unei aproximări a comportamentului utilizatorilor a fost considerată de unii drept o ameninţare a anonimităţii, mai ales atunci cănd [când] aceasta se face prin urmărirea acţiunilor pe mai multe domenii de Internet, folosind cookie-uri „third partyâ€�
- Personalizarea paginilor În mod similar autentificării, serverul află ce utilizator îi cere o paginăşi [paginaşi] poate să o trimită în consecinţă, în funcţie de preferinele exprimate anterior, şi care au fost reţinute de server
- Sub înalta protecţie a lui Berthold, care între timp devenise colaboratorul lui Himmler şi un înalt demnitar nazist, Heinrich Von Goldring - informatorul sovietic Grigori Gonchearenko - îndeplineşte diverse misiuni de spionaj, printre care un atentat cu bombă în localitatea Boneville din Franţa, diverse legături cu partizanii francezi (maquisards) şi se îndrăgosteşte, făra [fără] să vrea, de fata proprietăresei hotelului în care locuia la Saint-Remy, Monica Tarval, însă aceasta sfârşeşte prin a fi ucisă de către SS, fiind bănuită că avea legatură cu partizanii francezi
- 1 Etimologia verbului «pale [păleA]» 4 Vezi şi 5 Note şi referinţe 6 Bibliografie recomandată 7 Link-uri externe //<
- Verbul «Pale [PăleA]»
- Etimologia verbului «pale [păleA]» «Pale [PăleA]» provine din fr. parler, care, la rândul său, provine din cuvântul latinesc «fabulare»
- Deasemenea, dacă vectorul este perpendicular pe bază, înâlţimea [înălţimea] prismei este egală cu lungimea acestuia ( ) Acest articol legat de matematică este deocamdată un ciot
- Silvia CARAUŞ [CĂRĂUŞ] – Schimbări conceptuale ale istoriografiei româneşti în problema Basarabiei la începutul secolului al XX-lea, p. 19-26
- cântarind [cântărind] pâna la 450 grame, ceea ce reprezintă aproximativ 25% din greutatea femelei
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Explicaţii Există trei tipuri de distorsiuni: de percepţie- unii ajung chiar să perceapă lucrurile în modul în care sunt enunţate de grup de judecată- unii continuă să perceapă lucrurile diferit dar consideră că nu se poate ca o majoritate să fie în eroare de acţiune- unii nu îsi [îşi] modifică nici percepţia nici judecata, însă temându-se de consecinţe (de exemplu crearea unei imagini negative) se conformeză şi se delcară de acord cu grupul Factorii care influenţează conformitatea relaţia şi tipul interacţiunii dintre indivizi (similaritatea dintre indivizi favorizează conformitatea) statusul în cadrul grupului- un statut ridicat scade probabilitatea conformităţii natura răspunsului- când răspunsul este public creşte probabilitatea conformării gradul de dificultate al sarcinii- cu cât este mai mare cu atât este mai mare conformitatea compoziţia grupului- femeile se lasă mai uşor influenţate decât bărbaţii mărimea grupului- maximul conformităţii se atinge la grupuri de 3-4 indivizi unanimitatea- dacă individul nu este singurul care are o părere diferită, scade considerabil probabilitatea conformităţii Referinţe bibliografice ^ Muzafer Sherif, The Psychology of Social Norms
Ascensiunea_rockului_şi_a_popului
- La începuturile anilor 50 Muddy Waters, Ray Charles, Drifters şi alte staruri ale blues-ului au devenit concurenţi reali ai lui Eddie Fisher, Perry Como şi ai altor cântăreţi [căntăreţi] albi imaculaţi "puşi la patru ace"
- Turneul a fost excesiv de lung pe parcursul lui aparând [apărând] disensiuni între membrii trupei dar şi cu Phil Manzanera, la care de altfel vor renunţa
- . Trupa însă este ca şi pulverizată deşi urmează Avalancha Tour, cel mai mare de până atunci, acoperind o jumătate de glob şi durând până în 1997 , pe parcursul acestuia aparând [apărând] şi albumul dublu live Parasiempre
- , cănd [când] avea să fie executată din ordinul lui Marc Antoniu
- Numele băştinaş este Volkodav (câinele lup),dar în Rusia este cunoscut sub diminutivul ovcharka(овчарка,-rus) care înseamna [înseamnă] pe undeva câinele ciobanului
- Noile defecţiuni îl treziseră cam tărziu [târziu] pe Nero
- Este rezistent faţă de acizi, cu excepţia acidului fluorhidric, HF, dar reacţioneaza [reacţionează] la cald cu hidroxizii alcalini formând silicaţi şi degajând hidrogen
- Acest articol a fost etichetat în iulie 2006 Socialismul este ideologia conform căreia bunăstarea comună se dobândeste [dobândeşte] prin implementarea politică a sistemului economic socialist
- În acelaşi secol, Charles Babbage este cel dintîi [dinţii] care proiectează o maşină de calcul complet programabilă (1837), însă din păcate proiectul său nu va prinde roade, în parte din cauza limitărilor tehnologice ale vremii
- realizări notabile au fost: computerul Atanasoff-Berry, maşinile Z ale lui Konrad Zuse - de exemplu computerul electromecanic Z3, care, deşi foarte nepractic, a fost probabil cel dintîi [dinţii] computer universal, apoi calculatorul ENIAC cu o arhitectură relativ inflexibilă care cerea modificări ale cablajelor la fiecare reprogramare, precum şi calculatorul secret britanic Colossus, construit pe bază de lămpi şi programabil electronic
- Sumatorul electronic adună două numere folosind acelaşi procedeu (în termeni informatici, algoritm) învăţat de copii la şcoală: se adună fiecare cifră corespondentă, iar restul este transportat către cifrele din stînga [stingă]
- însă software-ul poate include, pe lîngă [lingă] programele propriu-zise, şi material auxiliar, cum ar fi date grafice, în cazul unui joc pe calculator
- Preistorie şi antichitate Aliniamentele de la Carnac Cele mai impresionante relicve arheologice predatează insă [însă] această perioadă, şi sunt lăsate de către o populaţie preceltică, şi consistă într-o civilizaţie a megaliţilor, datând din perioada neoliticului, acum aproximativ 5000 de ani
- Aceste clătite se mănăncă [mănâncă] fie cu un amestec din şuncă, ou şi vegetale, fie cu un cârnaţ tradiţional sau se consumă dulci, cu zahăr, miere sau dulceaţă
- CityZENN, anunţat pentru 2009, va atinge o viteză de 125 km/h, iar distanţa de deplasare cu o singură incărcare [încărcare] va fi de 400 km
- Acest automobil "minune" va reduce costurile de intreţinere [întreţinere] cu 90%, comparativ cu un vehicul obişnuit, conform declaraţiilor firmei producătoare Zenn Motors [2]
- Pentru Heraclit, totul este "într-un flux", după cum spune binecunoscutul său aforism "Panta Rei": Παντα Ï�ει και ουδεν μενει Totul curge, nimic nu rămane [rămâne] neschimbat
- Corpul acestor cactuşi este globular când sunt tineri, ca apoi să câştige înâlţime [înălţime] şi cu vârsta atinge forma de butoi
- 1 g/cm3 Luciu sticlos Transparenţă transparent la translucid, opac Spărtură concoidală Clivaj absent Habitus Suprafaţa cristalului Cristale gemene Punct de topire Conductibilitate calorică Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia n = 1
- linia Făurei -Bucureşti, se ramifică în localitatea Barboşi [Bărboşi] Ramura unei discipline sau ştiinţe ca: Parazitologie, Helmintologie, Ornitologie, Gnoseologie Ramura unui popor ca slovacii popor de origine slavă, făcând parte din ramura vestică a slavilor
- Planta are tulpină cu rădacini [rădăcini] aeriene, areolele pot fi cu spini sau nu
- Pe măsură ce metalul este presat (lovit), grăunţii se deformează şi urmăresc forma piesei, astfel încât aceştia îşi pastrează [păstrează] continuitatea în secţiune
Termometru_din_sticlă_cu_mercur
- Mercurul, spre deosebire de apă, nu işi [îşi] măreşte volumul la solidificare, deci nu va sparge tubul de sticlă, ceea ce va face greu de determinat momentul solidificării
- În zonele în care se aşteaptă ca temperatura maximă să nu depasească [depăşească] -38
- Celsius susţinea că nivelul coloanei de mercur la fierberea apei este proporţional cu inălţimea [înălţimea] barometrului
- [36] Michelle, cumnata lui Rocky, a adăugat că Rocky a părasit [părăsit] formaţia în ianuarie, dar a decis să rămână cu formaţia, până înainte de turneul din vară
- şi Iranul este acuzată la momentul de faţă de un număr de guverne cum că ar vrea să dezvolte capabilităţi nucleare, deşi gurvenul ei spune că activităţile sale nucleare, cum ar fi imbogăţirea [îmbogăţirea] uraniului, sunt pentru scopuri paşnice
Scriitorul_-_destin_şi_opţiune
- La răspunsuri ataşati [ataşaţi] o fotografie şi câteva date bio-bibliografice
- În general se hrăneste [hrăneşte] cu macronutrimenţi cum sunt nitraţii şi fosfatul
- Heterotrofele formează defapt zooplanctonul, sunt nepigmentate şi obţin carbonul organic mancând [mâncând] alte animale sau materiale organice
- Majoritatea popoarelor turcice, din vestul Chinei până în rasăritul [răsăritul] Europei, se pare că au caracteristici ale rasei albe (caucazian)
- în calendarul ortodox: Moise Etiopianul, Ana proorociţa [proorocită]
- Sfârşitul istoriei aduce cu sine inlăturarea [înlăturarea] dialecticii, a tensiunii şi contradicţiei dintre stăpân şi sclav
- De aceea, lumea creată de stăpân este o lume lipsită de progres, de găndire [gândire] abstractă, de ştiinţă
- La vie en rose (în română Viaţa în roz) este numele englez (sub care filmul este distribuit în România) al filmului francez La Môme, care prezintă viata cântaretei [căntăreţei] Edith Piaf
- Începe cu câteva amintiri ale cântăreţei [căntăreţei], prezentând copilăria acesteia
- În antichitate şi evul mediu, efemeridele se foloseau mai ales în astrologie şi o serie de astronomi celebrii ( de exemplu Johannes Kepler ) au contribuit cu date stiinţifice [ştiinţifice] exacte la această pseudoştiiţă
- Zăcăminte oceanice răsuflatori [răsuflători] hidrotermale Minerale dizolvate din crustă se colectează pe fundul mării Cupru, fier, zinc noduli Pe fundul mării se formează aglomeraţii de sedimente bogate în minerale Mangan, fier, cupru, nichel, cobalt Metale preţioase Aurul, argintul şi platina se găsesc în stare pură iar frumuseţea, raritatea şi stabilitatea lor chimică le fac foarte valoroase
- Ray era fixist şi creaţionist, atitudine îmbraţişată [îmbrăţişată] de majoritatea biologilor epocii sale
- Se aseamană [aseamănă] mai mult cu româna vorbită în judeţele Suceava şi Botoşani
- Un alt obicei, antinomic, este cel al săriturii peste un mic rug, tradiţie practicată în februarie, de ziua Întîmpinării [Întimpinării] Domnului şi preluat de asemenea din epoca păgînă, cu semnificaţie de purificare
- Pe lîngă [lingă] datinile şi obiceiurile din patria de obîrşie, armenii imigraţi în România au adus cu ei folclorul neamului lor
- Este important de observat ca în secolul al 20-lea, odată cu apariţia mişcarii [mişcării] artistice "muralista", a cărei exponenţi de seamă a fost trio-ului celebrilor muralişti mexicani Diego Rivera, David Siqueiros şi José Orozco, pictura murală şi muralismul au marcat o "renaştere"
- } //]]> Clasificare Drogurile psihoactive se clasifică în felul următor Stimulente Exemple: amfetamină, cocaină, efedrină, cafeină, theobromină, MDMA (Ecstasy) etc. Halucinogene Exemple: psilocibină, LSD, ,mescalină, DMT, etc. Calmante Exemple: alcool, eter, cloroform, opiu, morfină, heroină, metadonă, etc. Antipsihotice Exemple: clorpromazină, etc. Mod de funcţionare Fiecare drog acţionează asupra unui neurotransmiţător sau receptor la nivelul sinapselor din neuroni, această acţiune ducând în general la efecte adverse pe termen lung: Neurotransmiţător/receptor Clasificare Exemple Serotonină Antagonişti ai receptorilor pentru serotonină LSD, psilocibină, mescalină, DMT Inhibitori ai recapturării serotoninei (SSRIs) fluoxetine, sertraline Substanţe care stimulează eliberarea de serotonină GABA Antagonişti ai receptorilor pentru GABA etanol, barbiturice, diazepam, thujone Inhibitori ai recapturării GABA tiagabine Antagonişti selectivi ai receptorilor pentru GABA muscimol, acid ibotenic Opioid receptor Agonişti ai receptorilor pentru μ-opioid morfină, heroină, oxycodone Receptori pentru μ-opioid (agonişti inverşi) naloxone, naltrexone Agonişti ai receptorilor pentru κ-opioid salvinorin A, butorphanol, nalbuphine Dopamină Inhibitori (blockers) ai transportorului de dopamină cocaină Antagonişti ai receptorilor pentru dopamină haloperidol, droperidol Monoamin oxidază (MAO) Monoamine oxidase inhibitors (MAOIs) phenelzine, iproniazid Molecule ce interacţioneaza [interacţionează] cu transportorul de MAO amfetamine, metamfetamine Receptor NMDA Antagonişti ai receptorilor NMDA (N-Metil-d-aspartat) ketamină, PCP, DXM Norepinefrină Inhibitori ai recaptării de norepinefrină amoxapine, atomoxetine, mianserin Cannabinoid receptor Agonişti ai receptorilor pentru cannabinoid THC Acetilcolină Substanţe colinergice (agonişti ai acetilcolinei) nicotină, piracetam Substanţe anticolinergice (antagonişti ai acetilcolinei) scopolamină, dimenhydrinat, difenhidramină Adenozină Metilxantine (Antagonişti ai receptorilor pentru adenozină [1] ) cafeină Receptor AMPA Antagonişti ai receptorilor AMPA (acid α-amino-3-hidroxi-5-metil-4-isoxazol propionic) acid kinurenic, NBQX Melanocortin receptor Antagonişti ai receptorilor pentru melanocortină bremelanotid Vezi şi dependenţă, toleranţă sinapsă, neurotransmiţător medicament toxicologie dezintoxicare substanţă psihoactivă psihedelic Substanţe: cafeină theobromină heroină, metadonă, morfină, opiu LSD cocaină Substanţe: DMT cannabis, THC, haşiş MDMA (Ecstasy) Ciuperci halucinogene, muscarină, psilocibină efedrină speed amfetamine, metamfetamine MAOI alcool Efectele alcoolului asupra organismului Comerţul cu droguri Bibliografie Roland Doron, Francois Parot, 2006
- [1] În cadrul istoriei alchimiei, să menţionăm căteva [câteva] personalităţi care au avut care au concepţii pro sau contra posibilităţii obţinerii acestei substanţe miraculoase: Jabir ibn Hayyan (c
- LucasArts lansează Maniac Mansion, primul joc ce folosea motorul grafic SCUMM, o inovaţie a înterfeţei [interfeţei] jocurilor de aventură point-and-click
- Potrivit lui Robert Heinlein, "iubirea nu scade, ci se înmulteşte [înmulţeşte]
- Aceşti locuitori au fost arestaţi şi, ca deţinuţi politici, maltrataţi, obligaţi să reconstruiască patria sovietică, din aceşti detinuţi [deţinuţi] supravieţuind circa 20
- » În timpul pascal, urmează stihurile Paştilor [Păştilor]
- » Peste săptămână, cuvintele «cel ce ai înviat din morţi» se înlocuiesc cu: «cel ce eşti minunat între sfinţi [sfinţiA]», iar la sărbători există cuvinte specifice
- Teritoriul de baştină, cunoscut şi sub denumirea de Rusia Subcarpatică, se întinde în părtile [părţile] limitrofe ale Ucrainei, Slovaciei şi Poloniei
- Conducătorul rutenilor, Aleksander Dukhnovici, prezintă Vienei un plan pe baza căruia trebuia să se constituie o provincie autonomă (Rutenia), insă [însă] înăbuşirea revoluţiei zădărniceşte acest plan
- 30 la sută din populaţia ţarii este alcatuită [alcătuită] din nomazi sau semi-nomazi, budişti de rit tibetan şi de etnie mongolă
- Cea mai mare parte a populaţiei trăieşte de pe urma păstoritului, cuprinzănd [cuprinzând], în special, bovine, ovine, caprine, cabaline şi cămile (bactriene)
- } //]]> Proprietăţi Rutheniul este un metal solid sfărămicios [sfărâmicios] de culoare alb cenuşie din grupa platinei, care se prezintă sub formă de agregate cristaline legate câte patru
- Incălzit [Încălzit] în prezenţa oxigenului la o formă incandescentă, se formează un oxid de ruthil toxic şi instabil, care devine în prezenţa luminii explosiv
- O deficienţă în zinc poate să cauzeze o fertilitate mai scăzută datorită fragilitătii [fragilităţii] crescute a spermei
- Berlin 1989–1991 În Berlinul de Vest a fost contruit la sfărşitul [sfârşitul] anilor 80 sistemul M-Bahn
- -civilizaţia minoică se prăbuseşte [prăbuşeşte] ,iar cea miceniană îi ia locul 1350 i
- -imperiul hitiţilor se prăbuseşte [prăbuşeşte] sub invazia fenicienilor 1166i
- Hr-Cartagina este învinsa [învinsă] şi distrusă 60i
- [2] Conjectura istoricului german este că viziunea reformată asupra nobilităţii muncii la orice nivel, ciubotar sau doctor în ştiinte [ştiinţe], a vocaţiei dăruite şi menţinute de Dumnezeu în viaţa fiecăruia, şi în special încrederea nezdruncinată în suveranitatea lui Dumnezeu asupra Universului şi a bunătăţii lui faţă de creştini, a fost ingredientul principal în crearea şi dezvoltarea teoriei şi practicii a ceea ce azi numim capitalism
- Astfel, guvernele Europei au devenit mult mai tolerante şi mai puţin opresive, iar în Statele Unite însăşi naşterea naţiunii Americane era văzuta [văzută] de către Thomas Jefferson ca un experiment curajos şi maiestuos în auto-guvernare al unui popor creştin şi reformat
- în fine, tânărul îşi însuseşte [însuşeşte] cunoştinţele literare de la doctorul Lombardi, fost profesor al universităţii din Bologna
- Rügen Kreidefelsen auf Rügen Rügen este cea mai mare insulă germană din Marea Baltică fiind lîngă [lingă] coasta Pomeraniei
- Numele de familie Cataraga provine de la cuvântul bulgăresc katarjaga cu sensul de "scara",care în limba română a căpătat iniţial forma catarig(ă) şi a evoluat apoi în forma catalige ,avănd [având] sensul de piciorange - "picioare foarte lungi"
- Alte atestări documentare nu se întălnesc [întâlnesc]
- În ianuarie 68 se raliază cu Galba, pe care îl însoţeste [însoţeşte] în capitală
- CAS 10102-43-9 aspect gaz incolor Proprietăţi masa molară 30,01 g/mol stare de agregare gaz densitate 1,25 kg·m−3 punct de topire −164 °C punct de fierbere −152 °C solubilitate în apă 60 mg/l Intreţine [Întreţine] arderea - Toxic - Caustic R- şi S-text R: 8-26-34 S: 9-17-26-28-36/37/39-4 MAK 30 mg·m−3 Dacă nu sunt alte indicaţii atunci se ţine cont de prevederile Standard
- Termenul de revoluţionar este destul de vag, întelesul [înţelesul] lui fiind strâns legat de contextul în care este folosit
- Textele medicale ale lui Ibn Rushd, scrise cu aproximativ 800 de ani în urmă, au fost folosite în fost folosite în învătământul [învăţământul] medical european până la mijlocul secolului al XIX-lea
- CAS 6484-52-2 aspect pulbere albă Proprietăţi masa molară 80,04 g·mol−1 stare de agregare solidă densitate 1,725 g·cm−3 (20 °C) punct de topire 169,6 °C punct de fierbere 210 °C solubilitate bună în apă (1177 g/l la 20 °C) Intreţine [Întreţine] arderea Nitratul de amoniu sau „salpetru de amoniuâ€� este o sare care ia naştere din amoniac şi acid azotic
- Foloseau în război care de luptă, din care arcaşii trăgeau în inamic din fuga cailor şi foloseau prăştii [praştii], scuturi, arcuri şi berbeci de luptă, fiind războinici de temut
- Fiecare împarat [împărat] care care a contribuit la extinderea imperiului şi-a construit palatul propriu, ornamentat cu statui înfătişând [înfăţişând] tauri cu aripi şi cap de om, care vegheau simbolic construcţia
- Versurile unu şi doi sunt identice cu versurile şapte şi opt. (exemple Alexandru Macedonski prin "Poema rondelurilor") Gazelul este o poezie cu formă fixă alcatuită [alcătuită] din strofe cu două versuri
- Galena Formula chimică PbS Sistem de cristalizare cubic Clasa sulfite, săruri de sulf Culoare cenuşie de plumb Urma cenuşie de plumb Duritate 2,5 Densitate 7,4 bis 7,6 g/cm³ Strălucire metalică Transparenţă opac Spărtura sidefie, Clivaj perfect în trepte Habitus cubic, octaedric, sau tabular (plăci) Suprafaţa cristalului {100}, {111}, {110} Cristale gemene Format:111 Punct de topire --- Conductibilitatea calorică ___ Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia --- Refracţia dublă --- Pleochroismus --- Deviaţia optică --- Unghiul de dispersie --- alte caracteristici reactivitatea chimică se dizolvă în HNO3 Minerale asemănătoare --- Radioaktivitate inexistentă Magnetism inexistent Caractere speciale --- Galena (galenit) este un mineral din clasa sulfite cu un raportul de 1:1 dintre metal şi sulf
- Note ^ Daniel Hausman - “Filosofia ştiintelor [ştiinţelor] economiceâ€�, editura Humanitas, Bucureşti, 1993, articolul lui John Stuart Mill - “Despre definiţia şi metoda economiei politiceâ€�, pag
- S-a afirmat că, deşi gătite, aceste ciuperci pot cauza simptome ale unei întoxicări [intoxicări] slabe atunci când sunt consumate cu alcool
Participanţii_la_al_doilea_război_mondial
- După ocupare de către germani a întregii Franţe [Frânte] în 1942, unităţi militare germane au fost mutate în apropierea graniţei andoreze, lângă Pas de la Casa, dar acestea nu au trecut niciodată graniţa
- Mai înainte ca grosul trupelor austaliene să se întoarcă din străinătate, începând din iulie, unitătile [unităţile] miliţiilor australiene au dus lupte grele în campania drumului Kokoda
- Grecia a obţinut o primă victorie împotriva forţelor Axei invingând [învingând] încercarea italiană de invazie
- Lituania Ca rezultat al semanării [semănării] Pactului Molotov-Ribbentrop, Lituania a fost anexată alături de Letonia şi Estonia, fără să opună nicio rezistenţă
- SUA s-au alăturat Aliaţilor pe 8 decembrie 1941, după ce japonezii au atacat Hawaiiul şi instalătiile [instalaţiile] militare americane de la Pearl Harbor
- Compoziţie la 100g Calorii 25,2 Hidraţi de carbon(g) 6,3 Fibre 6,4 g Calciu (mg) 14 Magneziu (mg) 6 Potasiu (mg) 200 Vitamina C (mg) 13 Istoric frunze şi fructele gutuiului Cultivarea gutuiului poate fi anterioară mărului, şi este posibil ca mărul citat în Cântarea Cântarilor [Cântărilor] să fi fost în realitate un gutui
- Cel mai bun tip de gutui venea din regiunea Cydonia, pe coasta nord-estică a insulei Creta, fruct cunoscut de greci ca "Mela kudonia" sau " măr de Cydonia" de unde provine de asemenea şi numele ei stiinţific [ştiinţific]
- De asemenea, trebuie ca pacientul să mânânce [mănânce] echilibrat, să încerce o serie de exerciţii ce pot face bine şi să se odihnească cât mai mult
- multora li se poate prescrie să nu mânânce [mănânce] fructe şi legume proaspete şi să mânânce [mănânce] numai mâncare bine gătită
- Pe lângâ [lângă] oraşul propriu zis Wakefield cu o populaţie de 76
- Pentru că Nilul,după ce îşî [îşi] retrăgea apele, lăsa în urma lui un sol mâlos, foarte fertil
- Ei au observat că Nilul îşi umflă apele când cea mai strălucitoare stea de pe cer, Sirius, apare pe cer, la mijlocul lui Iulie, în zori, după o lungă perioadă în care nu putea fi vazută [văzută]
- Regiunea este mai mare decât vechea provincie Burgundia dar mai mică decât teritoriile franceze controlate de câtre [către] Ducii de Burgundia
- Cupa cu otravă i se opreşte lângă buze, când, de afară răzbate până la el un cântec vesel ce slăveste [slăveşte] natura şi dragostea
- Mai pot fi întâlniti [întâlniţi] frasinii, exemplare de stejar, salcâmul, socul, castanii salbatici, rachita, etc.
- Istorie Oraş dunărean, Zimnicea este construit lângă mai multe aşezari [aşezări], fortăreţe şi fortificaţii antice, a căror vârstă se plasează între secolele IV î
- De obicei asta înseamnă că unul sau mai mulţi jucători din echipa opusă prind pe jucătorul aflat în posesia mingii şi îl blochează la pamânt [pământ]
- Se plasează pirometrul în direcţia zonei strălucitoare (focul) şi se reglează strălucirea filamentului pană cănd [când] lumina acestuia devine identică cu cea a focului (piesei încălzite), deci nu se mai deosebesc una de alta
- Lîngă [Lingă] Tekirova se află ruinele oraşului antic Phaselis şi funicularul spre muntele Tahtalı, unul din cele mai înalte (2 365 m) şi spectaculare vîrfuri din masivul muntos Taurus
- Se aşeaza [aşează] în jurul taliei peste stihar şi epitrahil
- În stînga [stingă] este redat monomerul insulinei, cela care se crede ca este activ biologic
- reacţia stă la baza electroforezei proteinelor,datorită incărcării [încărcării] pozitive cationii migrează spre catod, fenomen numit cataforeză, proteina fiind în acest caz electropozitivă
- Dacă anionul rămîne acelaşi, puterea de precipitare a cationilor scade în următoarea ordine: Li+>Na+>NH4 +> cănd [când] cationul ramîne acelaşi anionii se comportă astfel: SO4 2->PO4 3->CH3COO->Citrat->tartrat->Cl->NO3 ->ClO3 ->Br->I->SCN-
- Prin îndepărtarea factorilor care au dus la precipitare, proetienele nu revin la forma lor iniţială şi nu işi [îşi] pot reface structura moleculară
- La unul din capetele lanţului peptidic se găseşte o grupare -NH2 liberă,iar la celălat capăt seaflă o grupare -COOH liberă Legătura peptidică -CO-NH- se găseşte în acelaşi plan, iar carbonul -CH- se poate roti, putînd [puţind] să apară în planuri diferite
- Ipoteza a 2-a [14] , numită ipoteza ciclol, avansată de Dorothy Wrinch, are la bază 3 elemente: Ciclol reaction în care gruparea carbonil şi gruparea amino a 2 peptide se incrucişează [încrucişează] C=O + HN → C(OH)-N
- Cuprins 1 Geografie 2 Localităţi învecinate 3 Impărţirea [Împărţirea] administrativă 4 Cultură atracţii turistice 4
- Izvoarele care stau la îndemâna [îndemână] paleontologiei sunt, printre altele, fosilele animale şi vegetale, urmele lăsate de diverse organisme şi excrementele fosilizate
- Istoriografie În anul 533, apare lucrarea Pandectele sau Digestele, o culegere de fragmente extrase din lucrările jurisconsulţilor clasici, la ordinul împaratului [împăratului] Justinian I
- Toate aceste resurse sunt dedicate sprijinirii intreprinzătorilor [întreprinzătorilor] Amway pentru a obţine succesul în afacerea lor
- În poeziile lui Anna Ahmatova, imaginile râului Neva sunt des întălnite [întâlnite]
- Istorie Regiunile rasăritene [răsăritene] ale Zimbabwe fac parte în sec. 12—17 din statul Monomotapi (sau Zimbabwe după numele monumentalei capitale a acestui stat în sec. 14—15), nimicit de populaţia barotse
- 2 Rugby 7 Oraşe Infrăţite [Înfrăţite] cu Manchester 8 Legături Externe //<
- Etimologie Cuvântul Manchester vine din termenul latin Mamucium, care se crede a fi o latinizare a unui cuvânt cu origini celtice(probabil insemnând [însemnând] sân (mamm în celtică)) plus anglo-saxonul chester care înseamna [înseamnă] oraş
- ppppppppppppppppuuuuuuuuuuuuuuuuuullllllllllllllaaaaaaaaaaaaaa Oraşe Infrăţite [Înfrăţite] cu Manchester Amsterdam Chemnitz Córdoba Faisalabad Managua St
- cântarind [cântărind] pâna la 450 grame, ceea ce reprezintă aproximativ 25% din greutatea femelei
- Tortelloni se găsesc congelaţi sau pasteurizaţi peste tot în lume în special în zonele în care comunităţile italiene sunt bine inrădăcinate [înrădăcinate]
- Naos (în Puppis) străluceste [străluceşte] de un milion de ori mai tare decât Soarele
- μυστήÏ�ια – mysteria însemnând "iniţiere" [1] ) este căutarea atingerii comuniunii, identităţii sau conştienţei [conştientei] realităţii ultime, divinităţii, adevărului spiritual, sau a lui Dumnezeu, prin experienţă directă, intuiţie sau înţelegere pătrunzătoare
- Conţine peste 1 mln de unitaţi [unităţi] de informaţie, lucrări a peste 300 mii autori
- Interpretând căteva [câteva] cover-uri după The Rolling Stones, cei 5 şi-au dat seama că, cu puţin efort, pot face faţă scenei muzicale punk, cea mai în vogă în acel moment în Irlanda şi Regatul Unit, şi, la scurt timp după această întrunire, au început să repete în mod regulat
- Califatul din Omdurman Urmaşii conducătorului politic şi religios „Muhammad Ahmad al-Mahdiâ€� (1844-1885) din Sudan se întitulează [intitulează] de asemenea ca şi califi, azi fiind denumiţi „al-Khalifaâ€� cu reşedinţa în Omdurman
- Ambarcaţiune (sinonim barcă ) Termen general pentru mijloacele plutitoare de dimensiuni relativ mici, de regulă nepuntate, propulsate cu rame, cu vele sau cu motor, folosite în cele mai diverse scopuri, pe distanţe mici, în porturi, în zone de mare adăpostite, pe fluvii şi pe lacuri, ca mijloace independente sau fâcând [făcând] parte din echipamentul unei nave (vapor)
- În incinta pieţei se mai gaseşte [găseşte] şi o casierie a Direcţiei de Impozite şi Taxe Locale a sectorului 1, unde locuitorii acestui cartier să poată plăti impozitele
- SUBCATEGORIA A1: motocicleta uşoară cu o capacitate care nu depăşeste [depăşeşte] 125 cm3 şi o putere care nu depăşeşte 11 kW
- Autovehiculului din această categorie i se poate ataşa o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depăşeste [depăşeşte] 750 kg
- ansamblul de vehicule format dintr-un autovehicul trăgător din subcategoria D1 şi o remorcă a cărei masă totală maximă autorizată nu depaşeşte [depăşeşte] 750 kg
- 000 kg, iar masa totală maximă autorizată a remorcii să nu depaşească [depăşească] masa proprie a autovehiculului trăgător
Procesul_de_producţie_a_unui_film
- ulterior după indepărtarea [îndepărtarea] argintului metalic vor rămâne literele
- asfel [sic] încăt [încât] [sic] Isterul primeşte tot într’un timp apele a doă [sic] rîurÄ marÄ
- Observaţii: i semivocalic notat cu Ä încăt [încât], cu ă elidarea prin apostrof (menţinută până la reforma din anii 1950) nediftongarea verbelor a pierde, a ieşi întră, a întra - formă păstrată dialectal îndeosebi în Transilvania Alfabetul latin În 1860 - 1862 se adoptă în mod oficial alfabetul latin, dar, contrar propunerii lui Ion Heliade Rădulescu, a fost preferat principiul etimologic pentru scrierea limbii române
- Bianu, Ovid Densusianu şi Titu Maiorescu, aleşi de secţiunea literară să alcătuiască, în cazul în care punctul numărul şase se aprobă neschimbat de plen, "o broşură cuprinzând aplicări la cât mai multe cazuri înduioase, pentru a pune ortografia adoptată la îndemâna [îndemână] scriitorilor români"
- Aceştia au fost primii câini cu “faţă de maimuţăâ€� şi sunt strămosii [strămoşii] celorlalte 2 rase, Grifonul belgian şi Grifonul de Bruxelles, care au de asemenea faţă de maimuţă
- Capcăunul [Căpcăunul] verde locuieşte singur şi fericit într-o mlaştină
- Se intâlneşte [întâlneşte] după pubertate şi este caracterizată prin creşterea exagerată a oaselor feţei, a mandibulei, a oaselor late, în general, dar şi îngroşarea buzelor, creşterea viscerelor(inimă, ficat, rinichi, limbă) şi alungirea exagerată a mâinilor şi picioarelor
- [75] Conform acestora, anotimpurile apar desincronizat faţă de prevederile astronomice, cu un avans local de până la două săptâmâni [săptămâni]
- Ulterior modelele au fost dezvoltate, încluzând [incluzând] efectul de seră (inclusiv ciclul carbonului şi efectul antropic), efectul aerosolilor, al norilor, al utilizării solului, al oceanelor şi al forcingului radiativ
- " Manhattan-ul posedă cel mai mare cartier de afaceri din Statele Unite, fiind şi sediul majoritaţii [majorităţii] centrelor de afaceri ale oraşului şi al Bursei din New York
- Mai există de asemenea mezolitic sau epipaleolitic între epoca paleolitică şi cea neolitică în anumite regiuni, perioade intrate în literatura de specialitate începand [începând] cu 1930
- Tabel explicativ Epocă Perioadă Unelte Economie Aşezări Societate Religie Epoca Pietrei Paleolitic Unele unelte şi folosirea unor obiecte găsite în natură – străpungătoare, toporaşe de mână, ace realizate din lemn, os, corn, piatră Cules şi vânătoare Migraţii şi locuiri în peşteri, colibe, mici tabere mai ales pe malurile apelor Grupuri de vânatori [vânători] şi culegători (25-100 persoane) Credinţa în viaţa de după moarte începe în Paleoliticul Mijlociu
- tragând [trăgând] învăţăminte, Thailanda a devenit un aliat al SUA
- Când cineva se gândeşte că datorită faptului că s-a rugat pentru ceva şi acel ceva s-a întamplat [întâmplat], atunci înseamnă că s-a întâmplat deoarece s-a rugat la Dumnezeu
- O altă atestare documentară datează din vremea lui Basarab cel Tânar [Tânăr] –Ţepeluş (noiembrie 1477 – septembrie 1478)
- Potrivit aceleiaşi legende, locul unic unde se efectua operaţiunea de călăfătuire era la debarcaderul de lânga [lângă] această aşezare care, ulterior, a primit numele de Calafat
- Ca orice spectacol, aceste reprezentaţii au şi ele specificul lor: playback-ul este insoţit [însoţit] de multe ori de reprezentaţii dramatice sau de dans, cei care urcă pe scenă sunt îmbrăcaţi într-o costumaţie cât mai comică sau care să reprezinte cântăreaţa imitată iar machiajele sunt pline de culoare
- Ce s-a înţeles greşit până acum: Travestiţii nu sunt transsexuali şi nu işi [îşi] doresc să fie femei
- Incăperile [Încăperile] numite „cellaeâ€� erau relativ mici aici se ţineau ceremoniile religioase
- Cobaltul acţionează asupra procesului hematopoetic, înlesneşte formarea reticulocitelor şi transformarea lor în eritrocite mature, intensifică activitatea mai multor tipuri de enzime, , datorită cătui [căţui] fapt se intensifică procesele de sinteză a protidelor, de transformarea a grăsimilor şi a glucidelor din ţesuturi
- A studiat şi a absolvit Universitatea din Viena, Facultatea de Ştiinte [Ştiinţe] Economice
- Lucrează în industria de ţiţei şi gaze începand [începând] cu 1981 şi a ocupat mai multe poziţii manageriale în străinătate
- Ţârmul [Ţărmul] nordic este abrupt şi sălbatic
- literele i, u, e şi o putînd [puţind] reprezenta fie vocale, fie semivocale, în funcţie de context, de exemplu litera i din cuvintele ştiam şi fiară are valori fonetice distincte
- În genere, sistemul electoral majoritar este întălnit [întâlnit] în acele ţări care prezintă democraţii majoritariste (de exemplu Marea Britanie, SUA), iar sistemul electoral cu reprezentare proporţională este caracteristic ţărilor care şi-au organizat regimul politic conform unei democraţii consensualiste (de exemplu Germania, Italia, Belgia)
- El indică înalţimea [înălţimea] de zbor faţă de nivelul aerodromului de decolare şi se bazează pe principiul descreşterii presiunii atmosferice, în raport cu înălţimea
- Pe cadranul aparatului sunt indicate atât unitaţi [unităţi] de presiune, cât şi valoarea înălţimilor corespunzătoare
- Din tradiţia africană derivă stiluri de interpretare care lasă căntăreţului [cântăreţului] un spaţiu larg de execuţie şi libertate de improvizare, cu o schemă "Întrebare şi răspuns" (Call-and-Response) pe un fond ritmic complex, ce duce la sincoparea melodiilor executate de diverse instrumente
- Armstrong a exercitat o influenţă considerabilă şi asupra cântăreţilor [căntăreţilor] de jazz, nu atât prin felul cum interpreta textele melodiilor, cât prin forma denumită Scat, o succesiune de vocale şi silabe care imitau sunetul unui instrument
- Cântăreţe [Căntăreţe] de jazz vestite din această epocă au fost Ivie Anderson, Billie Holiday şi Ella Fitzgerald
- " Evoluţia în Topul Spaniol (Albume) Saptămâni [Săptămâni] 01 02 03 04 05 06 07 08 09 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20 Poziţia 80 70 63 15 5 1 1 1 1 1 2 2 2 4 8 Acest articol despre un album este un ciot
- Folclor O viaţă gri ce exprimă o existenţă fară [fără] prea mult sens sau fară [fără] un obiectiv anume
- Romanul "Portretul lui Dorian Gray" al lui Oscar Wilde, gray insemnând [însemnând] gri
- În afară de aceste oxidaze se mai pot întălni [întâlni] şi reductaze, hidrolaze
- 9: Ştiinţele care influenţeaza [influenţează] arhitectura (geometrie, astronomie) Vol
- El se aseamană [aseamănă] cu o perie şi este confecţionat din metal
- Grafit Formula chimică C Clasa mineralului semimetale, nemetale Sistem de cristalizare hexagonal Clasa cristalului bihexagonal-bipiramidal Culoare cenuşiu până la negru Urma neagră Duritate 1-2 Densitate 2,1 - 2,3 Luciu metalic, mat Transparenţă opac Spărtura neregulată, flexibil Clivaj perfect Habitus hexagonal, plăci, solzos, cristale mici, masiv, agragat granular Suprafaţa cristalului {001} Cristale gemene Punct de topire 3700°C Conductibilitatea calorică Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia n=1,93-2,07 (roşu) Refracţia dublă Pleochroismus roşu intens Deviaţia optică uniaxial negativ Unghiul de dispersie alte caracteristici reactivitatea chimică insolubil în acizi Minerale asemănătoare molibdenit Radioactivitate inexistent Magnetism grafitul pirolitic este magnetic bipolar Caractere speciale anizotropie (ex
- Văcarea [Văcărea] se poate referi la: Văcarea [Văcărea], Argeş Văcarea [Văcărea], Gorj Această pagină de dezambiguizare afişează o listă de legături la articole care au nume identice sau susceptibile de confuzie
- 000 de ţarani [ţărani] au murit în domiciliu forţat
- Câteodata [Câteodată], erau necesare câteva tentative până când un val de colonişti reuşeau să supravietuiască [supravieţuiască] în sălbăticie şi să termine de construit lagărul
- Se întalneşte [întâlneşte] : leul(Pen
- Frecvent pot fi întalnite [întâlnite] forme interesante cum sunt calul de mare, pisica de mare, unele specii de delfin (porcul de mare), un mic rechin (câinele de mare) şi mai rar foca din Marea Neagră
- Flora este alcatuită [alcătuită] din alge verzi, rosşi şi brune şi se dezvoltă până la adâncimea de 75-80 m până unde pătrunde lumina soarelui
- Mina) Constanţa (Statuia Libertăţii) Constanţa vazută [văzută] din Portul Tomis Constanţa (fântâna arteziană Dacia) Constanţa (statuia lui Ovidiu) Constanţa (Marea Moschee) Evoluţia demografică 1879: 10
- Zona Metropolitană Constanţa adună localitaţile [localităţile] aflate la cel mult 30 km de oraşul Constanţa într-o entitate administrativă, pentru dezvoltarea uniformă socio-economică a localitaţilor [localităţilor] componente
- Pe lânga [lângă] crearea fluxului comercial şi cultural în zonă, portul turistic Tomis va avea şi un scop recreativ prin crearea de promenade cu vederi panoramice către mare: restaurante, baruri, cheiuri pentru ambarcaţiuni
- Astfel dacă se trage concluzia că întregul are anumite caracteristici datorită faptului că parţile [părţile] care-l constituie au acele caracteristici şi nu se furnizează o justificare corectă pentru acea inferenţă atunci concluzia este eronată
- Neutrosofia stă la baza logicii neutrosofice, a mulţimilor neutrosofice, a probabilitătii [probabilităţii] şi statisticii neutrosofice utilizate în aplicaţiile inginereşti (mai ales când este vorba de calcule software sau fuziune informatică), medicină, ştiinţele militare, cibernetică şi fizică
- } //]]> Istoric Securitatea a fost, oficial, înfiinţaţă [înfiinţată] prin Decretul nr
- Securitatea nu a avut, până în 1956, atribuţii în ceea ce priveşte detinuţii [deţinuţii] politici din închisori şi lagăre de muncă, cu excepţia supravegherii contrainformative a ofiţerilor, subofiţerilor şi trupelor, care îndeplineau serviciul acolo
- După moartea lui Dej, venirea lui Nicolae Ceauşescu în fruntea PCR a marcat o nouă reorganizare a Securitaţii [Securităţii]
- La 4 aprilie 1968, Consiliul Securitătii [Securităţii] Statului devine organ independent de Ministerul de Interne, pentru ca, la 9 aprilie 1972, să reintre în cadrul Ministerului de Interne
- DGTO intercepta toate telefoanele, telegramele sau faxurile venind din sau spre străinatate [străinătate]
- 284 Taleri Proprietar: Reeder Friedrich Schröder Date tehnice Lungime completă: 23,72 m Lăţimea inferioară: 4,17 m Lăţime la punte: 6,94 m Inălţime [Înălţime] până la punte: 2,31 m Linie de plutire: 0,76 m Motor: presiune joasă-Maşină cu aburi tip Boulton & Watt Capacitatea motorului: 14 PS Viteza: 5,5 Nod Pasageri: 60–80 Pers. Kăpitan 1817–1821: Zacharias Spilcker Kăpitan 1822–1831: Friedrich Wiegmeyer Kăpitan 1832–1833: Tönjes Steffens Scos din funcţiune: 14
- Revista conţine, de asemenea, şi articole despre celebrităţi istorice, şi politice, dar şi din lumea actorilor, cântăreţilor [căntăreţilor], etc. Există o rubrică permanentă de articole despre asasinate celebre
- 2004) 1942: Ilie Cioartă, pictor 1944: Robert Dessaix, romancier, eseist şi jurnalist australian 1949: Ioan Mircea Paşcu [Păscu], politician român 1950: Octavian Doclin, poet 1951: Ion Lilă, scriitor 1951: Octavian Belu, antrenor al lotului naţional de gimnastică al României 1952: Stelian Tănase, jurnalist şi politolog, redactor-şef al revistei "Sfera politicii", realizator al emisiunii "Zece Fix", la Realitatea TV
- Biodisponibilitatea este raportul dintre cantitatea de substanţă activă precum şi viteza cu carea aceasta este este cedată, absorbită în organism, ajunge la locul de acţiune şi işi [îşi] manifestă efectul biologic
- Tot în această zonă, cell stem se asează [aşează] între ramurile cel
- Se stabileşte modul de preparare al ag, numârul [numărul] de inoculări, doze, intervalele dintre inoculări
- Avantajul ac monoclonali este acela ca nu reactionează [reacţionează] decât cu un singur epitop
- Dacă aş fi vinovat de vreo una din crimele acestea aş fi cel dintîi [dinţii] să mă condamn pe mine însumi, dar dacă toată crima mea este, că mă închin adevăratului Dumnezeu, şi dacă pentru aceia sunt dat morţii, voi fi condamnat nu prin lege, dar de nedreptatea judecătorului
- Boteşti [Boţeşti] se poate referi la: Localităţi din România: Boteşti [Boţeşti], Bacău Boteşti [Boţeşti], Neamţ, reşedinţa comunei cu acelaşi nume Boteşti [Boţeşti], Suceava Boteşti [Boţeşti], Timiş Această pagină de dezambiguizare afişează o listă de legături la articole care au nume identice sau susceptibile de confuzie
- De remarcat este faptul că în anii 1975-1980, datorită lucrărilor de amenajare hidrotehnică a Oltului insula a fost supraînălţată, de asemeni şi schitul, însă autoritătile [autorităţile] de atunci au considerat că nu este necesară şi reconstrucţia cazinoului
- Suceava este situată pe DN2/E85 facând [făcând] legătura cu Bucureşti şi Bacău şi pe DN17/E58 făcând legătura cu Vatra Dornei şi pe DN29/E58 cu Botoşani
- Unele caracteristici ale mediului inconjurător [înconjurător] care influenţeaza [influenţează] clima: altitudine, grad de fragmentare şi orientare a versanţilor etc. peisajul urban, alcătuit din blocuri cu încălzire centrală, străzi pavate, industrie etc, au determinat existenţa unor deosebiri microclimatice între diferite puncte ale oraşului (centru, zona Iţcani-Gară, zona mănăstirii Zamca, zona Burdujeni-combinat şi zona Burdujeni-Centru)
- În perimetrul oraşului, în parcul central, langă [lângă] Muzeul de ştiinţele naturii, se află un exemplar de fag roşu (Fagus sylvatica v. antropurpurea)
- Formaţia este alcatuită [alcătuită] din : William Murderface, Skwisgaar Skwisgelf, Nathan Explosion, Pickles şi Toki Wartooth
- - are loc creşterea salariilor neînsoţită de sporirea productivitaţii [productivităţii] muncii
- Este localizat nu departe de Nisa, veche capitală a Parţiei [Pârtiei] şi de ruinele de la Konjikala, cetate aflată pe drumul mătăsii, care a fost distrusă de mongoli, în secolul al XIII-lea
- În 1927 mai puţin de 50 de zimbri mai rămaseseră [rămăseseră] în lume, toţi în grădini zoologice, ultimii zimbrii în sălbăticie fiind ucişi de braconieri după Primul Război Mondial Zimbrii au fost reintroduşi cu succes în sălbăticie începând cu 1951
- Vaşcău [Vâşcau] [[Imagine:{{{hartă}}}|200px|Vaşcău în România]] stemă amplasare Amplasare 46°28′47″N, 22°28′47″E Ţară România Judeţ Bihor Atestare documentară 1552 Populaţie ([[Recensământul populaţiei din {{{recensământ}}} (România)|{{{recensământ}}}]]) 3
- Primar Porge Florin Ioan, PD-L Sit web ro Primăria Vaşcău [Vâşcau] Poziţia oraşului în cadrul regiunii [[Imagine:{{{harta oraşului}}}|200px|Harta administrativă a oraşului Vaşcău [Vâşcau]]] Harta administrativă a oraşului Vaşcău [Vâşcau] (maghiară Vaskoh, din vas „fierâ€� şi kohó „furnalâ€�) este un oraş în judeţul Bihor, Transilvania, România, aflat la o distanţă de circa 7 km de oraşul Ştei
- Aşezat în partea de sud-est a judeţului Bihor, pe DN 79, pe cursul superior al râului Crişul Negru, fiind limitat de Munţii Bihorului la răsărit şi Munţii Codru – Moma spre apus, oraşul Vaşcău [Vâşcau] şi localităţile din jurul său formează una dintre cele mai pitoreşti zone ale judeţului, fiind în acelaşi timp parte componentă a „Ţării Beiuşuluiâ€�
- În componenţa oraşului Vaşcău [Vâşcau] intră satele: Câmp Câmp-Moţi Coleşti Vărzarii de Jos Vărzarii de Sus Suprafaţa totală a teritoriului oraşului Vaşcău [Vâşcau] împreună cu localităţile componente este de 66,135 km², ceea ce reprezintă 0,88% din teritoriul judeţului Bihor
- Relieful muntos al oraşului Vaşcău [Vâşcau] scoate în evidenţă altitudinea de 295 m. Cel mai reprezentativ este relieful dezvoltat pe roci carbonatice, care se suprapune peste Platoul Vaşcău [Vâşcau], ce se înfăţişează ca o cunună de depresiuni închise, lipsite de cursuri de apă
- Platoul Vaşcău [Vâşcau] este sărac în ape permanente, ele pierzându-se în ponoare
- După aproximativ 3 km de la gura peşterii, drum străbătut subteran de Pampăr, apa iese la suprafaţă la Vaşcău [Vâşcau], într-un punct numit izvorul din Boiu
- Pe marginea Platoului Vaşcău [Vâşcau] sunt 2 izbucuri deosebite: unul în valea Brihenilor şi altul în hotarul localităţii Călugări
- Runcului (860 m – Briheni), Măgura Osoiului (620 m – Vaşcău [Vâşcau])
- În partea sudică a oraşului Vaşcăului, caracterizată prin prezenţa dealurilor piemontane ca o prelungire a Munţilor Codru-Moma, amintim câteva dintre aceste culmi deluroase: Vârful Ronţarul (910 m – Coleşti) Cicera Ursului (900 m – Câmp) Vărful [Vârful] Merişor/Porceasa (900 m) Cornet (650 m – Câmp) Vârful Osoiu (620 m – Pleş)
- Pe lîngă [lingă] aceste mai sînt Baltrum, Juist, Spiekeroog şi Wangerooge
- Tocmai de aceea, unii regi erau inmormântaţi [înmormântaţi] chiar în piramide, deoarece se credea că asta ajută la trecerea conducătorului de pe lumea aceasta, pe lumea cealaltă, unde avea viaţă veşnică
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- În 1935, aceşti cai incredibili au reuşit să ducă la bun sfârsit [sfârşit] o călătorie de la Aşhabad la Moscova, adică o distanţă de 2
- În timpul nopţii, caii erau inveliţi [înveliţi] cu paturi foarte groase pentru a-i proteja de gerul caracteristic nopţilor din deşert
- Unul din numele de clan cele mai raspândite [răspândite] ale acestora este "Rupi" (Rupert)
- Ţesut-au pânza, şi cu calţii [câlţii] şi cu festila ce-au făcut
- Lăsatul secului de brânză, în creştinism e una din cele două lăsaturi [lăsături] are secului, şi anume ziua sau zilele de frupt tocmai înainte de intrarea în păresimi
- Lama este de obicei ascunsă în faşele [fâsele] pe care le au wrestlerii pe mâini sau într-un loc ferit de privirile spectatorilor
- 1976) 1917: Andrew Huxley, medic britanic, Premiul Nobel pentru Medicină şi Fiziologie 1963 1923: Arthur Hiller, regizor de film canadian 1925: Gunther Schuller, compozitor american 1930: Sir Peter Hall, regizor britanic 1936: Hans Zender, compozitor şi dirijor german 1938: Victoria Comnea, prozator român 1940 Frank Duval, muzician german Terry Gilliam, regizor american (Monty Python) Andrzej Zulawski, regizor polonez 1942: Lucian Bureriu, poet, prozator român 1946: Aston Barrett, muzician jamaican 1947: Nevio Scala, antrenor de fotbal italian 1950: Tina Weymouth, muziciană americană (Talking Heads) 1951: Kent Nagano, dirijor american 1958: Jamie Lee Curtis, actor american 1960: Bruce Payne, actor britanic 1965: Mads Mikkelsen, actor danez 1967 Boris Becker, jucător de tenis german Mark Ruffalo, actor american 1969: Katrin Krabbe, atletă germană şi campioană olimpică 1973: Chad Trujillo, astronom american 1974: Finian Maynard, surfer cu record mondial 1976 Torsten Frings, fotbalist german Ville Hermanni Valo, cantareţ [cântăreţ] finalndez, solistul trupa de rock, H
- 2 cm lung Formula chimică Al2 O3::Cr Sistem de cristalizare Clasa __ Culoare roşie (de la brunroşcat-roz) Urma albă Duritate 9 Densitate 3,97 g/cm³ - 4,05 g/cm³ Strălucire sticlos (până la diamantin) Opacitate __ Spărtura sidefie, neregulată Clivaj perfect Habitus __ Suprafaţa cristalului __ Cristale gemene __ Punct de topire 2050°C Conductibilitatea calorică __ Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia Ne 1, 76 bis 1, 768
- Tranzistoare cu siliciu Tranzistoare cu germaniu (vechi) Structura tranzistorului bipolar NPN Structura tranzistorului bipolar PNP Funcţionare Joncţiunile unui tranzistor În principiu un tranzistor bipolar este o pastilă de siliciu dopată astfel incât [încât] să se creeze trei straturi dopate diferit, şi deci două joncţiuni pn
- Armee, la care se adaugaseră [adăugaseră] 1
- v • d • m Municipii şi oraşe ale judeţului Bihor Municipii Beiuş • Marghita • Oradea • Salonta Oraşe Aleşd • Nucet • Săcueni • Ştei • Valea lui Mihai • Vaşcău [Vâşcau]
- Stratul ierbos are o acoperire neuniformă, apărând mai pregnant în luminişuri, unde putem vedea o acoperire mai mare spre exemplu cu macrişul [măcrişul] iepurelui Oxalis acetosella, afin Vaccinium myrtillus etc. Stratul muscinal este reprezentat de specii de muşchi care se instalează pe trunchiurile de arbori sau pe pietre
- Aşa-zisa [Aşa-zisă] ameliorare a calităţii arborilor este un atentat la diversitatea biologică naturală
- Portofoliul de produse al companiei cuprinde îmbracaminte [îmbrăcăminte] pentru femei, bărbaţi şi copii şi accesorii
- Alta, blăstămată, şoadă, Şă ţînea [ţinea] numa' în coadă Ş-alcele, mînca-le-ar focu
- Chiţorani, arişi şi vulturi, Dă prîn lume, dîn ţînuturi [ţinuturi] D-elea gîbe, d-elea rele, Feri-mă, Doamne, dă iele
- D'apăi l-am văzut anume P-"ăl măi tare om dîn lume", Care să juca cu leii Si-i băcea dă-i lua tăti [taţi] zmeii
- Sandu Blegia, - tăbăcaru, Să sufulcă şî tuşeşce, Lîngă [Lingă] "comegianţ" să-opreşce
- Caştigătorul [Câştigătorul] meciului este echipa care a înscris mai multe goluri la încheierea partidei
- de Tudor Arghezi: "Prin ce minuni ciudate şi zămisliri încete S-a săvărşit [săvârşit] în sâmburi asemenea scumpete
- Exterminarea prin muncă, un mijloc prin care detinuţii [deţinuţii] lagărelor erau munciţi până mureau—sau adesea munciţi până nu mai puteau să îndeplinească anumite munci, şi apoi selectaţi pentru exterminare—a fost de asemenea o altă politică de exterminare sistematică
- [108] „ Unul după altul, a trebuit să îşi lase bagajele, apoi paltoanele, pantofii, apoi restul hainelor … Odată dezbrăcaţi, erau conduţi la prăpastia care avea cam 150 de metri lungime şi 30 de metri lătime [lăţime] şi vreo 15 metri adâncime … Când ajungeau la baza prăpastiei, erau luaţi de membri ai Schutzpolizei şi puşi să se aşeze peste alţi evrei care fuseseră deja împuşcaţi … Cadavrele erau literalmente în straturi
- Cei aflaţi înauntru [înăuntru] mureau în 20 de minute
- Zvonuri despre realitatea lagărelor de exterminare se răspândeau doar foarte încet în ghetouri şi nu erau de obicei crezute, aşă [aşa] cum nu au fost crezuţi nici curieri ca Jan Karsky, luptător în rezistenţa poloneză, care aduceau aceste veşti Aliaţilor occidentali
- În Covasna se intâlnesc [întâlnesc] izvoarele minerale cele mai renumite în Ardeal, cu o diversitate de mai mult de 1500 de elemente de compoziţie
- Nu are probleme cu înghetul [îngheţul] moderat
- În producţia cinematografică , acest termen se referă la tehnici prin care fiecare secvenţă a unui film este realizată individual, deci o analiză a mişcarii [mişcării]
- Muzica hip hop Origini stilistice: dancehall jamaican, DJing, R&B, disco şi funk Origini culturale: Sfârşitul anilor 1970, Kingston, Jamaica şi Bronx, New York Instrumente caracteristice: mixer audio, sintetizator, drum machine, sampler, rapping şi beatbox Popularitate Popular în SUA de la sfârsitul [sfârşitul] anilor 1980 şi în restul lumii de la începutul anilor 1990, printre cele mai bine vândute genuri de la începutul anilor 2000 Genuri înrudite: trip hop Subgenuri Gangsta rap - Pop rap - Hardcore hip hop Genuri derivate Reggaeton Alte subiecte Cultura hip hop - DJ - Rap - Breakdance - Graffiti - Beatbox Muzica hip hop este un gen evoluat din muzica pop. Este alcătuit din 2 componente: rapping şi DJing
- Dacă la sfârşitul lunii decembrie 1942 se raportau numai câteva cazuri de paralizie, îm ianuarie 1943 erau deja 110 cazuri pentru ca în raportul din 20 februarie seă [şea] se menţioneze 611 de deţinuţi afectaţi de această boală
- Aristée se dovedeşte însă a fi Pluto, stăpânul infernului, şi face în aşa fel încăt [încât] Euridice să cadă victimă muşcăturii de şarpe destinate lui
- Jupiter nu reuşeşte însâ [însă] să se îndepărteze pe nesimţite cu Euridice în timpul danslui, ci este descoperit de Pluto
- : Tiberius, al doilea împarat [împărat] roman, fiul adoptiv al lui Cezar August (d
- Heterociclurile sunt substanţe de natură organică, care pe lîngă [lingă] atomii de carbon şi hidrogen mai conţin şi alte elemente: N, S, O
- Ele pot fi fie solitare, fie grupate în infloreşcenţe [inflorescenţe] cimoase Petalele au adesea nectarii
- Oraşul este plasat lânga [lângă] vulcanul Nevado del Ruiz, la înălţimea de aproximativ 2153 metri
- O piesă muzicală armonică este realizată din mai multe linii melodice, dintre care una este dominantă şi celelalte realizează armonia, generând acorduri care se înlanţuiesc [înlănţuiesc] după anumite reguli
- În apele îngheţate oxigenul şi dioxidul de carbon, sunt în cantiţăţi [cantităţi] mai mari decât în apele tropicale, astfel lumea vie este mai bogată în aceste ape
- Clarke au solidificat reputaţia ca scriitori şi cântăreţi [căntăreţi]
- Înăltimea [Înălţimea] turnurilor sale, 99 metri, limitează începând din 2004, noile clădiri ale oraşului
- Morfologie internă Organe de simţ Văzul Ochiul are o structură şi origine complexă de forma unui glob, insoţit [însoţit] de organe anexe
- Scheletul Peştii dispun de schelet intern format din scheletul capului, trunchiului şi inotătoarelor [înotătoarelor]
- Înotătoarele perechi sunt formate din structuri osoase ale centurilor şi structuri ale părtilor libere ale inotătoarelor [înotătoarelor]
- Basilica Esztergom Independenţa Ungariei a luat însă sfârşit în 1526 după bătalia [bătălia] cu otomanii de la Mohács
- Triburile kabare i-au invăţat [învăţat] pe Maghiari limba lor turcică , ceea ce a făcut ca cel puţin 300 de cuvinte din limba turcă să fie prezente în limba maghiară modernă
- Pe sfânta masă: potirul cu vin euharistic, discul cu pâinea euharistică, liturghier, lumînări [luminări], flori
- Impărţirea [Împărţirea] administrativă a Boliviei Beni - Chuquisaca - Cochabamba - La Paz - Oruro - Pando - Potosà - Santa Cruz - Tarija Acest articol despre Bolivia este un ciot
- Validitate, acesta insemnând [însemnând] pe de o parte existenţa ca atare a normei, iar pe de altă parte, legalitatea actului de emitere a acestei norme
- Cuprins 1 Opinii care susţin Homeopatia 2 Remedii homeopate 3 Cum e vazută [văzută] homeopatia în comunitatea ştiinţifică 4 Critică 5 Resurse //<
- Dintre formele cele mai des intâlnite [întâlnite] sunt: Tincturile primare Soluţii Soluţii oftalmice Soluţii injectabile Unguente Supozitoare Trituratii Tablete Globule Tincturile mamă se definesc ca preparate lichide extractive rezulate din amestecarea sucului proaspăt presat din plante, cu alcool sau prin extracţie din plante, părţi de plante proaspete sau uscate
- Cum e vazută [văzută] homeopatia în comunitatea ştiinţifică Unii homeopaţi afirmă că s-au dat homeopatiei premii similare premiului Nobel
Listă_a_organizaţiilor_internaţionale_în_domeniul_economiei
- Societatea Economică Eurasică (EAEC) State membre: Federaţia Rusă, Belarus, Kazachstan, Tadjikistan, Kârgâzstan EBRD Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare, aşa-zisa [aşa-zisă] "Banca Est-Europeană" Uniunea Europeană Societatea Economică Europeană (Premergătoarea UE) Societatea Atomică Europeană (Premergătoarea UE) Uniunea Montană corect: Societatea Europeană pentru Cărbune şi Oţel
- Compozitorul se diferenţia de muzician, cel din urmă facând [făcând] improvizaţie
- 100+54=154 Inmulţire [Înmulţire] :: Ex: 9*7=63
- 100*54=5400 Impărţire [Împărţire] :: a.Exactă -- 100/2-=50
- În Vendeea, regalişti şi preoţi refractari, incurajaţi [încurajaţi] de traumatismul cauzat de executarea regelui şi ostilitatea ţăranilor faţă de conscripţie, organizează o revoltă armată care se extinde şi în Bretania
- Foarte uşor de învatat [învăţat]
Teorema_fundamentală_a_aritmeticii
- Aceasta inseamnă [înseamnă] ca singurul mod în care putem scrie n=a*b este fie n=1*n, fie n=(-1)*(-n)
- Construirea de multisăli s-a făcut şi prin modificare sălilor mari, spaţiul sălii fiind împarţit [împărţit] în 2-5 minisăli
- [2] După caracteristicile globale mai frecvente, Ielele sunt nemuritoare, frumoase, acorporale, voluptoase şi seducătoare, excelente dansatoare şi cântăreţe [căntăreţe] corale
- Această grupare a fost văzută drept o reprezentaţie religioasă a societăţii romane timpurii, în care: Jupiter susţine autoritatea rituală şi augurală a Flamen Dialis (înaltul preot al lui Jupiter) şi şeful colegiilor preoteşti [preoţeşti]
- } //]]> Ac Ac dacă găseşti e semn de sfadă Ac dacă găseşti e semn de sărăcie Când găseşti ac cu urechi, îţi face nevasta fată - altfel băiat Cănd [Când] dai împrumut acul cuiva trebuie înfipt în ceva, şi de acolo să fie luat de acel cineva, căci altfel e semn de sfadă, ceartă Cine dă acul cu aţă într-ânsul îşi dă zilele Albină Când în ziua de Stretenie - Întâmpinarea Domnului, 2 februarie picură din streaşina va fi mană la albine Alun În noaptea de Înălţarea Domnului se duc flăcăi şi fete mari prin alunişuri ca să culeagă flori de alun, care înfloresc şi se scutură în aceeaşi noapte
- înalţimea [înălţimea] mareei reprezintă înălţimea apei la un moment dat faţă de nivelul de referinţă zero al acelui loc. Vezi şi Curent marin Curent de maree Acest articol din domeniul geografiei este un ciot
- Înalţimea [Înălţimea] h este :, iar aria S este dată de formula:, unde l este lungimea laturii triunghiului
- } //]]> Exemple Celebre exemple de gândire deziderativă: Economistul Irving Fisher spunea că "preţul acţiunilor a atins ceea ce pare un plafon inalt permanent" chiar cu câteva săptămani [săptămâni] înainte de Crahul Bursei Americane din 1929 care a fost urmat de Marea Recesiune
- Lichiditatea în această piaţă depăşeste [depăşeşte] cu mult valoarea de un trilion de $ - de 30 de ori mai mare decât volumul total al pieţei bursiere din SUA
- Piaţă valutară internaţională constituie un sistem complex interbancar, prin care se tranzactionează [tranzacţionează] sume mari de bani, de către actorii din piaţă, la o rată de schimb stabilită la o anumită dată, într-un anumit moment, în scopul schimbării (convertirii) unor valute contra altora
- Creşterea puternică a economiei Slovaciei din anii '2000 a dus la o explozie în industria construcţiilor, şi mai multe proiecte majore au fost duse la căpat [capăt] sau se discută în Bratislava [98]
- În ZLCA îşi desfăşoara [desfăşoară] activitatea peste 100 de firme cu investiţii mai mari de 50 de milioane euro
- Alte industrii produc: ciment, confecţii, echipamente electrice, îngraşăminte [îngrăşăminte] şi produse alimentare
- 300 de ferme împraştiate [împrăştiate] în regiunile de câmpie
Parametri_fiziologici_la_păsări
- Adăptările [Adaptările] metabolice ale păsările sunt diferite faţă de cele ale mamiferelor: Penele păsărilor sunt pentru zbor şi izolare
- Insă [Însă] prin faptul că procentul de CO2 conform reacţiei 1) se poate greu stabili vor fi reacţiile 2) şi 3) reprezentate împreună: De unde rezultă o valoare pKs de 6,5
- Inflaţia este un indicator final, care arată la sfârsit [sfârşit] de an fiscal dacă politicile guvernamentale monetare, fiscale, legislative, etc., alături de politicile Băncii Centrale, se coordonează şi conduc la o stabilitate a preţurilor de consum
- Alte concepte Deflaţia caracterizează situaţia în care pe termen lung, oferta de bunuri şi servicii este mai mare decăt cererea, avănd [având] loc scăderea preţurilor
- Sectoarele sunt subîmpărtite [subîmpărţite] în cartiere, în total 104
- Este un loc important şi pentru "comunitaţile [comunităţile] apostolice"
- În afară de acestea de pe la 1960 există o proporţie mare de musulmani, precum şi o comunitate înfloritoare de comunitaţi [comunităţi] evreesti
- "Hamburger Platt" ca dialect este însa [însă] în continuare înţeles şi vorbit de mulţi hamburgezi şi ca şi alte dialecte nordice cultivat prin literatură, articole de ziar, dicţionare
- Influenţa "germanei de nord" asupra "germanei literare" ramâne [rămâne] însă puternică, mai ales în "Missingsch"(amestec al acestora în spaţiul Hamburg-Bremen, cu deosebire în vorbirea bisericească)
- La 810, pentru misionarea pagânilor [păgânilor] din nord, Carol cel Mare ridică un baptister (biserică de botez)
- Depinde după gusturi să apreciezi dacă aceste comparaţii sunt reuşite sau nu, însa [însă] prin simplul polisemantism al unui cuvânt se poate aprecia pertinenţa unei comparaţii ambigue
- Din punct de vedere constructiv se aseamană [aseamănă] cu altimetrul
- Pe lîngă [lingă] teritoriul continental, Australia cuprinde mai multe insule dintre care cea mai mare este insula stat Tasmania
- Ca zeiţă a fertilităţii, Hathor era asociată şi pusă în legătură cu revarsările [revărsările] Nilului
- Mai târziu, când cultul osirian a câstigat [câştigat] mai multă popularitate şi mai mulţi adepţi, rolul său s-a schimbat
- Alegerile se fac odată la patru ani, sau mai devreme (în cază de criză politică), depinde de hotărărea [hotărârea] majorităţi din Knesset
- Tipizarea dinamică permite declararea variabilelor fară [fără] declararea tipului variabilei, interpretatorul determinînd tipul variabilei după conÈ›inultul sau operaÈ›iile efectuate
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Infrastructura - partea din pod care preia încărcările de la suprastructura şi le transmite terenului, alcatuită [alcătuită] din culee şi pile
- Scopul acestei piese este de a face legătură articulată între piston şi bielă ajutând la transformarea mişcarii [mişcării] rectilinii a pistonului şi tansmiterea ei la bielă
- Există bineinţeles [bineînţeles] un al treilea spectru care însă poate fi neglijat
Explicaţia_biologică_a_religiei
- Este efectul ritualului costisitor: cu cât se cere mai mult de la membrii, cu atât ei vor dovedi o coeziune mai solidă şi un nivel mai ridicat de cooperare, şi cu atât ei vor fi mai puţin inclinaţi [înclinaţi] să părăsească grupul după ce au investit atât în acesta
- Modelul teoretic reuşeşte chiar să facă predicţia că bebeluşul are aşteptari [aşteptări] de reciprocitate, fapt confirmat şi el de teste
- Gazduieşte [Găzduieşte] 28 de universităţi printre care se numără Universidad Nacional Mayor de San Marcos, Decana de América, cea mai veche de pe continent, care a fost fondată în 12 Mai 1551
- Smarald Date generale Formula chimică: Al2Be3Si6O18, cu ioni de Cr3+ şi V. Clasa mineralului: silicat ciclic sau inelar Sistem de cristalizare: hexagonal Culoare: verde de la închis până la verde deschis Urma: albă Duritate: 7,5 - 8 Masa specifică: (g / cm³) 2,6 - 2,8 Luciu: sticlos Spărtura: sidefie Clivaj: neclar Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Indice de refraţie: ω=1,568-1,602 ε=1,564-1,595 Birefrigenţă: Δ=0,004-,0,007 Pleocroism: verde, albăstrui până la galben, pietrele artificiale: galben verzui şi galben albăstrui
- Totuşi, Uniunea Sovietică a primit despăgubiri de război din partea Germaniei şi României, iar ţările Europei Răsăritene au plaţit [plătit] contribuţii financiare pentru eliberarea lor de sub jugul nazist
- Corpul său se subţiaza [subţiază] în sus, curbura de la mijloc fiind mai pronunţată
- } //]]> Introducere Standardele pentru determinarea unui volum de cunoştinţe, metodologii sau practici drept neştiinţifice [neştiintifice] includ lipsa de rezultate experimentale, nefalsificabilitate, neaplicarea metodei ştiinţifice sau a principiului parcimoniei (Lama lui Occam)
- " Din înaltul cerului Luceafărul nu mai cade ca alte dăţi [daţi], ci îi trimite şi răspunsul care este şi concluzia întregului poem: "Ce-ţi pasă ţie, chip de lut, / Dac-oi fi eu sau altul
- Călugăreni se poate referi la una din următoarele localităţi din România: Călugăreni, Arad Călugăreni, Bacău Călugăreni, Botoşani Călugăreni, Constanţa Călugăreni (Cobia), Dâmboviţa Călugăreni (Conţeşti [Conteşti]), Dâmboviţa Călugăreni, Giurgiu, reşedinţa comunei cu acelaşi nume Călugăreni, Gorj Călugăreni, Harghita Călugăreni, Mureş Călugăreni, Neamţ Călugăreni, Prahova, reşedinţa comunei cu acelaşi nume Călugăreni, Suceava Călugăreni, Vaslui Această pagină de dezambiguizare afişează o listă de legături la articole care au nume identice sau susceptibile de confuzie
- Suştinătorii [Susţinătorii] albumului l-au acreditat ca fiind cea mai matură capodoperă a lui Creţu
- „Voyageurâ€� n-a conţinut sampling şi a fost eliberat în câtiva [câţiva] ţări cu sistemul de protecţie Copy Control
Probabilitatea_de_satisfacere_a_folosinţelor_în_gospodărirea_apelor
- În cele ce urmeazâ [urmează] se prezintă orientările generale ale acestor calcule
- Spărgătorul de nuci se transformă într-un prinţ tânar [tânăr] şi frumos
- Deşi saducheii au dispÇŽrut de pe scena istoriei în secolul I, învÇŽţÇŽturile lor se regÇŽsesc în credinţa caraiţilor [cârâiţilor], care s-au desprins din ebraismul rabinic în secolul al VII-lea
- Pe lăngă [lângă] Persefona şi mama ei a fost sărbătorit mai târziu la Eleusis şi Dionis, numit acolo Iachos, drept reprezentant al forţei creatoare a naturii
- cu motor termic - se utilizează combustibili, cei mai întalniţi [întâlniţi] fiind metanolul şi benzina
- Pentru a putea fi controlat mai are nevoie de transmiţator [transmiţător] şi diferite tije care leagă servomecansimele de suprafeţele de control
- înapoi - determină rotaţia elicei astfel încat [încât] aeromodelul se deplasează înapoi
- Forme româneşti: Frâncu, atestat încă din sec. 15, cu o bogată serie de derivate şi variante: Francea, Frânce, Frânciuc, Frâncoaie, Frânculea, Frangu, Frangulea, Freng, Frângotă, Frânghiul, Frânghiş etc. Din germanul Franz sau magh. Ferenc, Ferencz provin formele Franţ [Frânt], Frenţe, Friţ, Fercu, Renţea, Freanţă, Ferenţ etc. Englezul Francis, Franny, Frank, Franklin, Fanny
- Magnetit Formula chimică Fe3O4 Clasa mineralului oxizi Sistem de cristalizare cubic Clasa cristalului după Carol Hermann- după A.M.Schönflies - Grupa Culoare neagră Urma neagră Duritate 5,5 - 6,5 Densitate 5,2 g/cm3 Luciu mat, metalic Transparenţă opac Spărtura sidefie, sfărămicioasă Clivaj neclar Habitus compact Suprafaţa cristalului octaedru / rombdodecaedru Cristale gemene ___ Punct de topire 1535° C Conductibilitatea calorică ___ Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia ___ Refracţia dublă ___ Pleochroismus ___ Deviaţia optică ___ Unghiul de dispersie / axe optice 2vz ~ alte caracteristici reactivitatea chimică rezistent la baze şi acizi Minerale asemănătoare ___ Radioactivitate inexistentă Magnetism feromagnetic Caractere speciale ___ Magnetitul (sau magnetita) este un mineral din grupa oxizilor de fier cu proprietăţi feromagnetice, fiind oxidul de fier cel mai rezistent faţă de acizi şi baze, cristalizează în sistemul cubic, cu formula chimică Fe3O4
- Mişcarea ei este complexă, Asemanătoare [Asemănătoare] ca acea unui pulbere purtat de un val, constituind o mişcare verticală şi orizontală
- Wikimedia Commons conţine materiale multimedia legate de Aleşd Portal Bihorean Bibliografie Dan Ghinea, Enciclopedia geografică a României, Editura Enciclopedică, Bucureşti, 2000 Gheorghe Vlăsceanu, Oraşele României, Editura Odeon, Bucureşti 1998, ISBN 973-9008-69-0 v • d • m Municipii şi oraşe ale judeţului Bihor Municipii Beiuş • Marghita • Oradea • Salonta Oraşe Aleşd • Nucet • Săcueni • Ştei • Valea lui Mihai • Vaşcău [Vâşcau]
- Bush 28 aprilie: CBS a difuzat fotografii în care erau surprinşi soldaţi americani maltratând şi umilind prizonieri irakieni din închisoarea d'Abou Ghraib, de lânga [lângă] Bagdad
- 4 iunie: A fost inaugurat "Water Park" cel mai mare parc acvatic din România (lânga [lângă] Aeroportul Otopeni)
- solubilitate în apă 90 g/l Intreţine [Întreţine] arderea - Dăunător sănătăţii R- şi S-text R: 20/22 S: (2-)28 MAK 355 mg/kg Dacă nu sunt alte indicaţii atunci se ţine cont de prevederile Standard
- â€� Metoda implementată astfel, acţioneaza [acţionează] nu numai la nivelul conştient ci şi la cel subconştient, la rezervele mentale
- De examplu, el acţioneaza [acţionează] ca un partner real cu elevii, participând la activităţi cum ar fi jocurile şi cântecele, natural şi spontan
- [3] Profesorul trebuie nu doar să cunoască tehnicile şi informaţiile teoretice ci şi să le inţeleaga [înţeleagă] şi să îşi formeze o metodologie corectă pentru a nu avea un impact negativ asupra elevilor
- [2] Bazele metodei Sugestopedia e acuzată că nu ar fi solid fundamentată ştiintific [ştiinţific] şi e criticată de unii psihologi că ar fi o pseudostiinţă
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- aflat în competiţie cu piloţi celebri ai timpului, a obţinut premiul I pentru aruncarea unui proiectil la ţintă, de la o înalţime [înălţime] de 300 de metri şi premiul al II-lea, pentru aterizarea la punct fix 1940: Al doilea război mondial: Italia declară război Franţei şi Marii Britanii 1940 Al doilea război mondial: Canada declară război Italiei 1940 Al doilea război mondial: Norvegia se predă forţelor germane 1944: Al doilea război mondial: Trupele naziste au ucis aproape 650 de civili, locuitori ai satului Oradour-sur-Glane, Franţa 1967: A încetat războiul de şase zile dintre Israel, Siria, Egipt şi Iordania Naşteri 1819: Gustave Courbet, pictor francez (d
- persoană aparţinând unui grupări/caste infiinţate [înfiinţate] de împăratul roman Tiberius, al cărei rol era de a inventa şi de a efectua noi tehnici sexuale
- De asemenea, însoteşte [însoţeşte] ca iodură sarea de bucătărie, ca iodat salpetrul de Chile, ca iodură şi iodat fosforitele, dolomitele, calcarurile, cărbunii de pământ
- Conflictul de rol este un concept al psihologiei sociale şi se referă la discrepanţa dintre expectanţele transmiţâtorului [transmiţătorului] de rol (de exemplu, într-o organizaţie, şeful) şi comportamentul efectiv al receptorului(de exemplu, într-o orgnaizaţie, secretara)
- s-a format o a doua uniune tribală georgiană pe tărmul [ţărmul] Mării Negre, ceea ce a dus la apariţia Regatului Colchida în vestul Georgiei
- Are în subordine administrativă localităţile: Boteşti [Boţeşti], Budeni, Dealu Roatei, Dobrot, Dumbrava, Feneş, Galaţi, Izvoru Ampoiului, Pârău Gruiului, Pătrângeni, Pirita, Podu lui Paul, Runc, Ruşi, Suseni, Trâmpoiele, Valea Mică şi Vâltori
- } //]]> Date geografice Zlatna este o depresiune aflată între 2 lanţuri muntoase - munţii Metaliferi de origine vulcanică, cu vârful Jidov cu o înălţime de peste 900 m şi de Munţii Trascău [Trăscău], munţi formaţi prin încreţire din care se remarcă vârful Dâmbău cu o înălţime de 1
- Pe lânga [lângă] faptul că interfaţa este foarte simplă şi rapidă, aceasta oferă şi multe alte caracteristici, cum ar fi: nu este nevoie descărcarea nici unui joc pe calculator - toate jocurile se pot juca în orice navigator compatibil Java există statistici extinse pentru fiecare jucător (în acest fel pot fi identificaţi cei ce incearcă [încearcă] să trişeze) partidele jucate în ultimele 6 luni sunt arhivate
- "Irreplaceable" Single by Beyoncé "Irreplaceable" este o piesă a cântăreţei [căntăreţei] americane Beyoncé, de pe al doilea album de studio, intitulat "B'Day"
- Iniţial "Freakum Dress" trebuia să fie a treia piesă, dar a fost ales "Irreplaceable" datorită popularitaţii [popularităţii] uriaşe
- } //]]> Aşezare geografică Moneasa este situată intr-o depresiune de pe valea pârâului cu acelaşi nume, la poalele Masivului Codru-Moma, la o altitudine de 280-290 m. Staţiunea se află la 110 km est de Arad şi la 20 de km de oraşelul [orăşelul] Sebiş
- 180) Galeria de sculptură în piatră Festivalurile de folclor şi de artă tradiţională românească Legături externe Staţiunea Moneasa Galerie de imagini Moneasa (începutul sec. XX) Comune în Judeţul Arad Almaş | Apateu | Archiş | Bata | Bârsa | Bârzava | Beliu | Birchiş | Bocsig | Brazii | Buteni | Cărand [Cărând] | Cermei | Chisindia | Conop | Covăsânţ | Craiva | Dezna | Dieci | Dorobanţi | Fântânele | Felnac | Frumuşeni | Ghioroc | Grăniceri | Gurahonţ | Hălmagiu | Hălmăgel | Hăşmaş | Igneşti | Iratoşu | Livada | Macea | Mişca | Moneasa | Olari | Păuliş | Peregu Mare | Petriş | Pilu | Pleşcuţa | Săvârşin | Secusigiu | Seleuş | Semlac | Sintea Mare | Socodor | Şagu | Şeitin | Şepreuş | Şicula | Şilindia | Şimand | Şiria | Şiştarovăţ | Şofronea | Tauţ | Târnova | Ususău | Vărădia de Mureş | Vârfurile | Vinga | Vladimirescu | Zăbrani | Zădăreni | Zărand | Zerind | Zimandu Nou
- NaÅ¡ice [[Imagine:{{{imagine}}}|300px]] [[Imagine:|100px|Stema oraşului NaÅ¡ice]] [[Imagine:|200px|NaÅ¡ice în Croaţia]] stemă amplasare Amplasare _ _ _N_ _ _ _E_type:city ° ′ ″N, ° ′ ″E Ţară Croaţia [[|]] Atestare documentară Populaţie ([[Recensământul populaţiei din (Croaţia)|]]) Suprafaţă km² Densitatea populaţiei loc./km² Altitudinea medie m n.m. Localităţi componente Primar Sit web [ ] [[Imagine:|200px|Poziţia oraşului NaÅ¡ice în cadrul regiunii]] Poziţia oraşului în cadrul regiunii [[Imagine:|200px|Harta administrativă a oraşului NaÅ¡ice]] Harta administrativă a oraşului NaÅ¡ice (citit Naşiţe [Năşite]) este un oraş în Croaţia
- Întristat, Atreu porunci ca cei doi fii ai lui Tieste, Polysthenes (altul decât cel dintâi) şi Tantalos, să fie ucişi şi pregăţiţi [pregătiţi] ca ospăţ pentru Tieste
- După 20 de ani se reîntâlnesc (fară [fără] Cristi Tabără - care rămâne la Bucureşti) şi formează trupa Shamballa
- Conţeşti [Conteşti] se poate referi la: Localităţi din România: Conţeşti [Conteşti], Argeş Conţeşti [Conteşti], Bacău Conţeşti [Conteşti], Dâmboviţa Conţeşti [Conteşti], Iaşi Conţeşti [Conteşti], Teleorman Această pagină de dezambiguizare afişează o listă de legături la articole care au nume identice sau susceptibile de confuzie
Televiziunea_digitală_terestră
- acesta cu ajutorul unui demodulator digital separă semnalele canalelor multiplexate şi le receptionează [recepţionează] pe fiecare în parte
- Sunt împărţiti [împărţiţi] în două grupuri etnice: sorabi de jos şi sorabi de sus
- Liov Львів Deviză: Semper fidelis (latină Întotdeaună [Întotdeauna] credincios) Vedere panoramică Regiune Liov Raion municipiu Primar Andrii Sadovii Suprafaţă 171,01 km² Populaţie 808 900 locuitori Densitate 4786 hab/km² Atestare documentară secolul XIII Prefix telefonic 32(2) Website Pagina oficială Localizare 49°51′00″N, 24°01′00″E Oraş în Ucraina Liov (â†� română, ucraineană Львів / L'viv, germană Lemberg, poloneză Lwów, rusă Львов / L'vov) este un oraş în Ucraina vestică, o reşedinţă a regiunii cu acelaşi nume, situat pe râul Poltva, la aproximativ de 80 km de frontiera cu Polonia
- Värmland (câteodata [câteodată] cunoscută ca Vermelandia) este o provincie a Suediei
- " [2] Concepţia însăşi de trimis al lui Dumnezeu, care se află la baza profetismului biblic, este un împrumut, el provenind de la amoriţi, aşa cum arată tabliţele [tăbliţele] de la Mari [3] Ed
- Menşevicii au devenit mai de stânga în timpul Revoluţiei din 1905 şi au fost activi în mod particular în soviete şi în nou apăruta [apărută] mişcare sindicală
- } //]]> Contactul dintre apă şi uscat De multe ori în decursul istoriei calătoriile [călătoriile] pe apă au fost mai simple în comparaţie cu cele pe uscat
- De exepmplu Marea Mediterană era considerată de către romani o mare internă datorită raspândirii [răspândirii] romanilor pe coastele acesteia
- Există situri arheologice care se regăsesc astăzi în zone de tărmuri [ţărmuri] în vreme ce în perioada când au fost utilizate se aflau pe uscat
- O primă etapă o constituie modul în care un vas a eşuat: cum s-a scufundat, cum s-a raspândit [răspândit] în jurul ei încărcătura, cum a evoluat mediul înconjurator [înconjurător] al epavei
- Vasele nu sunt neapărat scufundate datorită unor activitaţi [activităţi] militare sau evenimente catastrofale
- [4] [5] Cu toate acestea, dacă se întâmpla ca discul să se zgârie, el nu mai poate fi folosit şi în prezent nu există o modalitate de a scoate zgârietura făra [fără] a cauza daune ireparabile discului
- [34] Academicianul Silviu Berejan, cercetător ştiintific [ştiinţific] principal în cadrul Institutului de Lingvistică de pe lângă Academia de Ştiinţe a Moldovei, a pledat în Conferinţa privind denumirea limbii de stat a Republicii Moldova pentru inexistenţa unei aşa-numite limbi moldoveneşti
- De remarcat este şi tranzitivitatea acţiunii substantivului, de exemplu „oб увековечении имÑ� певицыâ€� (despre eternalizarea numelui cântăreţei [căntăreţei]), sau expresii ca „Ñ�то Ñ� тоже имею запланированоâ€� însemnând asta am plănuit şi eu (folosită şi de preşedintele Petru Lucinschi în discursul său din 29 noiembrie 1996), care ilustrează folosirea construcţiei perfectului după modelul limbilor vest-europene (romanice) în limbile slavice (un fapt asemănător apare în limba macedoneană, datorat substratului său aromân)
- Elementul neutru al operaţiei de adunare este iar elementul neutru al operaţiei de inmulţire [înmulţire] este
- Compactarea betonului este o operaţiune foarte importantă, prin care se urmareşte [urmăreşte] o umplere completă a cofrajelor, o reducere a spaţiilor dintre granule şi eliminarea parţială a aerului
- Partea fină din agregat se elimină, iar cantitatea de apă şi ciment se dozează astfel încât fiecare granulă să fie învelită cu o peliculă fină de ciment, fară [fără] ca golurile dintre granule să fie umplute
- Sub influenţa umiditaţii [umidităţii] conductivitatea termică creşte rapid
- Pot avea dimensiuni, forme şi calitaţi [calităţi] diferite în funcţie de domeniul de utilizare
- betonul aparent înlocuieşte materialele de finisare costisitoare, timp, etc. Betonul aparent este un beton de calitate, care, după întărire şi decofrare, rămane [rămâne] vizibil aşa cum a rezultat din cofraj, sau cu o prelucrare a feţei văzute
- Această lipsă de pricepere în problemele minoritătilor [minorităţilor] a influenţat în rău eforturile prometeiste
- Până la moartea lui PiÅ‚sudski din 1935, s-au schimbat foarte puţine persoane din cadrul mişcarii [mişcării] prometeiste poloneze, separată de distanţarea oficială a responsabililor guvernamentali, în principal datorită semnării pactului polono-sovietic de neagresiune
Mişcările_de_rezistenţă_în_timpul_celui_de-al_doilea_război_mondial
- Mai înainte de declanşarea debărcării [debarcării] din Normandia ca şi în timpul desfăşurării Operaţiunii Overlord, luptătorii rezistenţei franceze au lansat o serie de operaţiuni complicate în sprijinul Aliaţilor
- În limba vorbită există încă câteva variaţii: [Ä�] (AFI: [tʃ]) vine pronunţat în limbajul colocvial ca un [ş'] palatalizat: „Ş'i faş [fâş]'
- Pämântul s-a deschis, ieşind flăcări din adâncime, înghiţind uriaşii şi trupurile indrăgostiţilor [îndrăgostiţilor], iar flăcările s-au transformat în stană de piatră
- Chiar şi azi, parşii [pârşii] care respectă învăţăturile lui Zarathustra nu dau dreptul de iniţiee decât membrilor familiilor mazdeene
- Aceşti parşi [pârşi] (persani) şi-au păstrat credinţele şi riturile lui Zoroastru
- După legenda elfilor, ei au fost treziţi la viaţă de către Elu Iluvatar lîngă [lingă] lacul Cuiviénen
- Al doilea elf a fost Tata iar el a avut de soţie pe Tatië, şi ei au fost parinţii [părinţii] neamului Noldorilor
- Ruperea de realitate, de practică duce la abstracţii neştiinţifice [neştiintifice], caracteristice idealismului şi metafizicii
- } //]]> Dimensiuni Dimensiunile oficiale ale aparatului sunt publicate de Federaţia Internaţională de Gimnastică: Înalţime [Înălţime] 125 cm Lungime 5 m Lăţime 10 cm Iniţial, suprafaţa bârnei era din lemn lăcuit, dar după 1980, bârna proriu-zisă a început să fie acoperită cu piele
- cât despre fondul creaţiei literare, poetice clasice, ea ramâne [rămâne] practic inaccesibilă majorităţii ABSOLUTE a populaţiei arabe, cifrele avansate relativ la cei care pot să-i pătrundă subtilităţile fiind de circa 1 sau 2 procente din totalul arabilor
- ), poate avea 2 semnificaţii opuse: "tânărul l-a lovit pe om", sau "omul l-a lovit pe tânar [tânăr]"
- Iată câteva exemple dintre împrumuturile vechi alese pentru rezonanţa sau destinul lor special (faptul ca acestea au migrat mai departe, în alte limbi, prin intermediul arabei, sau pentru că acestea sunt destul de cunoscute ca fiind termeni arabi): - Rahman (milos, milostiv), termen care reprezintă în Coran chiar unul dintre cele 99 de nume cunoscute ale lui Alah, şi chiar unul dintre cele mai des utilizate de cartea sfântă a musulmanilor (toate suratele (capitolele) coranice mai puţin unul începe cu o invocaţie ce cuprinde şi acest termen), provine din ebraică şi arameană unde avea un sens similar, în afară de a fi chiar numele propriu al zeului unic al evreilor şi creştinilor din peninsula Arabiei (arabii înşisi [înşişi] au avut şi ei, în chiar timpul vieţii Profetului Mahomed, un alt profet (anume Musailima ibn Habib), animator al unei alte secte monoteiste, al cărui zeu unic era numit, în nume propriu, chiar Ar-Rahman
- era un impozit în plus de cel pe pamânt [pământ] (caragiul), care era prelevat în natură la toată lumea ca impozit funciar, indiferent de religie)
- - Giazira (ceea ce în transliteraţie engleză apare ca-n forma articulată bine cunoscută Al Jazeera), înseamnă insulă şi îsi [îşi] are originea în siriacul gzirta
- La numeralele care denumesc unităţile, de la trei la zece (atât independente, cât şi în combinaţii) apare acordul polar, ceea ce înseamnă că un numeral cu formă de feminin însoţeşte un substantiv masculin şi invers: sittatu 'awlÄ�din (şaşe [şase] copii)
- Deep House se incadrează [încadrează] printre cele 9 stiluri ale muzicii House
Prigonirea_evreilor_în_timpul_guvernului_legionar
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- De asemenea, este menţionat cu insistenţă antisemitismul legionarilor, dar "pâna la venirea la putere în 1940, ei nu omorâsera [omorâseră] nici un evreu" [2]
- La sfărşit [sfârşit] a fost ştrangulat şi aruncat de la al cincilea etaj al Perfecturii Poliţiei Capitalei într-o maşină ce staţiona în stradă şi era condusă de un ofiţer de poliţie legionară care a transportat cadavrul la Institul Medico-Legal, de unde a fost predat familiei [18]
- Primul a fost atacat comerciantul de cherestrea Sigmund Kahane, căruia poliţia legionară i-a confiscat toţi banii din casă, 80 000 lei care au fost împarţiţi [împărţiţi] pe loc, 45 000 oamenilor de serviciu şi 35 000 pentru Ajutorul Legionar
- Negustorul înfricoşat a vândut depozitul şi a plecat la Bucureşti, însa [însă] cumpărătorul nu era pe placul poliţiei legionare, aşa că negustorul a fost adus din Bucureşti, dus într-o pădure şi obligat să taie lemne până a acceptat să vândă la un preţ fixat de legionari
- După percheziţie localul a fost închis şi sigilat, proprietarii au fost arestaţi şi inchişi [închişi] 5 zile în frig şi fără mâncare
- Pe continentele americane În Brazilia, ziua înămoraţilor [înamoraţilor] sau ziua iubitului/iubitei este sărbătorită pe 12 iunie, când cuplurile îşi dau cadouri cum ar fi: ciocolată, felicitări şi de obicei un buchet de flori
- Pe 14 martie bărbaţii sunt aşteptaţi să întoarcă favorul celor care le-au dat ciocolate de Ziua Îndragostiţilor [Îndrăgostiţilor]
- Flora României - Determinator ilustrat al plantelor vasculare, Editura Academiei Ramâne [Rămâne], 1979 _______________________________________________________________________________ * Stabilirea denumirii speciei din imagine din Wiki germană articolul „Hunds-Roseâ€� **Stabilirea speciei din imagine după Wiki engleză, articolul „Dog Roseâ€�
- Mai înainte de înfiinţarea în 1663 a Consiliului Suveran, teritoriile Noii Franţe [Frânte] s-au dezvoltat drept colonii comerciale
- În 1950 conform noii legi de impărţire [împărţire] teritorială (5/1950), este declarat oraş de subordonare raională fără reşedinţă de raion în raionul Timişoara, regiunea Timişoara
- Această tehnologie a fost proiectată să ofere access fară [fără] fir de bandă largă în reţele metro-politane cu performanţe comparabile cu cablul tradiţional, DSL, şi T1
- 16 sunt multiple: abilitatea de a porni rapid acest serviciu chiar şi în zone unde ar fi greu de ajuns cu interfeţe pe bază de cablu, evitarea cos-turilor mari de instalare, şi posibilitatea de a depaşi [depăşi] limitările fizice ale infrastructu-rilor tradiţionale cu conexiune prin fir
- Tehnologia fară [fără] fir 802
- / Ochii cei vătămatori [vătămători] / şi de foc săgetatori [săgetători]
- Mijloacele prin care finanţele publice, ca relaţii financiare îşi îndeplinesc acest rol, sunt funcţiile acestora: funcţia de repartiţie funcţia de control Funcţia de repartiţie se manifestă în procesul repartiţiei produsului social (produsului intern brut) şi cuprinde două faze: constituirea fondurilor (resurselor) bănesti [băneşti]
- Omul-fantă, subîntitulată [subintitulată] Se închină lui Georg Wilhelm Friedrich Hegel, este anti-elegia, a zecea poezie-elegie de Nichita Stănescu din volumul 11 elegii , apărut în 1966
- În apropierea oraşului Hyderabad din sud, apele Indului se răsfiră, formănd [formând] o deltă uriaşă
- Inerţia se poate referi la: Inerţie (fizică) Lipsa de reactivitate a unor elemente sau a unor subsţante [substanţe] chimice faţă de alte substanţe
- Planta creşte sub forma unei tufe cu înalţime [înălţime] de 40-60 cm, în locuri însorite sau cu umbră parţială
- Sarcină şi alăptare: Cu toate că nu s-a observat o acţiune teratogenă în studiile pe animale de experienţă, nu s-a dovedit încă siguranţa în administrarea acidului mefenamic în timpul sarcinii şi alaptării [alăptării]
- Desfăşurarea acţiunii prezintă călatoria [călătoria] Vitoriei şi a lui Gheorghiţă, în care găsesc indicii despre moartea lui Nechifor
- Deznodămantul [Deznodământul] prezintă pedepsirea criminalilor şi trecerea Vitoriei la o viaţa mai modernă
- Sunt interzise toate produsele din comerţul alimentar de larg consum care conţin sau pot conţine proteine de grău [grâu], orz, ovăz, secară şi hibrizii lor, respectiv: făină , griş, pâine, macaroane, biscuiţi, napolitane, prăjituri, sosuri, muştar, precum şi dulciuri, mezeluri şi brânzeturi cu asemenea adausuri sau cu gluten din motive tehnologice, berea şi borşul
- Alopekis este o rasă de câini carateristicul rasei este un bot lung cu fălci bine dezvoltate, corpul lung în raport cu înâlţimea [înălţimea] mică a animalului, corpul este acoperit cu o blană scurtă, ca aspect general fiind asemănător vulpii
- W/(m*K) Cei mai stabili izotopi izo AN TÎ [ŢI] MD ED M eV PD 242Cm {sin
- Cuprins 1 Compunerea triajelor 2 Triaje în România 3 Alte triaje 4 Triaje desfiinţaţe [desfiinţate] 5 Literatură 6 Legături externe //<
- 24, alte 4 linii au fost desfiinţate) Braşov Triaj (26) Adjud (24) Barboşi [Bărboşi] Triaj (Galaţi, în satul Movileni, 32) La combinatul siderurgic din Galaţi există un alt triaj special
- Triaje desfiinţaţe [desfiinţate] Din cauza declinului transportului de marfă pe calea ferată, în special cel executat cu vagoane separate, în favoarea transportului rutier, multe staţii de triaj au fost desfiinţate
- întelege [înţelege] ce este bine sau rÇŽu într-o activitate şi gÇŽseşte cÇŽi de optimizare
- sunt doritori de inţelegere [înţelegere] complexÇŽ
- Pentru a întelege [înţelege] supradotaţii din punct de vedere motivaţional, se folosesc teste direcţionate spre inteligenţa spiritualÇŽ sau inteligenţa emotionalÇŽ
- Unul din membrii echipei Trivial parcurgând un traseu Trialul este un sport internaţional şi individual ce presupune trecerea, cu bicicleta ( Biketrial ) sau motocicleta ( Mototrial ), peste diferite obstacole, de-a lungul unui anumit traseu, făra [fără] ca sportivul să atingă obstacolele sau terenul altfel decât cu pneurile
- El are atractivitatea şi dificultatea sporturilor extreme, dar făra [fără] a include în mod necesar şi periculozitatea acestora
- Este deci posibil să se codeze informaţia în anumite proprietaţi [proprietăţi] ale fotonului, astfel încât orice efort de a le monitoriza le modifică într-un mod uşor de detectat
- Dacă cei doi agenţi autorizaţi masoară [măsoară] polarizarea particulelor primite, rezultatele lor nu vor fi perfect corelate, ci doar intr-o anumită masură
- Astfel se mareşte [măreşte] eficienţa, şi apar şi alte avantaje
- Dacă sunt forţaţi să arate ceea ce a fost trimis şi cheia folosită, cei doi agenţi care au comunicat trebuie să-si schimbe cheile şi deci şi inregistrările [înregistrările] care au fost folosite pentru a le genera, pentru a putea să "nege" mesajul
- Orice interceptare a fotonilor duce inevitabil la modificarea proprietaţilor [proprietăţilor] lor, dacă se foloseşte un detector incorect
- după aceea, tot ce trebuie să facă este să respecte protocolul de transmisie a datelor, facând [făcând] schimb de chei cu cei doi agenţi autorizaţi
- În 1990, în mod independent şi fară [fără] să fie la curent cu lucrările precedente, Artur Ekert, pe atunci doctorand la Universitatea din Oxford, a folosit o abordare diferită bazată pe proprietatea de "Entanglement cuantic"
- verde Urma galben deschis Duritate 2 - 2,5 Densitate (g/cm³) 3,1 Luciu sticlos, mat Transparenţă transparent, translucid Spărtura neregulată Clivaj perfect Habitus tabular, cristale sub formă de foi, solzos Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia nα=1,553 nβ=1,575 nγ=1,577 Refracţia dublă Δ = 0,024
- Imagine obţinută prin microscopie de epifluorecenţă, surprinzănd [surprinzând] diviziunea unei celule canceroase umane
- Clasa Ginkgoatatae Clasificare ştiinţifică Regn: Plantae Subregn: Cormobionta Încrengătură: Pinophyta Clasă: Ginkgoatatae Subdiviziuni Principalele subdiviziuni ale Clasei Gikgoatatae după Anca Sârbu 1999, sunt: Ordin Ginkgoales Clasa Ginkoatatae este o clasă de gimnosperme (Increngăturii [Încrengăturii] Pinophyta) care cuprinde un număr mic de reprezentanţi (20 la număr), majoritatea fiind forme fosile
- Pornind de la timbrul cel mai grav şi profund până la cel mai acut, vocile se succed astfel: bas, bas-bariton, bariton, tenor, contratenor (la rândul său, grav, mediu sau înalt pentru a echivala registrele vocilor femeieşti) altistă, mezzo-soprană, soprană În cazul cântăreţilor [căntăreţilor] cu o pregătire de tip clasic, timbrele se împart la rândul lor în subcategorii, corespunzătoare altor trăsături ale vocii şi capabile să personifice roluri de operă sau altele asemenea din diverse genuri vocale sau vocal-simfonice
- Astfel întâlnim statui importante, impunătoare de 3-4 metri înălţime înfăţişănd [înfăţişând] regi sau figuri de animale fantastice cu trupul de animal şi capete de om, cu aripi şi 5 picioare
- Minciuna culturală vizează împraştierea [împrăştierea] intenţională a unor afirmaţii false (care pot fi atât degradante cât şi laudative) cu privire la conţinutul sau la valoarea diferitelor produse culturale (dintre care unele pot fi opere de artă), prin propunerea şi susţinerea unui sistem de valori preferenţial, sistem care neagă valori consacrate şi recunoscute
- Naşteri Decese 17 ianuarie: Ion Raţiu, politician român n. 1917 19 februarie: Friedensreich Hundertwasser, artist austriac (n. 1928) 21 martie: Mircea Zaciu, critic şi istoric literar (n. 1928) 26 iunie: Corneliu Mănescu, diplomat român în perioada comunistă (n. 1916) 1 iulie: Walter Matthau, actor american (n. 1920) 26 iulie: John Wilder Tuckey, statistician american (n. 1915) 7 septembrie: Virgil Săhleanu, lider sindical român (n. 1946) 16 septembrie: Ioan Alexandru, poet român (n. 1941) 17 septembrie: Dem Rădulescu, actor român (n. 1931) 23 septembrie: Costache Olăreanu, prozator român (n. 1929) 8 octombrie: Cătălin Hâldan [Hăldan], căpitanul echipei Dinamo Bucureşti (n. 1976) noiembrie: Laurenţiu Ulici, critic literar român (n. 1943) 25 decembrie: W
- Revistele medicale se întrec între ele prin exclusivitatea, severitatea, minuţiozitatea controlului unui articol, de câtre [către] cei mai mari specialişti în materie, până-i aprobă publicarea
- Prestigiosul jurnal medical JAMA (The Journal of the American Medical Association), împreună cu grupul de lucru MBD (engleză Evidence-Based Working Group) al Universitaţii [Universităţii] din North Carolina - Centrul de Evidenţă a Sănătăţii au publicat în anii 90' o serie de ghiduri pentru literatura medicală ("Users' Guides to the Medical Literature") [18] [19] specializate în diagnostic [20] [21] , etiologie [22] , prognoză [23] , etiologie [24] , terapie [25] [26] , evaluarea de evidenţă [27] [28] , etc. Asigurarea calităţii serviciilor medicale
- Folosirea înţeleaptă a acestor instrumente duce la creşterea calităţii serviciului medical acordat atât de câtre [către] medicul care aparţine unei organizaţii medicale largi cât şi de câtre [către] medicul autonom, izolat la periferie, în cabinetul propriu
- Invingător [Învingător] în Războiul troian, Ulise porneşte spre casă, spre Itaca, cale de 1-2 săptămâni, în condiţiile de navigare de atunci
- Publicaţia bisăptamânală TIMPOLIS a apărut în februarie 1990, fondată de către Dan Bardaş [Bărdaş], fiind unul dintre primele ziare democratice din Timişoara
- Acţiunea filmului Când filmul Tânăr şi neliniştit a început să fie difuzatin 1973, acţiunea se petrecea în jurul a două familii : bogătaşii [bogataşii] Brooks şi săracii Fosters
- Lola, Viviane şi Agustina, foarte agitate şi energice, tind, în mod inconştient să o excludă pe Bianca din grup deoarece aceasta este mai calmă, dar la sfărşit [sfârşit] ea îşi schimbă caracterul şi învaţă să-şi „trăiascăâ€� viaţa
- În funcţie de ele şi de scopurile urmărite se face planul de atac şi de contracarare a apărarii [apărării] ţintei
Bisericile_celor_şapte_concilii
- dar îndrazniţi [îndrăzniţi]
- Holon (ebraică: חוֹלוֹן) este un oraş în Israel, situat pe şesul coastei centrale, la sud de Tel Aviv, facând [făcând] parte din conglomeraţia metropolitană denumită Guş Dan în districtul Tel Aviv
- Ploaia se formează când diferite picături de apă din nori cad pe suprafaţa Pamântului [Pământului] în formă lichidă
Sisteme_de_tip_întrebare_-_răspuns
- Sistemele de tip QA sunt caracterizate prin faptul că primesc un set de întrebari [întrebări] în limbaj natural şi trebuie să extragă răspunsuri la aceste întrebări, având la dispoziţie o colecţie de documente
- O realizare interesantă a unui sistem de răspuns la întrebari [întrebări] este proiectul START, dezvoltat la MIT de InfoLab Group
- Intâlnirea [Întâlnirea] dintre David Livingstone şi H
- Din păcate de câtiva [câţiva] ani, C
- Istorie Atestarea documentară a localităţii datează din 1365, de când regele Ludovic dăruieste [dăruieşte] Borşa lui Balc, fiul lui Sas şi fratelui său
- Rezervaţia Cornu Nedeii – Ciungii Bălăsînii Intrarea în oraş, sus se poate vedea pârtia din Borşa Rezervaţia Cornu Nedeii – Ciungii Bălăsinii a fost infiinţată [înfiinţată] pentru ocrotirea cocoşului de mesteacăn şi a mediului său favorit – jnepenişul
- Haiq a fost numită Armenia sau Armina de către statele ei vecine, începand [începând] cu Persia Ahemenidă, deoarece acesta era numele celui mai puternic trib din regiune ai cărui membri se numeau Armen între ei
- Culturile de cereale, trestie de zahăr şi curmale nu aduc însa [însă] venituri comparabile cu cele obţinute din turism
- Economie Dintre domeniile economice de activitate ale acestei localiăţi, pe langă [lângă] cele specifice sectorului primar, se evidenţiază şi câteva funcţii ale sectorului secundar (confecţii, prefabricate din beton, prelucrarea lemnului, morărit şi panificaţie, îndeletniciri populare şi de tradiţie)
- Hartă înfăţisând [înfăţişând] acţiunile de misionariat ale călugărilor budişti sub patronajul împăratului Asoka cel Mare (268-234 î
- Acesta stâpânea [stăpânea] nord-vestul Indiei, Kashmirul şi Afghanistanul şi a fost un important promotor al budismului, performanţele sale fiind comparabile cu cele ale lui Asoka
- Epoca Metalelor în Africa Comunitaţile [Comunităţile] africane au preluat din Orientul Apropiat cerealele, animalele domestice şi prelucrarea metalelor
- Metalurgia fierului a fost adoptată mai ales în cadrul triburilor Bantu, populaţie care ca urmare a acestei evoluţii tehnologice se raspândeşte [răspândeşte] în tot sudul Africii
- Începand [Începând] cu acest nivel cronologic se utilizează termene ca africa colonială însă studii arheologice există şi pentru aceste perioade, deosebit de interesante sunt cercetările primelor forturi portugheze de pe litoralul african
- Numele lui înseamna [înseamnă] "Suflând-din-Corn"
- Boom-ul l-a cunoscut însa [însă] în anii ’70, probabil şi datorită popularităţii curei de slăbire cu grepfrut
- În anul 1983, într-un raport al Departamentului Agriculturii Statelor Unite , se arăta ca, în New York, consumul de grepfrut este depaşit [depăşit] doar de cartof, salată, măr şi portocală
- Traseul este alcătuit din zona de start, 5-7 porţiuni destinate săriturilor, de înalţimi [înălţimi] şi unghiuri diferite, o zonă de aterizare şi una de sosire
- Sufixul -ka formează un diminutiv, şi svastika putînd [puţind] fi tradus efectiv prin "obiect mic asociat cu a fi bine", în mare "portbonheur" sau "obiect aducător de noroc" [2]
- Vezi şi Listă de teatre de operă Teatru Teatre Listă de clădiri de teatre Listă de clădiri de concerte Listă de clădiri Operă --- Categorii - Wikipedia --- Operă (dezambiguizare) Teatru de operă • Liste de teatre de operă • Operă • Operă - genuri • Operă după naţionalitate Opere : Opere după compozitor • Opere după genuri • Opere după limbă Compozitori • Libretişti • Regizori • Manageri • Publicişti Cântăreţi [Căntăreţi] : După registrul vocal • După naţionalitate • Soprane • Mezzosoprane • Altiste • Tenori • Baritoni • Başi Teatre de operă • Companii • Festivaluri • Înregistrări • Terminologie • Liste Cioturi operă • Cioturi cântăreţi [căntăreţi]
- Înregistrările istorice arată că acesta a fost iniţial mănăstire, fondată în jurul anilor 800 când un calugăr [călugăr] numit Hilarion a ales acel loc pentru schitul său
- 000 km/s), întarind [întărind] astfel ipoteza (nouă la vremea ei), că şi lumina este tot o oscilaţie electromagnetică
- Reprezentanţii acestui curent au introdus anumite imbunătăţiri [îmbunătăţiri] în lucrările lor în această perioadă: Filipo Brunelleschi foloseşte numărul de aur în construcţia capelei Pazzi de la Florenţa
- Are un sistem care îi permite să deschidă şi să inchidă [închidă], în mod voluntar, fosele nazale
- Orchestra poate varia ca şi dimensiune, începând de la o orchestră de cameră până la orchestrele formate din 100 de solişti plus un cor. Muzicienii din aceste orchestre nu sunt mentionaţi [menţionaţi] în genericul filmului sau pe albumul comercial
- Universităţi şi scoli superioare În Lyon funcţionează 4 instituţii de învăţămant [învăţământ] superior, având în total 120 000 studenţi
- Abonamentele sunt însa [însă] cele mai avantajoase
- Parcul înalţimilor [înălţimilor]
- Administraţia veche Cuprins 1 Impărţire [Împărţire] administrativă 1
- } //]]> Impărţire [Împărţire] administrativă Regiunea guvernamentală cuprinde trei oraşe libere şi nouă districturi: Oraşe libere Aschaffenburg Schweinfurt Würzburg Districturi Aschaffenburg (district) Bad Kissingen (district) Haßberge (district) Kitzingen (district) Main-Spessart Miltenberg (district) Rhön-Grabfeld Schweinfurt (district) Würzburg (district) Specificări [1] Note ^ În timpul reorganizării districtelor (iul
- Formare şi râspândire [răspândire] în natură Cuarţul după feldspat este mineralul cel mai răspândit în scoarţa terestră
- se credea odată că ramaşiţele [rămăşiţele] unui trăsnet din Rai Crinoide Echinoderme, crini de mare Există încă 700 de specii cunoscute
- Din momentul în care adversarul este la pământ, practicantul este interesat de oţinerea unui control cât mai bun, îmbunătăţirea poziţiei faţă de adversar şi finalizarea acestuia printr-o tehnică ce foloseşte principiul părghiilor [pârghiilor]
- Tehnicile articulare implică izolarea unui membru al adversarului şi crearea unei părghii [pârghii] prin folosirea propriului corp pentru a forţa una dintre articulaţiile acelui membru peste limitele sale de rezistenţă la presiune sau torsiune
- Su-80 - avion cu dublu turboprop cu capacitaţi [capacităţi] STOL de Decolare şi Aerizare scurtă de transport
- Vinul spumant este un tip de vin obţinut prin fermentaţie naturală, spre deosebire de cel spumos, care este imbogăţit [îmbogăţit] cu dioxid de carbon
- Pe cale industrială se obţine din acid oxalic încălzit cu fenol şi acid sulfuric, carbonul central provenind din molecula acidului oxalic Aurina face parte din categoria coloranţilor triarilmetanici, cristalele avănd [având] o culoare galben roşu cu reflexe metalice
- În acelaşi timp, nu se putea folosi nici o inşiruire [înşiruire] de cuvinte de tipul "aici va fi text, aici va fi text", deoarece aspectul general ar fi fost denaturat de repetitivitatea nenaturală a secvenţei respective
- au perfecţionat tehnicile de vânatoare [vânătoare] şi pescuit prin apariţia unor diverse tipuri de săgeţi, harpoane etc. Pentru păstrarea şi gătitul produselor una din cele mai importante evoluţii tehnologice este apariţia vaselor ceramice
Heraldică_medievală_timpurie_valahă_nord_şi_sud_dunăreană
- Acel anonim "Rex Valachorum" de la sfârşitul secolului al XIII-lea, al cărui stemă personală - scut cu primul câmp fasciat în roşu şi aur, care apare reprodus pe Armorialul Wijnbergen, este un inaintaş [înaintaş] al Basarabilor, al căror armorial familial este identic a avut şi o stemă a formaţiunii statale pe care o conducea şi că aceasta avea aceleaşi elemente heraldice majore (vultur cu capul conturnat, cruce, stea) ca şi cea documentată în secolul al XIV-lea pentru ţara Românească
- :quando=/'cuando/, ['kwando]), k în cuvinte strâine [străine] /k/1 g- înainte de vocale velar, gh- înainte de vocale paletale /g/1 1 la fel ca şi în limba română Africate z (ţ) Exempli: Piazza (Piaţa): ['pja:tʦa]
- Sannin - Înseamna [Înseamnă] "Cei Trei Ninja"
- Ele sunt cântăreţele [căntăreţele] soartei, instabile şi înşelătoare: „Aceasta este puterea mea, acesta e jocul meu continuu: învârtesc o roată cu cercuri repezi, mă bucur să schimb pe cele de sus jos şi pe cele de jos sus
- De aceea, comisarii politici uzurpau uneori funcţia comandantului militar dar, de obicei, asta nu era necesar, prezenţa neîntreruptă a comisarului făcea ca ofiţerii comandanţi să urmeze fară [fără] crâcnire directivele politice
- 1977: Spărgatorul [Spărgătorul] de gheaţă sovietic "Arktica" atinge Polul Nord la suprafaţă
- e) spaţiu destinat înscrierii datei şi aplicării ştampilei unitătii [unităţii] la care tichetul a fost utilizat
- La noi în ţară, răspandirea [răspândirea] este atestată şi de legenda lui Sf
- Este o producţie integral românească începând de la scenarist-ul Eugen Patriche, producătorii Ruxandra Ion şi Andrei Boncea, regizorii Anatol Reghintovschi şi Iura Luncaşu, până la actori şi echipa tehnică Imaginea este semnată de Bebe Cojocaru, coloana sonoră de Florin Sever, iar piesa muzicală „Numai iubireaâ€� care a dat şi numele filmului, este interpretată de căntăreţul [cântăreţul] de muzică latino Pepe Din distribuţie fac parte
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- în scurt timp a devenit imnul de luptă pentru Unirea Principatelor, imnul unităţii naţionale româneşti 1934: Personajul de desene animate, Donald, creat de Walt Disney, debutează pe ecrane în filmul "Găinuşa cea înţeleaptă" 1959: Este lansat la apă "George Washington", primul submarin dotat cu rachete balistice 2005: Muzeul Memorial de la Sighet inaugurează o nouă sală ce va face cunoscută vizitatorilor "poezia din închisori" compusă de detinuţii [deţinuţii] politici ai sistemului comunist Naşteri 1640: Leopold I, împărat al Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană (d
- Cu ajungerea ruşilor la nordul Mării Negre, termenul a fost preluat cu întelesul [înţelesul] de tip particular de lac(лиман)
- Pentru lumea din jur, sunt satanist, ceea ce înseamnă rezistenţă împotriva tuturor lucrurilor care te ţin la pămănt [pământ]
- Tanzanit Formula chimică Ca2Al3(SiO4)3OH Clasa mineralului (sorosilicaţi) silicaţi Sistem de cristalizare ortorombic Clasa cristalului ortorombic-bipiramidal Culoare purpurie, albastru-safir, roşu-violet, verde-gălbui Urma Duritate 6,5- 7 Densitate (g/cm³) 3,2 - 3,4 Luciu sticlos, mat Transparenţă transparent Spărtura neregulat, sfărămicios [sfărâmicios] Clivaj perfect {100} Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia 1,69 - 1,71 Refracţia dublă 0,009 Pleochroismus intens, (albastru intens, verde gălbui, roşu-violet) Deviaţia optică 2vz ~ Unghiul de dispersie alte caracteristici reactivitatea chimică instabil în acizi Minerale asemănătoare ametist, cordierit, lazulit, safir, spinell, lolith, zoisit Caractere speciale stabil până la temperatura de 400 °C Tanzanitul este varianta albastră a zoisitului
- Aheii şi-au întemeiat oraşe fortificate, fiecare oraş având câte o citadelă sau o fortareaţă foarte bine aparată [apărată]
- În sec. al VIII-lea comandanţii de oşti arabe au infrânt [înfrânt] cu succes pe hazari şi au întreprins campanii împotriva khaganatului
- Poziţia lor faţă de pamânt [pământ] este exprimată în grade zecimale, latitudinea nu li se schimbă şi este întotdeauna zero deasupra ecuatorului
- Caşcaval de Argeş Caşcaval de Bobâlna Caşcaval de Brădet Caşcaval de Carei Caşcaval de Ciuc Caşcaval de Covasna Caşcaval Dalia Caşcaval de Dej Caşcaval de Dobrogea Caşcaval de Dorna Caşcaval de Feteşti Caşcaval de Harghita Caşcaval de Hârlău Caşcaval de Mateiaş Caşcaval de Moieciu Caşcaval de Napoca Caşcaval de Penteleu Caşcaval de Rarău Caşcaval de Răuşor [Râuşor] Caşcaval de Rucăr Caşcaval de Satu Mare Caşcaval de Sibiu Caşcaval de Tarniţa Caşcaval de Vidraru Telemea Pentru detalii, vezi articolul Telemea vezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]] vezi articolele [[{{{4}}}]] , [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]] vezi articolele [[{{{7}}}]] , [[{{{8}}}]] , [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]]
- Au fost influenţati [influenţaţi] de Socrate şi de eleaţi şi au formulat critici la adresa lui Platon şi a lui Aristotel
Frontul_de_vest_(al_doilea_război_mondial)
- 2 Batălia [Bătălia] Ţărilor de Jos şi Fanţei 2 1941 – 1943 3 1944 – 1945 3
- Batălia [Bătălia] Ţărilor de Jos şi Fanţei Pentru detalii, vezi articolul Bătălia Franţei vezi articolele [[{{{2}}}]] şi [[{{{3}}}]] vezi articolele [[{{{4}}}]] , [[{{{5}}}]] şi [[{{{6}}}]] vezi articolele [[{{{7}}}]] , [[{{{8}}}]] , [[{{{9}}}]] şi [[{{{10}}}]]
- [39] Temându-se de un atac de proporţii din partea naziştilor din aşa-zisa [aşa-zisă] redută, generalul Eisenhower a ordonat la numai puţin de trei armate să cureţe sudul Germaniei, în vreme ce cele mai importante grupări neziste se aflau în răsărit, nu în sud
- Cea mai puternică influenţă care îmbogâţeşte [îmbogăţeşte] tradiţia post-bizantină a epocii este exercitată de către aşa-numita Şcoală Italo-cretană
- După acest concert, Adrian Igrişan (ex-RIFF, poreclit "Baciul") a rămas la Cargo şi a ocupat locul de chitarist-armonie, cântand [cântând] şi vocal
- Roman Melodul, un sirian care a trăit la Constantinopole, ne-a lăsat o mie de laude, adevarăte [adevărate] comori, şi tot despre el se spune că ar fi autorul binecunoscutului Acatist al Maicii Domnului
- În biserică se vor forma grupuri de cântăreţi [căntăreţi] conduse de un protopsalt, care era cel mai mare şi de regulă cânta cel mai frumos
- Generalităţi Interesant este că în serviciul de cult din Biserică muzica bizantină se cântă şi se cântă fără instrumente, acestea fiind folosite doar la curtea împaratului [împăratului] sau banchete
- Un mic cosmos aşteaptă să fie descoperit de fiecare care face micul efort necesar pentru a-şi însuşi şi a întelege [înţelege] acest limbaj deosebit
- Mişcarea voluntară în favoarea acestui limbaj este bineînţeles internaţională iar carţile [cărţile] în Ido sunt disponibile în diverse limbi naţionale
- Traieşte [Trăieşte] aproximativ 6 ani
- Încercarile [Încercările] repetate de a se ajunge la un repertoriu naţional de teatru nu prea au fost încununate de succes
- Contemporan cu Garret, António Feliciano de Castilho n-a fost capabil să depaşească [depăşească] arcadismul în spiritul căruia a fost educat
- Abordând la început teme clasice, în Cartas de Eco a Narciso (Scrisorile lui Eco către Narcis), el sfârşeşte prin a încerca să trateze temele romantice în ceea ce au ele mai superficial şi convenţional, în Noites no Castelo (Nopţi la Castel), aparută [apărută] în 1836
- S-a străduit să urmeze tendinţele politice şi ideologice ale epocii sale, mai ales în A Felicidade pela Agricultura (Bunăstarea prin agricultură, 1849), în care există vagi licăriri de critică socială adusă societătii [societăţii] liberale
- Atât în Europa (Franţa, Anglia), mai întâi, cât şi mai târziu, în Portugalia, în această perioadă (secolul al XIX-lea) au loc numeroase frământari [frământări] sociale, cât şi revoluţii atât în rândul ştiinţei cât şi a literaturii
- Constituirea în confrerii a gnaoua în Maroc se articulează în jurul muzicienilor (mâallemi), cântăreţi [căntăreţi] la un instrument (cvasi exclusiv qraqech (sau qrâqeb) – un fel de crotale – şi gambri), prezicători (chouaafa), mediumuri şi simpli adepţi
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Printre dărâmaturile [dărâmăturile] zidului, a găsit rămăşiţele pământeşti ale soţului ei
- Ştiinţele medicale s-au dezvoltat acum în aşa fel încat [încât] orice dereglare internă cauzată de acest tip de tortură poate fi descoperit chiar şi după câţiva ani de la petrecerea lor
- Stingerea tigărilor [ţigărilor] pe corpul victimelor este cea mai comună metodă de tortură de acest fel raportată
- În “submarinul uscatâ€�capul victimei este acoperit cu o pungă de plastic sau un obiect asemanător [asemănător]
- Terapia de grup Un grup de oameni(8-12),cu întâmplări asemănatoare [asemănătoare] formează un grup
- Un fascicul de lumină albă intră în prismă din partea dreaptă şi după două refracţii iese prin partea stîngă [stingă] cu o orientare diferită, separat în culorile curcubeului
- În antichitate ea a fost denumită Brixia, fiind un important centru istoric ce pastrează [păstrează] incă o serie de monumente romane şi medievale, printre care şi castelul oraşului
- În această grupă se includ veveriţele, şoarecii, şobolanii, castorii, ţistarii [ţiştarii] şi porcii de Guineea
- Ei au mai multe medii de trai: arboricol (veveriţe), semiacvatic (castorii, nutriile), semisubteran (şoarecii-de-câmp, ţistarii [ţiştarii])
- Pentru a minimiza mutările trebuie împiedicată împraştierea [împrăştierea] datelor pe mai multe piste
- Ea se referea la "Ţiganiile [Ţigăniile]" din apropierea halelor de astăzi
- Teatrul de Păpuşi "Vasilache" - Botosani, trupa de actori papusari botoşăneni, deosebit de apreciată atât în ţara cât şi în străinatate [străinătate] (laureată a Festivalului Internaţional de Păpuşi de la Silistra - Bulgaria în luna iunie 2001) a adoptat o manieră originală de prezentare a spectacolelor în cadrul manifestărilor publice organizate tot mai des la Botoşani
- această poziţie nu a mai fost obtinută [obţinută] de nici o echipa din Botoşani până în acest moment
- A şasea elegie, subîntitulată [subintitulată] Afasia, este a şasea poezie-elegie de Nichita Stănescu din volumul 11 elegii , apărut în 1966
- Romanii îl denumesc în timpul împaratului [împăratului] Claudius (41-45 î
- În această clădire au fost organizate câteodata [câteodată] chiar baluri ale înaltei societăţi din Salzburg
- În anul 1955, organizaţia internaţională Mozarteum reuşeşte să vândă bucata de casă ramasă [rămasă]
- Călătorul rus Pavel Sumarokov, trecînd în 1799 prin mai multe localităţi din stînga [stingă] r
- Începutul sfârşitului Până la încheierea Bătăliei de la Stalingrad , 4 februarie 1943, propaganda germană sublinia mereu puterea militară a Germaniei şi aşa-zisa [aşa-zisă] umanitate pe care soldaţii germani o arătau tuturor oamenilor din teritoriile ocupate de către Wehrmacht
- Bugetul flexibil este atunci comparat cu realitatea şi diferenţele dintre ceea ce a fost planificat şi ceea ce s-a întamplat [întâmplat] de fapt sunt calculate şi desemnate a fi favorabile sau defavorabile
- 5 Momente importante ale istoriei Pragăi 2 Impărţire [Împărţire] administrativă 3 Locuri de interes turistic 4 Cultura 5 Economia 6 Colegii şi universităţi 7 Transportul 7
- El avea să devină impărat [împărat] al Austriei, cu numele de Francisc I
- Impărţire [Împărţire] administrativă Praga 1 (Staré MÄ›sto, Malá Strana, HradÄ�any) Praga 2 (Nové MÄ›sto, Vinohrady) Praga 3 (Žižkov) Praga 4 (Kunratice, ModÅ™any) Praga 5 (Slivenec, SmÃchov) Praga 6 (Lysolaje, NebuÅ¡ice, PÅ™ednà Kopanina, Suchdol) Praga 7 (Troja, HoleÅ¡ovice) Praga 8 (BÅ™ezinÄ›ves, Ďáblice, Dolnà Chabry, Hornà Chabry) Praga 9 (Prosek, VysoÄ�any) Praga 10 (HostivaÅ™, StraÅ¡nice, VrÅ¡ovice) Praga 11 (KÅ™eslice, Å eberov, Újezd, Chodov, Háje) Praga 12 (LibuÅ¡, ModÅ™any) Praga 13 (Řeporyje, Stodůlky, Butovice) Praga 14 (Dolnà PoÄ�ernice) Praga 15 (Dolnà MÄ›cholupy, DubeÄ�, Petrovice, Å tÄ›rboholy) Praga 16 (RadotÃn, Lipence, Lochkov, Velká Chuchle, Zbraslav) Praga 17 (Řepy, ZliÄ�Ãn) Praga 18 (Letňany) Praga 19 (Kbely, ÄŒakovice, Satalice, VinoÅ™) Praga 20 (Hornà PoÄ�ernice) Praga 21 (Újezd nad Lesy, BÄ›chovice, Klánovice, KolodÄ›je) Praga 22 (UhÅ™ÃnÄ›ves, Benice, Kolovraty, Královice, NedvÄ›zÃ) Locuri de interes turistic De la căderea Cortinei de Fier, Praga a devenit unul dintre cele mai populare destinaţii turistice din Europa şi din lume
- Batrânii [Bătrânii] nu trebuie să iasă prea devreme din casă, pentru că bătrâna doreşte să intâlnească [întâlnească] doar fete tinere şi femei
- La alegerile din 1996, locul minorităţii bulgare în Parlamentul României a fost câştigat de reprezentantul Comunitătii [Comunităţii] "Brastvo", Florin Simion
- Irremplazable LP de Beyoncé Lansare 9 iunie 2006 Irremplazable este un LP în Spaniolă al cântăreţei [căntăreţei] Beyoncé
- Amfiboli Date generale Formula chimică: vezi mineralele din această grupă Clasa mineralului: lanţuri de silicaţi (inosilicaţi) Sistem de cristalizare: monoclinic, ortorombic Clasa cristalului: cristale cubice dese, densitate Culoare: f. variabilă Urma: verde deschis Duritate: 5 - 6 Masa specifică: (g / cm³) 3 - 3,6 Clivaj: perfect {110} - {210} la cristalele monoclinice, şi imperfect la cele ortorombice (unghi - 125°)
 Habitus: f. diverit Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Alte caracteristici Minerale asemănătoare: piroxeni Grupa amfibolilor (Amphiboli) cuprind minerale din grupa silicaţilor care din punct de vedere structural se prezintă sub formă de lanţuri duble cu grupări SiO4-de legătură tetraedrice având formula chimică generală: A0-1B2C5T8O22(OH)2
- Acest articol a fost etichetat în iunie 2007 Ştiinţele umaniste sunt ştiintele [ştiinţele] care se ocupă de educarea în spirit "uman" a personei
- Umanismul a fost sub o influentă covîrşitoare a Antichitaţii [Antichităţii]
- (Exemple contrare: opera lui Orson Scott Card, Jocul lui Ender, nu neapărat scrisă pentru copii, dar cooptată de publicul tânar [tânăr] Serii celebre Succesul unei cărţi pentru copii impulsionează deseori autorul să prelungească povestea printr-o continuare a acesteia, sau chiar să lanseze o întreagă serie de cărţi
- Terţina este o strofă alcatuită [alcătuită] din trei versuri
- Titlul său original de benzi desenate este Pobot, ce arată peripeţiile unui robot şi a unei pisici cântăreţe [căntăreţe]
Tinereţe_fără_bătrâneţe_şi_viaţă_fără_de_moarte
- Există fiinţe himerice ce comunică cu omul dar nu sunt oameni, şi care îl ajută pe viteazul din basm în depăşirea incercărilor [încercărilor]
- Aceste cuiburi sunt aşezaţe [aşezate] Stejari de plută sau Pini
- O credinţă extrem de răspândită şi persistentă, pe cât este de absurdă şi ilogică de altfel, era şi aceea exprimată de ideea "evreului rătăcitor" (der ewige Jude, le juif errant, the wandering jew), care fusese blestemat să strabată [străbată] mereu pământul în lung şi-n lat. Epoca modernă Bibliografie "The Changing Face of Anti-Semitism : From Ancient Times to the Present Day", Walter Laqueur, p.27
- Rare ori trăieşte în dealuri joase sau zone mlaştinoase [mlăştinoase]
- Acţiunea filmului se desfăşoară în jurul a doi detectivi, unul aproape de retragere şi înlocuitorul acestuia, care învestighează [investighează] o serie de crime ritualice inspirate din cele şapte păcate biblice
- Avatarele animate sunt de fapt imagini în format GIF şi se diferenţiază faţă de un avatar normal (static) prin faptul că prezintă o imagine în mişcare asemănatoare [asemănătoare] unui videoclip
Linie_temporală_a_filozofilor_occidentali
- Exisţentialist [Existenţialist] creştin
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- A treia elegie, subîntitulată [subintitulată] Contemplare, criză de timp şi iar contemplare, este a treia poezie-elegie de Nichita Stănescu din volumul 11 elegii , apărut în 1966
- Pe lângâ [lângă] Skynet, Cyberdyne Systems creease şi o serie de roboţi militari primitivi, cu sarcina de a veghea asupra bunei funcţionării a colosului şi de a-l apăra, aceştia fiind sub controlul direct al lui Skynet
- Un câmp magnetic ghidează şi accelerează plasma de-a lungul ţevii, aceasta aratând [arătând] ca un fulger
- Un laser pilot aflat sub ţeavă vaporizează o traiectorie prin atmosferă spre ţintă cu o microsecundă înainte ca plasma să părasească [părăsească] ţeava
- Hunter Killer Tank T-800 Endoschelet Terminator T-800, cu şasiu descoperit, purtănd [purtând] o armă cu plasmă fazată Westinghouse M95A1 Terminator T-X
- Anual are loc aici un pelerinaj, la 40 de zile după duminica paştilor [păştilor], în ziua de „Înălţarea Domnuluiâ€�
- Atracţii turistice Castelul Gymnich care a fost a doua reşedinţă guvernamentală şi ulterior locuinţa „Familiei de cântăreţi [căntăreţi] Kellyâ€� între timp a fost transformat în hotel cu restaurant Biserica catolică „St
- Dar Darrow nu s-a lăsat pagubaş [păgubaş]
- Latinii o numeau radicula, varietaţile [varietăţile] moi se folosesc pentru consumul uman, iar cele mari şi fibroase se folosesc ca aliment pentru animale
- Această parte superioară se dezvoltă din ţesutul tulpinei, dar rămane [rămâne] sudată de rădăcină, care este aproape sferică, aproximativ de 5-15 cm diametru şi nu are rădăcini laterale
- Începand [Începând] cu anul 2000, compania Delaco s-a concentrat pe distribuţia de brânzeturi şi alte produse lactate importate din Germania, Austria, Franţa, Olanda sau produse în România
- Epitalamusul e format dintr-o aglomerare de nuclei care: - au rol de releu (staţie) - au rol de asociaţie - sunt nuclei reticulaţi care intervin în reglarea ritmului somn-veghe, intărirea [întărirea] tonusului cortical şi a atenţiei
- Datorită lipsei deprinderilor,a stereotipului dinamic,mişcarile [mişcările] sunt greoaie,neordonate,încete
- Din această cauză,unele trăsături,inclusiv cele de legătură,sînt frânte, unghiulare,ovalele au tendinţa de poligonare,apar tremurături,întreruperi,retuşari [retuşări]
- 2002) 1965: Gheorghe Hagi, fotbalist român 1969: Bobby Brown, solist american, soţul cântăreţei [căntăreţei] Withney Huston 1972: Mary Donaldson, soţia prinţului moştenitor Frederik de Danemarca 1984: Carlos Tevez, fotbalist argentinian 1985: Cristiano Ronaldo, fotbalist portugez 1988: Eric Bicfalvi, fotbalist român Decese 1597: Paul Miki, călugăr iezuit, unul din cei 26 de martiri din Nagasaki 1859: Alecu Russo, poet, prozator, eseist, memorialist şi critic literar, ideolog al generaţiei de la 1848 (n. 1819) 1939: Gheorghe Ţiţeica, matematician, deschizător de drumuri în geometria diferenţială, membru, vicepreşedinte (1924-1925) şi secretar general (1929-1939) al Academiei Române (n. 1873) 1953: Iuliu Maniu, om politic, preşedinte al Partidului Naţional Ţărănesc, prim-ministru în mai multe rânduri (n. 1873) 1964: Dimitrie G
- Parte a seriilor de politică despre Anarhism Şcoli de gândire Anarhie • Anarhism Capitalist • Creştin Colectivist • Comunist Ecologist • Feminist Verde • Individualist Mutualist • Primitivist Social • Sindicalist Fără adjective Anarhism în cultură Religie • Societate • Arte Istorie • Critică Anarhism - Teorii Origini • Economie Anarhism şi capitalism Anarhism şi marxism Simbolism • Post-stânga Propaganda of the deed Anarhism după regiune Africa • Austria • China Tradiţia engleză • Franţa Grecia • Mexic • Rusia Spania • Suedia • Ucraina SUA Anarhism - Liste Anarhişti • Cărţi Comunităţi • Concepte Organizaţii Anarhism - Portal Politică - Portal · v • d • m Demonstraţie anarhistă Cuvântul anarhie, anarhism provine din grecescul αναÏ�χία (care înseamnă „fară archon“ (fară [fără] stăpân))
- Coriandrul (Coriandrum sativum) este o plantă erbacee anuală din familia umbeliferelor, cu flori albe sau roz, cu miros pătrunzator [pătrunzător] şi fructe în formă de globuleţe, bogate în uleiuri eterice, fapt pentru care seminţele uscate se întrebuinţează în industria farmaceutică, a parfumurilor sau drept condiment
- Prisăcile erau dispuse pe un aliniament natural uşor de aparat şi întărit prin plantarea de vegetaţie deasă, şanţuri, întârituri [întărituri] din stâlpi de lemn
- Pe 1 aprilie 2008 Bojan a înscris primul său gol în UEFA Champions League, în deplasarea din sferturi impotriva nemţilor de la Schalke 04 devenind al doilea jucător ca tinereţe care a marcat în această competiţie, depaşind [depăşind] recordul lui Francesc Fabregas, mijlocaşul spaniol al lui Arsenal Londra, dar nu şi pe cel al ganezului lui Olympiakos Pireu, Peter Ofori-Quaye, care în 1997 a înscris la vârsta 17 ani şi 195 zile, cu 22 zile mai puţin ca Bojan
- Termenul „Frăteştiâ€� se poate referi la: Localităţi din România: Frăteşti [Frăţeşti], Argeş Frăteşti [Frăţeşti], Giurgiu Frăteşti [Frăţeşti], Gorj
- Se pare că la început Dinogetia romană a fost în stânga Dunării, la Barboşi [Bărboşi], iar de la începutul sec. 4 d
- Caolinit Formula chimică Al4[(OH)8|Si4O10] Clasa mineralului silicate stratificate (filosilicate) silicaţi Sistem de cristalizare triclinic Clasa cristalului triclinic-pinacoidal, pseudohexagonal Culoare albă, sau alb cu puncte roşiatice, brune, albastre Urma albă Duritate 2 - 2,5 Densitate (g/cm³) 2,61 - 2,68 Luciu pământos, argilos Transparenţă translucid, opac Spărtura neregulată Clivaj perfect după {001} Habitus foios, argilos, agregate masive cu aspect solzos Suprafaţa cristalului {001} Cristale gemene f. rar Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia α=1,553-1,563 β=1,559-1,569 γ=1,560-1
- 1775: "Coloniile Unite" îşi schimbă denumirea în Statele Unite ale Americii 1780: Revoltă anticatolică la Londra 1929: Vaticanul devine stat suveran 1947: A luat fiinţă, prin ordinul Ministrului Armatei, Mihail Lascăr, echipa de fotbal Steaua Bucureşti 1958: La Bucureşti are loc un Concurs atletic la care Iolanda Balaş a stabilit recordul mondial, la săritura în înalţime [înălţime], la 1,78 de metri
- Catavasiile Paştilor [Păştilor]
- De ordinea 3 există doar un pătrat magic (variaţiile diferite se pot obţine prin rotaţie sau oglindire), în 1693 Bernard Frenicle de Bessy a stabilit că există 880 pătrate magice de ordinea 4 [1], posterior se gasiseră [găsiseră] 275
- La pătrate asemănatoare [asemănătoare], diferitele culturi au atribuit proprietăţi astrologice şi divinatorii variate, fiind de numeroase ori marcate în talismane
- Mai târziu, studiul proprietaţilor [proprietăţilor] acestor pătrate a atras atenţia unor mari matematicieni, care au dedicat subiectului câteva opere chiar cu toată inutilitatea practică a pătratelor magice
- 1 6 2 11 7 3 16 12 8 4 21 17 13 9 5 22 18 14 10 23 19 15 24 20 25 Pasul al doilea: Transferăm numerele din colţurile rombului în casuţele [căsuţele] goale în partea opusă a rombului
- R2 _ _ _ _ U2 _ _ _ _ _ _ _ _ X1 X2 _ _ Pentru cazul unde n=impar: Cm2= C +R +U +X (figura din stânga) Şi pentru cazul unde n=par cele două casuţe [căsuţe] adiacente care formează o cruce în aceleaşi condiţii, doar că în acest caz fiind două grupuri de 4 căsuţe, este de două ori CM
Strămutarea_germanilor_după_al_doilea_război_mondial
- În timp ce unele oraşe ca GdaÅ„sk (Danzig) au fost cedate Poloniei şi au fost "curătate [curăţate] din punct de vedere etnic", alte oraşe, precum Vilnius (Wilno), Hrodna (Grodno) şi Lviv (Lwów) au fost cedate Uniunii Sovietice (RSS Lituaniană, şi RSS Bielorusă şiRSS Ucrainiană)
- Din acest punct de vedere, expulzările erau văzute ca acte de dreptate istorică, deoarece unii dintre membrii minoritaţii [minorităţii] germane din Sueţi au contribuit din plin la dezmembrarea Cehoslovaciei în 1938 – 1938
- 5 Sport şi timp liber 8 Învăţămant [Învăţământ] 9 Oraşe înfrăţite 10 Referinţe 11 Bibliografie 12 Legături externe 13 Vezi şi //<
- Pe lânga [lângă] numeroasele echipe de amatori, doua echipe activează în liga profesionistă finlandeză: Ilves şi Tappara
- [6] Una dintre căile prin care se putea ajunge la rezultatul dorit de autorităţile centrale sovietice era promovarea a diferenţelor dintre diferitele grupuri etnice şi dintre limbile şi dialectele vorbite de aceste în defavoarea promovării amalgămării [amalgamării] acestor grupuri şi a folosirii unei limbi comune din regiune
- În fapt erau luaţi în consideraţie şi alţi factori, printre care mărimea şi statutul politic de până atunci a grupului respectiv în ierarhia federală sovietică şi gradul de bilingvism printre adulţii naţionalităţîi [naţionalităţii]
- În 1962-1963, în rândurile naţionălităţilor [naţionalităţilor] neruse din RSFS Rusă, studiau exclusiv în limba rusă 27% dintre copii cursul primar (clasele I-IV), 53% dintre cei din cursul gimnazial (clasele V-VIII) şi 66% dintre cei din calsele IX-X
- Ajoit Formula chimică (K,Na)Cu7AlSi9O24(OH)6 · 3H2O Clasa mineralului germanaţi şi silicaţi Sistem de cristalizare triclinic Clasa cristalului triclinic-pinacoidal Culoare albastru, verde Urma verde deschis Duritate Densitate (g/cm³) 2,96 Luciu siclos, mat Transparenţă translucid, opac Spărtura neregulată, sidefie Clivaj perfect {010} Habitus cristale prismatice, agregate masive, tabulare, Suprafaţa cristalului Cristale gemene Punct de topire Conductibilitatea calorică Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia α=1,550 β=1,585 γ=1,641 Refracţia dublă Δ=0,091 dublu axial Pleochroismus lucios albăstrui-verzui deschis, albăstrui-verzui Deviaţia optică 2vz ~ Unghiul de dispersie alte caracteristici reactivitatea chimică Minerale asemănătoare Radioactivitate f. slabă Magnetism inexistent Caractere speciale Ajoitul este un mineral foarte rar care face parte din clasa silicaţilor şi germanaţilor fiind un silicat neclasificat
- 1834) 1766: John Dalton, chimist, fizician, cunoscut ca unul dintre parinţii [părinţii] fizicii moderne (d
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Astfel articolul 24 al documentului spune: "Toate drepturile şi libertaţile [libertăţile] stipulate în această declaraţie sunt subordonate legii islamice shariah
- Apatit Formula chimică Ca5[(F,Cl,OH)|(PO4)3] Sistem de cristalizare hexagonal Clasa hexagonal bipiramidal, Culoare cristal incolor, alb, verde, brun, Urma albă Duritate 5 Densitate 3,2 g/cm³ Luciu sticlos, gras Opacitate transparent, translucid, opac Spărtura sidefie, neregulată Clivaj imperfect Habitus mic, până la agregate mari, forme aciculare, cu ace cu lungimi diferite, cristale pismatice Suprafaţa cristalului Cristale gemene __ Punct de topire -- Conductibilitatea calorică __ Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia no=1,633-1,667 ne=1,630-1,664 Refracţia dublă 0,002 - 0,004 Pleochroismus Apatitul verde -->gălbui, Apatitul albastru -->albastru intens sau incolor Deviaţia optică ___ Unghiul de dspersie a axei oprice δ=0,003 alte caracteristici reactivitatea chimică solubil în HNO3 Minerale asemănătoare beril, diopsid, turmalină Radioactivitate uneori cu urme de uraniu Magnetism inexistent Caractere speciale la încălzire devine fosforescent Apatit este denumirea generică a mineralelor fluorapatit, clorapatit, hidroxilapatit din grupa apatitului piromorfic, diferenţiate între ele prin prezenţa ionilor de fluor (F), clor (Cl) respectiv a grupei hidroxil (OH)
- La Homer , numele comun νÎμεσις are sens de justiţie divină: la origine, νείμειν înseamna [înseamnă] "a împărţi (echitabil)", sensul fiind legat de distribuirea egală a şansei şi neşansei, deoarece dereglarea proporţiei între noroc şi ghinion nu rămânea nepedepsită
- Nu numai că a căştigat [câştigat] o serie de bătălie care i-au asigurat dominaţia asupra Angleii sudice, dar s-a implicat şi în administrarea problemelor economice ale regatului, şi chiar în administrarea bisericii din Anglia
- În anul 821, Coenwulf a fost urmat la tron de către fratele său, Ceolwulf, care a demonstrat reale calitaţi [calităţi] de conducător militar, prin distrugerea fortăreţei Deganwy din Powys
- 1806, reinstalând ca domn pe Constantin Ipsilanti 1888: Pictorul olandez Vincent van Gogh, într-unul din desele sale momente de rătăcire îşi taie o parte din urechea stângă 1919: Un cutremur de pamânt [pământ] în Mexic a făcut peste 7
- În cabana de vânătoare, Axel comentează despre prietena lui Stan, acesta se înfurie şi îndreapta [îndreaptă] revolverul spre capul lui Axel, spunându-i să repete ce-a zis
- specii: Chironomus luridus entomopoxvirus Replicare Replicarea este un proces ce se desfăşoară în căteva [câteva] stadii: Legarea de un receptor (necunoscut) de pe suprafaţa celulei ţintă Pătrunderea în celula ţintă unde are loc procesul „developăriiâ€� virusului: Membrana externă este lizată iar particulele virale pătrund în celulă Particulele virale, sunt îşî [îşi] pierd şi a 2-a membrană, ceea ce permite eliberarea nucleului în citoplasmă
- Tăbăcirea pieli este un proces complex care constă din cîteva etape: Producerea pielii gelatină Obţinerea materiei prime din tăbăcarie [tăbăcărie] corium singur (formată din colagen(fibre) şi coriină (cu rol de ciment, care este solubilă în alcali, dar care se elimină prin tratarea premergătoare cu lapte de var) Sama, proces fermentativ enzimatic produs în prezenţa enzime proteolitice
- Oraşul mai este celebru şi pentru numeroşii săi cântăreţi [căntăreţi] de chitară
- Borax Date generale Culoare: incolor, alb, cenuşiu, galben, verde
 Urma: albă
 Duritate: 2 - 2,5
 Masa specifică: (g / cm³) 1,72
 Luciu: sticlos, mat
 Spărtura: sidefie
 Clivaj: perfect
 Habitus: cristale primatice, tabular, colonar, granular, agregate masive, pământos Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Indice de refraţie: α=1,447 β=1,469–1,470 γ=1,472 [2]
 Pleocroism: incolor
 Alte caracteristici Radioactivitate: solubil în apă şi glicerină
 Magnetism: 
 Boraxul sau „boratul de sodiuâ€� din punct de vedere chimic fiind „diborat de natriu decahidrazâ€� este un mineral din clasa boraţilor
- Seara, minerii încearcă să patrundă [pătrundă] în Televiziune
- În ceea ce priveşte preferinţele sale muzicale, Tori Amos deţine întâietate, cu care împartaşeşte [împărtăşeşte] trăsături precum sensibilitatea şi versatilitatea vocii, virtuozitatea de a cânta la pian şi sensibilitatea versurilor, pe alocuri absurde
- Descrierea speciei Ursul polar este un mamifer mare, greuatea acestuia ajungând până la 700 kg (un mascul) şi 400 kg (o femelă), înâlţimea [înălţimea] la 1,8 m şi lungimea la 3 m. Are o blană albă
- Petru din preajma portului Bodrum, construit de către Cruciaţii Ioaniţi din resturile Mausoleului din Halicarnas, distrus de un cutremur de pamânt [pământ] în secolul XII
- Povestea urmareşte [urmăreşte] un asfel Gauna cunoscut ca Kudou Denji, deşi foloseşte şi Itou Denji ca nume fals
- Printre cei mai importanţi membri ai familiei a fost Bartolomeu Dragfi, voievod al Transilvaniei (1493-1499), care i-a înfrânt pe turci la bătalia [bătălia] de la „Câmpul Pâiniiâ€� (1479)
- 4 Cunostinţe [Cunoştinţe] geografice 3 Vezi şi //<
- Nava-amiral Santa Maria cu care Columb a pornit în căutarea Americii Cunostinţe [Cunoştinţe] geografice În secolul al XV-lea, este repusă în circulaţie concepţia geografului antic conform căreia Pământul este rotund
- — Colonii întemeiate pe ţârmul [ţărmul] Mării Mediterane şi a Mării Negre
- } //]]> Istorie Planta de ceai işi [îşi] are originile în partea de sud-est a Asiei, în regiunea formată din nord-estul Indiei, nordul Burmei (Myanmar) şi provincia Yunnan (China)
- Câteva frunze se scuturară în bolul impăratului [împăratului], făcând culoarea apei să se schimbe
- Acesta, după ce meditase în faţa unui zid timp de nouă ani, s-a intâmplat [întâmplat] să adoarmă
- despre planta de ceai se poate să fi pomenit şi Confucius în scrierile sale cu 600 de ani înainte, însa [însă] atestarea este nesigură
- Următorul pas este oprirea procesului de oxidare (sau a “fermentăriiâ€�) prin incălzire [încălzire], metodă care dezactivează enzima responsabilă
- aspectul frunzelor se modifică, substanţele din sucul ce le acoperă începand [începând] să absoarbă oxigenul atmosferic (umezeala aerului din încaperi [încăperi] favorizează oxidarea)
- Ceaiul negru işi [îşi] păstrează aroma mai bine şi timp mai îndelungat decât ceaiul verde
- Este singurul tip de ceai care se imbunătăţeste [îmbunătăţeşte] pe măsură ce se învecheşte
- Există doua categorii principale în care poate fi impărţit [împărţit] acest tip de ceai: sheng – deloc sau foarte puţin oxidat înainte de a fi presat în diverse forme
- Există şi ceaiuri tradiţionale chinezeşti, încluzând [incluzând] ceaiul verde şi ceaiul de crizanteme
- Ca atare, educaţia şi practicarea vorbirii dar, mai ales, autoeducaţia continuă şi practicarea zilnică a vorbirii sunt factori esenţiali de ridicare a calitaţii [calităţii] pronunţiei
- La nunta zeiţei Tethis, unde nu a fost invitată, Eris a aruncat un mâr [măr] vrăjit pe care era scris cu litere de aur inscripţia: "Celei mai frumoase"(de aici a luat naştere sintagma "mărul discordiei"), rivalizându-le astfel pe Hera, Atena şi Afrodita
- La şolduri, acestea îsi [îşi] schimbau forma, devenind nişte ţepi mai înguşti, care continuau de-a lungul suprafeţei superioare a cozii
- Diamant Briliant Date generale Formula chimică: C
 Clasa mineralului: 
 Sistem de cristalizare: cubic
 Culoare: incolor în stare pură
 Urma: albă
 Duritate: 10
 Masa specifică: (g / cm³) 3,52
 Luciu: diamantin
 Spărtura: sidefie, aschioasă
 Clivaj: perfect {111}
 Habitus: octaedric
 Cristale gemene: după regula spinelului
 Punct de topire: (°C) 3550
 Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Indice de refraţie: n = 2,4175 - 2,4178
 Birefrigenţă: n-are fiind izotrop 
 Pleocroism: 
 Alte caracteristici Radioactivitate: 
 Magnetism: 
 Structura cristalină cubică (fcc) a diamantului
Efectele_alcoolului_asupra_organismului
- } //]]> Efecte la nivelul creierului Unul din locurile principale în care acţioneaza [acţionează] etanolul(substanţa activă din alocool) este sistemul nervos central
- ΔFosB persistă în această regiune mult timp după ce consumul de alcool incetează [încetează]
- Cercetările actuale se concentrează pe determinarea genelor prin care acţioneaza [acţionează] factori transcripţionali ca ΔFosB
- Săpăturile arheologice arată că în epoca dacică locuiau dacii cumidavensi, avănd [având] centrul principal aşezarea Cumidava, aşezată pe teritoriul agricol al oraşului Râşnov la circa 500m est de râul Bârsa
- 568 (2002) Suprafaţă km² Densitatea populaţiei loc./km² Altitudinea medie m n.m. Localităţi componente Căpeţi [Capeţi], Ilieşi, Săcădat Primar Ferenc Peter (UDMR), din 2000 Sit web ro [ Site oficial al primăriei] Poziţia oraşului în cadrul regiunii [[Imagine:{{{harta oraşului}}}|200px|Harta administrativă a oraşului Sovata]] Harta administrativă a oraşului Sovata (în maghiară Szováta, în germană Sowata) este un oraş din judeţul Mureş, Transilvania, România
- Specifici pentru zona Moldovei sunt cozonacii rotunzi şi înalţi (numiţi babe), neumpluţi, a căror compoziţie conţine până la 20 ouă, unt, coji rase de lamâie [lămâie] sau/şi portocale şi esenţă de rom şi vanilie, uneori stafide
- Cuprins 1 Istoric 2 Localizare 3 Populaţie 4 Personalitaţi [Personalităţi] 5 Obiective turistice 6 Localităţi înfrăţite 7 Vezi şi 8 Note //<
- Personalitaţi [Personalităţi] Aici s-a născut în anul 1881 botanistul Erasmus Gyula Nyárády
- A şaptea elegie, subîntitulată [subintitulată] Opţiunea la real, este a şaptea poezie-elegie de Nichita Stănescu din volumul 11 elegii , apărut în 1966
- Au fost gasiţi [găsiţi] în zona deltei colţi de mamuţi
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Aflat la graniţa dintre prefecturile Shizuoka şi Yamanashi, este înconjurat de o zonă deluroasă şi iese în evidenţă prin înaltime [înălţime] (3
- 14 noiembrie: Criza ostaticilor din Iran: Ca răspuns, preşedintele Jimmy Carter blochează fondurile şi bunurile iraniene de pe teritoriul Statelor Unite 16 noiembrie: S-a dat în folosinţă, experimental, primul tronson al magistralei 1 a metroului bucureştean între staţiile "Timpuri Noi" şi "Semănătoarea" (8,63 km) 17 noiembrie: Criza ostaticilor din Iran: Liderul iranian Ruhollah Khomeini ordonă eliberarea a 13 ostatici ţinuţi prizonieri în sediul ambasadei americane din Teheran 19 noiembrie: Începe Congresul al XII-lea al PCR, la care Constantin Pârvulescu, unul din fondatorii partidului, a protestat în plen faţă de cultul personalitaţii [personalităţii] creat în jurul familiei Ceauşescu
- Aşadar, împaratul [împăratul] Sun poate fi considerat primul paraşutist din istorie
- Motivul rezidă în faptul că globalizarea subinclude o multitudine de procese complexe cu o dinamică variabilă atingând domenii diverse ale unei societaţi [societăţi]
- Haosul cu care ne confruntăm astăzi derivă din faptul că, pornind de la dezvoltarea tehnologică şi economică, ale carei origini provin în special din Statele Unite, un număr important al activităţilor umanităţii se situează pe o scală şi un orizont atât de mari, încât au depaşit [depăşit] graniţele naţionale, în limitele cărora statele suverane îşi exercită dreptul la guvernare
- Activitatea acestor noi jucători nu este acoperită de legile internaţionale, care se bazează pe înţelegeri formale între statele-naţiune, pentru că acestea nu au fost capabile până acum să gasească [găsească] un teren comun pentru înţelegeri care vizează problema globalizării
- Formarea satului global – o mai mare apropiere între diferite părţi ale lumii odată cu creşterea posibilităţilor de schimburi personale, întelegere [înţelegere] mutuală şi prietenie între cetăţeni “internaţionaliâ€�, şi crearea civilizaţiei globale
- O consecinţă a globalizării economice este îmbunatăţirea [îmbunătăţirea] relaţiilor dintre dezvoltatorii aceleiaşi industrii din diferite părţi ale lumii (globalizarea unei industrii), dar şi o erodare a suveranităţii naţionale asupra sferei economice
- Cuprins 1 Istoric 2 Proprietăţi 3 Obţinere 4 Utilizare 5 Efecte asupra sănătaţii [sănătăţii] //<
- Efecte asupra sănătaţii [sănătăţii] În cadrul condiţiilor de preparare şi utilizare poate provoca intoxicaţii acute sau cronice, de ordin accidental sau profesional
- Biserica Notre Dame Biserica Notre Dame din Chambéry este o biserică în stil baroc, fostă capelă a calugărilor [călugărilor] iezuiţi (secolul al XVII-lea)
- } //]]> Descrierea speciei Ursul tibetan este un mamifer mediu, având o lungime de 2 m şi înalţime [înălţime] de 1 m-1,2 m şi o grutate de 90-200 kg, în dependenţă de sex şi subspecie
- Desigur, orice tâlmăcire [tălmăcire] a sonetului nu poate cuprinde forţa expresiv-sinestezică a originalului, ca în exemplul: I, pourpres, sang craché
- De aceea adepţii acestei religii se feresc pe cât posibil să vătame [vatăme] natura: reduc drastic consumul de alimente şi apă, nu mănîncă cartofi, usturoi şi ceapă fiindcă cred că plantele cu rădăcini sau tuberculi comestibili au suflete multiple şi folosesc lampa cît mai puţin pentru a nu risipi lumina
- Amăndouă [Amândouă] religiile respectă aceiaşi zei (Devas) şi zeiţe (Devis) şi conţin elemente ca reîncarnarea şi karma
- Cine işi [îşi] biruie mânia, acela biruie întreaga lume
- Cu cei de rând mintea se impuţinează [împuţinează], cu cei de o seamă ea devine deopotrivă, iar cu cei distinşi ea capată distincţie
- Florile invăţăturii [învăţăturii] înfloresc sub ploaia de lacrimi
- Oamenii zăpăciti [zăpăciţi] de zvonuri nu sunt în stare să judece
- Pentru cei virtuoşi regula de acţiune în împrejurari [împrejurări] îndoielnice este glasul inimii
- Virtutea este averea celor inţelepţi [înţelepţi]
- Originile monarhiei burundeze sunt adânc înrădacinate [înrădăcinate] în mit
- 30 m n.m. Localităţi componente {{{componenţă}}} Primar József Michl Sit web hu Pagina oficială {{{note}}} [[Imagine:{{{harta administrativă}}}|200px|Poziţia oraşului Tata în cadrul regiunii]] Poziţia oraşului în cadrul regiunii [[Imagine:{{{harta oraşului}}}|200px|Harta administrativă a oraşului Tata]] Harta administrativă a oraşului Cetate Tata în latină Dotis, un oraş din Ungaria din comitatul Komárom-Esztergom Oraşul Dincolo de Dunăre în partea de nord, punctul cel mai înalt al oraşului este Kálvária-domb, năltimea [nălţimea] e 120 de metri
- În cadrul vânătorilor de vulpi, rolul lor era de a lătra când descopereau bârlogul, vânătorul fie împuscând [împuşcând] direct animalul, fie aşteptând ca acesta să fugă din vizuina, deranjat de lătrăturile şi de faptul ca terrierul începe să sape după el
- Turism - Fiat deţine facilităţile de schi de la Sestriere (o staţiune din Munţii Alpi construită de cătra [cătră] familia Agnelli)
- Primul-Ministru şi cabinetul sunt învestiţi [investiţi] oficial de Guvernatorul General
- Senatorii, ale căror locuri sunt împărţite pe criterii regionale, sunt aleşi de primul-ministru şi învestiţi [investiţi] oficiali de Guvernatorul General, servind până la vârsta de 75 de ani
- Toţi judecătorii tribunalelor superioare federale şi a curţilor de apel provinciale sunt selectaţi şi învestiţi [investiţi] de primul-ministru, după consultarea cu barourile provinciale
- Numele provine din limba greacă şi înseamna [înseamnă] "cactus de munte"
- geocentrismul: concepţia conform căreia Pamântul [Pământul] se află în centrul Universului, conform sfinţilor trei ierarhi Toate aceste opt puncte fundamentale constituie în fapt baza concepţiei creaţioniste ortodoxe
- Privite de pe terenul problematizării a „ceea ce esteâ€�, calitatea de lucru a semnului împiedică constituirea lui ca obiect epistemic autonom, ordinea existenţei, a gândirii şi a rostirii fac una, nu sunt desparţite [despărţite]
- } //]]> Importanţa oxigenului pentru menţinerea vieţii Oxigenul (O2) reprezintă 21% din aer şi este un element esenţial pentru supravieţuirea tuturor vietuiţoarelor [vieţuitoarelor] de pe Pământ
- Porţiunea din sfera celestă care poate fi vazută [văzută] de un observator depinde de poziţia Pământului pe orbită
- Panglica palidă care traversează cerul e Calea Lactee vazută [văzută] dintr-o parte
- A. În oraşul Victoria funcţionează şi alte întreprinderi şi instituţii (chimice, de construcţii, de comerţ, de proiecţări [proiectări], de IT, poştă, televiziune prin cablu şi altele)
- Făcând comerţ activ cu peştele prins în balta vecină, vânzându-l bizantinilor în schimbul perperilor de aur, trimiţându-l cu carele atât în Muntenia şi în Moldova, cât şi mai departe, până în Polonia, aceşti locuitori dispun de venituri din ce în ce mai mari, iar numărul lor sporeşte prin cei ce vin să se aşeze aici atraşi de câstig [câştig]
- A sporit numărul mesteşugarilor [meşteşugarilor] şi negustorilor, care se îndreaptă în genere, spre centrele administrative însemnate, cu o populaţie sporită, centre care ofereau, prin ostaşii lor, o protecţie mai bună împotriva eventualelor atacuri şi prădăciuni
- La oraşenii [orăşenii] turci mai pricopsiţi, tavanurile odăilor erau din lemn lucrat frumos, în formă de rozetă
- Iată cum înfaţişează [înfăţişează] ea aceste fapte: „turcii, brăileanii şi dârstoreanii trecuseră hotarele ţării care le ţinea, ţara d-început şi să tindea brăileanii până la oraşul Flocii, pe baltă în sus, şi despre Râmnic şi Buzău să tindea până în apa Buzăului, de stăpânia pământul şi satele şi pusese subaşi prin sate şi scaune pe baltă de lua vama din toate ceale de esa din bălţi şi lua dijme dupe moşiile ţării…Ci s-a făcuse un lucru foarte rău, carele să începusă din zilele lui Ioan Vodă
- Această moşie, daruită [dăruită] la un moment dat de împărăţie unui vizir, de aici numele, ajunsese apoi proprietatea unei sultane şi era administrată de ea prin bostangii, un soi de ostaşi dregători turci care se ocupau de grădinile şi domeniile împărăteşti
- Pentru a atrage noii locuitori, se hotarăşte [hotărăşte] parcelarea întinselor locuri virane, inclusiv locul fostei cetăţi şi vânzarea lor la preţuri modice
- Armatorii bineînteles [bineînţeles] că nu au putut lipsi, unii dintre ei au cumpărat cu gândul de a vinde mai târziu mai multe parcele
- În 1832, s-a pavat cu piatră o parte a pieţei centrale, se aliniară o seamă de străzi sau uliţe şi se aşezară felinare pe toate, se mută, din cauza mirosului pescăria din faţa portului, într-o latură a lui, se astupară circa 3000 de gropi care serviseră, sub turci, ca depozite de grâne, se infiinţă, într-o clădire cumparată [cumpărată] anume, spitalul militar
- În anul următor, se amenajă drumul ce cobora în port pe langă [lângă] carantină , tot în 1832, în februarie, marele vistier Al
- În 1839, oraşul se întinsese dincolo de fostul şanţ al cetăţii, existau acum, aşa cum aflăm dintr-o adresă din 17 martie a vistieriei către Departamentul Internelor, „foburguriâ€�, ele însa [însă] nu erau asimilate oraşului, nu beneficiau, de pilda, de regimul de porto-franco, care înceta la bariere, adică la fostul şanţ, ci erau considerate ca „sateâ€�
- } //]]> Istorie Primii ani (1983-1987) Formată în 1983 de Chuck Schuldiner în Orlando şi numită iniţial Mantas, Death a fost unul din pionierii mişcarii [mişcării] death metal alături de Morbid Angel şi Possessed
- Evident de aici decurg consecinţe imediat diferite în abordarea obiectului de cunoscut, în speţă a societaţii [societăţii] umane
- Nousul îşi propune să cerceteze şi înţeleaga [înţeleagă] corect şi complet lumea fenomenală, să îi discearnă principiile fundamentale din care provine şi legile după care se manifestă, deasemeni să înţeleagă intenţional şi comportamental subiectul, adică agentul care primeşte, reprezintă şi utilizează lumea pentru a supravieţui
- Azurit Date generale Culoare: albastru intens (azur)
 Urma: albastră deschisă
 Duritate: 3,5 - 4
 Masa specifică: (g / cm³) 3,8
 Luciu: sticlos, gras
 Spărtura: sidefie
 Clivaj: bun, perfect
 Habitus: prismatic, colonar, tabular, agregate, pulbere
 Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Indice de refraţie: α=1,730 β=1,758 γ=1,838
 Pleocroism: albastru deschis şi închis
 Alte caracteristici Radioactivitate: 
 Magnetism: 
 Azuritul sau Chessylit este un mineral răspândit, care face parte din clasa mineralelor, carbonate anhidre
- bătălia de la Issos s-a sfărşit [sfârşit] cu destrămărea [destrămarea] Imperiului Persan de către Alexandru Macedon
- Atropat a participat în bătălie împreună cu trupele kadusi, sakaseni şi albanii caucazieni, a condus detăşămentele [detaşamentele] mediene
- Imperiul a fost împărţit a două oară însă Atropatena a rămas afără [afară] de acest proces
- 22 Temperatură 181 K Atmosferă inexistentă Gaspra (951) este un asteroid de tipul S, a cărui orbită se gaseşte [găseşte] pe marginea exterioară a centurii de asteroizi
Programare_orientată_eveniment
- Spre deosebire de programele tradiţionale, care-şi urmează propria execuţie, schimbându-şi câteodata [câteodată] doar cursul în puncte de ramificaţie (instrucţiuni test, etc), cursul execuţiei unui program orientat eveniment este condus în mare parte de evenimente externe
- 47,XYY Y suplimentar creşte potenţialul de agresivutate al individului respectiv scade capacitatea de adaptare socială scade capacitatea de invăţare [învăţare], IQ-ul este puţin mai mic decât cel al semenilor
- Toţi cei care participă la coridă se numesc toreadori, însa [însă] cel care aplică lovitura de graţie şi îngenunchează taurul este matadorul
- A elibera flatus este cunoscut colocvial ca a se pârţâi, a se băşi [başi], a trage un vânt
- Seara, minerii încearcă să patrundă [pătrundă] în Televiziune
- Folosirea unei monede uzate este vazută [văzută] ca o îndepărtare eficientă a contaminării preexistente prin transferul ei către degete
- [12] O asemenea frecare reduce contaminarea odată cu utilizarea ulterioară de către mai multe persoane multiple de 10, îndicând [indicând] faptul că se elimină mai mult de 90% din contaminarea accesibilă pre-existentă[12]
- Testele de mânuire, ilustrate prin tabelul 1, şi accesibilitatea masurătorilor [măsurătorilor], din tabelul 2, sunt complet coerente, şi nici unul din seturile de date nu arată vreo evidenţă pentru îmbunătăţirea nichelului degajat datorită structurii bimetalice a monedelor de 1 şi 2 euro, contrar efectului galvanic puternic raportat în cazul testelor de scufundare[4,7]
- Riscul alergic Mai sus, am arătat că în experimentele reprezentative ale folosirii monedelor, monedele euro de 1 şi 2, conţinătoare de nichel se comportă similar cu bucaţile [bucăţile] de aliaj-simplu din cupru-nichel, atât în ceea ce priveşte transferul contaminării prin frecare cât şi prin dizolvare, de-a lungul contactului cu pielea
- Suveranul pontif ramâne [rămâne] la Saint–Louis 48 de ore
- Termenul rÅ�maji (în japoneză ãƒãƒ¼ãƒžå— rÅ�maji, caractere latine, textual „litere de la Romaâ€�) denumeşte folosirea caracterelor din alfabetul latin într-un text scris în limba japoneză, pe lîngă [lingă] celelalte trei sisteme de scriere ale acestei limbi: kanji, hiragana şi katakana
- Mod de administrare 200mg/zi administrate o dată pe zi saun în 2 prize poate fi administrat cu sau făra [fără] alimente
- 520 km, de trei ori raza planetei Saturn, acest lucru mareşte [măreşte] intensitatea forţelor de maree
- Deasemenea s-au văzut crapături [crăpături] de un kilometru de profunzime
- se bănuieşte că sunt foarte vechi şi unicul indiciu că ar fi existat activitate geologică în timpuri indepărtate [îndepărtate]
- S-a observat că unele cratere mai înalte ( cu pereţi de pân la 4 km înalţime [înălţime]) au material sub formă de praf în interior, care poate să fie efectul materialului desprins din pereţii craterului când a avut loc impacte de mare forţă, în alte părţi ale satelitului Mimas
- În mod tradiţional, începand [începând] cu Pigou [2] , economiştii au propus ca, în situaţia externalităţilor, taxele ar putea fi folosite ca un instrument de corecţie a ineficienţelor în alocarea de resurse, într-o economie competitivă
- Impărţirea [Împărţirea] administrativă a comunei Greifenstein (Hessen), Germania Allendorf | Arborn | Beilstein | Greifenstein | Holzhausen | Nenderoth | Odersberg | Rodenberg | Rodenroth | Ulm Acest articol despre localităţi, oraşe din Germania este deocamdată un ciot
- Serotonina, un neurotransmiţător prezent în variate organe incluzând sistemul nervos central, are un rol important în apariţia depresiei şi a anxietaţii [anxietăţii]
- Originile liberalismului românesc trebuiesc căutate în evoluţia internă specifică a societaţii [societăţii] româneşti, incadrându-se curentului liberal european
- Baza socială: -Liberalii reprezentau interesele [[burghezie|burgheziei`` în formare (bancheri, comercianţi, industriaşi, meşteşugari, meseriaşi), ale intelectualitaţii [intelectualităţii] (avocaţi, medici, funcţionari din aparatul administrativ, studenţi, profesori, jurişti)
- Pavilionul regal Cifra regală Cifru Carol I Cifra regală, folosită pentru însemnarea obiectelor care parţineau [părtineau] regelui şi casei regale, aplicată pe scrisorile şi cărţile acestuia, sau ca semn distinctiv pe drapele şi uniforme, era formată din iniţiala numelui regelui
- . aista-i chiar Pâcală [Păcală]
- răspunse Pâcală [Păcală]
- Vezi şi Păcala [Păcală], Olt La Wikisursă Isprăvile lui Păcală , de Petre Dulfu (în versuri) Păcală , povestea lui Ion Creangă Păcală în satul lui , Ioan Slavici v • d • m Mitologia românească Fiinţe fabuloase: Balaur • Căpcăun • Iele • Luceafăr • Moroi • Muma Pădurii • Pricolici • Samca • Sânziene • Sânicoară • Scorpie • Spiriduş • Solomonar • Stafie • Strigoi • Uriaş • Ursitoare • Vasilisc • Vârcolac • Zână • Zgripsor • Zmeu • Zorilă Eroi: Baba Dochia • Făt-Frumos • Greuceanu • Ileana Cosânzeana • Păcală • Sfânta Duminică • Sfânta Vineri • Sfânta Miercuri Sărbători şi ritualuri: Dragobete • Mărţişor • Paparude • Căluşarii • Colind Mituri: Mioriţa • Meşterul Manole • Traian şi Dochia • Zburătorul
- Dreptul internaţional privat işi [îşi] are izvoarele preponderent în dreptul intern al unei ţări, spre deosebire de dreptul internaţional public care operează la nivel de stat în baza convenţiilor, tratelor, şi acordurilor internaţionale
- Ţârmul [Ţărmul] Mării Caspice, cu plajele lui de nisip şi peisaj pitoresc, se numără printre cele mai căutate locuri de odihnă şi turism din Iran
- Partea sudică a ţării cuprinde câmpiile din Khuzistan, după care urmează o fâşie îngustă de câmpii şi dealuri care mărgineşte ţârmul [ţărmul] Golfului Persic, continuându-se cu Munţii Mokran (Mekran)
- Bogaţia [Bogăţia] este un instrument mai eficace
- Din acest punct de vedere, gay-ii homomasculini nu se conformă la stereotipul identităţii gay, această subcultură punând sub semnul intrebării [întrebării] idea că bărbaţii gay ar fi mai puţin masculini decât bărbaţii heterosexuali
- } //]]> Definiţie Cuvântul literatură (din latinescul litteratura « scriitură », « gramatică », « cultură ») desemnează ansamblul operelor scrise sau orale dintr-o limbă, ansamblu care comportă şi o dimensiune estetică (spre deosebire de operele didactice sau ştiintifice [ştiinţifice] )sau activităţile legate de producerea sau studiul acestor opere
- Aici se întălneau [întâlneau] caravane comerciale din India şi Şirvan
- Izvoarele istorice ne mărturisesc că în sfârşitul sec. XIV din mătăsea [mătasea] importată din Şirvan în oraşele siriene se pregăteau ţesături frumoase şi negustorii occidentali aduceau mătăsea [mătasea] din Şirvan în Europa, tocmai prin Siria
- Măreţia lui este determinată de îmbogaţirea [îmbogăţirea] cuvântului de către el, cu sensurile sociale şi filosofice
Listă_de_nume_româneşti_originare_din_maghiară
- [1]) Oros Orosz Rusu (şi rutean) Puşcaş(iu) Puskás Ţintaş Raţ [Rât](iu) Rácz Sârbu Remeş Rémes Grozavu Roca Róka Vulpe Săbăduş Szabados Cel liber, cel slobod (cu referire la ţăranii liberi) Sabo(u), Sabău Szabó Croitoru Sechel Székely Secuiu Silaghi Szilágyi Sălăjeanu Socaci(u) Szakacs Bucătaru Suciu, Sociu, Seciu Szűcs, SzÅ‘cs Blănaru/Tăbăcaru Silivaş Szilvás Prunaru (cel care cultivă sau vinde prune) Şandor, Şandru Sándor Alexandru (nume propriu) Şovagău, Şuvagău Sóvágó Tăietor de sare (miner într-o ocnă de sare) Şuteu SütÅ‘ Brutaru (literal cocătoru) Taloş Tálos Olaru Teglaş Téglás Ţiglar/Cărămidar Tot(u), Tat(u), Tăutu Tóth Slovac Vărădean(u) Varadi Originar din Oradea (Nagyvarad) [ necesită citare ] Vereş Vörös Roşu Vig(u) VÃg Veselu Bibliografie Éva Turcu, Mic dicţionar maghiar-român, Bucureşti 1978
- Stilul baroc se referă la acel curent artistic european, denumit mai tărziu [târziu] baroc, generat în Italia la sfârşitul anilor 1600, devenit predominant în secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea, dar a cărui extensie maximă a fost de aproximativ 300 de ani, durând între anii 1600 şi până în preajma începutului secolului XX
- Miturile cosmografice includ întregul cadru divin, adică pe zei şi locuinţele lor universale : (a) teogonia (poate cel mai straniu dintre actele mitice, întrucât zeii inşişi [înşişi] se autocreează sau sunt creaţi
- (c) lumile coexistente (de obicei trei fundamentale: cerul, pamântul [pământul] şi subpământul, adică lumea divină, cea umană şi cea demonică)
- Cuprins 1 Scurt rezumat 2 Versiunea în limba română 3 Sărbatoare [Sărbătoare] naţională finlandeză 4 Bibliografie 5 Legături externe //<
- Laponii vor fi infrânţi [înfrânţi]
- Sărbatoare [Sărbătoare] naţională finlandeză În Finlanda, ziua de apariţie a Kalevalei, 28 februarie, este sărbătoare naţională, zi a culturii finlandeze şi se arborează drapelul pe toate clădirile publice
- Pentru rezultatele obtinuţe [obţinute], sportivilor li s-a decernat "Premiul naţional pentru sport"
- Clasificarea persoanelor într-una din grupurile de mai sus este controversată, fiindcă studiile stiinţifice [ştiinţifice] arată că sexualitatea este foarte complexă şi diferite grade de atracţie sau identificare cu diverse orientări sexuale
- Metallica începe înregistrarile [înregistrările] pentru al treilea album la sfârşitul anului 1985
- Cliff Burton, fusese aruncat prin geamul langă [lângă] care dormea, iar autobuzul a picat peste el
- Haosul domnea, ce se întamplase [întâmplase]
- !â€� imediat l-au luat la întrebari [întrebări] pe şofer “ce s-a întamplat [întâmplat]
- În cele din urma Cliff a fost eliberat, însa [însă] era prea târziu
- A doua zi după înmormantare [înmormântare] Metallica audia bassisti, posibili înlocuitori pentru postul ocupat de Cliff
- Însa [Însă] el a rezistat, dobândind cu adevărat locul în formaţie
- Olivina Formula chimică (Mg, Fe)2SiO4 Sistem de cristalizare ortorombic silicaţi Clasa de cristalizare D2h Culoare auriu-verzui, gălbui-brun până la negru Urma albă Duritate 6,5 - 7 Densitate 3,2 - 4,4 · 103 kg/m3 Masa molară (Forsterit) 140,71 Masa molară (Fayalit) 203,78 Luciu sticlos-, gras Transparenţă transparent până la translucid Spărtură sidefie, sfărămicios [sfărâmicios] Clivaj imperfect Habitus prismatic, plăci groase Suprafaţa cristalului ___ Cristale gemene frecvente Proprietăţi optice Refracţie (Forsterit) 1,636 - 1,772 Refracţie (Fayalit) 1,731 - 1,875 Refracţie dublă (Forsterit) 0,0330 - 0,0420 Refracţie dublă (Fayalit) 0,0420 - 0,0510 Pleochroismus ___ Deviaţie optică ___ Unghiul de dispersie a axei optice (Forsterit) 2vz ~74 - 90° / r < v oder r > v Unghiul de dispersie a axei optice (Fayalit) 2vz ~ 47 - 74° / schwach r > v Alte caracteristici Punct de topire (Forsterit) 2163 K Punct de topire (Fayalit) 1490 K reactivitate chimică ___ Minerale asemănătore Tephroit Laihunit Liebenbergit Monticellit Kirschsteinit Glauchroit Radioaktivitate ___ Magnetismus ___ Caractere speciale ___ Olivina (latin oliva: măslină) este un termen colectiv pentru minerale din grupa silicaţilor, cu o formulă chimică: (Mg,Fe)2SiO4
- Probleme ale teoriei alegerii raţionale Principalele obiecţii care au fost aduse teoriei alegerii raţionale, pot fi rezumate astfel [1] : Problema acţiunilor colective Aceasta problemă apare atunci când se încearcă să se explice acele acţiuni care influentează [influenţează] nesemnificativ serviciile de care beneficiază individul
- Datorită acestor transmisii, fiecare mitologie s-a reorganizat treptat, influentată [influenţată] de copişti, traducători, poeţi, istorici, filosofi, etnografi şi folclorişti şi mai puţin teologi
- Probabil de acolo şi persistenţa până într-o anumită epocă a sacrificiilor umane, ca şi a fetişismului (zeii înşeşi [înseşi] au fetişuri)
- Cam în acest timp s-a petrecut ruptura dintre partizanii comunişti şi regaliştii cetnici, relaţiile dintre cele două mişcari [mişcări] ajungând la conflict direct
- Pentru atenuarea însă a urmărilor dureroase ale şomajului, ea militează pentru îmbunatăţirea [îmbunătăţirea] asistenţei medicale a forţei de muncă şi pentru creşterea nivelului de educaţie a personalului productiv, astfel încât el să se poată adapta cu uşurinţă progreselor tehnologice
- principiile drepturilor omului, izvorâte din revoluţia franceză, au fost adoptate de ONU şi călauzesc [călăuzesc] deciziile oamenilor politici
- abandonarea treptată a sistemului de pensii bazat pe solidaritatea între generaţii şi trecerea la sistemul de pensii individualist, în care fiecare îşi depune din timp banii de pensie la bancă, care însa [însă] îi poate specula la bursă, cu toate riscurile ce decurg de aici pentru viitorul pensionar etc. Aceasta evoluţie, ce se constată în mai toate ţările, era de aşteptat
- Toate acestea arată cât de justificată este şi va rămane [rămâne] o atitudine critică la adresa unui capitalism neîngradit [neîngrădit], cât de important este rolul stângii moderne în confruntarea de idei contemporană
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Cuprins 1 Impărţirea [Împărţirea] administrativă 1
- } //]]> Impărţirea [Împărţirea] administrativă Regiunea (Regierungsbezirk) după reorganizarea teritorială din 1972/1973 cuprinde cinci oraşe libere şi şapte districturi: Kreisfreie Städte (oraşe libere) Ansbach Erlangen Fürth Nürnberg Schwabach Landkreise (districturi) Ansbach (district) Erlangen-Höchstadt Fürth (district) Neustadt a. d
- Galerie de imagini Cântăreţi [Căntăreţi] de fado din cartierul Alfama - Lisabona (copertă) Interpreţi de fado (în stânga, chitară portugheză) Lisabona – Muzeul dedicat genului muzical fado Vezi şi Listă de cântăreţi [căntăreţi] internaţionali Listă de muzicieni fado Acest articol despre un gen muzical este un ciot
Listă_cu_nave_maritime_importante
- Nume Categorie BRT (Tonaj) Lungime Lăţime Inălţime [Înălţime] Situaţie Knock Nevis (ex Jahre Viking) Supertanker ULCC (petrolier) 260
- Alchimistul de Pietro Longhi Alchimia este o formă de cunoaştere protoştiinţifică, specifică etapelor din vechime ale istoriei cunoaşterii umane (antichitate şi ev mediu) şi care a avut trei mari obiective: transmutaţia [1] metalelor în aur şi argint crearea unui panaceu, un remediu care ar trebui să tămăduiasca [tămăduiască] toate bolile şi să prelungească viaţa la infinit obţinerea înţelepciunii supreme
- În primul rând e prezentat sistemul taoist: existenţa a cinci elemente de bază: apă, foc, lemn, aer, pământ existenţa a două contrarii: yin- principiul activ, masculin, întruchipat de Lună yang- principiul pasiv, feminin, întruchipat de Soare Bineînţeles, nu lipsesc elementele magice, cosmologice, facând [făcând] greu interpretabilă această lucrare
- Acesta nu încerca să gasească [găsească] piatra filozofală, ci noi medicamente
- În realitate, numeroasele aşezări cercetate arheologic (de exemplu la Botoşana -Suceava, Costişa şi Davideni-Neamţ, Lozna-Botoşani, Dodeşti - Vaslui, Hansca, Selişte, Hucea etc. în Basarabia, Raşcov [Râşcov] sau Hliboca în regiunea Cernăuţi) atestă prezenţa, încă din secolele V-VIII, în mod indubitabil, a unei populaţii autohtone destul de numeroase, sedentare şi creştine
- Cei de lânga [lângă] noi Fenomenul de telepatie sau de transfer al gândurilor are loc atât în planul mental cât şi în cel psihic, unde este spontan în manifestare
- Arta arhitecturii este o componentă mai specială a artelor în general, care are un caracter mai deosebit, deoarece cu elemente reale, utile, se creează şi se compun imagini plastice nonfigurative, de esenţă abstractă, fară [fără] să imite deci modele ale naturii
- În Egipt şi Mesopotamia s-au descoperit vărfuri [vârfuri] de suliţă şi obiecte decorative cu această origine, datând din jurul anului 4000 î
- Oxidul feric este opac la radiaţii ultraviolete şi infraroşii, proprietate ce îşi gaseşte [găseşte] aplicaţii la fabricarea geamurilor termoabsorbante
- Lumina strălucitoare a Soarelui este înlocuita [înlocuită] cu silueta întunecată a Lunii
- În timpul oricărei eclipse, eclipsa totală este vizibilă doar pe nişte fâşii înguste de pe suprafaţa Pamântului [Pământului]
- În unele puncte de pe Terra, poate fi vazută [văzută] ca fiind totală iar în altele apare ca fiind anulară
- Este totuşi un tip rar întalnit [întâlnit] de eclipsă
- Acest fenomen poate fi observat de pe o mare parte a Pamântului [Pământului], chiar şi în exteriorul benzii de totalitate
- Keukenhof Keukenhof, situat pe la jumatatea distanţei dintre Amsterdam şi Haga, într-un oraşel [orăşel] mic numit Lisse, Olanda, cunoscut şi ca Grădina Europei, este cea mai mare grădină de flori din lume
- Sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial (1939-1945) 1958: A fost inaugurat, la Bucureşti, Muzeul "George Enescu" 1995: S-a deschis la Cleveland, statul Ohio, Muzeul "Rock and Roll of Fame", închinat celor mai influenţi cântăreţi [căntăreţi] şi producători de muzică rock 2002: Specialiştii Institutului Clinic Fundeni au realizat, în premieră naţională, un transplant de măduvă în cazul leucemiei acute Naşteri 1243: Gilbert de Clare, al VII-lea Iarl de Hertford, politician englez (d
- Izvorăşte din Alpi, din apropierea graniţei cu Elveţia, şi se varsă în Pad la la căţiva [câţiva] kilometri mai sus de Cremona
- Ele sunt dispuse mai multe la un loc, formând un capitul, înconjurat de bractee de culoare verde, cu marginile acoperite cu dinţisori [dinţişori] bruni
- Este o băutură a turcilor nomazi din Asia Centrală, consemnată începând din secolul X, care mai apoi a ajuns în Anatolia, iar de acolo s-a raspândit [răspândit], inclusiv în Balcani
- , au susţinut că cenzura de acest tip este un pericol la adresa libertaţii [libertăţii] de exprimare a indivizilor
- Liberalism şi feminism Dezbaterea actuală se desfaşoara [desfăşoară] între mişcarea liberală şi cea feministă, feministele considerând că pornografia este un afront adus statului unei femei şi că ar trebui interzisă prin lege [4]
- Cinabru, Cinnabarit (Zinnober) Formula chimică HgS Clasa mineralului sulfit Sistem de cristalizare trigonal Clasa cristalului trigonal-trapezoidal -32 Culoare roşie, brun-roşcată, neagră Urma roşu închis Duritate 2 - 2,5 Densitate 8,2 (g/cm³) Luciu diamantin, metalic, mat Transparenţă translucid, mat Spărtura sidefie, până la spărtură neregulată, sfărmicioasă Clivaj aproape perfect Habitus plăci groase Suprafaţa cristalului Cristale gemene Punct de topire Conductibilitatea calorică Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia ω=2,905 ε=3,256 Refracţia dublă Δ=0,351, pozitiv uniaxial Pleochroismus Deviaţia optică Unghiul de dispersie 2vz ~ alte caracteristici reactivitatea chimică soluţii de sare roşie de mercur cu H2S formează un precipitat negru (varianta neagră a cinabrului) Minerale asemănătoare realgar Radioactivitate Magnetism diamagnetic, sau nemagnetic Caractere speciale Cinabrul denumit de asemenea Cinnabarit şi Zinnober, este un mineral din categoria sulfiţilor, raportul metal sulf fiind 1:1, din punct de vedere chimic este un sulfit de mercur (HgS), care cristalizează în sistemul trigonal
- „De te-ndeamnă, de te cheamă / Tu rămâi la toate receâ€� este un nou îndemn adus omului de geniu, el este impulsionat să nu se implice, să rămână indiferent la tot ceea ce-l înconjoară deoarece se cuvine ca un om desăvârşit să rămâna [rămână] nepăsător la întămplările [întâmplările] trecătoare ale lumii
- Înalt de până la 6 m şi cântărind mai mult decât un elefant african, Tyrannosaurus rex a fost una dintre cele mai înspăimântatoare [înspăimântătoare] fiinţe din Cretacic
- Paralel cu ţărmul mării până la golful Bizerte se află lanţul munţilor Kroumirie cu 700-800 m inălţime [înălţime], continuat cu dealurile Mogod cu o înălţime de 300-400 m care se termină cu Cap Blanc, un ţărm stâncos la mare
- Imagine a Diavolului datorată lui Gustave Doré Diavolul este spiritul suprem al răului, cel care ispiteşte stabilitatea religioasă şi morală a omului şi îl răzvrăteste [răzvrăteşte] perfid contra lui Dumnezeu şi a ordinii divine a lumii
- 24 octombrie 1940 : Philippe Pétain şi Adolf Hitler cad de acord asupra principiilor colaborării politice în timpul unei întalniri [întâlniri] la Montoire
- Acvamarin Formula chimică Be3Al2Si6O18 cu ioni de titan sau fier Sistem de cristalizare hexagonal Clasă bihexagonal-bipiramidal Culoare albastru deschis până la verzui Urmă albă Duritate 7,5 - 8 Densitate 2,63 - 2,91 g/cm³ Luciu sticlos Transparenţă transparent, translucid Spărtură sidefie, neregulată Clivaj neclar Habitus cristale prismatice scurte sau lungi, sau masiv Suprafaţa cristalului __ Cristale gemene __ Punct de topire -- Conductibilitate calorică __ Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia 1,577 - 1,583 Refracţie dublă 0,004-0,007 Pleochroismus clar de la incolor până la albastru deschis - albastru sau roz Deviaţie optică pe o singură axă negativ Unghi de dispersie a axei optice 0,014 ___ alte caracteristici Reactivitate chimică este atacat de acidul fluorhidric Minerale asemănătoare -- Radioactivitate inexistentă Magnetism inexistent Caracteristici speciale __ Acvamarinul (l
- Slavii estici timpurii sau amestecat de asemenea şi cu balţii [bălţii], în special în vestul şi norvestul Belarusului de azi
- Calcit (Kalzit, Kalkspat) Formula chimică Ca[CO3] Sistem de cristalizare trigonal sau triclinic Clasa ditrigonal-scalenoedrică Culoare frecvent incolor, alb lăptos, cenuşiu, galben, roz, roşu, albastru, verde, brun până la negru Urma albă Duritate 3 Densitate 2,6 - 2,8 g/cm³ Luciu sticlos, sidefiu Transparenţa transparent, translucid până la opac Spărtura sidefie, neregulată Clivaj perfect după (101) Habitus diferit Feţe caracteristice Macle , frecvent lamelar Punct de topire -- Conductibilitatea calorică __ Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia ω=1,640 bis 1,660 ε=1,486 Birefringenţa Δ=0,154 - 0,174 Pleochroismus incolor
- După dispariţia lui (căci nu i s-a găsit mormântul şi nu există vreo o înregistrare scrisă a morţii sale), a fost zeificat graţie numeroaselor cunostinţe [cunoştinţe] pe care le-a adus egiptenilor (printre care şi în medicină)
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Uneori, cântăreţii [căntăreţii] practică şi fluieratul artistic (există adevăraţi „virtuoziâ€� în această tehnică)
- Mişcarea găndirii [gândirii] după obiectul gândit cere adecvarea formelor de gândire la structurile obiectului ceea ce determină apariţia logicilor speciale
- Din totalul inţelesurilor [înţelesurilor] în contextul logicii considerăm înţelesul de teorie a compoziţiei, structurii şi funcţionării operaţiilor logice unice ale spiritului uman în situaţii epistemologice în care întemeierea formală extensională devine inoperantă fiind necesară o întemeiere materială, de conţinut, intensională
- Slackware a sărbatorit [sărbătorit] a zecea aniversare pe 17 iulie, 2003
- Criticii spun în general că asta face lucrurile prea consumatoare de timp şi greu de învaţat [învăţat]
- slackpkg este inclus în /extra începand [începând] cu Slackware 9
- Mişcările de ridicare care au antrenat peninsula au înălţat pamânturile [pământurile] despărţind apele golfului de cele ale Balticii, formând lacul Malaren
- 000 de oameni în căutara [căutară] unui loc de muncă se stabileau anual în Suedia [ necesită citare ]
- În nordul ţării, există două grupuri de minorităti [minorităţi] etnice: vorbitorii de finlandeză din nord-est şi populaţia Sami (Laponii)
- De regulă cromoforii se pot întălni [întâlni] sub 2 forme:sisteme conjugate şi complecşi metalici
- Un stat/regim marionetă este o entitate statală/guvernamentală care îşî [îşi] datorează existenţă sprijinului unei entităţi mai puternice, de obicei o putere străină, care în schimb îi dictează orientarea politică
- Analiştii politici şi publicul american credeau cu o aşa ţărie [tărie] că ţările comuniste din Europa Răsăriteană sunt state marionetă ale sovieticilor, încât afirmaţia contrară a candidatului la alegerile prezidenţiale americane din 1976, Gerald Ford, făcută în campania electorală, a fost considerată o gafă de proporţii, care a dus la câştigarea alegerilor de oponentul său, Jimmy Carter
- Printre epigonii lui Jonson se numără Beaumont şi Fletcher, care au scris comedia Cavalerul pisălog în flăcări, o satiră a clasei mijlocii în formare şi în special a acelor noi îmbogăţiti [îmbogăţiţi] care vor să dicteze gustul literar fără să prea ştie literatură
- Literatura Augustiniană Main article at Augustan literature Termenul de Literatură Augustiniană derivă insuşi [însuşi] de la autorii anilor 1720 şi 1730,care răspundeau în faţa unei numiri pe care George I al Angliei o alesese el însuşi
- Acest curent a fost afectat de numai câtava [câtăva] tentative ale unui nou tip de comedie
- Între timp, Samuel Richardson a scris un roman menit să pareze efectul dăunator [dăunător] al romanelor - Pamela sau Virtutea Răsplătită (1749)
- Dar starea de săracie [sărăcie] a muncitorilor, conflictele dintre noile clase sociale şi poluarea mediului determină un răspuns negativ la urbanizare şi industrializare, fapt ce îi determină pe poeţi să redescopere frumuseţea şi valoarea naturii
- Ea include poeme epice, lirică, hagiografie (vieţile şfinţilor [sfinţilor]), predici, parafrazări biblice, lucrări gnomice, cronici şi altele
- Poeţi cântăreţi [căntăreţi] Poezia cavalerească: Romanele despre Regele Arthur şi Cavalerii Mesei Rotunde Literatura secolului al XIV-lea William Langland (1330
- Trebuie precizat că numai nucleul apare inevitabil în toate silabele, celelalte elemente putînd [puţind] fi absente
- Manaşii [Mânaşii] sunt un trib turcic kârgâz numărând circa 600
- Mai mult de atât este o iscusită formă de apel la consecinţe, din moment ce audienţa este subiect al măgulirii atâta timp cât este de acord cu cel care măguleşte [maguleşte]
- Jucătorii aflaţi la masă pariază pe numerele ruletei diferite sume de bani, pariurile încetând de obicei cu 10 - 20 de secunde înaintea opririi bilei aruncate de crupier împotriva sensului de învartire [învârtire] al ruletei
- Formula chimică este HNO3 Cuprins 1 Proprietaţi [Proprietăţi] fizice 2 Efecte fiziologice 3 Importanţa economică 4 Vezi şi //<
- } //]]> Proprietaţi [Proprietăţi] fizice Atunci când este în stare pură, acidul azotic este un lichid incolor, cu miros inţepator [înţepător], uşor solubil în apă
- Astfel, este folosit pentru producerea diferiţilor azotaţi, folosiţi ca îngraşământ [îngrăşământ]
- Pe lânga [lângă] serviciile de oferite direct în browswerele web, Google oferă şi servicii web folosibile în orice fel de aplicaţie
- Cotensii sunt mentionaţi [menţionaţi] de Ptolemeu la sud de ratacensi , caucoensi şi biefi
- Annie Sugier, Preşedintele Ligii Dreptului Internaţional al Femeilor, concluzionează în contribuţia ei la lucrarea "Cartea neagră a condiţiei femeii", dirijată de scriitoarea şi jurnalista de renume Christine Ockrent, pe marginea celor spuse mai sus: "Astfel se schitează [schiţează] de-a lungul istoriei mesajul pe care voalul îl poartă şi azi: pentru credinciosul musulman, sexul femeii reprezintă o sursă de dezordine, iar pentru bărbat o ameninţare contra onoarei sale
- Caracterele generale Frunze stipelate, compuse, rareori simple cu dispoziţie alternă Florile grupate în infloreşcenţe [inflorescenţe] racemoase
- A fost propusă o reformă pentru metodologia de calculare a datei Paştilor [Păştilor] prin summitul de la Alep, (Siria), din 1997
- Teorema spune că pentru a colora o hartă conţinând graniţi de ţări sau state ("hartă politică") în aşa fel incât [încât] să nu existe două ţări cu graniţe comune şi de aceeaşi culoare, 4 culori diferite sunt întotdeauna suficiente
- Nu liberalism – ci liberalisme, "doctrine-refugiu" care, preluînd unele caracteristici esenţiale ale liberalismului clasic, au încercat totodată să găsească răspunsuri adecvate la întrebarile [întrebările] puse de realităţile politice, sociale şi economice ale secolului XX
- Conform Dicţionarului Politic al lui Sergiu Tămaş [Tamâş] (Editura Şansa, Bucureşti 1996), liberalismul social este doctrina politică care acoperă spaţiul dintre liberalismul radical şi social-democraţie printr-o sinteză a liberalismului cu civismul
- Ea este obţinută prin fierberea bucăţilor de carne, tăiate la dimensiuni mici, cu diferite legume, aromarea lor cu verdeţuri şi după gust, dregerea cu diverse preparate: ou, smântână, iaurt, răntaşuri [rântaşuri] obţinute prin rumenirea făinii din diverse cereale şi după preferinţă acrirea cu oţet alimentar, borş, suc de lămâie sau sare de lămâie
- Cuprins 1 Furtul calificat 2 Tâlharia [Tâlhăria] 3 Istorie 4 Note //<
- i) prin efracţie, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase, Cu aceeaşi pedeapsă se sancţioneaza [sancţionează] şi furtul privind: a) un bun care face parte din patrimoniul cultural
- Câmpia Aradului este situată între Munţii Zarandului şi albiile Ierului şi Muresului Mort, în continuarea Câmpiei Crişurilor la sud de linia localitaţilor [localităţilor] Pancota, Caporal Alexa, Olari, Simand şi Sânmartin pană în valea Mureşului între Paulis şi Pecica
- La est de Arad apar loessuri şi depozite loessoide, iar în împrejurimile localitaţii [localităţii] Curtici, nisipuri eoliene cu relief de dune fixate
- Oamenii se îmbolnavesc [îmbolnăvesc] în timpul scăldatului în iazuri infectate, în timpul lucrărilor agricole pe terenuri umede, etc. Microbul pătrunde în organism prin piele, prin mucoasele nazale sau oculare
- Terminator T-800, cu endoschelet descoperit, purtănd [purtând] o armă cu plasmă fazată Westinghouse M95A1 Terminator T-X, cu endoschelet descoperit
- Un câmp magnetic ghidează şi accelerează plasma de-a lungul ţevii, aceasta aratând [arătând] ca un fulger
- Un laser pilot aflat sub ţeavă vaporizează o traiectorie prin atmosferă spre ţintă cu o microsecundă înainte ca plasma să părasească [părăsească] ţeava
- 3 Invăţământ [Învăţământ] mediu şi liceal 4 Asistenţa medico-sanitară 5 Cultură 6 Biserici 6
- Invăţământ [Învăţământ] mediu şi liceal Colegiul „Roman Vodăâ€� 1858 – Se înfiinţează Seminarul epiarhial
- 1929 – Se deschide Şcoala profesională de ucenici de pe lânga [lângă] Arsenalul Armatei
- Cultură Casa lui Calistrat Hogaş De importanţă culturală sunt Muzeul de Istorie, Muzeul de Artă, Muzeul de Ştiinte [Ştiinţe] ale Naturii
- Dumnezeu l-a învaţat [învăţat] să fie răbdător şi plin de Duhul Său cel Sfant
- După poziţia geografică: - state cu ieşire la mare - state fără ieşire la mare După configuraţia ţârmurilor [ţărmurilor]: - state insulare: Islanda - state peninsulare: Norvegia, Suedia După forma geometrică a statului (Franţa = hexagon, Italia = cizmă) DUPĂ 1990, harta politică a lumii a suferit o serie de modificări: dezmembrarea unor state: U
- Numele de tsintsari (ţinţari [ţintari]) este dat aromânilor în special de sârbi sau maghiari (cincárok)
- Filogrecii au fost denumiţi peiorativ de cei dintâi şi grecomani respectiv caţaoni, caţani [cătăni] sau căciăuni
- De altfel, cara-caţanii respectiv saracacianii sunt, se pare, un grup de aromâni fărşeroti [fărşeroţi] grecizaţi în secolele al XVIII-lea şi XIX-lea
- [5] Localităţi compact filoromâne se pot întâlni azi în munţii Pindului la Avdela, Turia (în greceşte Deskati), în munţii Vermion la Doliani şi cele două Grămăticova, la Cândrova, la Selia lânga [lângă] Veria, şi parţial la Băiasa (Vovousa) şi Perivoli
- În Albania, pe lânga [lângă] susţinerea şcolii şi grădiniţei de la Divjaka, unde învaţă româna şi aromâna [7] peste 60 de copii, s-au alocat peste 2 miliarde de lei pentru Biserica ortodoxă aromână "Schimbarea la Faţă" din Korcea, patronată de Patriarhia română unde activează preotul-paroh aromân fărşerot Dumitrache Veriga [8]
- Un alt segment al aromânilor grămuşteni din zonă, care aveau simpatii pro-greceşti, s-au mutat în nordul Greciei, unde pot fi intâlniţi [întâlniţi] şi astăzi în orăşelul Prosotsani
- Pe lânga [lângă] aceştia există în nord-estul ţării şi o populaţie de rudari romi vorbitori de limbă română (din cauza faptului că înaintaşii lor au trăit în iobăgie în Ţara Românească (Valahia) timp de mai multe secole, până la mijlocul secolului XIX)
- Recensămantul [Recensământul] bulgar din 1926 dădea următoarele cifre: 69
- Sârbii îi numesc "ţinţari [ţintari]" ("cincari")
Organizaţia_studenţilor_basarabeni
- Proiectele pe care le desfăşoara [desfăşoară] OSB au, în cea mai mare parte, caracter socio-cultural, acestea desfâşurandu-se nu numai în municipiul Timişoara dar şi în alte localităţi din România
- Colaborarea intensă cu diverse ONG-uri din ţară şi străinatate [străinătate] sporeşte calitatea activităţilor organizaţiei, pastrându-i continuitatea şi atrăgându-i noi membri şi simpatizanţi
- 2a Minix a fost o versiune comercială de UNIX care rula pe computere IBM PC şi IBM PC/AT la sfârsitul [sfârşitul] anilor 1980 şi începutul anilor 1990
- Fară [Fără] să mă tem ca voi desconspira secretul producerii maculelor voi dezvălui că la baza sistemului Macool-2na stau trei elemente esenţiale pentru realizarea imaginilor, elemente care în mod normal nu sunt asociate cu tehnicile de tipărire şi nici nu sunt întâlnite toate în cadrul aceluiaşi material sau al unei acţiuni
- Alţi termeni uzuali ca "piraterie" reprezintă expresia unor opinii pe care sperăm că nu le imbratişaţi [îmbrăţişaţi]
- În Broşteni (Suceava) se află biserica unde a invăţat [învăţat] Ion Creangă în perioada în care a stat la Irinuca şi a luat râie de la caprele acesteia (conform Amintiri din copilărie)
- Gingivectomia reprezintă operaţia chirurgicală ce constă în incizarea şi îndepartarea [îndepărtarea] unei parţi a gingiei ce înconjoară un dinte
- După operaţie, regiunea ce inconjoară [înconjoară] dintele este sensibilă la frig o perioadă, iar complicaţiile depind de starea de deteriorare a osului şi de igiena bucală
- 16 ianuarie: Exploratorul britanic Ernest Shackleton găseste [găseşte] polul sud magnetic al Pământului 28 ianuarie: Trupele americane părăsesc Cuba
- Laurasia este numele dat unei vechi mase de pamânt [pământ] în emisfera nordică, apărută spre sfârşitul Jurasicului din dezintegrarea supercontinentului Pangea, separându-se de Gondwana prin deschiderea mării Tetis
- 0 0 0 0 0A avut loc, la Bucureşti, summitul Grupului de la Vilnius (Primăvara noilor aliaţi) ce a adus în discuţie extinderea Alianţei către Estul Europei şi aderarea statelor candidate la NATO, după evenimentele din 11 septembrie 2002 în care s-a confirmat interesul strategic pe care îl reprezintă zona Mării Negre (25-26) 2004: În localitatea Cislău (judeţul Buzău), în prezenţa ministrului Apărării, Ioan Mircea Paşcu [Păscu], pirotehniştii români au distrus ultimul lot de mine antipersonal
- 1037) a fost filosof, medic şi cercetător al naturii tadjic-persan, născut lîngă [lingă] Buhara în Persia (acum în Uzbekistan)
- Olteniţa se înfiintează [înfiinţează] la 23 Aprilie 1853 având 750 locuitori
- Talc Mineral de talc Formula chimică Mg3Si4O10(OH)2 Sistem de cristalizare monoclinic Clasa monoclinic - pismatic silicaţi Culoare alb, cenuşiu verzui Urma albă Duritate 1 Densitate 2,7 - 2,8 g/cm³ Strălucire sidefie, gras Opacitate transparent, opac Spărtura neregulată, elastică Clivaj perfect Habitus prisme Suprafaţa cristalului lunecos, gras Cristale gemene __ Punct de topire -- Conductibilitatea calorică ___ Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia ___ Refracţia dublă ___ Pleochroismus ___ Deviaţia optică __ Unghiul de dspersie a axei oprice ___ alte caracteristici reactivitatea chimică Minerale asemănătoare -- Radioaktivitate inexistentă Magnetism inexistent Caractere speciale __ Talcul (arab
- La fel este utilizat în farmacie ca pudră de talc, rezistenţa mineralului la temperaturi înalte facând [făcând] posibilă folosirea talcului în industria ceramicii
- Cuv. = cuvios/asă [aşa]
- proorociţă [proorocită] Ana (BRU) Sf
- Ana Proorociţa [Proorocită], fiica lui Fanuel (BRU) Sf
- Aida, rămasă singură, îsi [îşi] exprimă nemărginita durere, frământându-se între sentimentul de iubire faţă de Radames şi dragostea pentru patrie şi pentru tatăl ei
- Işi [Îşi] face apariţia şi faraonul, urmaţ de sacerdoţi şi de înalţi demnitari
- Amonasro, care a auzit tot, apare şi işi [îşi] dezvăluie identitatea
- Acesta inţelege [înţelege] că, fără voia lui, şi-a trădat patria
- Închis în mormântul sau, Radames işi [îşi] indreaptă [îndreaptă] ultimele gânduri spre Aida
- [ necesită citare ] - S-ar putea opri din dilatare şi să rămană [rămână] ca atare
- După opinia mai multor istorici hurufismul exprimă nemulţumirea meşteşugarilor orăşeni exilaţi în străinatate [străinătate], împotriva dominaţiei şi politicii cuceritoare timuride
- În mod energic el face propaganda noii ideologii şi în curând secta se raspândeşte [răspândeşte] peste tot, în Azerbaidjanul întreg şi în mai multe ţări din Orientul Mijlociu şi Asia Centrală
- Astfel, plăsând [plasând] centrul de greutate al conştientizării lumii în sferă emoţională, deconectându-l de la dogmele formalistice şi stagnate, sufizii accentuau importanţa concentrării la om a tot ceea ce este omenesc: dragoste, libertatea simţurilor, ură faţa de banalitatea zilnică, bucurii obţinute cu preţul abandonării libertăţii sufleteşti
- De când s-a constatat ca genele determină sinteza unor enzime s-au realizat numeroase teorii care incearcă [încearcă] să explice această modalitate
- În 1648, conform Păcii Westphalice, împaratul [împăratul] german ceda Pomerania Anterioară, inclusiv Stettinul, Regatului Suediei, deşi regiunea rămînea formal parte a Sfântului Imperiu Roman de Naţiune Germană
- După Marele Război Nordic, în 1720, suedezii au fost forţati [forţaţi] să cedeze Stettinul cu împrejurimile Regatului Prusiei
- Cei doi s-au cunoscut prin intermediul unui prieten comun, iar în scurt timp, datorită pasiunii comune pentru muzică şi a faptului ca au devenit foarte buni prieteni, au infiinţat [înfiinţat] Kord
- De asemenea piesa Lânga [Lângă] mine s-a aflat şi în topurile mai multor radiouri precum Radio Total, Radio România Actualităţi, Radio Bucureşti, Radio Horion, Radio Iaşi
Listă_de_traduceri_din_limba_portugheză_în_limba_română
- - Univers, 1971 - Ghiţescu, Micaela Namora, Fernando - Măstile [Măştile] - Os clandestinos - Univers, 1985 - Margăritescu, Odette Namora, Fernando - Fluviul trist - Rio triste - Univers, 1988 - Margăritescu, Odette Oliveira Martins, A.H
- Istoria până în prezent a acestor sisteme dedicate jocurilor cuprinde nu mai puţin de şapte generaţii incepând [începând] cu anii ’70
- A doua generaţie de console pentru jocuri video cuprinde consola Fairchild VES (Video Entertainment System) produsă începand [începând] cu anul 1976
- Formele de organizare administrativă şi de proprietate a celor 13 colonii Cele treisprezece colonii au fost fondate şi organizate după trei modele: Colonii proprietaţi [proprietăţi] - arendate (Proprietary colonies) --- Pennsylvania, Delaware şi Maryland
- Negustorii germani au înfiinţat un avanpost comercial pentru comerţul cu balţii [bălţii] lângÇŽ aşezarea livonianÇŽ de la Riga în 1158
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- Această aliantţă a fost ţinută secretă o anumită perioadă ca parte din maşinaţiunea politică a insăşi [însăşi] triumvirilor
- spectatorii mark influenţează şi promovarea wrestlerilor heel, care este decisă şi în funcţie de cât de detestat este respectivul wrestler de câtre [către] aceşti suporteri
- } //]]> Clasificare [1] Diodă cu gaz Tub electronic cu gaz, cu descărcare în arc, avănd [având] doi electrozi: un anod şi un catod
- Utilizare: - stabilizator de tensiune - sursă stroboscopică de lumină - generator de relaxare - dispozitiv de protecţie la supratensiune - tub de semnalizare Diodă cu vid Secţiune printr-o diodă cu vid Tub electronic cu vid, avănd [având] doi electrozi: un anod şi un catod
- Prin semnarea Tratatului de la Sevres pierde patru cincimi din teritoriul său 11 august – Rusia Bolşevică recunoaşte independenţa Estoniei şi a Letoniei 13 august – A început Bătălia de la Varşovia, bătalia [bătălia] finală a războiului polono-sovietic 1 octombrie A fost înfiinţată Legaţia română de la Budapesta
- Episcopul la vederea frumuseţii ei o trimite în mănăstire neputând hotări [hotărî] condamnarea ei la moarte
- Petru Groza sub regimul comunist), este un oraş în judeţul Bihor, România, la circa 10 km de oraşul Vaşcău [Vâşcau] şi Nucet şi la 20 km de oraşul Beiuş în sud-estul judeţului
- Precipitaţii lunare: 750-850 l/mp/an Oraşe înfrăţite Hajdúdorog (Ungaria) din anul 1992 Legături externe Portal Bihorean Situl primăriei v • d • m Municipii şi oraşe ale judeţului Bihor Municipii Beiuş • Marghita • Oradea • Salonta Oraşe Aleşd • Nucet • Săcueni • Ştei • Valea lui Mihai • Vaşcău [Vâşcau]
- Originile lui sunt însa [însă] mult mai depărtate şi le găsim în unele jocuri cu caracter popular practicate în Evul Mediu şi în jocurile dinamice folosite în şcolile din centrul şi nordul Europei la începutul secolului XIX
- Liniile de poartă vor avea 8 cm lăţime între barele porţilor, în timp ce toate celelalte linii vor avea 5 cm lătime [lăţime]
- Atât segmentele de linie cât şi spaţiile dintre ele măsoara [măsoară] 15 cm
- Topaz Formula chimică Al2SiO4(OH, F)2 Sistem de cristalizare orthorhombic Clasa __ Culoare variabilă, frecvent galben-brun, albastră, roşie, violetă, sau incoloră Urma albă Duritate 8 Densitate 3,5 - 3,6 g/cm³ Strălucire sticlos Opacitate transparent, translucid Spărtura sidefie, neregulată Clivaj bun Habitus prismatic Suprafaţa cristalului __ Cristale gemene __ Punct de topire -- Conductibilitatea calorică __ Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia 1,069 - 1,643 Refracţia dublă 0,014 (0,008 Pleochroismus ___ Deviaţia optică __ Unghiul de dspersie a axei oprice 2vz ~ ___ alte caracteristici reactivitatea chimică Minerale asemănătoare -- Radioaktivitate inexistentă Magnetism inexistent Caractere speciale __ Topazul numit şi "diamant săsesc" (de la saşi) cu sistemul de cristalizare ortorombic, este un mineral din categoria pietrelor preţioase cu compoziţia chmică Al2SiO4(OH, F)2
- Sărbatoare [Sărbătoare] naţională
- Mecanismul din spatele ei este însa [însă] unul relativ complicat, desfăşurat pe mai multe stări intermediare
- Din motive necunoscute, Tache se retrage, fiind urmat de Morse, care se indreaptă [îndreaptă] către Sarmalele reci
- Trupa îşi reimprospătează [reîmprospătează] forţele odată cu venirea în rândurile sale a lui Kaiser (Cezar Panait) la bas şi a lui Mihnea Dobrotă la tobe
- Înţelegerea termenului este însă destul de dificilă datorită distanţei în mentalitaţi [mentalităţi] între înţelegerea greacă şi mentalitatea noastră contemporană
- Acest termen indică exact ceea ce inţelegem [înţelegem] şi noi formă, adică înfăţişarea unui lucru
- 22% din populaţia oraşului trăieste [trăieşte] în locuinţe simple
- În cinstea acestor evenimente evreii sărbatoresc [sărbătoresc] Hanuka
- Se intrebuinţează [întrebuinţează] la fabricarea geamurilor şi a ambalajelor de sticlă
- În Islanda, Norvegia şi Danemarca, asatru este recunoscută de către stat, comunităţile religioase putînd [puţind] să oficieze căsătorii legale, să primească donaţii şi să beneficieze de scutiri de taxe
- În fiecare an cei mai buni cântăreţi [căntăreţi] de operă şi solişti de balet din România, Rusia, Ucraina, Bulgaria, Italia, Franţa, Austria, SUA şi alte ţări vin la Chişinău pentru a lua parte la acest festival
- Organizarea administrativă şi politică Argentina este formată din 23 de provincii, un district federal care cuprinde zona oraşului Buenos Aires şi câteva suburbii, un sector argentinian în Antartica şi căteva [câteva] insule în Oceanul Atlantic
- Puteţi să o adăugaţi apasând [apăsând] butonul modifică pagina care se află mai sus
- În cazul planurilor de bază (unifactoriale) caracterul sistematic al modalităţilor factorului controlat nu influenţeaza [influenţează] procedurile de calcul ale variabilităţii (lucru care se întamplă în cazul planurilor factoriale)
- Cu toate acestea, Campbell a arătat că pentru a controla efectele variabilelor ca reactivitate a masurării [măsurării], la regresia statistică şi stimularea experimentală,trebuie să se adauge planului de cercetare două grupuri care nu suportă testarea/măsurarea iniţiala,ceea ce reprezintă o schemă cu patru grupuri, numit planul lui Solomon
- Se realizează profilul fiecăruia dintre subiecţi, se calculează un indice de similitudine între profiluri, apoi se constituie subansamble numite clusteri/ciorchini, compuse fiecare din tot ataţia [atâţia] subiecţi cate grupuri presupune planul experimental
- Efectul de maturare presupune că pe parcursul desfaşurării [desfăşurării] unui experiment subiecţii sunt implicaţi în procesul propriei lor evoluţii normale
- Erori posibile în cazul comparaţiilor intergrupale:erori de selecţie (selecţia nu este aleatoare), efectul difuziunii (răspandirea [răspândirea] efectului manipulării de la grupul experimental la cel de control), efectul Pygmalion, efectul Hawthorne, efectul compensării (efortul compensatoriu pe care îl pot avea membrii grupului de control simţindu-se frustraţi că nu fac parte din grupul experimental),â€�moartea experimentalăâ€�,efectul resemnării
- Aristotel aşa cum a fost imaginat de Rafael Sanzio mult mai tărziu [târziu] Platon şi Aristotel, de Rafael (Stanza della Segnatura, Rome)
- Comentariu literar În "Lacustră", poetul contemplă ploaia, cu care stabileşte un raport obsesional, raport fixat de frecvenţa şi recurenţa termenului obsesiv în unsprezece poziţii semantice: plouând, lacustre ude, val, pod, mal, ploaie, piloţii şi iaraşi [iarăşi] plouând şi lacustre
- Strâmtoarea Gibraltar, văzută de pe coasta marocană De exemplu pentru strâmtorile Bosfor şi Dardanele (acestea două leagă Marea Neagră prin Marea Marmara cu Marea Mediterană) s-au dus lupte sângeroase, începand [începând] cu renumitul Război Troian Mai târziu au urmat războaiele dintre turci şi Imperiul Bizantin şi războaiele dintre Imperiul Otoman şi Veneţia
Divanul_sau_gâlceava_înţeleptului_cu_lumea
- Dimitrie Cantemir sugerează superioritatea omului asupra celorlalte vieţuitoare, face din om un stapân [stăpân] al lumii, susţine superioritatea vieţii spirituale asupra condiţiei biologice a omului, încearcă să definească concepte filozofice şi să alcătuiască o terminologie filozofică
- Totuşi, Parţia [Pârtia] era suficient de puternică şi în scurt timp parfienii au reuşit să cucerească Atropatena
- Atropatena a rămas în componenţa statului Parţia [Pârtia] până la începutul sec. III î
- Pe 3 august 1994 a fost semanată [semănată] o nouă înţelegere asupra „Separarea autorităţilor şi a delegării mutuale a puterilor între organele de putere a Federaţiei Ruse şi organele puterii ale Republicii Başcortostanâ€�
- August 2 august: Scrisoarea lui Albert Einstein câtre [către] preşedintele american Franklin Roosevelt despre posibilitatea tehnologică de producere a unei bombe atomice folosind uraniu
- O oră mai tărziu [târziu], trupele germane invadează Polonia, începând Blitzkriegul (Războiul fulger)
- La Truskolasy, Polonia, 55 de ţărani polonezi sunt adunaţi şi impuşcaţi [împuşcaţi] de către unităţi naziste
- 1939: Ocuparea Barcelonei (Spania) de către faşcişti [fascişti] 1950: Proclamarea republicii India
- 1956: Austriacul Toni Sailer face senzaţie la Cortina d' Ampezzo, Italia, unde se desfaşoară [desfăşoară] Jocurile Olimpice de iarnă, câştigând toate cele trei probe de schi alpin: slalom, slalom uriaş, coborârea în viteză
- Suveranul pontif ramâne [rămâne] la Saint–Louis 48 de ore
- Biserica exprimă pătrunderea influenţei moldoveneşti în părtile [părţile] de răsărit ale Transilvaniei
- Marilena duce dorul şi asteaptă [aşteaptă] telefoanele iubitului ei, Radu (40), emigrat în Canada, unde ar urma să o cheme
- majoritatea au fost gasiţi [găsiţi] intr-un loc de lângă Lutsk
- Stalin a fost iniţiatorul industrializării forţate a unei ţări care fusese până în acel moment, în principal, o societate rurală, precum şi colectivizârii [colectivizării] agriculturii ruse
Procesul_celor_douăzeci_şi_unu
- Ţoţi [Toţi] inculpaţii au recunoscut imediat acuzaţiile
- Coeficienţii binomiali sunt fiecare dintre coeficienţii care apar pe lîngă [lingă] termenii din dezvoltarea binomului: (a+b) n
- În trecut se obţinea prin extracţie din cenuşa unor plante cu conţinut bogat în sodă, cum ar fi săricica [săricică] (Salsola soda)
- Sub acest nivel uniorm, există un nivel format din comitete ale ariilor(engleză area committees), în ariile ale consiliilor predominant rurale şi multe consilii ale comunităţii(engleză community councils) râspândite [răspândite] în ţară, dar acestea nu sunt universale şi au puteri mai limitate faţă de consiliile parohiilor civile din Anglia
- Galaţiul a crescut în importanţă după ce turcii au cucerit cetăţile Chilia şi Cetatea Albă, în iulie-august 1484, oraşul ramânând [rămânând] singurul port al Moldovei cu rol important în comerţul intern, dar şi în cel polono-turc
- are staţie de triaj Barboşi [Bărboşi] Triaj în satul Movileni
- Teatrul liric Nae Leonard Teatrul Gulliver este o instituţie de cultură subvenţionata [subvenţionată] de Statul Român, ca şi alte teatre de copii
- Pictura originală nu se mai pastrează [păstrează]
- Reţeaua feroviară din oraşul Galaţi este cu mult mai dezvoltată chiar şi decât cea din Bucureşti datorită triajelor de vagoane, cel mai mare din ţară fiind Galaţi Triaj Sud (Barboşi [Bărboşi] Triaj) cu 32 de linii
- Adrian Enache - cantareţ [cântăreţ] de muzică POP Marcela Rusu – artistă
- Bârlad Rugby CTTV Politică şi administraţie Cartierele importante ale municipiului: Dimitrie Cantemir (aflat în judeţul Brăila) Ţiglina 1 Ţiglina 2 Ţiglina 3 (Micro 16, Siderugiştilor Est şi Vest) Ţiglina 4 (Micro 17, Micro 18) Mazepa 1 Mazepa 2 Micro 13 A Micro 13 B Fileşti Micro 19 Micro 20 Barboşi [Bărboşi] Micro 40 I
- Safari, ca ramură distinctă a vănătorii [vânătorii], a fost promovată de autorul american Ernest Hemingway şi preşedintele Theodore Roosevelt
- Atacul Imperiului Otoman din 1438 gaseşte [găseşte] Sebeşul apărat de o centură de ziduri nu foarte groasă, cu turnuri şi două porţi
- Prin web design sau webdesign se întelege [înţelege] în general realizarea de situri web, de la momentul conceperii structurii şi interfeţei grafice şi până la finalizarea programării şi introducerea propriu-zisă a datelor - imagini, text, fişiere şi alte elemente - care alcătuiesc conţinutul sitului
- Introducere Siturile, în forma în care ele se afişează în browsere, sunt de fapt interpretări vizuale, menite să fie înţelese de orice persoană, fără să fie necesare cunoştinte [cunoştinţe] în domeniul informaticii sau al secvenţelor de cod redactate de programatori
- New York Times (9 ianuarie 2005) comenta: „Domnul Lindemann a arătat un aer de o masculinitate brutală şi plină de violenţă facând [făcând] să pară că ar sări în mulţime, ar înşfăca un fan şi l-ar muşca de cap"
- Oricum diferenţele au fost rezolvate în timpul înregistrarii [înregistrării] albumului Reise, Reise
- Portalul de turism reuneşte parţile [părţile] care participă la activităţile turistice şi anume furnizorii de servicii turistice (pensiuni, hoteluri, baze de tratament), agenţiile de turism şi nu în ultimul rând consumatorii de bunuri şi servicii turistice într-un spaţiu virtual, în World Wide Web
- Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, Mai presus de cunoştinţele tehnice: De ce trebuie să înveti [înveţi] cum se conduce eBusiness
- Concomitent cu folosirea acestei scări de proporţii nemaiîntâlnite până atunci în arhitectură, o altă inovaţie importantă adusă de stilul baroc arhitecturii o constitue folosirea unei succesiuni de spaţii interioare ce cresc progresiv atât în volum cât şi în bogaţia [bogăţia] decorării culminând cu fastul, chiar opulenţa unei săli finale, ce poate fi o sală de recepţie, o sală de conferinţe sau o sală a tronului
- Primul ambasador român din perioada postbelică a fost profesorul universitar Simion Stoilov 18 aprilie: Societatea Naţiunilor se dizolvă fiind înlocuită de ONU 25 aprilie: Începe la Paris reuniunea miniştrilor de externe ai celor Patru Mari Mai-Iulie Ion Antonescu în timpul procesului 3 mai: Începe la Tokyo varianta asiatică a Nurnbergului 7 mai: Se desfaşoară [desfăşoară], la Bucureşti, procesul mareşalului Ion Antonescu, conducător al României în perioada 1940–1944, şi al lui Mihai Antonescu, ministru de Externe şi vicepreşedinte al Consiliului de Miniştri între 1941–1944
- Gestul său l-am înţeles ca pe un omagiu adus inteligenţei şi creaţiei omului pe Pamânt [Pământ], existenţei infinite a spiritului uman creat de Dumnezeu
- Administrarea lui concomitent cu alte produse nu se face decât după o prealabilă spălare cu ser fiziologic a vasului de sănge [sânge]
- 360 prizonieri în Rowne, inclusiv o sută de membri ai trupei AK 15 noiembrie - Al doilea război mondial: 164 de polonezi, inclusiv 12 membre ale unui grup de rezistenţă sunt gazaţi la Auschwitz 22 noiembrie Al doilea război mondial: Preşedintele american Franklin Roosevelt, premierul britanic Winston Churchill şi liderul chinez Chiang Kai-Shek se întâlnesc la Cairo pentru a pune la punct un plan de înfrangere [înfrângere] a Japoniei Libanul îşi câştigă independenţa faţă de Franţa 28 noiembrie - Al doilea război mondial: Roosevelt, Churchill şi Stalin se întâlnesc la Teheran şi decid în mod secret ca Linia Curzon să rămână graniţa de după război a Poloniei
- - Al doilea război mondial: Sunt paraşutati [paraşutaţi] în România trei ofiţeri aliaţi: Ivor Porter, Silviu Meţianu şi Alfred de Chastelain [1], în cadrul operaţiunii "Autonomous"
- Scapă de el şi se duce împreună cu Cosette, pe care o îndragea [îndrăgea] acum enorm, la mănăstirea Petit-Picpus
- Acolo îl intâlneşte [întâlneşte] pe grădinarul moş Fauchelevent, care îl ajută să se stabilească la mănăstire
- Acesta scapă neobservat şi işi [îşi] schimbă locuinţa pentru a nu fi descoperit de nimeni
- Gavroche işi [îşi] dă viaţa intr-un mod admirabil aducând baricadei preţioasele gloanţe de care are atâta nevoie
- Încalzit [Încălzit], răspândeşte unmiros plăcut, având multă răşină(25%-27%)
- Schiţa unui conflict de ordin problematic Mircea Eliade publică Mitul reîntegrării [reintegrării] Lucian Blaga publică Religie şi spirit, Ştiinţă şi creaţie Naşteri 1 ianuarie: Ovidiu Iuliu Moldovan, actor român (d
- În Biserica romano-catolică, spre deosebire de cea bizantină, caracterizată de o accentuare crescândă a figurii papei şi a instituţiei politico-statale a Sfântului Scaun (Statul Papal), au fost repetate mişcări de contestare pe tot parcursul Evului Mediu, mişcări ce au condus la ulterioare desprinderi, mai mici în comparaţie cu aşa-zisa [aşa-zisă] „Mare Schismăâ€� orientală, dar nu lipsite de importanţă
- Europenii practic îşi găseau astfel rădăcinile culturale istorice, greceşti şi romane, cursul luat de evenimente din acest moment ducând la o scădere treptată a forţei religiei, iniţial filozofia eliberându-se de sub tutela religiei, ulterior aparând [apărând] şi ştiinţa (în sens modern al termenului), fapt care însă n-a dus la dispariţia conflictelor cu creştinismul
- Pe lângă oraşul principal Hartlepool, în aceeaşi autoritate se mai ală [ăla] încă 10 alte localităţi
- Marcasita Formula chimică FeS2 Clasa mineralului Sulfit Sistem de cristalizare ortorombic Clasa cristalului Culoare albă, galbenă, spre verzui Urma verde, până la negru cenuşiu Duritate 6 - 6,5 Densitate (g/cm³) 4,8 - 4,9 Luciu metalic Transparenţă opac Spărtura neregulată, sfărămicios [sfărâmicios] Clivaj imperfect Habitus tabular, piramidal, prismatic, agregat Suprafaţa cristalului {001} Cristale gemene frecvent Punct de topire Conductibilitatea calorică Proprieţăţi [Proprietăţi] optice Refracţia Refracţia dublă Pleochroismus Deviaţia optică 2vz ~ Unghiul de dispersie alte caracteristici reactivitatea chimică Minerale asemănătoare pirita Radioactivitate nu e radioactiv Magnetism devine magnetic prin încălzire Caractere speciale prin lovire produce scântei, prin descompunere are miros de sulf Marcasita este un mineral răspândit în natură face parte din categoria sulfiţilor, având raportul sulf, metal de 1:1
- Alţii au acceptat-o cel puţin parţial, influentaţi [influenţaţi] poate de Macedonski însuşi care s-a proclamat singur şi cu ostentaţie simbolistă pentru o perioadă scurtă
- - tema generală o constituie starea confuză şi nevrotică a poetului într-o societate superficială, meschină, incapabilă să perceapă,să inteleagă [înţeleagă] şi să aprecieze nivelul artei adevărate
- Arhitecţii trebuie să înţeleagă diferitele soluţii valabile propuse de constructor sau de beneficiar astfel încat [încât] el sau ea să aleagă cea mai bună cale de a realiza clădirea
- Principii fizice Într-o oglindă plană, un fascicul paralel de lumină îşi modifică direcţia de propagare, rămănând [rămânând] paralel
- Cel care priveşte în oglindă atunci când cadavrul se află încă în casă va muri următorul şi asta pentru că o veche tradiţie spune că sufletul omului sălăsluieşte [sălăşluieşte] în oglindă
- La americani, acest lucru are legătură cu legenda urbană "Bloody Mary", care este "chemată" la petreceri sau ca dovadă a curajului ^ în filmul "Dracula, un mort iubăreţ", identitatea lui Dracula(Leslie Nielsen) este dezvaluită [dezvăluită] în timp ce dansa cu Mina Murray la un bal prin faptul că nu avea reflexie în oglindă ^ în această poveste, prezentată în serialul de animaţie Simsala Grimm:Poveştile fraţilor Grimm, mama vitregă a gemenilor pune un blestem asupra apelor, turnând o otravă într-o oglindă
- Titrimetria este o tehnică care se foloseşte pentru determinarea cantitaţii [cantităţii] de constituent
- Petru M. Şuster [Şuşter], care a adus cea mai amplă contribuţie la cunoaşterea distribuţiei acestei familii în ţara noastră
- Elevul şi continuatorul cercetărilor dipterologice ale lui Petru M. Şuster [Şuşter], Dr
- Aceste reglementări aveau în vedere distribuţia berii şi erau creeate astfel încat [încât] să protejeze consumatorii
- Walker conclude că comunitatea gay şi lesbiană poate fi considerată un popor sau naţiune din cauză că: Toate mişcarile [mişcările] naţionale au fost la originea lor sociale Comunitatea LGBT, mai ales cea gay şi lesbiană, are o cultură, cu grupe de discuţii, librării, reviste, baruri, etc. Comunitatea LGBT are o istorie, care se întinde până la Grecia antică Comunitatea LGBT are o tradiţie literară Comunitatea LGBT poate fi organizată şi are şansa de a crea o identitate naţională
- Aceste tipuri de sondaje sunt considerate neştiinţifice [neştiintifice]
- 1995) 13 iunie: Klaus Johannis, politician român de naţionalitate germană 19 iunie: Christian Wulff, politician creştin-democrat german 23 iunie: Petru Tărniceru, politician român 19 august: Andrei Izbaş, erou moldovean 21 septembrie: Crin Antonescu, politician român 15 octombrie: Sarah Ferguson, Ducesă de York 15 octombrie: Ion Mînzînă, politician român 19 octombrie: Teofan Savu, arhiepiscop ortodox al Craiovei şi mitropolit al Olteniei 21 octombrie: Zoe Dora Kish, născută Zoe Dora Ana Tămaş [Tamâş], creatoare de modă, textile designer şi ceramistă americană 4 decembrie: Teodor Niţulescu, politician român 5 decembrie: Gheorghe Adrian Miuţescu, politician român Decese 15 februarie: Owen Willans Richardson, fizician britanic, laureat al Premiului Nobel (n. 1879) 26 martie: Raymond Chandler, nuvelist american (n. 1888) 4 august: Ioan Bălan, episcop greco-catolic de Lugoj (n. 1880) 5 august: Edgar Guest, poet englez (n. 1881) 4 septembrie: Iuliu Haţieganu medic, membru al Academiei Române (n. 1885) 14 octombrie: Errol Flynn, actor american (n. 1909) 15 noiembrie: Charles Thomson Rees Wilson, fizician scoţian, laureat al Premiul Nobel (n. 1869) Premii Nobel Fizică: Emilio Gino Segrè, Owen Chamberlain Chimie: Jaroslav Heyrovsky Medicină: Severo Ochoa, Arthur Kornberg Literatură: Salvatore Quasimodo Pace: Philip John Noel-Baker
- Neisse sau Neisse Luzaţian (în germană Lausitzer Neiße) este un afluent de stînga [stingă] al rîului Odra
- " Acuzaţiile standard staliniste de conspiraţie au fost acompaniate de atacuri dure în mass media controlată de stat, împotriva personaliţăţilor [personalităţilor] vizate
- La scrierea şi producerea acestuia au participat Timbaland şi Justin Timberlake [20] , doi dintre cei mai renumiţi cântăreţi [căntăreţi] şi producători de origine americană
- Din pricina succesului mondial obţinut de către această melodie, ea a fost reprodusă de către mulţi cântăreţi [căntăreţi] din toate colţurile lumii, având stiluri diferând de la acustic la hard-rock
- , "Nu a fost nimic altceva decât[-]anul de debut al cântăreţei [căntăreţei] din Barbados[,] Rihanna
- Piesa instrumentală ce urmează, „Jocul caprelorâ€�, este prelucrarea unei alte datini de iarnă, de astă [ăsta] dată originară din Câmpulung – Suceava
- Personalităţi marcante ale Corpului veterinar din această perioadă sunt: Alexandru Locuşteanu (1848-1922), preşedintele Societaţii [Societăţii] de medicină veterinară şi al Asociaţiei generale a medicilor veterinari, membru corespondent al Societaţii [Societăţii] Centrale de Medicină Veterinară din Paris şi membru onorific al Colegiului veterinar din Londra
- Aşa a fost posibilă realizarea unor filme ca: "Crucişatorul [Crucişătorul] Potemkin" (Eisenstain, 1915), "Mama" (Eisenstain, 1925), "Ceapaev" ( Vasiliev, 1934, "Alexandru Nevsky" (Eisenstein şi D
- Întarzie [Întârzie] îmbătrânirea prematură a tenului
- Un alt tip de grădină este grădina botanică, grădină ce are în principal un scop ştiintific [ştiinţific], de cercetare
- Există obiceiul de a folosi plante proaspete sau carne de miel în mâncarurile [mâncărurile] preparate cu această ocazie
- 17 aprilie: Începe invazia din Golful Porcilor 20 aprilie: Fidel Castro anunţă că invadatorii din Golful Porcilor au fost invinşi [învinşi] 26 aprilie: Rupterea relaţiilor diplomatice dintre URSS şi Albania 1 mai: Fidel Castro proclamă caracterul socialist al revoluţiei cubaneze 15 mai: Enciclica Mater et Magistra a Papei Ioan XXIII 25 mai: Preşedintele Kennedy anunţă intenţia unui proiect care să pună "omul pe Lună" înainte de sfârşitul anilor '60 4 iunie: John F. Kennedy şi Nikita Hruşciov se întâlnesc două zile la Viena
- "Mai puţin serioasă" însemnând că tema este comică, dar partitura râmâne [rămâne] tot complexă
- În general, interpreţii de operetă au urmat aceleaşi cursuri ca şi cântăreţii [căntăreţii] de operă şi pentru ca să poţi juca într-o operetă, trebuie să fii interpret de operă
- Rock Origini stilistice: Rock and roll (country, blues, r&b) Origini culturale: Sfarşitul [Sfârşitul] anilor 1940, SUA Instrumente caracteristice: Chitară, Bass, Tobe Popularitate Are fani în întreaga lume Genuri înrudite: Alternative rock - Heavy metal - Punk Subgenuri Art rock - Rock britanic - Rock creştin - Rock clasic - Desert rock - Detroit rock - Rock experimental - Garage rock - Glam rock - Glitter rock - Hard rock - Heartland rock - Rock instrumental - Jam rock - Jangle pop - Krautrock - Post-rock - Power pop - Rock progresiv - Protopunk - Rock psihedelic - Pub rock - Soft rock - Southern rock - Surf rock Rock-ul este un gen muzical
- Chitările au fost simplificate până la un sunet ritmic coborât, la un hard rock, mai modern decât vechiul power metal melodic, iar vocea Tarjei a devenit mai aproape de standardul vocilor cântăreţelor [căntăreţelor] de rock
- Din păcate, în prezent nu sunt recunoscuţ ca minorităti [minorităţi] naţionale în Grecia, Bulgaria şi Albania, unde sunt lipsiţi de dreptul la educaţie în limba maternă şi sunt supuşi unui proces de asimilare forţată
- A apărul la sfârşitul secolului al XIX-lea, şi a fost împrumutat din francezul bohemien, care îi desemna pe romi, originea cuvîntului francez putînd [puţind] fi motivată de faptul că aceştia au ajuns în vestul Europei prin Boemia
- După război, lumea artistică bucureşteană a renăscut în anii 60 ai secolului trecut, pe lista noii boeme literare putînd [puţind] figura numele poeţilor Leonid Dimov, Nichita Stănescu, sau a graficianului Pîcă, figuri marcante ale boemei bucureştene