Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CIUT

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 28 pentru CIUT.

Mihai Costăchescu - Cântecul mioarei

Mihai Costăchescu - Cântecul mioarei Cântecul mioarei Poezie populară culeasă de Mihai Costăchescu Lungani—Pașcani S-aude, s-aude, departe la munte, gomăn, gomănaș, glas de buciumaș, de trei ciobănași, gomăn, gomănind, oile pornind, pe-un picior de munte cu hățașuri multe. Ș-apoi suie și coboară, zi mare de vară, din vărsat de zări, pân la țărcători și din țărcători, pân la sâniori, trei cârduri de oi, de oi bucălăi, la lână țigăi, la coadă pârnăi, cu coarnele ciute, cu steluță-n frunte, cu trei ciobănei, tustrei verișori, că-s din trei surori. Unu-i ungurean, unu-i moldovean și uni-i vrâncean. Da cel ungurean și cu cel vrâncean pe cel moldovan, ei mi s-o grăit, mi s-o dămolit, ca să mi-l omoare în apus de soare, umbre când pornesc, negure s-opresc pe munți și pe ape… dorm apele toate. Dară cea mioară, de trei miei în vară mult mi-i năzdrăvană. De trei zile-ncoace, iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace — Cioban stăpânesc, fecioraș domnesc, ciobănaș de oi, de pe ieste văi, cu sumanul lăi, mâncat de nevoi și bătut de ploi… Ciobănaș cu lance, dă-ți oile- ...

 

Ștefan Octavian Iosif - Visează codrul

Ştefan Octavian Iosif - Visează codrul Visază codrul — Un simbol — de Ștefan Octavian Iosif Informații despre această ediție Înfiorat din vreme-n vreme       De-o aurire de furtună, Bătrînul codru-n miez de noapte       Visază sub argint de lună Și, socotindu-și, parcă, frunza       Nenumărată-n vis, răsună, Însuflețit de mii de șoapte. Sub vraja mîndrei nopți de vară,       În ceasul tainei, cine știe Ce năluciri nu-i trec prin minte !       Ce fermecată feerie, Eresuri și minuni păgîne       Din sfînta lui copilărie De care-abia-și aduce-aminte... De palidul păstor lunatic       Din ceața nopților tăcute Îi sună-n vis ca o poveste...       Deodată-n urma unei ciute Răsare-n luminiș Diana,       Și-n adîncimi necunoscute Se prăpădește fără veste... Suspină apele sfioase       În fund de peșteri depărtate Și plîng în șipote sonore...       La pîndă, răzemați pe coate, Stau satirii și zic din naiuri ;       Pe-alocuri, unde luna bate, Ușoare nimfe saltă-n hore... Convoi de umbre diafane       Plutind măreț se risipește Departe-n liniștea de mituri...       Dar ce blestem divin voiește Să rumpă farmecul visării ?...       Ce vuiet surd se-nalță, crește, Amenințînd din răsărituri ?... Deodată-și zguduie bătrînul       Din somn puternica-i coroană ! De plîns amar, de ...

 

Alecu Russo - Stânca Corbului

Alecu Russo - Stânca Corbului Stânca Corbului de Alecu Russo Legendă culeasă de la Bicaz Vizitând valea Bicazului, care dă în valea Bistriței, caii noștri se înșirau pe cărări înguste și pietroase, conduși fiind de un călăuz muntean. Acesta era tipul românului din Carpați, tânăr, vesel, sprinten, dibaci, lipsit de învățătură, însă înzestrat cu bunul simț al strămoșilor noștri. El își purta calul în joc și ne povestea în graiul său poetic viața lui de copil al munților, vânătorile sale la urși și chiar îndrăgirile inimii lui, spunându-ne totodată numele piscurilor și admirând ca noi mărețele așezături stâncoase, care ne înconjurau ca un amfiteatru uriaș. Strâmtoarea în care curge pârâul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpați; natura pare că a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai grațios, mai pitoresc și mai grozav. Tablou magic și demn de penelul lui Salvator Rosa . Soarele asfințind într-un ocean de lumină înfocată; câțiva plăieși trecând printre copaci; câțiva vulturi, zburând roată împrejurul vârfului Ceahlăului, și jos, lângă o naltă stâncă, caii noștri adăpându-se în apa limpede a Bicazului! — Priviți — ne zice călăuzul ...

 

Constantin Negruzzi - Noapte

Constantin Negruzzi - Noapte Noapte de Constantin Negruzzi Noapte tăcută, cu ce farmăc vii să mă prinzi la poalele aceștii stânci îmbrăcate cu mușchi! Am văzut încă pe Febus, în menunt ce să perdĂ© în dosul treptilor munților acestora. El au aruncat o de pe urmă zâmbiri printre pâcla ce ușoară, cari, asămine unii gaze de aur, era întinsă piste vii, piste livezi, și piste câmpii. Toată fire, înflăcărată de dulce oglindire a purpurului ce strălucĂ© pe brâile nourilor, sărba purcedire sa. Păsările îl făcĂ© să asculte cântare lor ce de pe urmă și căuta cu tovarășii lor siguranțâia cuiburilor sale. Păstoriul, întovărășit de umbra sa ce se prelunge, cânta, întorcându-să la coliba sa, cânticul său cel de sară, în buciumul său, când eu, tras de-o parte, am adormit cu dulceață. Tu ești, filomeli, cari prin duioasile tali axenturi m-ai dișteptat? Oare ești un fon ce pândești? Sau îi o nimfă fricoasă, cari mergi prin rădiurile acești tufoasă? O! Cum toate celi ce mă împregiură sunt frumoasă! Cum acești lăcuinți dormitează în liniște! Ce dulce îmbătare să împrăștii în inima me ce săltătoare! C-un aer sfânt ochii mei privesc lunca ce posomorâtă și să ...

 

Constantin Negruzzi - Uriașul Daciei

Constantin Negruzzi - Uriaşul Daciei Uriașul Daciei de Constantin Negruzzi Eu sunt născut, ostașe, în Dacia mănoasă. Unde odinioară moșii mei lăcuia, Ei nu mai sunt acuma! numai ale lor oasă. Și naltele morminte să mai văd înc-în ea! Acolo eu lumina văzui întâia dată. Cum m-am născut, îndată tatăl meu m-a luat În vânoasele-i brațe, și la marea înghețată M-a dus de m-a scăldat. Tatăl meu p-acea vreme era vârtos și tare, Slăbi însă acuma, căci a îmbătrânit Și desrădăcinează cu anevoie mare Stejarul ca să-l facă un băț de sprijinit. Eu acum îi țiu locul, eu am armele sale, Baltagul lui cel mare, arcul cel ostășesc; Eu, care stând pe munte, picioarele pe vale Îmi pui de m-odihnesc. Când eram copilandru, mergeam adeseori P-a Carpaților vârfuri, pe Pion mă suiam, Capul meu ca un munte, îmi făcea drum prin nori Și cu a mea suflare fulgerile stingeam. Atuncea iubeam foarte să merg la vânătoare, Ursu-n brațele mele, înădușit murea; Prindeam în fugă cerbii, ciutele, căprioare Asta mă mulțămea. Și apoi în deseară mă răcoream în ...

 

Constantin Stamati - Dorul de patrie

Constantin Stamati - Dorul de patrie Dorul de patrie de Constantin Stamati Dedicat României Am fost și eu român, Dar m-am făcut păgân, Căci tânăr fiind, Bietul meu pământ, De tătari călcat, Ei sclav m-au luat. . . . . . . . De-acum numai moartea Să mă scape poate Din păgânătate. Doina veche a unui prizonier la tătari1 Bunului patriot și fumul țării sale i se pare dulce și mirositor...2 Cuprins 1 I 2 II 3 III 4 IV 5 V 6 VI I Când aș fi o frunzișoară Ca de zefir aripioară, Care căzând în izvor Plutește pe el ușor, Eu m-aș smulge cu grăbire Din crenguța unde sunt, Aș sări cu mulțumire În pârăuț sau în vânt; Sau aș zbura pân-departe, Peste păduri neumblate, Sau aș zbura peste râpi, Ca pasăre cu aripi, Peste stânci de cremeni oable, Peste răsfățatul lac, În care ca plete albe Rădăcini de copaci zac, Peste dumbrava cerboaicei, Peste bârlogul ursoaicei, Peste-ăuîn codru de stejari Ce stau chiar niște străjari, Peste râpi întunecoase, Lăcaș aprigului hoț, A căruia frunte arsă Și a lui ucigaș glonț N-ar putea să mă-ngrozească, N-ar putea să mă ...

 

George Crețeanu - Iepurele cu coarne

George Creţeanu - Iepurele cu coarne Iepurele cu coarne de George Crețeanu Din volumul Patrie și liberate. Poezii vechi și nuoi , București, 1879 Ursul ce domena-n pădure, Umblând noaptea după mure, De un corn fu înțepat; A doua zi decretează Că din țară exilează Orice-animal cornurat. Țapi și capre, cerbi și ciute, La ast ordin pleacă iute Altă patrie-a căta; Iepure citind decretul, Își făcu și el pachetul Gata a se depărta. "- Stăi pe loc, vulpea îi zise, Tu n-ai coarne; aste scrise Pe noi doi nu ne privesc." "- Când pe-o simplă neghiobie Toți cornații se proscrie, Zău ! mă tem, mă îngrijesc Ca despotica putere Să nu fie de părere Că a mele lungi urechi Sunt chiar coarne răsturnate; Sofismele-s uzitate De tiranii noi și

 

Grigore Alexandrescu - Vulpoiul predicător

Grigore Alexandrescu - Vulpoiul predicător Vulpoiul predicător de Grigore Alexandrescu Un vulpoi coprins de boală, La putere foarte prost, Însă învățat în școală, Logica știind de rost, Făcu plan ca să vorbească Și să predice-n pustii; Se silea să dovedească, C-un stil dulce, vorbe mii, Că cu o simplicitate Și cu traiul cel cinstit, Cu năravuri lăudate, E oricine fericit; C-astă lume desfrînată Totdauna ne-amăgește, Fără a ne da vrodată Cîte ne făgăduiește. Dar la buna-i predicare Nimini nu da ascultare. Cîțiva șoarici, cerbi de munte Veneau rar să o asculte; Însă ei în depărtare, Neavînd nicidecum stare Fără cinste sau favor, Nu putea da-ncredințare, Slavă astui orator. Așa el schimbă vorbirea, Defăimă năpăstuirea, Pe urși, tigri, lei, pardoși, Arătînd a lor turbare Și a sîngelui vărsare, Și că sînt nesățioși. Atunci cerbi, ciutele toate Ascultau întru mirare, Și în lacrimi cufundate Plecau de la adunare. Vulpea-și făcu mare nume; Un leu foarte cu credință, Domn p-acea parte de lume, Să o vază-avu dorință: Deci și ea cu bucurie La palat grăbi să vie, Unde ajungînd vorbește; Tonul ei înmărmurește P-ai pădurilor tirani: Cu ...

 

Ion Luca Caragiale - Grația domniței

Ion Luca Caragiale - Graţia domniţei Grația domniței de Ion Luca Caragiale Tânăra Domniță a încălecat: Pentru prima oară merge la vânat, Cu-al ei mire june, tocmai sus în munte, Să vâneze ciute, cerbi cu coarne-n frunte. Tinerime-aleasă toți voinici băieți, Intrarmați cu paloș, suliți și săgeți, Îi urmează veseli. Zgomotul e mare; Cornul suflă-ntr-una la patru hotare. Se începe goana. Tânăra copilă Tremură de spaimă, tremură de milă, Văzând că-mprejuru-i acea tinerime Face-atâtea jertfe cu așa cruzime. Totdeun-un suflet c-al ei delicat Cu cruzimi de-acestea greu va fi-mpăcat! Pe când lăcrimează, iată că de-odată, Din desiș, în față-i un cerb se arată, Cu bogate coarne, cu pasul ușor, Asudat de goană, cu ochi rugător, Vine și-ngenuchie l-ale ei picioare Grație imploră, ca să nu-l omoare. Dar și al ei mire, iată-l că sosește, Arma-n sus ridică și ochind țintește, Ca un vultur aprig, cu sulița-i lungă, Pe cerb, drept în coaste, vrea ca să-l străpungă. „Nu! strigă Domnița! Nu da, dragul meu! Pe-acest cerb, sărmanul, vreau să-l mântui eu; Căci mie-n genuche, ...

 

Mihai Eminescu - Povestea codrului

Mihai Eminescu - Povestea codrului Povestea codrului de Mihai Eminescu Împărat slăvit e codrul, Neamuri mii îi cresc sub poale, Toate înflorind din mila Codrului, Măriei-Sale. Lună, Soare și Luceferi El le poartă-n a lui herb, Împrejuru-i are dame Și curteni din neamul Cerb . Crainici, iepurii cei repezi Purtători îi sunt de vești, Filomele-i țin orchestrul Și isvoare spun povești. Peste flori, ce cresc în umbră, Lângă ape pe potici, Vezi bejănii de albine, Armii grele de furnici... Hai și noi la craiul, dragă, Și să fim din nou copii, Ca norocul și iubirea Să ne pară jucării. Mi-a părea cum că natura Toată mintea ei și-a pus, Decât orișice păpușă Să te facă mai presus; Amândoi vom merge-n lume Rătăciți și singurei, Ne-om culca lângă isvorul Ce răsare sub un tei; Adormi-vom, troieni-va Teiul floarea-i peste noi, Și prin somn auzi-vom bucium De la stânele de oi. Mai aproape, mai aproape Noi ne-om strânge piept la piept... O, auzi cum cheam-acuma Craiul sfatu-i înțelept! Peste albele izvoare Luna bate printre ramuri, Împrejuru-ne s-adună Ale Curții mândre ...

 

Mihai Eminescu - Sarmis

Mihai Eminescu - Sarmis Sarmis de Mihai Eminescu Mijește orizonul cu raze depărtate, Iar marea-n mii de valuri a ei singurătate Spre zarea-i luminoasă pornește să-și unească Eterna-i neodihnă cu liniștea cerească. Natura doarme dusă, tăriile în pace. Din limpedea nălțime pe-alocuri se disface O stea, apoi iar una; pe ape diafane Iși limpezesc în tremur pe rând a lor icoane. Tot mai adânc domnește tăcerea înțeleaptă ­ Se pare cum că noaptea minunea și-o așteaptă. Deodată luna-ncepe din ape să răsaie Și pân- la mal durează o cale de văpaie. Pe-o repede-nmiire de unde o așterne Ea, fiica cea de aur a negurei eterne. Cu cât lumina-i dulce pe lume se mărește. Cresc valurile mării și țărmul negru crește Și aburi se ridică din fund de văi spre dealuri. O insulă departe s-a fost ivind din valuri, Părea că s-apropie mai mare, tot mai mare, Sub blândul disc al lunii, stăpânitor de mare. Din umbra de la maluri s-a desfăcut la larg O luntre cu-a ei pânze sumese de catarg. Tăind în două ...

 

   Următoarele >>>